Acasă Blog Pagina 27

Anul Nadia 2026, lansat oficial la Onești

Punctul culminant al manifestărilor dedicate Nadiei Comăneci e programat pe data de 31 mai, atunci când, în prezența „Zeiței de la Montreal”, va avea loc premierea câștigătoarelor competiției internaționale de gimnastică, „Nadia Comăneci- Perfect 10”, va fi inaugurat traseul „Drumul Perfecțiunii” și se va derula, pe arena „Carom”, un eveniment de mare ținută: Gala „Parada Campioanelor”

2026 a fost decretat drept „Anul Nadia Comăneci”. Anul în care se celebrează jumătate de veac de la prima notă de zece din istoria gimnasticii, performanță reușită de Nadia Comăneci la Olimpiada de la Montreal din 1976. Așa cum era și firesc, seria de manifestări a acestui program național dedicat excelenței va avea unul din punctele de maxim interes la Onești, orașul Nadiei, devenit pentru anul în curs „Oraș European al Sportului”.

Miercuri, 4 martie, la Biblioteca Municipală „Radu Rosetti” a fost lansat în mod oficial „Anul Nadia 2026”, cu ocazia unei conferințe de presă la care au participat primarul Oneștiului, Adrian Jilcu, viceprimarul Claudiu Găburel, consilierul Alexandru Cristea, directorul bibliotecii, Ionuț Tenie și directorul CSM Onești, Ingrid Istrate. În cadrul conferinței au fost prezentate etapele acestui proiect de anvergură ce include 35 de manifestări sportive, artistice și culturale.

Punctul culminant îl va constitui data de 31 mai, atunci când, în prezența Nadiei, vor avea loc o serie de evenimente de mare impact. Ziua de 31 mai va debuta cu finalele pe aparate ale competiției internaționale de gimnastică „Cupa Nadia Comăneci- Perfect 10”, premierea câștigătoarelor urmând să fie oficiată de „Zeița de la Montreal”. Ulterior va fi inaugurat Traseul „Drumul Perfecțiunii”, ce duce de la blocul în care a copilărit cea mai bună gimnastă a lumii la sala care îi poartă numele. Seara, cu începere de la ora 19.00, pe arena „Carom”, acolo unde Nadia a fost întâmpinată de întregul oraș după triumful de la Montreal, din urmă cu 50 de ani, va avea loc Gala „Parada Campioanelor”. Televizată în direct de TVR, „Parada Campioanelor” va reuni, alături de Nadia, campioanele olimpice la gimnastică ale României din generații diferite, dar și marii performeri ai țării din celelalte discipline. Seara se va încheia cu un concert susținut de Loredana. Accesul la Gala „Parada Campioanelor” va fi gratuit.

„Am convingerea că această gală va reprezenta un eveniment unic. Vor fi foarte multe surprize și, înainte de toate, mulți invitați de marcă. Vor fi acordate distincții și titluri de cetățean de onoare campioanelor Oneștiului. Mă bucur că avem întreg sprijinul Primăriei și al Consiliului Local Onești, cu atât mai mult cu cât municipalitatea asigură reabilitarea bazei Carom, acolo unde va fi pusă în scenă Gala Parada Campioanelor. Totodată, beneficiem și de susținerea Companiei Dedeman, partnerul nostru în acest proiect”, a declarat directorul CSM Onești, Ingrid Istrate, care speră ca „Anul Nadia 2026” să coincidă și cu punerea în practică a reabilitării, în temeiul unui proiect de 24 de milioane de euro depus la Compania Națională de Investiții, a întregii baze de pregătire a CSM Onești sub titulatura Complexul Sportiv „Nadia Comăneci”: „Este acum ori niciodată! Sperăm ca în anul Nadiei, guvernul să dea undă verde finanțării acestui proiect grandios, care leagă trecutul de viitor”.

Tenis: Vladimir Toporaș (SCM Bacău), căștigător al Cupei de Iarnă la început de… primăvară

Este vremea mărțișoarelor, ghioceilor și toporașilor. Dar și a lui Vladimir Toporaș. Tenismenul în vârstă de zece ani antrenat de Eugen Lupeș la SCM Bacău și-a adjudecat Cupa de Iarnă la început de …primăvară.

La competiția FRT derulată între finalul lunii februarie și debutul lui martie și găzduită de AS Profesional Tenis Club Bacău, Vladimir Toporaș a fost protagonistul categoriei de vârstă 12 ani masculin.

Cotat drept favoritul numărul 2, băcăuanul a a câștigat primele două tururi în mod categoric, cu 6-1, 6-1 și 6-1, 6-2 contra lui Victor Vartolomei (Giglio Iași), respectiv Ianis Matei (ACS Tenis Challenge Bacău), pentru ca în semifinale să se impună într-un meci pe muchie de cuțit disputat în compania favoritului 4, Lucas Sava (CSȘ Unirea Iași) și încheiat cu scorul de 7-6(5), 6-7(6), 16-14! Finala a fost, de asemenea una decisă în prelungiri, Toporaș câștigând-o cu 6-3, 4-6, 10-5 în dauna lui Vladimir Chiruță (Condor Piatra Neamț).

 

Centenar Gheorghe Platon. „Istoria trebuie rostită…”

    Cu aceste cuvinte ale academicianului Gheorghe Platon (26 febr. 1926, Buhuși ‒ 24 ian. 2006, Iași) răsunând în sala Centrului Educațional Multifuncțional din Buhuși, cuvinte extrase dintr-un filmuleț editat din arhiva interviurilor realizate de TVR Iași, am pătruns în atmosfera evenimentului omagial derulat chiar în ziua centenarului său. Un moment de aleasă prețuire, împletită cu recunoștință și respect pentru urmașii săi, de către foști elevi, jurnaliști, reprezentanți ai administrației și instituțiilor de învățământ locale, dar și din vecinătate, profesori și tineri pasionați de istorie.

                  Deschiderea acestei manifestări a fost atribuită maestrului de ceremonii locale, profesorul Ion Fercu, care cu priceperea-i prea cunoscută și cu umorul inconfundabil a oficiat prezentarea invitaților, mărturisind și gândul precursor al acestui eveniment. Momentul deosebit de emoționant l-a constituit intervenția fiului celui omagiat, profesorul universitar doctor Alexandru-Florin Platon, care a oferit auditoriului o incursiune sensibilă în istoria familiei, conturând chipul tatălui și dincolo de catedră și de paginile lucrărilor științifice. „Aparent, a vorbi despre părinți e foarte ușor; mai greu este să vorbești despre ei înțelegându-i și căutând ce anume i-a făcut să fie oamenii care au fost”, a spus domnia-sa evocând apoi structura unui om de o rigurozitate drastică, cu o disciplină a muncii incontestabilă, pasionat de istorie și cu un… defect, rezultat al „calității sale de persoană inabilă organic de a se descurca în viața socială”. Altfel spus: „nu a știut să pună pile”. Printre valorile induse de tatăl său se evidențiază de departe respectul față de profesori și bunăvoința în societate, pe care a aprofundat-o pe parcursul vieții sale drept lecția modestiei, a discreției și a politeții.

