29 martie 2024
ActualitatePompierii militari din cadrul I.S.U.J. Bacău alături de cetățeni în cadrul proiectului...

Pompierii militari din cadrul I.S.U.J. Bacău alături de cetățeni în cadrul proiectului BIG BUILD

Patruzeci de familii cu venituri mici din Bacău vor vedea în numai cinci zile, cum visul de o viață, de a avea propria locuință, se îndeplinește. Între 3 și 7 octombrie, Habitat for Humanity România, împreună cu peste 800 de voluntari internaționali și români, va construi, în municipiul Bacău, patruzeci de locuințe în numai cinci zile. Alți aprox. 1,200 de voluntari vor lucra în pre-eveniment, la pregătirea șantierului.

Timp de două săptămâni, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău „se vor înrola” în cadrul acestui proiect, pentru a sprijini familiile beneficiare. Salvatorii băcăuani vor ajuta la săparea fundațiilor, confecționarea armăturilor și turnarea betonului.

Cu toate că se află în timpul lor liber, pompierii militari nu pot sta deoparte atunci când persoane aflate în dificultate au nevoie de ajutor.



Participarea la un asemenea proiect nu este o noutate pentru salvatorii băcăuani, ei fiind parteneri cu reprezentanţii Habitat for Humanity în acţiuni de ajutorare a populaţiei în momentele cele mai grele. Activităţile desfăşurate împreună de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău şi Habitat for Humanity au fost atât în primele momente postdezastru, atunci când au distribuit cetăţenilor kit-uri de reparaţii, de natură preventivă, pentru a conștientiza cetățenii cu privire la riscurile specifice judeţului nostru, cât și în cadrul proiectelor ”Niciodată nu e prea târziu”, desfășurat în anul 2014, ce a vizat construirea unei case pentru o persoană cu handicap locomotor, precum și BIG BUILD 2015, în cadrul căruia au fost construite opt case pentru familii care locuiau în condiții inadecvate.

Cu toate că motivaţia profesională oferită de vieţile salvate zi de zi reprezintă o„medalie” pentru pompierii militari, acest moment marchează şi dovedeşte solidaritatea faţă de semeni.
Prin gestul lor, cadrele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău doresc să facă un lucru demn de urmat de orice cetățean al judeţului Bacău și să conștientizeze comunitatea cu privire la importanța voluntariatului.

Oricare dintre noi poate fi un salvator.

Este al optulea an în care asociația sărbătorește Ziua Mondială a Locuirii, declarată de ONU, printr-un eveniment impresionant de construcție, voluntariat și comunicare a nevoii de locuire decentă din România.

Familiile care vor beneficia de o locuință decentă prin proiectul BIG BUILD 2016: 40 de case în doar 5 zile trebuie să muncească un număr de ore la propria casă și la casele celor din jur și să returneze către Habitat for Humanity România costul intervenției la prețul materialelor de construcție, pe o perioadă de 20 de ani, în rate lunare fără dobândă, fără profit. Sistemul Habitat for Humanity, dezvoltat de 40 de ani în 70 de țări din întreaga lume, responsabilizează familiile beneficiare și asigură fondurile pentru construcția de locuințe pentru alte familii dezavantajate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri