sâmbătă, 3 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 3251

Patriotism si memorie, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu

Prefatând Ziua Nationala a României, la sediul Muzeului de Istorie de pe strada 9 Mai s-au adunat tineri si batrâni, elevi, studenti, istorici, militari si pasionati de Istoria României pentru a participa la simpozionul „1918 – Anul Marii Unirii”.

Organizat vineri, 27 noiembrie, de catre Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”, acest eveniment a fost posibil prin cooptarea mai multor asociatii cultural-istorice, fiind bine primit de catre cei tineri prezenti in numar mare. O tusa distincta a fost garda de onoare formata din elevi de la Colegiul Tehnic de Comunicatii „Nicolae Vasilescu-Karpen” imbracati in uniforme ale Armatei Române din Primul Razboi Mondial.

Rolul de comandant al acestei garzi de onoare sui generis l-a jucat col. (r.) Stelian Cojocaru, presedintele Asociatiei de Traditii Militare „Regimentul 3 Artilerie”.

Expunerile prezentate de catre invitati, printre care s-au numarat prof. univ. dr. Ioan Mitrea si consilierul judetean Dumitru Braneanu, au reiterat necesitatea cunoasterii Istoriei României de catre tânara generatie, un factor indispensabil in afirmarea noastra ca natiune insependenta.

„Trebuie sa ne asumam traditiile, istoria si sarbatorile nationale, sa fim patrioti oricât de desuet pare acest termen in contextul globalizarii actuale” a afirmat, in prezentarea sa, istoricul Marius Istina, cel care a fost moderatorul acestui eveniment.

Si jandarmii se pregatesc pentru 1 Decembrie

    Ziua de 1 decembrie reprezintă, pentru toţi românii, un moment aniversar, o sărbătoare a noastră, a tuturor dar şi un prilej de aducere aminte a Marii Uniri din anul 1918, etapă de mare însemnătate în dezvoltarea istorică a poporului român .

    În ziua de 1 decembrie 2015 efectivele Grupării de Jandarmi Mobile „Alexandru cel Bun” Bacău vor participa la ceremonialul militar şi religios care se va desfăşura la Cimitirul Eroilor şi Întregirii Neamului începând cu ora 10.00 precum şi la parada militară organizată în Piaţa Tricolorului din municipiul Bacău, cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României, începând cu ora 12.00 .
    La această manifestare vor fi rostite alocuţiuni de către invitaţi, va avea loc un spectacol cultural-artistic precum şi defilarea subunităţilor militare participante.

    Premergător şi pe timpul desfăşurării acestui eveniment public, măsurile specifice de ordine şi securitate publică vor fi asigurate de Gruparea de Jandarmi Mobilă Bacău, în sistem integrat, în cooperare cu instituţiile cu atribuţii în domeniu.

    Lucrari pentru prevenirea inundatiilor de pe Trotus

    Administratia Bazinala de Apa Siret a organizat vineri o conferinta prilejuita de implementarea proiectului „Amenajare albie râu Trotus si afluenti pe tronsonul Ghimes-Urechesti, judetul Bacau, Faza I”. Au participat specialisti in amenajari hidrotehnice, precum si primari ai localitatilor direct vizate, de pe Valea Muntelui, unde inundatiile catastrofale din anul 2005 au provocat pierderi de vieti omenesti si pagube materiale enorme.

    Proiectul prevede lucrari si masuri preventive in cele mai vulnerabile zone, unde revarsarea Trotusului ar putea provoca din nou probleme. Proiectul include si amenajari pe afluenti ai Trotusului, pâraiele Santul, Ciughes, Camenca si Asau.

    Finantarea proiectului este asigurata în proportie de 90% din fondurile Uniunii Europene, restul de 10% este asigurat de la bugetul de stat. Valoarea estimata eligibila a proiectului este de 105.168.376 lei, din care contributia Uniunii Europene prin Fondul de Coeziune este de 94.651.538 lei. Lucrarile de protectie împotriva inundatiilor propuse în Faza I includ lucrari de aparare de mal, praguri de fund pentru consolidari si recalibrari de albie, în vederea apararii de inundatii a localitatilor Palanca, Brusturoasa, Asau si Comanesti.

    „Realizarea investitiei de amenajare a cursului râului Trotus si a afluentilor va contribui la cresterea gradului de protectie a populatiei si punerea în siguranta a obiectivelor socio-economice din aria proiectului, la cresterea calitatii vietii prin reducerea pagubelor produse ca urmare a inundatiilor si, totodata, asigura o crestere economica viitoare a zonei”, a precizat Zenaida Cristea, managerul de proiect.

    A raspuns intrebarilor celor prezenti si a oferit amanunte suplimentare despre proiect directorul tehnic de dezvoltare si investitii al ABA Siret, Mihai Talpau. Printre altele, acesta a pus accent pe una dintre cauzele care au favorizat producerea inundatiilor din anul 2005, si anume, despaduririle necontrolate, „chiar daca unora nu le place sa auda acest lucru”, dupa cum a spus directorul Talpau.
    Proiectul prezentat are ca termen de finalizare data de 31 decembrie 2015.

    Oficiile postale sunt inchise luni si marti

    Unitatile Postei Române din întreaga tara, din mediul urban si rural, vor fi închise luni, 30 noiembrie, si marti, 1 decembrie, de Sfântul Andrei si Ziua Nationala a României.

