28 martie 2024
Interviu“Prefer sa inot in ocean decât intr-un bazin”

“Prefer sa inot in ocean decât intr-un bazin”

interviu cu Andreas Mihaita, absolvent al Academiei de Muzica Bucuresti, Clasa dirijat

– Primul tau concert in Bacau, la pupitrul Filarmonicii “Mihail Jora”, cu ocazia Tribunei Tinerilor Dirijori, organizata de mai multi ani de simfonicul bacauan. Cum a fost?

– Bacaul este orasul sufletului meu, chiar daca m-am nascut in Tg. Jiu, am plecat de acolo la vârsta de trei ani, aici am crescut, am invatat si am fost initiat in arta muzicala. Aici am debutat ca pianist. A fost si o dorinta a mea in timpul studiilor de dirijat de a fi la pupitrul acestei admirabile orchestre.



– Ai inceput cu pianul?

– Am inceput cu pianul la vârsta de aproape cinci ani, am lucrat de la inceput cu doamna Delia Balan, sotia maestrului Ovidiu Balan, dirijorul de atunci, si de acum, al Filarmonicii “Mihail Jora”. Am participat la diferite concursuri, la mai multe proiecte culturale, am luat si premii, dar mai ales am avut aproape oameni care m-au indrumat si apreciat. Au trecut anii si, la 10 ani, am debutat in concert cu Filarmonica, sub bagheta dirijorului Ovidiu Balan. Tot când eram mai mic, imi spunea profesorul Balan, in sala fiind, “dirijam” prin sala, miscam mâinile ca un adevarat dirijor. Poate de atunci, poate mai târziu, fascinat de prestatia dirijorului, am decis sa studiez dirijoratul. Am fost purtat, m-am lasat purtat de muzica de mic, asta este cert.
Iata de ce, cred, am fost invitat, sa sustin un concert in postura de dirijor aici, in Bacau.

Sacrificiul parintilor

– Ai lasat Bacaul si te-ai transferat la Bucuresti. Care au fost motivele?

– Am studiat pâna in clasa a VII-a la Colegiul “George Apostu”, dupa care am urmat la Liceul de Muzica “George Enescu” din Bucuresti. S-a discutat in familie, cu familia Balan si acesta a fost decizia. Parintii mei, sunt singur, nu mai am frati, au decis, pentru continuarea pregatirii mele sa merg in Capitala, au lasat tot, cariere, prieteni, au vândut apartamentul si am plecat la Bucuresti. Va dati seama, alta atmosfera, alte posibilitati, alta viata culturala, muzicala. Dar cel mai important a fost faptul ca aveam concurenta, multi elevi buni, foarte buni, din toata tara, profesori, concerte, viata muzicala. Ar fi fost poate mai usor sa inot intr-un bazin decât intr-un ocean, dar un artist nu se dezvolta daca nu are cu cine sa se compare, daca nu este pe scena.

– Pentru cititorii nostri care nu stiu, mama ta, Marieta Radoi Mihaita este scriitoare, poeta, un nume cunoscut in lumea literara a Bacaului, dar si a tarii. Tatal tau a fost profesor de engleza la Colegiul “Vasile Alecsandri”. Pâna la urma ai lasat pianul si ai trecut la dirijat.

Andras Mihaita dirijeaza propria formatia de camera
Andras Mihaita dirijeaza propria formatia de camera

– In Bucuresti eram mai aproape de Conservator, cunoasteam deja studenti, scenele, artistii, viata muzicala este extraordinara in Bucuresti. Viata are alt ritm si, in scurt timp am reusit sa rezonez cu ea. Acum pot sa spun ca Bacaul imi da calmitate, iar Bucurestiul forta. Din clasa a XI-a maestrul Balan m-a luat sub aripa sa, m-a initiat in arta dirijorala, iar dupa liceu am dat examen la Universitatea Nationala de Muzica, la Sectia dirijat orchestra. Acum am terminat la clasa maestrului Petre Andriesei, un artist foarte bun, cu studii la Viena, concerte in toata lumea si voi sustine licenta. In continuare lucrez cu maestrul Ovidiu Balan, ori de câte ori vine in Bucuresti sau aproape de Bucuresti, cum este la Ploiesti. Ma bucur de atentia si aprecierea lui in continuare. Sunt, iata, aproape 20 de ani de când imi calauzeste cariera muzicala, imi este ca un tata spiritual, daca vreti. Mentor, un adevarat mentor, in plan muzical, educational, moral. Sunt, o spun cu toata inima, cu tot sufletul, produs suta la suta marca Ovidiu Balan.

– S-a incheiat o perioada importanta a pregatirii tale, sigur pregatirea unui artist, a muzician nu se termina niciodata, ce urmeaza?

– Frica. Da, frica, deoarece de acum suntem pe cont propriu, trebuie sa ne descurcam singuri. Colegii, profesorii, facultatea au ramas in urma, nu mai este repartitie guvernamentala. Stiti, aproape toate posturile sunt blocate, ocupate, iar ca dirijor trebuie sa-ti cauti singur orchestre, concerte, pentru a deveni cunoscut, apreciat si, normal, sa poti primi angajamente. Face partea din maturitatea noastra ca artisti, toti au trecut prin asta, nu ma plâng, imi e putin frica, este ceva nou, dar cum am reusit atunci când am facut schimbare majora de la pian la dirijat, sunt optimist, pot sa-mi duc mai departe visul.

Publicul meloman este unul special

– Câti ati fost in an, in clasa?

– Doi. Este cea mai grea sectie a Conservatorului, putine locuri, ai nevoie de curaj, nu orice se incumeta sa-si asume responsabilitatea sa stea in fata a 80 de oameni, sa armonizeze toate acele 80 de instrumente pentru a reda publicului, de exemplu, Simfonia a IX-a de Beehtoven, intr-o maniera proprie, inedita. Cum se realizeaza? Prin munca, multa munca, studiu, repetitii, repetitii care pot continua pâna se ajunge la perfectiune. Spectatorul, melomanul vede, aude produsul final, poate aplauda sau nu. Publicul de la concert este unul special, deosebit de cel de la teatru sau de la un concert rock. El stie muzica.

– Cum ti-ai ales repertoriul pentru concertul din Bacau, de la Tribuna Tinerilor Dirijori, nu cunosteai orchestra, publicul?

– M-am sfatuit cu maestrul Balan, pentru ca el ma cunoaste, stie orchestra, si stie ce repertoriu m-ar pune mai bine in valoare. Fiind la inceput, am nevoie de un teren tare, sigur. De acum incerc sa-mi diversific repertoriul, sa-l amplific, am studiat foarte multe partituri de compozitori rusi, rezonez foarte bine cu creatorii rusi, Ceaikovski, Procofiev, chiar si Stravinski. Aproape de inima si sufletul meu ramâne Ceaikovski. Este coplesitoare muzica lui, mai ales ultimele lui simfonii, este o muzica salbateca, daca nu ai trairea interioara, pregatirea necesara, te va coplesi. Am fost si norocos, fiindca Filarmonica din Bacau este una foarte buna, cu o experienta de zeci de ani, cu instrumentisti remarcabili, cu un repertoriu vast. Asta face raiul unui dirijor, orchestra care raspunde la orice gest, la orice comanda.

– Directorul Filarmonicii, Pavel Ionescu, la o discutie dupa concert, imi spunea ca esti un dirijor temperamental, cu o gestica ferma, dar placuta. Toate acestea se invata la scoala, la facultate?

– Te nasti, cu ele te nasti. Cum te-a lasat Dumnezeu, la care adaugi o munca titanica, ani, ani in sir de dirijat, pentru a fi un artist bun, pentru a ajunge un artist la concertele caruia biletele sa se vânda cu o stagiune inainte, sa te invite mari orchestre. Da, sunt un dirijor temperamental.

Nu exista NU, exista doar TREBUIE

– Voi, la Conservator, ati avut posibilitatea sa dirijati, sa concertati, ati avut contact cu orchestre, mai mici sau mai mari?

La pupitrul Filarmonicii Mihail Jora
La pupitrul Filarmonicii Mihail Jora

– Putin, doar cu orchestre de camera formate din studenti. Am si eu informatii, mai ales din Germania, o tara dezvoltata economic care isi permite sa investeasa in cultura, in sistemul de invatamânt, pentru ca el sa devina deschis, practic, elevul, studentul nu este inchis intre peretii universitatii, rupt de realitate. La noi, putini sunt cei care au curajul sa investeasca in cultura, la noi se urmareste profitul imediat, acum sau in cinci minute. Or, in cultura, gestatia este mai lunga. Investitia intr-o orchestra, intr-un artist, intr-un festival este cu bataie lunga. In România avem artisti, instrumentisti si vocali de inalta performanta, dirijori de top, sali foarte bune, un public educat, cunoscator.

– Andreas, ce reprezinta muzica pentru tine?

– N-o sa va spuparati, am sa va raspund printr-o apreciere pe care a facut-o Beethoven: Sunetul muzicii este vibratia din vocea lui Dumnezeu. Este incredibil pentru un om atât de temperamental sa spuna un lucru atât de frumos, de dulce, de duios. Cine mai poate defini, dupa el, mai profund ce este muzica. Asta este, este ceva care ne alimenteaza pe fiecare, indiferent de educatie, de cultura, de religie, de rasa, muzica este o democratie perfecta, pentru ca aduce toata lumea intr-un singur loc, un loc divin, si le asigura, in egala masura energie.

– Vorbeam de frica, de viitorul tau, ce sacrificii esti dispus sa faci pentru ati indeplini visul?

– Iubesc foarte mult muzica, nu pot sa argumentez acum, ea este viata mea. Pot spune asa? Nu vreau sa spun vorbe mari, as fi dispus sa manânc doar pâine cu apa pentru a reusi. Nu ma vad altceva decât muzician, nu ma visez decât la pupitru, altceva nimic. Voi munci si voi razbate. Nu exista NU, exista doar Trebuie. Când ai un vis, când ai un pic de talent, când ai niste parinti extraordinari, care au facut sacrificii pentru tine, cum ai putea renunta. Mereu a fost greu, si muzica nu face exceptie. Eu cred ca a renunta nu este specific omului educat. Eu ma bazez foarte mult pe creier, sunt mai cerebral. Sunt optimist.

Eu sunt un bun patriot

– In afara de muzica ce alte preocupari mai ai?

– Sport, foarte mult sport. Alergat, inot, miscare. Am nevoie de o conditie fizica buna, am piese, cum ati vazut si in concertul din aceasta seara care ma solicita foarte mult, nu numai mental, ci si fizic. Am nevoie de sport, ma relaxeaza si imi asigura energia necesara pentru concerte, pentru repetitii. Oricâta informatie si pregatire ai, daca corpul nu te ajuta sa le transmiti, ai ratat totul.
– Am vazut din prezentarea facuta pentru public ca ai o orchestra de camera…

– Formula mica, pentru a concerta, a da recitaluri in sali mai mici, eu colaborez cu Muzeul Literaturii Române, cu o alte institutii din Bucuresti. Orchestra se cheama Andreas……….., am introdus numele meu in denumire, sa se stie ca este munca mea, este orchestra mea, eu i-am selectat, pregatit, omogenizat. Este o orchestra de coarde. De asemenea, colaborez cu orchestra de camera “Lyra Gorjului” din Tg. Jiu, sunt dirijor permanent.

– Vorbeam de speranta, de motivatie, te-ai gândit sa aplici si afara, sa cauti oportunitati de dirijat?

– M-am gândit, insa daca va fi sa plec, vreau sa plec cu o carte de vizita, cu experienta, cu o munca in spate, nu cu traista in bat. Vreau sa devin un nume, pentru a-mi putea reprezenta bine tara. Sigur, vreau sa plec, dar nu de tot. Eu sunt un bun patriot.

– Care este dirijorul tau preferat, in afara, bineinteles, de maestrul Ovidiu Balan?

– Orice preferinte as avea, nu pot sa-l exclud pe domnul Balan. Imi place Sergiu Celibidache, imi place tehnica lui, dar cu un pic din temperamentul meu. El este perfectiunea, stiu, insa nu pot sa-l copii, nu cred ca poate cineva, nici nu trebuie, pe mine ma cheama Andreas Mihaita.

Bagheta puncteaza, orchestra urmeaza.

“Andreas Mihaita este deja un tânar dezinvolt in gestica, foarte expresiv, cu foarte multa forta. Cunoaste orchestra noastra, a fost un fel de “copil de trupa” la noi, iar de aici inainte are nevoie de pregatire, de concerte, sa fie mai des la pupitru, pe scena”
Pavel Ionescu, manager Filarmonica “Mihail Jora”

“Andreas Mihaita, elev al doamnei profesoare Delia Balan la clasa de pian a Colegiului “George Apostu” din Bacau,îndrumat înca de la vârsta de cinci ani de maestrul Ovidiu Balan, are planuri mari în privinta artei dirijorale si cu siguranta, le va împlini. Ii sunt necesare repertorii consistente, experienta de orchestra si sansa de a-si împlini destinul muzical”
dr. Ozana Kalmuski Zarea, muzicolog

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri