marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2546

Scorţeni: A ajuns cu maşina într-o râpă

    Poliția în acțiune

    Joi dimineaţă, la Grigoreni, în comuna Scorţeni, un bărbat de 34 de ani, din Moineşti, aflat la volanul unui autoturism, într-o curbă la stânga, pe un carosabil parţial alunecos, ar fi derapat, s-a izbit de doi stâlpi, după care s-a răsturnat cu maşina într-o râpă.

    La faţa locului au fost trimise o autospecială de la Pompieri şi o ambulanţă, însă cele patru persoane care se aflau în maşină se pare că nu au fost rănite, pentru că au refuzat să fie examinate sau transportate la spital.

    Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul de poliţişti, rezultatul fiind negativ.

    În bârlogul „tigroaicelor”

    Sâmbătă, de la ora 16.30, Știința evoluează pe terenul liderei campionatului, CSM București. Partida este televizată de Digisport.

    Trei meciuri de foc. Unul după altul. Sâmbătă, în campionat, în fieful liderei, CSM București. Miercuri, acasă, contra vice-campioanei Elveției, Sm’Aesch, cu calificarea în „sferturile” Cupei Challenge pe masă. Iar sâmbăta viitoare, tot pe teren propriu, împotriva celor de la CSM Târgoviște, în derby-ul pentru locul 3. Prin urmare, o săptămână fierbinte pentru voleibalistele Științei Bacău.

    O săptămână care începe cu un meci-busolă, așa cum a definit antrenorul Științei, Florin Grapă, confruntarea cu CSM București. „Jocul acesta ne va arăta ce fel de echipă suntem. Întâlnim un adversar valoros, contra căruia îmi doresc să ținem pasul.

    Dacă o vom face, înseamnă că putem cere mai multe de la acest campionat. Dacă nu, atunci nu are rost să ne amăgim inutil”, a declarat Grapă. Deși CSM București vine după un succes categoric pe terenul campioanei Alba Blaj, care merge ceas în Liga Campionilor, tehnicianul băcăuan știe cum pot fi anihilate „tigroaicele”: „Înainte de toate, noi trebuie să le punem în dificultate în ceea ce privește preluarea din serviciu. Nu trebuie să le lăsăm să-și construiască atacul pe serviciul nostru. Asta înseamnă să servim foarte bine și cred că o putem face”.

    Al doilea aspect vizează principalele „guri de foc” ale bucureștencelor: ex-băcăuanca Ioana Baciu și sârboaica Jovana Brakocevici. „În egală măsură, este esențial să le blocăm pe Baciu și Brakocevici. Este cunoscut faptul că ele sunt principalele realizatoare ale CSM-ului”, a subliniat Grapă. Pentru jocul de sâmbătă, de la București, care va fi televizat de Digisport, cu începere de la ora 16.30, Știința mizează pe lotul complet.

    După toate probabilitățile, formula de start a oaspeților o va găsi pe Kapelovies în cabina de regie, pe Cazacu și Lupa ca „secunde”, cuplul Faleș- Sipoș în centru, căpitanul Rogojinaru pe postul de universal și Albu libero.

    Clasamentul Diviziei A1

    1. CSM București 13 12 1 38-5 37p.
    2. Volei Alba Blaj 13 1 2 34-7 33p.
    3. CSM Târgoviște 13 10 3 32-14 29p.
    4. Știința Bacău 12 9 3 27-11 27p.
    5. Agroland Timiș. 13 9 4 29-16 26p.
    6. CSM Lugoj 13 4 9 15-29 12p.
    7. Dinamo București 13 3 10 15-33 10p.
    8. Medicina Tg. Ms. 13 2 11 11-35 7p.
    9. Penicilina Iași 13 2 11 9-36 6p.
    10. U Cluj 12 2 10 8-32 5p.

    Programul complet al etapei a 14-a (sâmbătă, 3 februarie): Dinamo București- Medicina Târgu-Mureș, CSM Târgoviște -Alba Blaj (se joacă vineri, 2 februarie, de la ora 18.00/ Digisport), CSM București- Știința Bacău (ora 16.30/ Digisport), Penicilina Iași- Agroland Timișoara (se joacă pe 2 februarie), U NTT Data Cluj- CSM Lugoj.