    Conform unui comunicat al Postei, programul anuntat este în conformitate cu prevederile Codului Muncii, potrivit carora cele doua zile sunt sunt declarate zile de sarbatoare legala, în care nu se lucreaza. Reprezentantii Postei Române precizeaza ca sâmbata, 28 noiembrie, toate subunitatile postale vor avea program normal de lucru aferent zilei de sâmbata, iar duminica, 29 noiembrie, vor fi închise.

    „Ca urmare a programului anuntat, este posibil ca trimiterile postale prezentate în zilele de 27 si 28 noiembrie 2015 sa înregistreze timpi mai mari de circulatie”, se precizeaza în comunicat.

    10 sfaturi de la jandarmii montani pentru o vacanță la munte în siguranță

      Jandarmeria Română are în structura sa peste 70 de secţii şi posturi de jandarmi montane, pregătite şi dotate să execute misiuni de menţinere a ordinii publice pentru prevenirea şi descoperirea infracţiunilor în staţiuni montane şi pe trasee turistice din zona acestora, precum și să acționeze pentu căutarea şi salvarea – evacuarea persoanelor care se află în pericol în zona de responsabilitate.

      Având în vedere faptul că în perioada următoare foarte multe persoane se vor afla în stațiunile turistice de la munte, în scopul evitării unor accidente nedorite în aceste zone şi pentru a fi în siguranţă, Jandarmeria Montană transmite turiștilor următoarele recomandări:

      1. Înainte de a pleca în excursie, informaţi-vă temeinic în legătură cu itinerariul propus (dacă este accesibil, marcat sau dacă prezintă porțiuni periculoase) , prognoza meteo, condiţiile climatice locale, starea de funcţionare a mijloacelor de transport pe cablu – acolo unde acestea există;

      2. Plecaţi pe munte doar cu echipament adecvat anotimpului. Nu trebuie să vă lipsească lanterna, cuțitul, sacul de dormit, trusa de prim ajutor, busola/GPS, mijloace de aprins focul, telefonul mobil;

      3. Nu riscaţi să plecaţi singuri la drum și alegeţi traseele în funcţie de pregătirea fizică, tehnică şi psihică a celui mai slab din grup;

      4.Informați jandarmii montani/salvamontiștii/cabanierul cu privire la traseul ales și înscrieți-vă în registrul de trafic al turiștilor, lasând datele dumneavoastră în acesta;

      5. Nu deterioraţi amenajările turistice, marcajele sau indicatoarele;

      6. Folosiţi numai traseele marcate. Urmăriţi marcajele de pe traseu;

      7. Nu vă abateți de la traseu și evitați scurtăturile;

      8. În cazul apariţiei dificultăţilor pe traseu sau al înrăutăţirii vremii, retrageţi-vă la cea mai apropiată cabană. Pe vreme rea (ceață, ger, viscol), deplasați-vă în grup compact și, din nici un motiv, nu rămâneți în urma grupului;

      9. Nu consumaţi băuturi alcoolice deoarece acestea diminuează capacitatea de efort;

      10. În cazul apariției unei situații de dificultate sau de risc la adresa integrității, sănătății sau a vieții puteți solicita ajutorul Jandarmeriei Montane prin intermediul numărului unic pentru apeluri de urgenţă 112, specificând, pe cât posibil, următoarele:
      – datele de identificare ale persoanei care anunţă;
      – ce s-a întâmplat;
      – câte persoane au nevoie de ajutor;
      – unde sunt persoanele aflate în dificultate;
      – când s-a produs accidentul.

      Polei, ploaie si ninsori

        Bacaul intra sub incidenta unui cod galben valabil pâna sâmbata la prânz, cu posibilitatea de a fi prelungit, daca este nevoie.

        In zonele vizate se vor semnala ninsori si ploi insemnate cantitativ, iar pe sosele se va depune un strat consistent dezapada.

        In regiunile sudice si sud-estice, dar si pecrestele montane, vântul va avea intensificari temporare, cu rafale ce vor depasi local 55…65 km/h, anunta ANM.

        Sâmbata, vremea va fi inchisa si rece. Va ploua in sud, va ninge la munte si vor fi precipitatii mixte in rest.

        Luni, vor mai fi ceva precipitatii slabe in nord, in nord-vest si in centru si vom avea intre 2 si 11 grade.

        Potrivit Prefecturii Bacau, in judetul nostru nu sunt probleme in trafic, dar soferii trebuie sa tina cont de indicatiile politistilor daca pleaca la drum, mai ales pentru ca s-ar putea sa apara polei.

        Va tinem la curent cu privire la starea drumurilor.

        Cine îşi mai aminteşte Mocăniţa de la Scutaru?

          Spre aducere aminte celor care, copii sau adulți, au mers măcar o dată pe platformele descoperite ale vagoanelor , cu drezina sau au coborât free-fall cu rola!!!

          Cine îşi mai aminteşte Mocăniţa de la Scutaru? ?Spre aducere aminte celor care, copii sau adulți, au mers măcar o dată pe platformele descoperite ale vagoanelor , cu drezina sau au coborât free-fall cu rola!!!
          Credits: :Primăria Manastirea Casin

          Posted by Dinga Claudiu on Tuesday, November 24, 2015

          Sursa: Dinga Claudiu

          FOTO: repetitii pentru parada de 1 Decembrie

            Repetitie la parada de 1 decembriePeste 400 de militari si 50 de masini care apartin unitatilor militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului de Protectie si Paza Serviciului Român de Informatii si societatii Crucea Rosie Bacau au facutvineri repetitia generala pentru parade de 1 decembrie, Ziua Nationala a României.

