Acasă Blog Pagina 72

Când marii fotbaliști ai Bacăului apărau și atacau porțile Europei

de
Dan Sion
-

Vreme de povești. Despre vremuri de poveste. Vremuri în care fotbalul băcăuan avea reprezentanți de seamă la cel mai înalt nivel internațional. Reprezentanți precum Costel Pantilimon, Daniel Scânteie, Cristi Ciocoiu, Florin Lovin și Andrei Cristea, ca să ne oprim doar la ei. Cei cinci povestesc pentru „Deșteptarea” momentele de vârf ale carierei. Totul e la superlativ: cel mai, cea mai. Cel mai puternic adversar, cea mai impresionantă arenă, cel mai valoros coechipier, cea mai bună prestație, cel mai prețios tricou. Piele de găină, ce mai!

 Pantilimon, gigantul lui City

Între cartierul băcăuan „Orizont” și Carrington, (fosta) bază de pregătire a lui Manchester City sunt două mii de kilometri; sau poate chiar două milioane. Iar între divizionara C Aerostar și City, multipla campioană a Angliei și a Europei, distanța se măsoară în ani; ani-lumină. Costel Fane Pantilimon a parcurs acest drum infinit. Pas cu pas, o zi după alta. „Când eram mic și jucam fotbal în fața blocului nu mă gândeam unde aș vrea sau cât de sus aș putea ajunge. Jucam și mă jucam. Visele au venit mai târziu. Iar majoritatea s-au împlinit”, spune Panti, care are 27 de meciuri în poarta naționalei României și echipe de club precum Manchester City și Sunderland, Nottingham Forest și Watford, Deportivo La Coruna și Omonia în CV: „E clar însă că drumul meu nu ar mai fi fost același fără Aerostar Bacău. Tata lucra acolo în fabrică; așa am ales această echipă și nu FCM, cu toate că eram nevoit să merg zilnic cu autobuzul până la stadionul Aerostarului pentru a mă antrena. Iar la Aerostar am găsit oamenii potriviți. Înainte de oricine altcineva, pe Valerian Voicu, președintele secției de fotbal, căruia îi datorez enorm și căruia îi doresc tot binele din lume. Nu pot uita nici primul antrenor, pe Ionel Panaite sau pe Tică Sofronie, antrenorul de portari datorită căruia, atunci când am ajuns la Poli Timișoara, în prima ligă, aveam bagajul de cunoștințe potrivit pentru a face față acestui nivel”. Iar nivelul s-a ridicat în 2011 până sus, sus la stele: stelele lui Manchester City, Panti devenind nu doar primul român transferat de echipa „cetățenilor”, ci și cel mai înalt portar din Premier League. La City, Fane a fost coleg cu Gareth Bale și Kun Aguero, cu Maicon și Nasri, cu Dzeko și Balotelli. „Cei mai valoroși coechipieri ai mei din carieră au fost însă Tevez, David Silva și Yaya Toure. Toți trei, imenși. Iar adversarul care m-a impresionat cel mai mult, Karim Benzema. De-a lungul timpului i-am avut în față și pe Messi, și pe van Persie, și pe Aguero, super-finalizatori, ce să mai vorbim, dar niciunul nu m-a fascinat precum Benzema. Era un altfel de atacant. Am jucat contra lui cu naționala, la Paris, iar mobilitatea și execuțiile sale mi-au rămas și acum în minte”, spune Pantilimon, care mărturisește și atmosfera cărei arene l-a marcat cel mai mult: „Poate va părea puțin curios, dar e vorba de stadionul lui Sunderland. Foarte british”. Și cel mai bun meci internațional al fostului „aviator”? „Dubla cu Șahtior când evoluam pentru Poli și o victorie cu 1-0 contra lui Arsenal în Cupa Ligii la City”. În fine, cel mai prețios tricou din colecție: „Al lui Petr Cech, după o semifinală de Cupă a Angliei”. Așa, ca între giganți.

Scânteie, învingătorul lui van der Sar

Dacă e adevărat că o fotografie face cât o mie de cuvinte, atunci un gol poate face cât o carieră întreagă. Golul prin care Daniel Scânteie a deschis scorul pentru Ceahlăul Piatra Neamț în prima manșă a „sfertului” de Cupă Intertoto contra lui Juventus Torino, încheiată la egalitate, 1-1, în vara lui 1999, „fotografiază” întreaga carieră a atacantului băcăuan. Cu atât mai mult cu cât în poarta „Bătrânei Doamne” torineze antrenată pe atunci de Carlo Ancelotti se afla un uriaș. La propriu și la figurat: olandezul Edwin van der Sar. „Într-adevăr, acela a fost momentul de vârf al carierei”, admite Scânteie, care este și protagonistul unei întâmplări nostime legate de golul contra lui Juve. După prestația foarte bună în dubla manșă cu torinezii (1-1 la Piatra Neamț și 0-0 în returul de la Cesena), Scânteie a avut o perioadă de secetă în campionatul intern. Motiv de nemulțumire pentru conducerea Ceahlăului. „Muscă”, așa cum e poreclit Scânteie, a ținut să-l liniștească pe antrenorul Viorel Hizo: „Nea Vio, treaba e ca și rezolvată. Am dat anunț în ziar, la mica publicitate că ofer la schimb gol dat lui Juventus în Intertoto pentru zece goluri în Divizia A. Când se realizează schimbul, cu alea zece goluri, urc și eu în topul golgheterilor, urcă și Ceahlăul în clasament”. Mucalit vestit în afara terenului, Dani-gol nu avea însă… glume cu apărările adverse. Asta l-a propulsat până la echipa națională a României în vara lui 1990. „Cei mai mari jucători cu care am împărțit vestiarul au fost la națională: Hagi și Lăcătuș”, spune Scânteie, care nu stă pe gânduri atunci când e pus să aleagă adversarul ce l-a impresionat cel mai mult. Deși în carieră i-a avut în față pe Luis Figo și Skuhravy, pe Thierry Henry și Davids, atacantul băcăuan optează pentru Ciro Ferrara, adversarul direct în „dubla” cu Juve: „Avea un comportament deosebit și plin de respect atât ca fotbalist, cât și ca om. Un singur exemplu. La meciul tur, nu am apucat să facem schimb de tricouri. După meciul retur de la Cesena, Ferrara a venit special în vestiarul nostru pentru a-mi aduce un tricou de-al său în țiplă”. În cariera internațională a lui Daniel Scânteie, pe lângă fotografia golului marcat lui Juve stă însă și un… film. Da, da, un film! „În 1994-95 evoluam în Israel, la Hapoel Beit Sheam. Echipă mică, nou promovată, care, pentru a evita retrogradarea, avea nevoie de victorie în ultima etapă cu marea favorită, Maccabi Haifa. De cealaltă parte, Maccabi, cu Revivo și Berkovic trebuia să ne bată pentru a lua titlul. Deși am fost conduși cu 2-0, grație unei atmosfere fantastice create de cei 40.000 de suporteri ai noștri, am câștigat cu 3-2, eu fiind omul meciului, cu gol marcat, penalty scos și o bară transversală lovită printr-un șut de la mijlocul terenului. Mulți ani mai târziu, s-a realizat un documentar legat de acest meci care a fost premiat cu un milion de dolari la un mare festival de film”, spune Dani-gol care preferă însă oricând atmosferei create de suporterii lui Hapoel Beit Sheam, tumultul de odinioară al „Municipalului” băcăuan: „Când suporterii Bacăului îmi scandau numele eram cel mai fericit om din lume”.

Ciocoiu, „omul-foarfecă”

În turul de campionat al ediției 1995-96 din Divizia A, Cristian Ciocoiu înscria un gol splendid pentru Selena Bacău în meciul de acasă cu campioana Steaua. Reușita completa cartea de vizită a internaționalului de tineret și-i convingea pe bucureșteni că acesta este atacantul de care au nevoie în viitor. Prin urmare, în vara lui 1996, Ciocoiu îmbrăca tricoul roș-albastru. La doar trei zile după un halucinant 1-5 în Ghencea, contra fostei echipe a lui Ciocoiu, AS Bacău (golul militarilor fiind înscris chiar de ex- băcăuan!), Steaua obținea o calificare de senzație în grupele Champions League, eliminând-o pe Bruges. Iar pentru Cristi Ciocoiu începea un parcurs european care, vreme de cinci ani, l-a purtat pe fotbalistul crescut cu mitul lui van Basten pe mari arene continentale, întâlnind super jucători și super echipe. Meciul de referință al lui Ciocoiu? Turul cu Aston Villa, din toamna lui 1997, în Cupa Uefa. O victorie cu 2-1 a Stelei grație „dublei” lui Ciocoiu. Golul al doilea este unul de poveste, actualul președinte al FC Bacău reluând spectaculos sub transversală, din foarfecă, un balon centrat de Marius Lăcătuș. „Și dacă aș vrea să uit meciul acela, nu pot. Nu mă lasă alții”, zâmbește Cristi Ciocoiu: „Atunci mi-a ieșit practic totul. Iar Aston Villa nu era chiar oricine”. Este suficient, în acest sens, să amintim tridentul din atacul englezilor: Collymore- Savo Milosevic- Dwight Yorke. Cel mai reprezentativ adversar al băcăuanului rămâne însă altul: „Diego Simeone. Un nume important și atunci, și acum. Atunci- un fotbalist deosebit, un catalizator, un lider, acum- un antrenor exponențial”. Ciocoiu are acasă tricoul lui Simeone primit din partea argentinianului după meciul de Champions League Steaua- Atletico Madrid: „Singurele tricouri pe care am ținut cu tot dinadinsul să le păstrez sunt cel al lui Simeone și cel purtat de mine în victoria cu Aston Villa”. Dacă Simeone este cel mai redutabil adversar întâlnit, în schimb Marius Lăcătuș, Adrian Ilie și Miodrag Belodedici rămân, în viziunea lui Cristi Ciocoiu, cei mai valoroși coechipieri: „Lăcă, în calitate de lider, Adi Ilie, pentru ce reprezenta, ca potențial fotbalistic, în acel moment, iar Belo ca și carieră per total”. Dacă trei sunt coechipierii de top, tot trei sunt și nominalizările lui Ciocoiu în materie de suporteri: „Din țară, ceea ce era odată la Timișoara e greu de egalat. Nu știu câte galerii ar putea cânta, non-stop, în ploaie, atunci când echipa ta este învinsă acasă cu 8-1. De afară, aș alege atmosfera creată de suporterii lui Fenerbahce și cea pusă în scenă de fanii englezi, indiferent de echipă sau stadion. În Anglia, ca jucător, ieși la încălzire și vezi în tribune doar 20 de stewarzi. Te duci să te schimbi pentru joc, iar când revii pe gazon vezi tribunele tixite, cu oameni care-și susțin echipa din primul până în ultimul minut”.

