Spectacol omagial, la Sala ATENEU, joi, 14 aprilie, ora 18.30, la incheierea celor sapte zile de sarbatoare a muzicii, dedicate implinirii a 60 de ani de la infiintarea Filarmonicii „Mihail Jora”. Invitati de onoare, muzicieni, fosti componenti ai simfonicului bacauan, prieteni ai muzicii, oficialitati locale. Primit cu aplauze, la pupitrul orchestrei, maestrul Ovidiu Balan, cel care a condus multi ani destinele Filarmonicii, la pian Dan Atanasiu, Canada. In program, Rapsodia I, de George Enescu, „Nopti in gradinile Spaniei”, de M. de Fala, coruri din opere. In concert si Corul „Ateneu”, dirijat de profesorul Gheorghe Gozar.
In semn de pretuire si respect, conducerea Flarmonicii „Mihail Jora” a acordat diplome aniversare fostilor colegi, colaboratorilor, celor care au sprijinit de-a lungul anilor aceasta prestigioasa institutie de cultura. (G.B.)

“Motto, acordul ideal … Un acord. Muzica, ca si religia e simbolul armoniei în viata, al acordului desavârsit. Si cum, pentru noi, muzicienii, acordul ideal e acel do major, îl ofer bacauanilor, ca un principiu de înalta semnificatie” declara în urma cu aproape 80 de ani, mai exact în 10 noiembrie 1936, George Enescu, dupa ce sustinuse un concert în Bacau. Autograful si interviul maestrului George Enescu apareau în nr. 15/ 789 din ziarul Bacaul. Enescu cântase în mai multe concerte în orasul nostru, cel din 1915 inspirându-l pe învatatorul Gheorghe Radu, care nota în monografia sa “Bacaul 1850-1900”: “Aplauzele îndelung repetate cu care publicul a acoperit sala, florile ce i s-au aruncat, atentia religioasa cu care a fost ascultat, dovedesc iubirea publicului fata de marele artist pe care îl pretuiesc si care, tocmai ca în basmele copilariei adoarme apele, vânturile, îmblânzeste fiarele si vrajeste chiar si sufletele zmeilor”.

Filarmonica bacauana, pe care o sarbatorim la cei 60 de ani de existenta a crescut asa, ca în poveste, cu o orchestra valoroasa, condusa de Igor Ciornei si Eugen Pricope si din 1970 de Ovidiu Balan. Secretariatul muzical a beneficiat de aportul Olgai Chirstiuc si al subsemnatei. Alaturi de orchestra, manageriata de Pavel Ionescu, apare Orchestra de camera Tescana si formatiile camerale ce au evoluat în aceasta saptamâna pe scena Ateneului: Duo Capriccio, Trio Syrinx, Trio de coarde Ateneu, Cvartetul Fagottissimo si Cvartetul Consonante. Membri ai Filarmonicii „Mihail Jora” cânta de-a lungul anilor ca solisti cu orchestra.

Repertoriul acestei orchestre este, fireste, foarte vast si variat din punct de vedere stilistic, respecând si cerinta de a fi placut publicului. Promovarea tinerilor artisti se realizeaza prin concerte educative – asa cum vor fi si în saptamâna urmatoare în cadrul Saptamânii altfel – în repetate colaborari cu Colegiul National de Arta „George Apostu”, în „Galele tinerilor concertisti” si „Tribuna tinerilor dirijori”.

De-a lungul anilor, orchestra a sustinut mai multe concerte peste hotare, în Italia, Germania, Franta, Spania, SUA, Gibraltar, spectacolele fiind bine primite si apreciate.

Orchestra a înregistrat multe minute de muzica, pe discuri de vinil si CD-uri, unul dintre acestea fiind distribuit recent de reputata revista muzicala Amadeus (Italia).

În concertele saptamânale, în recitalurile si concertele Festivalului “Enescu – Orfeul Moldav”, ori la “Zilele Muzicii Contemporane” – primul festival de muzica noua organizat în România – vrem sa credem ca a fost slujita, asa cum spunea Mihail Jora:… “muzica, cea mai nobila si mai luminoasa arta, care înlatura, zâmbind, orice atingere necurata”. La ceas aniversar, ne alaturam prietenilor muzicii din tara si de peste hotare, care au îndreptat un gând de bucurie si de viata lunga artistica Orchestrei Filarmonice “Mihail Jora”: “La multi ani!”

Interviu cu Ovidiu Balan – dirijor si director onorific si Pavel Ionescu – managerul Filarmonicii „Mihail Jora”

Maestre Ovidiu Balan, cum arata Filarmonica „Mihail Jora” când ati dirijat prima oara aici?

În anul 1968, la prima mea colaborare cu Filarmonica din Bacau, institutia era tolerata pe la Casa de Cultura a Sindicatelor din Bacau iar birourile erau în fostul Teatru de Papusi. Nu aveam sediu si nici sala. Toate manifestarile muzicale se tineau în sala Teatrului Bacovia sau în sala Casei de Cultura. Erau doar 3 absolventi cu studii superioare. Cu toate acestea, se muncea foarte serios la pregatirea programelor iar concertele aveau un nivel aproape de profesionalism.

Cum vede „înteleptul“ Ovidiu Balan viitorul, în general si al artei muzicale, în  special?

Nu ma consider un întelept, ci doar un om cu experienta. Viitorul artei nu-l întrevad. Ma îngrijoreaza scaderea interesului general pentru arta si în special pentru muzica. Este o situatie pe plan mondial din care nu stiu cum vom iesi. Cu toate acestea mai gasim tineri care doresc sa se manifeste studiind un instrument muzical, învatând o poezie sau interpretând un rol dintr-o piesa de teatru. Sa fim optimisti si sa credem ca arta, ca si viata, vor dainui..!!!

Domnule Pavel Ionescu, manageriatul dumneavoastra constituie un impuls atât sub aspectul complexitatii actului artistic cât si al profesionalismului orchestrei. Sunt împliniri vizibile si recunoscute, ce continua realizarile maestrului Ovidiu Balan. Exista si neîmpliniri?
Pavel Ionescu: Bineînteles! Multe din ele sunt legate de perioada pe care o traversam, de incertitudini, de neclaritati în special în legislatie si automat de frustrarile si tensiunile din cadrul colectivului pe care vrei sa-l conduci si care nu-ti ofera linistea de a construi si de a asigura o crestere continua a calitatii artistice a grupului. Altele tin de structura umana, diferita de la o persoana la alta, atât de greu de armonizat într-un grup care deja prin simpla apartenenta la actul de creatie te duce cu gândul la un manunchi de personalitati pe care câteodata îti este mai dificil sa le înrolezi în ceea ce înseamna o orchestra, adica într-o creatie colectiva.

Saizeci de ani înseamna o crestere a valorii profesionale, dar si un suport din partea ordonatorului de credit. Vorbiti-ne despre acest aspect esential.

Fara îndoiala, faptul ca de-a lungul celor 60 de ani de existenta am avut sansa sa avem putini ordonatori de credit, ne-a asigurat stabilitate, conditie esentiala pentru a putea creste un colectiv valoros. Ultimii 25 de ani, în care ordonatorul principal a fost Consiliul Judetean si în care am avut doar doi presedinti de consiliu, domnii Neculai Lupu si Dragos Benea, au fost si anii în care Filarmonica din Bacau a „explodat” în viata artistica din tara si strainatate. Beneficiind de o conducere echilibrata si înteleapta si de sustinere neconditionata în toate proiectele pe care le-a propus, institutia a devenit în scurt timp unul din colectivele valoroase ale tarii, un vector de imagine important al judetului Bacau, perfect integrat în structurile europene.

Ozana Kalmuski Zarea

Mai întâi, Eugen Budau, regretatul, a fost omul-acribie al universului scriitoricesc local. In vremea asta, Cornel Galben, discret, fisa, valoriza, evada din algoritmul clasic aruncând si sageti estetice amical-,,otravite”, uneori isi pigmenta discursul cu un subiectivism partizan, alteori, precaut, juca rolul neutru al istoricului literar care asteapta bobârnacul critic al viitorului. In timp, a devenit, in pofida asumarii profunde si a altor orizonturi ale fiintarii, cel mai cunoscut arhivar… critic al zbuciumului literar local. Demersul sau a luat in vizor nu doar certitudinile, ci si previzibilele esecuri, caci marja de succes a unora dintre cei aruncati in inventarul sau literar cocheta previzibil cu nimicul gloriei literare…

In ,,Poetii Bacaului la inceput de mileniu: debuturi 2000-2010” (Editura Pallas Athena, Focsani, 2015), Cornel Galben isi marturiseste dezamagirea. Isi lipeste frumos sufletul de unii dintre consacratii cugetului, precum Elena Ciobanu, Dan Petrusca, Victor Mitocaru, Violeta Savu sau Vasile George Puiu. Elena Ciobanu, „stareta propriei singuratati”: ,,Dati-mi voie, va rog,/sa vietuiesc printre voi…” Dan Petrusca, ,,poet nascut, nu facut”: ,,…incepea sa ninga de jos in sus /in globuri de sticla in copilarie”…Violeta Savu, ,,cea care arunca nisipul din ochii pustii”: ,,Inima mea cânta psalmii / Cei mai tristi / Si ochii mei vad rastignirea tacerii”… Apoi, tot consemnând aparitii editoriale, il simti cum ofteaza, ofteaza, ofteaza…

