29 martie 2024
ActualitateInselaciune cu file CEC, cu o paguba de peste 100.000 lei.

Inselaciune cu file CEC, cu o paguba de peste 100.000 lei.

Administratorul unei firme din Neamt a cumparat mai multe bunuri de la o societate din Bacau, plata acestora facând-o cu un ordin de plata si o fila CEC, desi firma din Neamt nu avea dreptul sa emita documente de plata, fiind in interdictie bancara. Paguba produsa societatii din Bacau se ridica la 117.114 lei.

Inculpata A.V., administratorul SC MG EXFOR SRL Tarcau, jud. Neamt (firma condusa in acte de un muncitor necalificat), a profitat de relatiile comerciale mai vechi avute cu SC CIP & DOR SRL din Bacau si de increderea pe care o avea partenerul sau de afaceri si a continuat sa incheie contracte cu acesta chiar si dupa ce firma controlata de ea fusese declarata in interdictie bancara si nu putea face plati prin file CEC.

In septembrie 2010, A.V. i-a cerut administratorului din Bacau sa îi livreze anumite materiale de constructii, fiind încheiat un contract de vânzare- cumparare intre cele doua firme. Ca modalitate de plata urmau sa se foloseasca ordinele de plata sau filele CEC. “Este de precizat ca la data încheierii contractului, SC MG EXFOR SRL Tarcau., jud. Neamt, nu putea efectua plati prin intermediul filelor CEC având în vedere ca firma fusese declarata în interdictie bancara începând cu data de 21.09.2009, firmei fiindu-i înaintate mai multe somatii prin care i se cerea restituirea Formularelor CEC precum si interdictia de a emite file CEC, situatie cunoscuta de inculpata”, explica procurorii.



Marfurile, in valoare de 66.165 lei, trebuiau achitate cu ordin de plata, insa banii nu au fost virati în cont. Invocând diverse scuze legate de incasarile intârziate, inculpata a reusit sa-l pacaleasca pe administratorul din Bacau pentru a doua oara si l-a convins sa-i vânda alte marfuri, plata urmând sa fie facuta cu o fila CEC, care urma sa includa si valoarea neachitata a primei facturi. Adica suma totala de 117.144 lei.

“Ulterior, cu ocazia introducerii la decontare a documentului de plata, acesta a fost refuzat cu motivarea «litigiu cu privire la dreptul de proprietate». Aceasta mentiune este motivata de faptul ca SC MG EXFOR SRL Tarcau avea obligatia legala de a restitui toate formularele CEC ridicate de la unitatea bancara prin care îsi desfasura activitatea financiara”, spun anchetatorii.

Anul trecut, Judecatoria Bacau a condamnat-o pe A.V., pentru înselaciune, la pedeapsa de 1 an închisoare cu executare. Femeia, in solidar cu firma pe care a controlat-o, a fost obligata la plata sumei de 117.114 lei catre SC CIP&DOR SRL Bacau. Sentinta s-a schimbat la Curtea de Apel, dupa ce procurorii au reclamat ca pedeapsa este prea blânda. Astfel, instanta a luat in calcul consecintele infractiunii, respectiv prejudiciul mare cauzat si faptul ca nu fost inca recuperat, dar si faptul ca inculpata a negat faptele si a incercat constant sa-i induca pe anchetatori pe alte piste. Insa, mai mult a contat ca femeia a decis, in apel, sa recunoasca infractiunea, beneficiind astfel de circumstante atenuante. Prin urmare, Curtea de Apel a considerat ca este suficienta o pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare, cu suspendare. S-a constatat, in plus, ca SC MG Exfor SRL Tarcau este radiata, urmând ca prejudiciul sa fie suportat doar de inculpata A.V.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri