– spune Adrian Curaj, Ministrul Educatiei Nationale si Cercetarii Stiintifice.
Premiu de Excelenta pentru preotul Gabriel Ichim
Parintele Gabriel Ichim-Radu, paroh al Bisericii „Acoperamântul Maicii Domnului”, care este si presedintele Asociatiei Nationale a Copiilor Surzi din România, a primit, luni, Premiul de Excelenta din partea Consiliului Judetean (CJ) Bacau. Preotul Ichim este „unul dintre oamenii minunati si darnici de lânga noi, care schimba lumea din jurul nostru”, dupa cum l-a prezentat Dragos Benea, presedintele CJ.
Preotul Ichim este licentiat a trei facultati – Teologie, Istorie si Drept -, are doua masterate, in limbajul mimico-gestual si drept international, si un doctorat in istorie pe teme religioase. Este singura persoana din judetului Bacau acreditata de Autoritatea Nationala a Persoanelor cu Dizabilitati pentru acordarea asistentei de specialitate surdo-mute. Parintele tine liturghii in limbajul mimico-gestual si are o intensa activitate sociala, in sprijinul celor defavorizati.
Din banii familiei a construit un lacas de cult, a proiectat un azil si o scoala speciala pentru hipoacuzici. „As vrea sa mai stiti ca a inmormântat, pe cheltuiala sa, 30 de persoane care erau abandonate la Morga”, a adaugat Ana Marchis, consilier judetean. Foarte modest si foarte emotionat, pr. Gabriel Ichim-Radu a marturist:
„Este o onoare sa fiu astazi aici, alaturi de dumneavoastra. E o onoare si o mare responsabilitate. Eu nu sunt cu nimic diferit de ceilalti, dar ce ati facut dumneavoastra, azi, e o lectie de istorie pentru ca va ramâne scris.” Consilierii judeteni, ridicati in picioare, i-au raspuns cu ropote de aplauze.
Avem un nou consilier judetean: Liliana Mereacre
Gabriel Bostan, ales consilier judetean pe lista USL, a demisionat din CJ Bacau. Vacantarea mandatului sau a fost validata de alesi luni, 18 aprilie.
„Eu nu-i cunosc timbrul vocii. Aflu, acum, ca a avut initiative si ca nu a fost lasat sa le promoveze. Nu stiu cine nu l-a lasat”, a declarat Dragos Benea, presedintele CJ Bacau.
Gabriel Bostan, care a demisionat si din ALDE, afirma ca hotarârea sa „are la baza subordonarea tot mai accentuata a ALDE in fata PSD si imposibilitatea de a realiza proiecte.”
Gabriel Bostan a preferat sa treaca la PSRO Bacau, alaturi de Cristi Manolache.
Locul sau in CJ Bacau a fost luat de Liliana Mereacre, membra a PER (Partidul Ecologist Român), care a depus luni juramântul in fata noilor sai colegi.
S-a deschis noul magazin Adidas din Arena Mall
Adidas, unul dintre liderii mondiali ai industriei de echipamente sportive, a inaugurat pe 13 aprilie un nou magazin în centrul comercial Arena Mall din Bacau. Magazinul este situat la primul etaj al complexului. În noul magazin se gasesc cele mai noi articole de îmbracaminte, încaltaminte si accesorii atât pentru femei si barbati, cât si pentru copii.
Clientii au la dispozitie o paleta larga de produse, fie ca este vorba de un atlet cu un stil de viata activ, care cauta produse tehnice din gama Adidas Sport Performance pentru alergare, fotbal, training sau baschet, fie ca este vorba de o persoana în pas cu ultimele tendinte ale modei, care opteaza pentru o interpretare a stilului sport în articolele de strada din gama Originals. Cu o mare pasiune pentru tehnologie si design, Adidas aduce inovatie cu fiecare produs lansat si continuă misiunea de a ajuta sportivii sa atinga cele mai înalte cote ale performantei.
Adidas a fost fondat în 1949 de către Adolf Dassler, de unde si numele celebrului brand cu cele trei dungi emblematice. „Deschiderea magazinului Adidas – reprezentanta oficiala – completeaza mixul de chiriasi prezenti în centrul comercial, iar integrarea brandului în conceptul Arena Mall se aliniaza cu strategia noastra de îmbunatatire permanenta a ofertei comerciale. Ne dorim sa aducem cât mai aproape de cetatenii din Bacau cele mai importante branduri de pe piata”, a declarat Ovidiu Budeanu, Arena Mall.
Lucrarile de reconfigurare a centrului comercial Arena Mall din Bacau, care vizeaza reamenajarea unor magazine si completarea portofoliului cu noi branduri, au început în prima parte a acestui an si vor fi finalizate pâna la sfârsitul verii. Printre brandurile care urmeaza a fi gazduite de Arena Mall se numara: LC Waikiki, Pizza Hut, English Home, PEPCO.
Operatiunea „Helios”. Antifrauda, calare pe comercianti, de Paste
Inspectorii bacauani de la Directia Regionala Antifrauda Fiscala Suceava vor urmari camioanele în trafic si vor cere bonul fiscal, de 1 mai, data când credinciosii ortodocsi vor celebra Pastele. Actiunile de control sunt incluse in cadrul operatiunii „Helios”, dupa modelul unei actiuni similare derulata in perioada sarbatirilor de iarna „Cristal” si are drept scop preventia si combaterea evaziunii fiscale.
