duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 884

† COBORÂREA DUHULUI SFÂNT (RUSALIILE)

În duminica care urmează, liturgia Bisericii celebrează Solemnitatea Rusaliilor cu care se încheie timpul pascal. Trimiterea Duhului Sfânt asupra ucenicilor lui Isus încheie acest timp bogat şi dă loc acţiunii Duhului în comunitate, în Biserică. De asemenea, în această duminică ne concentrăm asupra primei lecturi din liturgie şi nu asupra evangheliei. Textul biblic, la fel ca săptămâna trecută, este luat din cartea Faptele Apostolilor.
„Toţi s-au umplut de Duh Sfânt şi au început să vorbească”. Atunci când Duhul Sfânt este revărsat asupra unor persoane, acestea încep să vorbească. Cui? Lui Dumnezeu, înainte de toate. Se vorbeşte cu Dumnezeu într-un mod surprinzător de nou: Duhul schimbă inima.

Toţi cei care îi ascultă, chiar dacă sunt de limbi şi culturi diferite, îi înţeleg. Motivul? Duhul Sfânt transformă raporturile dintre persoane. Acolo unde există iubire, acolo există profundă înţelegere, chiar dacă se vorbesc diferite limbi, pentru că Duhul îi învaţă pe toţi credincioşii acel unic limbaj care e înţeles de toţi, limbajul iubirii. Duhul Sfânt dăruieşte un mod nou de a trăi raportul cu Dumnezeu şi cu ceilalţi. Duhul Sfânt îl face pe om, în decursul istoriei, să simtă cât de plăcute sunt acele acte de iubire faţă de alţii, când s-a jertfit pentru binele altora depăşind interesele personale, când a reuşit să aducă bucurie la cât mai mulţi. Duhul Sfânt îl face pe om să simtă că acest eroism este venit din afara sa, este un dar ceresc. Din faptul că în atâtea greutăţi fizice şi morale, nici noi nu ne-am pierdut şi sperăm că nici nu ne vom pierde curajul, este dovada asistenţei de care ne bucurăm din partea Duhului Sfânt care vine în ajutorul slăbiciunii noastre.

Întreaga noastră viaţă creştină este, prin urmare, sub semnul Duhului Sfânt pe care l-am primit la Botez şi Sfântul Mir, care au constituit Rusaliile noastre şi pe care el le reînnoieşte ori de câte ori primim iertarea păcatelor, fiindcă ne redă roadele Duhului (Gal 5,22): iubirea, pacea, bucuria, răbdarea, bunăvoinţa, bunătatea, fidelitatea, blândeţea și stăpânirea de sine.

Vino Duhule Sfânt! Pătrunde în adânc inimile credincioşilor tăi. Spală orice pată a sufletului, înlătură uscăciunea inimii, vindecă orice rană. Înmoaie inimile împietrite, încălzeşte-le pe cele reci şi întoarce-le pe cele rătăcite!

Pr. Richardo-Dominic Baciu

 Revedere după 60 de ani

Sâmbătă, 27 mai a.c., Restaurantul ,,Umbrela,’’ din Parcul Trandafirilor din Bacău, a fost o gazdă primitoare pentru cei 18 absolvenţi ai Liceului Vasile Alecsandri, promoţia 1963. Din cei 223 de absolvenţi de acum 60 de ani, au răspuns ,,prezent’’ la citirea catalogului doar 18 (la întâlnirea de 5o de ani de la absolvire au fost prezenţi cei mai mulţi-78).

Unii au decedat, alţii s-au stabilit în străinătate, iar multora, care sunt răspândiţi prin ţară, le-a venit greu să participe la această agapă, din cauza vârstei sau a problemelor de sănătate. Mulţi dintre aceştia din urmă ne-au transmis mesaje de viaţă lungă şi ne-au rugat să le trimitem şi lor ,,Cufărul cu amintiri’’pe care l-am editat cu această ocazie.

  S-a ţinut un moment de reculegere în memoria colegilor şi profesorilor care nu mai sunt.

  Trebuie menţionat că, de această dată, ,,Cufărul cu amintiri’’ a fost conceput şi creat de colegul nostru Mircea Constantin Jurebie, un talentat poet care, acum, are 27 de volume de poezii tipărite. Cufărul cuprinde 60 de poezii care reflectă viaţa noastră de tineri liceeni, cu năzbâtiile noastre, cu iubirile noastre şi, în general, cu trăirile noastre din tinereţe.

 La acesta s-a ataşat şi CHEIA Cufărului cu amintiri, cu ea putându-se închide sau deschide Cufărul. Poezia ,,Iubirea din Liceu’’ care se consideră această ,,cheie’’a fost cântată de colegi pentru colegele lor, urmându-se linia melodică din frumoasa romanţă ,,Mândra mea de altădată.’’

  Salonul, unde am fost găzduiţi, a fost ornat şi cu picturile colegului nostru Romeo Coroi, un talentat pictor. Acesta a dăruit 10 picturi colegilor noştri, pe care îi consider norocoşi.

  De organizare s-au ocupat mai mulţi absolvenţi care trag şi ponoasele deoarece, vă daţi seama, că nu au scăpat de critica colegilor.

  Atmosfera a fost plăcută, s-au depănat amintiri, s-a semnat prezenţa în ,,Catalogul senectuţii,’’ am făcut fotografii. Ţin să menţionez că promoţia noastră s-a întâlnit, la începuturi, din 5 în 5 ani, iar după întâlnirea de 40 de ani s-a luat hotărârea să ne vedem anual, în ultima sâmbătă din luna Mai, singurele abateri de la regulă fiind în anii 2020 şi 2021, din cauza ,,pandemiei.’’

  Generaţia noastră a fost de excepţie, majoritatea absolvenţilor au studii Superioare (profesori, ingineri, arhitecţi, economişti, medici), specialişti de înaltă clasă în domeniile lor, cu care ne mîndrim.

  Ioan Enăşoae

Un polițist băcăuan se duce la Mare pe bicicletă

„Mersul pe bicicletă reprezintă un exercițiu fizic care aduce nenumărate beneficii pentru sănătate, totodată fiind un mijloc de transport tot mai utilizat în orașele aglomerate, contribuindu-se astfel la protejarea mediului înconjurător prin reducerea emisiilor de noxe.”

Cu aceste rânduri, un polițist din cadrul I.P.J. Bacău, comisarul șef de poliție Laurențiu Paraschiv îndeamnă populația să utilizeze bicicleta ca mijloc de transport cât mai des, pentru un stil de viață sănătos și prietenos cu natura, respectându-se regulile de circulație pentru prevenirea accidentelor rutiere.

În zilele 27-28 mai a.c. are loc evenimentul ”Cu bicicleta la mare 2023” organizat de către Asociația ”Cu bicicleta departe” .

