luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 3063

Drogurile îţi controlează VIAŢA? Spune NU drogurilor.

    Răspândirea fenomenului de trafic şi consum de droguri la nivel naţional, diversificarea tipurilor de substanţe cu conţinut stupefiant şi psihotrop, a locurilor de consum a acestora, creşterea numărului de consumatori de droguri în rândul populaţiei, îndeosebi în rândul tinerilor, reducerea vârstei pentru debutul în consum, constituie probleme acute ale societăţii româneşti.

    Conştientizand riscurile consumului de droguri în rândul tinerilor şi faptul că în prezent numărul celor care sunt tentaţi să încerce drogurile este în creştere, cunoscut fiind faptul că drogurile care ajung la tineri sunt din ce în ce mai diverse, mai accesibile şi mai periculoase, iar incidenţa cazurilor de consumatori şi traficanţi de droguri este în creştere, Biroul de Educaţie şi Asistenţă Psihosocială din cadrul Penitenciarului Spital Târgu-Ocna în colaborare cu Protopopiatul Oneşti, Centru de Prevenire şi Consiliere Antidrog Bacău şi Primăria Municipiului Oneşti, organizează joi 16 iunie 2016 începând cu ora 10.00, un eveniment de anvergură în oraşul de pe valea Trotuşului la care au fost invitaţi să participe elevi de la cele mai renumite Colegii Naţionale de învăţământ din municipiul Oneşti şi din împrejurimi.

    Acest eveniment, inedit prin faptul că deţinuţi foşti consumatori de droguri vor vorbi deschis despre consumul de droguri şi prejudiciile aduse celor care consumă aceste substanţe, distrugându-le viaţa, familia, speranţele şi visele, se va desfăşura în sala cinematografului Capitol din municipiul Oneşti.

    Acţiunea are scopul de a oferi foştilor consumatori de droguri din penitenciar ocazia de a socializa, de a se explica şi de a oferi exemplul negativ al propriilor alegeri greşite, cu consecinţele aferente, urmărind în acelaşi timp conştientizarea celor prezenţi asupra efectelor consumului de droguri şi valorificarea potenţialului educativ al confesiunilor foştilor consumatori de droguri.

    ,, Din cauza dorinţei de a scăpa din insipida viaţă cotidiană, din ce în ce mai mulţi oameni caută evadarea în opiu, haşiş, marijuana, cocaină, heroină… Toţi acei care folosesc aceste droguri obţin anumite senzaţii de clarvedere, de claraudiţie etc… care le pot da iluzia de a atinge stări de conştiinţă superioare. Dar se înşeală şi în timp îşi pierd chiar şi propriile facultăţi intelectuale şi îşi ruinează sănătatea ,,

    Purtător de cuvânt
    Comisar de penitenciare
    Gabriel Vraciu

    Diseminare și testare la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna în cadrul proiectului ,,Learning By Doing”  

      În data de 09 iunie 2016, la nivelul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna a avut loc activitatea de diseminare și testare a metodei de predare – învățare ”jocul de rol” pentru tema ”Tehnici și mijloace de imobilizare” susținută de către Agent șef principal Florinel ȘILOCHI.

      La această activitate au participat 30 de elevi ai școlii, șefi ai Structurilor Asociate pentru Măsuri de Securitate Specială din cadrul Administrației Naționale a Penitenciarelor, personal din cadrul școlii, reprezentanți ai instituțiilor de apărare, ordine publică și siguranță națională (Statul Major General al Ministerului Apărării Naționale, Statul Major al Forțelor Terestre-Batalionul 265-Poliție Militară București, Statul Major al Forțelor Navale Române, Statul Major al Forțelor Aeriene-Baza 95 Aeriană Erou Căpitan Aviator ”Alexandru Șerbănescu” Bacău, Academia Forțelor Aeriene ”Henri Coandă” Brașov, Academia de Poliție ”Alexandru Ioan Cuza” București, Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Ștefan cel Mare” Bacău, Gruparea de Jandarmi Mobilă ”Alexandru cel Bun” Bacău, Inspectoratul Teritorial al Poliției de frontieră Iași) cât și reprezentanți ai sistemului penitenciar din Republica Moldova (Detașamentul cu Destinație Specială ”Pantera”) .

      2016-06-09 antrenament dim  (81)

      Proiectul ,,Learning By Doing” se desfăşoară ca urmare a obţinerii de către Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna a  unei linii de finanţare din fonduri europene nerambursabile în cadrul programului ERASMUS +.

      Prin derularea acestui proiect, Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna își propune îmbunătăţirea calității şi relevanţei ofertei de învăţare în domeniul educaţiei şi formării profesionale prin dezvoltarea de abordări noi şi inovatoare, urmată de diseminarea bunelor practici referitoare la modul de desfășurare a lucrărilor practice în instituțiile de pregătire a personalului de penitenciare.

       
       Comisar de penitenciare Valeriu STEFANESCU
      Pt. Purtator de cuvânt
      Şcoala Naţională de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Tîrgu Ocna

      Valentin Palea e noul administrator public al judetului

        Valentin Palea, directorul Serviciului Public Judetean de Drumuri (SPJD), va fi noul administrator public al judetului.

        Dupa incetarea mandatului Ninei Chiper, fostul administrator, Consiliul Judetean a organizat concurs pentru ocuparea acestui post, iar Valentin Palea a fost singurul care s-a inscris in competetie.

        El va prelua noile atributii saptamâna viitoare.

        Palea s-a aflat si pe lista PSD pentru Consiliul Local (CL) Bacau dar s-a retras.

        “Având in vedere ca am optat pentru functia de administrator public mi-am dat demisia pentru a nu fi validat ca membru al CL Bacau. Nu mi s-a parut moral sa fiu angajat la judet ca administrator si, in acelasi timp, sa fiu consilier municipal”, a declarat Valentin Palea.