Prin urmare, vor fi facute controale amanuntite asupra marfurilor pe intreg lantul economic – de la intrarea în tara si pâna când acestea ajung la consumatorul final. Inspectorii Antifrauda vor actiona in patru etape: prima, chiar de la intrarea marfurilor in tara, in cea de-a doua etapa, se vor controla in trafic prin echipele mobile care vor verifica daca, dupa trecerea de primul filtru, documentele de transport nu au fost modificate, pentru ca, in etapa a treia, sa fie verificate marfurile care ajung în depozite, resopectiv în centrele angro din toata tara (controlul operativ derulat pe doua paliere – controlul efectiv – în care se verifica marfa si documentele prin încrucisare cu informatiile obtinute în etapele anterioare – si monitorizarea, care consta în verificarea autovehiculelor care transporta marfa din angrouri catre revânzatori.
„Ultima etapa a operatiunii „Helios“ vizeaza verificarea modului în care vânzarile catre consumatorul final sunt fiscalizate”, au transmis, printr-un mesaj multimedia, reprezentantii Directiei Generale Antifrauda Fiscala. Interesant de punctat ca, de Pastele Catolic, inspectorii Atifrauda n-au fost vazuti sub niciun chip. In plus, nici operatiunea „Cristal” de Anul Nou nu s-a ridicat la dimensiunea anuntata, in judetul Bacau fiind angrenati doar…cinci inspectori. In aceste conditii, si rezultatele au fost la fel de anemice: doar…doua amenzi în valoare de 12.500 de lei, confiscari de sume în cuantum de…84 de lei, precum si suspendarea activitatii comerciale a unei firme pentru nedotare cu aparat de marcat electronic fiscal.
Expozitie eveniment la Galeriile KARO
Nu cuvântul a fost la inceput, ci imaginea, am putea parafraza, atunci când intram in Galeria KARO din Bacau (str. Oituz, nr. 45), institutie privata, care a luat fiinta din initiativa si dragostea pentru arta a familiei Tinteanu, Carmen si Constantin.
De curând, aici s-a vernisat o expozitie-eveniment, unica, deocamdata, in Bacau, gazdele galeriei si custodele expozitiei, pictorul bucurestean Mihai Sârbulescu, au reusit sa urce pe simeza nume mari, importante ale artei plastice, toate tablourile si sculpturile expuse fiind autoportrete, mai vechi sau mai noi, unele expuse in premiera, cum este cel al pictorului Ilie Boca, din anii de studii de la Cluj, sau cele ale artistilor Vasile Craita si Marius Craita Mândra, Ioan si Dragos Burlacu, care au venit in expozitie cu autoportrete lucrate special pentru acest eveniment. In total, au fost reunite sub acelasi titlu – Autoportret, lucrarile a 33 de artisti in viata sau trecuti in lumea umbrelor: Mihai Chiuaru, Dumitru Macovei, Ovidiu Marciuc, Georgian Mazerschi, Ioan Mihalache, Vasile Muresan Murivale, Cristina Ciobanu, Cristian Ditoiu, Constantin Flondor, Horea Pastina, Ana Petrovici-Popescu, Stefan Pristavu, Sorin Purcaru, Dionis Puscuta, Mircea Roman, Ion Grigorescu, Geanina Iustina Ivu, Diana Manole, Matei Lazarescu, Andrei Rosetti, Mihai Sârbulescu, Silvia Tiperciuc, Bogdan Vladuta, Florentina Voichi, Gheorghe Zarnescu, iar prin amabilitatea unor colectionari privati, Sorin Costina si Octav Olaru, au fost expuse autoportretele pictorilor Horia Bernea, Mihai Horea, respectiv Nicu Enea si Dan Hatmanu.
“Este singurul autoportret, facut in anii de liceu, de atunci m-am lasat de asemenea auto – introspectii asupra chipului meu”, s-a confesat maestrul Ilie Boca, cum un singur autoportret are si Ioan Burlacu, caruia i-a adaugat, la vernisaj, si o poezie, cu acelasi titlu.
La o asemenea expozitie nu poti decât sa privesti, luând aminte la spusele artistului Ion Grigorescu: “Daca ma uit la mine, la artist, nu vad nimic, eventual rosul de mercur al oglinzii, daca ma uit la om vad creatia lui Dumnezeu si pot studia la nesfârsit.”
Expozitia este deschisa pâna in luna august.
Maratonistul bacauan Alexandru Nicolae Soare a indeplinit baremul de participare la Jocurile Olimpice de la Rio
Alexandru Nicolae Soare, component al clubului Știința Bacău, a îndeplinit baremul de participare la Jocurile Olimpice de la Rio în proba de maraton, atletul antrenat de Cristina Alexe obținând această primă importantă performanță din carieră în cadrul tradiționalei curse desfășurate la Hamburg, pe care a terminat-o în 2h 18min 52sec.
Baremul pentru a prinde un loc în competiția de la Rio este de 2:19:00.
„A fost o cursă dificilă, urmare a vântului care a bătut foarte puternic, dar mi-am dorit mult să alerg sub barem și am reușit să-mi îndeplinesc un obiectiv mult visat în numeroasele ore de pregătire din ultimele luni” a declarat, luni, pentru AGERPRES, atletul băcăuan.
Pentru Jocurile Olimpice, Soare și-a propus „un nou Personal Best și o clasare care să onoreze cariera de până acum, să aducă satisfacție în România”.
„Nu cred că voi putea să o egalez pe Constantina Diță, campioana noastră olimpică de maraton, dar voi face totul în pregătirile pentru cursa de la Rio și în timpul acesteia pentru o clasare cât mai bună. Iubitorii atletismului românesc să fie siguri de acest efort al meu”, a adăugat atletul.
Cristina Alexe, antrenoarea maratonistului, a spus că „momentan” se bucură mult de performanță, dar aceasta „nu este decât începutul” pentru tânărul sportiv. Mulțumind tuturor celor care i-au sprijinit pentru a obține calificarea la Rio, ea și-a exprimat speranța că „măcar cei ce au fost aproape în perioada anterioară să se afle, în continuare alături de Alexandru Soare”, ale cărui resurse „sunt mari”.
AGERPRES
Procesomania la nivel inalt
Aproape sapte ani s-a zbatut Primaria Bacau pe la instante de prin toata tara sa anuleze un certificat de atestare a dreptului de proprietate pe care SC Transport Public SA il are asupra unui teren de 3,4 hectare, situat pe strada Narciselor. Decizia Curtii de Apel Alba Iulia confirma ca a fost o zbatere in van.
Dupa cum au decurs lucrurile in tot acest rastimp, in care dosarul s-a plimbat pe la instante de pe un intreg meridian, pare ca tot acest proces a fost o ambitie. A cui? Poate va raspunde acestei intrebari administratia locala inscaunata dupa 2004. A fost un act de vendeta? A fost o ambitie personala a primarului? Acel certificat de atestare a proprietatii atât de contestat de autoritatile locale a fost emis de Consiliul Judetean.
Decizia aceasta a stat insa ca un cui in talpa primarului Stavarache, care a mobilizat armata pentru contraofensiva si desfiintare a deciziei. Nu ne-am propus in aceste rânduri sa jubilam in favoarea câstigatorului si sa facem haz de cel infrânt. Vrem doar sa ridicam semne de intrebare. Cum ar fi, de exemplu, de ce a fost necesara aceasta intindere in timp pentru judecarea unui astfel de proces, in care acuzatul a fost tot timpul „blindat” cu acte in regula.
Sa ne mai intrebam, de exemplu, de ce a fost nevoie de un asemenea proces, care i-a costat scump pe cetatenii Bacaului, dat fiind ca in spete asemanatoare nu s-a sesizat nimeni din Primarie, ceea ce cam miroase a abuz. Sa ne amintim ca primarul Stavarache a anuntat cu emfaza ca dupa ce ar fi câstigat terenul respectiv, l-ar fi vrut scos la vânzare, iar din banii aceia ar fi vrut sa termine Spitalul Municipal. Va mai amintiti de promisiunea cu analizele gratuite la acelasi spital? Va mai amintiti de numeroasele termene de finalizare a lucrarilor la acelasi spital, anuntate invariabil in preajma alegerilor locale, care i-au adus primarului trei mandate? Miasma de populism ieftin. Si nedumeririle nu se opresc aici.
Inca inainte de tot acest zbucium juridic, un investitor important ar fi vrut acel teren, dar si-a luat talpasita când a inceput tavalugul proceselor. Municipalitatea a insistat cu instantele, care invariabil au dat dreptate SC Transport Public SA. Pâna la urma, reclamantul s-a oprit cu capul in zid, orbeste, iar intre timp, a devenit el insusi „primadona” unui dosar de coruptie deschis de DNA, acelasi DNA care a facut cercetari inclusiv in cazul privatizarii SC Transport Public, dar nu a gasit nicio chichita. Stiti vorba aceea cu roata care se tot invârte…
Nationalism teleghidat
Inca de acum câtiva ani se prefigura un culoar liber pentru discursul nationalist in România. Sub presiunea politicilor economice de tip „neocon”, pe de o parte si a asaltului „anticomunistilor” de parada, cetateanul s-a refugiat spre zona nationalista. Acest fenomen a fost observat iar clasa politica a incercat sa contra-atace cu legea care interzice cultul celor acuzati de crime impotriva umanitatii.
Adica, erau scoase in afara circuitului politic nationalismul legionar si cel comunist. Ce observam astazi este cum o parte a clasei politice incearca sa intre pe terenul nationalismului si sa se prezinte alegatorilor in itari si cu opinci pentru a le lua voturile. De fapt, e mult spus „clasa politica”, e vorba doar despre „sistem”, acel sistem care a guvernat in ultimii zece ani si care incearca sa supravietuiasca in aceste vremuri tulburi.
Care, atunci când era la moda UE, se vopsise in albastru si-si pictase stelute pe fata iar acum, când edificiul european se zguduie din temelii, isi trage camasa verde cu diagonala si pozeaza in salvator al neamului. Nationalismul este la moda in toata Europa si câstiga teren pe fondul problemelor din ultima vreme.