Cei 300 de kilometri ai maratonului de ciclism sunt parcurşi pe ruta București – Amara – Năvodari.

Comisar șef de poliție Laurențiu Paraschiv, împreună cu alți polițiști din țară participă la acest eveniment la care sunt angrenate aproximativ 250 de persoane.

Au venit biletele la tratament balnear, pentru luna iunie

    Zilele acestea, Casa Județeană de Pensii (CJP) Bacău a început distribuirea biletelor la tratament balnear către pensionarii și asigurații care și-au exprimat dorința din timp de a merge într-o stațiune în luna iunie.

    Este vorba despre 87 bilete în stațiuni unde baza de tratament aparține Casei Naționale de Pensii Publice sau unor firme private. Așadar, locurile repartizate județului Bacău sunt în stațiunile 1 Mai, Amara, Bălțătești, Buziaș, Covasna, Lacu Sărat, Mangalia, Neptun, Nicolina, Pucioasa, Sarata Monteoru și Tîrgu Ocna. Cei 87 de beneficiari, cărora le-a fost alocat automat un bilet, se vor prezenta la CJP Bacău, pentru a-l cumpăra, până mâine, 26 mai, inclusiv. Ei vor avea asupra lor actul de identitate în original și recomandarea de la medicul de familie ori de la cel de specialitate pentru tratamentul balnear pe care îl vor urma.

    În plus, persoanele cu dizabilități, pentru a beneficia de gratuitate, vor trebui să prezinte și certificatul de încadrare în grad de handicap, precum și ”Programul individual de reabilitare și integrare socială” (original și copie).

    Acesta se obține de la Comisia Județeană de Evaluare a Persoanelor cu Handicap Adulte. Beneficiarii vor pleca la tratament balnear în ziua de 7, 8, 9 sau 10 iunie, data fiind diferită în funcție de hotelul în care vor fi cazați. Următoarea serie, a VIII-a din acest an, va debuta în 23, 24, 25 sau 26 iunie.

     

     

    Conferința studențească națională PERFORMED

      La Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au fost organizate Conferința studențească națională PERFORMED – „Performanță și calitate în educație”, eveniment aflat la ediția a XII-a și Târgul opționalelor, ediția a III-a. Activitățile au fost inițiate de către Departamentul de Pregătire a Personalului Didactic, în colaborare cu Facultatea de Științe, Facultatea de Litere și Departamentul de Consiliere Profesională din cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău și Facultatea de Științe ale Educației din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, avându-i ca profesori coordonatori pe prof.univ. dr. Venera-Mihaela Cojocariu, conf. univ. dr. Otilia Clipa și conf. univ. dr. Liliana Mâță.

      La eveniment au participat 57 de studenți, atât de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, cât și de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, din cadrul programului de studii de licență Pedagogia Învățământului Primar și Preșcolar (anii II, III) și din cadrul programului de studii de master Strategii inovative în educație (anul II).
      Lucrările prezentate au abordat teme de actualitate ale învățământului primar și preșcolar: utilizarea platformelor educaționale în activitatea didactică, impactul programelor remediale asupra rezultatelor școlare ale elevilor, formarea gândirii critice la școlarii mici, modalități de valorificare a metodelor active și interactive.

      Aflat deja la ediția a III-a, Târgul opționalelor a reunit oferte curriculare inovative: „De la joc … la educație financiară”, „Frumusețea obiceiurilor și tradițiilor populare”, „Datina ursului”, „Teatru japonez”, „Copilărie în natură”, „Costumul popular – Tradiție și continuitate”.

      „Conferința PERFORMED ajunsă la cea de-a XII-a ediție a însemnat pentru mine o experiență plăcută, benefică din care am avut de învățat, reprezentând totodată și oportunitatea de a-mi exersa abilitatea de a vorbi în public. A fost cadrul propice în care să fii apreciat prezentând lucrarea științifică și să valorizezi la rândul tău munca depusă de alți colegi studenți în colaborare cu profesorii lor coordonatori. De altfel, a fost și un bun exercițiu pentru examenul de licență ce va urma.

      Felicitări organizatorilor, cadrelor didactice implicate și tuturor participanților”, a spus Bianca Benedic, studentă în anul III, P.I.P.P.

      Un pasager care simțea că se sufocă a deschis ușa avionului în zbor

      Un pasager a deschis vineri o ieșire de urgență în timpul unei proceduri de aterizare pe un zbor al companiei aeriene Asiana Airlines, declarând poliției sud-coreene că se simțea „sufocat” și dorea să iasă „repede” din avion, potrivit AFP.

      În momentul deschiderii ieșirii de urgență, avionul se afla la aproximativ 200 de metri de sol. Identitatea pasagerului nu a fost dezvăluită. Bărbatul a fost reținut de poliția din Daegu și le-a spus ofițerilor că era „într-o stare de stres după ce și-a pierdut recent locul de muncă”, conform unui anchetator implicat în caz. Autoritățile au precizat că pasagerul a declarat că zborul a părut să dureze mai mult decât era normal și că a simțit că se sufocă în interiorul cabinei, motiv pentru care a dorit să iasă cât mai repede posibil. Aproximativ 200 de pasageri se aflau la bordul aeronavei, care se apropia de pista aeroportului internațional Daegu din Coreea de Sud, situat la aproximativ 240 de kilometri sud-est de Seul. Acesta era un zbor intern.

      Pasagerul în cauză risca o pedeapsă de până la 10 ani de închisoare pentru încălcarea legislației privind securitatea aeriană. Un oficial din Ministerul Transporturilor de la Seul a declarat pentru AFP că, în cadrul instituției, nu s-a mai consemnat un astfel de incident până acum în istoria aviației sud-coreene. Avionul, un Airbus A321-200, a aterizat în siguranță în jurul orei 12:40 (03:40 GMT). Acesta decolase cu o oră mai devreme de pe insula Jeju, conform programului de zbor al aeroportului.

      Nu s-au înregistrat răniți în incident, însă nouă persoane, toate adolescenți, au fost transportate la spital după ce au acuzat probleme respiratorii, conform declarațiilor unui oficial al departamentului de pompieri din Daegu. „Am crezut că avionul va exploda… Părea că pasagerii de lângă ușă au leșinat”, a declarat un pasager de 44 de ani, sub protecția anonimatului, pentru agenția Yonhap. Același pasager a mai menționat că echipajul a solicitat prin sistemul audio al avionului prezența vreunui medic la bord.

      Bacăul de altădată

      imagine din zona centrală Bacăului, aproximativ 1966. Se vede clădirea CEC-ului de pe strada Mărășești si o parte din magazinul Punguța cu doi bani. În prim plan,în stânga, se vede statuia lui Vasile Roaită.