                  Continuând pe linia tezaurului cuvântului „dor” și a sensibilității, profesoara de limba latină și scriitoarea Oana Lazăr, jurnalistă la TVR Iași, cu un umor fin și o sinceritate palpabilă, ni l-a conturat pe academician ca pe „un voievod cu plete albe, impetuos, punctual, telegenic, carismatic, daruri naturale șlefuite prin citit” asiduu. „Finis coronat opus” (în traducere, „sfârșitul încununează opera”) este expresia cu care și-a încheiat elegant omagiul, lăsând parcă fărâme din nostalgia întâlnirilor dumneaei cu academicianul Gheorghe Platon să plutească în aer pentru câteva secunde, pentru a fi inspirate de noi toți.

                  Profesorul doctor Gabriel Leahu a rememorat anii de formare sub îndrumarea acestuia, subliniind exigența, claritatea discursului și puterea de a inspira generații întregi de studenți. De la dumnealui am aflat despre respectul pentru sursă, argumentația riguros alcătuită, disciplina metodologică, despre faptul că valoarea nu se negociază, iar demnitatea cercetării este inseparabilă de cea a celui care o practică, principii de la care domnul academician nu se îndepărta. Printre amintirile fostului elev, răzbate umbra domnului profesor pe culoarul Universității, umbra sub care a pășit și dumnealui, mărturisindu-ne că cea mai durabilă lucrare rămân oamenii pe care acesta i-a format.

                  De la Colegiul Național Pedagogic „Gheorghe Asachi” Piatra-Neamț, directorul, profesor doctor Ioan-Romeo Roman, și profesoara de istorie Daniela-Gabriela Mitrea au adăugat o altfel de lecție de viață evenimentului, trecându-ne prin biografia anilor de „școală normală”, așa cum se numea colegiul pe vremea elevului Gheorghe Platon, care s-a evidențiat prin sârguință și eleganță morală. „Să fim demni că suntem urmașii academicianului”, iar „amintirea sa să fie o binecuvântare pentru toți cei prezenți și pentru cei care îl studiază” sunt declarațiile afective și omagiale ale celor doi în încheiere.

                  Conferențiarul universitar doctor Ioan Dănilă, acest tezaur al agendei culturale băcăuane, care alături de profesorul și scriitorul Ion Fercu prezintă un dar incontestabil în a mobiliza personalități și instituții în organizarea de evenimente cu greutate intelectuală, ne-a făcut câteva adnotări, evidențiind interviul luat profesoarei Maria Platon, soția academicianului, în 2015, consemnat în paginile revistei de cultură „Ateneu”, al cărei centenar a fost marcat în 2025, și punctând greutatea contribuției universitarei în realizarea monografiei revistei „Dacia literară”. Scriitorul și publicistul Cornel Galben a prezentat pagina din „Ateneu” (febr. 2026) pe care i-a dedicat-o lui Gh. Platon.

                  Reprezentantul administrației locale, primarul Vasile Zaharia, ne-a mărturisit că după ce a crescut prin povestea fiului alături de tată, a retrăit și emoțiile propriei studenții prin amintirile istoricului Gabriel Leahu. Ne-a declarat că își dorește și va încerca, atât cât legislația îi permite, să redenumească fosta stradă Popa Ghiță, cea pe care a locuit viitorul academician, cu numele Gheorghe Platon, în semn de respect și prețuire pentru activitatea acestuia.

                  Evenimentul s-a încheiat într-o notă de recunoștință specială din partea fiului, care le-a mulțumit în primul rând elevilor prezenți pentru că au parcurs cu brio lecția răbdării, de peste două ore, continuând cu profesorii prezenți, moderatori, invitați, fiind recunoscător pentru poziția onorantă de a-l reprezenta pe academician în calitate de urmaș și adresând un îndemn de mare valoare: cu toții avem oameni dragi care nu vor fi veșnici; vor trăi pentru totdeauna dacă ne vom aminti de ei.

                  Moștenirea academicianului Gheorghe Platon rămâne vie prin lucrările sale, prin discipolii formați și prin valorile pe care le-a promovat cu consecvență. Centenarul său nu a fost doar un moment aniversar, ci și o lecție de istorie pentru cei prezenți, o reafirmare a importanței culturii și educației în societatea românească.

     

    Ioana-Suzana Tăutu

    Foto: Adrian Bălăceanu

     

    Bacău: Aproximativ 400 de asistenți maternali informați de polițiști cu privire la prevenirea violenței domestice

      Polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalității din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, în această perioadă, o serie de activități de informare și prevenire adresate asistenților maternali profesioniști din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, având ca temă prevenirea și combaterea violenței domestice.

      Acțiunile au avut ca obiectiv creșterea gradului de conștientizare privind formele violenței domestice, recunoașterea timpurie a semnelor de abuz și cunoașterea cadrului legal și a instrumentelor de intervenție disponibile autorităților.

      În cadrul întâlnirilor, la care au participat aproximativ 400 de asistenți maternali, polițiștii au prezentat informații despre definirea și tipologia faptelor de violență domestică, măsurile de protecție prevăzute de legislația în vigoare – inclusiv ordinul de protecție provizoriu –, procedura de sesizare a faptelor și importanța intervenției rapide.

      De asemenea, au fost abordate aspecte legate de rolul asistentului maternal în identificarea și semnalarea situațiilor de risc, precum și importanța colaborării interinstituționale pentru protejarea copiilor și a victimelor vulnerabile. În cadrul discuțiilor au fost prezentate studii de caz și exemple practice din activitatea curentă, fiind subliniată necesitatea unei comunicări eficiente între instituții pentru prevenirea escaladării situațiilor conflictuale.

      Polițiștii au evidențiat rolul important pe care asistenții maternali îl au în comunitate, aceștia fiind persoane-resursă care, prin experiența acumulată și contactul direct cu diverse situații familiale, pot identifica din timp semnele unor posibile abuzuri și pot oferi sprijin și îndrumare persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate.

      Totodată, participanților le-a fost prezentată aplicația Bright Sky, dezvoltată și adaptată pentru România în cadrul unui parteneriat al Fundației Vodafone România cu Poliția Română, prin Institutul de Cercetare și Prevenire a Criminalității. Aplicația, disponibilă în App Store și Google Play Store, permite victimelor să colecteze dovezi ale abuzului și să identifice informații despre cadrul legal și centrele de sprijin existente la nivel județean.

      În cadrul sesiunilor a fost prezentat și Sistemul Informatic de Monitorizare Electronică, utilizat pentru supravegherea agresorilor în cazul emiterii ordinelor de protecție provizorii, a ordinelor de protecție și a ordinelor europene de protecție.

      Prin aceste demersuri, polițiștii își reafirmă angajamentul de a contribui la creșterea siguranței în comunitate și la protejarea persoanelor aflate în situații de vulnerabilitate, în special a copiilor. Activități similare vor continua în parteneriat cu instituțiile cu atribuții în domeniul protecției sociale.

      Primăvara a venit, în sfârșit, și în Bacău

      Soarele a ieșit timid dintre nori, trotuarele s-au mai uscat, iar oamenii au început să meargă puțin mai încet, parcă bucurându-se de lumina care, până ieri, părea uitată. Pe bănci au reapărut pensionarii, prin parcuri se aud iar copii, iar orașul capătă pentru câteva ore aerul acela blând pe care îl are doar la început de martie.

      E genul de zi în care îți vine să crezi că iarna a plecat definitiv, că frigul și cenușiul au rămas în urmă. Numai că, la noi, primăvara are obiceiul să vină cu pași mărunți și cu răzgândiri rapide. Astăzi e soare, mâine poate fi vânt, iar poimâine ne putem trezi din nou cu un ger încăpățânat.

      Deocamdată, băcăuanii profită de moment. Au scos gecile mai subțiri, au deschis geamurile și au lăsat orașul să respire.

      Primăvara a venit. Să vedem doar cât o să țină.

      Doctorița Berbece va steriliza câini și pisici. Se deschide Centrul de Sterilizări Bacău

        Un nou proiect dedicat gestionării responsabile a animalelor fără stăpân va fi lansat în municipiul Bacău, odată cu deschiderea oficială a Centrului de Sterilizări Bacău, o inițiativă menită să sprijine comunitatea și să contribuie la reducerea numărului de animale abandonate.

        Evenimentul de inaugurare va avea loc sâmbătă, 8 martie, între orele 12:00 și 15:00, la sediul centrului situat pe Strada Trecătoarea Tecuciului nr. 2A, Bacău. Organizatorii îi invită pe membrii comunității, reprezentanți ai presei și pe toți cei interesați să viziteze noul spațiu și să afle mai multe despre activitatea care va fi desfășurată aici.

        Potrivit inițiatorilor proiectului, centrul își propune să devină un punct important pentru programele de sterilizare și pentru promovarea responsabilității față de animale, prin colaborare cu voluntari, organizații și autorități locale.

        „Ne dorim ca acest centru să fie un loc deschis comunității, unde oamenii să poată înțelege mai bine importanța sterilizării și să se implice activ în gestionarea responsabilă a animalelor fără stăpân”, a declarat dr. vet. Elena Berbece, reprezentant al Centrului de Sterilizări Bacău.

        Participanții la eveniment vor avea ocazia să viziteze facilitățile centrului și să discute cu echipa medicală despre proiectele și programele planificate pentru perioada următoare.

        Agricultura la un click distanță: Ce este și cum te ajută aplicația „Bursa de Cereale”

          România reconfirmă statutul de „grânar al Europei”, însă în 2026, performanța nu se mai măsoară doar în tonele recoltate la hectar, ci și în rapiditatea și eficiența cu care se îngrijesc aceste produse ajung pe piețele internaționale. Într-un context economic marcat de instabilitate, platforma Bursa de Cereale devine motorul unei schimbări necesare: trecerea de la negocierile fragmentate de la marginea tarlalei, la o piață digitală transparentă și integrată.

          Eliminarea barierelor dintre fermieri și marii cumpărători

          Istoric, unul dintre cele mai mari obstacole pentru fermierul român a fost lipsă de acces direct la cumpărători relevanți, fiind adesea captiv într-un lanț de intermediari care reduc marja de profit a producătorului. Portalu cereale de vanzare sparge aceste bariere, oferind o soluție tehnologică care conectează direct cererea cu oferta.

          Proiectul este rezultatul unei sinergii între experiența practică și inovația digitală. Fondatorii,Negrea Georgică Cătălin– expert cu peste 15 ani în tranzacționarea cerealelor – și Crăciun Florentin Simion– antreprenor cu două decenii de experiență în mediul online – au creat un instrument care răspunde nevoilor reale ale pieței: predictibilitate, siguranță și profitabilitate.

          Contractarea în avans: Siguranță financiară înainte de recoltă

          Poate cea mai revoluționară funcție a aplicației este posibilitatea realizari contractului culturii încă din faza de însămânțare. Această strategie de a merge in avans oferă fermierilor un avantaj competitiv uriaș:

          Flux de numerar imediat:Fermierii pot securiza fondurile necesare pentru a se folosi de semințe, îngrășăminte și combustibil.

          Predictibilitate:Eliminarea riscului de scădere a prețurilor în vârful sezonului, când oferta este masivă.

          Simplificați:Prin aplicația disponibilă în App Store și Google Play, un anunț poate fi publicat în câteva secunde, direct din tractor sau de la sediul fermei.

          Un ecosistem echitabil pentru întreg lanțul agro-alimentar

          „Bursa de Cereale” nu este doar un instrument pentru vânzători, ci și o resursă strategică pentru cumpărători, comercianți și procesatori. Aceștia obțin o radiografie în timp real a disponibilităților de stoc la nivel național, putând să planifice logistica și bunele mai eficiente.

          Mai mult, digitalizarea aduce transparență totală. Prețul nu mai este un element de speculă, ci un indicator clar al pieței, reflectat de cererea și oferta reală. Această democratizare a informației permite și fermierii mici sau medii să devină vizibili pentru marii jucători globali, oferindu-le șansa de a fi pe poziții de egalitate.

          Concluzie: Agricultura 4.0 este aici

          Succesul în agricultura modernă depinde de capacitatea de adaptare la noi tehnologii. Platforma Bursa de Cereale un pas decisiv către maturizarea pieței de mărfuri agricole din România. Prin eliminarea birocrației și a intermediarilor inutili, platforma nu doar că optimizează costurile, dar pune bazele unei agriculturi sustenabile și competitive.

          Indiferent dacă ești un producător care dorește să valorifice munca la prețul corect sau un cumpărător în căutarea unor surse de aprovizionare sigure, viitorul tranzacțiilor tale să înceapă pe cerealedevanzare.ro. Într-o lume în continuă schimbare, informația și conectivitatea sunt cele mai valoroase resurse ale pământului românesc

           

          49 de ani de la cutremurul din 1977: povestea asistentei Maria Teslaru, care a murit salvând o pacientă

            Spitalul „Prof. Dr. Eduard Apetrei” din Buhuși a marcat miercuri 49 de ani de la cutremurul devastator din 4 martie 1977, evocând sacrificiul asistentei medicale Maria Teslaru, care și-a pierdut viața în timp ce încerca să își protejeze o pacientă.

            Potrivit relatărilor păstrate în memoria instituției, în momentele de panică produse de seism, bolnavii internați s-au îndreptat spre căile de evacuare, în timp ce clădirea spitalului se cutremura puternic. În acel context, coșul sobelor s-a prăbușit, antrenând în cădere zeci de cărămizi.

            Într-o fracțiune de secundă, asistenta Maria Teslaru a acoperit cu propriul trup o pacientă pentru a o proteja de bucățile de zidărie care se prăbușeau. O cărămidă desprinsă din coșul sobei a lovit-o puternic în cap, iar lovitura s-a dovedit fatală.

            Locul tragediei se află astăzi în zona secției de psihiatrie cronici a Spitalului „Prof. Dr. Eduard Apetrei” Buhuși.

            „Uitând-o pe Maria Teslaru, îi culcăm la pământ crucea sufletului pe care și l-a înveșnicit jertfindu-se”, a declarat Teodora Busuioc, martoră a momentelor dramatice.

            Reprezentanții unității medicale au subliniat că sacrificiul asistentei Maria Teslaru rămâne un simbol al devotamentului și al responsabilității față de pacient, fiind comemorat anual de comunitatea medicală locală.

            Fotbal: Se reia Liga 4

            După mai bine de trei luni de pauză se reia campionatul Ligii 4 la fotbal. Se reia în acest weekend, cu etapa 16. Și se reia cu o echipă în minus, Bamirom Dumbrăveni retrăgându-se din competiție. În pauza de iarnă s-au disputat și câteva din jocurile restante: Unirea Bacău- Voința Bacău 1-5 (contând pentru etapa cu numărul 9), FC Bubu- Gloria Zemeș 3-0 (restanță din etapa a zecea) și CS Bârsănești- CSM Moinești 4-1 (din etapa 15).

            Capul de afiș al primei runde din 2026 este întâlnirea programată sâmbătă, 7 martie, pe sinteticul de la Buhuși, între a treia clasată, Bubu și lidera autoritară CS Bârsănești.

            Programul etapei 16, prima din 2026

            Sâmbătă, 7 martie, ora 11.00: AS Negri- ACS Gauss Bacău, CSM Moinești- Vulturul Măgirești, ACS Viitorul Nicolae Bălcescu- Flamura Roșie Sascut. Ora 15.00: AFC Bubu- CS Bârsănești (teren Baza Sportivă Buhuși), Sportul Horgești- AS Măgura Cașin.

            Duminică, 8 martie, ora 11.00: Recolta Urechești- Bradul Mânăstirea Cașin, Voința Bacău- UZU Dărmănești (teren Baza Nautică Șerbănești), CS Faraoani- CS Dofteana, Gloria Zemeș- AFC Unirea Bacău.

            CS Măgura Târgu-Ocna și Viitorul Dămienești stau.

            Clasament: 1) CS Bârsănești 42p., 2) AS Negri 37p., 3) AFC Bubu 35p. (golaveraj 77-6), 4) Vulturul Măgirești 35p., 5) Viitorul Nicolae Bălcescu 29p. (44-19), 6) Gloria Zemeș 29p. (49-28), 7) Voința Bacău 24p., 8) CS Dofteana 23p., 9) CSM Moinești 22p., 10) UZU Dărmănești 18p. (28-28), 11) Bamirom Dumbrăveni 18p. (31-34), 12) Măgura Târgu-Ocna 17p., 13) Sportul Horgești 16p., 14) Bradul Mânăstirea Cașin 15p., 15) AFC Unirea Bacău 14p. (24-39), 16) CS Faraoani 14p. (21-38), 17) AS Măgura Cașin 12p., 18) Recolta Urechești 9p., 19) Flamura Roșie Sascut 6p., 20) Gauss Bacău 4p., 21) Viitorul Dămienești 1p.

             

            Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității

              Ziua Mondială de Luptă Împotriva Obezității este o inițiativă a Federației Mondiale a Obezității, lansată în anul 2015, cu scopul de a promova soluții practice care să sprijine oamenii să obțină și să mențină o greutate optimă, să beneficieze de tratament adecvat și astfel să contribuie la reducerea numărului de cazuri de obezitate.

              Obezitatea: o provocare globală care ne privește pe toți

              Tema ediției din 2026 – „8 miliarde de motive să acționăm împotriva obezității” – reflectă atât numărul persoanelor de la nivel mondial, cât și responsabilitatea comună de a aborda această problemă de sănătate publică. Anul acesta, mesajele transmise cu această ocazie se adresează tuturor persoanelor afectate direct sau indirect de supraponderalitate și obezitate – fiecăruia dintre cei 8 miliarde de oameni – cu un accent deosebit pe cel mai vulnerabil grup: copiii.

              Estimările internaționale arată că, până în 2035, 4 miliarde de oameni, adică jumătate din populația globului, vor fi afectați de supraponderalitate sau obezitate, dacă nu se iau măsuri pentru a preveni și controla acest fenomen.

              Obezitatea afectează întreaga societate, contribuind semnificativ la apariția bolilor netransmisibile și reflectând disfuncționalități ale sistemelor sociale, economice și alimentare. Creșterea rapidă a prevalenței obezității infantile în țările cu venituri mici și medii evidențiază, totodată, adâncirea inegalităților în domeniul sănătății. Măsurile orientate spre prevenirea și tratarea obezității contribuie la îmbunătățirea sănătății publice.

              Obezitatea este boală cronică, la apariția căreia contribuie interacțiunile complexe dintre factorii comportamentali, sociali, genetici, biologici și de mediu. Obezitatea nu înseamnă o lipsă de voință a persoanelor afectate. Schimbările în alimentație, accesul facil la alimente ultra-procesate, stilul de viață și contextul economic au generat condiții care favorizează apariția obezității, contribuind astfel la creșterea accelerată a numărului de persoane afectate. Persoanele care trăiesc cu obezitate prezintă un risc crescut de a dezvolta alte boli cronice, precum diabetul, bolile cardiovasculare și anumite forme de cancer. Excesul ponderal la copii afectează sănătatea fizică și mentală, performanțele școlare și calitatea vieții, crescând totodată riscul de obezitate și de boli netransmisibile la vârsta adultă. 

              Impactul obezității 

              În prezent, pe plan mondial, se estimează că peste 1 miliard de oameni trăiesc cu obezitate și că 1,7 milioane de persoane decedează prematur prin boli netransmisibile asociate supraponderalității și obezității.

              De asemenea, fenomenul este îngrijorător în rândul copiilor. Studiul de evaluare a stării de nutriție a copiilor – European Childhood Obesity Surveillance Initiative – desfășurat în rândul copiilor de 6, 7, 8 și 9 ani, evidenția că unul din patru copii trăia cu exces de greutate (inclusiv obezitate), iar unul din zece copii (11%) trăia cu obezitate (în cele 37 de țări participante, pentru perioada 2022-2024).

