Acasă Blog Pagina 4201

Tenis / Alexandru Manole, in Germania

Tenismenul SCM Bacau, Alexandru Manole va concura in urmatoarele doua saptamâni la doua turnee internationale Under 16 in Germania. Primul dintre acestea, „Jugend Cup” este un turneu de categoria 1 si va debuta astazi, la Renningen.

„Pentru Alex, este esential sa intâlneasca adversari cât mai valorosi, iar participarea la astfel de turnee externe ne permit acest lucru”, a declarat antrenorul lui Manole, Gabriel Ciuntea.

Un alt tenismen legitimat la SCM Bacau, Petru Berdila va evolua si el saptamâna aceasta la un turneu international ce se va desfasura la Câmpina: „Fibec Cup”. Cotat drept un turneu de categoria a treia, „Fibec Cup” este rezervat sportivilor Under 14.

Box/ Campionatul European de Tineret: Ciobanu, invins de noul campion continental

Bacauanul Nicusor Ciobanu a ocupat locul 5 la Campionatul European de Box pentru Tineret de la Rotterdam. Pugilistul de la SCM Bacau s-a oprit in sferturile de finala ale Europenelor, unde a fost invins la puncte de cel care avea sa cucereasca titlul continental la categoria 56 de kilograme, azerul Nassradin Mammadov.

„Nicusor Ciobanu a avut un mare ghinion, fiind plasat in urma tragerii la sorti pe un culoar foarte dificil. Astfel, dupa ce a trecut de reprezentantul Georgiei, a nimerit peste campionul Azerbaidjanului sau, cum am mai spus, dupa ce a scapat de dracu’ a dat peste taica-su.

In alte conditii, sunt convins ca Niculor ar fi avut sanse mari la o medalie. Chiar si asa, insa, a avut o comportare frumoasa, care confirma calitatile sale”, a declarat antrenorul lui Ciobanu de la SCM Bacau, Relu Auras. Pana sa incruciseze manusile cu noul campion european, Ciobanu ii invinsese la puncte pe scotianul Ukashir Farooq si pe gruzinul Zaur Khurtidze.

Lotul de Tineret al României, condus de antrenorul SCM Bacau Nicu Cara s-a intors de la Rotterdam cu doua locuri 5, ocupate de Ciobanu la 56 kg si de Vizan, la 64 kg, invins, la rândul sau in „sferturi” de un azer, Javid Guliev.

Fotbal, Liga l / Botosaniul lui Popovici sparge norii

Revelatia startului de sezon al Ligii l este nou promovata FC Botosani. Cu fostul antrenor al FCM Bacau, Cristi Popovici pe banca si cu cinci ex-„galben-albastri” in lot (Marius Croitoru, Ursu, Taban, Ionut Matei si Marian Tanasa), botosanenii au la activ nu mai putin de trei victorii externe!

Ultima, realizata vineri, in debutul rundei a cincea, pe terenul liderei momentului, FC Timisoara. FC Botosani s-a impus la Timisoara cu scorul de 1-0 gratie golului marcat de Tincu in min. 17 si a urcat pe locul 2, in spatele Astrei, invingatoare cu 3-1 la Târgu-Jiu, contra Pandurilor.

Celelalte rezultate: Corona Brasov – Dinamo 1-1, Steaua – CFR Cluj 3-0, Otelul – FC Brasov 1-0, Petrolul – Ceahlaul 1-1.

Noul an scolar in cifre

    In noul an scolar 2013-2014, in judetul Bacau vor fi 168 de scoli cu personalitate juridica, din care 69 in mediul urban si 99 in rural. 36 sunt unitati de nivel liceal, 131 sunt de nivel primar si gimnazial, iar o unitate de invatamânt este gradinita.

    In invatamântul special vor functiona 5 scoli cu personalitate juridica, toate situate in mediul urban, din care 4 sunt de nivel primar si gimnazial si una de nivel liceal. Pâna la aceasta data, sunt preconizati ca vor invata in aceste unitati de invatamânt peste 105.300 de elevi.

    In gradinite vor fi in jur de 17.300 de prescolari, in invatamântul primar – 31.000, in cel gimnazial – 28.500, iar in cel liceal – peste 26.000. Alti 1.400 de elevi sunt in scolile profesionale, iar 660 in invatamântul postliceal. Noul an scolar incepe pe 16 septembrie.

    Toti absolventii de gimnaziu au fost repartizati in licee

      In urma celei de a doua etape de repartizare computerizata in licee, si cei 50 de candidati nevalidati in prima etapa au fost inscrisi in liceele bacauane. Primul candidat este din Motoseni, are media de admitere 9.21 si a fost repartizat la Colegiul „Henri Coanda” Bacau.