      S-a deschis Forumul zonal de arhitectură și urbanism MORE 2030

      Organizatorii ediției din acest an a Forumului zonal de arhitectură și urbanism MOLDOVA REPER 2030 (MORE 2030), filialele teritoriale Bacău-Neamț ale Ordinului Arhitecților din România (OAR) și Uniunii Arhitecților din România, au deschis, vineri, 26 mai, seria sesiunilor de prezentări și dezbateri în sala Teatrului Tineretului din Piatra Neamț. Au fost prezenți arhitecți din România, din Republica Moldova și din Ucraina, dar și reprezentanți ai autorităților locale din județul Neamț. Tema acestei ediții este „Spațiul public”.

       

      Startul manifestării de la Piatra Neamț a fost dat de arh. Liliana Bârgu, care a reamintit firul primelor patru ediții ale Forumului,

      Și, în spiritul temei Forumului, primul vorbitor a fost chiar viceprimarul orașului gazdă, Marius Eremia, care a prezentat un interesant proiect numit „Uriașii lui Harap Alb”, personajele din cunoscutul basm scris de Ion Creangă. Proiectul se află aproape de finalizare, pe Muntele Cozla.

      Lucrările Sesiunea I – Dimensiunile obiective ale spațiului public au fost preluate, apoi, pentru moderare de președintele Filialei Bacău-Neamț a OAR, arh. Dan Ababei, și de arh. Dr. Nicolae Țară Lungă, director al Institute fost Housing and Urban Development Studies România, din București.

      Intervențiile care au urmat au fost făcute de arh. Georgeta Gabrea, directoarea Capitel Avangarde, din București, de arh. Iryna Gershetska, directoarea Sectorului de Amenajare a Teritoriului și Departamentului de Urbanism și Arhitectură al Consiliului Orășenesc Cernăuți, de arh. Teo Naval, de la OldArhitecture, din Chișinău, de arhitectul-șef al municipiului Piatra neamț, Andrei Ciubotaru, și de arh. Dragoș Horia Buhociu, președintele Filialei Dunărea de Jos a OAR și director al general al Direcției Generale de Implementare a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

      Georgeta Gabrea a prezentat o interesantă cercetare asupra punerii în valoare mai mare a patrimoniului Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului, Iryna Gershetska a vorbit de metamorfozele urbane  modernizarea zonei centrale din Cernăuți, Teo Naval a prezentat amenajarea spațiului din fața Teatrului „A. P. Cehov” din Chișinău, iar Andrei Ciubotaru a prezentat de ce spațiul public este o scenă a vieții publice. Cu date interesante din PNRR a venit Dragoș Horia Bonciu.

      În aceeași sesiune de comunicări a vorbit și reprezentantul unuia din sponsorii principali ai Forumului, compania Barrier din Bacău, care a prezentat această companie și a pus arhitecților și o problemă de analizat în alegerea tâmplăriei din PVC și aluminiu.

      Concluziile sesiunii de comunicări au fost formulate de arh. Nicolae Țarălungă.

      Participanților le-a fost oferit, la final, și un miniconcert de muzică clasică (Dorina Shelever – vioară, Andrei Cristian Anghel – pian) și un recital de poezie contemporană (actița Loredana Grigoriu).

      Sâmbătă, 27 mai, Forumul va continua cu sesiunile Dimensiunile subiective ale spațiului public și Dimensiunile subiective ale spațiului public, organizate la Casa Memorială „Rosetti Tescanu-George Enescu”, din Tescani, iar duminică, 28 mai, participanții vor vizita orașul Târgu Ocna, inclusiv Salina.

      Vom reveni cu amănunte.

       

       

      Înscrieri în programul Casa Verde în județul Bacău pentru obținerea finanțării pentru energie verde

        Persoanele fizice din județul Bacău se pot înscrie în programul guvernamental Casa Verde/fotovoltaice în zilele de 29, 30 şi 31 mai 2023.

        Programul este destinat promovării utilizării energiei verzi și sprijinirii populației în producerea de energie electrică prin intermediul sistemelor fotovoltaice.

        Bugetul național al programului este de 1,75 miliarde de lei, din care peste 279 milioane lei au fost alocate regiunii Moldovei (regiunea Nord-Est). Această alocare generoasă subliniază importanța dezvoltării surselor de energie regenerabilă în această zonă.

        Persoanele fizice care se înscriu în program pot beneficia de o finanțare în valoare de 20.000 de lei de la stat, pentru a-și produce singure energie verde prin instalarea unui sistem fotovoltaic. Cu toate acestea, aceștia trebuie să contribuie și cu suma de 2.000 de lei din surse proprii.

        Programul Casa Verde/fotovoltaice reprezintă o oportunitate pentru locuitorii din județul Bacău de a se implica activ în promovarea energiei curate și de a-și reduce facturile la energie electrică.

        Prin instalarea sistemelor fotovoltaice, aceștia pot genera propria energie, protejând astfel mediul înconjurător și contribuind la combaterea schimbărilor climatice.
        Înregistrarea în program se va face în perioada menționată mai sus, iar cei interesați trebuie să se prezinte la sediul autorităților locale cu documentele necesare pentru a beneficia de finanțare.

        Cursuri gratuite de autoapărare în cadrul Clubului Sportiv Ovidenia

           

          În cadrul Clubului Sportiv Ovidenia, pe lângă activitățile și competițiile de judo derulate în mod curent pentru copiii înscriși, se vor desfășura cursuri de autoapărare prin tehnicile sportului Krav Maga.

          Prin intermediul acestui curs gratuit ne dorim ca toți tinerii, în special tinerele adolescente, să cunoască măsuri de prevenție și apărare în cazul unui potențial atac fizic din partea unui agresor.

          Cursurile de autoapărare se adresează copiilor începând cu vârsta de 14 ani și se vor derula în fiecare marți și joi în intervalul orar 18:00 – 19:30 la sala de sport a Școlii Ion Luca din strada Alecu Russo nr. 37, Bacău.

          Orele se vor derula în condiții de siguranță, sub coordonarea și supravegherea unor instructori autorizați.

          Krav Maga este unul dintre cel mai eficient și răspândit sistem de autoapărare. Acest sport este un sistem de luptă și nicidecum un sport sau un stil de arte marțiale.

          În Krav Maga nu există competiții și mult mai important, nu există reguli precum cele întâlnite în sporturile de contact. Scopul acestui sistem de luptă este de a oferi practicantului tehnicile și tacticile necesare pentru a se putea apăra în situații violente și de multe ori pentru a-și apăra propria viață.