              Inițiativa Organizației Mondiale a Sănătății – Childhood Obesity Surveillance Initiative (COSI) este esențială pentru înțelegerea și combaterea obezității infantile în Europa, deoarece oferă date standardizate, comparabile și actualizate despre starea nutrițională a copiilor. Este cel mai amplu sistem de monitorizare a obezității infantile din lume, activ de peste 15 ani și implementat în peste 40–48 de țări europene.

              În cadrul Programului Național de Evaluare și Promovare a Sănătății și Educație pentru Sănătate, Subprogramul de evaluare și promovare a sănătății și educație pentru sănătate (PN XII.1) , Institutul Național de Sănătate Publică, cu sprijinul Direcțiilor Județene de Sănătate Publică, în parteneriat cu Inspectoratele Școlare Județene și școlile realizează evaluarea stării de nutriție a copiilor din ciclul primar (6-10 ani), participând la această inițiativă. În România prevalența supraponderalității (incluzând și obezitatea) la copiii de 7 ani este de 27,5%, iar la copiii de 8 ani este de 32%, conform acestui studiu. 

              Intervenții posibile și necesare pentru combaterea obezității

              Acționând coordonat – de la nivel personal, până la nivelul întregii societăți– putem influența evoluția obezității și putem construi un mediu mai bun și mai echitabil pentru toți. 

              Este nevoie de implicarea tuturor pentru a promova un stil de viață sănătos. Fiecare persoană poate să participe și să susțină activitățile care încurajează mișcarea – de la evenimente sportive locale și plimbări organizate, până la activități în aer liber pentru copii și adulți. În același timp, adoptarea și promovarea unei alimentații echilibrate, atât în familie, cât și în comunitate, prin alegerea unor opțiuni nutritive, precum încurajarea consumului de fructe și legume în școli, grădinițe și la locul de muncă, reprezintă pași esențiali pentru prevenirea obezității. 

              Crearea unui mediu favorabil sănătății este esențial pentru a controla obezitatea și presupune implicarea activă în inițiativele de la nivel local care sprijină amenajarea de parcuri, piste de biciclete și spații de joacă sigure, facilitând astfel activitatea fizică pentru toate vârstele. Totodată, este esențială susținerea programelor educaționale derulate în școli și comunități, pentru a îmbunătăți nivelul de informare privind nutriția și prevenirea obezității.

              28 de cadre didactice și 9 elevi din Bacău, blocați în Emiratele Arabe Unite

                Douăzeci și opt de cadre didactice și nouă elevi din județul Bacău se află în prezent blocați în Dubai și în alte zone din Emiratele Arabe Unite, potrivit informațiilor transmise de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău pentru Radio Iași.

                Cei mai mulți dintre profesorii și învățătorii aflați în această situație provin din municipiul Bacău, a declarat inspectorul școlar general adjunct al ISJ Bacău, Lavinia Misăilă.

                Oficialul a precizat că, deocamdată, nu există informații clare privind modalitatea în care aceștia vor reveni în România. „Deocamdată nu avem mai multe informații referitoare la modalitatea în care ei vor reveni acasă”, a declarat Lavinia Misăilă.

                Pentru a evita perturbarea cursurilor, conducerile unităților de învățământ au apelat la profesori suplinitori și la cadre didactice pensionate, care să preia temporar orele profesorilor aflați în Orientul Mijlociu.

                „Deocamdată, pentru cadrele didactice care sunt plecate, unitățile de învățământ au asigurat suplinitori la clasele unde predau aceste cadre didactice, astfel încât elevii să nu piardă orele. Iar cadrele didactice încă analizăm posibilitățile, fie pot depune solicitări, o cerere la unitatea de învățământ pentru o învoire colegială sau încă mai analizăm posibilitățile legale în care ei pot fi ajutați în această perioadă”, a mai spus inspectorul școlar general adjunct al ISJ Bacău.

                Situația este monitorizată de autoritățile din educație, în timp ce se caută soluții pentru revenirea în siguranță a profesorilor și elevilor în țară.

                I-au furat 1.000 de euro, 100.000 de forinți și 10.000 de lei.

                  Polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Moinești au efectuat percheziții domiciliare într-un dosar penal privind comiterea unei infracțiuni de furt, după ce o femeie în vârstă de 73 de ani a reclamat sustragerea unei sume importante de bani din locuința sa.

                  Potrivit informațiilor furnizate de polițiști, la data de 1 martie a.c., femeia, din comuna Pîrjol, a sesizat autoritățile după ce persoane necunoscute i-ar fi furat bani din casă. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că, într-un interval de aproximativ trei ore în care aceasta a lipsit de la domiciliu, dintr-un șifonier ar fi fost sustrase sumele de 1.000 de euro, 100.000 de forinți și 10.000 de lei.

                  În continuarea cercetărilor, la data de 3 martie a.c., polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Moinești, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Moinești, au pus în aplicare patru mandate de percheziție domiciliară la locuințele a doi bărbați, în vârstă de 29 și 33 de ani, ambii din comuna Pîrjol.

                  În urma perchezițiilor, polițiștii au descoperit o armă cu aer comprimat fără serie, o cutie de alice și trei telefoane mobile.

                  Cercetările sunt continuate pentru stabilirea întregii activități infracționale a celor doi bănuiți.

                  Drum impracticabil la Filipeni

                  Subsemnatul, Perju Vlăduț, consilier local, vă aduc la cunoștință o situație extrem de gravă cu care se confruntă locuitorii Satului Brad, comuna Filipeni.

                  Drumul 252 F, care asigură accesul către biserică și către gospodăriile cetățenilor, a devenit practic impracticabil. Zilnic, locuitorii — inclusiv copii care merg la școală — sunt obligați să traverseze un drum plin de noroi, periculos și lipsit de condiții minime de siguranță.

                  Este revoltător ca, în anul 2026, o comunitate întreagă să fie abandonată administrativ, în condițiile în care legislația în vigoare stabilește clar responsabilitățile autorităților locale. Conform Legii nr. 215/2001 privind administrația publică locală, art. 3 și art. 36, primarul și Consiliul Local au obligația de a asigura respectarea intereselor comunității, buna funcționare a serviciilor publice și dezvoltarea infrastructurii de bază.

                  De asemenea, Constituția României garantează dreptul cetățenilor la un trai decent și acces real la educație, drepturi care, în cazul locuitorilor Satului Brad, sunt grav afectate.
                  Starea actuală a drumului reflectă o lipsă evidentă de responsabilitate administrativă, punând în pericol siguranța locuitorilor și accesul copiilor la educație.

                  Pe această cale solicit:

                  intervenția urgentă a autorităților competente pentru repararea drumului 252 F și asigurarea condițiilor minime de acces și siguranță;

                  verificarea modului în care administrația locală din comuna Filipeni și-a îndeplinit obligațiile legale;

                  informarea opiniei publice cu privire la această situație care afectează direct o comunitate întreagă.