        12 gospodarii evacuate la Comanesti din cauza alunecarilor de teren

        FOTO: Fornazer Cristina

        În urma precipitațiilor abundente căzute în ultima perioadă în zona orașului Comănești, pe versantul stâng al torentului Tănase, ce se varsă în torentul Lăloaia, s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de circa 2,5 km şi o lăţime ce variază de la 10 la 40 de metri.

        Din momentul constatării producerii alunecării de teren, în data de 11 iunie a.c. și până în prezent s-a evidențiat o evoluție activă a fenomenului.

        Astfel, de la locul unde a ajuns alunecarea de teren, un drum de acces unde s-a creat un baraj din aluviuni și până la prima gospodărie este o distanță de aproximativ 350 de metri. Continuarea alunecării de teren pe aceeași traiectorie și cu aceeași viteză pune în pericol 12 gospodării, situate pe strada Sublăloaia, în care locuiesc 36 de persoane (30 de adulți și 6 minori).

        Vedere aeriana asupra alunecarii de teren de la Comanesti
        Vedere aeriana asupra alunecarii de teren de la Comanesti

        Pentru evaluarea fenomenului, în această dimineață la fața locului s-a deplasat Prefectul Județului Bacău – domnul Ioan Ghica, inspectorul șef al Inspectoratului pentru Situații de Urgență “Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău – domnul colonel Ioan Mihalache și o comisie mixtă cu reprezentanți din cadrul Grupului de Suport Tehnic pentru Prevenirea şi Apărarea Împotriva Efectelor Seismice şi Alunecărilor de Teren a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență.

        Din comisie fac parte reprezentanți ai Inspectoratului Judeţean în Construcţii Bacău, I.S.U.J. Bacău, S.G.A. Bacău, Direcţia Agricolă Bacău, Consiliul Judeţean Bacău, Direcţia Silvică Bacău, S.C. E-ON Moldova Distribuţie S.A., şi I.J.J. Bacău.


        FOTO: Fornazer Cristina

        În urma analizării situaţiei, la ora 12:00, în cadrul unei ședințe extraordinare a Comitetului Local pentru Situaţii de Urgenţă al orașului Comăneşti s-a luat decizia evacuării populaţiei din cele 12 gospodării supuse riscului alunecării de teren. De asemenea, s-a hotărât continuarea monitorizării fenomenului, precum și expertizarea cauzei efectului de alunecare de teren din zonă de către un specialist autorizat, pentru dispunerea de măsuri în atenuarea efectelor de alunecare și punerea în siguranță a versantului.

        De menționat este faptul că pentru monitorizarea situaţiei din teren, precum şi pentru evacuarea preventivă a populaţiei, la faţa locului s-au deplasat 15 pompieri salvatori cu cinci mijloace sub coordonarea inspectorului şef, precum și 14 jandarmi cu cinci mijloace.

        [wonderplugin_gallery id=”595″]

        Pentru cazarea persoanelor evacuate, Primăria orașului Comănești a pus la dispoziție Adăpostul Social – Casa Mazdrac, din orașul Comănești, strada Șupanului. Din cele 36 de persoane evacuate preventiv, 28 s-au cazat la rude, iar opt la adăpostul pus la dispoziție de Primăria Comănești.

        Un buhusean, fugarit de politie trei kilometri pentru ca nu a oprit la control

          La data de 12 iunie a.c., în jurul orei 17.00, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire conducătorului unui autoturism care circula pe D.J 159 Racova.

          Conducătorul auto și-a continuat deplasarea, iar polițiștii au procedat la urmărirea vehiculului pe o distanță de aproximativ 3 km.

          La volanul autoturismului a fost identificat un tânăr de 26 de ani din orașul Buhuși.

          Acesta a fost testat cu aparatul etilotest iar rezultatul a fost negativ.

          Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că autoturismul în cauză avea numerele de înmatriculare provizorii cu valabilitatea expirată din luna februarie a.c..

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie şi conducerea unui vehicul neînmatriculat.

          Un biciclist beat a cazut cu bicicleta in pasaj

            FOTO: arhiva Desteptarea.ro

            La data de 11 iunie a.c., în jurul orei 20.00, polițiștii au acționat pentru stabilirea imprejurărilor producerii unui accident rutier cu victimă, in pasajul subteran care face legătura între străzile General Ștefan Gușă și Oituz.

            Din primele cercetări efectuate la fața locului a rezultat că un bărbat de 43 de ani, din Bacău, la intrarea în pasajul subteran, nu a respectat semnificația indicatorului „Acces interzis bicicletelor” și pe fondul consumului de alcool, a pătruns cu roata față a bicicletei in grilajul de scurgere a apei pluviale, s-a dezechilibrat și a căzut pe partea carosabila.

            Biciclistul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat valoarea 1,03 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a primit îngrijiri medicale și a rămas internat la Secția Ortopedie.

            În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

            Braconieri cazuti in plasa jandarmilor

              FOTO: CRE Bacau

              Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, în cooperare cu lucrătorii Centrului Regional de Ecologie Bacău, în data de 10.06 a.c., în jurul orei 12.00, în timpul executării unei acţiuni ce viza combaterea braconajului piscicol şi a pescuitului recreativ/sportiv fără respectarea prevederilor legale, a surprins în flagrant pe lacul Bereşti, comuna Sascut, doi tineri care pescuiau folosind trei plase de tip monofilament.

              În urma interceptării şi legitimării, jandarmii au identificat pe I.A. în vârstă de 18 ani şi pe P.F. de 19 ani, în timp ce pescuiau folosindu-se de trei plase de pescuit tip monofilament cu dimensiuni de 1,5 m. x 50 m fiecare.