           Reabilitarea diftongului? (IX)

          O explicaţie dilematică

          Are parte de ea cel ce nu­ apelează la o lucrare de specialitate, ci la serviciile Wikipediei, care îi livrează definiţia la pachet cu o vizibilă întrebare: „În fonetica tradițională, după unii autori, diftongul este ansamblul a două vocale pronunțate în aceeași silabă. Dintre acestea numai una este nucleul silabei, putând fi accentuată, adică este silabică, cealaltă nu, adică este asilabică”. Evident că suntem pe tărâmuri mişcătoare nu din pricini ştiinţifice, ci de natură formală. Par a fi anulate cunoştinţele elementare de fonetică, acelea care ne spun că o silabă nu poate avea mai mult de o vocală. Dacă asociem două vocale, acestea vor fi rostite în tot atâtea silabe, care vor alcătui un hiat, nicidecum un diftong. Cititorul comun nu are nevoie de opiniile autorilor, mai ales că aceştia vor fi în maximă dificultate dacă vor încerca să ne convingă că într-un diftong pot fi îngrămădite două vocale. Nici măcar foneticienii nu au la îndemână argumente care să răstoarne o realitate bine fixată în conştiinţa vorbitorilor.

          Diftongul a trecut oceanul

          Nu e prima oară când cer ajutorul filologului şi cărturarului Sanda Golopenţia-Eretescu, universitarul român stabilit în Statele Unite ale Americii. (Cea mai importantă contribuţie a sa e în materie de etnologie, facilitând identificarea tezei de doctorat a Ligiei Bârgu-Georgescu  „Semnul, în basmul fantastic” –, pe care Editura „Egal” din Bacău a publicat-o în anul 2020.)

          Cuvântul şi alcătuirea sa sonoră

          I-am scris dnei Sanda Golopenţia-Eretescu încă de la începutul campaniei antidiftong, cerându-i părerea despre noua îndeletnicire a unora de a nega structura internă a limbajului. Mi-a atras atenţia că a scris în urmă cu aproape 6o de ani un studiu în limba franceză care asociază fonetica cu lexicul („La structure phonologique des monosyllabes roumains”, în „Cahiers de linguistique théorique et appliquée”, III, 1966, pp. 59-67) şi că textul a stat la baza alcătuirii schiţei de sistem „Vocabularul românesc contemporan”, realizată de Vasile Şerban şi Ivan Evseev şi publicată în 1978 de Editura „Facla” din Timişoara. Descriind cuvintele monosilabice, cei doi universitari utilizează diftongul implicit: cuvintele bifonematice sunt formate din „vocală + semivocală: ai, au; îi; eu (se rosteşte: ieu), ei (pronunţă: iei); oi, ou; ii (pluralul lui ie)” sau din „semivocală + vocală: ia, ea (atât verbul, cât şi pronumele se rostesc la fel: ia; sunt, adică, omofone)” (pp. 81-82). În continuare, diftongul apare explicit: aceleaşi cuvinte monosilabice apar cu combinaţiile consoană + diftong (bai etc.), diftong + consoană (iad etc.), consoană + diftong + consoană (biet etc.), consoană + consoană + diftong (brâu etc.), diftong + consoană + consoană ( iaht etc.), consoană + diftong + consoană + consoană (piept etc.), consoană + consoană + diftong + consoană (steag etc.), consoană + consoană + consoană + diftong (splai etc.), consoană + consoană + consoană + diftong + consoană (streaz), consoană + consoană + consoană + diftong + consoană + consoană (ştreang). Descrierea continuă pentru cuvintele bisilabice şi cele polisilabice.

          Elevii Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, prezenți la manifestările prilejuite de Ziua Eroilor

             

            În Primul Război Mondial, orașul Târgu Ocna a fost teatrul unor bătălii eroice, cele din zona Coșna și Cireșoaia înscriind pagini de aur în istoria apărării patriei.

            Pentru promovarea sentimentului patriotic de cinstire a actelor de eroism, cu ocazia Zilei Eroilor, care în mod tradițional coincide cu Înălțarea Domnului, joi, 25 mai 2023, elevii și personalul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna au participat la activitățile comemorative organizate de către Primăria orașului stațiune Târgu Ocna.

            Activitățile incluse în program au început cu evenimentul organizat la Monumentul Eroilor Independenței din fața Bisericii Răducanu, unde a fost oficiată o slujbă de pomenire a eroilor neamului urmată de depuneri de coroane și de defilarea Gărzii de Onoare a Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

            Activitatea a continuat cu deplasarea la Biserica ”Sfântul Nicolae” din Cimitirul cu tunuri, punctul final al manifestărilor.

            Pentru marcarea cu solemnitate a Zilei Eroilor, elevii școlii au fost prezenți și la activitățile organizate de către Garnizoana Bacău la Monumentul Eroilor, din municipiul Moinești.

            Astfel elevii și-au manifestat respectul față de jertfa supremă a eroilor, a sacrificiului pe care l-au făcut pentru realizarea idealului național.

            Importanța și semnificația acestor sărbători reprezintă pentru conducerea școlii o nouă oportunitate de a cultiva sentimentul atașamentului față de patrie și de valorile istorice ale neamului din perspectiva apartenenței instituției noastre la sistemul național de ordine publică și siguranță națională.

            Întâlnire cu operatorii comando ai Batalionul 53 „Smaranda Brăescu” în Parcul Cancicov și pe Insula de Agrement

            Batalionul 53 Comando „Smaranda Brăescu” vă invită să descoperiți lumea operatorilor comando și să aflați mai multe despre această meserie specială și plină de provocări.

            Dar ce înseamnă, de fapt, a fi un operator comando?

            Operatorul comando este un membru al unei unități speciale a armatei, instruit pentru a executa misiuni complexe și periculoase în diverse medii și condiții. Acești soldați de elită sunt antrenați în mod riguros și sunt pregătiți să acționeze în situații de criză, precum lupta în teren urban, operațiuni de salvare a ostaticilor sau recunoaștere în adâncimea teritoriului inamic.

            Pentru a afla mai multe detalii despre această meserie palpitantă și pentru a obține răspunsuri direct de la operatorii comando, puteți participa la evenimentului organizat de Batalionul 53 Comando „Smaranda Brăescu”.

            Sunteți așteptați în Parcul Cancicov și pe Insula de Agrement în acest weekend, sâmbătă și duminică, în intervalul orar 12.00 – 16.00. Aici veți putea vedea parte din armamentul și echipamentele specifice utilizate și veți avea ocazia să discutați cu operatorii comando în persoană. Dacă sunteți pasionați și vă convingeți de această carieră, ei vă pot îndruma spre pașii necesari pentru a urma această cale remarcabilă.