                  Răbdarea comunității s-a încheiat. Satul Brad nu este o anexă uitată, ci parte integrantă a comunei Filipeni, iar cetățenii au dreptul la condiții decente de trai și acces sigur la educație.

                  Vă rog să acordați atenția necesară acestei situații și să sprijiniți informarea corectă a publicului.

                  Cu respect,
                  Vlăduț Perju
                  Consilier local

                  Ședință extraordinară a Comisiei de Dialog Social la Bacău: soluții căutate pentru evitarea disponibilizărilor la CHIMCOMPLEX Borzești

                    Ședința extraordinară a Comisiei de Dialog Social s-a desfășurat marți, 3 martie, începând cu ora 13.00, în sala de ședințe a Centrului de Afaceri și Expoziții din municipiul Bacău, la inițiativa președintelui Uniunii Județene CNSLR Frăția – filiala Bacău, cu aprobarea prefectului județului Bacău, Andreea Negru.

                    Pe ordinea de zi s-a aflat situația salariaților de la societatea CHIMCOMPLEX Borzești, în contextul riscului de disponibilizare a unui număr de angajați în perioada următoare.

                    Reprezentanții sindicatului din cadrul CHIMCOMPLEX Borzești au solicitat sprijinul prefectului, în calitate de președinte al Comisiei de Dialog Social și reprezentant al Guvernului în teritoriu, pentru identificarea, la nivel central, a unor soluții care să prevină eventualele disponibilizări.

                    Prefectul județului Bacău, Andreea Negru, împreună cu subprefectul Valentin Ivancea, au solicitat participanților elaborarea unui memoriu care să cuprindă date complete privind situația actuală a societății, cauzele care au generat-o, impactul posibil al disponibilizărilor atât la nivel intern, cât și în relația cu societățile colaboratoare, precum și efectele economice și sociale potențiale la nivel local și, indirect, național.

                    Memoriul urmează să fie depus în cursul zilei de 4 martie, pentru a fi înaintat de îndată ministerului de resort, în vederea analizării situației. Totodată, autoritățile au anunțat că vor fi efectuate toate demersurile necesare pentru identificarea unor soluții care să diminueze la maximum riscurile sau eventualele pierderi generate de această situație.

                    Fotbal/ Liga 2: FC Voluntari- FC Bacău deschide etapa 20

                    Penultima rundă a sezonului regular va avea ca uvertură jocul de la Voluntari, programat vineri, 6 martie, de la ora 17.00

                    Sezonul regular al Ligii 2 se apropie de final. Etapa cu numărul 20, penultima din această primă fază a campionatului va debuta vineri, 6 martie, de la ora 17.00. Uvertura va fi asigurată de partida dintre FC Voluntari și FC Bacău, care va fi televizată de Prima Sport și Digisport. Gazdele, aflate pe locul al treilea, pornesc cu prima șansă, însă FC Bacău va face totul pentru a-și prelungi seria de rezultate fără înfrângere, ajunsă la opt după remiza internă de sâmbăta trecută, cu Gloria Bistrița.

                    Programul etapei 20, penultima din sezonul regular

                    Vineri, 6 martie, ora 17.00: FC Voluntari- FC Bacău.

                    Sâmbătă, 7 martie, ora 11.00: CSM Slatina- Ceahlăul Piatra Neamț, CS Afumați- Steaua București, Politehnica Iași- AFC Câmpulung Muscel 2022, Concordia Chiajna- Olimpia Satu Mare, CS Dinamo București- CSC Șelimbăr 1599. Ora 12.00: FC Bihor Oradea- Sepsi OSK Sfântu Gheorghe. Ora 15.00: CS Tunari- CSC Dumbrăvița.

                    Duminică, 8 martie, ora 11.00: Metalul Buzău- Gloria Bistrița. Ora 12.00: CSM Reșița- Corvinul Hunedoara.

                    Luni, 9 martie, ora 17.00: ASA Târgu-Mureș- Chindia Târgoviște.

                    Clasament: 1) Corvinul Hunedoara 47p., 2) Sepsi Sfântu-Gheorghe 42p., 3) FC Voluntari 39p., 4) FC Bihor Oradea 38p., 5) ASA Târgu-Mureș 36p. (golaveraj 37-20), 6) Chindia Târgoviște 36p. (34-17), 7) Steaua București 33p., 8) CSM Reșița 32p., 9) Metalul Buzău 29p., 10) Politehnica Iași 28p., 11) CS Afumați 27p. (28-24), 12) FC Bacău 27p. (23-23), 13) Concordia Chiajna 24p., 14) CSM Slatina 23p., 15) CSC Dumbrăvița 21p., 16) Gloria Bistrița 20p., 17) CSC Șelimbăr 1599 19p., 18) Ceahlăul Piatra Neamț 18p., 19) CS Dinamo București 13p., 20) CS Tunari 12p., 21) Olimpia Satu Mare 11p., 22) AFC Cîmpulung Muscel 2022 10p.

                    Dan Sion

                     

                     

                    S-au schimbat regulile pentru reducerea perioadei de suspendare a permisului auto

                      Codul rutier a fost modificat recent, după publicarea în Monitorul Oficial a OUG nr. 7/2026, act normativ intrat în vigoare la 25 februarie. Una dintre cele mai importante schimbări îi vizează pe șoferii care doresc reducerea perioadei de suspendare a permisului de conducere.

                      Până acum, pentru a beneficia de reducerea suspendării, conducătorii auto trebuiau să îndeplinească trei condiții: să aibă permis de cel puțin un an, să promoveze testul de verificare a cunoașterii regulilor de circulație și să facă dovada plății amenzii care a generat suspendarea. Primele două condiții rămân neschimbate.

                      Începând cu 27 martie 2026, însă, a treia condiție devine mult mai strictă. Șoferii care solicită reducerea perioadei de suspendare trebuie să prezinte dovada achitării tuturor amenzilor de circulație datorate bugetului local al unității administrativ-teritoriale unde își au domiciliul, nu doar a celei care a dus la suspendarea permisului.

                      Cu alte cuvinte, pentru a-și recupera mai repede dreptul de a conduce, șoferii trebuie să fie la zi cu toate obligațiile contravenționale rezultate din încălcarea regulilor de circulație, indiferent de momentul în care au fost aplicate sancțiunile.

                      Pentru persoanele care nu au domiciliul în România, regula rămâne mai flexibilă: acestea vor trebui să facă dovada achitării doar a amenzii care a determinat suspendarea dreptului de a conduce.

                      O altă modificare importantă introdusă de OUG nr. 7/2026 îi privește pe conducătorii auto care dețin permise emise în alte state. Din martie, aceștia nu își vor mai putea recupera permisul suspendat în România dacă nu achită amenda rutieră care a stat la baza măsurii.

                      Prin aceste schimbări, autoritățile urmăresc creșterea gradului de conformare la plata amenzilor și responsabilizarea șoferilor. Practic, reducerea perioadei de suspendare devine un beneficiu condiționat de un comportament corect nu doar în trafic, ci și în raport cu obligațiile financiare față de stat.

