marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2545

Măsuri pentru simplificarea depunerii Declarației 600

Ministerul Finanțelor Publice a anunțat că este în curs de elaborare un proiect de act normativ care să stabilească un mecanism mai simplu de declarare și plată a CAS (contribuția în sistemul de pensii) și CASS (contribuția în sistemul de sănătate) datorate de persoanele fizice, prin Declarația 600.

Măsura este luată în contextul prorogării termenului de depunere a Declarației 600, noul termen pentru depunerea acesteia fiind 15 aprilie. „Se are în vedere – spun cei din minister – reducerea numărului de declarații depuse de persoanele fizice prin unificarea unor formulare, ca un pas important în îndeplinirea obiectivelor prevăzute în Programul de Guvernare privind reducerea numărului de formulare solicitate de ANAF și depunerea unui formular pe an pentru cei care au venituri din activități independente”.

Ministerul a mai transmis că proiectul de act normativ va face obiectul dezbaterii publice și consultării cu categoriile de persoane fizice care au obligația plății CAS și CASS. „Termenul preconizat pentru finalizarea noului mecanism este 1 martie, astfel încât să se asigure timpul necesar pentru informarea persoanelor fizice cu privire la obligațiile declarative și de plată a contribuțiilor sociale” – a precizat ministerul.

În Bacău au depus deja Declarația 600 circa 1.000 de contribuabili.

Deputatul Stanciu-Viziteu critică „politizarea Sănătății” și lipsa transparenței

    Noua echipă gvernamentală, bugetul municipiului Bacău, proiectele USR pentru 2018 și propriile proiecte au fost câteva dintre subiectele abordate de Lucian Stanciu-Viziteu, deputat de Bacău din partea Uniunii Salvați România (USR), la conferința de presă lunară. La întâlnirea cu ziariștii a fost prezent și dr. Sebastian Hriban, neurochirurg, care a vorbit despre situația dezastruoasă din Sănătate.

    „Nu voi face aprecieri cu privirea la calitatea miniștrilor. Unii au supraviețuit guvernelor anterioare, alții sunt noi. Unii sunt foarte buni, cum e Sorina Pintea, care trebuie să spele imaginea Sănătății din România, alții, nu. Voi spune doar că, la fel ca în mandatele Grindeanu și Tudose, avem un guvern dependent de Liviu Dragnea, președintele PSD”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu.

    Deputatul a mai vorbit despre instabilitate, bâlbâilelile politicienilor privind „formularul 600” și alte decizii neclare care îl fac să creadă că Guvernul Dăncilă, în ansamblu sau măcar în privința unor miniștri, va sta sub semnul schimbării.

    „Fără penali în funcțiile publice” este una dintre prioritățile USR, formațiune care va înainta un proiect de modificare a Constituției, după ce va strânge 500.000 de semnături. Alte priorități sunt reducerea numărului de semnături și a pragului electoral de la 5 la 3 la sută, ceea ce va permite intrarea în Parlament a partidelor mici și a independenților, modificarea Legii transparenței și a Legii adopției.

    Lucian Stanciu-Viziteu susține că proiectul privind bugetul municipiului Bacău ar trebui să poată fi accesat cu ușurință de cetățeni. „Primarul ne spune că se vor face niște lucruri, dar stadionul nu are nimic bugetat. Din 68 de străzi, doar două au bugetul asigurat, restul au doar credite de angajament. Acesta e modul de lucru al PSD”, a declarat deputatul USR.

    Fruntași la „mortalitate”

    Dr. Sebastian Hriban a deplâns faptul că România e fruntașă într-un top negativ, ocupând primul loc în Europa la mortalitatea infantilă, infecțiile intraspitalicești, mortalitatea determinată de cancer și bolile cardiovasculare, numărul deceselor evitabile.

    Cauzele? Lipsa măsurilor de prevenție, accesul inexistent la unele medicamente, rezultatul scăzut al tratamentelor, numărul mare de zile de internare, cheltuielile mari de spitalizare și problemele grave de management. Iar la ultima cauză, dr. Hriban a făcut și precizări: „Politizarea sistemului medical, adică accederea și perpetuarea în funcții de conducere a unor persoane incompetente, promovate strict pe criterii de apartenență politică, mai exact, apartenența la PSD.”

    Neurochirurgul susține că aceste problemele s-au acumulat în decenii, din 1990 fiind făcute doar două încercări de a depolitiza sistemul. „Una în 2006, pe vremea ministrului Nicolăescu, prin Legea 95, care prevedea criterii de organizare a sistemului medical, obliga directorii de spital să urmeze cursuri de management și stabilea niște criterii de incompatibilitate. A doua tentativă a fost în 2017, sub premierul Cioloș, prin Ordonanța 79, care interzicea membrilor de partid să ocupe funcții de conducere într-un spital public, să-și anagajeze rudele și să beneficieze de pe urma contractelor cu furnizorii. Această ordonanță a fost pur și simplu rasă”, a afirmat dr. Sebastian Hriban.

    Manager din afara partidului

    „Acum ne aflăm sub domnia completă a Răului”, a declarat medicul, apoi a descris probleme unui rezident obligat să se lupte cu „forțele întunecate” care dirijează sistemul de sănătate. „Mâna lungă a partidului ajunge și în provincie”, a avertizat Sebastian Hriban, dând drept exemplu Consiliul Director al Spitalului Județean de Urgență (SJU) Bacău, în componența căruia intră trei membri PSD.

    El a acuzat că Neurochirurgia are doar 14 paturi și e tratată cu dezinteres, deși este secția care aduce cei mai mulți bani spitalului. Și secția ATI (Terapie Intensivă) are foarte puține paturi, în raport cu nevoile. Deciziile cu privire la dezvoltarea unor secții aparțin, desigur, managerului. „Însă managerul nu trebuie să fie om de partid, trebuie să ajungă în acest post în urma câștigării unui concurs”, a precizat deputatul Lucian Stanciu Viziteu.

    Întrebat de ziariști ce părere are despre Spitalul Municipal, dr. Sebastian Hriban a afirmat că „va duce la decongestionarea Spitalului Județean” și, cu singuranță, va fi un progres când va fi dat în folosință, „dar e greu de prevăzut când se va întâmpla asta”.

    S-a mai discutat despre intenția USR de a sesiza Ministerul Sănătății cu privire la cazul unui pacient din Moinești, identificarea „statului paralel” și atacurile asupra SPP. Între proiectele pe care deputatul Lucian Stanciu-Viziteu vrea să le promoveze în 2018 se află „Alcool-stop” (care prevede sancțiuni pentru șoferii ce conduc sub influența alcoolului și montarea unor detectoare de alcool la bordul mașinilor) și modificarea Legii Transparenței, în noul act normativ urmând să fie introduse și pedepse pentru încălcarea prevederilor.