Criza imigrantilor este doar ultima picatura, pentru ca partidele nationaliste au exploatat resentimentele cetatenilor europeni fata de criza economica, fata de politica Bruxelles-ului de a calca peste suveranitatea nationala, si asa mai departe.
Daca in Anglia, ‘Brexitul’ a ajuns o tema de campanie inclusiv pentru Partidul Conservator, in Polonia si Ungaria nationalismul se manifesta ca o respingere a „diktatului” european, pe acelasi model cu respingerea influentei sovietice. Nu trebuie sa ne miram, deci, ca extremistii de dreapta s-au reunit la Sinaia pentru a pune bazele unui partid nationalist anti-european românesc.
Acesta, insa, va trebui sa lupte cu tendintele nationaliste manifestate de celelalte formatiuni politice, asa-zis traditionale.
Iar asta ne arata ca batalia electorala o sa evite, din nou, temele concrete si se va concentra, iarasi, pe chestiuni abstracte dar foarte usor convertibile in emotii: anticomunism, nationalism, anticoruptie, anti-rusism, ortodoxism, anti-imigrationism. Poporul isi va da la gioale cu burta goala dar cu capul plin de idei in vreme ce oamenii sistemului vor manevra, satisfacuti, butoanele.
Deranjat de o masina parcata, a atacat-o cu un topor
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 18.30, polițiștii au fost sesizați prin 112, despre faptul că un bărbat distruge, cu un topor, un autoturism parcat pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Bacău.
O patrulă de siguranță publică formată din polițist și jandarm s-a deplasat în cel mai scurt timp la fața locului unde a fost identificat un bărbat de 66 de ani, care a recunoscut fapta comisă, motivând că vehiculul se afla parcat în faţa imobilului în care locuiește și îl deranja.
S-a stabilit că bărbatul a distrus parbrizul şi capota motor a autoturismului, cauzând un prejudiciu de aproximativ 5000 lei.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere.
Motoseni: Un sofer beat s-a rasturnat cu masina intr-o rapa
La data de 17 aprilie a.c., în jurul orei 17:00, polițiștii din comuna Motoșeni au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe DC 39, în localitatea Chicerea.
Polițiștii s-au deplasat la fața locului și din primele cercetări efectuate a rezultat că un bărbat de 59 de ani, din județul Neamț, care conducea un autoturism pe DC 39, în localitatea Chicerea, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum, carosabilul fiind acoperit cu pietriș, a pierdut controlul asupa volanului, a derapat și a părăsit suprafața carosabilă, rasturnându-se într-o râpă de pe partea stanga a DC39.
Conducătorul auto emana halena alcoolică și a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea de 1,36 mg/l alcool pur in aerul expirat, dupa care a fost condus la Spitalul Municipal Adjud, unde i-au fost prelevate mostre biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.
Bărbatul de 59 de ani a refuzat să fie examinat sau să primească îngrijiri medicale.
În cauză s-a intocmit dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul pe drumurile publice sub influența alcoolului.
Elevii bacauani, invatati sa cunoasca si sa protejeze patrimoniul
Inspectoratul de Poliție Județean Bacău și Fundația Collegium XXI au organizat și desfășurat în parteneriat proiectul educațional național “CUNOAȘTE ȘI PROTEJEAZĂ PATRIMONIUL CULTURAL NAȚIONAL”.
În cadrul acestui proiect, derulat la nivel național în cadrul săptămânii “Școala Altfel”, la data de 18 aprilie a.c., polițiști din cadrul IPJ Bacău – Serviciul de Investigații Criminale și Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității au fost prezenți la Școala ,,Alexandru cel Bun” din Bacau și la Școala Măgura.
Ofițerul specialist în domeniul protejării patrimoniului cultural național a discutat cu elevii de clasele a V-a, a VI-a și a VII-a despre importanța ocrotirii patrimoniului cultural național, modalitățile de realizare a acestor demersuri, persoanele și instituțiile implicate, legislația în vigoare și activitatea Poliției Române în acest domeniu.
Informațiile prezentate au fost susținute de imagini semnificative:
bunuri culturale mobile recuperate de Poliția Română
monumente istorice de importanță națională de pe teritoriul României și din județul Bacău
monumente istorice incluse în patrimoniul UNESCO
Cadrele didactice și elevii prezenți la activitate au fost recompensați cu diplome de participare și cadouri din partea Fundației Collegium XXI.
Pe data de 21 aprilie a.c. polițiștii vor discuta despre importanța cunoașterii și protejării patrimoniului cultural național cu elevii de la Școala ,,Mihai Drăgan” din Bacău.
Politia verifica magazinele satesti
Poliția Română acționează, la nivel național pentru protejarea drepturilor și intereselor comerciale ale cetățenilor, precum și pentru menținerea ordinii și siguranței publice, premergător sărbătorilor pascale.
În județul Bacău,în perioada 15-17 aprilie a.c., polițiștii de investigarea criminalității economice au acţionat în mediul rural, pentru prevenirea şi combaterea fenomenului evazionist ce se manifestă în sectorul comercializării de mărfuri alimentare şi nealimentare, alcool, băuturi alcoolice şi a produselor din tutun.
În cadrul acțiunilor desfășurate polițiștii au verificat 37 de unități comerciale din comunele Odobeşti, Plopana, Ardeoani, Parjol, Balcani ,Ungureni, Parincea, Horgeşti, Buhoci și în comune din zona limitrofă municipiului Moinești.
Polițiștii au constatat, în urma verificărilor efectuate, o infracțiune la Legea 86/2006 privind Codul vamal și au aplicat 18 sancțiuni contravenționale în valoare totală de 50000 de lei.
Dintre sancțiunile aplicate 15 au fost pentru nerespectarea prevederilor Legii 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi de producţie, comerţ sau prestări de servicii ilicite, 2 la O.U.G. 28/1999 privind obligaţia agenţilor economici de a utiliza aparate de marcat electronice fiscale, iar o sancțiune s-a aplicat pentru încălcarea prevederilor Legii 171/2010 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor silvice
De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare totală de 7 500 de lei.
Astfel de acțiuni se vor desfășura și în perioada următoare.
Portofel gasit de un jandarm aflat in timpul liber
In ziua de 17.04 a.c., în jurul orei 19.00, plt.maj. Botezatu Romică din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în timp ce se afla în afara orelor de program, a găsit intr-o statie de autobuz din municipiul Bacău un portofel pierdut.
Subofiţerul a solicitat echipa de interventie, care in urma verificarilor efectuate au identificat pe cel care a pierdut portofelul din neatentie, P.C.G. de 17 ani, domiciliat in Bacau.
Astazi, 18.04 a.c., tanarul si-a recuperat portofelul pierdut in care avea suma de 304 lei, niste documente de plata si un card de fidelitate la o farmacie, cu ajutorul caruia a fost identificat proprietarul, acesta multumindu-i jandarmului pentru modul exemplar în care a procedat.
Proiectul parcarilor individuale merge la aprobare
Aproape toate strazile din municipiul Bacau urmeaza sa primeasca anul acesta marcaje noi sau refacute, dupa caz. In functie de starea vremii, lucrarile pot incepe oricând zilele acestea. In prim-plan sunt strazile Banca Nationala, George Bacovia, Banatului, Calea Moinesti, Nordului, Bucium, Oituz, Vasile Alecsandri, Romanului, Calea Moldovei, Tecuciului. „Acestea sunt prioritare, dar contractul de marcare a strazilor ne va permite sa intram pe toate strazile din municipiul Bacau”, a spus primarul interimar Ilie Birzu.
Un program de asfaltare si reparatii a strazilor si aleilor din Bacau va incepe pe data de 20 aprilie. Au fost stabilite si câteva strazi care au nevoie de astfel de lucrari: aleile din zona Narcisa, zona Letea, strada Neagoe Voda, Logofat Tautu, Slanicului, Prelungirea 22 Decembrie, Ardealului, Aviatori etc. Toate aceste strazi vor primi covor asfaltic de patru centimetri grosime.
Va continua si extinderea parcarilor din oras. „Avem un program in derulare privind parcarile ecologice. A fost in dezbatere publica proiectul cu parcarea la domiciliu, iar in viitorul apropiat va ajunge pe masa de lucru a Consiliului Local, pâna la sfârsitul acestei luni. Lumea isi doreste acest proiect.
Dupa aprobarea in Consiliu vom incepe pregatirea logistica si vom avea inclusiv un program informatic prin care vom sti exact ce persoane au rezervat locul propriu de parcare lânga imobilul in care locuiesc, in schimbul unei taxe modice (s-a vehiculat suma de cinci lei/luna – n.a.). Banii respectivi vor merge la dezvoltarea de noi parcari”, a precizat primarul interimar Birzu.
Dadaisti pe viata / Simpozion International „Tristan Tzara si Cultura DADA”
Moinesti. Un oras cuprins de spiritul si cultura DADA, de la a carei aparitie s-au implinit, pe 8 februarie, 100 de ani. Unul dintre cele mai controversate si dinamice curente artistice din istoria moderna a secolului XX, fenomenul „dada” a fost in masura sa zguduie din temelii conceptia despre arta intr-un moment in care continentul european era si asa bulversat de catastrofa produsa de primul Razboi Mondial.
Autorul ideilor novatoare cu privire la menirea artelor intr-o lume aflata in degringolada a fost Samuel Rosenstok, nascut in Moinesti, 16 aprilie 1896, devenit cunoscut in intreaga lume cu numele de Tristan Tzara si recunoscut ca parintele Dadaismului.
Timp de trei zile, Moinestiul a respirat frisoanele avangardiste ale acestui inceput de secol XXI, tinând treaz, prin artistii locali sau veniti din multe alte zone culturale, spiritul viu al uneia dintre cele mai interesante personalitati mondiale care, alaturi sau impreuna cu alte mari nume nascute din lutul românesc, Eugen Ionesco, Cioran, Brâncusi, Apostu etc., a marcat definitiv contributia culturii române la cea europeana.
„Am pregatit o editie aniversara, fiind a cincea editie a Simpozionului International “Tristan Tzara si cultura DADA”, dar se implinesc si niste ani importanti pentru cultura DADA, care sunt sarbatoriti in toata lumea, 100 de ani de Dadaism si 120 de ani de la nasterea lui Tristan Tzara, repere importante in cultura mondiala, iar conexiunea aceasta cu Moinestiul ne-a obligat sa facem un eveniment de anvergura, la care am avut alaturi oameni cu dragoste pentru cultura DADA, care ne-au facut onoarea de a fi impreuna la cele doua mari evenimente”, ne-a spus Viorel Costea, sufletul acestei sarbatori.