      Ultimul are media 4.41, a absolvit scoala din Ungureni si a ajuns la Colegiul „Gr.Antipa”. Cei 50 de candidati nu au fost repartizati in prima etapa deoarece nu au completat suficiente optiuni care sa permita incadrarea lor in vreo unitate de invatamânt.

      In total au intrat in clasele a IX-a din liceele bacauane 5.216 absolventi de gimnaziu. 117 dintre ei au venit in liceele bacauane din alte judete. Intre 5 si 6 septembrie va avea loc o ultima etapa de repartizare pentru cazurile speciale.

      Actiunile politistilor de Sf. Maria s-au incheiat cu dosare penale si sute de amenzi

        Cei aproape 300 de politisti care au fost mobilizati zilnic pentru ca minivacanta de Sf. Maria sa fie lispita de incidente nu au stat cu mâinile in sân. In numai doua zile acestia au intocmit 20 de dosare penale si au aplicat sute de amenzi, majoritatea fiind impartite in trafic acolo unde regulile rutiere sunt incalcate la tot pasul.

        Oamenii legii le-au aplicat soferilor este 470 de sanctiuni, din cele peste 670 câte au fost in total, cuantumul amenzilor ridicându-se la 150.000 de lei. Alti 25 de soferi au ramas fara permise de conducere, iar 10 fara certificate de inmatriculare. Doi mopedisti din Racova au dosare penale pentru ca se plimbau prin comuna desi nu aveau permis de conducere.

        Politistii de la Serviciului Arme Explozivi Substante Periculoase au avut si ei ceva treaba in zona Onestiului. Un barbat de 45 de ani, din localitate, a fost prins ca detinea ilegal o arma cu aer comprimat si asta pentru ca in iunie i-a expirat permisul si nu s-a mai prezentat la Politie pentru reavizare.

        Un altul, tot din Onesti, avea acasa tot o arma cu aer comprimat pe care o cumparase de mai mult timp dar nu a facut niciun demers pentru a fi inregistrata in evidente si pentru a solicita permis de arma. Amândoi sunt acum cercetati penal.

        Șoferul unei ambulanțe, ranit in accident la Mărgineni

          Un accident rutier s-a produs vineri dimineață, pe fondul neadaptării vitezei, în localitatea băcăuană Mărgineni.

          O mașină a Serviciului județean de Ambulanță Bacău a fost grav avariată iar șoferul a ajuns cu traumatisme grave la spital.

          Polițiștii aflați la fața locului dar și martorii afirmă că salvarea a intrat cu viteză într-o curbă, venind dinspre Moinești și a intrat în coliziune cu o basculantă încărcată cu pietriș.

          La fața locului au venit polițiștii rutieri dar și o mașină de descarcerare a Inspectoratului pentru Situații de Urgență Bacău.

          A facut accident, dar a refuzat sa sufle in etilotest

            La data de 16.08.2013, în jurul orei 05.30, pe DN 2, în afara localităţii Filipeşti, a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

            Poliţiştii au constatat că Sergiu B. de 25 de ani din judeţul Iaşi, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, a intrat în coliziune cu un ansamblu de autovehicule pentru transport marfă, condus regulamentar de Gigi T. de 41 de ani din judeţul Galaţi.

            În urma testării cu aparatul etilotest, rezultat a fost negativ pentru conducătorul auto din Galaţi.

            Conducătorul auto din Iaşi a refuzat, atât testarea cu aparatul etilotest cât şi recoltarea probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei, la Spitalul Judeţean Bacău.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de refuz de recoltare a probelor biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

            Mama si fiica, lovite de o masina pe trecerea de pietoni

              Poliştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că la data de 16.08.2013, în jurul orei 11.30, la intersecţia străzilor Bulevardul Unirii cu Mihai Viteazu, s-a produs un accident de circulaţie soldat cu victime omeneşti.

              După cerecetarea la faţa locului, poliţiştii au stabilit că Monica P. de 43 de ani din comuna Gîrleni, în timp ce conducea un autoturism pe Bulevardul Unirii, la efectuarea virajului la stânga către strada Mihai Viteazu, nu a acordat prioritate de trecere pietonilor angajaţi regulamentar în traversarea străzii, pe marcajul pietonal.

              În urma accidentului rutier, cele două victime, Angelica O. de 38 de ani şi o minoră de şapte ani, au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău pentru îngrijiri medicale.

              Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

              Galerie foto: Accident in Serbanesti cu un taxi si o masina de Italia

                Un autoturism cu numere de Italia a schimbat sensul de mers fara sa semnalizeze si a intrat, azi, in coliziune cu un taxi, aruncandu-l intr-o conducta de gaze.

                Accidentul s-a petrecut in aceasta dupa-amiaza in cartierul bacauan Serbanesti. Masina cu numere de Italia venea, spun martorii, dinspre Letea Veche in momentul in care a intrat in taxi.