Un optimist al inventarului aventurilor literare, un optimist care uneori credita prea generos unele indrazneli naiv-aventuroase ale slovei, acum, Cornel Galben, ajuns la un punct terminus al asteptarilor aplaudate, izbucneste si le-o arunca de-a dreptul in obraz multor poeti bacauani care au debutat in ultimul deceniu, ,,intrucât putini dintre ei au dat dovada ca si-au inteles menirea si ca nu au publicat doar de dragul de a-si vedea numele pe coperta unei carti”. Aproape o suta de poeti ai ultimului deceniu poematic bacauan cad sub pana cugetatoare a lui Cornel Galben. Daca am inteles bine, cu mici exceptii, peste toate aceste creatii bântuie un mare oftat axiologic galbencornelist: ,,..goana dupa notorietate i-a indemnat pe multi sa coboare nepermis stacheta, rare fiind cazurile când talentul si inzestrarea poetica, dublata de o cultura adecvata, se observa tâsnind de la prima pagina si determinându-te sa ramâi captiv pâna la finalul lecturii”. Autorul lanseaza provocarea fireasca, o invitatie generoasa care-i ,,lasa pe veleitari sa se scalde in propria mediocriotate si pe cei cu adevarat indrazneti sa se bata pentru statutul lor de poet”.

Dezamagire galbencornelista? Aceasta mi se pare a fi manifesta. Ascultati: ,,Un motiv in plus ca pe viitor, sa-mi indrept atentia spre alte orizonturi de lectura, cu mult mai multe desfatari intelectuale…” Oftatul axiologic al lui Cornel Galben este un simptom al valorii multor creatii literare; nu doar asa-zis locale. Ar fi insa pacat ca autorul sa paraseasca statutul de lunetist axiologic. Aruncat cu intelepciune, chiar si vitriolul critico-estetic poate poate aduce profit literaturii. Traitor enigmatic, supravietuitor cu lauri la purtator, negator cu arsenal afectiv si estetic, aventurier fara de leac al spiritului, Cornel Galben va fi recucerit de povestea ,,monitorizarii” indraznelilor literare. Pariez public pe povestea astea a cuceritoarelor capcane care-l vor avea din nou captiv. Ce captivitate frumoasa!..

O exprimare redundanta, greoaie este sa spui „din cauza faptului”, desi o auzim foarte des. Ca sa nu mai amintesc de acel „ca si” plasat aiurea, nu numai când este vorba de ocolirea unei cacofonii. Pentru ca unii au impresia ca e un soi de exprimare aleasa, culta. De bietul care vaduvit de acuzativ nu mai pomenesc, nici de nevinovatul decât, pus agramat, fara verbul la negativ (în constructiile pozitive fiind corecta folosirea lui doar).

În fine, nu asupra unor chestiuni de gramatica voiam sa poposesc aici, ci asupra altui fapt care mi s-a parut a fi nu unul divers, ci unul destul de grav. Am vazut stirile cu scandalul de la Opera Româna facut de balerini „din cauza faptului ca…” si urmeaza motivele, nemultumirile angajatilor fata de conducere si scoaterea la iveala a unui conflict cu balerinii straini din trupa, carora li s-a strigat, în timpul unei demonstratii, sa plece acasa. Am rezumat situatia, lucrurile sunt mai complicate, dar nu pot sa ascund faptul ca am fost uluita de reactia inacceptabila, gregara a angajatilor Operei fata de confratii din alte parti ale lumii. Mi se pare absolut degradant sa se ajunga la astfel de atitudini agresive, reductioniste, extreme, rudimentare.

S-a terminat si cu mitul tolerantei si ospitalitatii românesti? Ar fi pacat. Ne-am facut de râs înca o data. As fi preferat sa nu se întâmple asa ceva si sa se gaseasca, la timp, solutii de catre cei în masura sa o faca, cei de la Ministerul Culturii, în speta. E drept ca, de obicei, la opera lucrurile capata proportii exagerate, aici e multa poza, grandilocventa, declamatie, emfaza, sentimentele fiind supralicitate. Si e adevarat ca, în lumea artistica, în culisele ei, mai precis, exista multa vanitate, intrigi, cabale. Care l-au inspirat si pe un dramaturg american, Ken Ludwig, acesta scriind o comedie bulevardiera de mare succes, intitulata chiar asa „Scandal la opera”.