Lovin, maratonistul Champions League

În urechi îi sună, pentru prima dată, imnul Champions League, iar prin fața ochilor îi trece, pe îndelete, camera video, și, pe repede înainte, întreaga carieră. „Cel mai frumos moment din toată cariera mea atunci a fost. Septembrie 2006, debutul în Champions League cu Steaua, în acel 4-1 contra lui Dinamo Kiev în deplasare, cu celebrul <Du-te Dică, du-te!>. Și zău că în clipele acelea premergătoare fluierului de start mi-am revăzut întreaga carieră: primii pași sub comanda lui nea Vali Cioancă, FCM Bacău, accidentarea la genunchi, împrumutul la Dărmănești, supărările și tentația de a mă lăsa de fotbal”, se destăinuie Florin Lovin. Seara aceea de la Kiev rămâne, deci, unică în sufletul lui „Ață”. Cu toate că astfel de seri europene au urmat cu zecile în cariera sa de fotbalist. Dovadă că într-o statistică all-time a fotbaliștilor români cu meciuri în cupele europene, Lovin împarte cu un alt ex-băcăuan și ex-stelist, Dorin Goian, o treaptă onorantă, de top, cu un total de 63 de partide. În fața lui „Ață” stau nume puține, dar mari precum Hagi, Gică Popescu sau Chivu, acesta din urmă cu 79 de jocuri în euro-cupe. Dar nume mari (și multe), stau și în spatele său. Unul peste toate: Adi Mutu, cu 60 de confruntări. „Într-adevăr, este o realizare de care sunt mândru pentru că presupune un parcurs constant bun de lungă durată”, mărturisește Florin Lovin, ale cărui calități de… maratonist sunt evidențiate și de o altă reușită. Una cu parfum de premieră, care se leagă de una dintre cele mai bune evoluții ale sale cu Steaua/ FCSB în Champions League: „Deși pierdut cu 1-2, meciul cu Arsenal, din decembrie 2007, e unul de referință pentru mine. Pe lângă jocul prestat, eu oferind și assist-ul lui Zaharia pentru golul nostru, am devenit, alături de Bănel Nicoliță, primul fotbalist din Champions League care a alergat peste 13 kilometri într-un meci”. Așadar, Dinamo Kiev și Arsenal. Plus Real Madrid, Fiorentina, Bayern Munchen, FC Sevilla, Lyon, Valencia ori Villareal și ulterior- în tricoul Astrei- West Ham și AS Roma ca borne europene înșirate ca pe ață de… „Ață” Lovin, care e, în egală măsură, un fluviu: de amintiri, de idei și de realizări, inclusiv la nivel de familie. Cei mai valoroși adversari? „Numărul unu, Ronaldo, brazilianul. Fenomenul. Urmat de Riquelme și Raul”. Cei mai importanți coechipieri: „Aleg tot trei. La FCM Bacău, Cristi Ciocoiu. Pentru mine, care eram un simplu puști, Ciocoiu reprezenta un model. Un exemplu de comportament și de reușită. Apoi, la Steaua, coechipierul de referință a fost Mirel Rădoi. Definiția liderului. Iar ca și talent pur, deși neexploatat pe măsură, Budescu, cu care am jucat la Astra”. Ca atmosferă, „Ață” o preferă pe cea de pe „Ali Sami Yen” din Istanbul, de la Galata- Steaua 2-2, „când stadionul a explodat pur și simplu în momentul în care s-a anunțat că Hagi a venit la meci”. Dar nu poate uita nici „Ghencea la eliminarea Valenciei, când am dat gol din penalty, turul uefantastic cu Rapid, ce ne-a dus în semifinala cu Middlesbrough și torțele de pe fostul «Lia Manoliu», care au sărbătorit califcarea în grupele CL în dauna lui Standard”. Cât despre cel mai prețios tricou, acesta are numele și numărul lui David Beckham la Real Madrid: „În turul de la București, i-am propus lui Beckham să facem schimb de tricouri la finalul jocului. S-a scuzat, spunându-mi că pe-al său l-a promis unui copil, dar că putem rezolva problema în meciul de la Madrid. În returul de pe Bernabeu uitasem de schimb. La final eram pe tunelul care duce la vestiare, când aud cum mă strigă cineva: «Hei, Lovin!». Mă întorc și-l văd pe Beckham cum își scoate tricoul și mi-l întinde. Fericit, am înhățat tricoul și am zbughit-o spre vestiare, când mă aud strigat din nou. Mă întorc, iar Beckham îmi spune: «Păi ce faci? Nu-mi dai și tu tricoul tău?”».

Andrei Cristea, „călăul” Valenciei

La 16 ani intra în prima echipă a FCM Bacău, promovat de președintele Gheorghe Chivorchian și de antrenorul Ghiță Poenaru. Calitățile sale l-au făcut pe Dumitru Sechelariu să spună în iarna lui 2001, cu ocazia unui amical jucat de „galben-albaștri” contra lui Dinamo Moscova, că „Bacăul are un diamant de mare valoare”. „Diamantul” Andrei Cristea a început să strălucească de la o vârstă fragedă și în Europa. Astfel, la doar 21 de ani, reușea o „dublă” de vis în poarta Valenciei, permițând Stelei să întoarcă rezultatul din Spania și să elimine deținătoarea Supercupei Europei. „Returul cu Valencia din februarie 2005 rămâne una din cele două partide de referință ale mele. A doua e o altă întoarcere de scor, reușită cu Dinamo, la Liberec, în vara lui 2009. Minunea de la Liberec, atunci când, după 0-3 acasă, am învins cu 3-0 în deplasare, calificându-ne, ca și în dauna Valenciei, la penalty-uri”, fixează Andrei Cristea momentele de vârf ale unei cariere ce include, printre altele, zece meciuri în națională, o Supercupă a României, două titluri de campion și unul de golgheter al Diviziei A. Regrete? „Lăsând la o parte accidentările suferite, aș alege ratarea calificării în finala Cupei Uefa, în 2006, când am avut 3-0 la general contra lui Middlesbrough. Să joc o astfel de finală la 21 de ani ar fi fost ceva cu totul și cu totul fantastic”, mărturisește Andrei. În colecția sa de tricouri, un loc aparte îl au cele purtate de Aimar, Djibril și Cisse și Jose Mari. Fotbalistul băcăuan consideră stadionul „San Mames” din Bilbao drept arena care care l-a impresionat cel mai mult: „Catedrala”. Adversarul cel mai „wow” vine tot din Spania: „Marcos Senna, brazilianul naturalizat spaniol al lui Villareal. Avea o viziune de joc incredibilă. Sunt mulți jucători de mare calitate contra cărora am avut șansa de a evolua, dar Senna mi s-a părut ceva deosebit”. Iar la capitolul coechipieri-top, Andrei are o listă lungă: „Îmi e greu să aleg. Nu pot uita când am intrat pentru prima oară în vestiarul FCM, unde mi s-a dat un scaun, că nu mai erau locuri disponbile și aveam, în sfârșit ocazia să mă echipez împreună cu idolii mei. Sau când am ajuns la Steaua, alături de doi monștri sacri precum Rădoi și Dorinel Munteanu, iar acesta din urmă mi-a atras atenția că mi-am ales un loc în vestiar care mă obligă enorm: locul lui Lăcătuș. În fine, la națională, unde am jucat cu Mutu și Chivu. Dar dacă este însă să mă opresc la un singur nume, acela e al lui Hakan Calhanoglu, cu care am jucat la Karlsruhe, în Germania. Era un copil- 17 ani- dar lăsa din plin să se vadă ce mare fotbalist va ajunge”.

36 de ani de la Revoluția Română din 1989. Depunere de coroane de flori la Cimitirul Central

de
Deșteptarea
-

22 December 1989, the day Deșteptarea was born

de
Deșteptarea
-

It was Friday, 22 December 1989. The frost bit into people’s cheeks, yet the sky over Bacău was strangely clear. Above the city hung an unusual rainbow, in pale pastel colours, like a luminous wound cut across the winter sky. “This can’t be good…,” Elena Țintaru thought, quickening her steps toward the newsroom. She did not yet know that within a few hours nothing would ever be “the same as before”.

Around 10 a.m., the newsroom of Steagul Roșu appeared to be functioning according to its familiar routine. The weekly edition had been written and prepared for print. Eugen Verman and Elena Țintaru were proofreading, while the other editors were glued to the television in editor-in-chief Petru Filioreanu’s office, watching the images coming from Bucharest with clenched hearts. They could see it, they could hear it — but their minds refused to believe it: Romania was boiling.