            Exercitiul s-a desfasurat incepând cu ora 11 pe strada Stefan Guse (unitatile militare) si a durat aproximativ o ora. Pe durata repetitiei, circulatia rutiera a fost inchisa de la pasajul rutierStefan Guse pâna la sensul giratoriu de la Centrul de Afaceri si Expozitional “Mircea Canciciov”.

            Militarii au fost aplaudati frenetic de pe margine de câtiva sustinatori, respectiv, o familie de rromi sicâteva bucatarese.

            Comandantii tuturor unitatilor militare implicatein aceasta activitate au fost prezenti la repetitia generala. Cu totii doresc ca la parada de 1 decembrie, organizata in centrul orasului, militarii sa faca impresie buna in fata publicului.

            [wonderplugin_gallery id=”395″]

            Moinesteanul Narcis Zamfir, oaspete al Consulatului din Ucraina

            Narcis Zamfir, “un tânar podurean de-al nostru”, cum il numeste Diana Albu, viceprimarita comunei Poduri, remarcabil prin “talentul sau de a cânta, cu care ne-a incântat de atâtea ori inimile”, este invitatul consulului general al României in Ucraina, Emil Rapcea, la Consulatul Român de la Odesa.

            “Felicitari, Narcis, sa duci numele comunei cât mai departe!”, ii ureaza Diana Albu, apoi explica: “A fost pregatit de profesoara noastra, Gabriela Biea, si e foarte talentat! E voluntar la Crucea Rosie si voluntar, an de an, la noi, in Poduri, la Scoala de Vara.”

            Narcis Zamfir, solist de muzica populara, s-a nascut in satul Valea Sosii, a urmat Scoala Gimnaziala Poduri, apoi Liceul “Spiru Haret” din Moinesti.

            Acum locuieste in municipiul Moinesti si studiaza la Scoala Postliceala “Carol Davila”. Pe Excelenta Sa l-a cunoscut la “Sarbatoarea Vinului”, organizata la inceputul lunii noiembrie.

            Depistați în flagrant și cercetați pentru infracțiuni la regimul rutier

              La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii au depistat un bărbat de 55 de ani, din comuna Poduri, care conducea un tractor pe DJ 117 şi tracta o remorcă neînregistrată.
              În urma verificărilor efectuate a rezultat că bărbatul de 55 de ani are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducerea unui vehicul neînmatriculat şi de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.

              La data de 26 noiembrie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii rutieri au oprit în trafic, în municipiul Bacău, un autoturism, la volanul căruia a fost identificat un bărbat de 43 de ani, din comuna Filipești.
              Conducătorul auto emana halena alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat concentrația de 1,11 mg/l alcool pur in aerul expirat, iar ulterior a fost condus la Spitalul Județean Bacău, în vederea prelevării mostrelor biologice necesare pentru stabilirea alcoolemiei.
              În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenta alcoolului.

              Amenzi de peste 11.700 de lei, date de politistii moinesteni

                Poliţiştii moineșteni au desfăşurat, la data de 26 noiembrie a.c., activităţi suplimentare pentru siguranţa cetăţenilor, prevenirea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice.

                La data de 26 noiembrie a.c., polițiștii moineșteni au acţionat pentru prevenirea faptelor antisociale şi menţinerea ordinii şi siguranţei publice, suplimentar faţă de activităţile dispozitivelor curente din teren.

                La finalizarea acțiunilor polițiștii au întocmit patru dosare penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de natură judiciară.

                Au fost aplicate 32 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 11 715lei, din care 27 la OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, 3 la Legea 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice, o sancțiune la Legea 61/1991 pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice și o sancțiune pentru încălcarea prevederilor altor acte normative.

                De asemenea, au fost reținute două permise de conducere și un certificat de înmatriculare.

                Razii ale politistilor la comercianti

                  Polițiștii de investigarea criminalității economice au constatat două infracțiuni de evaziune fiscală și au aplicat 32 de sancțiuni contravenționale, în urma unor acțiuni desfășurate în județul Bacău, pe linia protejării populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

                  La data de 26 noiembrie a.c., poliţiştii de investigarea criminalității economice din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, pe raza județului, acţiuni preventiv-reactive, care au vizat asigurarea unui climat de siguranță mediului de afaceri și protejarea populației împotriva unor activități comerciale ilicite.

                  În cadrul acestor acțiuni polițiștii au efectuat verificări la 41 de societăți comerciale și 19 persoane fizice.

                  În urma controalelor, au fost înregistrate 2 de dosare penale, privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală și au apliocat 32 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 38 590 de lei.

                  De asemenea, poliţiştii au confiscat carne și produse din carne, legume, fructe și băuturi alcoolice, în valoare totală de 1 754 de lei.65 de kg.

                  Exemple semnificative:

                  În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Bacău, polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de evaziune fiscală.

                  Din verificări a rezultat că în perioada 2010-2015 reprezentanții societății au înregistrat în documentele contabile cheltuieli ce nu au la bază operaţiuni reale.

                  Cheltuielile reprezentau relaţii comerciale cu alte societăți din țară, prejudiciind astfel bugetul de stat cu suma de peste 1 300 000 de lei.

                  La finalizarea cercetărilor dosarul penal va fi înaintat unităţii de parchet ce supraveghează cauza, cu propuneri corespunzătoare.

