luni, 15 decembrie 2025

Pompierii băcăuani au marcat Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale

În fiecare an, la data de 13 octombrie, marcăm „Ziua Internațională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale, cu scopul de a promova o conștientizare globală cu privire la necesitatea reducerii impactului dezastrelor naturale, inclusiv prevenirea acestora, minimizarea consecințelor și, nu în ultimul rând, pregătirea pentru intervenție.
Cu această ocazie, pompierii băcăuani au fost prezenți astăzi în liceele din municipiul Bacău, acolo unde, au desfășurat exerciții de evacuare, în situația producerii unui cutremur și au susținut lecții deschise, cu rolul de a deprinde modul de comportare înainte, pe timpul și după producerea unor evenimente de urgență. În urma acestor activități au fost instruiți peste 3000 de preșcolari, elevi, liceeni și adulți.
Pentru creșterea nivelului de siguranță al cetățenilor, ISU Bacău, prin intermediul personalului din cadrul Serviciului Pregătire pentru Intervenție și Reziliență Comunităților, Inspecției de Prevenire și din cadrul subunităților de intervenție, organizează în mod continuu acțiuni de informare și educare preventivă.
Aceste activități au ca obiectiv creșterea conștientizării și sensibilizării populației, dar și pregătirea acesteia pentru a reacționa eficient. Apărarea împotriva riscurilor implică cunoaşterea lor, dar şi a comportamentului ce trebuie adoptat în funcţie de manifestarea acestora.
Județul Bacău se află într-o zonă expusă la o varietate de hazarduri naturale, inclusiv inundații, cutremure, alunecări de teren, precum și fenomene meteorologice periculoase, cum ar fi seceta, înzăpezirile, grindina, înghețul, furtunile și viscolul.
Statisticile din ultimul deceniu indică o tendință de creștere atât în ceea ce privește intensitatea, cât și frecvența calamităților naturale, inclusiv cele legate de hidrometeorologie.
Având în vedere că majoritatea dezastrelor nu pot fi evitate, pentru a reduce semnificativ pierderile de vieţi omeneşti, dar şi pentru a limita pierderile de bunuri, este bine ca populaţia să fie informată.

Cunoașterea riscurilor generatoare de situații de urgență, dar și a regulilor și măsurilor ce trebuie respectate sunt esențiale în lupta pentru supraviețuire.





spot_img