It was known that Natalia Jipa, the propaganda secretary of the County Party Committee, was due to arrive. She was to announce “official” changes — at Ateneu and at Steagul Roșu. These were party reshuffles, still made under the old regime. No one suspected that history was about to trample all of it underfoot, right before their eyes.

Around 11 a.m., Natalia Jipa entered the newsroom. Agitated, visibly shaken. In the meeting room, she hurriedly read the documents: Petru Filioreanu was to take over Ateneu, while Steagul Roșu was to have a new editor-in-chief, Mihai Buznea. Then came a phone call. One that took everyone’s breath away. Nicolae Ceaușescu had announced that “the traitor Milea has committed suicide”.

There was a second of dense, crushing silence. “He didn’t commit suicide… he was shot,” Elena Țintaru murmured. Natalia Jipa’s eyes filled with tears. She stood up and left in haste. No one was installed. History no longer had patience for procedures.

From that moment on, the newsroom rallied around a new core: Mihai Buznea, Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Elena Țintaru, Petru Done, Ioan Enache, and photojournalist Constantin Bursuc. No one left. No one backed down. The decision was made: the old newspaper could no longer appear. A different one had to be created. A newspaper that would burn.

Down at the printing house, Steagul Roșu had eight pages ready. But they were communist pages, filled with praise and lifeless formulas. They were discarded without hesitation. Only two pages remained — Economy and Sports. Too little. It was 3 p.m. Time was rushing forward.

“How many pages?” Eugen Verman asked.
“Four. Only the essentials. We have to be free,” Mihai Buznea replied.

In the newsroom, no one thought about themselves, about family, about rest. Television and radio ran in parallel. The dictator had fled by helicopter. The risk was assumed. The new paper had to come out.

Then came the decisive question: what would it be called?

“Luptătorul” (The Fighter), Dumitru Mitulescu suggested. Too closely tied to the past.
“Libertatea”, “Vocea Bacăului” — names floated through the air.
Then Eugen Verman: “Deșteptarea de Bacău.”
“Why not just Deșteptarea?” Constantin Nancu said.

And so it remained. Deșteptarea. A simple word, but an explosive one.

The reporters scattered across the city. Ioan Enache went to the County Committee, Ștefan Olteanu stayed by the television, the others took the pulse of the streets. Steagul Roșu was thrown away. It would never appear again.

That evening, the newsroom filled up. Contributors arrived: Vasile Pruteanu, Constantin Călin, Iacob Florea, Doru Kalmuschi, Florin Filioreanu. Two young aspirants appeared as well: Răzvan Haritonovici and Sandor Boros. Everyone signed the first issue. Coffee came from neighbours, food from friends. One phone rang from time to time, just to reassure families: “I’m not coming home. We’re putting out the paper.”

From the printing house came the proofs, the ink still wet. The headlines screamed freedom:

“The hateful dictatorship has fallen!”
“Long live free Romania!”
“A new heart beats in Romania’s chest!”

Who wrote them? It no longer mattered. What mattered was that they were true.

That night, 85,000 copies were printed. Before dawn, Mihai Buznea, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Petru Done and Ioan Enache carried armfuls of newspapers to the County Council of the National Salvation Front. Others distributed them throughout the city. Speeches were still being made from balconies. No one slept.

At 6:30 a.m., Eugen Verman’s article was read aloud into a microphone, in front of the crowd.

On the morning of 23 December 1989, Deșteptarea entered the world.

And with it, another Romania.

The Pig, the Shepherd, and the Romanian Paradox: Why a Pastoral People Sacralised the Pig

de
Deșteptarea
-

There is a question that returns obsessively, especially in December, when social media fills with urban indignation and rural nostalgia alike: how is it that Romanians, a people often said to have been born of shepherding, place the slaughter of the pig at the very centre of their winter rituals? At first glance, it seems like a contradiction. On closer inspection, it is one of the most coherent expressions of how this community survived for centuries.

The cliché of the “nation of shepherds” comes from mythology, not statistics. It belongs to ballads, not to account books. In reality, Romanians were a complex peasant people, practising a mixed economy: shepherding, agriculture, hunting, fruit growing and the raising of household animals. The sheep gave rise to myth, but the pig made winter possible. This text is neither a gastronomic ode nor a sentimental apology. It is an attempt to explain why the slaughter of the pig is not random barbarity, but a ritual of survival, community and memory.

The pig: the animal that kept the village alive

The pig is not a noble animal. That is precisely why it was essential. It does not require alpine pastures, does not compete with sheep, and demands no symbolic effort. It feeds on leftovers, acorns and whatever remains after humans have eaten. It grows fast, fattens well and, most importantly, provides a large quantity of meat at once. In a world without refrigerators, electricity or constant supply chains, this was not excess, but necessity.

The pig is slaughtered in winter, when the cold preserves. The sheep is slaughtered in spring. Lamb is for Easter; the pig is for Christmas. The spiritual and the biological do not overlap. Romanians did not choose the pig out of greed, but out of practicality. And durable traditions are almost always old solutions to real problems.

A ritual older than Christianity

The slaughter of the pig predates Christianity. It is an Indo-European winter sacrifice ritual, linked to the death of the old year and the survival of the community. Christianity did not create it; it tamed it, fixing it in the calendar on Ignat’s Day. Blood, fire, fat, shared meat — all are ritual elements. Pomana porcului is not a feast, but a confirmation meal: the animal has been transformed into food, the family will make it through the winter.

Why the city no longer understands the village

Modern outrage at the slaughter of the pig does not stem from superior morality, but from a break with necessity. When meat arrives neatly packaged, death disappears. When death disappears, ritual turns into barbarity. The village was never cruel. It was lucid. It understood that life feeds on death and had the decency to look this truth straight in the eye.

The Balkans and the pig: similarities and differences

The ritual of pig sacrifice is not uniquely Romanian. Across much of the Balkans — Serbia, Bulgaria, North Macedonia, northern Greece — similar practices exist, carried out in winter, within extended families, with the same emphasis on preserving meat. The fundamental similarity lies in a shared agrarian matrix: poor rural communities dependent on an animal capable of providing long-term protein.

The differences, however, are symbolic and narrative. In Serbia, the ritual tends to be more pragmatic, less laden with magical formulas or the involvement of children. In Bulgaria, the focus is on the final products — sausages and cured fat — rather than the act of sacrifice itself. In rural Greece, the pig is often integrated into a broader celebration with music and wine, making the ritual more “open”.

Among Romanians, by contrast, the slaughter retains a liminal character: a threshold between years, between life and death, between childhood and adulthood. Children are not excluded, but initiated. Expressions such as “may you grow big and fat like the pig” do not appear in the same form among neighbouring cultures. They reveal an archaic magical thinking still alive. Romanians did not turn the pig into spectacle or carnival. They preserved it as a domestic, serious, almost sober ritual. This may be the essential difference: while other cultures socialised the sacrifice, Romanians internalised it.

The pig as a lesson in survival

Romanians are not a paradox. They are the result of a long adaptation. The shepherd of myth and the pig in the yard do not contradict each other; they complement one another. The slaughter of the pig is not about violence, but about order. About acknowledging that winter inevitably comes, and that communities which recognise this survive.

In a world that has forgotten where food comes from, this uncomfortable ritual remains one of the few honest lessons about life, death and responsibility.

Ignat’s Day — a report from a living ritual

Morning begins in darkness. The yard is cold; breath is visible. The pig knows. There is no naivety in the animal. Its grunting is shorter, more nervous. Some say it must be “made drunk”, others that it must be calmed. In reality, these are last attempts to soften the violence of the inevitable.

The men gather early. No one comes alone. Slaughtering the pig is team work. Knives are sharpened carefully, as if precision itself were a form of respect. The women prepare hot water, containers, spices. Children are sent outside, but not too far away. They must see.

The killing is brief. It is not prolonged. It does not become spectacle. Then comes the fire. Straw burns, the skin is singed, and the heavy, sweet, unmistakable smell announces itself to the entire village. The children are called back. They are lifted onto the pig’s body. “May you grow big and fat like the pig.” It is not a joke; it is archaic magic — a wish spoken aloud so that it may come true.

What follows is butchering. Muscle is separated, fat is cut carefully, meat is sorted. Nothing is thrown away. Every piece has a precise destiny. The work is collective, synchronised, almost silent.

In the kitchen, the real industry begins. The mincer, garlic, salt, paprika. Sausages are stuffed, tied, hung. Tobă and chișcă are prepared from parts the city has forgotten. Fat melts slowly in heavy cauldrons. Cracklings are lifted out hot — the first to be tasted. Hams are salted and prepared for smoking. The smoke will work for days, slowly preserving.

Pomana porcului comes in the evening. The food is simple: straight from the pan, with polenta and pickles. It is not a feast, but a moment of quiet reflection. People eat together, because they worked together.

Claudiu Târziu strongly criticizes the von der Leyen Commission’s record after one year in office

de
Deșteptarea
-

Claudiu-Richard Târziu, an ECR Member of the European Parliament, has launched a strong attack on the leadership of the European Commission on the occasion of the first anniversary of the second Commission led by Ursula von der Leyen, marked on 1 December.

In a public statement, Târziu argues that, following the period of instability caused by the pandemic and the controversial joint procurement of vaccines, the European project continues to drift away from the fundamental principles on which the European Union was built. According to the MEP, core values — peace, prosperity, freedom and faith — are increasingly being abandoned in favour of ideological policies that directly affect citizens.

