Am deprins dragostea fata de „boţul de aur” care este folclorul nostru si nu m-am vindecat pentru ca aici este vorba de suflet, pe lânga notiunile de tehnica, de coregrafie, de talent.

Poti sa inveti pasii, miscarile, dar cea mai importanta este bucuria de a dansa, placerea actului artistic, daruirea, frumusetea unei hore sau sârbe. Sunt lucruri care se pot transmite doar in mod direct, printr-un fel de seductie.

La noi, la Ansamblul BUSUIOCUL vin oamenii cu drag ani de zile, in orele lor libere, aici legându-se prietenii pe viata, se intemeiaza familii, uniti prin pasiunea dansului, care le consolideaza cuplul. Noi facem acest lucru de 50 de ani. Am avut si avem mentori batrânii satelor, vestitii instrumentisti de la Corbasca, dar cel mai drag ne este Ion Dragoi, inegalabilul si nepretuitul violonist bacauan, pe care il cinstim si omagiem in fiecare an.
Sarbatoarea noastra n-ar fi deplina daca nu ar fi alaturi de noi publicul, marele nostru judecator si admirator.

Ii multumim si ne plecam pâna la pamânt si acum, la semicentenarul celui mai iubit ansamblu de dansuri si cântece populare autentice de pe vaile Trotusului, Bistritei si Siretului, apreciat si aplaudat si pe marile scene ale lumii.

Petre Vlase, director al Ansamblului Folcloric Profesionist Busuiocul Bacau

„Busuiocul este casa noastra”

Cel mai tânar dirijor al Ansamblului “Busuiocul”, Mihai Gherghelas, este absolvent al Conservatorului din Iasi, clasa vioara. De doi ani este la pupitrul orchestrei, in acelas timp fiind si coordonatorul unei mini-formatii de muzica clasica, cu care intreprinde turnee in strainatate.

“Eu cunosc acest ansamblu de când eram mic, de prin clasa a V-a, dupa aceea am colaborat, am cântat, eu fiind violonist. Vin din interior, cunosc ansamblul, repertoriul, colegii. Cânt si dirijez de placere, imi place folclorul, nu vin la ansamblu din considerente financiare. Merg des in tari din Europa si vad cum este apreciat folclorul nostru, frumos, bogat, strainii sunt foarte receptivi la traditiile noastre. Daca ei ar avea ce inca mai avem noi, ar face miliarde numai din turism si exploatarea artistica a acestui folclor. Noi nu stim sa o facem. Eu sunt pozitiv si tot mai sper sa se intâmple acest lucru si la noi, deoarece muzica, in special cea populara, are o putere si influenta spirituala foarte mare”, declara
Mihai Gherghelas.

Cea mai mare bucurie a unui solist, a unui dirijor este sa vada salile pline, sa vina la spectacolele Busuiocului. Orchestra Ansamblului este formata din profesionisti, absolventi de conservator, scoli de muzica, tineri, dar si instrumentisti cu experienta. “Suntem o echipa, o formatie inchegata, toti ne mândrim ca putem duce mai departe faima si profesionalismul Ansamblului Busuiocul, cântecele si dansurile noastre populare. Este pentru noi toti o mândrie sa facem parte din acest ansamblu, unde au cântat mari artisti ai Bacaului, ai tarii”, mai spune tânarul dirijor.

Danseaza de la noua ani

Are 21 de ani si de cinci ani este dansatoare la Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”. Mihaela Juncu este veterana, dupa cum afirma la inceputul discutiei noastre. A absolvit Facultatea de Comunicare si Relatii Publice a Universitatii “Vasile Alecsandri”. A inceput dansul de la 9 ani, la un ansamblu de elevi de la Scoala “Georgeta si Mircea Cancicov”, coordonat pe atunci de profesorul Mitica Pricope. A fost pentru Mihaela o rampa de lansare, cu entuziasmul si candoarea specifica copilariei. Dansa cu placere, ii placea ritmul, costumele, spectacolele.

„Dupa mai multi ani am venit la «Busuiocul». Am intrat intr-o alta lume, dansul nu mai era o joaca de copil, devenise o profesie, repetitii, turnee, spectacole, am fost in Belgia, in Rusia, am dansat pe multe scene din tara. Dansul pentru mine este un mod de manifestare, atunci când dansez, cu partenerul meu, in grup, uit de toate problemele, indiferent de ce natura ar fi. Devii parte a intregului, cizelat cu mare talent si profesionalism de maestrul coregraf, domnul Petre Vlase”, declara in pauza de repetitii Mihaela.

Un dansator trebuie sa stie si sa simta muzica, ritmul, nu se poate fara ele. Dansul este o arta, dansatorul este si un artist de teatru, el trebuie sa stie sa depaseasca momentele dificile din timpul evolutiei pe scena, astfel ca spectatorul sa nu observe posibilele imperfectiuni. “Prezenta scenica este cruciala, zâmbetul, buna dispozitie trebuie transmise celui din sala. Oamenii vin la spectacol pentru a se distra, pentru a uita necazurile, iar noi trebuie sa i le daruim, nu conteaza ca esti bolnav, ai o problema.

Esti profesionist. Ador scena, dupa primele acorduri totul se dezlantuie intr-un vârtej, intr-un ritm pe care nu-l mai poate opri nimeni”, spune repede interlocutoarea mea. Surprinzator, Mihaela afirma ca dansul popular este preferat de tineri, din ce in ce mai multi tineri, se danseaza la petreceri, la baluri, majorate, discoteci chiar, dansul popular este cel mai dansat. Dansul popular deschide balul.

“Voi dansa cât imi va permite timpul, vârsta. Este cea mai mare bucurie a mea, iar la Busuiocul ma simt implinita, fericita”.

Costume populare in regie proprie

In ultimele decenii, ca urmare a schimbarilor petrecute in societate, si ele nu puteau ocoli nici satul românesc, mai ales cele de natura economica si sociala, dar si cele care privesc spiritualitatea, traditiile, inerente de altfel, s-a observat o intruziune brutala a asa-zisului modernism si in traditiile, in portul popular, in manifestarea obiceiurilor noastre mostenite de la stramosi.