              Drept urmare, jandarmii au întocmit persoanelor respective actele de constatare pentru încălcărea prevederilor din O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, aceştia şi plasele de pescuit fiind predate lucrătorilor de poliţie pentru continuarea verificărilor în acest caz.

              Elevi-jandarmi in practica

                În perioada 13.06 – 22.07 a.c., cinci elevi (o fată şi patru băieţi) aflaţi în anul I de studiu la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi „Petru Rareş” Fălticeni, vor desfăşura în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău, stagiul de practică prevăzut în programa de învăţământ.

                Viitorii jandarmi au fost repartizaţi, pentru a cunoaşte cât mai bine aspectele practice ale activităţii derulate de jandarmii băcăuani şi pentru a-şi pune în practică noţiunile teoretice dobândite în timpul orelor de curs, în structura operativă cu specific de ordine şi siguranţă publică de la nivelul municipiului Bacău, urmând ca la terminare să fie apreciaţi în funcţie de modul în care au executat misiunile încredinţate.

                Elevii vor fi planificaţi în misiuni specifice şi vor fi însoţiţi şi îndrumaţi tot timpul de tutori jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.

                Asfaltare pe ploaie, pe strada Milcov. Ce spune dirigintele de santier

                  FOTO: Andrei Pricope / Facebook

                  Santierul pe strada Milcov trebuie sa se incheie pâna la sfârsitul lunii.

                  Cu acest gând, probabil, de a nu pierde banii europeni, firma care asfalteaza artera a lucrat de zori si duminica seara, in timp ce afara turna cu galeata. Stau marturie fotografiile postate de un sofer bacauan care trecea prin zona in acel moment si care se si intreaba: “O fi bine, o fi rau?”

                  L-am contactat pe Ilie Birzu, primarul interimar. Acesta sustine ca luat legatura cu dirigintele de santier.

                  “Acesta a spus ca nu se asfalta, era adus un cilindru compactor care sa taseze asfaltul turnat inainte de ploaie”, a declarat Birzu.

                  Il contrazic insa fotografiile, care arata clar cum muncitorii intind asfaltul si nici un cilindru compactor.

                  Primarul a promis ca se va uita pe poze si va reveni eventual cu o alta declaratie.

                  Lucrarile la strada Milcov sunt executate de societatea bacauana Phoenix Transbac.

                  Alerta maxima la Comanesti! Un deal recent impadurit a luat-o la vale

                    Cartierul Sublaloaia risca sa ajunga istorie. Din cauza ploilor abundene, un versant a luat-o la vale pe unde era albia pârâului Tanase, riscând sa ajunga peste casele oamenilor.

                    Sute de mii de metri cubi de pamânt au luat-o la vale, avansând cu un metru la zece minute.

                    La fata locului au venit autoritatile si prefectul judetului, Ion Ghica.

                    alunecare teren 1

                    Scena, dupa cum povesteste reporterul nostru care se afla in zona este rupta parca din filme.

                    Copacii care au fost plantati in 2007 au pornit acum la vale, trosnind incontinuu.

                    alunecare teren 2

                    Oamenii care au casele la baza versantului si-au facut bagajele si sunt in curs de evacuare. Deocamdata este vorba de 5-6 case, dar numarul poate creste.

                    Vom reveni cu detalii.

                    Un moinestean a provocat un accident cu trei victime la Suceava

                      FOTO: svnews.ro

                      Trei persoane au fost rănite într-un accident care a avut loc pe str. Grigore Alexandru Ghica din Suceava.

                      Conform svnews.ro, accidentul a fost provocat de un bărbat de 30 ani din municipiul Moinești, județul Bacău, care în timp ce conducea autoturismul, în zona unei stații de combustibili, nu a păstrat distanța în mers și a intrat în coliziune față-spate cu autoturismul, condus de un bărbat, de 29 ani din comuna Ulma.

                      În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 29 de ani, a fost proiectat pe contrasens unde a intrat în coliziune cu o autoutilitară, condusă de un bărbat, de 20 ani din comuna Dornești.

                      Din accident a rezultat rănirea ușoară două femei și a conducătorului auto de 30 de ani.

                      Toți conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, iar la spital li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      ”Primul ajutor sunt eu”, un proiect cu punct si de la capat

                        Demarat la inceputul lunii aprilie 2016, unul dintre cele mai ambitioase proiecte derulate la initiativa unor elevi bacauani in acest an scolar, a ajuns la final, zilele trecute, un final insa tradus prin ”punct si de la capat!”.

                        Este vorba despre proiectul ”Primul ajutor sunt eu!”, implementat de echipa de Cercetasi ”Sf. Nicoale Karpen” din cadrul Colegiului Tehnic de Comunicatii ”N. V. Karpen” din municipiul Bacau, proiect posibil prin finantarea obtinuta de elevi in cadrul programului YouthBank sustinut de Fundatia Comunitara Bacau si co-finantare de la Asociatia parintilor Karpen 2010.

                        Implementarea proiectului a constat in dobandirea, de catre 13 membri Cercetasi, de notiuni teoretice si practice in acordarea primului ajutor si transmiterea informatiilor mai departe in cateva unitati de invatamant prescolar si scolar din judetul Bacau.

                        Astfel, au dobandit notiuni de baza in acordarea primului ajutor si prescolarii de la Gradinita Bambi din cadrul Colegiului „N. V. Karpen” Bacau, Scoala „Ion Creanga” din Bacau si Scolile Margineni si Barati.

                        Proiectul, coordonat de laborant inginer Daniela Andronic de la Colegiul „Karpen”, derulat prin parteneriatul cu Scoala Sanitara Postliceala Bacau, s-a incheiat zilele trecute prin Concursul de Maiestrie Sanitara, un feedback, practic, pentru activitatea elevilor cercetasi care, invatand sa acorde primul ajutor, au invatat, la randu-le, pe altii sa-l acorde.