                In urma accidentului nu au rezultat victime. La fata locului a sosit si o echipa de la „Gaze” pentru a verifica zona. In urma inspectiei, s-a constatat ca teava de gaz metan nu a fost afectata.

                Politia a deschis o ancheta in acest caz.

                FOTO: Dragos BIGHIU

                Moartea unui fost inspector scolar, investigata de procurori

                  Un barbat, in varsta de 70 de ani, fost profesor de biologie si inspector scolar a decedat in locuinta concubinei sale, din municipiul Bacau, iar moartea sa este anchetata de procurorii de la Parchetul de pe langa Tribunalul Bacau.

                  Cateva semne gasite in jurul gatului le-au trezit suspiciuni legistilor in momentul in care au efectuat necropsia.

                  Acum doar ancheta poate stabili in ce imprejurari a decedat acesta. Potrivit concubinei sale, omul suferea de afectiuni ale inimii, s-ar fi plans ca are dureri mari de cap, a cazut, s-a lovit si a murit in casa inainte sa soseasca ambulanta.

                  „Este vorba despre o moarte suspecta si efectuam cercetari pentru a stabili conditiile si imprejurarile in care a murit batranul”, a declarat Gheorghe Herciu, procuror de caz. Locatarii din bloc spun ca cei doi se impacau foarte bine si nu au auzit niciodata certuri in apartamentul lor.

                  Talharie intre pustani

                    Poliţiștii din comuna Faraoani au fost sesizaţi, la data de 15 august a.c, în jurul orei 13.00, de doi minori de 15 ani din localitate, despre faptul că în seara zilei de 14 august a.c., în jurul orei 22.30, în timp ce se aflau într-un parc din comună, au fost agresaţi de doi tineri necunoscuţi, care i-au deposedat de două telefoane mobile, o borsetă şi de suma de 13 lei.

                    În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au identificat făptuitorii, doi minori de 16 și 17 ani din Bacău și au recuperat bunurile sustrase, în valoare de 2900 de lei, care au fost restituite părților vătămate.

                    Din cercetări a rezultat că un minor de 17 ani, împreună cu un prieten de 16 ani, ambii din Bacău, s-au întâlnit la data de 14 august a.c. în comuna Faraoani cu un grup de minori de 15 ani, format din doi băieți și două fete, între care și fosta prietenă a celui de 17 ani. Cei doi tineri din Bacău i-au agresat pe cei doi băieți de 15 ani și i-au deposedat de bunurile pe care le aveau asupra lor.

                    În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul savârşirii infracţiunii de tâlhărie.

                    Biciclist beat, lovit de o masina. Al patrulea intr-o saptamana

                      La data de 15.08.2013, în jurul orei 15.00, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că pe DN 15 din localitatea Lilieci, a avut loc un eveniment rutier.

                      Din cercetarea efectuată la faţa locului, poliţiştii au constatat că Iuliana S. de 34 de ani, din Constanţa, în timp ce conducea un autoturism a intrat în coliziune cu o bicicletă condusă de Ioan D., care pe fondul consumului de băuturi alcoolice, s-a dezechilibrat şi a căzut în faţa autoturismului.

                      În urma evenimentului, biciclistul a fost transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău unde a rămas internat pentru a i se acorda îngrijiri medicale.

                      Rezultatul testării cu aparatul etilotest a fost pozitiv pentru biciclist, 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat şi negativ pentru conducătoarea auto.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

                      Acesta este al patrulea incident de acest fel inregistrat in judetul Bacau in ultima saptamana.

                      Peste 270 de polițiști au acționat, de Sfânta Maria

                        Peste 270 de polițiști, din care 190 de ordine publică, au acționat, la data de 15 august a.c., pentru ca sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să se desfășoare în condiții de liniște și siguranță publică.

                        În cadrul acțiunilor desfășurate polițiștii au constatat 10 infracțiuni din care 3 în flagrant, au depistat 9 suspecți și au aplicat 345 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 75 300 de lei.

                        Dintre acestea, 250 de sancțiuni contravenționale au fost aplicate de către polițiști participanților la traficul rutier, pentru nerespectarea prevederilor legale în domeniu. Astfel, 98 de conducători auto au fost depistați în timp ce conduceau autovehicule cu viteze mai mari decât cele admise pe sectoarele de drum pe care se deplasau. În urma abaterilor constatate polițiștii au luat măsura reținerii permiselor de conducere față de 14 conducători auto și au retras 5 certificate de înmatriculare.

                        De asemenea, polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale față de 80 de persoane, care prin acțiunile lor tulburau ordinea și liniștea publică.

                        Un bărbat de 41 de ani, din județul Teleorman, a fost depistat de polițiști în timp ce conducea un autoturism pe DN 2, în localitatea Bogdan Vodă, cu viteza de 106 km/h.
                        Faţă de conducătorul auto s-a luat măsura sancţionării contravenţionale cu amendă în valoare de 720 de lei și măsura complementară de reținere a permisul de conducere în vederea suspendării.