Deschiderea manifestarilor a fost un soc, o surpriza pentru toti participantii, vernisajul fabuloasei expozitii „Dada Land”, un adevarat eveniment pentru oras, pictura, grafica si instalatie, semnate de artistul Dragos Patrascu, profesor universitar la Iasi. L-am ascultat pe artist la vernisaj: “Eram la Paris, in 1996, si am vazut acolo o expozitie, se intitula “Big Bang”, era un fel de istorie a artei moderne si contemporane. Acolo mi-am dat seama de extraordinara influenta a dadaismului in arta. Am inceput sa lucrez, i-am dedicat poetului, miscarii DADA, o serie de desene, pictura, aproape 200 de obiecte – instalatii in progres. Când am fost invitat aici, eram pregatit de multi ani, sa arat lumii ce am facut, sa arat si celor din Moinesti, de unde a plecat aceasta mare personalitate a lumii contemporane.”
Surprinzator sau nu, la toate manifestarile culturale a fost prezent, discret si amabil, primarul orasului, Viorel Ilie, caruia i-am solicitat o scurta declaratie: “Un primar nu poate sa le faca pe toate, insa poate face multe lucruri daca stie, reuseste, sa atraga specialisti, oameni cu competente in domeniul respectiv. Eu nu am facut decât sa am deschiderea pentru a se intâmpla aceste evenimente, sa conving Consiliul Local ca avem nevoie si de fonduri pentru a derula toate evenimentele. Nu am alocat decât 5000 de lei, in rest a fost munca si pasiune, de aceea le multumesc tuturor”, ne-a declarat edilul municipiului.
A fost la Moinesti si avangarda artistica bacauana. Pe holul Primariei a expus “Alcatuiri Dada” Ioan Burlacu, in sala de festivitati a fost teatru: “Aventurile imblânzitorului de herghelii DADA”, cu Geo Popa si Constanta Zmeu, “Cadura mare, monser”, cu Firuta Apetrei, Florina Gazdaru si Daniela Vrânceanu.
Tzara lui Brâncusi
Vineri au iesit la rampa elevi de la Scoala “George Enescu”, cu un spectacol extraordinar de cuvinte si imagini: “Tzara lui Brâncusi”, coordonati de prof. dr. Alina Pistol, a “conferentiat” superb si imaginativ scriitorul Val Manescu cu “Hotia de cuvinte”, poetul Leo Butnaru din Chisinau, cu o paralela a avangardei românesti si ruse, la inceput de sec XX, Ioan Danila si Adrian Jicu, de la Universitatea “Vasile Alecsandri. N-a lipsit nici cel care tine treaza amintirea, opera si personalitatea lui Tristan Tzara, prof. Vasile Robciuc.
O expozitie de zile mari: “DADA Characters”, unde expun Ilie Boca, Dionis Puscuta, Felix Aftene, Bogdan Teodorescu, Mariana Popa, Carmen Poenaru, Ovidiu Ungureanu, Sorin Purcaru si multi altii, a fost vernisata la Galeria “Geneza”. “O expozitie intocmita ad-hoc, asa cum sta bine acestei idei extraordinare DADA, alcatuita din artisti bacauani, ieseni, cât si din o frumoasa colectie particulara, unde au fost expusi Marcel Iancu si Hary Guttman, dar si o revista interesanta, cu semnaturi in original ale celor care publica acolo” – Dionis Puscuta, presedinte al UAP Bacau.
“Am venit la aceasta expozitie cu trei imagini, din acelasi curent numit si supranumit DADA. Ma bucur ca am ocazia sa expun alaturi de mari artisti, cum la fel de mult apreciez ca au raspuns invitatiei noastre de a-l sarbatori pe Trista Tzara” – Ovidiu Ungureanu.
Lectia de „Dada”
Finalul celor trei zile de simpozion a fost, intr-o mare masura, un spectacol al artelor vizuale. Dupa-amiaza zilei de sâmbata i-a adunat pe moinesteni in fata Scolii cu clasele I-VIII “Tristan Tzara”, de pe strada Tristan Tzara, pentru a participa la dezvelirea bustului lui – cum altfel? – Tristan Tzara. Sculptura apartine artistului plastic bacauan Mihai Bejenaru si a fost dezvelita de catre primarul Moinestiului, Viorel Ilie, impreuna cu profesorii Ionel Purcaru si Vasile Robciug. Acesta din urma a dat glas mesajului de multumire trimis de catre Christophe Tzara, fiul celui omagiat, catre cei prezenti.
In jurul orei 17.00, la galeriile “AVA” ale Clubului Copiilor din Moinesti a fost vernisata expozitia “Resurectia DADA”. Evenimentul plastic reuneste lucrarile a trei “dadaisti” contemporani – Mircea Bujor, Ioan Viorel Cojan si Ion Vasâi – alaturi de 70 de tinere talente provenite din scolile moinestene. Lectia de “Dada” oferita, in egala masura, de catre profesori si elevi intregeste atmosfera pe care un vizitator avizat o poate gasi doar in marile muzee de arta contemporana. “Lucrarile de pictura, colajele, obiectele si instalatiile din expozitie refac un traseu experimental in care improvizatia specific dadaista, acuratetea conceptiei si executia plastica se imbina pentru a implini, nu idealuri artistice inalte, ci trairi si satisfactii spirituale de ordin personal” a marturisit pictorul Ion Vasâi.
[wonderplugin_gallery id=”499″]
Finalul a avut loc in Sala de festivitati a Primariei, unde a fost prezentat filmul românesc “Billion Star Hotel”, o productie cinematografica independenta care la doar câteva luni de la lansare a adunat 14 premii internationale. Spectatorii au putut dialoga cu realizatorii filmului, regizorul si scenaristul Alecs Nastoiu, producatorul Ovidiu Radian Vasu si actorul Cipri Belean. Punctul terminus al simpozionului a fost dedicat muzicii si poeziei prin recitalurile lui Zoltan Octavian Butuc si Vali Racila, care au impletit, in mod magistral, folk-ul neaos si poezia lui Nichita Stanescu cu blues-ul si jazz-ul nord-american.
Privitor ca la teatru
Desigur, cel mai bun lucru pe care-l pot spune este acela că o manifestare teatrală care pune Bacăul pe harta festivalurilor importante de gen din ţară a continuat. Fără stele pe asfalt şi foc de artificii, de data aceasta. Şi cu un al nume, deşi îşi reclamă o tradiţie. Aşadar, „Gala recitalurilor dramatice”, iniţiată în 1972 de câţiva factori importanţi de la acea oră, printre care revista de cultură „Ateneu”, şi asta în primul rând, după ce a trecut printr-o schimbare la faţă după anii ’90, devenind „Gala Star”, acum se intitulează „Festivalul Internaţional al Recitalurilor dramatice „Valentin Silvestru”. Mă rog, dacă tot numărăm de la început, vorbind de cea de-a 22-a ediţie, mi se părea mai potrivit să păstrăm denumirea iniţială, fără să ne mai complicăm.
E drept, sunt nişte noutăţi, internaţionalizarea şi diversificarea ofertei spectaculare, prin includerea unor noi secţiuni, dar esenţa rămâne aceeaşi – un actor, un performer, mai nou, într-o reprezentaţie care-l pune, la singular (în timp ce arta teatrală este una colectivă) în valoare. Cu atât mai mult, dacă este o gală a recitalurilor actoriceşti, parcă era mai nimerit să poarte numele unui mare actor care a excelat în acest gen. De ce nu?, Emil Botta, care era şi de prin părţile locului, aproape de Bacău, şi care a participat la a doua ediţie, din 1973, luând Premiul criticii. Dar, dincolo de chestiunile de formă, de ambiţiile şi nevoia de înnoire, fireşti şi ele, că doar lumea nu stă în loc, faptul că la Bacău există o astfel de întâlnire teatrală, cu un specific, o identitate ale ei, este foarte important.
Cu drept deplin la instituţionalizare şi permanenţă. Revenind la actuala ediţie, părerea mea este că a fost una bună, în general, cu doar câteva scăderi. Am apreciat selecţia recitalurilor, care a respectat criteriul valoric, deşi a mai avut unele scăpări, puţine, e drept. Nu am spaţiu acum să mă opresc asupra lor, menţionând că aici e vorba şi de o chestiune de gust, de subiectivitate. Nicio alegere şi nicio premiere nu va mulţumi pe toată lumea, şi e normal să fie aşa. Am văzut însă, şi asta e semnificativ, recitaluri gândite rotund, unitar, ca un spectacol (chiar dacă unele au fost slabe), şi nu simple însăilări, nivelul general al Festivalului fiind unul remarcabil. Şi pentru că am amintit de premieri, vreau să spun că ele nu m-au dezamăgit, toate juriile, începând cu cel profesionist, având cele mai bune alegeri. Bravo!
La capitolul împliniri, notez că băcăuanii au avut şansa să vadă o actriţă de mare clasă, ca Ofelia Popii, să descopere un tânăr talent, proaspăt, plin de naturaleţe, de sinceritate, cum este cel al Ilonei Brezoianu, şi să se bucure pentru izbânda Elizei Noemi Judeu, al cărei recital de excepţie a fost aclamat de o sală entuziastă, plină ochi. Un moment frumos, de mare emoţie.
Ce nu mi-a plăcut? Recitalurile aşa-zis extraordinare, cum au fost în alţi ani. Acum, unele s-au anulat, iar celelalte erau vechi, obosite sau fuşerite pur şi simplu. Aş fi vrut apoi să văd mai mult public, dar, stupoare, el nici nu a avut cum să fie informat cum se cuvine din moment ce au lipsit afişele Festivalului! E drept însă că spectatorii veniţi la teatru au beneficiat de un program de sală bine alcătuit, documentat şi chiar elegant. Una caldă, alta rece. Tot la „rece” aş trece şi reacţiile unor tineri spectatori, râsul nepotrivit, neinteligent, hăhăiala aiurea, deranjantă. Se vede că liceenii noştri nu au parte de un minimum de educaţie estetică în şcoală. Ar mai fi câteva lucruri de spus şi apropo de interactivitate, cam exagerată, pe alocuri.