            Programul Festivalul Copiilor 2023

              PROGRAM: 1 iunieFestivalul Copiilor 2023

              PE SCENĂ Piața Tricolorului (Casa de Cultură)

              10:30 – 12:15 KINDERFEST Bacău – parada copilăriei, personaje costumate, jocuri animate

              12:15 – 12:30 Palatul Copiilor Bacău – parada costumelor din materiale reciclate

              12:30 – 12:40 HobbyClub prof. Aura Maxim – dans

              12:40 – 13:30 Fundația de Sprijin Comunitar dansuri si jocuri pentru toate vârstele

              13:30 – 14:30 LikeOne Kids – muzica, distracție și timp frumos

              14:30 – 16:00 RD Art Academy – canto, pian, tobe, vioara, balet, dans modern și popular

              16:00 – 16:45 TralalaKids Bacău prof. Paula Florescu – Program artistic cu și pentru copii

              16:45 – 18:00 Trupa ACT & Teatrul Municipal Bacovia – spectacol: Slugă la doi stăpâni

              18:00 – 19:00 Fundația Neghiniță – muzică și dans

              19:00 – 19:45 Magicianul AUGUSTIN – numere de magie pentru copii

              19:45 – 20:20 Căsuța Muzicală

              20:20 – 20:45 Denis Voicu – recital LIVE

               

              1 iunie – activități în aer liber (cu închiderea traficului rutier)

               

              10:00 – 16:00 Demonstrații stradalePiața Tricolorului și Calea Mărășești;

              KINDERFEST –parada copilăriei, personaje costumate din desene animate/filme (11-13);

              Teatrul Municipal Bacovia – parada păpușilor (13-15)

              Crucea Roșie Bacău – demonstrații de prim ajutor pentru copii;

              Poliția Locală a municipiului Bacău – prezentare tehnică și mijloace de intervenție;

              Inspectoratul de Jandarmi Bacău (IJJ)

              – exerciții demonstrative prezentare tehnică și mijloace din dotarea IJJ Bacău;

              Inspectoratul General pentru Situații de Urgență Bacău – prezentare tehnică și mijloace de intervenție din dotarea IGSU, traseu tehnico – aplicativ de ”stingere a incendiilor”;

               

              10:00 – 14:00 /16:00 – 20:00 Ateliere de creație – zone cu ateliere și activități pentru copii alături de Fundația de Sprijin Comunitar și Crucea Roșie Bacău, cu sprijinul SIMBA INVEST:

                                      – Atelier pictură pe față;

                                          – Atelier baloane colorate și baloane modelate;

               – Ateliere de desen pe planșe și desene pe asfalt;

              Atelier căsuța pentru jucării – Leroy Merlin, interval 10-12;

              Atelier de construit păpuși – Teatrul Municipal Bacovia – 10-14;

              Atelier de înfrumusețare pentru toate vârstele, premii si surprize – AVON;

              Cort cu activitati si premii CATENA;

              Cabină Foto – poze gratuite oferite pe loc;

              12:00 – 18:00 Sporturi în aer liber – minifotbal, badminton, volei, trasee atletism, etc;

              15:00 – 18:00 Concurs de BADMINTON, organizat de DECATHLON

                pe 6 terenuri cu fileu (14 rachete);

               

               

               

               

              PROGRAM: 2 iunieFestivalul Copiilor 2023

              PE SCENĂ Piața Tricolorului

               

              10:45 – 18:15 Desfășurarea Evenimentului: Copil Talentat, Copil la Palat 2023

                Organizat de Palatul Copiilor Bacău cu sprijinul Primăriei Bacău

              muzică uşoară, dans modern, teatru, cultură și civilizație engleză, muzică populară

              18:15 – 18:30 Clubul Artis DAIO – muzică ușoară

              18:30 – 20:00 Mario DJ (warm-up)

              20:00 – 21:00 Trupa Feelings concert LIVE (show day)

              21:00 – 21:45 Mario Fresh concert LIVE

               

              2 iunie – Activități în aer liber (cu închidere trafic rutier)

               

              Parcul Catedralei (2 reprezentații)

              11:00 – 13:30 Teatrul pentru copii și tineret Vasilache – spectacol ”Soacra cu 3 nurori”

               

              Piața Tricolorului – calea Mărășești

              11:00–14:00 și 16:00–19:00 – Activități și demonstrații în aer liber:

              SUMO mini competiții libere de sumo cu costume supradimensionate și 3 instructori;

              SLACKLINE: demonstrații de mers pe o coardă elastică deasupra solului, cu instructor;

              JONGLEUR, acrobații cu obiecte în aer liber, realizate de actori profesioniști;

              PERSONAJ PE PICIOROANGE – demonstrații stradale, poze, actori de la București;

              CÂȘTIGI ÎN 60 DE SECUNDE – concursuri pentru copii ce stimulează creativitatea;

               

              12:00 – 17:00 SĂRITURI ÎN TRAMBULINĂ – organizat de Decathlon, asigură 3 trambuline;

                          – acces liber pentru copii, 6 voluntari prezenți pentru a asigura desfășurarea în bune condiții;

               

              11:00 – 14:00 Ateliere de creație – zone cu ateliere și activități pentru copii alături de Fundația de 17:00 – 20:00 Sprijin Comunitar și Crucea Roșie Bacău, cu sprijinul SIMBA INVEST:

                                          – Atelier pictură pe față;

                                          – Atelier Baloane colorate și baloane modelate;

               – Ateliere de desen pe planșe și desene pe asfalt;

                            – Atelier căsuța pentru jucării – Leroy Merlin, interval 10-14;

                            – Atelier de construit păpuși – Teatrul Municipal Bacovia 10-14;

                            – Atelier de înfrumusețare pentru toate vârstele – AVON;

                            – Cabină Foto – poze gratuite oferite pe loc;

              11:00 – 13:00 / 16:00 – 18:00 Atelier de creație: teatru de păpuși Teatrul Mun. Bacovia;

              *15:00 – 16:00 – activitati, demnonstrații la suprafața de SUMO – Palatul Copiilor Bacău

               

               

               

              PROGRAM: 3 iunieFestivalul Copiilor 2023

              PE SCENĂ Piața Tricolorului

               

              11:30 – 12:15 Filarmonica ”Mihail Jora”: Petrica și lupul – concert LIVE

              12:30 – 13:00 – Grupul vocal folcloric ”Sărățelul” – coordonator: Elisabeta Unguru

              13:00 – 13:30 – Colegiul Pedagogic ”Ștefan cel Mare”

              13:30 – 14:15 – Grupul ”Privighetorile Siretului” – prof. Irina Sabău

              14:20 – 16:00 – Teatrul Municipal Bacovia – spectacol al secției de animație: Cei 3 purceluși

              16:00 – 16:40 Ana Maria Mărgean – Spectacol cu păpuși, dans, muzică

                                            – Câștigătoare Românii au Talent 2021, finalistă America Got Talent 2022

              16:45 – 17:00Emma Urban – recital LIVE

              17:00 – 18:00Academia ”Sing wih Daniela Dumitru”

              18:00 – 18:50Leya D & Dj Stone – concert LIVE, dansatori A1

              19:00 – 19:40 IULIANA BEREGOI – spectacol artistic LIVE

              19:45 – 20:15 LARY – concert LIVE

              20:15 – 20:45 LUCA UDĂȚEANU – show LIVE

               