                      Bacău: Primarul Viziteu anunță lucrări nocturne la semafoarele din intersecția Tic Tac și refacerea șanțurilor executate necorespunzător

                        Constructorul proiectului de management al traficului din municipiul Bacău va începe realizarea conexiunilor electrice la semafoarele din intersecția Tic Tac, a anunțat primarul Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

                        Potrivit edilului, lucrările vor debuta la ora 21:00, în urma solicitărilor repetate ale administrației locale, pentru a reduce impactul asupra traficului rutier.

                        „Am fost foarte clar: confortul băcăuanilor este prioritar. Nu accept lucrări dificile făcute la ore de vârf și nu accept intervenții lăsate neterminate sau executate superficial”, a declarat primarul.

                        Acesta a precizat că până vineri vor exista restricții și un disconfort temporar în trafic, pentru care le-a mulțumit cetățenilor pentru răbdare. Edilul a subliniat că intervenția din intersecția Tic Tac este una dintre ultimele lucrări de amploare din cadrul proiectului și că își dorește ca aceasta să fie realizată corect, „o dată pentru totdeauna”.

                        Totodată, constructorul va reveni în intersecțiile unde au fost semnalate probleme privind șanțurile săpate în carosabil, după implementarea lucrărilor anterioare. „Nu este normal ca acestea să se lase și să creeze pericole sau disconfort. Vor fi refăcute corespunzător. Nu mai accept improvizații și lucrări făcute de mântuială”, a mai transmis primarul municipiului Bacău.

                        Alegerea informată în mediul online – De ce documentarea contează

                          Internetul a ajuns parte din viața cotidiană – de la achiziții rapide sau programarea vacanței, până la selectarea unui serviciu de streaming sau a unei platforme de divertisment, hotărârile luate pe web influențează bugetul și securitatea noastră. Peisajul digital este vast și adesea încărcat, așa că abilitatea de a alege în cunoștință de caz nu mai reprezintă un moft, ci o nevoie. O documentare riguroasă transformă consumatorul obișnuit în utilizator informat, capabil să navigheze cu certitudine și să ocolească capcanele.

                          Riscurile navigării fără informații pe internet

                          Informația insuficientă în spațiul online expune la multiple pericole. Hotărârile luate în grabă sau pe baza unor date incomplete determină pagube financiare, divulgarea datelor personale ori o experiență neplăcută. Platformele nesigure, promoțiile înșelătoare și știrile false se numără printre obstacolele curente. Fără un filtru critic, devine simplu să cazi victimă tacticilor agresive de promovare sau unor entități care nu funcționează legal.

                          Motivul pentru care documentarea este esențială în era digitală

                          Documentarea nu presupune doar găsirea celui mai mic preț – ea reprezintă un proces care oferă control și siguranță. Când investim timp pentru a cerceta un produs, un serviciu sau o platformă, obținem o imagine clară asupra situației. Comprendem ce primim în schimbul banilor, care sunt condițiile de utilizare și care ne sunt drepturile. Această activitate întărește încrederea și permite luarea unor hotărâri care corespund nevoilor și așteptărilor personale, prevenind totodată eventualele neplăceri.

                          Consecințele deciziilor luate sub impuls în mediul digital și metode de prevenire

                          Marketingul digital actual este construit adesea pentru a crea sentimentul de urgență. Ofertele limitate ca durată, notificările privind stocul epuizat sau mesajele de genul „alți cinci utilizatori privesc produsul” urmăresc să ne determine să acționăm rapid, fără să analizăm pe termen lung.

                          Cum contracarăm aceste impulsuri?

                          • Regula celor 24 de ore – Când te gândești să cumperi ceva ce nu era prevăzut, așteaptă o zi întreagă. Impulsul inițial se stinge adesea, iar după pauză vei judeca mai limpede dacă produsul sau serviciul îți este necesar.

                          • Scrie o listă: Notează clar ce vrei și care sunt cerințele principale. Lista îți menține atenția pe variantele potrivite și te împiedică să te abați la oferte fără legătură cu nevoia ta.

                          • Recunoaște tacticile – Dacă identifici o metodă menită să te grăbească, îți este mai ușor să o treci cu vederea și să decizi cu rațiunea.

                          Primii pași în procesul de cercetare online

                          Documentarea utilă nu cere proceduri dificile. Începe cu acțiuni simple și logice:

                          • Stabilește obiectivul – Definește exact ce cauți și notează însușirile de bază pe care trebuie să le îndeplinească produsul ori serviciul.

                          • Folosește cuvinte precise: În loc să tastezi o expresie largă, de exemplu „cumpărături online”, introdu termeni concreți: „recenzii telefon mobil model X” sau „păreri platformă de cursuri online Y”.

                          • Consultă surse diverse – Nu te baza pe o singură pagină. Citește site-uri de recenzii, forumuri și articole de specialitate pentru o imagine echilibrată.

                          Cum recunoști o platformă online sigură și licențiată: Semne de încredere

                          Fie că este vorba despre un magazin electronic, o bancă digitală sau un site de jocuri, siguranța are prioritate. Următoarele indicii arată că pagina respectivă este de încredere:

                          Element de verificare

                          Conexiune securizată (HTTPS)
                          Pictograma lacăt din bara de adrese dovedește că datele tale sunt criptate.

                          Date de contact clare
                          Compania serioasă publică adresa, numărul de telefon și adresa de email în loc vizibil.

                          Termeni și Condiții
                          Documentul transparent prezentat explică regulile folosirii serviciului.

                          Licența de operare
                          În domenii precum cel financiar sau de divertisment, prezența unei licențe emise de autoritatea în vigoare (ex – ONJN în România pentru jocurile de noroc) este obligatorie și dovedește legalitatea.

                          Verificarea surselor – Cum să distingi informațiile false de cele veridice

                          Capacitatea de a analiza critic conținutul este esențială – pentru a separa faptele de păreri sau dezinformare, urmărește următoarele:

                          • Reputația sursei – Site ul este un portal de știri cunoscut, un blog de nișă respectat sau doar o pagină anonimă?

                          • Obiectivitatea conținutului – Textul folosește un limbaj echilibrat, bazat pe fapte, ori adoptă un ton emoțional și părtinitor?

                          • Verificarea încrucișată: Alte surse independente și credibile confirmă informația?

                          Rolul recenziilor și părerilor altor utilizatori în luarea deciziilor

                          Experiențele altor persoane oferă o perspectivă valoroasă – recenziile utilizatorilor prezintă avantajele și dezavantajele practice ale unui produs sau serviciu. Este însă necesar să analizezi aceste păreri critic, pentru că ele reflectă opiniile personale ale autorilor.