Claudiu-Richard Târziu accuses the European Commission of promoting budgets “designed according to ideologies, not economic realities”, policies which he says lead to the impoverishment of the population and the weakening of national economies. At the same time, he warns against the imposition of a digital culture that, in his view, restricts Europeans’ fundamental rights and freedoms.

Agriculture represents a central point of his criticism. The MEP claims that, under the current leadership, Europe is neglecting its farmers and endangering food security by reducing funding for this strategic sector. At the same time, environmental targets imposed on member states are described as “absurd”, being seen as an additional burden that pushes national economies toward decline.

Târziu also draws attention to what he describes as an erosion of member states’ sovereignty, arguing that their identity is being “attacked and erased” through policies promoted by the European Commission. From this perspective, he considers the first year of the von der Leyen Commission’s mandate to be incompatible with a conservative vision of the European project.

“Ursula von der Leyen is steering the European project in a direction contrary to the interests of states and citizens, especially conservatives and patriots,” the Romanian MEP said, concluding that a change in the EU’s direction is not possible without a change in leadership.

In conclusion, Claudiu-Richard Târziu maintains that “the salvation of Europe begins with the departure of the von der Leyen team from the leadership of the European Commission”, a message that aligns with firm opposition to the current decision-making architecture in Brussels.

“We cannot accept double standards. Europe must not become a dumping ground for cheap, uncontrolled products while our farmers are suffocated by regulations. The EU–Mercosur agreement, in its current form, protects neither consumers nor farmers, nor Romania’s interests. I will firmly oppose its ratification,” Claudiu Târziu concluded.

From Oituz to London’s “Little Romania”. The story of a young man who took the taste of home abroad

de
Deșteptarea
-

In the Harrow area of north-west London, unofficially known as the United Kingdom’s “Little Romania”, the smell of Romanian smoked meats blends daily with the bustle of a large Romanian community. Here, among shops with signs written in Romanian and conversations that flow naturally “just like back home”, stands the Stejarul brand — four Romanian stores built step by step by Claudiu Baroti, a young man who left the commune of Oituz, Bacău County, at just 16 years old.

Claudiu moved to England in 2010, before finishing high school. He was still a child when he made one of the hardest decisions of his life, Anunțul UK reports.

“My parents had left for England years earlier to work, and I stayed behind in Romania with my grandparents. They missed me, I missed them, and in the end I didn’t wait to finish high school — I left for London as well,” Claudiu told Anunțul UK.

After arriving in the UK, he continued his studies and completed high school in London. A few years later, he took the step into entrepreneurship, opening his first Romanian shop. Today, Claudiu Baroti owns four stores operating under the Stejarul name, all located in the Harrow area — a neighbourhood where Romanians are so numerous that Romanian is the second most spoken language, after English.

The Stejarul brand includes three general stores and a Romanian butcher’s shop located at 331 Kenton Road — the core of the business. Here, Romanian tradition is not just a marketing concept, but a daily reality, visible in the well-stocked displays and in the conversations among customers.

“We’ve already entered the winter holidays rush. Our best-selling product at the moment is tobă. It’s a high-quality product, and roughly one in five Romanians who walk into the shop wants to buy tobă,” Claudiu says.

Interestingly, it’s not only Romanians who are drawn to these flavours of home: “Greeks and Bulgarians who come into the shop are big fans of kaiser and smoked sausages.”

The Stejarul butcher’s shop produces a wide range of meat products based on traditional recipes: smoked pork fat (slănină), specialty cuts, kaiser, smoked pork knuckle, smoked sausages, pastrami and many others. Ahead of the holidays, the display is completed with caltaboș and pork rind — products which, for many Romanians in the diaspora, mean more than food: they are a direct link to childhood and to the Christmas table back home.

Claudiu Baroti’s story is one of longing, hard work and perseverance. From the child in Oituz who left his grandparents behind to reunite with his parents, to the entrepreneur who feeds an entire London community with Romanian flavours, the journey has been a long one. And in every slice of tobă or piece of slănină sold in Harrow, a small part of Romania quietly lives on.

Școala Gimnazială „Constantin Platon”, câștigătoarea Târgului de Crăciun al Școlilor din Bacău

    de
    Deșteptarea
    -

    Școala Gimnazială „Constantin Platon” și Asociația de Părinți ai școlii au răspuns DA la invitația lansată de Federația Părinților din Bacău de a participa la Târgul de Crăciun al Școlilor din Bacău, un eveniment de suflet, organizat în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău, Consiliul Județean Bacău, Instituția Prefectului Județului Bacău, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Direcția de Sănătate Publică a Județului Bacău și Agenția Edu Travel.

    Desfășurată pe 18 decembrie, în Piața Tricolorului, manifestarea a reunit comunitatea locală într-o atmosferă de sărbătoare, solidaritate și bucurie.

    Școala Gimnazială „Constantin Platon” s-a remarcat prin implicare, creativitate și dăruire, dar și printr-o abordare coerentă, construită pe colaborare, responsabilitate și respect. Elevii, sprijiniți de părinți și coordonați de cadrele didactice, au demonstrat că educația depășește spațiul clasei și se manifestă autentic în contexte care valorizează implicarea civică și creativitatea.

    Standul cu obiecte hand-made realizate de elevii școlii a fost gândit ca o expresie a creativității, generozității și solidarității, iar atmosfera creată a reflectat din plin bucuria de a fi împreună și de a dărui. Momentele artistice prezentate de elevi au adus un plus de emoție și expresivitate artistică, transformând scena într-un spațiu al dialogului cultural, al talentului, autenticității, bucuriei și speranței.

    Această experiență a fost o lecție despre comunitate, generozitate și încredere, despre elevi care au dăruit din suflet, părinți care au sprijinit necondiționat și profesori care au coordonat cu răbdare și dedicare. Târgul de Crăciun a arătat că școala este un spațiu viu, în care se formează caractere și se cultivă valori precum creativitatea, spiritul de echipă, solidaritatea, empatia și respectul.

     Efortul comun al întregii comunități școlare a fost răsplătit pe măsură, Școala Gimnazială „Constantin Platon” câștigând Târgul de Crăciun al Școlilor din Bacău, premiul constând într-o excursie gratuită de o zi pentru 20 de elevi ai școlii, oferită de Agenția Edu Travel. Banii colectați din vânzarea de obiecte vor fi folosiți de către Asociația de părinți pentru implementarea proiectului „La Școala Bucuriei”, proiect ce vizează amenajarea unui spațiu recreativ pentru elevii școlii.

    Această reușită confirmă faptul că, atunci când darul, harul și implicarea se întâlnesc, rezultatul depășește competiția și se transformă într-o lecție despre comunitate, solidaritate și bucuria de a construi împreună. Pentru Școala Gimnazială „Constantin Platon”, Târgul de Crăciun al Școlilor din Bacău a fost nu doar un concurs câștigat, ci o poveste frumoasă despre oameni și valori împărtășite.

    Prof. dr. Carmen-Diana Corban

    Programul de lucru la RAJA S.A. în perioada sărbătorilor de iarnă!

      de
      Deșteptarea
      -

      RAJA S.A. aduce la cunoștința tuturor abonaților că, în perioada sărbătorilor de Crăciun și Anul Nou, casieriile RAJA, precum și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul vor avea program de lucru modificat.

      Pentru efectuarea plăților, abonații pot utiliza soluțiile alternative puse la dispoziție de RAJA, precum contul de client (disponibil pe pagina web www.rajac.ro sau prin aplicația mobilă), transfer bancar sau direct debit. Clienții care nu au acces la soluțiile de plată la distanță pot achita facturile la punctele de plată Pay Point, Payzone sau Westaco.

      Documentațiile specifice pentru diferite servicii pot fi transmise folosind metodele de comunicare online disponibile pe site-ul societății, la adresa https://rajac.ro/contact/.

      Pe toată durata acestei perioade, activitatea structurilor RAJA care asigură continuitatea serviciilor de alimentare cu apă și de preluare/tratare a apelor uzate se va desfășura fără întrerupere.

      Pentru eventuale disfuncționalități survenite la nivelul infrastructurii de apă și canalizare, utilizatorii pot apela Dispeceratul RAJA – 0241/924, disponibil 24 de ore din 24. Echipele de intervenție sunt pregătite să acționeze cu promptitudine pentru remedierea avariilor sau a problemelor apărute în sistem, astfel încât serviciile furnizate să fie menținute la parametri optimi.

      Programul casieriilor societății în intervalul 24 decembrie 2025 – 07 ianuarie 2026, va fi următorul:

      • 24 decembrie 2025: Program redus, 08.00 – 13.00
      • 25, 26, 27, 28 decembrie 2025: Închis
      • 29, 30 decembrie 2025: Program normal, 08.00 – 16.00
      • 31 decembrie 2025: Program redus, 08.00 – 14.00
      • 05 ianuarie 2026: Program normal, 08.00 – 16.00
      • 06, 07 ianuarie:  Închis

      Începând de joi, 08 ianuarie 2026 casieriile, precum  și compartimentele care desfășoară activități de lucru cu publicul își vor relua programul normal de lucru.

       Biroul de Comunicare RAJA S.A.

      Revoluționar în Bacău. O mărturie din decembrie 1989

        de
        Deșteptarea
        -

        În decembrie 1989, Remus Constantin Raclău, un tânăr de 23 de ani din Bacău trăia Revoluția dintr-o poziție aparte: angajat ca tehnician la biroul de export al Combinatului de Prelucrare a Lemnului (CPL), dar atent monitorizat din cauza dosarului de deținut politic al tatălui său.