               

               

                3 iunie – Activități în aer liber: Piața Tricolorului – calea Mărășești

               

              11:00 – 14:00 / 16:00 – 20:00 Ateliere de creație – zone cu ateliere și activități pentru copii alături de Fundația de Sprijin Comunitar și Crucea Roșie Bacău, cu sprijinul SIMBA INVEST:

              – Atelier pictură pe față;

                                          – Atelier baloane colorate și baloane modelate;

                               – Ateliere de desen pe planșe și desene pe asfalt;

              Atelier căsuța pentru jucării – Leroy Merlin, interval 10-12;

              Atelier de construit păpuși – Teatrul municipal Bacovia;

              Atelier de înfrumusețare pentru toate vârstele – AVON;

              Cabină Foto – poze gratuite oferite pe loc;

               

              14:00 – 18:00 Trasee, zone sportive interactive: baschet, volei, fotbal cu sprijinul DECATHLON

               

               

               

               

              PROGRAM: 4 iunieFestivalul Copiilor 2023

              PE SCENĂ Piața Tricolorului

               

              11:00 – 12:30 KINDERFEST – Parada Copilăriei, personaje costumate din desene animate/filme vor intra pe scenă la finalul paradei și vor face câteva reprezentații artistice pentru copii;

              12:30 – 13:30 Școala de Voce ”My Voice Studio” by Andra Lungu

              13:30 – 14:30 Academia Sing with Daniela Dumitru

              14:30 – 15:30 Fundația Teatrală Neghiniță – momente din Festivalul Internațional

              15:30 – 16:30 Grupul Vocal ”Florile Siretului” – prof. Mădălina Petrache

              16:30 – 17:00Clasa prof. Brîndușa Motoc – muzică

              17:00 – 17:30 – Grup Allegria – prof. Andreea Simon

              17:30 – 18:30 Katy Dance

              18:30 – 19:30 MoonLight Dance Studio

              19:30 – 20:00 Firstep by Deea Dance Studio

              20:00 – 20:45 **ALINA EREMIA – concert LIVE susținut de DEDEMAN

              20:45 – 21:00 Program încheiere Festival alături de cei implicați.

               

              4 iunie Activități în aer liberPiața Tricolorului – calea Mărășești

              10:00 – 11:00 Crosul copiilor SIMBA – concurs de atletism pe vârste, desfășurat cu sprijinul: SIMBA INVEST, Clubul Sportiv Școlar Bacău, Club Sportiv Municipal Bacău, și va avea loc cu plecare din Piața Tricolorului, Calea Mărășești 1.

              11:00 – 12:00 Crosul generațiilorconcurs special in care se vor înscrie echipe formate din: (1) bunic-părinte-copil, (2) bunic-copil sau (3) părinte-copil concurând împreună (detalii la cort SIMBA)

                          – premierea câștigătorilor cu diplome si premii (mingi, tricouri, dulciuri, etc)

              12:00–17:00 Ciclism: concursuri, inițiere și trasee interactive pentru toate vârstele;

              cu sprijinul DECATHLON vor realiza trasee și vor pune la dispoziție 10 biciclete pentru cei interesați care nu vin cu propria bicicletă;

              11:00 – 13:00 KINDERFESTparada copilăriei, personaje costumate din desene animate/filme;

              11:00 – 14:00 / 16:00 – 20:00

              Ateliere de creație – zone cu ateliere și activități pentru copii alături de Fundația de Sprijin Comunitar, Crucea Roșie Bacău, cu sprijinul SIMBA INVEST:

              – Atelier pictură pe față, atelier baloane colorate și baloane modelate;

                               – Ateliere de desen pe planșe și desene pe asfalt;

              Atelier căsuța pentru jucării – Leroy Merlin, interval 10-12;

              Atelier de construit păpuși – Teatrul Municipal Bacovia;

              Atelier de înfrumusețare pentru toate vârstele – AVON;

              Cabină Foto – poze gratuite oferite pe loc;

              11:00 – 12:30 în Sala mare a Teatrului Municipal Bacovia: CENUȘĂREASA

               

              **Prestația artistică a Alinei Eremia este adusă în fața publicului de Fundația Teatrală Neghiniță cu sprijinul DEDEMAN, spre bucuria tuturor copiilor și publicului interesat.

               

              Festivalul Internaţional de Muzică, Teatru şi Dans pentru Copii și Tineri ”Neghiniță”

              2-4 iunie 2023

              Teatrul Municipal Bacovia & Teatrul de Vară Radu Beligan

               

              Intrarea gratuită pe toată durata festivalului

               

              PROGRAM SECȚIUNEA DANS

               

               

              VINERI, 2 IUNIE 2023

              la Teatrul de Vară Radu Beligan

              SÂMBĂTĂ, 3 IUNIE 2023

              la Teatrul de Vară Radu Beligan

              14.30 – 15.30 Familiarizarea concurenților cu scena

              15.30 – 16.30 Concurs dans clasic solo, duo & grupuri

              16.30 – 17.30 Concurs dans contemporan solo, duo & grupuri

              17.30 – 18.00 Concurs dans de caracter solo, duo & grupuri

              18.00 – 18.40 Concurs dans înv. vocațional

              18.40 – 19.00 Concurs dans urban

              15.00 – 16.00 Familiarizarea concurenților cu scena

              16.00 – 16.40 Concurs dans contemporan & open / solo, duo & grupuri

              16.40 – 17.40 Concurs acrodance solo, duo & grupuri

              17.40 – 18.15 Concurs dans modern, show dance

              18.15 – 19.00 Concurs dans tematic & folcloric

               

               

              PROGRAM SECȚIUNEA MUZICĂ UȘOARĂ

               

              VINERI, 2 IUNIE 2023

              la Teatrul Bacovia

              SÂMBĂTĂ, 3 IUNIE 2023

              la Teatrul Bacovia

              9.00 – 10.00 Probe sunet pentru concurenții care doresc

              10.00 – 11.30 Concurs categoria specială Neghiniță

              11.30 – 13.10 Concurs categoria 10 ani

              13.10 – 14.40 Concurs categoria 11 ani

              14.40 – 16.00 Concurs categoria 12 ani

              16.00 – 17.00 – pauză

              17.00 – 18.00 Concurs categoria 13 – 14 ani

              18.00 – 19.00 Concurs categoria 15 – 16 ani

              19.00 – 19.40 Concurs categoria 17 – 18 ani

              9.00 – 10.00 Probe sunet pentru concurenții care doresc

              10.00 – 10.10 Concurs categoria grupuri mici

              10.10 – 11.40 Concurs categoria 5 – 6 ani

              11.40 – 13.20 Concurs categoria 7 ani

              13.20 – 14.30 – pauză

              14.30 – 16.40 Concurs categoria 8 ani

              16.40 – 19.00 Concurs categoria 9 ani

               

               

              DUMINICĂ, 4 IUNIE 2023

              11.30 – Gală & Festivitatea de premiere a concursurilor

              la Teatrul de Vară Radu Beligan – intrarea gratuită

              Activități intense de combatere a braconajului piscicol în județele Bacău și Vrancea

                De la intrarea în vigoare a prohibiției pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial, Gruparea de Jandarmi Mobilă „Alexandru cel Bun” Bacău a desfășurat multiple acțiuni pentru prevenirea și combaterea braconajului piscicol. Aceste acțiuni au avut loc în colaborare cu Agenția Națională pentru Pescuit și Acvacultură și independent.

