Continuăm prezentarea serialului dedicat ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova” (din colecția Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași – BCU), primul din România care a oglindit viața unei stațiuni balneare. În fapt, un jurnal al stațiunii Slănic-Moldova care acoperă o perioadă istorică mai puțin cunoscută publicului larg, cea din perioada ,,La Belle Époque”; un model peste timp de promovare a turismului balnear al „Perlei Moldovei”, așa cum a fost denumită stațiunea pentru prima dată, chiar de către acest ziar.
Mențiune: Din colecția ziarului ,,Curierul Slănicului Moldova”, există doar două numere pe anul 1906.
În acest episod: Ziarul ,,Curierul Slănicului Moldovei”, Nr. 3, Anul IV, Vineri, 7 iulie 1906.
Din sumarul acestui număr, foarte bogat și interesant: Aproape că nu există număr al ziarului, în care să nu fie promovată stațiunea Slănic-Moldova, cu același îndemn de a o vizita și de a renunța la banii risipiți în străinătate, când ai atâtea daruri naturale și tămăduitoare în țară; boierul Ștefan Negruzzi, unul dintre cei mai valoroși horticultori ai noștri și proprietar al moșiei Averești, la rubrica ,,Galeria Epitropilor”; apare pentru prima oară modul în care se aplică hidroterapia în stațiune; plimbare la Cascada Slănicului, în apropierea căreia este ridicat primul bufet; afluența tot mai mare a vizitatorilor cere construirea de noi hoteluri și vile în stațiune; se reface infrastructura rutieră între Slănic și Târgu-Ocna; metoda prin care poți scăpa de durerile de cap pe care le poate produce uneori apa Izvorului Nr. 3 și alte știri din viața stațiunii;
celebru magistrat, sărbătorit pentru cel de-al 25-lea an consecutiv petrecut pe timpul sezonului, la Slănic; descoperirea unui furt de 35. 000 de lei, la Slănic-Moldova, cu ramificații la nivel înalt (în episodul viitor, întrucât povestea este ceva mai lungă și spumantă, așa că merită o abordare separată).
,,Slănicul și boala străinismului” este editorialul acestui număr (probabil, cu același semnatar, M. Miereanu, redactorul-șef al ziarului), cu rol de promotor al imaginii stațiunii, plin de un adânc sentiment patriotic, așa cum de puține ori mai poți vedea ceva similar în zilele noastre, în presa noastră: ,,Frumusețea Slănicului este veșnică ca și verdele brazilor, care nu respiră decât sănătate și parfum plin de vigoare și de tinerețe eternă. Slănicul e cel mai binecuvântat cuib din Carpații Moldovei, și totuși, câți dintre copiii plaiurilor românești ai căror strămoși și-au adăpostit traiul în tihna sălbatică a acestor munți, nu trec astăzi granițele țării, pentru a-și căuta liniște mângâietoare și desfătare rafinată pentru ochi, în munți și păduri străine. Vor fi frumoase acele locuri, pentru că natura revarsă pretutindeni aceleași comori de frumuseți și de ispite, dar pentru noi, Românii, nu pot avea același farmec, pentru că, acolo nu a răsunat niciodată ecoul prelung și trist al buciumului înduioșat; acolo văzduhul nu a tremurat niciodată de suspinul adânc și plângător al durerii românești, înșirată în acordurile dulci și resignate ale doinei; acolo căprioarele nu sunt așa de sprintene ca la noi, șopotitul izvoarelor nu e atât de ademenitor, srâsul firii nu e atât de duios și de drăgălaș…”
Și urmează o completare, însoțită și de date statistice de ultimă oră: ,,Totuși, Slănicul nu e iubit de români cum ar merita să fie, pentru că nu știm să prețuim îndeajuns darurile scumpe cu care ne-a îmbogățit natura. Și când te gândești câte valuri de aur nu aruncăm în fiecare an peste graniță în stațiunile balneare străine! După o ultimă statistică se constată că Românii cheltuiesc în stațiunile climaterice străine, rotunda sumă de 5 milioane de lei anual, pe când în Franța rămân 66 de milioane, în Italia 30 de milioane, în Elveția 21 de milioane, bani încasați numai de la străinii ce vizitează stațiunile balneare ale acestor țări. (…) Când ne vom deprinde să respectăm cu mai multă evlavie frumsețea și munca acestui colț de pământ pe care trăim; oare când ne vom respecta… milioanele pe care astăzi le aruncăm peste graniță, pe când în munții pe unde odinioară zburau plăieșii lui Ștefan cel Mare, dorm atâtea frumuseți și atâta șopot de izvoare ne cheamă la o viață de desfătare și de întinerire?”