                        Polițiștii au identificat un cetățean din Onești care deținea la domiciliu o armă cu aer comprimat, din categoria celor supuse autorizării. Din verificări s-a stabilit că arma a fost achiziționată în urmă cu mai mult timp fără ca cel în cauză să fi solicitat eliberarea certificatului de deținător sau a permisului de armă.
                        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de deținere fără drept de armă neletală, suspusă autotizării, iar arma respectivă a fost ridicată în vederea cercetărilor.

                        Doi bărbați de 22 și 35 de ani au fost depistați de către polițiști în timp ce conduceau mopede, în comuna Racova, fără a poseda pemise de conducere.
                        Cei doi sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publuce de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

                        Crucea Rosie vegheaza Zilele Comanestiului

                          Pe parcursul acestui sfârșit de săptămână, echipa Crucii Roșii Române, filiala Bacău, este prezentă la Comănești, la activitățile prilejuite de zilele orașului.

                          Astfel, joi, 15 august, voluntarii au asigurat medicina de urgență la muzeul Dimitrie Ghica, acolo unde autoritățile locale au acordat titlul MODEL DE VIAȚĂ familiilor care au împlinit 50 de ani de căsătorie.

                          Voluntarii Cricii Rosii sunt alături de locuitorii orașului Comănești și în zilele de vineri, sâmbătă și duminică, 16, 17 și 18 august, pentru a interveni în caz de urgențe.

                          Bataie la Ungureni, oprita de jandarmi

                            Ieri, în jurul orei 19.00, personalul din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, care executa măsuri specifice de ordine şi siguranţă publică pe raza comunei Ungureni, pe timpul manifestărilor prilejuite de sărbătoarea religioasă Adormirea Maicii Domnului, a fost sesizat cu privire la faptul că doi tineri au intrat în conflict.

                            Efectivele de jandarmi au intervenit operativ şi au identificat persoanele în cauză precum şi martorii prezenţi la faţa locului.

                            După derularea unor cercetări preliminare s-a constatat faptul că Iulian Ghe. de 19 de ani, din comuna Letea Veche, jud. Bacău, pe fondul unui conflict spontan iscat l-a lovit în zona capului de mai multe ori, cu un corp contondent, pe Mihai B. de 37 ani, din comuna Letea Veche, jud. Bacău, provocându-i acestuia leziuni.

                            Făptuitorul a fost condus la sediul unităţii; în cauză, jandarmii au întocmit dosar cu acte premergătoare sub aspectul comiterii unei fapte susceptibile infracţiunii de lovire şi alte violenţe – conform Art. 180 C.P.

                            Partea vătămată a fost dusă cu ambulanţa la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, pentru a fi examinată medical.

                            Dosarul cu acte premergătoare va fi înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, făptuitorul fiind cercetat în stare de libertate.

                            Unde evadam in week-end

                            In aceasta seara, “The Stage” organizeaza “Alternative Party”, incepând de la ora 21.00. Sâmbata, 17 august, de la aceeasi ora, va avea loc o noua petrecere “Rock Party”. Intrarea este libera.

                            Vineri, 16 august, “Pub’s” gazduieste “Jagerbomb Party”. Petrecerea incepe de la ora 22.00 iar de atmosfera se va ocupa DJ KAST. Sâmbata, bacauanilor li se propune o intoarcere in trecut cu o petrecere care promite “Dezmat, licori si muzici medievale”, de la ora 22.00.

                            Corina va sustine un concert in aceasta seara in “Summer Club Marinarul”. Fanii acesteia vor putea asculta cele mai noi hituri ale artistei de la ora 23.00. Seara de sâmbata va fi dedicata fetelor, care sunt asteptate la “Hight Heels Night”. Petrecerea va incepe de la ora 22.00 iar de muzica se va ocupa, ca de obicei, Dj Matteo.

                            Sâmbata, 17 august, bacauanii sunt invitati sa petreaca la “Aqua Club Gheraiesti”. Distractia incepe de la ora 21.00 când Dave si Syl vor incepe sa incinga atmosfera. Pretul unui billet este de 15 lei.

                            Iubitorii de dulciuri sunt asteptati, sâmbata la “Candy Party” in “CoCo Caffe & Lounge”. Pe lânga animatoare, participantii la petrecere se mai pot astepta la multe surprize , dar si la muzica mixata de Dj KYAS. Pentru informatii si rezervari puteti suna la 0746542488.

                            “Club Ponton”, din Comanesti, are in aceasa sâmbata doi invitati de onoare Fabio da Leira si Allena. Pretul unui billet este de 10 lei. Informatii si rezervari la numarul 0736 618 990.

                            Cinefilii se vor putea bucura in acest sfârsit de saptamâna de doua premiere la cinematograful “Cinema City”:
                            Elysium
                            Gen: SF, Regia: Neill Blomkamp
                            In rolurile principale:Jodie Foster, Matt Damon
                            În anul 2154, omenirea este împartita în doua clase sociale: cei extrem de bogati, care traiesc lipsiti de griji pe statia spatiala Elysium si restul oamenilor, prizonieri pe un Pamânt suprapopulat, cu resursele naturale epuizate.Disperati, acestia din urma ar face orice ca sa scape de saracia si mizeria în care traiesc. Singurul care ar putea aduce egalitate între aceste cele doua lumi este Max (interpretat de Matt Damon), care este nevoit sa accepte o misiune periculoasa si iesita din comun. Riscându-si viata, el se va duce pe Elysium, unde va avea de înfruntat fortele de represiune conduse de Secretarul Delacourt (Jodie Foster). Daca reuseste sa-si duca la bun sfârsit misiunea, Max îsi va salva nu numai propria viata, ci si pe a altor milioane de oameni de pe Pamânt.

                            Kick Ass 2
                            Gen: Actiune, Regia: Jeff Wadlow
                            In rolurile principale: Aaron Taylor-Johnson, Chloë Grace Moretz, Christopher Mintz-Plasse
                            Kick-Ass, Hit Girl si Red Mist sunt gata de actiune în Kick Ass 2, dupa succesul imens din 2010 cu Kick Ass. De aceasta data, actele de bravura nebunesti ale lui Kick Ass (Aaron Taylor-Johnson) inspira un nou val de eroi autoproclamati care pornesc mascati într-o cruciada proprie. Condusi de colonelul Star and Stripes (Jim Carrey), eroul nostru se alatura acestei patrule. Dar când supereroii nostri amatori ajung sa fie vânati de Red Mist (Christopher Mintz-Plasse), renascut acum sub numele de The Motherfucker, singura care-i poate salva de la pieire e Hit Girl (Chloë Grace Moretz).

                            Oferte atractive in tara si in strainatate: Destinatii de TOP pentru bacauani

                              Litoralul românesc a redevenit principala destinatie de concediu pentru bacauani. Si anul acesta, agentiile de turism din Bacau au venit cu oferte tentante. Cererile sunt in numar mare, chiar cu 10 la suta mai mari fata de anul trecut. Solicitari sunt si pe zona de munte si in statiunile balneare. Pe relatia externa, ramân, in continuare, cele mai accesate statiunile din Bulgaria, Turcia, Grecia si Spania. Agentia de turism „Top Travel” a pregatit si alte oferte pentru perioada urmatoare.

                              Când vine vorba de concediu, bacauanii uita de criza. Fie ca aleg litoralul românesc, statiunile de munte sau destinatii in afara tarii, cu totii urmaresc sa beneficieze de tarife acceptabile, de cazari bune si de un sejur complet. Agentia „Top Travel” Bacau a venit intodeauna in intâmpinarea clientilor cu oferte de calitate, adaptate cererilor.

                              „Orice hotel, orice destinatie din ofertele noastre sunt verificate personal. Pâna nu ne convingem la fata locului ca ceea ce vom vinde merita, mai ales pe partea de calitate, nu promovam nimic. Important pentru noi este ca cei care apeleaza la serviciile noastre sa fie multumiti si sa avem un feed-back bun din partea clientilor” – a declarat ec. Liliana Manole, tourism manager „Top Travel” Bacau.

                              Mamaia, Eforie Nord, Jupiter, Neptun, Olimp, Costinesti, Saturn, Mangalia si chiar Vama Veche sunt in continuare statiunile de pe litoralul românesc solicitate de turisti atunci când vor sa plece in concediu de vara. Preturile sunt pentru toate buzunarele. Reteaua de hoteluri Phoenicia este una din cele mai bine vândute oferte ale Agentiei „Top Travel”, pentru conditiile excelente de cazare si petrecere a timpului liber in interiorul complexului. Resorturile sunt gândite pentu a gazdui in mod special familii cu copii, oferint confortul necesar pentru odihna, relaxare, distractie si buna dispozitie.

                              Daca nu e mare, sigur e munte

                              Sunt insa si bacauani care aleg statiunile de la munte. In continuare ramân ca preferate pentru acestia Sovata, Baile Herculane, Baile Felix, Sinaia, Predeal, Azuga, Covasna, Vatra Dornei, Slanic Moldova, dar si zonele de traditie Bucovina, Maramures si Bran – Moieciu.