        Pasiunea pentru limba engleză și seriozitatea profesională îi aduseseră o promovare rapidă, însă tocmai aceste calități făceau ca autoritățile să evite să-i permită o ascensiune prea mare. Locul de muncă „călduț” avea și un scop clar: să-l determine să renunțe la facultate și să rămână ușor de supravegheat.

        Vestea fugii soților Ceaușescu l-a surprins în secția de tapițerie, la ambalaj, unde verifica marfa destinată exportului în Germania. Anunțul transmis prin stația de amplificare a combinatului a declanșat un entuziasm exploziv printre tinerii muncitori. Bucuria, lacrimile și speranța unor vremuri noi au fost trăite intens, fără îndoieli. Pentru ei, momentul însemna deschiderea porților către o lume până atunci inaccesibilă. În contrast, muncitorii mai în vârstă priveau scena cu teamă.

        Experiența îi făcea să avertizeze asupra riscurilor, să ceară prudență și să prevadă vărsarea de sânge. Neîncrederea lor era alimentată de convingerea că regimul nu va renunța ușor la putere. În confuzia acelor zile, conducerea CPL a convocat șefii de secții și a decis organizarea gărzilor patriotice, propunând înarmarea muncitorilor cu bâte pentru a apăra combinatul de presupuşi terorişti.

        Măsura a stârnit indignare. Tânărul tehnician, practicant de arte marțiale și cu pregătire militară, a reacționat vehement, considerând ordinul absurd și periculos. El a cerut explicit scoaterea armamentului real din dotarea gărzilor, amintind că instruirea militară periodică nu fusese inutilă și că o confruntare reală nu se putea purta cu improvizații. Refuzul conducerii, motivat de lipsa „dezlegării” de la nivel județean, a dus la o soluție de compromis: voluntarii urmau să fie trimiși la aeroportul din Bacău, punct strategic al orașului, unde unitatea militară de aviație distribuia arme sub comandă militară. Cunoscând unitatea în care își efectuase stagiul militar, tânărul s-a oferit imediat voluntar și a adunat un detașament de gărzi patriotice.

        Ajunși la aeroport, voluntarii au fost preluați de ofițeri cunoscuți din perioada armatei. Recunoscut ca fost militar al unității, acesta a fost repartizat, împreună cu oamenii săi, pe aliniamentul Sărata, ca sprijin terestru pentru tancuri. Timp de trei zile și trei nopți au stat sub arme, în stare de alertă permanentă, dormind pe rând în cazarmă.

        Alarmele s-au dovedit, în cele din urmă, false, iar după calmarea situației, detașamentul a fost dezarmat și demobilizat, revenind la viața civilă. După ani de reflecție, martorul acelor evenimente își pune o întrebare tulburătoare: dacă atunci s-ar fi știut unde și cum avea să se ajungă, ce s-ar fi întâmplat cu mulțimea de oameni adunată pe aeroport, cu armele în mâini? Întrebarea rămâne fără răspuns, ca o mărturie a confuziei, curajului și speranțelor care au definit Revoluția trăită la nivelul oamenilor obișnuiți din Bacău.

         

         

        Tombola Dragoliv din decembrie, un nou eveniment de succes: peste 500 de participanți, două BMW-uri oferite și parteneriat cu tbi bank

        de
        Deșteptarea
        -

        Parcul Auto Dragoliv continuă seria evenimentelor dedicate comunității

        Pe 7 decembrie, Parcul Auto Dragoliv a organizat un nou eveniment de amploare la sediul său din Sascut, județul Bacău, reconfirmând direcția asumată de brand: apropierea de clienți și construirea unei comunități solide în jurul valorilor de transparență și încredere. Tombola Dragoliv a adunat peste 500 de participanți, într-o atmosferă relaxată și prietenoasă, specifică evenimentelor care au devenit deja o semnătură a companiei.

        Evenimentul a venit ca o continuare firească a succesului Dragoliv Auto Fest și a fost conceput ca un gest de recunoștință față de două categorii esențiale pentru dezvoltarea brandului: clienții Dragoliv și urmăritorii activi din mediul online.

        Două automobile BMW, două categorii de participanți

        Punctul central al evenimentului a fost tragerea la sorți, în cadrul căreia au fost oferite două autoturisme BMW, fiecare destinat unei categorii distincte.

        Un BMW Seria 5 F10 a fost oferit urmăritorilor Dragoliv din mediul online, activi pe platformele Facebook, Instagram și TikTok, oameni care susțin constant brandul prin interacțiuni și implicare în campaniile digitale.

        Cel de-al doilea premiu, un BMW Seria 3, a fost rezervat clienților Dragoliv care au achiziționat un autoturism până la data de 7 decembrie, subliniind astfel ideea că loialitatea este apreciată și răsplătită pe termen lung.

        Momentul extragerii a fost marcat de emoție și entuziasm, reacțiile publicului confirmând interesul real pentru astfel de inițiative.

        O atmosferă de sărbătoare și interacțiune directă

        Evenimentul a fost gândit ca o întâlnire deschisă între echipa Dragoliv și comunitatea sa. Participanții au avut ocazia să discute direct cu reprezentanții companiei, să vadă o parte din stocul de peste 500 de autoturisme disponibile, să afle informații despre ofertele de sezon și despre serviciile de finanțare.

        Atmosfera a fost una caldă, de sărbătoare, fără presiune comercială, punând accent pe experiență și pe relația umană, un aspect tot mai rar întâlnit în piața auto.

        Eveniment organizat în parteneriat cu tbi bank

        Tombola Dragoliv din 7 decembrie a fost organizată în parteneriat cu tbi bank, instituție bancară activă pe piața de creditare auto din România. Parteneriatul a completat firesc evenimentul, în contextul în care Dragoliv pune un accent constant pe accesibilitate și soluții moderne de finanțare pentru clienți din întreaga țară.

        Prin colaborarea cu tbi bank, clienții Dragoliv pot beneficia de finanțare auto cu dobândă de 7,9% pe an, una dintre cele mai competitive din piață, cu posibilitatea de avans 0% și proces de aprobare rapid, inclusiv online. Soluțiile sunt disponibile și pentru clienții care au întâmpinat dificultăți financiare în trecut, susținând o abordare realistă și incluzivă a pieței auto.

        Declarația conducerii Dragoliv

        „Evenimentele noastre nu sunt doar despre premii sau mașini. Sunt despre oameni și despre relația pe care am construit-o în timp. Faptul că peste 500 de persoane au ales să fie alături de noi pe 7 decembrie ne confirmă că mergem în direcția corectă. Parteneriatul cu tbi bank ne ajută să oferim soluții reale de finanțare și să fim relevanți într-o piață care se schimbă rapid”, a declarat Cristian Bostan, Director General Dragoliv.

        Dragoliv, un brand construit pe experiență și încredere

        Cu o tradiție de peste 31 de ani, marcă înregistrată la OSIM și mii de clienți la nivel național, Parcul Auto Dragoliv este astăzi unul dintre cele mai cunoscute nume din piața auto românească. Compania oferă finanțare în rate sau leasing, livrare gratuită în toată țara, garanție pentru motor și cutie și posibilitatea de achiziție complet online.

        Concluzie

        Tombola Dragoliv din 7 decembrie a demonstrat că evenimentele bine gândite, centrate pe comunitate, pot avea un impact real. Cu peste 500 de participanți, două automobile BMW oferite și un parteneriat solid cu tbi bank, evenimentul a reconfirmat poziția Dragoliv ca brand modern, conectat la nevoile clienților și atent la evoluția pieței.

         

        22 decembrie 1989, ziua în care s-a născut „Deșteptarea”

          de
          Deșteptarea
          -

          Era vineri, 22 decembrie 1989. Gerul mușca din obraji, dar cerul Bacăului era straniu de senin. Deasupra orașului plutea un curcubeu atipic, în culori pastelate, ca o rană luminoasă deschisă peste iarnă. „Asta nu-i a bine…”, și-a spus Elena Țintaru, grăbindu-și pașii spre redacție. Nu știa încă faptul că, în câteva ore, nimic nu va mai fi „ca înainte”.

          În jurul orei 10.00, redacția ziarului Steagul Roșu funcționa, aparent, după rutina cunoscută. Numărul săptămânal era scris, pregătit de tipar. Eugen Verman și Elena Țintaru făceau corectura, iar ceilalți redactori stăteau lipiți de televizor, în biroul redactorului-șef Petru Filioreanu, urmărind cu sufletul strâns imaginile din București. Se vedea, se auzea, dar mintea refuza să creadă: România fierbea.

          Se știa că urma să vină Natalia Jipa, secretarul cu propaganda al Comitetului Județean de Partid. Avea să anunțe schimbări „oficiale”: la Ateneu și la Steagul Roșu. Erau mutări de partid, făcute încă sub vechiul regim. Nimeni nu bănuia că istoria avea să le calce pe toate în picioare chiar sub ochii lor.

          Pe la ora 11.00, Natalia Jipa a intrat în redacție. Agitată, vizibil tulburată. În sala de ședințe, a citit grăbit documentele: Petru Filioreanu urma să preia Ateneu, iar la Steagul Roșu fusese numit redactor-șef Mihai Buznea. Apoi, un telefon. Unul care a tăiat respirația tuturor. Nicolae Ceaușescu anunțase că „trădătorul Milea s-a sinucis”.

          A fost o secundă de liniște compactă, apăsătoare. „S-a sinucis… A fost împușcat”, a murmurat Elena Țintaru. Ochii Nataliei Jipa s-au umplut de lacrimi. S-a ridicat și a plecat în grabă. N-a mai instalat pe nimeni. Istoria nu mai avea răbdare cu procedurile.