    Comănești: reținut pentru încălcarea ordinului de protecție

      La data de 31 ianuarie a.c, poliţiştii din Comăneşti au depistat un tânăr de 29 de ani, din localitate, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de lovirea sau alte violenţe, ameninţare şi nerespectarea măsurilor judecătoreşti.

      În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că, în perioada decembrie 2017- ianuarie a.c., tânărul ar fi comis acte de violenţă şi ameninţare asupra membrilor familiei, iar, ulterior, acesta nu a respectat măsurile judecătoreşti, ca urmare a emiterii unui ordin de protecţie de către Judecătoria Moineşti.

      Faţă de tânărul în cauză, poliţiştii au luat măsura reţinerii acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă.

      Transportatorii rutieri, verificati de autorităti. Ce nereguli au fost descoperite

      Vicepreședintele Consiliului Județean Bacău, Marius Gabriel Gheorghiță a convocat astăzi o întâlnire cu reprezentanți ai Serviciului Rutier Bacău, ai operatorilor de transport public și ai Compartimentului de Transport Public din aparatul de specialitate.

      Alături de vicepreședinte s-au aflat subcomisarul Crețu Laurențiu, șef birou Transport Rutier Onești, agent șef Cojocaru Costică de la Serviciul Rutier Bacău, Bucura Ionuț, reprezentant al operatorului de transport SC Grup Atic Târgoviște și reprezentanți ai Compartimentului de Transport Public al Consiliului Județean Bacău.

      Ședința de lucru survine ca urmare a acțiunilor de control în trafic a transportului județean de persoane, efectuate în perioada 29 ianuarie- 1 februarie 2018.

      Activitățile de control au fost realizate de o echipă formată din reprezentanți ai Consiliului Județean Bacău, ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul Transportului Rutier și ai Poliției Rutiere și au vizat municipiul Onești și zona localităților limitrofe, respectiv traseele Onești-Căiuți-Pralea și Onești-Berzunți.

      În urma verificărilor în teren au fost constatate defecțiuni tehnice la parcul auto al mai multor operatori dar și supraîncărcarea mijloacelor de transport, în condițiile în care transportul în picioare este interzis în cadrul transportului județean.

      Toate aceste aspecte precum și o serie de solicitări ale cetățenilor (de pildă respectarea stațiilor publice de pe raza municipiului Onești și a punctelor de plecare/sosire de la Autogară) au fost analizate în cadrul întâlnirii de astăzi.

      Concluziile au vizat măsurile concrete de remediere de către operatorul de transport a neregulilor constatate dar și demersurile administrative pe care le va iniția Consiliul Județean către Primăria Onești pentru înființarea unor stații publice pe raza municipiului. Vicepreședintele Marius Gabriel Gheorghiță a solicitat operatorului de transport ca, în cel mai scurt timp să încheie contractul cu autogara Onești astfel încât călătorii să beneficieze de condiții civilizate de îmbarcare.

      În perioada următoare vor fi organizate și alte acțiuni comune de control pentru transportul județean de persoane.

      Fotbal/ Amical: Curița, victorie la scor la Focșani

      Start în forță pentru Viitorul Curița în amicalele iernii. Echipa clasată pe locul secund în Liga a IV-a a câștigat cu 4-1 primul joc de verificare, disputat joi, 1 februarie, pe terenul divizionarei C CSM Focșani. Fostul atacant al Aerostarului, Tudor Tudorache (foto) a semnat o „dublă” la debutul său pentru Curița, celelalte două goluri ale grupării oneștene fiind realizate de Botezatu (ex Știința Miroslava) și Rață.

      În testul de la Focșani, la Viitorul Curița a debutat și Adi Gheorghiu, fostul prim-divizonar bifând 12 minute de joc în tricoul noii sale echipe. „Încă nu sunt apt sută la sută din punct de vedere fizic după operația de la genunchi, dar recuperez rapid.

      În mod cert, primăvara mă va găsi în plenitudinea forțelor”, a declarat Gheorghiu.
      În acest weekend, formația antrenată de Costică Ene va susține o nouă partida de pregătire contra Sportului Chișcani.

      Și lidera Ligii a IV-a băcăuane, ACS Gauss se va afla pe teren în acest sfârșit de săptămână. Duminică, de la ora 13.00, echipa pregătita de Andrei Întuneric va susține un amical în Giulești contra Academiei Rapid.

      Primarul liberal al municipiului Piatra Neamț, trimis în judecată de DNA Bacău

        Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic

        Primarul municipiului Piatra Neamţ, Dragoş Chitic, a fost trimis în judecată de procurorii DNA – Serviciul Teritorial Bacău pentru abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine sau pentru altul un folos necuvenit.

        Potrivit unui comunicat al DNA, transmis joi AGERPRES, la data faptei inculpatul ocupa funcţia de viceprimar al municipiului Piatra Neamţ.

        Tot pentru abuz în serviciu a fost deferit justiţiei şi Vasile Vişan – la data faptei secretar al municipiului Piatra Neamţ.

        În dosar au mai fost trimişi în judecată, pentru complicitate la abuz în serviciu, Marin Bordei – la data faptei şef Serviciu Administrare Patrimoniu în cadrul Primăriei Piatra Neamţ, expertul evaluator Vasile Zăpor, notarul public Alexandru Casapu şi omul de afaceri Mihai Apopii.

        „În perioada 20 – 28 ianuarie 2010, inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, (…) beneficiind de ajutorul inculpatului Bordei Marin, cu încălcarea dispoziţiilor legale, au semnat şi avizat mai multe documente care au stat la baza emiterii, de către Consiliul Local Piatra Neamţ, a unei hotărâri prin care a fost inventariată, la o valoare mult diminuată, o suprafaţă totală de 21.055 mp teren de pe raza municipiului. În baza acelei hotărâri, în data de 18 februarie 2010 a fost încheiat un contract prin care Consiliul Local Piatra Neamţ, reprezentat de inculpaţii Chitic Dragoş Victor şi Vişan Vasile, a cedat inculpatului Apopii Mihai proprietatea suprafeţei menţionate mai sus, evaluată la suma de 576.278 lei în schimbul unui teren în suprafaţă de 11.156 mp situat pe raza aceluiaşi municipiu, evaluat la suma de 973.629 lei”, se precizează în comunicat.