    CAR FLEXICREDIT și în Bacău

    Asociația Casa de Ajutor Reciproc Flexicredit, apare și în Bacău. După feedback-ul membrilor din regiunea Moldovei, CAR Flexicredit a hotărât să ofere serviciile sale și în Bacău. Pornind din Suceava, CAR Flexicredit s-a extins de-a lungul vremii și în Botoșani, Pașcani, Iași, Roman și București având un deosebit succes în fiecare dintre aceste orașe. Astfel, CAR Flexicredit își deschide o nouă agenție de lucru în Bacău, gata să vină în ajutorul rezolvării problemelor financiare a tuturor persoanelor care obțin venituri de natură salarială sau din pensii.

    Ca orice lucru de bun augur, deschiderea unei noi agenții trebuie sărbătorită și CAR FLEXICREDIT sărbătorește doar împreună cu membrii săi. La deschiderea agenției din 1 Februarie 2018 CAR FLEXICREDIT oferă primilor 50 membri înscriși împrumuturi cu o dobândă de doar 4,5% – aceasta fiind jumătate din dobânda normală a celui mai accesat tip de serviciu financiar – și anume Împrumutul Flexibil. Promoția nu constă doar în acest tip de credit promoțional, ci și în faptul că taxa de înscriere va fi redusă la 0, de la 50 lei!

    În Bacău, CAR FLEXICREDIT s-a deschis pe Calea Mărășești nr. 4 (lângă Primărie)

    În vremuri economice pline de incertitudine, oamenii care au venituri reduse sunt pe cale să compromită orice doar în scopul de a acoperi nevoile presupuse de un trai decent. De regulă, oamenii întâmpină multe probleme în rambursarea împrumuturilor, iar unii ajung chiar în imposibilitatea de a economisi sau investi. Așa se face că, de multe ori, problemele economice își găsesc soluționarea într-un credit la o casă de ajutor reciproc.

    CAR Flexicredit și-a început activitatea odată cu afilierea la Uniunea Județeană a Caselor de Ajutor Reciproc Neamț, afiliată la Uniunea Națională a Caselor de Ajutor Reciproc ale Salariaților din România. Astfel, CAR Flexicredit a devenit inițial sprijinul sucevenilor în ceea ce privește nevoia de împrumuturi sigure, cu giranți sau fără giranți, salariați din mediul bugetar sau din mediul privat, pensionari și pentru orice persoană care înregistrează venituri, neținând cont de vârstă, naționalitate, convingeri politice, religie sau meserie.

    În cazul altor instituții financiare, lucrurile stau diferit spre deosebire CAR Flexicredit, unde nu există comisioane ascunse, taxe de tranzacție, iar procentul dobânzii este unul cât se poate de corect, rezonabil și mai ales, transparent. De asemenea, rambursările se calculează la soldul împrumutului, astfel încât fiecare persoană membră să poată opta pentru rate cu dobânda descrescătoare sau egală, în funcție de preferințelor fiecăruia. Mai mult decât atât, în cazul în care sunteți considerat eligibil pentru împrumut, condițiile de rambursare se proiectează în funcție de nevoile și preferințele fiecăruia. În cazul în care o persoană membră consideră că poate achita împrumutul mai devreme, nu este nicio problema deoarece CAR Flexicredit nu ascunde taxe suplimentare sau alte tipuri de comisioane.

    Ce este CAR Flexicredit? Ei bine, vorbim despre o asociație destinată persoanelor fizice, salariate sau care obțin alte venituri de natură salarială. Atenție! CAR-ul este o instituție financiară nebacancară, care nu are scop patrimonial (este nonprofit) ea fiind organizată în vederea sprijinirii și întrajutorării financiare a membrilor asociați.

    De ce CAR-ul este o opțiune bună pentru un împrumut rapid? Ei bine, membrii CAR-ului se ajută între ei pentru rezolvarea problemelor financiare și participă la luarea tuturor deciziilor importante cu privire la activitatea casei de ajutor reciproc. De asemenea, CAR Flexicredit are grijă de economiile acumulate de membri la fondurile sociale proprii și oferă bonificații anuale, în condiții mult mai avantajoase decât alte instituții financiare.