                  În urma verificărilor efectuate la o societate comercială din municipiul Bacău, polițiștii de investigarea criminalității economice au stabilit că angajații societății nu au înregistrat în cele două case de marcat suma de 376 de lei, nejustificând astfel din punct de vedere legal suma în cauză.

                  Polițiștii au luat măsura sancționării contravenționale și confiscarea sumei de bani, în conformitate cu prevederile O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale.

                  La o societate comercială din comuna Palanca, polițiștii au identificat, expuse la vânzare, 25 kg. legume și fructe, pentru care nu deținea documente legale de proveniență.
                  S-a luat măsura sancționării contravenționale cu amnedă în valoare de 5 000 de lei și s-a dispus confiscarea valorică a mărfii în cauză.

                  Politistii ies in strada. Masuri suplimentare pentru minivacanta de 1 Decembrie

                    Aproximativ 1000 de polițiști se vor afla în stradă pentru asigurarea unui climat de ordine, liniște și siguranță publică, în minivacanța de 1 decembrie. Polițiștii vă recomandă să respectați regulile de circulație, să circulați cu viteză adaptată condițiilor meteo și să respectați regulile de conduită preventivă.

                    Polițiștii băcăuani sunt la datorie, în serviciul comunității, în perioada minivacanței de 1 decembrie, pentru asigurarea ordinii și siguranței publice, protejarea patrimoniului și a drepturilor și libertăților cetățenilor.

                    În perioada minivacanței de 1 decembrie, aproape 1 000 de polițiști vor acționa pentru prevenirea și combaterea oricăror evenimente care ar putea afecta liniștea cetățenilor și vor intervene atunci când sunt sesizați cu privire la comiterea unor fapte antisociale.

                    Din totalul polițiștilor angrenați în activități, în perioada 28 noiembrie a.c. – 1 decembrie a.c., 620 sunt polițiști de ordine publică, 185 de polițiști de la rutieră și peste 190 sunt de la celelalte structuri, respectiv, investigații criminale, luptători de intervenție rapidă, arme explozivi și substanțe periculoase.

                    În această perioadă, 345 de patrule de siguranță publică, pedestre și auto, vor acționa pentru menținerea ordinei și siguranței publice.

                    Polițiștii rutieri vor acționa pe întreaga rețea de drumuri, în vederea fluidizării circulației și prevenirii evenimentelor rutiere, precum și, prin intensificarea activităților specifice, potrivit competențelor, pentru depistarea celor care conduc cu viteză sau sub influența băuturilor alcoolice. Vor fi folosite 44 de aparate radar, în vederea prevenirii excesului de viteză.
                    Polițiștii băcăuani sfătuiesc cetățenii care intenționează să participle la manifestările publice ce se vor desfășura în această perioadă să adopte un comportament civilizat, să acorde o atenție sporită modului de păstrare și asigurare a bunurilor și obiectelor personale și să evite conflictele de orice natură.

                    Pentru o călătorie sigură în condițiile scăderii temperaturilor și apariției fenomenelor meteo specifice, polițiștii rutieri recomandă conducătorilor auto să respecte cu strictețe regulile de circulație, să conducă cu viteză adaptată condițiilor meteo-rutiere și să respecte următoarele reguli de conduită preventivă:

                    Dotați-vă autovehiculele cu anvelope pentru sezonul rece
                    Informați-vă asupra condițiilor de deplasre pentru traseul ales, precum și cu privire la condițiile meteo pentru zona tranzitată
                    Evitați acționarea bruscă a mecanismului de direcție și a mecanismului de frânare al autovehiculului
                    Este bine să aveți la dumneavoastră o lopată, perie/mătură, racletă, sac cu sare/ nisip și lanțuri
                    Asigurați-vă că sistemele de iluminare-semnalizare și cele de climatizare funcționează corespunzător
                    Utilizați luminile de întâlnire și pe timpul zilei pe toate categoriile de drumuri
                    Păstrați o distanță mai mare în raport cu autovehiculul care circulă în fața dumneavoastră
                    Respectați indicaţiile agenţilor de circulaţie şi a lucrătorilor de la Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale, în cazul interzicerii temporare a circulaţiei pe unele sectoare de drum, pentru facilitarea intervenţiei echipajelor de deszăpezire şi a autosalvărilor.
                    În zilele cu precipitații și temperature scăzute, fiți mai atenți la pietoni!

                    Eleva disparuta a fost gasita inecata in canalul de fuga

                      Eleva de 16 ani de la Colegiul Economic Bacau, care era data disparuta din data de 28 octombrie, a fost gasita inecata in canalul de fuga al râului Bistrita.

                      Trupul neinsufletit a fost observat astazi, in jurul prânzului, chiar in apropierea gratarelor de la Hidrocentrala de la Letea Veche, fiind solicitati pompierii pentru a-l aduce la mal.

                      „Am fost informati prin 112 iar echipajele care au mers la fata locului au degajat o persoana de sex feminin. Cazul a fost preluat de politisti pentru continuarea cercetarilor”, ne-a declarat cpt. Alexandru Balica, ofiter de relatii publice la Inspectoratul pentru Situatii de Urgenta al judetului Bacau. In urma verificarilor, politistii au stabilit ca adolescenta inecata este minora disparuta in data de 28 octombrie.

                      Simona Pintea, din Beresti-Tazlau, a plecat in acea dupa-amiaza din caminul Colegiului Economic si nu s-a mai intors.