                Zonele vizate de jandarmi au fost albiile râurilor Siret și Bistrița, precum și lacurile de acumulare Galbeni, Răcăciuni, Berești, Sascut, Itești și Gârleni, situate pe teritoriul județelor Bacău și Vrancea.

                În cadrul acestor operațiuni, aproximativ 200 de persoane au fost verificate, iar rezultatul a constat în aplicarea a 146 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 80 au fost avertismente, iar 66 au fost amenzi în valoare totală de 27.750 de lei. Sancțiunile au fost aplicate în conformitate cu prevederile Ordonanței de Urgență nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura.

                Jandarmii recomandă tuturor pasionaților de pescuit să respecte prevederile legale în vigoare, care reglementează pescuitul și acvacultura, precum și perioada de prohibiție. Prohibiția pentru pescuitul în scop comercial, recreativ/sportiv și familial se extinde pe o perioadă de 60 de zile, începând cu data de 9 aprilie și până la 7 iunie 2023 inclusiv.

                Aceste acțiuni intense de prevenire și combatere a braconajului piscicol demonstrează eforturile autorităților de a proteja resursele naturale și de a asigura o gestionare sustenabilă a mediului acvatic.

                Profesorii băcăuani au protestat cântând Imnul național – VIDEO

                Protestele sindicatelor din Educație continuă în Bacău și în întreaga țară, cu mii de profesori adunându-se în fața Prefecturii în semn de nemulțumire. Aceste manifestații au loc la o zi după marele miting organizat în București, în fața Guvernului, și în contextul declarațiilor critice ale președintelui Klaus Iohannis și a soției sale, care au catalogat protestele cadrelor didactice drept evenimente politice.

                În Bacău, profesorii și personalul din Educație au adunat în Piața Tricolorului și au intonat imnul României într-un gest simbolic de apărare a valorilor naționale și a drepturilor lor salariale.

                Greva profesorilor are ca principale revendicări creșterea salariilor în învățământ, asigurarea condițiilor optime de desfășurare a actului educațional și respectarea drepturilor profesionale ale cadrelor didactice. Sindicatele din Educație susțin că remunerația insuficientă și lipsa investițiilor în sistemul de învățământ au dus la o situație precară, afectând calitatea actului educațional și provocând demotivare în rândul profesorilor.

                Protestatarii își exprimă dezamăgirea față de lipsa de dialog din partea autorităților și solicită un dialog constructiv, în vederea găsirii unor soluții pe termen lung pentru îmbunătățirea condițiilor de muncă și a sistemului educațional în general.

                Sindicatele din Educație promit că vor continua protestele până când cererile lor vor fi luate în considerare și soluționate adecvat. Profesorii și personalul din învățământ speră că guvernanții vor acorda o atenție sporită problemei și vor lua măsuri concrete pentru a rezolva situația precară în care se află sistemul de învățământ din România.

                Sursa video

                Hoții au jefuit casa unei familii în timpul înmormântării victimelor tragediei de pe E-85

                  Pe paginile de socializare a apărut o informație șocantă referitoare la o jaf comis în timpul înmormântării celor trei membri decedați în tragedia rutieră de pe E-85. În timp ce familia se afla la înmormântare, hoții au profitat de absența lor și au spart casa situată pe strada Vasile Lupu din Roman, informează Monitorul de Neamț.

                  Conform purtătorului de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Neamț, inspectorul Ramona Ciofu, la data de 25 mai, în jurul orei 18:40, o femeie în vârstă de 55 de ani a raportat poliției că a devenit victima unui furt. Din primele cercetări efectuate de polițiști, s-a stabilit că, în intervalul orar 12:00-18:30, persoane necunoscute au pătruns în locuință prin efracție, forțând ușa de acces.

                  Potrivit informațiilor preliminare, hoții au reușit să sustragă suma de 50.000 de lei și mai multe bijuterii valoroase. Autoritățile au deschis un dosar penal pentru furt calificat și au început activitățile procedurale în vederea identificării și prinderea infractorilor.

                  În această situație, poliția face un apel către locuitorii din Roman care pot oferi informații cu privire la acest jaf să contacteze imediat Poliția Roman.

                  Această veste îngrozitoare vine la scurt timp după tragedia rutieră din data de 22 mai, când o familie cunoscută din municipiul Roman și-a pierdut viața într-un accident pe „Drumul morții” – E85. Conducătoarea auto, o femeie de 31 de ani, fiul său în vârstă de 3 ani și bunicul copilului, în vârstă de 56 de ani, au fost ucisi în urma unei coliziuni frontale cu o autoutilitară.

                  În urma accidentului, șoferul autoutilitarei, un bărbat de 33 de ani din Comănești, Bacău, a fost internat în secția de Terapie Intensivă a Spitalului Municipal de Urgență Roman, unde este monitorizat pentru disfuncții renale. Două alte persoane au fost de asemenea rănite în accident.

                  Această serie de evenimente triste a adus suferință și tragedie în viața familiei afectate, iar jafurile în astfel de momente dramatice adaugă încă și mai multă durere. Autoritățile fac toate eforturile pentru a aduce infractorii în fața justiției și pentru a aduce un minim de liniște și siguranță comunității.

                  Săptămâna Prevenirii Criminalității s-a încheiat cu succes pentru polițiștii băcăuani

                    În perioada 22-26 mai a.c, Poliția Română a desfășurat, la nivel național, Săptămâna Prevenirii Criminalității. Evenimentul a cuprins activități de prevenire realizate de polițiști pentru sensibilizarea cetățenilor, în legătură cu diferite subiecte. Astfel, ziua de luni a fost dedicată siguranței copiilor, marți – siguranței on-line, miercuri au fost desfășurate activități de prevenire a infracțiunilor contra patrimoniului, joi au fost în centrul discuțiilor disparițiile de minori și plecările voluntare, iar în final, vineri, s-au desfășurat activități pentru prevenirea violenței domestice.

                    Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au vizat în aceste zile mai multe locații și întâlniri, purtând discuții cu persoane de toate vârstele.

                    Ziua dedicată siguranței copiilor a fost celebrată alături de copiii care frecventează „Clubul cu Lipici” din Podu Turcului al Fundației de Sprijin Comunitar. Polițiștii de prevenire și de siguranță școlară au purtat cu aceștia discuții referitoare la siguranța lor pe stradă, făcând o trecere în revistă a regulilor de circulație, precum și la școală sau pe internet. Polițiștii au dezbătut posibilele riscuri la care aceștia sunt expuși la vârsta lor, în comunitatea în care trăiesc. Elevii au fost încurajați să identifice pericolele care se pot ivi asupra lor și să dea exemple din experiența personală. Copiilor li s-au prezentat materiale video atractive, cu informații adaptate vârstei lor.

                    În ziua dedicată siguranței online, polițiștii au desfășurat activități de prevenire adresate atât minorilor, cu sprijinul FSC Bacău, cât și cu adulții beneficiari ai DGASPC Bacău. Aceștia au fost sfătuiți să acorde mai multă atenție comportamentului lor în mediul online, să nu se încreadă în persoanele necunoscute care îi abordează pe rețelele de socializare, să fie prudenți în gestionarea datelor personale și atunci când fac cumpărături online.

                    Pentru prevenirea infracțiunilor contra patrimoniului, polițiștii au fost prezenți în Parcul Catedralei din municipiul Bacău, unde au oferit cetățenilor recomandări și materiale cu informații privind furturile din locuințe și din buzunare.

                    Cea de-a patra zi a avut drept temă disparițiile de minori și plecările voluntare de acasă, în această zi fiind celebrată, la nivel internațional, Ziua Copilului Dispărut. Totodată, Poliția Română a lansat campania națională de prevenire „Plecatul de acasă nu este o soluție!”, care se va desfășura până în luna iunie 2024. Polițiștii băcăuani au vizitat copiii beneficiari ai programului SOS Satul Copiilor Bacău care au fost informați cu privire la consecințele și riscurile la care se expun în cazul plecărilor voluntare din centru. Au fost abordate și teme precum traficul de persoane, pornografie infantilă, alături de polițiști fiind și reprezentanții Agenției Naționale Împotriva Traficului de Persoane.

                    În ziua dedicată prevenirii violenței domestice, polițiștii au fost alături de comunitățile din Slobozia și Slobozia Nouă, comuna Stănișești. Au discutat cu aceștia atât despre tipurile de violență, efectele violenței asupra victimelor, consecințele legale suportate de agresori și modurile în care pot solicita ajutor, precum și despre implicarea socială și educația oferită copiilor prin exemplul personal.

                                  Activitățile din această săptămână s-au desfășurat cu sprijinul mai multor parteneri, cărora le mulțumim pentru implicare și colaborare. Activitățile de prevenire vor continua în cadrul celor trei programe prioritare (Prevenirea victimizării minorilor, Prevenirea violenței domestice, Prevenirea criminalității informatice) pe tot parcursul anului 2023.

                    Sătenii din Stănișești, învățați să prevină violența în familie cu aplicații pentru telefoane mobile

                    Una dintre prioritățile polițiștilor băcăuani pentru anul 2023 este prevenirea violenței în familie. Astfel, poliţiştii monitorizează cazurile pentru cunoaşterea fenomenului pe raza de competență, înregistrează cazurile sesizate (indiferent de gravitatea lor) şi intervin când situaţia o impune, conform competenţelor.

                    Violența în familie, fie ea emoțională, fizică sau de orice altă natură, provoacă traume victimelor și celorlalți membri ai familiei. Astfel Poliția Română intervine pentru protejarea grupurilor vulnerabile și pentru sensibilizarea cetățenilor contribuind astfel la schimbarea mentalităţii care perpetuează comportamentul abuziv în familie.

                    Cu fiecare activitate desfășurată polițiștii își propun identificarea cazurilor de violenţă domestică şi a factorilor declanşatori sau favorizanţi specifici fiecărui caz în parte, promovarea unor măsuri educativ-preventive și informarea populaţiei cu privire la prevederile legale în domeniul prevenirii violenţei domestice și are ca grup țintă potenţiale victime, agresori, dar și întreaga comunitate.

                    În această săptămână, polițiștii de prevenire, împreună cu cei din cadrul Secției 4 Poliție Rurală Pudu Turcului, cu sprijinul unității administrativ teritoriale a comunei Stănișești au inițiat două activități pentru prevenirea violenței în famile.

                    Polițiștii s-au întâlnit cu peste 70 de cetățeni din comuna Stănișești și au discutat diferite situații de violență în familie în care au fost implicați, atât minori cât și adulți și au subliniat consecințele unor astfel de fapte asupra tuturor.

                    Cei prezenți au primit informați cu privire la consecințe legale, psihologice și comportamentale care pot rezulta dintr-un comportament violent, dar și despre modalități de combatere a acestuia, modificări legislative și informații pertinente despre ordinul de protecție provizoriu, ordinul de protecție sau ce consecințe decurg din încălcarea acestuia.

                    De asemenea, polițiștii au fost prezenți la Centrul Artemis al DGASPC Bacău, unde au discutat cu beneficiarele acestuia, funcțiile aplicației Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română (prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității), Asociația Necuvinte și Asociația Code for Romania.

                    Aplicația este disponibilă în App Store și Google Play Store și are diferite funcții, cele mai accesate fiind: căutarea celui mai apropiat serviciu de asistență, completarea chestionarului de evaluare a riscului, ghidul de siguranță online și căutarea de informații generale din meniul aplicației (cauzele și consecințele violenței domestice, ordinul de protecție). Funcția de jurnal a aplicației este de asemenea un instrument extrem de util pentru victime, pentru că le ajută să strângă dovezi necesare pentru documentarea abuzului.

                    Având în vedere importanța temei supuse discuției cât și interesul manifestat de persoanele participante, polițiștii vor continua astfel de activități și în alte localități de pe raza județului Bacău.

                    Racordare ilegală la rețeaua electrică

                       La data de 25 mai a.c., în jurul orei 16.00, polițiștii din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Brusturoasa, împreună cu reprezentanții unei companii de furnizare a energiei electrice din județ au constatat faptul că, la punctul de lucru al unei întreprinderi individuale din comuna Brusturoasa există o racordare ilegală la rețeaua electrică.

                       În urma verificărilor a reieșit faptul că, la cutia de distribuţie a curentului electric care conduce către proprietatea comerciantului în cauză a fost montată o instalaţie electrică improvizată.

                        În cauză a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de executarea şi folosirea de instalaţii electrice clandestine şi furt de energie electrică.

                                  Recomandările autorităților: 

                      Intervenţiile neautorizate în instalaţiile de distribuţie a energiei electrice sau gaze naturale reprezintă un real pericol pentru cei implicaţi în astfel de acţiuni. Totodată, acestea au un impact direct, atât asupra persoanelor aflate în vecinătate, cât şi a consumatorilor, existând risc de electrocuţie, explozii, incendii.