        Conform aceleiaşi surse, contractul a fost încheiat în condiţiile în care inculpaţii Chitic şi Vişan cunoşteau că această operaţiune era defavorabilă municipiului din punct de vedere economic şi privea inclusiv o suprafaţă de teren care făcea parte din domeniul public al localităţii. Diferenţa de valoare, respectiv suma de 397.351 de lei, a fost achitată de municipiul Piatra Neamţ inculpatului Apopii pe data de 27 ianuarie 2015.

        „Evaluarea terenurilor ce aparţineau Primăriei Piatra Neamţ a fost realizată de inculpatul Zăpor Vasile, în calitate de expert, care le-a subevaluat cu suma totală de 1.089.170 lei, cunoscând că rapoartele sale vor fi determinante pentru încheierea contractului de schimb menţionat mai sus, autentificat de notarul public Casapu Alexandru. Acesta din urmă a autentificat contractul respectiv cu încălcarea dispoziţiilor legale, în condiţiile în care cunoştea că una dintre suprafeţele ce făcea obiectul schimbului (9.874 mp) făcea parte din domeniul public al municipiului Piatra Neamţ”, se menţionează în comunicatul DNA.

        Potrivit anchetatorilor, prin aceste demersuri a fost produs municipiului Piatra Neamţ un prejudiciu în valoare de 1.089.170 de lei, care constituie totodată un folos necuvenit pentru omul de afaceri Mihai Apopii. Municipiul Piatra Neamţ a comunicat că se constituie parte civilă în cauză, în vederea recuperării prejudiciului.

        Procurorii au dispus măsura asigurătorie a sechestrului asupra unor bunuri imobile ce aparţin inculpaţilor Casapu, Vişan, Bordei şi Chitic, iar dosarul a fost trimis spre judecare Curţii de Apel Bacău. AGERPRES

        7 milioane de euro de la UE pentru zonele Izvoare și Letea

          Joi, 1 februarie 2018, primarul municipiului Bacău, Cosmin Necula, a susţinut o conferinţă de presă în cadrul căreia a prezentat primul proiect cu finanţare europeană în valoare de 7 milioane de euro, câştigat de către municipiul Bacău în acest an.

          Proiectul numit „Strategia de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău” a fost declarat admis în urma etapei de verificare a criteriilor de conformitate administrative, de eligibilitate, de date şi parteneriat.

          S-au depus 49 de strategii, au fost admise 33, strategia Bacăului fiind a -8-a în urma punctajului obţinut. 16 strategii, printre care şi strategiile orașelor Cluj, Satu Mare sau Baia Mare, au fost respinse de la finanţare.

          Municipiul Bacău va primi șapte milioane de euro de la Uniunea Europeană în cadrul unui proiect ce vizează zona Izvoare- Letea. Banii vor fi dați pentru implementarea strategiei de dezvoltare a zonei, una dintre cele 16 zone din municipiul Bacău considerate a fi defavorizate.

          Primarul Necula spune că în urmă cu mai mulți ani, un studiu finanțat de Banca Mondială a descoperit că în Bacău, 23 la sută din populație nu are acces la cele mai elementare facilități urbane. Una dintre aceste zone este Izvoare – Letea, cu o populație de aproximativ 23.000 de locuitori.

          „Pentru prima dată avem o strategie pentru comunitatea marginalizată din municipiul Bacău, este vorba despre comunitatea din cartierele Izvoare şi Letea, şi nu doar promisiuni în stil electoral: «aici facem o şcoală, aici facem un drum…», ci avem o strategie de dezvoltare a acestor zone defavorizate foarte aplicată, concretă şi coerentă. Puteam accesa până la suma de 7 milioane de euro şi proiectul municipiului Bacău a primit suma integral”, a precizat primarul Cosmin Necula.

          Din cele șapte milioane de euro, 4,5 milioane se vor cheltui pe infrastructură, diferența fiind alocată cursurilor de recalificare și calificare. În ceea ce privește proiectele, 1,2 milioane de euro vor fi cheltuite pentru infrastructura tehnico-edilitară – în general pentru rețelele de apă curentă și 1,2 milioane pentru reabilitarea locuințelor sociale. 800.000 de euro vor fi folosiți pentru dezvoltarea centrului „O școală pentru toți”, iar alți 950.000 euro pentru amenajarea unui centru socio-administrativ.

          Acesta va fi amenajat într-o clădire a fostului Liceu Letea și va oferi locuitorilor din zonă servicii administrative, de la Protecția Copilului până la birourile Primăriei. Pentru parcuri și spații de joacă se vor aloca 100.000 de euro, 200.000 de euro, pentru amenajarea spațiului public urban și 200.000 pentru o întreprindere socială care să ofere locuri de muncă locuitorilor din zonă.

          „Se vor injecta șapte milioane de euro în aceste două zone, lucru care înseamnă, dealtfel, începerea extinderii municipiului Bacău, pentru că nu mai putem să ne extindem doar pe axa nord-sud. Studiem și posibilitatea unui nou traseu de autobuz care să deservească întreaga zonă Izvoare și, nu în ultimul rând, al doilea pod peste Bistrița va fi amplasat acolo”.
          Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău

          Strategia de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău a fost elaborată de către Grupul de Acţiune Locală, Inovare şi Dezvoltare Durabilă Bacău, parteneri ai Municipiului Bacău în proiect fiind instituţii publice, precum Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă sau Inspectoratul Şcolar Judeţean Bacău, dar şi ONG-uri: FSC şi Betania etc.

          Ce conține Strategia de Dezvoltare Locală?