          Din acel moment, redacția s-a strâns în jurul unui nucleu nou: Mihai Buznea, Dumitru Mitulescu, Constantin Nancu, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Elena Țintaru, Petru Done, Ioan Enache și fotoreporterul Constantin Bursuc. Nimeni nu a plecat. Nimeni nu a dat înapoi. S-a decis: ziarul vechi nu mai putea apărea. Trebuia făcut altul. Un ziar care să „ardă”.

          Jos, la tipografie, Steagul Roșu avea opt pagini gata. Dar erau pagini comuniste, pline de laude și formule moarte. Au fost eliminate fără ezitare. Au rămas doar două pagini – Economic și Sport. Prea puțin. Era ora 15.00. Timpul curgea năvalnic.

          „Câte pagini?”, a întrebat Eugen Verman.
          „Patru. Doar esențialul. Trebuie să fim liberi”, a spus Mihai Buznea.

          În redacție, nimeni nu se gândea la sine, la familie, la odihnă. Televizorul și radioul mergeau în paralel. Dictatorul fugise cu elicopterul. Riscul era asumat. Noul ziar trebuia să iasă.

          A urmat întrebarea decisivă: cum se va numi?

          „Luptătorul” – a propus Dumitru Mitulescu. Prea legat de trecut.
          „Libertatea”, „Vocea Bacăului” – variante care pluteau în aer.
          Apoi Eugen Verman: „Deșteptarea de Bacău”.
          „De ce nu doar Deșteptarea?”, a spus Constantin Nancu.

          Așa a rămas. Deșteptarea. Un cuvânt simplu, dar exploziv.

          Redactorii s-au risipit prin oraș. Ioan Enache a mers la Comitetul Județean, Ștefan Olteanu a rămas la televizor, ceilalți au luat pulsul străzii. Steagul Roșu a fost aruncat la gunoi. Nu a mai apărut niciodată.

          Seara, redacția s-a umplut. Au venit colaboratorii: Vasile Pruteanu, Constantin Călin, Iacob Florea, Doru Kalmuschi, Florin Filioreanu. Au apărut și doi tineri aspiranți: Răzvan Haritonovici și Sandor Boros. Toți au semnat în primul număr. Cafelele veneau de la vecini, mâncarea de la prieteni. Un singur telefon suna din când în când, pentru a liniști familiile: „Nu vin acasă. Scoatem ziarul.”

          Din tipografie urcau șpalturile, cu tușul încă umed. Titlurile țipau libertatea:

          „Odioasa dictatură a căzut!”
          „Trăiască România liberă!”
          „O inimă nouă bate în pieptul României!”

          Cine le-a scris? Nu mai conta. Conta că erau adevărate.

          Redacția Deșteptarea, păzită de militari

          În acea noapte s-au tipărit 85.000 de exemplare. Înainte de zori, Mihai Buznea, Eugen Verman, Ștefan Olteanu, Petru Done și Ioan Enache au dus brațe de ziare la Consiliul Județean al Frontului Salvării Naționale. Alții le-au împărțit prin oraș. De la balcon încă se vorbea. Nimeni nu dormea.

          La 6.30 dimineața, articolul lui Eugen Verman era citit la microfon, în fața mulțimii.

          În dimineața de 23 decembrie 1989, Deșteptarea a ieșit în lume.

          Și, odată cu ea, o altă Românie.

           

           

          Angajații întreprinderilor de pe platforma industrială sudică a Bacăului, în drum spre centrul orașului. Video: Gheorghe Andrei

          NAUTICA a reprezentat înotul băcăuan în competiția internațională Gyor Open (Ungaria)

          de
          Comunicat de presa
          -

          La final de an, CS NAUTICA BACAU a reprezentat înotul băcăuan prin participarea la concursul international Gyor Open ediția a XVIII-a (17-20 dec 2025) cu un număr de 15 sportivi (Budau David, Berzintu Matheo, Patrichi Rareș, Măriut Serena, Măriut Erika, Varga Mihai, Varga Cosmina, Varga Robert, Banu Robert, Beniuga Emma, Mocănașu Alex, Mereuță Andreas, Falcă Matheo, Lazarev Luca și Borcea Robert) antrenați de Sabin Jitaru, Alexandru Popa și Adrian Poeană, punctând a opta prezență la această competiție importantă din calendarul European Aquatics.

          Cu 17 medalii obținute de sportivii noștri și cu un onorant loc 7 în clasamentul general al cluburilor dintr-un total de 45 cluburi reprezentând 12 țări, rezultatele sunt pe măsura așteptarilor noastre și confirmă perseverența și dorința acestor copii muncitori de a performa.

           

          REZULTATE:

          BENIUGA EMMA (9 ani)

          Locul 1 – 50m liber, 磊Locul 1 – 50m bras, 磊Locul 1 – 50m spate, 磊Locul 1 – 200m mixt, 磊Locul 1 – 200m craul, 磊Locul 1 – 100m bras, 賂Locul 2 – 50m fluture

           

          MOCĂNAȘU ALEX (11 ani)

          Locul 3 – 50m spate

           

          MEREUȚĂ ANTREAS (12 ANI)

          Locul 2 – 200m mixt, 賂 Locul 2 – 50m bras, 雷Locul 3 – 200m bras

           

          FALCĂ MATHEO (14 ani)

          Locul 3 – 100m fluture, 雷Locul 3 – 50m fluture, 雷Locul 3 – 200m mixt

           

          LAZAREV LUCA (15 ANI)

          Locul 2 – 200m mixt

           

          BORCEA ROBERT (16 ANI)

          Locul 1 – 100m future, 賂Locul 2 – 200m future

           

          Cu părinți în galeriile din tribună sau încurajați de acasă, înotătorii NAUTICA au simțit susținerea necontenită a acestora.

          Îi felicităm pe toți înotătorii CS Nautica Bacău pentru curaj, pe antrenorii lor pentru devotament și pe părinții sportivilor pentru sprijinul evident și remarcat pe tot parcursul anilor petrecuți ÎMPREUNĂ.

          CS NAUTICA urează tuturor un AN NOU BINECUVÂNTAT, cu sănătate, bucurii și spor în toate!

           

          LA MULȚI ANI !!!!

           

          (Ovidiu Galeru, președinte CS Nautica Bacău)

          Deșteptarea și libertatea

          de
          Deșteptarea
          -

          La 22 decembrie 1989, într-o zi în care istoria a ieșit în stradă, s-a născut și Deșteptarea. Nu dintr-o tiparniță liniștită, ci din zgomotul pașilor grăbiți, din strigătul libertății și din curajul unor oameni care au înțeles că adevărul nu mai poate aștepta. Atunci, printre lozinci, teamă și speranță, acest ziar a prins viață ca o respirație nouă, necesară, într-o țară care învăța din nou să vorbească.

          Deșteptarea nu a fost doar un nume, ci o promisiune. Promisiunea că vom spune lucrurilor pe nume, că nu vom întoarce privirea când realitatea doare și că vom rămâne de partea oamenilor simpli, chiar și atunci când asta înseamnă să fim incomozi. Ne-am născut liberi și am învățat, pas cu pas, ce înseamnă responsabilitatea acestei libertăți: să verifici, să întrebi, să îndoiești, să scrii cu onestitate.

          De-a lungul anilor, am crescut odată cu cititorii noștri. Am trecut prin bucurii și dezamăgiri, prin tranziții grele, prin speranțe amânate și reînnoite. Am fost martori ai schimbării și, uneori, parte din ea. În paginile noastre s-au adunat voci, destine, revolte, întrebări fără răspuns și răspunsuri care au născut alte întrebări. Redacția Deșteptarea știe că un ziar trăiește nu doar prin cei care îl scriu, ci prin cei care îl citesc.

          Fără voi, cititorii noștri, această poveste nu ar fi fost posibilă. Ne-ați corectat, ne-ați încurajat, ne-ați criticat și ne-ați cerut să fim mai buni. Ați fost oglinda în care ne-am privit de fiecare dată când am simțit că ne îndepărtăm de rostul nostru. Astăzi, când ne amintim ziua de 22 decembrie 1989 ca pe ziua noastră de naștere, nu o facem cu solemnitate rigidă, ci cu recunoștință.

          Pentru cei care au avut curajul primului număr. Pentru cei care nu mai sunt, dar au pus o cărămidă la temelia acestui ziar. Pentru cei care duc mai departe flacăra, într-o lume grăbită, în care adevărul e adesea împins la margine. Deșteptarea rămâne un legământ. Cu trecutul, pe care nu avem voie să-l uităm. Cu prezentul, pe care suntem datori să-l înțelegem. Și cu viitorul, pe care îl vrem mai limpede, mai drept, mai omenesc. La mulți ani nouă — și vouă, celor care ne citiți, pentru că, în fiecare zi, ne naștem din nou împreună.

          Deșteptarea

          Accident cu patru autoturisme la Faraoani

            de
            Deșteptarea
            -

            Pompierii băcăuani au intervenit în această seară la un accident rutier pe raza comunei Faraoani, E85, în care au fost implicate 4 autoturisme.

            Pentru gestionarea situației s-a intervenit cu o autospecială de stingere, ambulanța SMURD și două ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău.

            În urma impactului au rezultat 3 victime conștiente care au fost transportate la spital de către ambulanțe din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Bacău.

            A fost asigurată zona cu măsuri de prevenire și stingerea incendiilor.