O farsa spumoasa, cu nostime picanterii, jucata multa vreme la Teatrul Nottara, spre deliciul publicului. Dar când nu mai este vorba despre un joc, si lucrurile se petrec în realitate, virând spre ceva urât, care nu ne face deloc cinste, e cazul sa ne punem întrebarea: încotro ne îndreptam? Traim într-o lume care se schimba rapid, sub ochii nostri, si la care trebuie sa ne adaptam rapid, pentru ca asta e conditia supravietuirii noastre. Iar lumea aceasta e diferita, diversa, multiculturala, multireligioasa, multietnica. Sigur, lumea de azi are multe realitati sumbre, primejdioase, în ea exista teroare, terorism, violenta, intoleranta, si tocmai de aceea de la artisti astept un alt mesaj, unul de profunda, sensibila umanitate.

Radio-România Actualitati a initiat un ciclu de emisiuni destinate scolilor care poarta un nume, aducându-ne informatii inedite despre respectiva personalitate. Este prilejul ca dascalii si elevii dintr-o anumita localitate sa imagineze un medalion al patronimului si sa programeze o sarbatoare a scolii, pe durata unei zile sau a mai multora.

La Moinesti, unde s-a nascut (la 16 apr. 1896) Tristan Tzara, fosta Scoala cu Clasele I-VIII Nr. 5 (din Gazarie) a primit, în anul 2008, numele întemeietorului (în 1916) al dadaismului. Mai apoi, în 2010, aceasta s-a contopit cu Scoala Nr. 4, din Lucacesti, prin restructurarea retelei scolare a municipiului, iar în 2011 i-a preluat si numele. Aici nu a fost nevoie de vreun impuls exterior pentru a-i determina pe moinesteni sa-si omagieze înaintasul. La Scoala Gimnaziala „Tristan Tzara” am asistat la o întâmplare didactico-culturala de sase ore) care a adus în atentie menirea limbii si literaturii române, în general, si reflexele creatiei avangardiste azi, în special. Pentru operativitate, transcriu notatiile pe marginea evenimentului.

Invitatul de onoare: prof. Vasile Robciuc, presedintele Societatii Cultural-Literare „Tristan Tzara” Moinesti, care – a câta oara? – ne-a convins ca este omul-institutie în municipiu. Biblioteca scolii a amenajat un colt special dedicat celui omagiat la 120 de ani de la nastere. La loc de cinste se aflau „Caietele Tristan Tzara”, publicatie internationala editata la Moinesti. Laura Romanescu – profesoara de limba si literatura româna, protagonistul întregii activitati – a condus un moment artistic de nota 10, cu membri ai atelierului literar din scoala, care au aplicat reteta dadaista a alcatuirii unui poem. Iata doua exemple: 1. construim, timpul, sunete, cuvinte, suflet, amesteca, pe, mor, foi, margine, simti, sa dainuie, face, trupurile, inima, si, singuratate, aud (bucati taiate cu foarfeca din ziare); „E vremea sa construim pe ruina cuvintelor decapitate./Artistul le rasuceste sufletul./Silabele mor de râs pe marginea foii./Sunetele se amesteca si le simti trupurile arhaice./ Nu vreau decât sa dainuie, razbind timpul./Încep sa le aud glasul:/aaaaaa… eeeeee… iiiiii… oooooo… uuuuuu… aaaaaa… îîîîîî…/Se îmbratiseaza pentru a iesi din singuratatea neagra./Ritmul lor nu face decât sa jubileze inima:/Ma…ma… ta…ta… da…da…/Mi-e… ti-e… no-ua, vo-ua…” (poem); 2. praful, obrajii, ciripitul, nu, promisiuni, de, în, mâini, pamânt, tristete, stânci, sap (decupaje); „Praful îmi zgârie obrajii./Ciripitul mocneste în absurd./Mâinile-mi graviteaza în pamânt./Sap în noroi, sub stânci./Nu gasesc decât promisiuni de gheata si apa tulbure” (poem). „Tristan Tzara e stindardul nostru” (prof. Ionel Purcaru).

„Educatia transforma visurile în realitate” (slogan afisat pe holul principal; plural corect: visele nocturne nu sunt visurile ca idealuri). „Fuga de cal vioi si ager mi-a fost viata”, care „e trista, dar e totusi o gradina” (doua declaratii lirice ale lui Tristan Tzara. „E-urile sunt bune în pronuntare si rele în alimentatie. Asa le spun elevilor care rostesc sapti, di, pi etc.” (prof. Maria Botoc). „Cine doreste modele de proiectare didactica si de experiment cu adevarat stiintific, sa vina la scoala Tr. Tzara!” (prof. Veronica Stanila-Moisoiu). „Addenda este o demonstratie de respectare a unei realitati: interculturalitatea” (conf. univ. dr. Luminita Druga). Si în cartierul Lucacesti al Moinestiului, Tristan Tzara este la el acasa.