                              „In Sovata, de exemplu, este cautat Danubius Health Spa Resort, de 4 stele, cu pachetul de 419 lei/persoana ce include doua nopti cazare, cu demipensiune, gimnastica de dimineata in piscina sau in sala de sport, acces nelimitat la centrul Spa modernizat, cu bazine cu apa dulce si sarata, jacuzzi, sauna cu aburi, camera de relaxare, sala de fitness etc. In acest cost este inclusa si taxa de statiune” – spune ec. Liliana Manole, tourism manager „Top Travel” Bacau.

                              nisipurile de aurIn strainatate, cele mai accesate ramân in continuare statiunile din Bulgaria (Albena, Nisipurile de Aur, in special), Antalya, Grecia (insulele Corfu, Rhodos, Santorini, Creta, Zakynthos, Kos, Mykonos , Skiathos, Parga, Lefkada, Thassos, Nei Pori, Paralia Katerini, Halkidiki) si Turcia, pe lânga Mallorca, Tenerife si Cipru. Pentru LUNA DE MIERE se vând sejururi catre Republica Dominicana, Insulele Maldive, Maroc, Tunisia, Portugalia, Egipt sau Dubai.

                              De la 1 septembrie intra in vigoare programul «Litoralul pentru toti», la preturi accesibile incepând de la 173 lei/persoana pentru 6 nopti de cazare, loc in dubla, fara mic dejun, la un hotel de 2 stele. Oferte speciale sunt si la hotelurile de 3 si 4 stele in statiuni precum Mamaia, Eforie Nord, Saturn, Jupiter, Olimp, Venus.

                              „Oferim consultanta turistica prin profesionisti in domeniu, vacante in tara la mare – munte, statiuni balneare, Delta Dunarii, agroturism, vacante in strainatate – sejururi, destinatii exotice, circuite, cazari individuale, croaziere, turism de afaceri, bilete de avion si autocar pentru toate destinatiile, inchirieri de autoturisme, excursii” – a declarat ec. Liliana Manole, tourism manager Top Travel Bacau.

                              TURISM SOCIAL: „O saptamâna pe Costa Brava”
                              – program destinat tuturor categoriilor de varsta

                              – plecare: 02.10.2013
                              – loc dubla – 355 euro/persoana/pachet
                              Preturile includ biletul avion Bucuresti – Barcelona si retur, taxa de check-in, bagaj cala de persoana (max 32kg), 7 nopti cazare la Hotel Mercury 4* Santa Susanna (sau similar), pensiune completa (un pahar de vin si unul de apa incluse la masa), excursie panoramica de o zi in Barcelona, transfer aeroport – hotel – aeroport si asistent local vorbitor de limba româna. Nu sunt incluse taxele de aeroport 95 euro / persoana / sejur, alte servicii decât cele mentionate, intrarile la obiectivele turistice. Documentele necesare calatoriei: pasaport valabil cel putin 6 luni de la data intoarcerii in tara sau carte de identitate valabila.

                              TURISM SOCIAL: „O saptamâna pe Costa del Sol”
                              – program destinat tuturor categoriilor de vârsta

                              – plecare: incepând cu 10.09.2013
                              – loc dubla – 395 euro/persoana/pachet
                              Preturile includ: bilet avion Bucuresti – Malaga si retur, taxa de check-in, bagaj cala de persoana (max 32kg), 7 nopti cazare la Best Benalmadena 4*, pensiune completa (mic dejun, prânz, cina), excursie panoramica de jumatate de zi in Malaga, transfer aeroport – hotel – aeroport, asistent local vorbitor de limba româna. Preturile nu includ: taxele de aeroport 95 euro/persoana/ sejur, bauturile in timpul meselor, alte servicii decât cele mentionate, excursii optionale, intrarile la obiectivele turistice. Documente necesare calatoriei: pasaport valabil cel putin 6 luni de la data intoarcerii in tara sau carte de identitate valabila.

                              TURISM SOCIAL: Mallorca
                              – program destinat tuturor vârstelor

                              – date de plecare: 21.09.2013 si 28.09.2013
                              – loc dubla – 425 euro/persoana/pachet
                              Servicii incluse: bilet avion zbor direct Bucuresti – Palma de Mallorca si retur, un bagaj de cala de 32 kg/pers si un bagaj mic de mâna, 7 nopti cazare hotel Las Arenas 4* (sau similar), pensiune completa (1 pahar vin si 1 pahar de apa la cina), transfer aeroport – hotel – aeroport, asistenta turistica locala. Nu sunt incluse: taxe de aeroport: 95 euro/persoana, asigurarea medicala/storno si excursii optionale.