                      Inca de la inceput, apropiatii s-au gândit la ce este mai rau pentru ca a doua zi de la disparitie au gasit plutind pe canalul de fuga portofelul ei, iar fata ar fi lasat si un mesaj de adio unui fost iubit.

                      Desi majoritatea indiciilor conduceau catre aceasta varianta, au continuat sa o caute si prin oras si au impânzit Bacaul cu fotografia ei, solicitând sa fie informati daca cineva a vazut-o. In paralel, pe canalul de fuga s-au facut cautari mai multe zile la rând de catre pompieri, au fost adusi de la Sibiu câini special antrenati dar si un sonar performant, insa tot nu i-au dat de urma.

                      A iesit astazi la suprafata, dupa o luna de la disparitie.

                      RZV_4107

                      Colegii spun ca fata a lasat un bilet in care-si cerea iertare de la iubitul ei si isi lua adio.

                      Disperati, cunoscutii adolescentei au initiat, si o campanie pe facebook.

                      La momentul plecării, era îmbrăcată cu o bluză de culoare roşie, o pereche de blugi albaştri, era încălţată cu tenişi roşii. Toate aceste elemente de imbracaminte corespund cu hainele adolescentei scoase din apa astazi.

                      20151030_101442

                      Anul trecut, o alta adolescenta a disparut din caminul de la Economic si a fost gasita inecata in canalul de fuga al hidrocentralei Bacau II.

                      In urma cu cateva zile, o alta eleva de la Colegiul Economic s-a aruncat in apa canalului de fuga, cu gandul sa se sinucida, si a fost salvata de colegii ei, care venisera alarmati de o profesoara.

                      Acțiuni ale polițiștilor pentru verificarea activității de taximetrie

                        Polițiștii băcăuani au efectuat verificări pe linia prevenirii și combaterii activităților ilegale de taximetrie, precum și pentru impunerea respectării legislației rutiere.

                        La data de 25 noiembrie a.c., polițiștii Serviciului Rutier din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, împreună cu polițiști din cadrul Serviciului Județean Poliție Transporturi, au acționat în zona Aeroportului internațional “George Enescu” Bacău, pentru a verifica modul în care sunt respectate prevederile legale referitoare la desfășurarea activității de taximetrie.

                        În cadrul acțiunii au fost verificate 49 de taximetre, fiind aplicate 30 de sancțiuni contravenționale, pentru inspecție tehnică periodică neconformăși alte abateri prevăzute de O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.

                        De asemenea,pentru defecțiuni tehnice au fost reținute trei certificate de înmatriculare.

                        Recomandarile Politiei Rutiere pentru aceasta perioada

                          Poliția băcăuană vă recomandă să planificați din timp călătoriile, să vă interesați de condițiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează a fi parcurs și să adaptați viteza la condițiile de drum și traffic, în contextul avertizării meteorologice cod galben de ninsori.

                          Având în vedere atenționarea meteorologică COD GALBEN, în care se arată că în intervalul 26.11.2015 ora 06.00 – 27.11.2015, ora 09.00, în 28 județe între care și județul Bacău, va ninge și se va depune strat de zăpadă, local mai consistent, polițiștii rutieri vă recomandă să fiți atenți la drum și să vă interesați de condițiile meteo-rutiere existente pe traseul ce urmează să îl parcurgeți.

                          În condiţiile unui carosabil umed, acoperit cu polei, gheaţă sau zăpadă bătătorită, adoptați o manieră calmă de pilotare, evitând bruscarea comenzilor vehiculului.

                          Este absolut necesar să se ruleze cu viteză redusă, adaptată permanent condiţiilor de drum, să se efectueze fiecare manevră numai după o temeinică asigurare şi să se evite, pe cât posibil, efectuarea manevrelor de depăşire, care se dovedesc extrem de periculoase.

                          În situaţia în care vizibilitatea în oglinzile autovehiculului este redusă, folosirea luminilor de către ceilalţi şoferi reduce riscul producerii unor accidente cauzate de neasigurarea la schimbarea direcţiei de mers. De aceea, poliţiştii rutieri recomandă ca luminile de întâlnire ale autovehiculelor să fie aprinse ziua pe toate categoriile de drumuri, nu doar pe cele pe care există obligativitatea instituită prin lege.
                          Informaţi-vă din timp cu privire la starea drumului de pe traseul pe care urmează să-l parcurgeţi!

                          Înainte de a pleca la drum verificaţi starea tehnică a autoturismului! Asiguraţi-vă că instalaţiile de climatizare si de dezaburire sunt în stare de funcţionare!

                          Vă reamintim că utilizarea anvelopelor de iarnă este obligatorie atunci când se circulă pe drumuri acoperite cu zăpadă, gheață sau polei. De asemenea, autovehiculele cu greutatea de peste 3,5 tone trebuie echipate cu dispozitive antiderapante.

                          Pietonilor le recomandăm să se asigure temeinic înaintea traversării drumurilor şi să procedeze la efectuarea acestora numai după ce sunt siguri că traversarea se poate face în condiţii de siguranţă, ţinând cont de faptul că în condiţii de carosabil umed sau alunecos, spaţiul de frânare al autovehiculelor creşte simţitor.