          Proiectul Municipiului Bacău în valoare de 7 milioane de euro, cu o perioadă de implementare 5 ani- „Strategia de Dezvoltare Locală pentru comunitatea marginalizată din Municipiul Bacău”-, vizează în pricipal:
          -extinderea infrastructurii tehnico-edilitare;
          -reabilitarea locuinţelor sociale și colective, cu accent pe reabilitare specială pentru persoanele dezavantajate;
          -asigurarea iluminatului şi a supravegherii spaţiului public;
          -amenajarea de parcuri şi spaţii de joacă pentru copii, inclusiv teren de sport la Centrul „O școală pentru toți” și viitorul Centru integrat medico-social;
          -crearea unui Centru integrat socio-medical care să ofere servicii specializate în acord cu nevoile comunităţii;
          -cursuri de calificare şi recalificare a forţei de muncă, inclusiv calificare pentru persoanele cu dizabilităţi;
          -crearea unei întreprinderi sociale de inserţie care să asigure locuri de muncă incluzive (incl. tineri, femei, persoane cu dizabilităţi etc.) ;
          -crearea de locuri de muncă protejate pentru persoanele cu dizabilităţi, mame, persoane vârstnice, etc. în cadrul întreprinderii sociale de inserţie şi promovarea acestora prin intermediul unei campanii de informare;
          -stimularea participării în cadrul proiectelor de tip “A doua şansă” pentru toate categoriile de persoane dezavantajate prin campanii de informare şi oferirea de pachete integrate (transport, masă, rechizite), inclusiv monitorizarea parcursului acestora;
          -furnizarea de servicii în Centrul comunitar integrat medico-social în cooperare cu AJOFM, DGASPC, ISJ, DSP şi ISP, având o componentă de consultare a comunităţii dezavantajate în vederea designului participativ al serviciilor socio-medicale din cadrul centrului, precum şi o componentă de personalizare a exteriorului centrului cu membri comunităţii;
          -crearea unui spaţiu public urban care să permită comercializarea şi promovarea produselor locale;
          -oferirea de pachete integrate de ajutoare copiilor din comunităţile dezavantajate pentru a putea continua şi finaliza învăţământul obligatoriu, inclusiv monitorizarea parcursului acestora;
          -dezvoltarea Centrului „O şcoală pentru toţi care conţine şi clase primare”;
          -furnizarea de servicii socio – educaţionale în cadrul Centrului „O şcoală pentru toţi”;
          -asigurarea transportului gratuit la şcoală.

          Ioan Măric a cucerit publicul la celebrul Carnaval de la Veneţia

            – Carnavalul de la Veneția, unul dintre cele mai mari din lume, a început sâmbătă, 27 ianuarie, și se va încheia pe 17 februarie n tema aleasă de organizatori pentru ediţia din acest an este “jocul”, cu numerose interpretări, de la teatru, circ, magie, concursuri de costume şi măşti, până la expoziţii şi concerte – una dintre vedetele carnavalului veneţian este şi Ioan Măric, artist naiv băcăuan, care a reprezentat România, cu expoziţia personală „Ludico e carnevalesco nell’universo rurale romeno” , deschisă la Noua Galerie a Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică – Cotidianul Deşteptarea este partener media al evenimentului

            Artistul băcăuan a fost invitat de Institutul Român de Cultură şi Cercetare Umanistică să reprezinte arta naivă românească la celebrul Carnaval de la Veneţia, prilej de a-şi face cunoscute lucrările şi stilul deosebit nu doar publicului italian, ci şi sutelor de mii de vizitatori străini care vor vizita oraşul italian în perioada următoare. Interesul publicului pentru creaţiile artistului Măric s-a văzut încă de la vernisajul expoziţiei, care a avut loc, în prezenţa unui numeros public, sâmbătă, 27 ianuarie 2018, la ora locală 17.30.

            Invitaţia pictorului naiv băcăuan a venit ca urmare a notorietăţii artei şi numelui lui, care au făcut înconjurul lumii, critica de specialitate comparându-l pe „Bădiţa” Măric cu Chagal. Cele 40 de lucrări de artă naivă expuse s-au bucurat de un mare succes, aprecierile – unanime – fiind elogioase.

            „Expoziţia personală cu titlul «Ludico e carnevalesco nell’universo rurale romeno» confirmă talentul incontestabil al artistului băcăuan, atât în calitatea-i de creator energic, plin de inspiraţie şi de exuberanţă, cât şi de păstrător şi promotor al unui filon al artei contemporane româneşti – arta naivă. Deschiderea expoziţiei i-a prilejuit maestrului Măric un excurs în universul rural din care îşi trage originile. Astfel, numerosul public a fost fascinat să audă şi să înţeleagă că, pe lângă sursele de inspiraţie constituite din poveştile şi snoavele din lumea satelor, artistul înfăţişează propria-i experienţă de viaţă, începând din Luncanii de obârşie şi până în vremurile mai recente”

            prof.univ.dr. Cristian Luca, director adj. al Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Veneţia

            Curioşi şi interesaţi, români şi italieni, francezi şi americani, ne-au spus oficialii institutului, au rămas impresionaţi de cromatica vie, în tonalităţile aprinse, pitorescul satului românesc, aşa cum este surprins de pictorul băcăuan, cu aspectele sale ludice, prilejuite de truda cotidiană, de momentele de sărbătoare, de jocuri şi tradiţii. Măiestria autorului, apreciată la superlativ de publicul de la Veneţia, considerat de critica de specialitate unul dintre cei mai talentaţi şi inspiraţi artişti promotori ai picturii naive contemporane româneşti, a reuşit să ducă vechiul univers rural românesc în atenţia publicului italian. „Expoziţia personală de la Veneţia a invitatului nostru de onoare a adus în atenţia publicului larg un artist autentic, un stil inconfundabil, o operă ce face din Ioan Măric unul dintre cei mai de succes promotori ai artei naive româneşti în străinătate”, a mai spus prof. Cristian Luca, la vernisaj.

            Întors acasă, după aventura veneţiană, „Bădiţa” Măric nici nu a avut timp să-şi tragă sufletul, deoarece a plecat rapid la Iaşi, unde participă la o mare expoziţie de artă naivă, unde, ne-a dezvăluit, va fi printre laureaţi.

            „Am fost onorat să reprezint Bacăul, România, la acest eveniment cu rezonanţă mondială. Am fost înconjurat cu mare dragoste, atât de conducerea institutului, dar, mai ales, de publicul care a venit în număr mare să vadă, după cum îmi spuneau, «un colţ frumos din patria lor». Am văzut oameni cu lacrimi în ochi, retrăind frumoase aduceri aminte, copilăria de acasă. Au fost generoşi, mă comparau cu mari artişti, însă eu le-am spus, le-am repetat că sunt «Ioan de la Luncani», «Maric de la Bacău». A fost extraordinar, mulţumesc organizatorilor, domnului profesor Cristian Luca pentru invitaţie, mulţumesc ziarului DEȘTEPTAREA pentru sprijin.”
            Ioan Măric, artist plastic naiv

            Succesul artistului nostru naiv i-a determinat pe italieni să-i facă o nouă invitaţie, dar şi să-i înveţe tainele artei naive.

            Carnavalul de la Veneția a fost creat în 1162, după o campanie militară. A fost dat uitării timp de mai multe decenii, până când municipalitatea l-a reluat în 1980, devenind, prin amploare şi diversitate, unul dintre cele mai mari şi vizitate carnavaluri din întrega lume.

            Foto: Institutul Cultural Român de Cultură şi Cercetare Umanistică Veneţia

            Ce facem în Weekend?

            Cu pași repezi, un nou sfârșit de săptămână și-a făcut apariția, moment numai bun pentru distracții sau pentru odihnă. Pentru cei dintâi, și de această dată avem o listă bogată și diversificată de petrecere a timpului liber. Încă din prima zi de weekend se pare că cei mai favorizați sunt cinefilii, care, au parte de această dată de nu mai puțin de cinci premiere.