            „Eu sunt Doga și asta e povestea mea”. Un câine, doi părinți și o curte cât lumea

              de
              Deșteptarea
              -

              Numele meu este Doga, sunt o cățelușă de 5 ani. Povestea mea (cea de care îmi amintesc) a început la un colț de stradă, vis-a vis de magazinul Lidl, de lângă ”Insula de Agrement”. Aveam câteva luni și mă plimbam în zonă singură și, sinceră să fiu, eram cam rărtăcită. Mergeam după oricine îmi ieșea în cale, fie pe trotuar, fie printre mașini. Și, cum țopăiam eu așa, i-am văzut pe viitorii mei părinți: Andrew și Dana. Mi s-au părut de treabă și că le păsa de un cățel ca mine, nici prea frumos, nici prea cuminte, dar isteț. Tata m-a luat în palmă (atât de mare eram) și a întrebat: ce facem acum? Mama a spus: îl luăm acasă. Restul e viață!

              Părinții mei nu prea au avut inspirație când mi-au pus numele. Au crezut că sunt băiat și mi-au spus Dog. Când am mers la ei acasă, nu prea mâncam și, în plus, mama și tata au vrut să îmi facă tot ce trebuia pentru a fi sănătoasă- deparazitări, vaccinuri. Așa că, am mers la un nene îmbrăcat în haină albă. A zis că sunt bolnavă, că am Paroviroză și nu prea am șanse să mă fac mare. Mama și tata i-au spus să facă tot ce poate să mă salveze. Mi-a băgat un ac după ceafă, m-a durut puțin, dar apoi a fost bine. Tot nenea îmbrăcat în alb le-a spus părinților mei că, de fapt , sunt fetiță. Atunci, am devenit Doga, un fel de feminin pentru Dog. Dog înseamnă căine în limba engleză. Apropo de limba engleză. Părinții mei vorbesc engleza și eu înțeleg această limbă, ceea ce mi-a fost de ajutor, dar despre asta vă povestesc mai târziu.

              După ce m-a înțepat omul îmbrăcat în alb, am început să mănânc orice, dar cel mai mult îmi place pâinea. Orice fel de pâine, moale sau întărită, albă, neagră sau cu semințe. La început, am locuit într-un loc pe care oamenii îl numesc apartament. Un apartament are mai multe încăperi în care îmi plăcea să stau, dar mama și tata nu prea mă lăsau să mă joc peste tot. Cred că pentru că, când eram mică, îmi plăcea să rod tot felul de lucruri. Am început cu canapeaua (e ceva moale pe care stau oamenii și se uită la cutie cu în care apar tot felul lucruri, chiar și alți câini), apoi am ros un scaun. Mama îmi dădea linguri de lemn și cozi de mătură să rod ca să salveze mobila. Recunosc că nu prea ascultam și eram greu de antrenat. Mama și tata au vorbit cu un dresor de câini să mă învețe să ascult comenzi. Dar, când a venit cu o curea cu țepi care îmi intrau în gât, mama și tata au renunțat pentru că nu voiau să mă vadă suferind. Îmi plăcea când mergeam la plimbare la ” Insulă”. Dimineața, mă întâlneam cu doamna Doina. Nu știu cum se făcea, dar de fiecare dată avea niște bobițe la ea și mi le dădea să le mănânc. O cunoșteam de la distanță și mă smulgeam din lesă ca să merg la ea. Odată, am alergat de la un capăt la altul al insulei ca să ajung la ea. Eram așa de bucuroasă că nu mai ascultam de nimeni și nimic, de bucurie. Apoi, am mai cunoscut altă doamnă care îmi dădea bobițe… vegetariene. Cred că se întrecea cu doamna Doina, care are mâncare mai bună. V-am spus că îmi place mâncarea… Eu mâncam de la amândouă. Mai erau la ”Insulă” și niște oameni mai mici, care se numesc copii și oameni care mergeau pe tot felul de roți. Dar cel mai mult îmi plăcea să mă întâlnesc cu alți câini. Ne atingeam boticurile, ne miroseam, ne povesteam ce facem acasă și pe unde am mai fost. Eram atât de mică și oboseam după atâta plimbare și joacă încât, la întoarcere acasă, mama mă purta într-un rucsac, în spate și eu dormeam tot drumul. Era frumos, mai ales când oamenii îmi dădeau atenție, mă mângâiau pe cap și îmi dădeau atenție, amuzându-se de joaca mea. După plimbare, mama mă punea într-o oală mare (cadă) și turna ceva pe mine, ceva care curgea de pe mine și îmi lipea blana de spate. Se chema că făceam baie. Mirosea frumos, dar mie nu prea îmi plăcea și când am crescut nu am mai intrat în cadă, iar mama nu mă mai putea ridica. Dar n-am scăpat de spălat. Când intram în casă, mama îmi spăla lăbuțele cu un prosop ud.

              Era frumos în apartament, dar nu prea aveam loc pentru tot ce voiam să fac. Când tata citea pe canapea, eu trăgeam de hainele lui și le rodeam. Cel mai mult îmi plăcea să stau în pat cu mama și tata când mergeau la culcare. Aveau o plapumă moale și călduroasă. Ca să intru peste tot trebuia să trec de niște chestii înalte numite uși. Dar am învățat să le deschid, doar apăsam pe ceva de metal și intram peste tot. Fac asta și acum, nicio ușă sau poartă nu îmi stă în cale.

              Odată, m-a călcat un prieten de-al nostru pe lăbuța din față pe când ne plimbam. M-a durut și șchiopătam. Mi-a pus mama un bandaj cu mămăligă legat cu o folie de plastic, din aia folosită în bucătărie. Ce credeți că am făcut? V-am spus că îmi place mâncarea… Am mâncat mămăliga cu tot cu folia de plastic de a trebuit să îmi tragă mama plasticul din fund. Am scăpat ușor, nu a trebuit să merg la omul îmbrăcat în alb să îmi taie burta ca să scoată plasticul. Mi-a trecut și lăbuța, acum alerg și sar fără nicio durere.

              După un timp, ne-am mutat. Nu mai urcam scări, aveam locul meu de joacă, nu mai ieșeam la ”Insulă” pentru plimbare, mă plimbam oricând voiam. Eram la țară. Altă viață! Am o curte pentru alergat și plimbat oricând vreau eu. Pot să sap oriunde, deși nu e bine. În fiecare curte din împrejurimi este câte un câine cu care povestim ce mai e prin împrejurimi, ne mai certăm cu cei care vin pe la gardul nostru, avem musafiri și vedem o mulțime de lume. Mama și tata au adus încă un câine, dintr-un loc pentru câinii fără mamă și tată. E un băiat, dar tot eu sunt șefa. Era atât de speriat când a venit la noi, că stătea ascuns după casă tot timpul. A trebuit să blocăm toate intrările spre ascunzișurile lui ca să îl facem să stea cu noi. Fiindcă nu avea încredere în mama și tata, l-au botezat Tomi, cică vine de la un nene neîncrezător, pe care îl chema Toma. Tomi e drăguț, și sinceră să fiu, mai cuminte decât mine, dar îl mai învăț eu câte ceva. El e bun la sărit gardurile și la evadat din curte. Câte scâduri și câte plase au pus mama și tata în garduri…

              Avem fiecare căsuța lui, cu saltea și e foarte cald. Avem și o căsuță duplex, dar tot mai mult ne place când stăm împreună cu mama și tata în casă când e foarte frig afară și e ceva alb și rece pe jos.

              V-am spus că înțeleg limba engleză, a învățat și Tomi. Tare bine ne-a prins. Într-o vară, când mama și tata au plecat de acasă, a stat cu noi o tanti care vobea numai limba engleză, o chema Lesley. A venit tocmai din Anglia, unde toată lumea vorbește limba asta. A fost foarte drăguță cu noi. Stăteam pe prispă cu ea când bea ceai ( că englezii beau mult ceai). Mie nu îmi place ceaiul, mie îmi place cafeaua. Ne dădea mereu câte un ”treat”, adică ceva bun de mâncare. Dar cel mai mult, ne plăcea că ne lăsa în casă cu ea, chiar dacă afară nu era frig. Eu urcam chiar și în pat cu ea și nu se supăra. Am apărut și la televizor cu ea, ca exemplu. Să vadă toată lumea că sunt oameni care stau cu noi,câinii, când mama și tata sunt plecați și să nu mai rămână cățeii singuri acasă sau să meargă la hoteluri.

              E frumoasă viața de cățel când ai noroc de părinți buni. Aștept să aflu și poveștile voastre, fie fericite sau triste. Pot fi povești și de la pisici sau alți prieteni de-ai oamenilor. Hai să facem un colț al nostru aici, unde ne spunem bucuriile dar, și problemele, căutăm părinți, aflăm rețete noi și oameni în alb care ne fac bine. Dar să arătăm și oamenii răi care ne rănesc . Aștept scrisorile voastre.

              Deocamdată, vă doresc Săbători fericite și Moș Crăciun să vă aducă bobițe și oase gustoase.

                Cu drag,

                DOGA

               

               

               

              Ședința lunară ATOP Bacău, găzduită de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare”

                de
                Deșteptarea
                -

                Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a găzduit ședința lunară a Autorității Teritoriale de Ordine Publică (ATOP), eveniment în cadrul căruia au fost prezentate principalele repere ale activității și rolului Jandarmeriei Române în comunitate.

                Participanții au beneficiat de o serie de prezentări care au evidențiat atribuțiile Jandarmeriei Române, un scurt istoric al unității din județul Bacău, precum și importanța implicării instituției în viața comunității. Totodată, a fost adus în prim-plan „Concertul de Colinde” organizat în casa jandarmilor băcăuani, un moment de suflet dedicat sărbătorilor de iarnă.