                          De Ziua Nationala, militarii vorbesc despre Unire

                            – patru zile dedicate sarbatorii nationale a românilor

                            De Ziua Nationala a României se implinesc 97 de ani de la infaptuirea Marii Unirii. Cu aceasta ocazie, in Garnizoana Bacau se desfasoara o serie de manifestari cu legaturi comune. Activitatile specifice acestui eveniment important au inceput joi cu un simpozion dedicat Zilei Nationale a României. Manifestarea a avut loc la Cercul Militar Bacau, iar la intâlnire au participat militari din Garnizoana Bacau si membri ai Asociatiei Nationale Cultul Eroilor “Regina Maria”, filiala Bacau.

                            Pastrând aceeasi linie, pe 27 noiembrie, incepând cu ora 11, Complexul Muzeal “Iulian Antonescu” este gazda unui alt simpozion dedicat implinirii a 97 de ani la de Marea Unire, activitate organizata de Comenduirea Garnizoanei Bacau.

                            Luni, 30 noiembrie, in Sala Ateneu, incepând cu ora 15, bacauanii sunt invitati sa asiste la un spectacol inchinat Zilei Nationale a României, sustinut de Muzica Militara a Garnizoanei Bacau si de membrii Ansamblului Folcloric “Busuiocul” Bacau.

                            Marti, 1 decembrie, eroii neamului vor fi comemorati la Monumentul Eroilor Intregirii Neamului din Cimitirul Eroilor “Poligonul de tragere”. La ora 10 va incepe un ceremonial militar si religios, urmat de parada militara si un spectacol cultural-artistic sustinut de Ansamblul “Paiuri Bacauane”, activitate care va avea loc in Piata Tricolorului.

                            “Dispozitivul de defilare este format din peste 400 de militari si 50 de masini care apartin unitatilor militare din cadrul Ministerului Apararii Nationale, Ministerului Afacerilor Interne, Serviciului Român de Informatii, Serviciului de Protectie si Paza sau societatii Crucea Rosie din Bacau”, a declarat lt. Adrian Cocea, ofiter de relatii publice la Baza 95 Aeriana “Erou capitan aviator Alexandru Serbanescu”

                            Cumparam steaguri pentru Ziua Nationala?

                              Zilele se scurg spre final de an. Gândurile oamenilor tind spre sarbatori. Dar pâna la fascinanta perioada a sarbatorilor de iarna, românii isi sarbatoresc ziua nationala. Ca unii se gândesc doar la fasole cu ciolan iar altii doar la aspectul ca e zi libera, chiar daca nu cu totii recunoastem, avem in suflet un sentiment de mândrie ca suntem parte a acestui popor.

                              Despre insemnatatea acestei zile vom vorbi intr-un alt material. Astazi am ales sa vorbim despre un simbol al tarii noastre, un simbol care i-a reunit pe românii de pretutindeni atunci când demonstreaza, isi sustin sportivii in competitii si situatiile ar putea continua. „Tricolorul”, drapelul României, ar trebui sa fie la mare pret in aceasta perioada. In acest sens am facut o „cercetare” de piata, sa stim cam de unde am putea cumpara un steag, si la ce pret, daca ne propunem sa achizitionam unul pentru 1 Decembrie.

                              Astfel, la un hypermarket din apropierea insulei de agrement, surpriza. Nici urma de steaguri in rafturi. Una din angajate de pe raion a spus ca poate vor primi zilele urmatoare. Am vizitat si un stand unde o doamna vindea lucruri de artizanat: ii, palarii cu pangliga tricolora, cojocele, etc…dar steaguri…ioc. Doamna respectiva ne-a asigurat ca a avut steaguri la vânzare, s-au dat dar nu se prea…vând.

                              Cu aceasta explicatie „dementiala”, am plecat sa ne incercam norocul in alta parte. La un alt hypermaket din zona I.L. Caragiale unde am gasit steaguri cu preturi intre 2,99 lei si 16,99 lei, in functie de marime. Tot aici, am vazut pe rafturi si esarfe tricolore dar si alte produse cu insemne nationale.

                              Am incercat si in librarii. Intr-o astfel de unitate dintr-o zona mai periferica am descoperit steaguri cu preturi de la 2 lei, cele de birou, pâna la 15 lei pentru un drapel de 2m/1,5m, iar doamna de la casa de marcat ne-a asigurat ca se vând bine.

                              Intr-o librarie din zona centrala am gasit cea mai mare varietate de steaguri, dar cu preturi ceva mai mari. 10 lei un steag mic, 22,50 un fanion, 21,50 lei un steag exterior, iar un drapel mare franjurat ajunge la 72 de lei.

                              Mai mult decât atât, steagurile sunt in trei modele: tricolor, U.E. si N.A.T.O. Numai ca se vând moderat, dupa cum ne-au spus doamnele responsabile de locatie. Deci variante sunt. Acum depinde de fiecare dintre noi cum vrem sa intâmpinam ziua nationala pâna la care au ramas doar câteva zile.

                              Ca alegem sa ne punem un tricolor mic la masina, un fanion pe birou sau sa arboram acasa, in balcon, un drapel national, nu arata decât ca suntem buni români. Câti dintre noi vom face acest lucru? Vom vedea pe 1 Decembrie.

                              Galeria Alfa a fost inchisa, Ziua Bucovinei va fi sarbatorita in alta locatie

                              Ca in fiecare an, Societatea pentru Cultura si Literatura Româna in Bucovina, Organizatia Bacau, organizeaza o serie de manifestari culturale, dedicate Zilei Bucovinei, sarbatorita pe 28 noiembrie. Capul de afis ar fi trebuit sa fie vernisajul unei expozitii de arta plastica, cu lucrari ale artistilor participanti la editia a III-a a Taberei de pictura de la Straja, judetul Suceava, vernisaj planificat la Galeria ALFA din Bacau.