Eu una, când mă duc la un spectacol prefer să fiu lăsată în pace, să privesc, să contemplu, să râd, să mă întristez, în fine, „să acţionez” în felul meu, fără să fiu bruscată şi obligată să intru într-un joc. Care poate să nu-mi facă plăcere. În fine, adaug că Festivalul (cu nume nou) a avut o prezentare caldă, simpatică, asigurată de actorul Bogdan Matei (secondat, intermitent, de colega sa Alina Simionescu), cu uşoare, totuşi, glisări spre glumiţe şcolăreşti (e greu să fii spiritual tot timpul, şi dacă insişti riscul e impresia de ceva căznit) şi că directorul artistic al manifestării, criticul de teatru Doru Mareş, managerul interimar, Tiberiu Şerban, ca, de altfel, întregul staff al Festivalului şi-au făcut mai mult decât onorabil treaba, fiind bune gazde. Aşteptăm cu interes următoarea ediţie a Festivalului (sau Galei, dar nu scrise împreună, ca într-o formulare pleonastică, rătăcită pe câteva răzleţe afişe de la recitalurile extraordinare), pentru că teatrul este o experienţă comună, care ne atinge, ne dăruieşte emoţie, ne face să ne simţim mai puţin singuri.
Pentru trainicia infratirii dintre municipiul Onesti si orasul Straseni (din Republica Moldova)
In municipiul Onesti a fost prezenta o delegatie din Republica Moldova, de la Straseni – oras care s-a infratit cu municipiul de pe Trotus in toamna anului trecut. Delegatia a fost condusa de Valentina Casian, primar al orasului Straseni, care a fost insotita de 20 de specialisti si consilieri locali.
In cadrul acestei vizite a avut loc o intâlnire de lucru cu Alexandru Cristea, viceprimar cu atributii de primar al municipiului Onesti si cu sefii de departamente de la primaria onesteana avându-se in vedere realizarea unor proiecte prin accesarea de fonduri europene.
„Discutiile dintre reprezentantii celor doua localitati înfratite au vizat consolidarea cooperarii comunitatilor prin schimburi de experienta si de bune practici si initierea colaborarii în vederea dezvoltarii de noi proiecte în domeniile economic si cultural, prin accesarea liniilor de finantare europeana.
Oaspetilor din Republica Moldova le-au fost prezentate proiectele cu fonduri europene realizate în municipiul Onesti atât în domeniul infrastructurii urbane cât si în învatamânt, activitatea de administrare a domeniului public si privat al municipiului, activitatile Bibliotecii Municipale ‘Radu Rosetti’ precum si oportunitatile privind realizarea în comun de proiecte cu fonduri europene. Specialistii si consilierii din cadrul Primariei orasului Straseni au avut si discutii cu omologii lor din Primaria Onesti, în cadrul carora s-au facut schimburi de experienta si s-au stabilit modalitatile concrete de colaborare dintre cele doua localitatI”, a declarat Cristian Bibire, purtator de cuvânt la Primaria municipiului Onesti.
Mentionam ca recent primarul interimar al municipiului Onesti, Alexandru Cristea a participat la Bucuresti la Conferinta Reprezentantilor Comunitatilor Locale din România si Republica Moldova, eveniment ce a avut loc la Palatul Parlamentului, unde au fost prezenti in jur de 1000 primari ai localitatilor de pe ambele maluri ale Prutului.
Candidatii la Primaria Bacau vor urmari situatia atelierelor de la „Saligny”
Disparitia fostelor ateliere care au servit elevilor drept spatii pentru a invata meserie, in trecut, nu a ramas fara ecou in rândurile candidatilor la Primaria Bacau. Acestia au declarat ca vor urmari sa vada cine se face vinovat de situatie, dar si ce se poate face de aici inainte.
„Povestea fostelor ateliere se inscrie in linia de guvernare din ultimii ani. S-a speculat imobiliar, in loc sa avem constructii utile. Cladirile au disparut in ani, nu de ieri pe azi, drept urmare va deveni o chestiune penala”, a declarat candidatul PSD, Cosmin Necula.
Dragos Luchian, candidatul PNL a promis ca va lua documentele din primarie pentru a vedea de ce s-a scos din lista cladirilor de patrimoniu tocmai acest ansamblu.
„Daca ce a mai ramas acolo se poate valorifica o vom face, dar nu cred, pentru ca erau cladiri in ruina si nu se putea desfasura acolo activitate didactica. Eu cred ca este nevoie de spatii pentru formare tehnica, mai ales ca avem nevoie de forta de munca calificata in Bacau”, a declarat Luchian.
„Opinia mea este ca acolo s-a dorit ca acele cladiri sa dispara, cu interes clar ca sa se beneficieze de pe urma terenului. Problema va ajunge astfel in mâinile altora, a organelor de ancheta, cum de altfel sunt si alte situatii. Au dorit sa se aleaga cu un teren, calcând in picioare patrimoniul acestui oras”, este de parere candidatul PSRo, Cristinel Manolache.
De paza acelor spatii care erau in administrarea colegiului trebuia sa se ocupe municipalitatea.

