                        Premiantii au primit diplome si carti de specialitate, dulciuri si aplauze, fiind incurajati totodata sa duca si ei, mai departe, ceea ce au invatat. Finalizarea proiectului nu inseamna, insa, pentru echipa de implementare si parteneri decat un „punct si de la capat” pentru ca este evident ca, in scoala romaneasca, dar si la nivel individual, indiferent de varsta, „trebuie continuata invatarea acestor proceduri pentru a le folosi cu mare precizie si rapiditate in viata de zi cu zi, in cazul aparitiei unei situatii reale de urgenta”.

                        Pagina 1

                          pagina1

                          Forumul Moldova Repere 2030. Perspective arhitectonice ale dezvoltarii teritoriului

                          Arhitecti, urbanisti, oameni de cultura, universitari din mai multe domenii, din România, din Republica Moldova si, pentru prima data la un astfel de eveniment, arhitecti din Bucovina de Nord, regiunea Cernauti (Ucraina), s-au reunit la sfârsitul saptamânii trecute la cea de a doua editie a forumului anual „Moldova Repere 2030”, care a avut loc in Bacau.

                          Evenimentul a fost organizat de Filialele Bacau-Neamt ale Ordinului Arhitectilor din România (OAR) si Uniunii Arhitectilor din România, cu sprijinul Ordinului Arhitectilor pentru Relatii Internationale. Partenerii celor doua filiale au fost Primaria Bacau, societatea Centrul de Afaceri si Expozitional, Centrul de Cultura „G. Apostu”, Uniunea Arhitectilor din Republica Moldova si Filiala Cernauti a Uniunii Arhitectilor din Ucraina.

                          „Ne-am dorit – a spus arhitectul Constantin Amâiei, autorul proiectului – ca Forumul sa fie o dezbatere pe problemele cu care ne confruntam în acest colt de Europa, sa încercam sa raspundem la întrebari precum «Ce se mai întâmpla prin orasele noastre» si «Ce rol mai au arhitectii si urbanistii în situatia în care lucrurile se schimba din ce în ce mai repede si uneori imprevizibil»”.

                          Dezbaterile Forumului au fost structurate, în acest an, dupa continutul documentului programatic în zece puncte semnat de participantii din România si Republica Moldova la editia de anul trecut. Astfel au rezultat trei sesiuni de discutii succesive si cronologice ideatic.

                          „S-a vorbit – a precizat Constantin Amâiei – despre istorie, despre trecut, despre patrimoniu, despre provocarile prezentului si despre viitor, despre sanatatea planetei, despre arhitectura sustenabila”. In fapt, au fost prezentari referitoare la perspectivele posibile pe termen mediu ale dezvoltarii teritoriului Moldovei.
                          Temele propuse dezbaterii au fost sustinute de personalitati recunoscute din domeniul arhitecturii si urbanismului. Primul invitat si unul dintre cei mai asteptati a fost academicianul Razvan Teodorescu.

                          Proiect pentru resistematizarea zonei centrale a Bacaului

                          O interesanta tema pusa in discutie la Forum, intre multe altele din bogatul program al evenimentului, a fost resistematizarea zonei centrale a municipiului Bacau si reconstructia centrului administrativ-public. Autorii proiectului prezentat au fost arhitectii Vitalie Iatiuc, directorul societatii Cub din Chisinau, si Constantin Amâiei, directorul companiei Vanel Exim, din Bacau.

                          La Forumul de anul trecut, arhitectii au prezentat de asemenea un referat care se referea tot la restructurarea zonei centrale a municipiului Bacau, dupa un studiu mai vechi facut in colaborare cu arhitectul Nicolae Taralunga, dar din care nu s-a realizat nimic. Ideile din proiect au fost preluate de Vitalie Iatiuc.

                          Arhitectul moldovean – a spus Constantin Amâiei – a facut astfel un proiect care se potrivea foarte bine pentru Bacau. Ideea principala a proiectului este amenajarea in partea centrala a orasului de spatii pietonale, amenajarea unei zone verzi. Autorii au facut propuneri concrete pentru aplicarea proiectului, inclusiv pentru reconstructia centrului administrativ-public, a Parcului Catedralei si a pietei principale bacauane.

                          „Este vorba de reamenajarea strazilor din zona, de amenajarea unui numar suficient de parcari pentru automobile, de evidentierea a doua axe perpendiculare, de amenajarea pietei principale, de reamplsarea monumentului lui Stefan cel Mare si de amenajarea, intre monument si Hotelul Moldova, a unei piete pentru organizarea de evenimente si manifestatii publice. Astfel, hotelul ar trebui sa ia o noua destinatie, cum ar fi aceea de primarie sau oricare alta institutie cu functie administrativa si publica”.
                          Arh. Vitalie Iatiuc, Chisinau

                          Arhitectii si-au exprimat increderea ca proiectul lor va fi luat in considerare, de aceasta data, de autoritatile municipiului, reprezentate de primarul ales Cosmin Necula, care a participat la eveniment.

                          „Demersul organizarii acestui forum a fost înca un pas în declansarea unei emulatii comune care sa genereze si sa puna în practica un contract social între arhitecti, politicieni, tehnicieni, constructori si cetateni, printr-un tip de atitudine si actiune «smart» care poate face, în scurt timp, din zona estica a Europei un spatiu dezvoltat armonios, cu o înalta calitate a vietii.”
                          Liliana Bârgu, presedinta Filialei Bacau-Neamt a OAR

                          Premii pentru sefii de promotie bacauani din partea Arhiepiscopiei Romanului si Bacaului

                            IPS Ioachim premiaza pe sefii de promotie ai colegiilor si liceelor din judetul Bacau / Foto: Liviu Maftei

                            Fara sa se sperie de stropii de ploaie, credinciosii ortodocsi s-au adunat in numar mare in curtea bisericii „Sf. Ioan” din Bacau ca sa ia parte la Sfânta Liturghie arhiereasca.