                              Deoarece blocul unde este amenajata galeria (str. Marasesti) are „bulina rosie”, in conformitate cu Legea 282/2015, care prevede, printre altele, suspendarea oricaror activitati cu publicul in aceste imobile, conducerea Complexului Muzeal „Iulian Antonescu”, care administreaza sala de expozitii, a luat decizia de a suspenda orice activitate, pâna la „noi ordine”. In aceste conditii, vernisajul expozitiei a fost amânat pentru luna ianuarie, insa va avea loc la Galeria Frunzetti (vis-avis de Luceafarul).

                              Cu toate acestea, presedinta SCLRB, Elena Bostan, ne-a informat ca, vineri, 27 noiembrie, ora 17.00, la Galeria Frunzetti, se vor desfasura celelalte manifestari, cum sunt evocarea zile de 28 noiembrie (prof. Alin Popa), Tabara de la Straja – loc de creatie si de istorie (critic Iulian Bucur), „Omagiul Bucovinei” – lansarea a doua volume semnate de Elena Bostan de la Vicov, prezentate publicului de conf. univ. dr. Ioan Danila si prof. Petre Isachi, dar si a unui pliant dedicat acestui eveniment, realizat de Aurica si Ciprian Iftimiu. Nu vor lipsi muzica si poezia, adecvate acestei importante sarbatori pentru natia româna.

                              Minus 10 – Episodul 7: Alexandru Cristea, cel mai tânar primar de oras din tara

                                „Voi arata ce pot, iar onestenii vor decide daca vârsta este sau nu un avantaj”

                                Alexandru Cristea este primar interimar al municipiului Onesti de mai putin de sase luni. A fost numit in functie dupa revocarea primarului ales Laurentiu Neghina, in urma unei decizii a Curtii Supreme. La cei numai 27 de ani impliniti in luna octombrie, Cristea este cel mai tânar primar de oras si de municipiu din România. Poate mai importante decât acest lucru sunt activitatile in care s-a implicat pâna acum, de afaceri sau de actiune comunitara. Este onestean suta la suta, economist si specialist in accesarea de fonduri europene si pâna acum nu a fost niciodata angajat, ci si-a luat soarta in mâini de la 17 ani, tocmai pentru ca ii place sa actioneze. Deocamdata este necasatorit…

                                Absolvent al Colegiului National „Grigore Moisil” din Onesti si al Facultatii de Stiinte Economice din cadrul Universitatii „Vasile Alecsandri” Bacau, Alexandru Cristea a intrat in politica in 2012, când a candidat pe listele UNPR pentru functia de consilier alaturi de Laurentiu Neghina. Tânarul primar al Onestiului are Masteratul in Comunicare Organizationala si Resurse Umane obtinut in cadrul Scolii Nationale de Studii Politice si Administrative Bucuresti. De asemenea, este acreditat de Ministerul Muncii si Ministerul Educatiei ca manager de proiect, manager financiar si trainer.

                                Alexandru Cristea a inceput sa lucreze inca de la 17 ani, din timpul liceului. Nefiind major, lucra la o firma a tatalui sau, in domeniul publicitatii. Imediat ce a ajuns la majorat si-a facut propria firma, afacere pe care ulterior a vândut-o unui concurent local. Din 2008 este administratorul unei societati comerciale care presteaza servicii de consultanta in atragerea de fonduri europene. „In acest domeniu am avut succes cu 20 de proiecte pe mediul privat – societati comerciale si ong-uri – finantate, implementate. Dintre ele, unul a fost dat de bun exemplu de catre Comisia Europeana la nivel international, iar unul a fost premiat ca fiind cel mai bun proiect de tineret in perioada de finantare 2007-2013 din România, premiu obtinut la Bruxelles. In 2012 am fost premiat ca voluntarul anului in judetul Bacau la Gala FSC. Nu am fost niciodata angajat”, spune primarul Cristea.

                                In 2005, la doar 17 ani, Alexandru Cristea punea bazele unuia dintre cele mai importante proiecte sociale din oras, Asociatia de Tineret Onestin, organizatie nonguvernamentala care a devenit cea mai activa asociatie din Onesti. In cei zece ani de activitati au fost implicati peste 700 de tineri, astfel ca Alexandru Cristea este una din cele mai cunoscute personalitati locale in rândul tinerilor si elevilor onesteni.

                                Stapân pe sine

                                Politica activa l-a atras de la 23 de ani, când a avut dreptul sa candideze in Consiliul Local. Astfel s-a implicat si in problemele majore ale orasului, din postura de consilier UNPR. Relatia sa de partid cu Laurentiu Neghina, primarul demis, si el membru UNPR, a dat nastere speculatiilor ca Neghina conduce in continuare orasul prin intermediul tânarului primar. Lucru insa infirmat categoric de acesta.

                                „Il solicit pe domnul Neghina exact in momentele in care consider ca se blocheaza activitatea intr-un anumit punct, iar dumnealui detine niste informatii cheie care ma ajuta sa deblochez situatia. De altfel, mi-a spus ca niciodata, si asta se si intâmpla, nu imi va spune ce si cum sa fac in partea de administratie, dar daca ii voi solicita eu parerea isi va expune un punct de vedere. Insa si aici este de multe ori rezervat.