In numai câtiva ani, aproape toate traditiile noastre, de o frumusete fara egal, au fost parazitate de influente straine acestui domeniu, unele venite pe calea mass-media, altele ca urmare a deschiderii granitelor si posibilitatii de a calatori. Ne-am trezit, cu adevarate blasfemii, mai ales in manifestarile publice ale traditiilor populare. De aceea, de mai multi ani, in Bacau, se organizeaza, anual, un festival al obiceiurilor traditionale, unde sunt invitate formatii si grupuri folclorice care pastreaza autenticul, care aduc in fata publicului tot ce este mai frumos, lasat de bunicii si parintii lor spre pastrare. O alta initiativa, care s-a dovedit salvatoare, a fost infiintarea, in 2007, de catre institutia de cultura si spectacole BUSUIOCUL, a unui atelier pentru confectionarea costumelor populare originale, dupa modele adunate in decursul anilor, din diferite zone ale Bacaului, dar si din tara. Aici, in micutul atelier, lucreaza trei tinere femei (Marlena Enasoae, Niculina Mardare, Andreea Maria Melinte), care au invatat aceasta meserie din mers, vazând, studiind si facând, cum se spune.

La inceput au lucrat pe masini mai putin performante, insa in ultimii ani, au fost achizitionate altele, moderne, cu programe sofisticate, dar si cu productivitate sporita. “Executam costume integrale noi, pentru femei si barbati, pentru copii si maturi (catrinte, poale, ii, ploite, burnete, sumane, bundite si cojocele), dar si reconditionam costume sau piese vechi, valoroase, care au suferit deteriorari de-a lungul timpului. Lucram pe in, dupa modele expuse aici sau dupa cele aduse de cei care comanda asemenea costume. Am fost nevoiti, in unele cazuri, sa refuzam comanda deoarece ceea ce ni se cerea nu corespundea traditiei locale, modelelor pe care noi le aveam in arhive. S-au facut multe greseli si noi incercam sa pastram autenticul, traditia, asa cum faceau tarancile noastre de sute de ani”, declara Marlena Enasoae, sefa atelierului de creatie.

Apeleaza la atelierul, devenit cunoscut in toata tara, scoli, ansambluri, grupuri, iar in ultimii ani, vin si persoane fizice, mai ales tinere, pentru a-si comanda ii, basmalute, pieptare, burnete, care au intrat in portul cotidian. Activitatea de aici, sursele financiare se constituie in venituri proprii, necesare desfasurarii activitatii ansamblului.

Metafore pentru Ansamblul BUSUIOCUL

Ansamblul „Busuiocul” poarta si duce cu el folclorul autentic românesc

Pe maestrul Ovidiu Balan, dirijor al Filarmonicii „Mihail Jora”, muzicianul care a concertat pe toate marile scene ale lumii, cu celebre orchestre, l-am gasit la repetitii cu participantii la “Scoala de Dirijat”, organizata, de mai multi ani in Bacau, sub conducerea ilustrului muzician bacauan. Am vorbit, normal, despre muzica, concerte, ajungând la inceputurile activitatii domniei sale care, aveam sa aflu, a cuprins si o practica, in timpul studentiei, la Bacioiu, unde a cunoscut lautari, instrumentisti de valoare, taraful condus de Petre Vlase.

Cunosc acest ansamblu de multi ani, când eram student, primele mele aparitii au fost in fata unui taraf si a unei fanfare, doua formatii populare pe care le instruiam eu la Bacioiu, acolo unde isi are originea Ansamblul Busuiocul, era prin 1965-1968, iar când ne-am reintâlnit dupa ani, de data aceasta pe scena Casei de Cultura din Bacau, m-am bucurat sa-i revad, sa cântam impreuna. Ansamblul Busuiocul, la ora actuala, este o formatie artistica deosebita, cu un nivel profesional ridicat, care poate reprezenta Bacaul, România, oriunde ar fi. Sunt instrumentisti foarte buni, iar cu Petre Vlase colaborez de peste 40 de ani, de pe vremea când ne deplasam prin toate satele din Bacau pentru a infiinta, a pregati formatii folclorice, corale, instrumentale, echipe de dansuri. Sunt foarte bucuros, ca sub conducerea lui, acest ansamblu a crescut si a devenit reprezentativ pentru toata lumea. Stiu, am vazut ca domnul Vlase tine foarte mult ca folclorul românesc sa fie la cel mai inalt nivel. Am vazut ca se ocupa, nu numai de ansamblul Busuiocul, dar si de alte grupuri si formatii, de solisti vocali sau instrumentisti din alte localitati, ii pregateste, trimite instructori, astfel ca atunci când ajung sa colaboreze cu ansamblul, sa evolueze in diferite spectacole, sa fie bine formati, educati, sa aduca acea prospetime, autenticul, grauntele de valoare si inedit. Avem datoria sa pastram – si Busuiocul o face – dansul popular românesc, trebuie sa pastram curat cântecul popular românesc, pentru ca a reprezentat si ne reprezinta antichitatea si viitorul.

Si acum, cu diferite prilejuri – si nu sunt putine – ne intâlnim pe aceeasi scena, Filarmonica “Mihail Jora” si Ansamblul Profesionist Busuiocul. S-a creat de-a lungul anilor o legatura, o afinitate, in care numitorul comun este MUZICA.
Ii doresc Ansamblului Busuiocul, maestrului coregraf Petre Vlase, la implinirea a 50 de ani de activitate, sa poarte, sa duca si mai departe, cu aceeasi dragoste si profesionalism, frumusetea folclorului nostru, asa cum face si Filarmonica cu muzica clasica, care, iata, in 2016, implineste, si ea, 60 de ani de activitate.

Ovidiu Balan,
dirijor al Filarmonicii
“Mihail Jora” din Bacau

Petre Vlase, un om pe care trebuie sa-l cunosti

Petre Vlase face parte din acea lume care crede in nobletea actului cultural pornit din inima pentru inimile tuturor. Spiritul practic, forta morala sunt atributele invingatorului Petrica Vlase, care stie sa deosebeasca si sa pretuiasca omul dupa fapte si pomul dupa roade. Energia inepuizabila de a construi, de a da semenilor destule dovezi de credinta, de loialitate vine dintr-o profunda cunoastere a vietii, a fiintei umane cu toate calitatile si slabiciunile ei. Toata viata a lucrat cu si pentru oameni. Mai blând, mai aspru in ton cu vremea si vremurile, Petrica Vlase este, inainte de toate, un om pe care daca nu-l intâlnesti, trebuie sa-l cauti pentru a te bucura de o prezenta pe cât de pitoreasca, pe atât de realista. De la acest om auzi un indemn, o povata, dar si o dojana cu aceeasi sinceritate. (…)
Petrica Vlase are acest dar de a crea minuni prin puterea pe care i-o da credinta in Dumnezeu, in lucrul facut cu mintea si inima, toate in slujba semnenilor pe care ii pretuieste si carora le daruieste o frântura din sufletul lui.