                            Aceasta a venit ca o concluzie a celor patru zile incarcate de evenimente cultural-religioase adunate sub titulatura simpozionului „Tinerii in lumina lui Hristos”. Soborul de preoti, in frunte cu IPS Ioachim, arhiepiscop al Romanului si Bacaului, au dat glas cântarilor liturgice, fiind acompaniati de corul de maici al manastirii „Buna Vestire” de la Tisa-Silvestri.

                            Cu aceasta ocazie au fost rostite rugaciuni speciale pentru toti elevii, mai ales pentru cei care, in aceasta perioada, sunt in fata unor examene hotarâtoare pentru viata si implinirea lor intelectuala. La final, a venit momentul recunoasterii excelentei din invatamântul bacauan.

                            Sefii de promotie din colegiile si liceele din judetul Bacau au primit din mâinile ierarhului semnele recunosterii valorilor lor, prin forma unor diplome si a unei sume de bani. Alaturi de ei, au fost recompensati si directorii institutiilor de invatamânt din care fac parte.

                            „Pentru a incuraja generatiile care vin, si noi, Biserica, participând la actul educational, am felicitat pe cei care au fost sefi de promotie in acest an. I-am binecuvântat urându-le sa continue, cu aceeasi sârguinta, dobândirea de invatatura folositoare si sa devina oameni intre oameni” a concluzionat IPS arhiepiscop Ioachim la finalul acestei emotionante festivitati.

                            Prosteala, nu prostie

                            Nici ultima sedinta extraordinara de CL nu a dat unda verde finantarilor nerambursabile pentru sportul bacauan. De aceasta data, s-a invocat o necorelare la nivelul cofinantarii proiectelor

                            Nu…ie si nu e

                            Administratia liberala sta sa se care. Iar la despartire, arata degetul mijlociu catre sportul bacauan. Este domeniul fata de care Primaria condusa timp de trei mandate de Romeo Stavarache si gaska sa si-a declarat dragostea in mod public.

                            Pe peretii salilor de sport. Si, pâna de curând, prin contractele de finantare ce deveneau super-extra-mega avantajoase atunci când la mijloc se aflau asociatiile prietene. Gen Top Sport, Arena 2011, Sport Club sau Victoria. Acum, in 2016, pe final de mandat si de epoca, finantarile nerambursabile pe Legea 350/ 2005 sunt trecute pe linie moarta.

                            Cu un deget mijlociu ridicat obraznic si cu un altul, mare si gros, coborât smechereste. Degetul gros apartine eternului secretar al municipiului, Ovidiu Popovici. Vineri, in sedinta Extraordinara a Consiliului Local care avea ca unic punct pe ordinea de zi alocarea finantarilor nerambursabile in baza Legii 350/ 2005, Popovici a anuntat ca nu va contrasemna proiectul de hotarâre, chiar si in conditiile in care acesta ar fi trecut de votul celor 12 consilieri prezenti.

                            Un as masluit

                            Spre deosebire de precedentele doua „extraordinare”, când s-a invocat absenta unor avize de legalitate, de data aceasta, Popovici a scos un alt as din mâneca pentru a taia proiectul: asa-zise probleme in cofinantarea proiectelor.

                            „Am primit acest proiect cu doar 12 ore inainte de prima sedinta extraordinara. In plus, am remarcat reticenta unor consilieri locali, fosti in Executivul Primariei, de a vota proiectul si m-am intrebat de ce se intâmpla asta. Asa ca am studiat atent toate documentele si am constatat ca au fost anexate la proiect doar propuneri de acordare a sumelor, dar nu erau precizate si sumele. Apoi am constatat diferente intre sumele cerute si cele acordate, de unde au rezultat probleme in cofinantarea proiectelor, care trebuie asigurata de beneficiar. Toate aceste lucruri le-am aflat ieri (n.r. joi) si de aceea nu voi contrasemna”, a declarat Ovidiu Popovici.

                            Ca la clasa zero

                            Daca in urma cu o saptamâna, dupa ce a esuat prima „extraordinara” de CL referitoare la finantarile nerambursabile, luam in calcul si varianta prostiei, de data aceasta, raspunsul e unul singur: prosteala. Si e prosteala pe fata! Secretarul Popovici vorbeste despre „probleme in cofinantarea proiectelor”, inducând ideea unor ilegalitati monstruoase.

                            Numai ca toate cele 17 proiecte declarate câstigatoare pe Domeniul Sport de catre Primarie prezinta dovada cofinantarilor! Altfel, ele ar fi fost trecute pe lista „respinsilor”, cum s-a intâmplat, chiar in acest an, cu alte asociatii sportive. Ce-i drept, cele 17 asociatii au facut dovada cofinantarii la suma ceruta, care, de regula, este mai mare decât cea pe care o aproba, pâna la urma, municipalitatea.

                            Caz concret: Fundatia Pro Stiinta a elaborat, in numele echipei de volei feminin a Stiintei Bacau, un proiect in valoare de 3.000.000 lei. Din aceasta suma, 2.700.000 lei urmau sa fie acordati de Primarie, iar 300.000 lei asigurati de Pro Stiinta, ca si cofinantare. Comisia din cadrul Primariei a stabilit ca Pro Stiinta sa primeasca doar 2.000.000 lei. Or, daca Pro Stiinta poate cofinanta un proiect de 3.000.000 lei (suma ceruta), implicit poate asigura confinantare si la cei 2.000.000 lei acordati, in final de Primarie.

                            N-aveti voi atâtea degete

                            Si mai clar, acum: totul a fost un joc (dracu’ stie al cui; se vorbeste despre teama consilierilor, dar si despre o alta carte jucata cu tupeu de Popovici pentru a ramâne, in continuare, secretarul Primariei) astfel incât finantarile nerambursabile sa nu fie aprobate.

                            „E rea-credinta”, a rabufnit antrenorul echipei de volei feminin a Stiintei, Florin Grapa. „Se invoca acea anexa B a contractului de finantare, care, in baza aprobarii sumelor de catre Consiliul Local, trebuie recompletata. E o chestie tehnica.

                            Anul trecut, aceasta anexa a fost recompletata de noi in momentul semnarii contractelor de finantare. Si asta dupa ce Consiliul Local a aprobat sumele. Acum, ni se spune, chipurile, ca trebuia recompletata inainte. Numai ca Primaria nu ne-a instiintat in mod oficial de asa ceva. Ce sa inteleg? Ca anul trecut finantarile s-au facut in mod ilegal? Eu am demonstrat ca pot cofinanta un proiect de 3.000.000 lei. Prin urmare, e logic ca dispun de cofinantare si pentru 2.000.000 lei, cât ar urma sa mi se dea”, a spus Florin Grapa.

                            Sunt cuvintele unui om care, in ultimii 22 de ani a cucerit cu Stiinta patru titluri nationale, 12 titluri de vice-campion national, patru Cupe ale României (plus alte 14 finale jucate), cinci titluri de campion mondial universitar si a adunat zeci de participari in cupele europene, de la Liga Campionilor, la CEV Cup. Hei, gaskarilor, n-aveti voi atâtea degete de ridicat câte performanta are omul asta si echipa pe care o antreneaza! Si sa speram ca noul Consiliul Local va fi altfel. Nu unul de aratat cu degetul!

                            Proiectul Erasmus+ „Career Planning for Teenagers” trage cortina

                              În saptamâna 30 mai – 4 iunie, a avut loc ultima mobilitate transnationala din cadrul proiectului Erasmus+ derulat de Colegiul National „Vasile Alecsandri” în parteneriat cu sair Abay Konanbay Anadolu Lisesi, Istanbul, Instituto Politecnico de Santarem, Portugalia si Spojena Skola Bratislava.

                              Astfel, 16 profesori din Turcia (tara coordonatoare), Portugalia si Slovacia, împreuna cu echipa de profesori din colegiu au petrecut prima parte a saptamânii explorând frumusetile tarii noastre, vizitând obiective turistice precum Castelul Peles, Castelul Bran, Biserica Neagra sau monumente ale naturii precum Babele si Sfinxul de pe Platoul Bucegi.

                              Extrem de încântati de aceste experiente, membrii echipelor de proiect au revenit în Bacau, unde au avut loc întruniri formale ce au avut drept scop evaluarea proiectului, a rezultatelor înregistrate, distribuirea sarcinilor cu privire la publicarea produsului intelectual, „Ghid de bune practici pentru angajarea pe piata muncii europene” si raportarea catre Agentia Nationala din Turcia. Proiectul se va finaliza pe 31 august 2016, data la care produsul va putea fi accesat pe website-ul oficial al acestuia.

                              Finalul celor aproape doi ani de proiect a marcat practic un început de colaborare pe termen lung cu partenerii nostri si promisiunea dezvoltarii de noi proiecte educationale.

                              Desi aparent limitata în timp si spatiu, aceasta experienta europeana a oferit prilejul legarii unor prietenii durabile între profesori si elevi de nationalitati diferite, ocazia de a ne cunoaste mai bine ca popor si de a analiza asemanarile si deosebirile dintre noi si ceilalti. Am devenit astfel mai deschisi, mai toleranti, mai mândri de mostenirea noastra culturala.

                              Cu aceasta ocazie, dorim sa multumim elevilor nostri (voluntari si beneficiari ai mobilitatilor) care, prin participarea lor, au contribuit la marcarea colegiului nostru pe harta educatiei europene. De asemenea, suntem recunoscatori tuturor colegilor care au luat parte, direct sau indirect, la experienta ErasmusA si fara sprijinul carora implementarea proiectului ar fi fost mai anevoioasa.

                              Prof. Mariana Andone

                              Claudiu Dorneanu, candidat M10 la functia de primar al Bacaului: „CONTEAZA PE CINE ALEGI !”

                              Firesc, acesta ar putea fi definit drept slogan de campanie. Ei bine, nu este slogan ci un îndemn care încheia fiecare zi-capitol a ceea ce se numeste „Jurnal de campanie” de pe propria-mi pagina de Facebook si nu am pretentia vreunei exclusivitati de brand.

                              Fiecare vot are greutate egala cu întreaga suma de voturi exprimate si aceasta se traduce printr-un singur cuvânt: ÎNCREDERE. 1.124 este numarul meu, dar nu îmi propun sa fac aici o insiruire de cifre sau nume. Sigur, exista o suma a prezentei la urne si matematic nu pare sa fie fericita daca am compara-o cu cifra voturilor neexprimate.

                              În fapt neîncrederea românilor în clasa politica, conform unui studiu IRES din februarie ne arata acest… previzibil. Poate, cumva, zona de „independenti” releva un context electiv, favorabil. Cu toate acestea am ales sa intru în joc, însa nu oricum ci cu acordul familiei si alaturi de colegii mei de la Partidul M10, având si încurajari din partea prietenilor.

                              M-am decis în ultima saptamâna din luna martie, dupa ce noi, cei de la M10 am trecut printr-o etapa de încercari de coalizare cu alte formatiuni civice pentru a sprijini un candidat tânar, independent.

                              Hotarâsem sa intram într-o competitie electorala pentru a marca accesul pe scena politica a partidului dincolo de certificatul de nastere dobândit în urma cu un an. Stiam ce ne asteapta si am dat tonul pentru toti colegii din tara; ne-am saturat de minciuna, de hotie si de coruptie!

                              În Bacau, scena cu candidati era deja prea-plina, care mai de care se anuntasera chiar si cu un an înainte ori lucrau de mai bine de doi ani la campanie. Bacaul începuse sa se si umple cu tot felul de chipuri de „colosi” care ne priveau sfidatori de pe ziduri, autobuze, panouri etc., parca aratându-ne ca tot orasul este al lor si ca noi, marea majoritate, suntem mici de tot, nesemnificativi si fara autoritate.

                              Ramân la aceasta parere : „Niciodata n-au avut în intentie – cei care au fost si sunt la putere astazi – si nici nu si-au propus ca scop, sa sustina interesele noastre, ale bacauanilor . E o traditie de acum, ca în campaniile electorale, sa se prefaca duri si razboinici, aruncându-si vorbe murdare – de ochii lumii doar – pentru a întretine ura si mizeria, dupa care fac aliante, îsi dau mâinile pe la spate, fac compromisuri.”.Noi, eu, nu vom fi parte a niciunui pact, domnilor, va asigur!

                              Înainte de toate am studiat legea si ne-am trasat directiile de actiune „Campania noastra va fi curata, onesta si cu un comportament cavaleresc fata de competitori. Asta ne caracterizeaza!”. Pe 29 martie am avut primele liste cu semnaturi de sustinere si pâna la ultima au fost muncite din om în om si chiar verificate. Stiam ce avea sa urmeze cu verificarea autenticitatii de catre Biroul Electoral si nu am permis nici o greseala.

                              Etapa îndeplinita cu succes! Apoi am vazut ce înseamna ca un competitor sa joace necinstit si stim ce presupune si legea când intri corect sau nu în cursa catre votul cetateanului. De Sf. Gheorghe am depus candidaturile pentru consiliul local si primar, marcând momentul cu câte o narcisa alba oferita fiecarui cetatean pe care l-am întâlnit în cale. Campania electorala urma sa înceapa în 6 mai.

                              Atipic obisnuitei campanii, murdara, cu resurse financiare oculte, ne-am ales o abordare
                              calma centrata pe om ca fiind principalul element de constructie si pe un proiect intitulat „Marca Bacau”. Ideea campaniei, fara regii bine puse la punct, una LIVE! cu oamenii din Bacau si cu subiectele oferite de viata de zi cu zi, totul transpus pe Facebook.

                              Acolo, filmuletele, caricaturile dar mai ales jurnalul de campanie au avut o audienta însemnata, ceea ce fara nici o sponsorizare ne-a facut sa fim No.1 la finele campaniei. În paralel, campania a însemnat împartire si afisaj de materiale de publicitate electorala, discutii cu reprezentanti ai societatii civile, ai mediului de afaceri, oameni de cultura, cu tineri, cu pensionari, dar si dezbateri publice. Multe subiecte din campanie vor fi reluate pentru adevarata lor valoare nu numai emotionala, iar unul este cel al jurnalistilor bacauani; mass-media, principal canal de informare se afla în declin major de ani buni.

                              În aceasta campanie am putut sa descopar publicului parte dintre realitatile Bacaului de astazi: ce înseamna sa avem o identitate urbana falsa; cât respect arata unele autoritati fata de lege, cetateni si valorile nationale; ce înseamna pentru oras resursa „apa”; ce presupune lipsa de dialog cu mediul de afaceri; în ce fel reusesc sau nu sa sustina proiecte ONG-urile real functionale; cum vad tiganii nostri lipsa unui tratament demn; de ce se simt copiii si tinerii fara sanse meritorii atât în scoala cât mai ales dupa; ce înseamna soarta nefasta a orfanilor si aceea a persoanelor defavorizate socio-profesional; cât valoreaza mediul si patrimoniul orasului; ce înseamna sa nu ai optiuni de agrement si distractie… si lista este lunga. Toate sunt acum acoperite de promisiuni de campanie, fara valoare!
                              Cel putin din aceste motive am pus în vedere cetatenilor si candidatilor, proiectul meu politic în 10 puncte, drept un set de principii pe care ar trebui sa ni le asumam fiecare înainte de a promite ceva:

                              1. Sa nu am alti stapâni decât cetateanul si legea
                              2. Sa nu tradez interesul national
                              3. Sa nu atac institutiile statului
                              4. Sa nu fur si sa nu risipesc banul public
                              5. Sa nu mint, sa nu plagiez, sa nu calomniez, sa nu mituiesc
                              6. Sa fiu atent la mesajele date de tinerii vizionari
                              7. Sa-mi educ copiii
                              8. Sa respect valorile familiei si sa-mi ajut semenii
                              9. Sa sustin patrimoniul si protejarea mediului
                              10. Sa respect identitatea, valorile si trecutul ca sa avem un viitor

                              Pare simplist, însa inevitabil plecam si ne întoarcem la aceste lucruri simple. Cum eu îmi propusesem, la investitura, sa recomand primarului ales sa-si depuna demisia la partid. Numai asa va fi primarul bacauanilor si al Bacaului.

                              Am un vis, ca cei doi copilasi ai mei sa traiasca intr-un oras european, sa creasca, sa se formeze aici si sa aiba încrederea ca se pot realiza acasa. Bacaul trebuie sa fie prima optiune pentru copiii nostri, pentru viitorul nostru, pentru ai nostri care se vor întoarce.
                              – Campania!? O victorie însemnata pentru care multumesc tuturor!
                              Eu am ales pe cine contez.

                              Ce sugestii aveti pentru primarul ales al municipiului Bacau, Cosmin Necula?

                              Ceea ce as vrea eu sa faca primarul Cosmin Necula este exact ceea ce as fi facut eu: sa demisioneze din partidul dânsului inainte de preluarea mandatului. Asa ar fi cu adevarat primarul cetatenilor si al Bacaului!