                              PROGRAM SENIORI – Malta 2013
                              Bucuresti – Malta – Bucuresti (7 nopti)

                              Hotel Bella Vista 4* (confort 38) – Qawra
                              – plecari 5.09, 12.09, 19.09, 26.09, 03.10, 10.10 si 17.10
                              – preturi: 299 euro (tarif HB), 150 euro (suplim.single) si 299 euro (tarif a treia persoana HB)
                              – bonus: demipensiune si jacuzzi
                              – tarife valabile pentru rezervari achitate cu un avans de 30 la suta, iar restul cu 2 saptamâni inainte de plecare

                              Hotel Palazzin 4* (confort 38) – Qawra
                              – plecari 5.09, 12.09, 19.09, 26.09, 03.10, 10.10 si 17.10
                              – preturi: 299 euro (tarif BB), 90 euro (HB) – septembrie si 70 euro (HB) – octombrie, 150 euro (suplim.single), 299 euro (tarif a treia persoana BB), 80 euro (sea view)
                              – bonus: camera cu vedere la mare pentru rezervarile cu demipensiune
                              – un pahar cu apa si unul cu vin pentru rezervarile cu demipensiune
                              Programul este valabil pentru seniori A50 ani (minim o persoana in camera)
                              Tarifele includ: 7 nopti cazare, avion charter Bucuresti/Malta/Bucuresti, transfer aeroport – hotel si retur, asistenta turistica, excursie bonus. Nu sunt incluse: taxele de aeroport (95 euro/persoana) obligatorii (inclusiv copiii – cei pâna in 2 ani platesc 25 euro), asugurarea medicala (36 lei, optionala), asigurare turist plus premium (recomandata, 64 lei valabila 8 zile), bauturile la suplimentul de masa.

                              PROGRAM SENIORI – Madeira
                              – plecari 2013: 16,23,30 septembrie/ 7,14 octombrie/ 4,25 noiembrie/ 16 decembrie
                              – plecari 2014: 20 ianuarie/24 februarie/ 10,24 martie/ 21 aprilie
                              Insula Madeira este situata in Oceanul Atlantic si alcatuieste impreuna cu micuta insula Porto Santo un arhipelag renumit pentru oamenii prietenosi, frumusetea naturala de exceptie si climatul desosebit de blând, ca o eterna primavara in tot timpul anului. Madeira este o destinatie speciala unde pot fi combinate mai multe tipuri de vacanta: de plaja, de munte sau de oras, si locul ideal pentru relaxare si restabilirea echilibrului interior.
                              Cazare la:
                              Hotel Dorisol Bunganvilia 3* situat in Funchal
                              – in zona turistica a orasului Funchal, la 2 km de centrul orasului, la 500 m de promenada la Oceanul Atlantic, la 20 km de aeroportul din Madeira. Hotelul pune la dispozitia clientilor un shuttle bus gratuit pâna in centrul orasului, cu exceptia zilelor de duminica si a sarbatorilor publice.
                              preturi:
                              – 16.09,23.09,30.09 (7 nopti) – 530 euro/pers./pachet (dubla) si 625 euro/pers./pachet (single)
                              – 07.10 si 14.10 (7 nopti) – 525 euro/pers./pachet (dubla) si 620 euro/pers./pachet (single)
                              Hotel Four Views Monumental Lido 4* situat in Funchal
                              – hotelul este situat in orasul Funchal, capitala insulei si cel mai mare oras de pe insula care contine majoritatea atractiilor turistice importante. Zona Lido, in care se afla hotelul, este cea mai importanta zona turistica a orasului Funchal. In imediata apropierea a hotelului se afla magazine, restaurante, baruri, cafenele, supermarket-uri si promenada la Oceanului Atlantic care are o lungime de câtiva km.
                              preturi:
                              – 16.09,23.09,30.09 (7 nopti) – 590 euro/pers./pachet (dubla) si 745 euro/pers./pachet (single)
                              – 07.10 si 14.10 (7 nopti) – 580 euro/pers./pachet (dubla) si 735 euro/pers./pachet (single)
                              – 04.11,25.11,16.12,20.01,24.02,10.03,24.03,21.04 (6 nopi) – 569 euro/pers./pachet (dubla) si 699 euro/pers./pachet (single)

                              Tarifele includ, avionul Bucuresti – Funchal si retur (via Lisabona), transfer aeroport – hotel – aeroport,
                              7 sau 6 nopti cazare la hotel 3* sau 4* in camera dubla standard cu vedere la munte, demipensiune (mic dejun si cina), bauturi la cina ¼ sticla de vin si ½ sticla de apa pe persoana, o excursie de jumatate de zi (turul orasului Funchal) si asistenta turistica locala. Preturile nu includ: taxele de aeroport (125 euro/persoana -pot suferi modificari), asigurarea medicala, asigurarea storno (recomandata), alte servicii decât cele mentionate ca fiind incluse.
                              Important: De aceasta oferta pot beneficia SENIORII (persoane cu vârsta peste 55 de ani). Persoanele cu vârsta sub 55 ani (care nu sunt insotite de cel putin un senior in camera) se pot inscrie contra unui supliment de 30 euro/persoana/sejur.