Gheorghita Nicolae, producator de muzica populara, redactor al emisiunii “Tezaur Folcloric”

Continua lucrare a lui Petrica Vlase

Trebuie sa recunoastem ca viata lunga a emisiunii Tezaur Folcloric, de 27 de ani, adevarata emblema pentru programele Televiziunii Române, isi are izvorul in colaborarea cu oameni de suflet din diferite zone folclorice. (…) Un astfel de om, a se citi prieten adevarat, este Petrica Vlase, directorul Ansamblului Busuiocul din Bacau. Nu trebuie sa numaram anii de colaborare, dar trebuie sa spunem ca ne-am bucurat impreuna de succes… ne-am bucurat de dragostea publicului, de colindele noastre fie din inima Bacaului, fie din Casin, intr-o noapte in care cele –21 de grade, dar si rasuflarea tuturor participantilor la sarbatoare dadeau aer de poveste obiceiurilor de iarna…Astfel de momente nu se uita si, daca am indrazni vreodata sa uitam, exista inregistrarile care stau marturie.
Mereu cu o gluma, pe care trebuie sa stii sa o pricepi, mereu gata sa te mângâie cu o vorba, Petrica Vlase a stiut sa-si apropie colaboratorii, câstigând prin felul sau de a fi prieteni de-o viata.
Un om care le stie pe toate si le accepta pe toate, le stie si le asteapta pe toate, firesc. Cele ce sunt si cele ce vor veni…Pâna atunci, asa cum au fost ai nostri dintotdeauna, Petrica Vlase este in continua lucrare…mereu privind cu speranta si credinta spre cer.
Marioara Murarescu
Bacau, 2013

„Dansul popular este viata si patimile mele”
Interviu cu Petre Vlase, maestru coregraf, directorul Ansamblului „Busuiocul” Bacau

– Când spui Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”, spui Petre Vlase. Când a inceput marea aventura a maestrului coregraf de acum prin frumusetea si bogatia folclorului bacauan, a dansului popular, in special?

– Nu pot preciza o data, un an anume. Sunt peste 50 de ani de atunci. Mi-a placut dansul, jucam duminica la horele satului, dupa slujba de la biserica mergeam la Caminul cultural unde se organizeaza hora, balul satului, obiceiuri vechi, foarte indragite de noi, copiii. Era o regula acolo, stabilita din vremuri de demult: intâi jucau copiii, la un capat de sat, i se spunea Hora Mititeilor, urmau flacaii, apoi insurateii la asfintitul Soarelui, iar dupa ce se intuneca veneau maturii la Bal. Cântau vestitii lautari din Bacioiu, pe care aveam sa-i cunosc mai târziu la ei acasa. Invatatorul din sat a infiintat o formatie de dansuri in Sascut si m-a luat si pe mine. Eram cel mai bucuros baiat din sat. Imi placea tare sa dansez. Ma furisam in camin si când jucau tinerii sau batrânii ma uitam ore intregi cum dansau, iar a doua zi, pe câmp, prin casa, incercam sa dansez ca ei. Am ajuns de ma chemau tinerii la hora lor sa-i invat si pe ei un joc, Hora pe batai, un dans extrem de complicat, dificil, pretentios si spectaculos.
Eu il furasem de la batrâni. In cartea pe care am publicat-o, “Contributii la cunoasterea si valorificarea jocurilor populare bacauane”, pe care o voi lansa in aceste zile, l-am introdus, in memoria tatalui meu, cu denumirea de Hora lui Toader. Pot sa-ti vorbesc despre traditii, jocuri, folclor, zile intregi, ele sunt viata si patimile mele.

Dansul este o poveste

– Despre cartea ta, un eveniment de exceptie in peisajul literar de specialitate, cititorii nostri pot afla mai multe intr-o alta pagina din ACCENTE. Te voi intreba simplu: ce este dansul?

– Este o forma de manifestare. Unii râd, altii plâng, multi cânta si cei mai multi danseaza. Dansul, esenta lui, in cele mai diferite forme de manifestare, arhaice sau stilizate, grupuri sau perechi, uneori individual, creeaza o legatura, realizeaza o comunicare intre barbat si femeie, intre grupuri si privitori, o comunicare cu Universul, cu anotimpurile, cu stramosii. Hora, joc obstesc, prin prinderea mâinilor in cerc, este icoana unei singure familii adunata sa se bucure impreuna, in unitate, impacare si unire intr-un singur suflet infratit. Dansul este o poveste, care are si o utilitate terapeutica, psihologica.

– De la hora din batatura satului, pâna la “Busuiocul” este o cale lunga. As dori sa punctezi câteva etape din extraordinara ta activitate in acest domeniu fabulos al folclorului, al coregrafiei profesioniste.

– Dupa armata am devenit profesor suplinitor in Corbasca, o mare, mare vatra folclorica, locul cel mai prielnic pentru tot ce-mi doream eu sa fac. Ne-am apucat cu totii de munca si, in primavara, am reusit sa infiintam un ansamblu, cu numele de HORA, cu care am iesit la concursuri, festivaluri, spectacole. In Bacioiu erau 300 de case si 2000 de instrumentisti, 15 fanfare, va dati seama ce forta, ce talent, iar taraful nostru era compus din 40 de instrumentisti. Când debarcam intr-o localitate, efectiv nu se mai misca nimic. Dupa un an, am primit un sprijin important de la regiune, mai multi specialisti au venit in comuna pentru a ne “profesionaliza”, pentru a ne finisa tot ceea ce aveam si eram noi. Au venit, atunci, Ovidiu Balan, era student, maestrul Iancovici de la Orchestra populara, Constantin Donea, Octavian Marc, Voicu Alexandrescu si altii, fiecare cu specialitatea sa, imi face placere sa-i amintesc, unii nu mai sunt printre noi. Dupa doua luni, ansamblul de la Corbasca a participat la un festival la Focsani, “Cânta de rasuna lunca”, unde am luat locul intâi. Intr-o saptamâna am ajuns metodist la Casa de Creatie. Era 1 iulie 1972. Aveam 26 de ani, facusem si Scoala Populara de Arta, eram deja student la Educatie Fizica, in Bacau. Parca il apucasem pe Dumnezeu de un picior.

– Spuneai ca ansamblul se numea HORA, când a luat denumirea de BUSUIOCUL?

– Noi activam tot la Corbasca, intr-o zi, ma suna Constantin Donea si imi spune ca a gasit un nume pentru Ansamblul nostru, se va numi BUSUIOCUL. Era in 1973. Trebuie sa va spun ca incepuse migratia, colectivizarea a lovit crunt si in Corbasca, oamenii au plecat, astfel ca nu mai aveam in ansamblu decât putini membri. In aceste conditii, s-a hotarât mutarea lui in Bacau. La Institutul Pedagogic era rector profesorul Mihai Merfea, un mare amator de muzica, specialist in problema tiganilor.

Ne-a pus la dispozitie, la institut, spatii de repetitii, uneori cazare, masa, iar, treptat, ansamblul a absorbit si studenti, astfel ca am primenit formatia, devenisem aproape profesionisti, participam la actiuni studentesti, la Iasi, pe Litoral, la Cluj etc. Am fost la un festival studentesc la Iasi si am câstigat toate premiile, absolut toate. Devenisem o forta, un nume. Insa nu eram singurul din judet, mai erau formatii foarte bune la Onesti, Moinesti, Comanesti, in Bacau erau vreo cinci. Astazi, toate s-au desfiintat.

Folclorul autentic este in pericol

– Esti coregraf, scenarist si regizor. Ce se intâmpla cu dansul de la hora din sat pâna la prezentarea lui pe marea scena?

– Eu am tinut, am militat ca fiecare formatie, fiecare dansator, sa-si pastreze stilul de joc, nu am intrat brutal in radacina jocului. Aici era bogatia si frumusetea dansului. Miscari variate, naturale. Aducându-l in scena, il “curatam”, fara a exagera, ii respectam originea si autenticitatea. Mereu imi stau in minte vorbele marelui muzician George Enescu:
“Bucatile de folclor sunt juvaeruri in sine, care trebuiesc respectate in candoarea si curatenia lor intreaga.”
Ai sa vezi in carte, ca fiecare dans, obicei, are specificatia originii. Regula de baza este sa nu-l modifici, sa nu-i stirbesti din autenticitate. De la Puiu Vasilescu, singurul mare coregraf in viata, am invatat toate acestea, sa pastrezi parfumul jocului popular, sa cunosti stiinta jocului, de la metoda de a-l pune in scena pâna la a fi transcris in lucrari de specialitate dupa un sistem national.

– Am adus folclorul in urban, s-a produs un adevarat masacru. Stii, vezi, traditiile au disparut din sat si s-au instalat la televizor, la serbari urbane, folclorul este amestecat cu maneaua, muzica… e haos.

– Din pacate, ai dreptate, insa eu ma lupt din rasputeri, cât voi mai trai, sa pastrez si sa valorific bogatia si zestrea folclorului autentic. Modernismul are valorile lui, traditiile sunt sacre si trebuie sa le pastram, sunt inima si sufletul nostru, marturii ale vesniciei noastre pe aceste pamânturi. Daca miscarea artistica de amatori nu va fi revigorata, daca nu vor fi pregatiti specialisti, atunci ne paste distrugerea si a ceea ce mai avem acum.

“Busuiocul” este privit cu respect in tara si in strainatate

– Cu “Busuiocul” ai cutreierat lumea, din Italia in Danemarca, fosta Iugoslavie, Franta, Siria, Belgia, Moscova, zeci de turnee, spectacole care au impresionat, o dovedesc articolele din presa, aprecierile prin acordarea de medalii si premii valoroase. Care este secretul succeselor de care se bucura formatiile si solistii nostri in Europa?

– In majoritatea tarilor nordice, dar si in alte tari, folclorul traditional este pe cale de disparitie, de aceea noi, românii, dansurile si costumele noastre sunt apreciate, ne privesc si ne apreciaza, peste tot, ca pe mari valori autentice. In Danemarca, de exemplu, am sustinut cursuri de invatare a dansurilor noastre, ani la rând. Multi veneau la Slanic pentru acelasi lucru. Din Europa suntem singurii care mai pastram nealterat folclorul. In toate tarile, folclorul nostru, folclorul in general, este aur curat, numai la noi nu este apreciat la adevarata valoare. Am putea face miliarde de euro, daca am sti ce sa facem cu el.

– Au trecut anii, BUSUIOCUL a devenit, dupa 1990, ansamblu profesionist, activeaza independent, fiind finantat de Consiliul Judetean, cam la cât extimezi numarul artistilor, dansatorilor, instrumentistilor care au activat, s-au format aici, la BUSUIOCUL?

– Cam 20 de garnituri complete, in jur de 700-800 de oameni. La infiintare eu aveam 26 de ani, Geo Dragoi era in clasa a V-a, iar Ion Dragoi era la maturitate, in jur de 40 de ani. Spun toate acestea pentru a va face o imagine a ceea am fost si cine suntem acum. Sunt multi ani, multi ani de munca, de succese, dar si de esecuri, de greutati, viata in acest domeniu nu este lipsita de probleme, unele de legislatie, altele de finantare, altele vin din interior, intervine birocratia, dar câte nu se pot intâmpla sau chiar s-au intâmplat in acesti ani.

Noi am fost si suntem, in primul rând, un ansamblu de dansuri, avem o orchestra foarte buna, promovam datinele si obiceiurile traditionale, montam spectacole de mare anvergura, de mare valoare, dar, cel mai important, promovam tineri, avem mai multe cercuri prin sate unde invatam tinerii sa danseze, acolo unde gasim intelegere infiintam grupuri si formatii artistice. De aceea va spun, forta noastra au fost si sunt dansatorii, deveniti adevarati profesionisti, fie ca sunt studenti, muncitori, tineri de la tara. Cautam, cautam tineri talentati, primenim mereu ansamblul, fie ei instrumentisti sau dansatori, dar si solisti vocali.

Toata averea Ansamblului doresc sa o donez Muzeului de Etnografie

– Cine a mai dansat din familie?

– Tatal meu, Toader Vlase, a fost un mare dansator, a dansat si mama, Maranda, insa fiul meu Gabi, actualul parlamentar, a fost un bun dansator, si acum mai vine la repetitii, la spectacole, sta in culise si traieste aceleasi emotii ca toti artistii. Costica, celalalt fiu, a ales sportul, fiind un fotbalist destul de bun. Si fratele meu, in tinerete, a dansat, doar fiica mea, Liliana, nu a fost atrasa de muzica, de dans, va deveni invatatoare- profesoara. Copiii mi-au daruit trei nepoti, o nepoata, Ioana – 14 ani, fiica lui Gabi, Ariadna-Constantina – 12 ani si Gabi-Oscar, de doar o luna si jumatate fiind copiii lui Costica. Am o familie frumoasa, trei copii realizati, o sotie care este stâlpul casei, echilibrul vietii de familie.

De altfel, eu in viata am trei lucruri la care tin, le consider sfinte: credinta, familia si “Busuiocul”, nu neaparat in aceasta ordine. Când voi pleca, va veni si vremea aceea, as dori sa las Muzeului de Etnografie din Bacau mai multe seturi de costume nationale de mare valoare, adunate de noi in cursul anilor, sunt valori de patrimoniu. Cred ca se va gasi o solutie pentru donatia noastra.

Las numele si renumele BUSUIOCULUI, o recuzita de exceptie, o carte, despre care am vorbit, dar si cartea “Ion Dragoi, violonistul desavârsit”, editata de Centrul Judetean de Cultura, in 2001, aparuta sub ingrijirea maestrului Constantin Arvinte, la Editura Corgal Press, dar si o alta, aparuta tot la Editura Corgal, sub egida Ansamblului “Busuiocul”, coordonata de Narcisa Stiuca, de la Institutul National de Folclor – “In vârtejul carnavalului”, mai multe CD-uri si DVD-uri, filme, o arhiva valoroasa de fotografii, intreg patrimoniul material si imaterial adunat in cei 50 de ani de activitate. Dar de ce ma intrebi? Eu nu plec inca, mai am destule de facut aici. Ne pregatim pentru sarbatoarea a 50 de ani de la infiintarea Busuiocului .

A fost un mare si impatimit dansator, a infiintat si a condus mai multe grupuri si formatii artistice. Debutul s-a produs la Contestii de Sascut, satul sau natal, iar ucenicia a facut-o la Bacioiu – Corbasca, unde a si dat lovitura cu cea mai mare si completa formatie de dansuri, obiceiuri, acompaniata de o stralucita orchestra, slefuita tot de el. Stie toate catunele din judetul Bacau unde se mai gaseste un costum popular autentic, unde se mai cânta o melodie veche de când lumea, unde se joaca un dans batrânesc. A ramas insa la marea lui dragoste: dansul popular, pe care l-a dus la perfectiune. A cutreierat lumea, a uimit Europa cu maiestria si frumusetea dansurilor românesti. Ansamblul “Busuiocul”, al carui director este, la infiintarea caruia a contribuit decisiv, a devenit de ani buni emblema Bacaului. A concertat cu cei mai mari artisti ai genului din intreaga tara, dar cel mai drag i-a fost Ion Dragoi. De 15 ani organizeaza, cu dragoste, cu profesionalismul omului care stapâneste ca nimeni altul arta coregrafiei, a spectacolului de calitate, Festivalul National “Ion Dragoi”. De multe ori greutatile l-au invins, insa a renascut de fiecare data, cu gândul si inima la Dumnezeu, caruia i-a construit, impreuna cu familia, o biserica din lemn, lacas unde se reculege si porneste mai departe.

Nascut la 13 noiembrie 1946, in satul Contesti, comuna Sascut, judetul Bacau, dintr-o familie de razesi asezati intre albiile râurilor Siret si Trotus. Absolvent al Liceului Teoretic Onesti (1962-1966). Intre 1968 – 1972 este profesor suplinitor, in comuna Corbasca – o deosebita “vatra folclorica”. 1972 – 2004, metodist la Centrul Judetean de Indrumare a creatiei Populare, 2001-2004 – student al Academiei de Dansuri Folclorice. 2004 – prezent: Ansamblul Folcloric Profesionist “Busuiocul”, maestru coregraf si director. Infiinteaza numeroase colective artistice, intre care BUSUIOCUL, care s-a distins in cadrul unor ample competitii folclorice in tara si in strainatate, strabatând lumea cu maestria dansatorilor si frumusetea traditiilor noastre populare. A initiat câteva proiecte culturale menite sa revigoreze folclorul muzical-coregrafic: Festivalul “Flori de Sânziene”, Festivalul “Ion Dragoi”, “Sântilia de la Poiana Sarata”.
Ctitor al Manastirii Valea Budului fiind, a primit in anul 2008, Distinctia de ctitorie din partea Inaltpreasfintitului Ioachim Bacauanul, iar in 2009, Distinctia de Onoare a Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului.

Ansamblul Folcloric „Busuiocul” pe scenele lumii

Ansamblul Folcloric Profesionist “Busuiocul” este una dintre prestigioasele formatii artistice din România, care se bucura de o frumoasa popularitate, in tara si in strainatate, mai ales in Europa, dupa o activitate de peste 50 de ani, ca urmare a inaltei tinute interpretative, originalitatii si diversitatii spectacolelor sale. Primul festival international de folclor la care a participat “Busuiocul” a fost la Ohrid, in fosta Iugoslavie. Se intâmpla in 1973, imediat dupa infiintarea lui. “La Ohrid avea loc, in acele timpuri, unul dintre cele mai mari festivaluri de folclor autentic din Balcani. Ne-am dus cu formatii complete, de dansuri, obiceiuri, solisti. Am facut furori, atât la parada, cât si in spectacolul din concurs, fiind rasplatiti cu Premiul I. A fost cea mai mare satisfactie traita de mine ca dansator, coregraf si român. Când am venit acasa, in urma noastra au curs scrisori de felicitare de la minister, de la alte institutii de cultura. Ne-a primit prim secretarul de judet de atunci, impresionat, si el, de succesul nostru”, ne-a spus Petre Vlase. Dar poate cel mai mare câstig al participarii la acel prim festival a fost faptul ca organizatorii, prin contract, filmau, fotografiau si inregistrau concertele, dupa care le distribuiau in toata lumea. In acest fel, “Busuiocul” din Bacau a devenit cunoscut peste hotare, fiind invitat, in anii urmatori la alte festivaluri, concerte si turnee.

Ambasadori ai folclorului in toata Europa

Interesul cu care a fost intâmpinat pretutindeni isi afla explicatia in statornica pasiune si in talentul cu care acest colectiv artistic culege si valorifica stravechiul patrimoniu de frumusete si inedit al folclorului românesc. De altfel, ponderea in repertoriul sau o detin cântecele jocurile, datinile caracteristice judetului Bacau – locul de bastina al majoritatii membrilor sai – unde arta populara traditionala continua sa demonstreze o impresionanta vigoare. Urmatorul festival la care a fost invitat ansamblul bacauan a fost la Matosinhos, in Portugalia, unde, in afara de festivalul propriu-zis, a sustinut numeroase concerte in localitati apropiate, fiind apreciat si rasplatit, uneori, cu… bomboane si flori.