    Cui se adresează CAR Flexicredit? Membrii acestei case de ajutor reciproc pot veni din orice domeniu de activitate. Este necesar doar obțină venituri de natură salarială sau din pensii, fără să existe restricții în funcție de vârstă, convingeri politice sau religie. Orice persoană care are vârstă de minim 18 ani poate deveni membru. Persoanele fizice care devin membri au la dispoziție un statut propriu și completează înainte de înscriere cererea, respectând în totalitatea prevederile acestuia.
    În Bacău, CAR FLEXICREDIT s-a deschis pe str. Mărășești nr. 4 (lângă Primărie). Detalii despre produsele financiare ale instituției puteți afla pe www.carflexicredit.ro sau la 0760 259 588.

    Grefierii ameninţă cu mişcări de protest. Momentan, poartă banderole

      Începând de astăzi, 1 februarie 2018, personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea protestează faţă de modul de calcul al salariilor, prin purtarea unei banderole albe pe braţul drept, fără a afecta activitatea instanţelor sau parchetelor sau programul de lucru cu cetăţenii.

      „Principalul motiv de nemulţumire îl constituie faptul că, în urma transferului contribuţiilor sociale din sarcina angajatorului la angajat, grefierii cu vechime mai mare de 15 ani în muncă şi în funcţie vor suferi o scădere a salariului net cu sume cuprinse între 36 şi 500 lei, cu toate că, Ministrul muncii şi justiţiei sociale a asigurat că în sistemul bugetar nu va avea loc o scădere a salariilor, ci o creştere graduală”,

      arată, într-un comunicat de presă, reprezentanţii Asociaţiei Grefierilor din Romania.

      Şi în Bacău, grefierii au purtat banderole albe în semn de protest faţă de modificările legislative. Angajaţii din acest sistem consideră că sunt discriminaţi faţă de celelalte categorii profesionale, în condiţiile în care doar acestei categorii profesionale bugetare nu i-au fost majorate salariile (ultima creştere salarială având loc în data de 1 decembrie 2015, când s-a aplicat pentru întreg sistemul bugetar o creştere salarială de 10%), reclamă ei.
      Conducerea sindicatului care îi reprezintă susţine că Ministerul Justiţiei a fost sesizat cu privire la aceste probleme, fără a adopta însă o poziţie oficială în vederea rezolvării problemei. Dacă situaţia nu se va rezolva în zilele ce urmează, grefierii sunt hotărâţi să apeleze la mişcări de protest, inclusiv prin întreruperea temporară a activităţii.

      Despre justiție și dreptate

      Schimbăm tema dezbaterilor aproape zilnic, în funcție de evenimentele care devin breaking news: bolnavii plimbați între spitale, bătăile din școli, un polițist împușcat sau un medic arestat. Nu avem timp să medităm, trecem rapid de la un subiect la altul căci așa trăim, așa gândim, repede, și mai repede! Doar Legile Justiției s-au menținut în atenția publicului timp de mai multe luni, fiind și miză, și armă în bătălia dintre Opoziție și Putere.

      Deși ambele dau impresia că vor să comunice, nu fac decât să se acuze cu fața spre camerele de filmat, adică spre poporul-spectator, căci acesta trebuie să audă, să știe cine e vinovatul. Nu e clar care este vina, dar asta nu are mare importanță. Chiar, care e vina? Ce se întâmplă cu Legile Justiției? Ce e greșit în conținutul lor? De fapt, ce conțin?

      Nu sunt mulți cei care pot răspunde. Unii vorbesc despre anchete și interceptări, alții despre rolul președintelui, influența politicienilor asupra magistraților etc. Dacă vechile legi erau bune, de ce mii de români și-au căutat dreptatea la CEDO? De ce au fost arestați, apoi declarați nevinovați? Nici după modificarea lor, Legile Justiției nu sunt bune, nu sunt constituționale, acuză Opoziția. PNL-USR nu demonstrează asta, după cum nici PSD-ALDE nu demonstrează că lucrurile stau altfel.