                              Excursie pentru SENIORI – TURISM SOCIAL
                              (pot participa si persoane care au vârsta sub 55 de ani)

                              plecari: 26.08, 9.09, 23.09, 7.10, 21.10 si 4.11
                              ISRAEL – PELERINAJ IN TARA SFÂNTA
                              – plecare pe 06.09, 14.10 si 11.11.2013
                              – loc in dubla de la 599 euro/persoana A taxe
                              – pretul include 6 nopti cazare cu demipensiune, zbor direct, plimbare cu barca pe Marea Galileii, excursiile zilnice, tururile si vizitele prevazute in program, ghid român insotitor si transfer gratuit din Bacau la aeroport dus – intors.
                              Israel, Tara Sfânta, poate fi coplesitoare pentru orice credincios. Mai mult decât o calatorie de cunoastere estetica sau culturala, o excursie in Israel este un drum pentru descoperirea si cunoasterea interioara.

                              O bacauanca a câstigat unul din cele mai renumite concursuri de frumusete din Italia

                              Bacauanca Calina Pletosu a câstigat unul din cele mai importante concursuri de frumusete din Italia, “Miss Muretto 2013”. Competitia este considerata ca fiind a doua ca importanta in Italia, aniversând in aceasta editie 60 de ani de existenta.

                              Din cele peste 1000 de doritoare inscrise, doar douazeci de participante s-au pregatit pentru marele eveniment in orasul Alassio, de pe coasta Marii Ligurice, in perioada 31 iulie – 3 august. Tema aleasa in acest an a fost “anii 50”, tocmai pentru a sublinia faptul ca este o editie aniversara.

                              Concursul a avut loc in fata celebrului zid din Alassio (Muretto di Alassio) pe care si-au lasat amprenta 550 de celebritati care au vizitat orasul de-a lungul timpului.

                              A câstigat un contract de un an in modelling cu o agentie din Monte Carlo

                              Competita se deosebeste de altele de acelasi profil, prin faptul ca in cadrul ei s-a organizat un intreg festival. Fetele au oferit turistilor adevarate spectacole dansând, defiland in costume in stilul anilor ‘50 dar si plimbându-se cu masini de epoca in intreg orasul.

                              calina_pletosuBacauanca a reusit sa impresioneze un juriu de 25 de persoane format din jurnalisti si autoritatile locale. Calina Pletosu a excelat atât in ceea ce priveste inaltimea, având peste un metru optzeci, frumusete, eleganta, telegenie si fotogenie, ea nefiind la primul succes.

                              Tânara a fost desemnata in 2010 “La bella di Italia” iar, in 2011, “La bella di Europa”. Calina se afla la cea de a doua participare la acest concurs, dupa ce, a anul trecut, s-a clasat pe locul doi. Premiul concursului consta intr-un contract de un an cu o agentie de modeling din Monte Carlo. Aceasta se ocupa de programarea urmatoarelor evenimente si prezentari de moda la care va participa frumoasa bacauanca.

                              Prima câstigatoare românca la Miss Muretto

                              Este prima oara când o românca obtine titlul “Miss Muretto”, dar si prima oara când o locuitoare din Asti reuseste aceasta performanta. Primarul orasului, Fabrizio Brignolo, in care familia Pletosu locuieste de peste 16 ani, i-a oferit tinerei câstigatoare “sigiliul oficial” al orasului. Tânara, eleva a liceului de limbi straine, viseaza sa ajunga actrita dar si sa urmeze o facultate.

                              “Nu sunt inca foarte hotarâta ce universitate voi alege, dar sunt aproape sigura ca nu va fi din Italia si ca nici nu ma voi intoarce in România”, marturiseste Calina.

                              Desi a câstigat premiul din partea presei si anul acessta dar si anul trecut, au existat si comentarii acide cu privire la tara de provienenta a câstigatoarei unui concurs de frumusete traditional Italian.”Nu mi se intâmpla asta des pentru ca sunt considerata italianca. Când spun ca sunt românca se intâmpla deseori sa nu fiu crezuta pentru ca nu am nici un accent care sa ma dea de gol.”

                              Admiratorii Catalinei o vor putea urmari in cadrul altor prezentari, spectacole sau evenimente din Italia sau o pot sustine dând un like “fan page”-ului “Calina Pletosu”.

                              Madalina Gheta

                              „OZN”-ul s-a luminat

                                Fântâna arteziana din sensul giratoriu de la Colegiul Economic din Bacau imprastie de miercuri noapte lumini multicolore.

                                Dupa mai multe incercari nereusite, constructorii au reusit sa convinga reflectoarele montate sub apa sa functioneze mai mult de câteva ore.

                                Constructia din mijlocul sensului giratoriu a primit numele de „OZN” din cauza formei ciudate, si a pus pe jar bacauanii care nu au reusit inca sa inteleaga scopul acesteia.

                                ULTIMELE ȘTIRI