În ,,Galeria Epitropilor” este prezentat în acest număr al ziarului, Ștefan A. Negruzzi, o interesantă figură a epocii: ,,Un Hercule cu o înfățișare nespus de simpatică, pentru că, într-adevăr, numai foarte rar se întovărășesc și se săvârșesc atari armonii în natură”. Aflăm că acesta este deputat liberal, licențiat în Drept la Paris și că a fost mult timp judecător și apoi procurer pe lângă Tribunalul Iași. ,,Atras însă prin firea sa blândă către liniștea unei ocupații rustice, s-a dedat, în calitatea sa de proprietar avut, exclusiv agriculturii, cultivându-și cu zel și multă pricepere cele două moșii ale sale din județele Iași și Fălciu” (acesta din urmă era un județ tot din Moldova, cu reședința la Huși, n. a.). Și iată ce mai aflăm despre domnia sa: ,,Ștefan Negruzzi, boier iubitor de carte și de frumos, școlit în Occident, a înființat la Averești prima podgorie irigată cu țevi din România, sistem bazat doar pe forța gravitației, căci la acea dată curent electric nu exista, fiind, din acest punct de vedere, unul dintre pionierii viticulturii românești moderne. `Boierul Ștefan Negruzzi a fost unul dintre cei mai valoroși horticultori ai noștri. El a înființat podgoria de aici, de la Averești – prima podgorie irigată din țară. Avea un sistem care funcționa prin `lovitura de berbec`, adus din Germania. Apa din luciurile de apă dimprejurul satului era captată undeva spre vale, apoi prin presiune, o urca și iriga cele 60 de hectare de viță nobilă. La 1900, vă dați seama?`, povestește părintele paroh Ștefan Butnaru. Pentru ca lucrurile să fie făcute exact ca la carte, Ștefan Negruzzi a adus de la Paris nu doar idei și știință de carte, ci chiar un inginer francez, Réné Fauré, cel care a administrat podgoria și a fost cel dintâi vinificator al cramei. Mormântul său se află în spatele bisericii de la Averești” (conform https://ziarullumina.ro/societate/reportaj/bisericuta-averestilor-un-veritabil-muzeu-de-arta-112119.html).
În premieră, asistăm la descrierea modului în care se desfășura procedura de hidroterapie (sau terapia cu apă), într-un stabiliment destul de simplu, ascuns undeva prin pădure, în apropierea Cascadei, iar descrierea merită a fi reprodusă și citită în totalitate: ,,E o mare întocmire de scânduri, un singur cat desparțit în două, pentru domni și pentru doamne. Dar înăuntru e destulă ordine și sistemă. O sală cu cabine de o parte și de alta; înăuntru o canapea, un cuier și o perdea în loc de ușă pe care o trag doar cei pudici. E ceva din comunismul original al băilor romane. Băiașii cu picioarele goale și mânecile suflecate (aici cu sensul de lucrători însărcinați cu deservirea clienților într-o baie publică sau de tratament, actualii infirmieri de prin spitale sau așezăminte balneo, n. a.) așteaptă rezemați de vreo 30 de scaune de lemn înșirate în sala a doua. Ți se cere numaidecât carnetul cu prescripția medical. Doctorul Pastia, specialistul recunoscut în materie, îți indică, cu amabilitate, ora exactă la care ai să vii zilnic, îți administrează imediat o baie caldă, generală, preludiul insinuant al violentelor ricoșeuri (referitor la creșterile presiunii apei, n. a.) și tocmai a doua zi începe cura serioasă. Prescripția îți recomandă să vii la baie repede și să te dezbraci tot astfel. Eficacitatea băilor cere ca și căldura să fite totdeauna mai ridicată când faci dușuri. Băiașul te pândește la ușa deghizată și fără multă ceremonie te înfășoară într-un cearșaf, îți dă papucii în picioare și frecându-te mereu pe spinare te conduce spre sala `emoției`. Aici mai așteaptă doi, trei, în același costum original. La doi pași, doctorul în persoană, cu fel de fel de țevi la îndemână administrează unui predecesor corectivul nervilor (aici în sensul de a stimula circulația sângelui și pentru a trata simptomele anumitor boli, de a relaxa și energiza corpul și mintea, n. a.). E un colț. Pe doctor îl vezi, dar pe tovarășul de soartă, nu. De fapt nu auzi decât foșnetul apei care îl stropește și glasul doctorului rostind invariabil: `cu fața, cu spatele, întinde mâinile, o parte la mine, cealaltă, închide ochii, o talpă, cealaltă` – și apa cade brusc, de la cald la rece, fără să se audă niciodată, nici țipăt, nici proteste (așa-numitele dușuri scoțiene, n. a.)… Vorbesc bineînțeles, de secția bărbaților. La final, băiașul te ia iar în primire: te usucă, te freacă și în mai puțin de zece minute iată-te din nou în pădure căutând soarele. Dar din toate notele caracteristice ale băilor de dimineață, una în special, mi se pare plină de fantezie și de noutate: să vezi pe toți eleganții Slănicului, toate figurile ilustre ale zilei, așa de grave și de pretențioase de obicei, făcând coadă la `ecoseze`, cu picioarele goale și înfășurate în sumarul costum al cearceafului! E o întâlnire nu se poate mai de spirit!”