                              Arhitectura la Putere

                              Forumul anual al arhitectilor care tocmai s-a incheiat in Bacau, in a doua sa editie, a readus in atentia celor interesati destinul orasului in care traiesc, indiferent care ar fi acesta.

                              Unul dintre participantii la eveniment a si numit orasul, din aceasta perspectiva, ca fiind de fapt „o multitudine nesfârsita de orase care coexista”, pentru ca exista un oras al centrului, unul al mahalalei, al periferiei semiagricole, un oras industrial, unul al serviciilor, unul al gradinilor, al parcurilor, al statuilor, unul al masinilor, unul al animalelor fara stapân, dar si un oras al trecutului, unul al prezentului sau unul al viitorului.

                              Fiecare vede intr-un oras doar un fragment, un crâmpei, dupa cum este interesat. Important – sustin arhitectii – este ca, pe rând, sa vedem toate orasele din oras, sa le vedem in coexistenta lor, sa vedem felul in care ele compun o urbe absolut bine organizata.

                              Arhitectii au facut de multe ori proiecte pentru configurarea sau reconfigurarea oraselor, le-au adresat, evident, autoritatilor locale, edililor, si au asteptat sa fie aplicate. Este si cazul municipiului Bacau, unde pâna acum nu s-a intâmplat vreo astfel de aplicare, desi toti vorbim de nevoia de resistematizare urbana macar a zonei centrale. Motivele sunt multe, cel putin asa cum sunt ele prezentate.

                              Arhitectii ar trebui sa fie, insa, ridicati in grad si inclusi real in conglomeratul administrativ, iar arhitectura ar trebui considerata o reala putere, peste care nu se poate trece. Am avea o autoritate care ar tine cu mâna de fier frâul dezvoltarii urbane, pentru ca orasul sa devina, sa creasca, numai in directia buna.

                              Sa arate cum se cuvine, sa serveasca prin fiecare oras din el insusi comunitatii si fiecarui locuitor in parte. Astfel ne-am simti in propriul nostru oras ca acasa.

                              Despre colapsul Capitalismului, cu Tariq Ali

                              Tariq Ali este un personaj fascinat fie si numai ca, crescut intr-o familie aristocratica musulmana, s-a declarat comunist. Stabilit in Anglia din 1960, el a intrat in Partidul Laburist, devenind scriitor, jurnalist si realizator de filme, publicând periodic in The Guardian, CounterPunch si London Review of Books.

                              A inceput sa fie cunoscut in timpul razboiului din Vietnam, ca oponent al acestuia, imprietenindu-se cu figuri influente cum ar fi Malcolm X, John Lennon sau Yoko Ono. In 1967, ajuns in Bolivia, la procesul unui universitar francez, Régis Debray, camarad al lui Che Guevara, si, fiind acuzat ca ar fi un revolutionar cubanez, Tariq Ali le-a raspuns autoritatilor: „Daca ma veti tortura toata noaptea si dimineata voi sti sa vorbesc spaniola, o sa va fiu recunoscator toata viata”.

                              Am stabilit, deci, ca Tariq Ali este un personaj interesant. Fiind de stânga, s-a pronuntat impotriva politicilor neoliberale, cunoscator al lumii musulmane, s-a declarat impotriva razboiului din Irak. Intr-un interviu recent, el face o previziune sumbra: „Capitalismul se va prabusi din cauza ca elitele politice si bancile ii lasa pe saraci sa putrezeasca”.

                              El spune ca asistam, astazi, la o revolta in mai multe tari occidentale tocmai din cauza ca elitele care au condus SUA si Europa de Vest s-au dovedit incapanile sa ofere chiar si cele mai infime paleative popoarelor. Ele au permis ca numarul saracilor sa creasca si – indiferent de culoarea pielii – sa traiasca in mizerie.

                              „Iar acum avem un protest impotriva acestui centru de putere al elitelor pe care eu il numesc ‘centru extrem’ pentru ca, indiferent daca se numesc social-democrati sau conservatori, ei coopereaza pentru a-si zdrobi oponentii”.

                              Tariq Ali spune ca Donald Trump este un exponent al acestei revolte deoarece a devenit cel care exprima fanteziile cele mai dezlantuite ale saracilor si, in acelasi timp, promite imbunatatirea situatiei celei mai lovite sectiuni a clasei muncitoare de culoare alba.

                              Dreapta si extrema dreapta devin tot mai puternice in toata lumea, in vreme ce stânga este slaba, acesta fiind, spune el, motivul pentru care Bernie Sanders nu a convins desi oferea, de asemenea, o voce independenta clasei muncitoare.

                              Tariq Ali considera ca, in actuala forma, Capitalismul se indreapta spre colaps iar bancile si elitele politice fac tot posibilul ca sa-l opreasca.

                              Un astfel de exemplu este ceea ce a facut UE atunci când Grecia a fost la un pas de intrarea in incapacitate de plata.

                              „Acesta a fost un mesaj catre tarile in care nu exista conflicte armate sau razboaie de guerilla: nu incercati sa preluati puterea si sa nationalizati industriile pentru ca ne calcati pe bataturi, si ce a patit Grecia, veti pati si voi. Asta a facut Uniunea Europeana Greciei si, ca sa fim sinceri, a avut efect. Grupul radical spaniol Podemos a dat inapoi”.

                              Si a continuat: „Ei stiu ca vine colapsul si incearca sa se asigure ca nu-i va afecta. Asa ca bancile germane nu sunt pregatite sa permita politicienilor sa-si asume riscurile de a salva Grecia sau orice alta tara cu probleme”.

                              Concluzia sa este ca, prin ceea ce au facut Greciei, bancile germane s-au salvat pe ele insele.

                              Sistemul – spune Tariq Ali – este marginit si traieste clipa; Capitalismul si capitalistii nu gândesc pe termen lung”.