            Prima dintre ele, drama „Pentru toți banii din lume”, îi aduce pe marile ecrane pe Michelle Williams, Christopher Plummer și Mark Wahlberg. „Moartea lui Stalin” nerecomandat sub 15 ani, este o comedie/dramă în regia lui Armando Iannucci. A treia premieră este un film istoric intitulat „Cei 12 invincibili” ce-i are în rolurile principale pe Chris Hemsworth, Michael Shannon și William Fichtner.

            O altă peliculă în premieră este „Proud Mary – Asasina”, un lung metraj nerecomandat sub 15 ani, cu Taraji P. Henson, Neal McDonough și Danny Glover în distribuție. Ultimul film recomandat pentru acest sfârșit de săptămână este „Primul Crăciun”, o comedie aventuroasă animată în regia lui Timothy Reckart. În același timp, la Galeriile Alfa de pe str. Mărășești nr.12 este în plină desfășurare expoziția de caricatură VEM 50.

            Și petrecăreții au mai multe repere, lista recomandărilor în acest sens debutând cu … o piesă de teatru care se joacă vineri de ora 20.00, la Berăria cu Noroc. Este vorba despre spectacolul de nebunie și ritm „Fluturii care fac Mac Mac” în interpretarea actorilor de la Teatrul „Mimica Focșani”. În aceeași seară, la Valhalla, de la ora 22.00, se desfășoară concertul „Robin and the Backstabbers”. Tot vineri, dar la Villa Borghese, de la ora 20.00, are loc concertul Alina Manole Trio, cu Raul Kusak la pian și Adi Tetrade la tobe, iar la Bacchus Bistro Chic, de la ora 21.00 se petrece cu Trupa Playlist Band. Tot la Trupa Bacchus Bistro Chic, sâmbătă de la ora 20.00 are loc o seară dansantă intitulată Retro Party cu Dj Corr. Tot petrecere cu dj se anunță sâmbătă seara și la Braseria Cafea cu Lapte, „Life’s too short, so – No Inhibitions Allowed!”. Nu în ultimul rând, duminică de la ora 20.00 puteți savura Stand-Up Comedy la Mauro’s Pub & More cu George Bonea, Alex Șerban, Claudiu Popa și Daniel Hărmănescu.

            Pentru duminică, actorii celor două secțiuni de la Teatrul Municipal „Bacovia” au pregătit două spectacole. În primul, pentru cei mici, de la ora 11.00 se joacă „Neghiniță”, în regia lui Geo Balint, iar de la ora 18.00, publicul larg este invitat la spectacolul „Țara lui Gufi”, adaptare după Matei Vișniec în regia lui Tapasztó Ernő.

            Pe durata întregului weekend, la Central Plaza are loc o nouă ediție „Târg de Nunți” organizat de ExpoModa Events.

            Legumicultori versus intermediari: Comuna Pîncești și-a făcut cooperativă

              Visinel Gradinaru, primarul comunei Pincesti

              La inițiativa lui Vișinel Grădinaru, primarul comunei Pîncești, a fost constituită Cooperativa Agricolă Legumicolă Dieneț. Astăzi va fi semnat, la notar, de către membrii fondatori, actul de constituire.

              „Scopul principal este acela de a-i spriji pe legumicultori să-și desfacă produsele. De asemenea, vrem să le oferim consumatorilor șansa de a cumpăra legume proaspete, ecologice, românești, la prețuri accesibile. Încercăm să eliminăm intermediarii care monopolizează piețele băcăuane și măresc prețurile cu 30-40 la sută”, declară primarul Vișinel Grădinaru.

              În aria de acoperire a asociației intră patru comune: Pâncești (350 ha), Parava, Horgești și Corbasca.

              „Noi intenționăm să accesăm fonduri europene prin AFIR (Agenția de Finanțare a Investițiilor Rurale) pentru a construi un depozit și o făbricuță de procesare, astfel încât producătorii să-și poată transforma legumele în conserve atunci când nu au desfacere”, arată primarul comunei Pîncești.
              Valoarea proiectului va fi de un milion de euro, din care 80 la sută va reprezenta finanțarea nerambursabilă și 20 la sută, contribuția asociației.

              După semnarea documentelor la notar, Cooperativa Agricolă Legumicolă Dieneț va fi înregistrată la Camera de Comerț și Industrie.

              Următorul pas va fi organizarea unei întâlniri a legumicultorilor cu președintele Consiliului Județean, directorul Oficiului Județean al AFIR, specialiștii Direcției Agricole și managerii supermarketurilor din municipiul Bacău.

              Poliţia Locală Bacău a înfiinţat centre zonale în cartiere

                – agenţii locali sunt prezenţi în 12 puncte de lucru şi îi aşteaptă pe băcăuani să sesizeze problemele care îi deranjează

                De la 1 februarie, Poliţia Locală a Municipiului Bacău este şi mai aproape de comunitate. Instituţia a înfiinţat 12 centre, în mai multe cartiere din municipiu, cu un program de audienţe bine stabilit.

                În aceste sedii îşi vor desfăşura activitatea 18 poliţişti locali, din cadrul Biroului Ordine Publică şi Evidenţa Persoanei, iar băcăuanii vor putea să meargă aici şi să reclame problemele pe care le au, de luni până vineri, în intervalele orare 9.00-10.00, 11.00-12.00, 16.00-17.00 şi 18.00-19.00.

                „Scopul acestor centre şi al poliţiştilor locali arondaţi acestora este de a realiza un liant între cetăţeni şi Poliţia Locală a Municipiului Bacău, o comunicare directă privind identificarea problemelor pe care le au cetățenii, preluarea în mod direct a sesizărilor şi reclamaţiilor, consolidarea şi îmbunătăţirea relaţiei cu asociaţiile de proprietari, instituţiile de învăţământ, lăcaşurile de cult şi alte puncte de interes din zona deservită”, a declarat Florin Constantin Ene, directorul Poliţiei Locale Bacău.

                Agenţii prezenţi la punctul de lucru preiau sesizări din toate domeniile în care Poliţia Locală are competenţă şi le redirecţionează apoi către colegii din respectivele compartimente. Dacă sunt reclamate probleme ce pot fi rezolvate de către poliţistul zonal, atunci acesta va merge la faţa locului. Fiecare centru are arondate mai multe străzi, iar în scările de bloc au fost lipite afişe cu adresa punctului de lucru la care locatarii se pot adresa, cine sunt poliţiştii repartizaţi în cartierul lor şi numerele de telefon ale acestora. În perioada următoare, cel puţin un centru va fi înfiinţat şi în cartierul URA.