“In Portugalia am revenit dupa 38 de ani, in 2013, iar bucuria noastra a fost ca multa lume isi amintea de noi. Ce poate sa-si mai doreasca un artist?”, declara Vlase. Urmatorii ani au fost marcati de participarea Ansamblului “Busuiocul” la festivaluri in Franta, la Hayange, Rennes si Dijon, Chemnitz – Germania, Schoten – Belgia, Gorizia si Agrigento (Festivalul Migdalului Inflorit – 2010, la care au participat 15 tari) – Italia, Siria, Ronda – Spania (Gala Folclorica Internationala). La Ronda, românii au fost la inaltime, ansamblul fiind vedeta festivalului, aspect retinut si de cei care i-au insotit: „Am plecat din Ronda cu frumoase impresii si cu satisfactia de a fi reusit sa ducem in Andaluzia câteva din florile alese ale artei noastre populare. Este cazul sa repetam asemenea demersuri deoarece sunt prilejuri fericite de a face cunoscuta mai bine in lume adevarata imagine a României.
Un moment emotionant a fost in localitatea Albocasser, unde am sustinut, din proprie initiativa, un concert pentru românii stabiliti acolo”, spune Petre Vlase.

Au urmat deplasari la Minsk si Moscova, si a intreprins numeroase turnee in Italia, Grecia, Emiratele Arabe Unite, Ucraina, Chisinau, Belarus. A urmat, in 2012, un turneu in Rusia (Moscova, Novgorod, Sank Petersburg), dar si la Zilele Culturii Românesti, care s-au bucurat de un mare succes. „A fost marea mea dorinta de a merge in Rusia, cunosteam, stiam foarte multe aspecte ale culturii ruse, insa nu reusisem sa merg niciodata. A fost exceptional. «Vocea Rusiei» a vorbit foarte frumos despre noi, compa­­rându-ne cu Ansamblul lor Igor Moissev. Este timpul sa spun ca aproape toate deplasarile noastre au fost sustinute financiar de Consiliul Judetean, iar inainte de 1990 de Consiliul Popular, mai spune directorul Ansamblului Profesionist „Busuiocul”.

Nordicii danseaza pe ritmuri moldovenesti

Am lasat la urma festivalurile si turneele din tarile nordice, Suedia, Danemarca, Finlanda, din anii ’70. Atât de mult le-a placut folclorul nostru, costumele, dansurile incât pur si simplu s-au indragostit de noi, fiind nevoiti sa organizam cursuri de invatare a dansurilor românesti. Ani la rând am fost in Danemarca, mai ales, chiar si dupa 1990. Peste 100 de barbati si femei participau la aceste cursuri, multi dintre ei veneau vara, la Slanic Moldova, doar pentru a participa la aceste cursuri.

Doamnele si-au cumparat costume populare de prin comunele din judetul Bacau, si le-am vazut, la ele acasa, imbracate in aceste costume. La ei nu mai este nimic din traditiile lor vechi, incheie maestrul coregraf Petre Vlase, trecerea in revista a principalelor momente din periplul european, ca ambasadori ai cântecelor, obiceiurilor si dansurilor noastre, pastrate cu sfintenie, cu dragoste si duse mai departe de generatii si generatii de artisti, care au facut si fac parte din celebrul de acum Ansamblu, pe numele lui BUSUIOCUL.

Festivalul National „Ion Dragoi” – un regal folcloric

Unul dintre cele mai importante si frumoase proiecte ale directorului Ansamblului Folcloric „Busuiocul” este, de departe, organizarea si desfasurarea Festivalului Concurs National de Folclor „Ion Dragoi”. Scopul acestei manifestari a fost, de la inceput, atragerea si promovarea tinerilor talentati, elevi sau absolventi ai liceelor de muzica si de conservator, copii care activeaza in diferite cercuri sau grupuri, din intreaga tara. De la inceput a fost gândit ca un festival concurs, primele editii având participare judeteana, iar dupa ce si-a definitivat personalitatea, a devenit national si apoi international. „Eu am lucrat cu mari oameni de cultura, cu oameni in adevaratul sens al cuvântului, de la care am invatat multe, carora le multumesc in gând si spun o rugaciune pentru toti cei care m-au ajutat in viata. Unul dintre ei a fost si marele violonist Ion Dragoi, un om exceptional, violonistul desavârsit, un interpret genial al folclorului din Moldova de Mijloc si nu numai. In semn de omagiu, de respect pentru tot ceea ce a facut marele artist pentru Bacau, am pornit acest festival”, ne spune Petre Vlase.

Prima editie s-a desfasurat la Târgu Ocna si s-a bucurat de o larga participare, atât a solistilor de muzica populara, instrumentistilor, cât si a grupurilor folclorice, astfel ca an de an Festivalul a crescut in calitate, devenind o adevarata rampa de lansare pentru multi tineri care indragesc folclorul.

Anul acesta, cea de-a XXIII-a editie, care a coincis cu sarbatorirea unei jumatati de secol de activitate a Ansamblului „Busuiocul”, s-a desfasurat, pe 24 iunie, in fata unui public numeros, la Teatrul de Vara „Radu Beligan” din Bacau, de Sânziene, sarbatoarea florilor si a iubirii, marcata printr-un poem muzical coregrafic de o rara frumusete, realizat de cunoscuta solista Maria Tataru, impreuna cu elevele sale de la Grupul „C. Brailoiu”.

A fost o editie jubiliara, la care au fost invitati laureatii editiilor anterioare, solisti si grupuri din toate zonele tarii, copii si tineri talentati, care au adus in festival comori ale folclorului autentic românesc, dar si multi solisti consacrati, printre care Laura Lavric (Iasi), Cristian Pomohaci (Bistrita), Maria Tataru, Mariana Lungu (revenite pe scena festivalului dupa ani buni de absenta), Anton Achitei, Paula Florescu, Ionut Avram sau Lacramioara Dârlea, din Bacau, Viorica Ciubotareasa, Suzana Popescu, Ionut Mocanu – R. Moldova, celebrele grupuri „Familia Streata” – Dolj, „Transilvania” – Maramures, „Iancu Jianu” – Olt sau „Stefan Voda” din Chisinau. A fost, si anul acesta, o sarbatoare a folclorului, care l-a avut mentor si exemplu pe Ion Dragoi, „inegalabilul violonist bacauan, care a plecat cu vioara din Bacau pentru a cuceri tara si lumea, cu arcusul, dansurile si melodiile de o rara frumusete din aceasta parte de tara” (Gheorghita Nicolae – realizator TVR).

Unul dintre cei mai mari compozitori, dirijori si folcloristi ai tarii, care a participat la toate editiile Festivalului „Ion Dragoi”, l-am numi aici pe maestrul Constantin Arvinte, a fost entuziasmat de calitatea si valoarea spectacolului: „Merg in toata tara, cunosc bine folclorul românesc, insa, ceea ce se intâmpla in Bacau merita toata lauda, de remarcat fiind munca, dragostea pentru folclor a neobositului si talentatului coregraf si regizor Petre Vlase.” De-a lungul anilor, pe scena festivalului au cântat si au dansat solisti vocali si instrumentisti, grupuri si ansambluri celebre in toata lumea, cum de pe aceeasi scena s-au ridicat si afirmat certe valori ale melosului popular.