Sigur că după o astfel de revigorare matinală, o plimbare la Cascada nu poate fi decât benefică, relaxantă, așa că imediat după articolul citat mai sus și intitulat ,,La hidroterapie”, urmează rubrica ,,Note și Impresii”, cu articolul ,,Cascada în timpul zilei”, din care reiese cât de plăcută și necesară este o plimbare prin natura ocrotitoare și sănătoasă a Slănicului: ,,(…) Văd malul Slănicului. Am ajuns la Cascadă, deasupra-i un podeț. Îl trec atent, dar începe să zbârnâie tremurând și clătinându-se ușor și mă scobor încet, încet, cu multă greutate, spre matca Slănicului. Ce înseamnă omul-rege, față chiar de-un râușor, ca acest tulburat, sălbatic, înfricoșător în mânie?… Mă scobor înfiorat tot mai spre matcă. Mi se pare că acea enormă masă de apă, scânteietoare ca diamantul, turbată, gâfâitoare ca o bestie înfuriată, fără cruțare, groaznică-i în măreția nepăsătoare, o să mă înghită. O clipă am o senzație de amețeală. A fost doar o iluzie… În aceeași clipă văd cum masa acea enormă de apă, grea, sălbatică, cotropitoare, cade pe spatele drept și ascuțit a două stânci ce-și scot capetele lor semețe, nepăsătoare, neclintite sub torentul tulbure, spumos și întărâtat. Slănicul tună de mânie, forfotește, fierbe, se topește ca o fiară turbată, împroșcă, spumegă, scotocește, aruncă și răstoarnă bolovanii din albie, nu se dă ușor; valurile-i scânteie la soare ca platoșele și coifurile a mii de scuturi, se luptă voinicește, și în această șarjă, așa de simplă în măreția și grozăvia ei, nu că ar întrece sute de regimente de cavalerie…” Potrivit știrilor locale, ,,un bufet superb a fost organizat chiar la doi pași de furiosul torent al Cascadei, astfel că mulțimea admiratorilor naturii sălbatice, precum și a iubitorilor de mâncărică și băuturică bună, își găsesc la Cascadă, cel mai nimerit refugiu, iar ceva și mai jos, la chioșcul `Langa`, modest, simplu și rustic făcut pentru odihnă”.
La rubrica ,,Știri din Slănic” citim că afluența în continuă creștere a vizitatorilor stațiunii necesită construirea de noi hoteluri și vile, informație dezvoltată în articolul ,,Necesitatea hotelurilor în Slănic”, căci, vorba aia, ,,nimic nu poate salva și ridica Slănicul la rangul ce-l merită, până când nu vor fi încă cel puțin tre-, patru hoteluri de câte 100 de camere, sau mai multe vile, înzestrate cu toate cele trebuincioase și puse la dispoziția publicului. În articol apare și justificarea acestei imperioase cerințe: ,,Prin lipsa hotelurilor insuficiente la Slănic, pe lângă că se îndreptățește ca o bună parte din lumea românească să treacă hotarele țării și să se refugieze în stațiunile balneare străine, apoi, Epitropia Casei `Sf. Spiridon` mai renunță și la sute de mii de lei, care ar putea proveni din încasările taxei de cură, din vânzarea biletelor de băi etc. Chestiunea construcției de hoteluri sau vile este prea serioasă, prea gravă, ca Epitropia și în special, dl Gheorghe Șerban, epitropul-delegat cu administrarea intereselor Slănicului, să nu o studieze mai îndeaproape și să nu o rezolve cât mai curând”. Mai ales că și ,,comunicarea între Târgu-Ocna și Băile Slănic este perfectă: șoseaua a fost reparată și ținută în perfectă stare, iar toate podurile de pe râușorul Slănic au fost și ele reparate”. În plus, ,,numărul trăsurilor care circulă între cele două localități s-a înmulțit în chip considerabil, ceea ce înseamnă încă o mare înlesnire pentru vizitatorii care vin la Slănic”.
La ,,Sfatul medicului” ni se aduce la cunoștință că uneori, foarte rar chiar, din cauza concentrației mai mari de acid carbonic pe care o conține Izvorul Nr. 3, acesta produce, la persoanele predispuse, dureri de cap. Cum se poate rezolva această problemă? Prin îndepărtarea acidului carbonic din apă. ,,Această operațiune se face sau agitând apa, turnând-o dintr-un pahar în altul, sau ținând paharul cu apă în ambele mâini, timp de 2 – 3 minute. Prin acest procedeu simplu, acidul carbonic se degajează și apa poate fi băută fără niciun inconvenient”, se arată în articol.