                Unde sunt centrele zonale

                1. Şcoala Postliceală Gară – str. Mihai Eminescu, nr. 33
                2. Şcoala „Dimitrie Leonida” – bd. Vasile Pârvan, nr.22
                3. Şcoala Postliceală Piaţa Nord – str. Mioriţei, nr. 16
                4. Piaţa de Gros – Calea Moldovei, nr. 76
                5. Şcoala „Octavian Voicu” – str. Ciprian Porumbescu, nr. 5
                6. Bazar Milcov, str. Milcov, nr. 93 -95
                7. Sediul Poliţiei Locale Bacău, str. I.L. Caragiale, nr. 2
                8. Colegiul „Gh. Vrănceanu”, str. L. Pătrăşcanu, nr. 30
                9. Colegiul „N.V. Karpen”, str. Mioriţei, nr. 63
                10. Sediul Poliţiei Locale, str. Garofiţei, nr.7, Sc. C, Ap. 4
                11. Căminul Colegiului „A. Saligny”, str. Vasile Alecsandri
                12. Târg Auto Şerbăneşti, Trecătoarea Tecuciului, nr. 1

                Poliţiştii locali vor prelua sesizările cetăţenilor şi vor încerca să le soluţioneze cât mai rapid/Foto: Ioan BÎŞCĂ

                Prefectura ia măsuri împotriva pestei porcine

                  Alertată de cazurile de pestă porcină africană apărute în România, Ucraina și Republica Moldova, Prefectura Bacău i-a convocat pe membrii Centrului Local de Combatere a Bolilor în sala mare a Palatului Administrativ.

                  Ședința a fost condusă de Maricica Luminița Coșa, prefectul județului, în calitate de președinte al Unității Locale de Decizie, și subprefectul Valentin Ivancea. „În județul Bacău a fost efectuată o analiză de risc ce a determinat întocmirea unui program de măsuri de prevenție și a unui plan de contingență al județului”, arată Maricica Luminița Coșa.

                  Programul de prevenire a fost prezentat de reprezentanții Direcției Sanitar-Veterinare, după care au avut loc discuții cu privire la riscuri. Între altele, s-a precizat că virusul poate fi introdus odată cu deșeurile menajere aruncate de cetățenii aflați în tranzit.

                  „Aspectul pozitiv îl reprezintă faptul că virusul nu se transmite la om”, au adăugat experții DSV. Planul de contingență al județului Bacău vizează întărirea măsurilor de informare și protecție a populației, implicarea autorităților în acțiuni de identificare a posibilelor cazuri și eradicarea virusului, instruirea medicilor din fermele de porcine, informarea primăriilor cu privire la măsurile de prevenire și combatere a pestei, intensificarea măsurilor în scopul respectării stricte a igienei în spațiile în care se comercializează și se consumă carne de porc.

                  „O atenție deosebită va fi acordată târgurilor de animale de pe teritoriul județului Bacău”, a declarat prefectul și a solicitat o situație la zi a târgurilor din județul Bacău și autorizarea lor.

                  Un apostrof la problema țărănească

                  Răzvan Bibire

                  Problema țărănească a început să fie o problemă cam pe la începutul veacului al XIX-lea, când, imediat după revenirea domniilor pământene, boierii au început să fure pământurile țăranilor. Erau vremurile de după Tratatul de la Adrianopol care decisese că prețul grânelor românești nu mai e stabilit de Înalta Poartă, ci de piața internațională.

                  A fost o adevărată Goană după Aur atunci, pentru că întreaga aristocrație românească a decis să cultive grâu, până atunci prețurile derizorii oferite de turcii care aveau monopol la comerțul cu grâne descurajând agricultura. O mulțime de obști au căzut pradă lăcomiei boierilor care nu ezitau să-l mituiască chiar și pe Vodă pentru a pune mâna pe pământuri.

                  Rămași fără terenuri, țăranii au fost nevoiți să accepte statutul de clăcași, prestând zile de muncă în schimbul dreptului de a cultiva o bucată din moșia boierească.

                  Reforma lui Cuza nu a reușit să repare situația, fiind făcută în pripă, pentru că țăranii dădeau semne că vor să se răscoale. Pe de altă parte, nici proprietarii de terenuri nu au fost de acord cu rezolvarea problemei. În timp, reforma lui Cuza a agravat situația țărănimii deoarece, fiind făcută cu gândul că va fi urmată de o alta, mai temeinică, nu a prevăzut, de exemplu, să acorde pământuri tinerilor căsătoriți, ceea ce a determinat o fărâmițare a terenurilor.

                  Reforma de la 1921 a mai rezolvat câte ceva, însă, țăranul tot fără inventar agricol era și tot clăcaș era, nu fermier ca în Occident. A urmat o nouă reformă după WWII, colectivizarea și distrugerea colectivelor, împărțirea pământurilor și țăranul tot nu a reușit să ajungă fermier. Și ajungem acum la «apostroful» promis în titlu.

                  Ca să se facă ferme în zonele rurale, ar trebui ca pământurile fărâmițate să fie comasate. În unele locuri s-a reușit, dar, în general, țăranii bătrâni refuză să vândă.

                  Teoretic, problema s-ar rezolva pe cale naturală, prin decesul proprietarilor. Numai că se întâmplă un lucru ciudat în zona rurală: moștenitorii pământurilor nu fac dezbaterea moștenirii, neinteresându-i subiectul. De exemplu, la moartea unui bătrân care a avut opt copii nu s-a făcut dezbaterea moștenirii. Au murit și copiii săi, fiecare cu câte alți 2-3 copii care, legal au dreptul de moștenire, și tot nu s-a făcut dezbaterea.

                  Așa se face că unele terenuri au ajuns să aibă câte 20-30 de moștenitori care ar trebui chemați la notar și, ulterior, fiecare să vândă parcela sa celui interesat de cumpărarea întregului teren. E o muncă de Sisif la care nu se încumetă nimeni, mai ales că moștenitorii – nepoții fostului proprietar – ori nu-s interesați de subiect, ori se află în străinătate.

                  Handbal feminin/ Divizia A: Examen dificil

                  Învinsă fără drept de apel în runda trecută, la Tulcea, divizionara A de handbal feminin Știința Bacău revine în fața propriilor suporteri. Acolo unde o așteaptă, însă, un examen dificil. Sâmbătă, de la ora 11.00, studentele primesc vizita vice-liderei Seriei A, Neptun Constanța. Partida contează pentru etapa a 18-a.

                  Celelalte meciuri ale rundei: ACS Șc. 181 SSP București- CNOT Iași, Spartac București- Danubius Călărași, Dinamo București- CSȘ Tulcea, CSU Târgoviște- Activ Plopeni, Steaua București- CSM București II, Gloria Buzău- Știința București. HCF Piatra Neamț stă.

                  Clasamentul Seriei A

                  1. Gloria Buzău 17 17 0 0 584-394 51p.
                  2. Neptun Constanța 17 14 0 3 546-405 42p.
                  3. HCF Piatra Neamț 17 13 0 4 487-376 39p.
                  4. Știința București 16 13 0 3 479-372 39p.
                  5. CSS Tulcea 17 12 0 5 457-430 36p.
                  6. CSM București II 16 11 0 5 462-422 33p.
                  7. Dinamo București 17 9 0 8 462-414 27p.
                  8. Știința Bacău 17 8 0 9 447-483 24p.
                  9. Steaua București 17 7 1 9 519-519 22p.
                  10. CSU CNOT Iași 16 6 1 9 432-454 19p.
                  11. ACS Șc. 181 București 16 3 1 12 432-487 10p.
                  12. Activ Plopeni 17 3 0 14 476-543 9p.
                  13. Danubius Călărași 17 3 0 14 428-520 9p.
                  14. Spartac București 16 2 2 12 323-479 8p.
                  15. CSU Târgoviște 17 1 1 15 373-609 4p.

                  Una caldă și una rece la ședința Consiliului Local Onești

                    Aprobarea atribuirii și încheierii Contractului prin concesionare a gestiunii serviciului de operare a instalațiilor de deșeuri și aprobarea cotizației anuale a municipiului Onești către Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău au adus „cele mai fierbinți” dezbateri la ședința Consiliului Local Onești.

                    Prezența directorului adjunct al ADIS, Mircea Fechet la această ședință a făcut ca multe opinii ale consilierilor locali oneșteni să fie lămurite. Faptul că va fi pornită Stația de compostare Onești va face ca SC Romprest să transporte aici gunoiul menajer și nu la Bacău, la Celula I, care este aproape plină.

                    Se va colecta, în sfârșit, gunoiul menajer al oneștenilor, municipiul de pe Trotuș fiind «centrul de greutate» al acestui proiect, ce va oferi aici și locuri de muncă”, a menționat Mircea Fechet, care a adăugat că „la noua stație de transfer de la Onești gunoiul menajer, ce urmează a fi compactat, va fi descărcat în containere de 24 metri cubi urmând a fi cărat cu autocisterne de mare tonaj. Astfel se eficientizează această activitate.”

                    Beneficii pentru municipalitate

                    Nicolae Gnatiuc, primarul Oneștiului, a declarat că acest fapt „aduce beneficii pentru municipiu și pentru localitățile aflate în zonă, din aria de colectare a gunoiului menajer”. Dacă acest proiect de hotărâre, privind începerea funcționării Stației de compostare Onești a fost aprobat în unanimitate, tot cu unanimitate de voturi consilierii locali oneșteni au respins ca valoarea cotizației anuale către ADIS Bacău să fie în valoare de 100.000 lei anual.

                    Edilul șef al municipiului, a cerut să fie reanalizată această situație, valoarea cotizației anuale a Oneștiului solicitată de ADIS Bacău fiind de peste trei ori mai mare decât cea de anul trecut (când a fost de 30.000 lei). „Realitatea economică se vede în buget și în lipsa unui algoritm de calcul corect nu putem fi de acord cu mărirea solicitată”, a menționat și Alexandru Cristea, consilier al PSRo.

                    Mărginenii

                    Mărturisesc că, de pământ, nu sunt băcăuan. Originile mele sunt comune, ca să spun așa, cu ale Nadiei Comăneci, născut fiind, și crescut, în Onești – un târg care, odată, promitea să ajungă mult mai departe decât unde se situează acum.

                    În fine, nu despre asta este vorba, ci mai curând despre faptul că, înainte de ’89, ca să ajungi să lucrezi în municipiul Bacău și, apoi, să te și stabilești aici, trebuia să ai motive întemeiate, altfel nu primeai „viză”. Și asta deși Bacăul, culmea!, nu era declarat „oraș închis”, ca altele din țară. Trecerea de la mic la mare a însemnat ceva pentru mine și pentru familia mea. Aveam să găsesc în Bacău multe dintre oportunitățile care, în orașul de baștină, lipseau.

                    Perioada de început a democrației chiar dezvăluia un oraș cu un potențial economic de excepție, alături de giganții vremii apărând firme care parcă aveau aripi – așa ce se dezvoltau. Cu toate acestea, cu excepția unui singur primar, din păcate, Bacăul nu prea a avut un edil căruia să-i pese de cum arată urbea sau de direcția în care să se îndrepte, deși, iată!, au trecut aproape două decenii. Și nici consilieri locali (unii ocupă fotoliile de acolo – de pomană, firește – cam tot de 20 de ani). Or, să fim sinceri, un primar nu poate face aproape nimic fără sprijinul consilierilor locali, aleși și ei tot de popor, amănunt pe care mulți îl uită, amintindu-și de noi doar înainte de alegeri.

                    De la actualul primar, sincer, am așteptări multe și chiar înclin să-i ofer credit, să fiu răbdător cu el. Asta doar pentru că am observat mult mai multă bună intenție în proiectele pe care le promovează în CL. Să amintesc, în treacăt, despre milioanele de euro pe care Primăria le-a câștigat, prin proiecte ce vizează populația cea mai vitregită a urbei aflată în periferiile Bacăului. Mărginenii care, cine nu știe, reprezintă aproape un sfert din populația municipiului, un capital electoral de luat în seamă. La modul cel mai serios.

                    Pagina 1

                      Până în decembrie se finalizează Insula

                        Primarul Bacăului a promis că până în luna decembrie a acestui an lucrările de la Insula de Agrement vor fi încheiate.

                        El spune că speră ca Insula să fie accesibilă publicului chiar din această vară, însă data de 31 decembrie 2018 este data limită dată de Uniunea Europeană.

                        „La finele anului trecut am câștigat în instanță de la firma care a făcut proiectarea 3,21 milioane de lei”, a anunțat primarul Cosmin Necula.

                        Problema principală a constituit-o parcarea de la intrarea pe Insula de Agrement, care a fost proiectată pe ovoidul de canalizare al orașului. În plus, spune primarul Necula, panta pe care urmau să urce mașinile era proiectată la 15 grade, în loc de 8 grade, cât scrie în normative.