„A fost extraordinar, un festival la care vin cu placere, un public cum rar am intâlnit” (Laura Lavric). “L-am cunoscut pe Ion Dragoi, am cântat cu el, un lautar, un exceptional vilonist, cum a fost si aceasta editie a festivalului care-i poarta numele. Bravo Bacau! Bravo Petrica Vlase!” (Emil Streata – Dolj). Redam, pentru frumusetea si nobletea lor, si cuvintele marelui artist Dumitru Farcas, spuse la despartirea dureroasa de Ion Dragoi: „Ion Dragoi, acest vrajitor al viorii, om de un caracter deosebit, plin de farmec si noblete sufleteasca, s-a dus… Plecarea lui, insa, nu a fost definitiva, pentru ca din când in când cântecele, sârbele si horele pe care le interpreta cu atâta maiestrie se mai aud si se vor mai auzi mult timp.”

Daruit cu har, talent, rafinament si virtuozitate in executie, Ion Dragoi (nascut in anul 1920, in Bacau, decedat in 1980) a invatat sa mânuiasca arcusul de la tatal sau, Gheorghe Dragoi, si el un rapsod, un lautar neintrecut, interpret al folclorului de pe plaiurile moldovene.

S-a afirmat inca din tinerete in cadrul Orchestrei de Muzica Populara „Plaiurile Bistritei”, a concertat apoi cu mari instrumentisti pe toate scenele tarii, dar si in lumea intreaga (Dumitru Farcas, Radu Simion, Gheorghe Zamfir, Ion Laceanu etc.), devenind un ambasador al tezaurului folcloric românesc.

A sustinut zeci de concerte la Radio si Televiziune, a inregistrat numeroase discuri, intrând definitiv in galeria marilor artisti moldoveni ai arcusului. Cea mai mare parte a repertoriului a fost transcrisa intr-o exceptionala carte („Ion Dragoi – violonist desavârsit”), adevarata mostenire pentru posteritate, semnata de Constantin Arvinte, unul dintre cei mai mari folcloristi ai tarii.

Vocatia de ziditor

Venit de la tara, din Contestii Sascutului, Petre Vlase s-a trezit intr-o mare de betoane. A locuit in gazda, apoi si-a cumparat cu credit de la CEC un apartament, insa el tânjea dupa casa de pe pamânt si atunci când a gasit oportunitatea nu a stat pe gânduri. Si-a luat un teren la Valea Budului, dupa care si-a construit o casa. Satul, unul mic, nu avea biserica, sat fara biserica nu vazuse.

„Intâi am construit o troita, lânga casa, am vândut o vaca, pe care mi-o facuse cadou Ion Rauta din Sascut, am mai pus 17 milioane si am ridicat-o. A venit Preasfintitul Ioachim la sfintire, oamenii au ramas impresionati. Dupa aceea, impreuna cu familia, ne-am gândit sa ridicam in sat o biserica. A fost doar un gând, insa usor-usor am inceput sa-l punem in practica”, spune Petre Vlase. A ales locul, a cumparat pamântul, s-a pregatit si, in 1992, s-a apucat de treaba, simtea ca trebuie sa faca acest lucru: sa zideasca o biserica.

A adunat lemnul, alte materiale, a tocmit meseriasi de la Suceava – dar ce meseriasi -, au ridicat biserica numai in noua zile, din lemn de stejar, fara niciun cui din fier.

„Eram parca mânat de ceva mai presus de mine. Inainte ridicasem paraclisul. Batrânul, seful echipei, mai construise 77 de biserici, biserica noastra a fost ultima, dupa care a murit, Dumnezeu sa-l ierte!, mare om, mare meserias, harazit de la Dumnezeu pentru asemenea zidiri.

Opt ani au durat apoi celelalte lucrari, ne-au ajutat oamenii din sat, unii cu bani, un cetatean a dat 38 de milioane de lei, altii cu munca, femeile cu mâncare pentru meseriasi, eram bucuros ca oamenii veneau alaturi de mine”, mai spune Petre Vlase.

Ministerul Culturii, era ministru Ion Caramitru, a dat 500 de milioane de lei, restul sumelor (peste 2,5 miliarde de lei) fiind acoperite de familia Vlase: Aneta-sotie, Costica si Gabi – fii, Liliana-fiica.

A iesit o frumusete de biserica, fiind sfintita de Sf. Petru, in anul 2000, in prezenta si cu binecuvântarea PS Ioachim Bacauanul, arhiepiscop, pe atunci, al Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului. Pictura apartine artistului Cristian Dumitru, toata pictura este pe panouri. Au urmat alte constructii, din caramida, unde sunt 13 chilii, sala de studiu, sala de mese, doua apartamente, iar in august 2014, intregul asezamânt a fost incredintat Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului, care a infiintat aici un Centru Cultural Religios.

„Asa a iesit aceasta minune dumnezeiasca. Eu consider ca mi-am incheiat misiunea, impreuna cu familia mea, sotie, fii si nepoti. Las peste vremi aceasta biserica, aceasta lucrare facuta cu voie de la Dumnezeu, pentru slujirea lui.”
Petre Vlase, ctitor al Bisericii

Intr-un sat mic, cu oameni destoinici, a fost ridicata o biserica, unicat in aceasta parte de judet, care va deveni un loc de pelerinaj pentru credinciosi.

O carte de exceptie in literatura de specialitate

Contributii la cunoasterea si valorificarea jocurilor populare bacauane

Rod al experientei de peste 50 de ani, ca iscusit si talentat dansator, instructor de formatii artistice, creator de grupuri si formatii folclorice, coregraf si regizor, al pasiunii fara margini pentru fenomenul traditional, cartea “Contributii la cunoasterea si valorificarea jocurilor populare bacauane”, aparuta la Editura Corgal Press, in 2013, semnata de Petre Vlase, directorul Ansamblului Artistic Profesionist “Busuiocul”, reprezinta un eveniment remarcabil in domeniu.

A lucrat la ea peste 10 ani, a cutreierat satele din judetul Bacau, a stat de vorba cu purtatori de folclor si a urmarit pe viu dansurile taranesti, a invatat ritmuri, miscari, strigaturi, le-a notat “in memorie”, executându-le de mii de ori pe scândura din sala de repetitii, pe scenele caminelor culturale, cluburilor muncitoresti, caselor de cultura din toata tara si din lumea intreaga.