Și tot ca o știre medicală, o noutate pentru Slănic: ,,Simpaticul domn doctor Stenner, fost asistent de clinică la Facultatea de Medicină și medic al Casei `Sf. Spiridon` din Iași, și-a instalat în hotelul `Cerbu` din Slănic (în camerele 67 și 68), un laborator complet pentru analize biologice și microscopice, astfel că aici se execută orice analize de urină, spute, secrețiuni și alte infecții. Dr. Stenner mai dispune de un instrumentar complet și necesar examenelor clinice, precum și intervențiilor de mică chirurgie, domnia sa fiind și medic asistent la Stabilimentul de Hidroterapie al stațiunii”.
Din punct de vedere al divertismentului suntem anunțați că trupa de comedie a Teatrului Național din Iași și-a început reprezentațiile la teatrul Cazinoului Regal din Slănic, de la 1 iulie, sub direcțiunea lui Constantin Ionescu, ,,unul dintre cei mai talentați și simpatici societari ai teatrului din cea de a doua capitală a țării”. Printre actori s-au numărat Atena Georgescu, Natalia și I. Profir, Zoe Condurato, Ecaterina și P. Petrone, Florica și P. Căiseanu, familia Momuleanu, M. Popovici, I. Anestin (de la Craiova), iar printre piesele jucate, ,,A pățit-o comisarul”, ,,Ștrengarul din Paris”, ,,Secretarul general”, Microbii Bucureștiului”, ,,Bomba cu apă fiartă”, ,,Dama de la 23”, ,,Femeile noastre” etc.
Iar la final de episod, un moment mai puțin obișnuit, evocat în acest număr al Curierului: Magistratul Gheorghe Liciu, unul dintre cei mai fanatici admiratori și iubitori ai Slănicului, sărbătorit de administrația stațiunii, o dată cu marcarea celui de-al 25-lea an petrecut consecutiv în stațiunea de la poalele Nemirei. ,,Domnul epitrop Gheorghe Șerban s-a prezentat într-un mod onorant și nimerit la locuința dlui Liciu de la Hotelul ,,Puf”, pentru ca, prin cuvinte pline de simțire să mulțumească, fruntașului magistrat, în numele Epitropiei, pentru încurajarea și onoarea ce a arătat-o și o arată Epitropiei, oferindu-i cu această ocazie un superb buchet de flori, în vreme ce muzica militară cânta pe lângă locuința dlui Liciu. Distinsul magistrat, vizibil emoționat de această atențiune a mulțumit mult dlui Șreban”.
Gheorghe Liciu a fost prim-preşedinte al Tribunalului Focşani și apoi membru al Curții de Casație și Justiție din București, dar și tatăl marelui actor, Petre Liciu, mort la doar 41 de ani, în plină glorie! Tulburătoarea poveste a artistului o puteți citi pe https://www.ziaruldevrancea.ro/special/educatie/76865-povestea-artistului-focsanean-care-si-a-dat-viata-pentru-scena.html#, iar episodul viitor, așa cum s-a menționat și în sumarul acestui număr va fi dedicat poveștii unui caz celebru, care s-a finalizat la Slănic-Moldova, în 1906…
Text adaptat și adnotat de Romulus-Dan BUSNEA
Proiect inițiat și derulat de către Serviciul Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont Bacău (SPJPTCAS), cu sprijinul Bibliotecii Centrale Universitare ,,Mihai Eminescu” din Iași (BCU Iași), Bibliotecii Centrale Universitare ,,Lucian Blaga” din Cluj (BCU Cluj) și cotidianului ,,Deșteptarea”.
Sursa: BCU Iași, BCU Cluj; Foto imagini vechi Slănic-Moldova: Colecția ing. Mihai Ceucă, Bacău. Grație domniei sale, o mare parte dintre fotografiile publicate în numerele acestei publicații se regăsesc și în episoadele prezentate, la care se adaugă și multe altele.
Mulțumiri pe această cale și slăniceanului Valeriu Meșterca, pentru sprijinul acordat continuării serialului și întregirii colecției ziarului. Mențiune: Drepturile de autor pentru publicarea acestor texte sunt deținute de SPJPTCAS Bacău, prin persoana lui Romulus-Dan Busnea, cu acordul BCU Iași și BCU Cluj.
În conformitate cu ,,Legea privind dreptul de autor și drepturile conexe”, niciun material conținut în acest serial nu poate fi reprodus integral sau parțial fără acordul scris prealabil.
(Va urma)