                        Din acest motiv a trebuit reproiectată parcarea supraterană care va fi mai înaltă cu 90 de centimetri.

                        Tot primarul a mai spus că proiectantul nu a prevăzut nici un fel de facilitate pentru persoanele cu handicap, așa cum ar fi fost normal și cum prevede legislația.

                        Susține AZI copiii din centre de plasament să devină adulții responsabili și independenți de MÂINE. Înscrie-te la voluntariat!

                          Programul educațional Ajungem MARI a prelungit până pe 15 februarie înscrierile la voluntariat în centre de plasament. Nevoia de voluntari în centre de plasament este foarte mare și Ajungem MARI caută 1.000 de oameni serioși și implicați care să dedice 3 ore pe săptămână copiilor și tineri instituționalizați, din centre de plasament din București și 25 de județe.
                          „Lucrăm în special cu copii din centre de plasament de stat, copiii care au suferit traume în urma instituționalizării, a abandonului sau a separării de familii. Copiii sunt minunați și au un potențial pe care deseori nu îl cunosc. În cei 3,5 ani de când a început programul, ne-am dat seama că una dintre principalele nevoi a copiilor este susținerea lor pe termen lung. Pentru a le oferi asta și pentru a asigura continuitatea programului facem recrutări la fiecare 6 luni ca să-i găsim pe cei 1.000 de voluntarii fără de care acest program nu ar putea continua.” – Iarina Taban, director executiv și fondator Ajungem MARI.

                          În prezent, în programul Ajungem MARI sunt peste 2000 de copii și tineri între 3 și 20 de ani din 125 de centre sociale și de plasament.

                          Voluntarii Ajungem MARI merg săptămânal timp de 3 ore în centrele de plasament pentru a susține cu copiii ședințe interactive de pregătire școlară, ateliere creative sau ateliere de cultură generală, educație pentru sănătate, educație financiară sau educație civică. Pe langă cunoștințe, voluntarii le oferă copiilor încurajare, experiențe frumoase, oportunităti, îi ajută să își descopere pasiunile, să își dezvolte abilitătile și le transmit valori pentru o viată sănătoasă. Toate activitățiile au rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilităti pentru a deveni adulți responsabili și independenți.

                          Chiar dacă mare parte dintre voluntari nu au experiență de lucru cu copiii, aceștia vor participa la training-uri și vor fi consiliați de specialiști Ajungem MARI pe întreaga durată a modului de voluntariat.

                          Voluntarii spun că primesc de la copiii din centre mai mult decât oferă și fac apel la cât mai mulți oameni să li se alăture și să îi sprijine pe copii pe termen lung:
                          „Eu cred că merită să fii voluntar. Deşi nu aveam experienţă cu copiii, dorinţa de a împărtăşii cu ei experienţe, dorinţa de a îi cunoaşte mai bine, de a îi încuraja, m-a făcut să îmi doresc să devin voluntar. Cred că a fost o decizie foarte bună şi experienţa, o capeţi pe parcurs. Partea frumoasă este că devenind voluntari, nu numai noi îi ajutăm pe copii. Şi ei ne ajută pe noi. Avem de învăţat unii de la alţii. Fiecare moment petrecut cu ei, ne învaţă să fim mai răbdători, să ascultăm mai mult şi să încercăm să nu judecăm. La finalul întâlnirilor, suntem răsplătiţi cu îmbrăţişări şi zâmbete care ne încarcă mereu pozitiv. Voi puteţi fi pentru ei cele mai bune modele şi îi puteţi inspira. Până la urmă, aceşti copii, reprezintă viitorul. Ei au nevoie să fie acceptaţi, integraţi şi să nu fie trataţi diferit. Au nevoie de încrederea şi susţinerea noastră. Aşadar, haideţi să le fim alături în număr cât mai mare şi împreună, să îi ajutăm să AJUNGĂ MARI.– Ionela, voluntar în București.

                          Modulul de voluntariat durează 6 luni și începe în aprilie. Pană atunci au loc înscrierile, training-urile despre nevoile copiilor și metode de lucru cu ei și repartizarea voluntarilor la centre în funcție de program și disponibilitate. Înscrierea se face printr-un formular online https://goo.gl/jAgKxs până pe 1 februarie. Pe site-ul www.ajungemmari.ro, secțiunea Devino voluntar http://www.ajungemmari.ro/devino-voluntar/ puteți găsi mai multe detalii și pașii de înscriere.

                          Ajungem MARI caută 1.000 de voluntari în București și 25 de județele: Arad, Argeș, Bacău, Brăila, Bihor, Botoșani, Brașov, Buzău, Constanța, Cluj, Dâmbovița, Dolj, Galați, Harghita, Hunedoara, Gorj, Iași, Ilfov, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Timiș, Vrancea.

                          Programul educațional Ajungem Mari – Asociația Lindenfeld

                          Asociația Lindenfeld este o organizație non-guvernamentală ce are că obiectiv facilitarea accesului grupurilor vulnerabile la domenii cheie ale societătii.
                          Ajungem MARI este principalul program al Asociației Lindenfeld și susține educația a peste 2000 de copii din centre de plasament și medii defavorizate din București și 25 de județe prin mai multe proiecte, cel mai important fiind cel de recuperare scolară într-un mod interactiv alături de peste 1000 de voluntari. Alte proiecte includ ateliere creative, workshop-uri, cursuri vocaționale, ieșiri recreative și educative, excursii, tabere, educație financiară, consiliere vocatională și vizite de orientare profesională, toate cu rolul de a le da copiilor încredere în ei și a le forma abilităti pentru a deveni adulți responsabili și independenți.

                          Programul se derulează de 3 ani și jumătate, iar până acum s-au implicat 4.500 de voluntari.

                          Blocurile cu bulină intră în renovare

                            Blocurile aflate în clasa întâi de risc seismic din Bacău – celebrele blocuri de pe Mărășești, cu bulină roșie – vor intra cât de curând în renovare.

                            Primarul Necula a dezvăluit că pentru cele cinci imobile sunt necesare 33 de milioane de lei, 80% din bani de la bugetul de stat și 20% de la autoritatea locală.

                            În ședința de miercuri s-a aprobat documentația tehnico-economică faza DALI și a început executarea proiectului tehnic. Proiectarea este prevăzută să dureze trei luni, după care se vor face licitațiile. Se preconizează că în maxim un an jumătate – doi ani, blocurile să fie consolidate.

                            Pentru patru dintre blocuri se va interveni doar pe structura de fundație, la al cincilea, cel cu numărul 4, fiind necesară și intervenția în apartamente.

                            Locatarii vor plăti lucrările de reconsolidare în rate pe 25 de ani, fără dobândă.