                                S-a intâmplat sa il sun si sa ii vorbesc despre o situatie si sa ii cer punctul de vedere. El mi-a raspuns «tu esti primar, tu decizi». In alte situatii a spus ca are câte o informatie care m-ar putea ajuta: «Ia-o, foloseste-o si mai departe ia decizia». In primarie a fost de doua-trei ori din momentul in care a fost demis. Pe mine ma ajuta foarte mult administratorul public. El este omul care s-a confruntat cu anumite situatii inainte si care face si trecerea mai departe pe anumite proiecte”, precizeaza primarul Cristea.

                                Probleme

                                Una dintre dilemele primarului este daca va mai candida sau nu la functie, in iunie anul viitor. De altfel, isi anuntase candidatura si in 2012, dar „in momentul in care am constatat ca sunt multe persoane care stau si cumpanesc intre mine si Neghina, am zis ca e clar ca avem o tinta comuna, iar el are un magnet mai puternic, având sanse mai mari de a fi ales. Eu doar as fi incurcat aceste sanse”.
                                Chiar daca aparent este o misiune foarte dificila, primele luni petrecute in primarie i-au dovedit ca poate face fata cu bine, desi problemele Onestiului sunt multiple.

                                „Dificultatea cea mai mare vine din faptul ca, pâna in 2012, Onestiul a fost condus superficial. Platforma Petrochimica a ramas cu putin peste o mie de salariati (din peste 40.000 la inceputul anilor ’90), serviciile publice au fost aproape ignorate, motiv pentru care astazi avem apa cu program si cu pretul aproape cel mai mare din tara, precum si cu un credit imens pentru un sistem de termoficare falimentar. Toate aceste probleme incep astazi sa se amplifice, iar generatia mea este nefericita mostenitoare a unui management public defectuos si in acelasi timp mostenitoarea imensei datorii de a reconstrui Onestiul”, a afirmat primarul.

                                Sperante

                                O intrebare retorica pe care i-am pus-o primarului a fost daca Onestiul este in regres dupa disparitia industriei locale. Si ce se poate face ca orasul sa se mentina macar pe linia de plutire, daca nu chiar sa si evolueze. „Daca ne raportam la situatia anilor ’90, regresul este evident si este clar ca situatia industriala nu mai are cum sa fie cea de odinioara. Speranta mea este intr-o stabilizare. Nu am pretentia ca platforma sa fie revitalizata, pentru ca acest lucru nu se poate in actualul context politic si economic. In schimb, trag speranta ca societatile onestene care exista in momentul de fata sa isi pastreze activitatea. Cea mai mare parte a lor vând in afara Onestiului si de aici provine speranta mea de stabilizare.

                                Chimcomplex este un jucator important care transmite semne de sanatate economica in ceea ce priveste politicile pe care le adopta, pare o societate cu perspectiva, iar pe lânga ei exista multi alti agenti economici care traiesc. De asemenea, fabrica Croco face export in foarte multe tari, fabrica de pufuleti merge bine, Barlinek, Rich Forest (ambele prelucratoare de lemn – n.a.), care de asemenea vând in afara orasului si par a fi in parametri de stabilitate. Ca sa existe stabilitate in Onesti trebuie sa mai indeplinim niste conditii: o conditie de natalitate si de regenerare a populatiei, care se poate face prin stimularea mediului educational din Onesti, care trebuie sa atraga tineri si dupa perioada de liceu. Trebuie sa pastram oamenii in zona, iar acest lucru se poate face prin educatia superioara in domeniul sportului sau in specializarile care se regasesc in Onesti.”, spune, increzator, primarul Cristea.

                                Deasupra tuturor problemelor, un lucru pozitiv din ultima perioada este evolutia buna a Spitalului Municipal, care a primit acreditarea de functionare. In momentul de fata este in constructie compartimentul de primiri urgente, care va ridica standardele serviciului medical, iar echipamentele existente si cele care vor fi cumparate il vor face comparabil cu un spital regional. Au venit si medici tineri la solicitarea conducerii spitalului. Primaria le-a oferit locuinte tip ANL si ii motiveaza sa ramâna prin dotarile pe care le asigura.

                                Avantajul tineretii

                                Poate ca unii privesc cu mai putina ingaduinta si neincredere faptul ca un oras precum Onestiul are un primar atât de tânar. Cert este ca acesta vrea sa demonstreze ca vârsta sa, prin prisma experientei acumulate pâna acum, este un avantaj. „Timpul va dovedi repede ca tineretea mea nu are de-a face cu lipsa de experienta sau incompetenta, asa cum se insinueaza uneori. Sunt un om caruia nu ii place sa faca promisiuni. Din momentul in care am acceptat aceasta functie am stiut ca voi fi expus unor presiuni si prejudecati. Si asta in primul rând pentru ca nu am disponibilitate catre compromis si coruptie si pentru ca voi fi considerat prea tânar. Tot ce imi doresc este ca, in timp, sa arat ceea ce pot iar onestenii sa concluzioneze, fiecare in parte, daca vârsta mea este sau nu un avantaj”, conchide primarul, constient ca apartine unei generatii care are datoria sa readuca Onestiul in locul in care l-au asezat parintii si bunicii tinerilor de astazi.

                                „Mi-am propus ca in aceasta iarna sa iau o decizie privind candidatura. Acum sunt impartit in proportii egale. In momentul de fata sunt inca sub impulsul problemelor de zi cu zi, asa ca vreau sa iau decizia dupa o analiza atenta.”