                          Pe lângă forumuri și secțiuni de comentarii, există portaluri specializate care analizează piețe diverse. În nișa platformelor de divertisment online, de pildă, Jucatorul.ro publică ghiduri detaliate și analize obiective despre operatori, abordând siguranța, varietatea opțiunilor și experiența generală a utilizatorului. Astfel de resurse centralizează informațiile și susțin formarea unei opinii solide.

                          Instrumente și resurse utile pentru o documentare eficientă

                          Pentru a simplifica cercetarea, folosește următoarele instrumente:

                          • Comparatoare de prețuri – Portaluri care identifică cea mai bună ofertă pentru un produs dat.

                          • Agregatoare de recenzii – Platforme care colectează păreri ale utilizatorilor din mai multe surse.

                          • Site urile autorităților – Verifici licențele sau depui plângeri consultând portaluri oficiale precum cel al ANPC (Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor).

                          Exemple concrete – Aplicarea documentării la cumpărături și servicii online

                          Iată două situații frecvente:

                          • Alegerea unui nou laptop: În loc să cumperi primul model dintr-o reclamă, cauți comparații video pe YouTube, citești recenzii pe site uri de tehnologie și verifici prețurile în magazine online. Procedând astfel, selectezi un produs potrivit bugetului și nevoilor tale.

                          • Selectarea unui serviciu online – Fie că vorbim despre o platformă de investiții sau de divertisment, verifici dacă deține licența autorității competente din România. Cauți păreri ale altor utilizatori despre suportul pentru clienți și despre transparența condițiilor.

                          Cum să transformi documentarea într-un obicei sănătos

                          Documentarea trebuie privită drept un obicei util, nu ca o sarcină grea. Reprezintă un efort scurt care produce avantaje consistente în viitor – cheltuieli mai mici, siguranța datelor personale și, mai presus de orice, certitudinea că ai ales varianta optimă. Într-un mediu digital care se modifică permanent, utilizatorul care se informează devine propria sa apărare.

                          Guvernul modifică Legea rechizițiilor: bunuri și persoane pot fi mobilizate și în starea de alertă, inclusiv pentru exerciții NATO și UE

                            Programul legislativ al Guvernului pentru acest an include modificarea substanțială a Legii 132/1997 privind rechizițiile de bunuri și prestările de servicii în interes public, act normativ care reglementează măsurile excepționale ce pot fi dispuse în situații de criză.

                            Potrivit documentelor oficiale, Executivul intenționează să extindă aplicabilitatea legii astfel încât rechiziția de bunuri și chemarea persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public să poată fi dispuse și pe durata stării de alertă, nu doar în caz de mobilizare sau război. Totodată, rechizițiile vor putea fi realizate și pe timp de pace, inclusiv pentru exercițiile militare desfășurate de NATO și de forțele armate ale Uniunii Europene pe teritoriul României, scrie Național.

                            Clarificarea noțiunilor și extinderea cadrului legal

                            Proiectul de modificare vizează definirea mai clară a noțiunilor de „rechiziții de bunuri” și „chemare a persoanelor fizice pentru prestări de servicii în interes public”, acestea fiind încadrate explicit ca măsuri cu caracter extraordinar și imediat. În același timp, actul normativ va stabili cadrul pentru adoptarea măsurilor necesare în vederea „apărării securității naționale” și „prevenirii consecințelor unei calamități ori ale unui dezastru”, situații care pot presupune restrângerea exercițiului unor drepturi și libertăți fundamentale.

                            Executivul propune și introducerea posibilității de punere la dispoziție, pe bază voluntară, a resurselor prevăzute în planurile de rechiziții, prin convenția părților, pentru verificarea și testarea modului de planificare a acestora în timp de pace și în caz de concentrări.

                            Rechizițiile vor putea fi dispuse și pe durata exercițiilor și antrenamentelor de mobilizare care presupun trageri, manevre militare și operațiuni complexe, în scopul instruirii trupelor și al creșterii capacității de reacție a forțelor Alianței Nord-Atlantice, precum și în cadrul misiunilor cu caracter defensiv de apărare colectivă la nivelul Uniunii Europene, desfășurate pe teritoriul României.

                            Ordine de chemare și autorități competente

                            Proiectul stabilește că procedurile de rechiziționare și de chemare a persoanelor fizice vor putea fi aplicate și în perioada stării de alertă instituite în situații de urgență. Vor fi desemnate explicit autoritățile administrației publice responsabile de punerea în aplicare a acestor măsuri, precum și instituțiile abilitate să emită și să transmită ordinele de chemare sau de predare a bunurilor.

                            De asemenea, vor fi redefinite categoriile de bunuri ce pot fi planificate pentru rechiziție încă din timp de pace, în cadrul planului de rechiziții.

                            Despăgubiri și sancțiuni

                            Guvernul anunță că noul proiect va preciza expres situațiile și instituțiile beneficiare obligate să achite despăgubiri pentru bunurile rechiziționate sau pentru munca prestată de persoanele chemate în interes public.

                            Totodată, vor fi actualizate contravențiile și sancțiunile aplicabile, inclusiv prin introducerea unor sancțiuni complementare.

                            Conform prevederilor actuale ale Legii 132/1997, pot fi chemate pentru prestări de servicii în interes public persoanele apte de muncă, cu vârste cuprinse între 16 și 60 de ani în cazul bărbaților și între 16 și 55 de ani în cazul femeilor. Pentru anumite categorii profesionale – precum medici, ingineri, tehnicieni, economiști, farmaciști sau asistenți medicali – limita de vârstă poate fi extinsă până la 65 de ani pentru bărbați și 60 de ani pentru femei.

                            Domenii de aplicare

                            Rechizițiile și prestările de servicii în interes public pot fi dispuse pentru asigurarea resurselor materiale, a forței de muncă, a cartiruirii sau cazării necesare forțelor destinate apărării, autorităților publice, sinistraților, refugiaților sau populației afectate de consecințele războiului. De asemenea, măsurile pot viza susținerea funcționării operatorilor economici și a instituțiilor publice, precum și exploatarea sistemelor de telecomunicații și a căilor de comunicații.

                            Persoană declarată dispărută, depistată de jandarmi în Gara CFR Bacău

                              O persoană declarată dispărută a fost depistată de jandarmii băcăuani în urma unei intervenții desfășurate în zona Gara CFR Bacău.

                              Potrivit informațiilor furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean „Ștefan cel Mare” Bacău, un echipaj aflat în misiune de patrulare pe raza municipiului a observat, în incinta gării, un grup de persoane care consumau băuturi alcoolice.

                              În urma verificărilor efectuate, jandarmii au constatat că una dintre persoane figura ca fiind declarată dispărută. Totodată, alte persoane din grup au fost sancționate contravențional, conform prevederilor legale în vigoare.

                              Persoana depistată a fost preluată de jandarmi și predată polițiștilor din cadrul Inspectoratul de Poliție Județean Bacău pentru continuarea verificărilor și dispunerea măsurilor care se impun.

                              ULTIMELE ȘTIRI