                Ședința a avut ca obiectiv și prezentarea organizării interne a Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, precum și a rezultatelor obținute în semestrul al doilea al anului 2025. În această perioadă, jandarmii băcăuani au desfășurat peste 970 de misiuni de menținere a ordinii publice și au asigurat ordinea la 172 de manifestări publice. Un aspect notabil al activității îl reprezintă faptul că, în zona de competență, nu a fost necesară intervenția în forță pentru restabilirea ordinii publice.

                Pentru creșterea gradului de siguranță a cetățenilor, Inspectoratul de Jandarmi Județean Bacău a colaborat constant cu Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, participând cu peste 2.400 de patrule mixte în misiuni de menținere a ordinii publice, inclusiv în stațiunile montane și în zonele de agrement. De asemenea, au fost executate peste 90 de misiuni în cooperare cu alte instituții, în baza planurilor de cooperare și a protocoalelor de colaborare existente.

                Activitățile desfășurate de jandarmi au condus la constatarea a 115 infracțiuni și la aplicarea a peste 2.200 de sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor ridicându-se la aproximativ 890.000 de lei. Totodată, jandarmii băcăuani au răspuns prompt la peste 420 de apeluri primite prin Sistemul Național Unic pentru Apeluri de Urgență „112” și prin dispeceratul inspectoratului, intervenind eficient în fiecare situație semnalată.

                În semn de apreciere pentru activitatea desfășurată de comisia ATOP Bacău, inspectorul-șef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Bacău, colonel Bârnat Eusebiu, a oferit membrilor acesteia câte o plachetă simbolică. La finalul ședinței, membrii ATOP au avut ocazia să socializeze și să interacționeze cu jandarmii băcăuani, cu elevii Ansamblului „Mugurașii Mănăstireni” și cu reprezentanții Muzicii Militare a Garnizoanei Bacău, în cadrul „Concertului de Colinde”.

                În semestrul al doilea al anului, jandarmii băcăuani au desfășurat peste 300 de activități de prevenire a violenței în unități de învățământ, la adunări publice și competiții sportive. De asemenea, au asigurat paza a 29 de obiective din județ, executând peste 500 de misiuni de pază și protecție, inclusiv transporturi de valori și corespondență clasificată.

                În concluzie, activitatea Inspectoratului de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău din semestrul al doilea al anului 2025 reflectă angajamentul ferm al jandarmilor băcăuani pentru siguranța comunității și consolidarea unui climat de ordine publică. Reprezentanții instituției își exprimă recunoștința față de toate instituțiile partenere pentru buna colaborare și sprijinul acordat.

                Când muzica devine terapie: un concert de Crăciun în premiera la Bacău

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Pe 20 decembrie 2025, la Centrul de Afaceri din Bacău, a avut loc primul concert de Crăciun realizat prin metoda Piano Therapy, un eveniment emoționant intitulat „Crăciunul tuturor”, organizat de Denisa Fegher, în cadrul Cabinetului Individual de Psihologie Fegher Denisa Maria.

                  Copiii care urmează terapie în cadrul cabinetului au urcat pe scenă și au susținut momente muzicale, demonstrând că, dincolo de orice dizabilitate, există abilități reale care pot fi cultivate prin metode terapeutice adecvate.

                  Terapia prin muzică este realizată prin metoda Piano Therapy, fondată de Tatiana Dănciulescu, fondatoarea Asociației Piano Therapy București.

                  Concertul a marcat o premieră pentru municipiul Bacău, fiind primul eveniment de acest tip organizat la nivel local. Muzica a fost folosită ca instrument terapeutic, dar și ca mijloc de exprimare, încredere și incluziune socială.

                  Evenimentul s-a desfășurat la Centrul de Afaceri Bacău, începând cu ora 12:00, și a adus în fața publicului un mesaj puternic: dincolo de orice dizabilitate, există o abilitate.

                  Sponsorii evenimentului:
                  Fotograf: Sandu Floarea
                  Videograf: Radu Carp
                  Cofetăria Lulu
                  Asociația Bronx People
                  Asociația Zein, reprezentată de Romedea Alexandra

                  Concertul de Colinde (Ediția a III‑a 2025) a jandarmilor băcăuani

                  de
                  Deșteptarea
                  -

                  Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău a organizat cea de‑a treia ediție a Concertului de Colinde, un moment dedicat tradiției, solidarității și spiritului sărbătorilor de iarnă.

                  Într‑o zi plină de emoție, jandarmii băcăuani, elevii Ansamblului „Mugurașii Mănăstireni”, Muzica Militară a Garnizoanei Bacău și Corul „Glasul Cerului” din Luncani ne‑au încântat prin colinde și ne‑au reamintit cât de importantă este comunitatea în aceste zile.

                  La eveniment au participat numeroase familii ale jandarmilor, jandarmii și reprezentanți ai comunității locale.

                  „Pentru implicarea lor, participanții au primit diplome de merit, iar momentul a fost și prilej de susținere: având în vedere greaua încercare prin care a trecut Parohia din Luncani, ne‑am unit forțele pentru a le oferi ajutor și speranță, ceea ce părea un sfârșit a devenit, împreună, un nou început”, se arată într-un comunicat primit la redacție.

                   

                  Polițiștii băcăuani au oferit ajutor și susținere unui tânăr pasionat de box

                    de
                    Deșteptarea
                    -

                    Polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au demonstrat că dincolo de uniformă se află inimi care văd, înțeleg și sprijină.

                    Au aflat povestea unui tânăr pasionat de box, un băiat cu visuri mari, dar cu posibilități materiale limitate. Un tânăr care a ales sala de sport în locul străzii, disciplina în locul tentațiilor, munca și ambiția în locul resemnării.

                    Impresionați de determinarea lui, polițiștii au decis să facă mai mult decât să observe: au acționat. I-au oferit echipament sportiv, dar, mai presus de toate, i-au oferit încredere, susținere și sentimentul că nu este singur.

                    Mesajul polițiștilor este unul clar și puternic: tinerii ambițioși merită sprijin, iar sportul este o cale sigură către un viitor sănătos și demn. Prin acest gest, ei încurajează practicarea sportului, respectul față de reguli și o conduită corectă în societate. Este o invitație adresată tuturor tinerilor de a-și urma pasiunile, indiferent de obstacole, și o dovadă că binele se construiește prin implicare și empatie.

                    Pentru acest tânăr, o pereche de mănuși și un echipament sportiv au devenit simbolul speranței. Pentru comunitate, acest gest rămâne un exemplu că adevărata forță nu stă doar în pumni, ci în solidaritate, educație și șansa oferită la momentul potrivit.

                    De la Oituz la „Mica Românie” din Londra. Povestea unui tânăr care a dus gustul de acasă peste hotare

                      de
                      Deșteptarea
                      -

                      În zona Harrow din nord-vestul Londrei, cunoscută neoficial drept „Mica Românie” a Regatului Unit, mirosul de afumătură românească se amestecă zilnic cu forfota unei comunități numeroase de români. Aici, printre magazine cu firme scrise în limba română și conversații purtate firesc „ca acasă”, se află brandul „Stejarul” – patru magazine românești construite pas cu pas de Claudiu Baroti, un tânăr plecat din comuna Oituz, județul Bacău, la doar 16 ani.

                      Claudiu s-a mutat în Anglia în 2010, înainte să termine liceul. Era încă un copil când a luat una dintre cele mai grele decizii ale vieții sale, scrie Anuntul UK.
                      „Părinții mei plecaseră cu ani înainte în Anglia, la muncă, iar eu rămăsesem în România, în grija bunicilor. Lor le era dor de mine, mie îmi era dor de ei și, până la urmă, nu am mai așteptat să termin liceul, am plecat și eu la Londra”, a povestit Claudiu pentru Anunțul UK.

                      Ajuns în Marea Britanie, a continuat studiile și a terminat liceul la Londra. Câțiva ani mai târziu, a făcut pasul spre antreprenoriat, deschizând primul său magazin românesc. Astăzi, Claudiu Baroti este patronul a patru magazine care funcționează sub numele „Stejarul”, toate situate în zona Harrow – un cartier unde românii sunt atât de numeroși încât limba română este a doua cea mai vorbită limbă, după engleză.

                      Brandul „Stejarul” cuprinde trei magazine generale și o măcelărie românească, aflată pe Kenton Road, la numărul 331 – nucleul afacerii. Aici, tradiția românească nu este doar un concept de marketing, ci o realitate zilnică, vizibilă în vitrinele pline și în discuțiile dintre clienți.

                      „S-a intrat deja în febra Sărbătorilor de iarnă. Cel mai bine vândut produs al nostru este în acest moment toba. Este un produs de calitate și cam unul din cinci români care intră în magazin vrea să cumpere toba”, spune Claudiu.
                      Interesant este că nu doar românii sunt atrași de gusturile de acasă: „Grecii și bulgarii care ne calcă pragul sunt mari amatori de kaiser și cârnați afumați.”

                      Măcelăria „Stejarul” produce o gamă largă de preparate din carne după rețete tradiționale: slănină afumată, specialități, kaiser, ciolan afumat, cârnați afumați, pastramă și multe altele. În prag de sărbători, vitrina este completată de caltaboș și șoric de porc – produse care, pentru mulți români din diaspora, înseamnă mai mult decât mâncare: sunt o legătură directă cu copilăria și cu masa de Crăciun de acasă.

                      Povestea lui Claudiu Baroti este una despre dor, muncă și perseverență. De la copilul din Oituz care și-a lăsat bunicii pentru a-și revedea părinții, la antreprenorul care hrănește cu gust românesc o întreagă comunitate din Londra, drumul a fost lung. Iar în fiecare felie de tobă sau bucată de slănină vândută în Harrow se regăsește, discret, o parte din România.

                      1...717273...5.854Pagina 72 din 5.854

                      ULTIMELE ȘTIRI