Atunci când a considerat ca a ajuns la perfectiune, nu a mai ramas decât un “pas” pâna la a le transpune in pagina. Sa ramâna peste timp marturie a frumusetii, bogatiei si diversitatii jocului popular, a dansului ca forma de exprimare a vietii si a mortii, a bucuriei si tristetii.

Stau alaturi, in semne grafice, masuri, muzica si poezie cele mai frumoase si reprezentative dansuri din Moldova de Mijloc, costumele populare, obiceiurile traditionale de Craciun, de Anul Nou, de vara si iarna, toate intr-un vârtej ametitor de ritm, culoare si maiestrie. De ce este nevoie de o asemenea carte? Raspunsul nu poate veni decât de la cel care toata viata si-a petrecut-o la horele satului, pe scenele caminelor culturale, ale celor mai importante sali de spectacole din tara si din lume – Petre Vlase:

“Aceasta carte, pe care m-am invrednicit sa v-o pun la indemâna, astazi când valoroase creatii artistice traditionale se altereaza ori se destrama, nadajduiesc sa contribuie la o mai buna cunoastere, la pastrarea si valorificarea folclorului coregrafic bacauan. (…) De asemenea, nutresc speranta ca aceasta carte va fi de folos celor care au preocupari pentru reprezentarea scenica a creatiei artistice traditionale, in general, si a folclorului coregrafic, in special.”

Un sistem grafic unic

Chiar daca despre dimensiunile artistice ale dansului popular sunt marturii inca din secolul XVI, el a ramas multa vreme in afara cercetarilor stiintifice, din cauza faptului ca folcloristii nu au avut la dispozitie un instrument, un „alfabet” al unui sistem grafic pentru notarea miscarilor, asemanator, afirma Petre Vlase, celui de notare a muzicii. In România, primele incercari de acest fel apartin lui Alexandru Dobrescu, apoi apar culegerile de jocuri populare ale lui C.I.Flinitiu, G.T. Niculescu Varone, activitate continuata de cercetatorii Vera Proca-Ciortea, Andrei Bucsan, Constantin Costea.

Insa cei care stabilesc un nou sistem de notare, care, dupa marturisirea autorilor “ofera posibilitatea unei inregistrari complete si a unei citiri rapide” sunt maestrii coregrafi Theodor Vasilescu si Sever Tita, publicat in volumul “Folclor coregrafic românesc”. Acest sistem a fost folosit si de Petre Vlase in cartea sa, care ofera posibilitatea inregistrarii miscarii in spatiu si timp, utilizarea unui numar restrâns de semne conventionale de baza, suprapunerea miscarii pe partitura muzicala. Astfel, alaturat sau succesiv, la fiecare joc, autorul pune desenul coregrafic, partitura muzicala si “poezia” dansului.

Cercetare si valorificare stiintifica

A fost, dupa aprecierea unanima, o munca titanica de cercetare pe teren, inregistrarea “dupa ureche”, pe banda, pe pelicula, transpusa apoi in semne grafice de o precizie si acuratete impecabile. Sunt astfel transpuse pe hârtie, in carte, pe lânga dansuri si frumusetea obiceiurilor traditionale din diferite momente ale vietii omului, nasterea, botezul, nunta, sarbatorile satului, moartea, la care se adauga autenticitatea costumelor, cât si altor insemne, cum ar fi masti, obiecte de cult sau laice, specifice fiecarei zone folclorice studiata, amatorii, dar si profesionistii fiind, astfel, indrumati “pas cu pas” pentru punerea intr-un spectacol a diferitelor jocuri si obiceiuri, respectând traditia, maiestria si ritmul Horei, Coragheascai, Batutei, Sârbei, Hangului, Floricicai, dar si Alaiului de nunta, a altor obiceiuri inca vii in satele din Moldova de Mijloc.

Cartea se constituie intr-o contributie de o reala valoare a maestrului coregraf Petre Vlase in literatura de specialitate, destul de saraca astazi, dar si ca o mostenire de suflet pentru generatiile viitoare.

„Pe masura ce avansam in civilizatia tehnologica, formele traditionale de cultura se estompeaza, se metamorfozeaza si, pâna la urma, treptat, dipar. (…) In acest cadru al recuperarii si promovarii jocului traditional se afla lucrarea lui Petre Vlase, lucrare ce intipareste prin semne si imagini grafice, specifice limbajului coregrafic, luxuriantul folclor coregrafic al Moldovei de Mijloc. A cuprinde intr-o culegere macar si o parte din acest tezaur nu poate fi decât opera unui cunoscator desavârsit al fenomenului.
Subliniez cu deplina satisfactie aparitia volumului «Contributii la cunoasterea si valorificarea jocurilor populare bacauane», care, de fapt, impartaseste lumii frumusetea, profunzimea si varietatea folclorului bacauan.”

Maestru coregraf,
Theodor Vasilescu, artist emerit

„Aparitia lucrarii intitulata «Contributii la cunoasterea si valorificarea jocurilor populare bacauane», apartinând maestrului coregraf Petre Vlase, constituie un eveniment cultural de amploare si semnificatii deosebite, demonstrând totodata pasiunea si respectul sau fata de arta populara. (…) Strabatând neobosit satele din judetul Bacau in cautarea unor frumoase si autentice jocuri populare, maestrul Petre Vlase a reusit, in decursul a câtorva decenii, sa adune un impresionant numar de jocuri locale, insotite de melodii, dintre care majoritatea i-au fost furnizate de catre virtuosii muzicanti-lautari Gheorghe si Ion Dragoi”.
Prof. dr. Constantin Arvinte, folclorist

Cunosc Ansamblul “Busuiocul” inca din primii ani ai evolutiei lui pe scenele unor concursuri si festivaluri desfasurate in judetul Bacau. La fiecare aparitie ridica salile in picioare, artistii fiind acoperiti de aplauze si flori. Am ramas impresionat de frumusetea costumelor populare, de maiestria si tehnica desavârsita a dansatorilor. A stralucit pe scenele din Europa, Asia si Balcani, a fost distins cu numeroase premii, contribuind la promovarea imaginii judetului si a tarii, ca ambasador al frumosului si autenticitatii folclorului nostru. La marea lui sarbatoare, 50 de ani de activitate, dorim si transmitem membrilor ansamblului, dirijorului, maestrului coregraf si director, Petre Vlase La multi ani! si cât mai multe succese in nobila lor misiune: promovarea folclorului si innobilarea lui cu noi nestemate.