      Sesizată, Curtea Constituțională a analizat Legea privind organizarea judiciară și a decis că patru puncte din art. I nu sunt constituționale. Marți, a admis alte câteva critici privind Statutul magistraților și a cerut redefinirea erorii judiciare, a relei-credințe și a gravei neglijențe. Totuși, lupta nu s-a încheiat. Liberalii au spus „Vedeți, am avut dreptate!”, iar ceilalți, „Legea e constituțională”, sunt necesare doar mici modificări.

      E un dialog al surzilor, din care au de pierdut ambele tabere, căci nimeni nu scapă cu hainele neterfelite dintr-o încăierare. În fine, ce pățesc partidele ne interesează mai puțin, grav este că și Justiția are de pierdut, Justiția ca instituție, și ideea de justiție, în care cetățeanul nu mai are încredere după ce a auzit și asimilat atâtea vorbe rele despre noile legi.

      Aerostar intră în cantonament

      Divizionara C băcăuană Aerostar va intra astăzi într-un cantonament de nouă zile la baza proprie.

      Antrenorii Cristi Popovici, Andrei Vatră și Dan Moței contează pe întreg efectivul de jucători, inclusiv Răzvan Istrate, care nu a putut evolua, din motive medicale, în primul amical al iernii câștigat sâmbăta trecută cu 4-1 împotriva colegei de serie CSM Pașcani.

      Pe 9 februarie, la finalul stagiului de pregătire centralizată, „aviatorii” vor susține al doilea joc-test al anului, în deplasare, contra Științei Miroslava.

      Gauss- Curița: lupta continuă

      Aflate în cursă pentru locul 1 care duce la barajul de promovare în C, primele două clasate în campionatul județean al Bacăului s-au întărit în intersezon

      Le despart 6 puncte. Dar le apropie dorința de a câștiga campionatul. De a-l câștiga și, implicit, de a ajunge la barajul de promovare în Liga a III-a. Lidera eșalonului patru, ACS Gauss Bacău și urmăritoarea sa, Viitorul Curița anunță o luptă strânsă pentru șefie și în returul ce va debuta în primul weekend din martie. O spun mutările de trupe efectuate, o repetă declarațiile protagoniștilor.

      Ambele combatante s-au întărit în această iarnă. Gauss, pe care suporterii o văd drept continuatoarea FCM Bacău, a operat modificări de lot, în special în compartimentul ofensiv: Silviu Lupu (plecat de la Curița la începutul sezonului), Robert Pușcașu (ultima oară la Unirea Mircești) și fosta speranță a FCM Bacău, Vlad Pavel. Nu a fost neglijat nici sectorul U19, în cazul în care Gauss își va atinge obiectivul și va urca în Liga a III-a: David (Aerostar) și Gruia (Gârleni). La capitolul despărțiri, doar două nume: Ștefan Pavel și Cheța, ambii plecați în Anglia, la muncă. „Ne pregătim serios pentru retur. Se anunță un sezon încărcat, cu un total de 23 de meciuri dacă includem, pe lângă campionat și Cupă, și «dubla» de la baraj, principala noastră țintă.

      Din acest motiv am și dorit să ne formăm un lot cât de cât numeros. Spun că ne pregătim pentru retur deoarece campionatul nu este încă jucat. Avantajul nostru este că, beneficiind de un avans de șase puncte, stăm doar la mâna noastră. Consider că vom avea maturitatea necesară pentru a nu claca. Plusul de experiență ne poate ajuta să ajungem acolo unde ne dorim foarte mult: la «baraj» și, ulterior, în Liga a III-a”, a declarat antrenorul-jucător al „galben-albaștrilor”, Andrei Întuneric.

      Nici Viitorul Curița nu a pierdut timpul degeaba. Formația antrenată de Costică Ene și-a completat efectivul cu jucători care au avut contact și cu eșaloanele superioare. Cap de listă este Adrian Gheorghiu, 230 de meciuri jucate în prima ligă. Ajuns la 36 de ani, „Ciulică” a părăsit Aerostarul, devenind liderul de vestiar și de echipă al celor din Curița. Lui Gheorghiu i s-a alăturat un alt atacant de la Aerostar, Tudor Tudorache, care revine astfel la Onești, la fel ca și mijlocașul Denis Botezatu (ex-Știința Miroslava) și portarul Dascălu (ultima oară la Satu Mare). În fine, lotul Viitorului este completat cu fundașul George Maxim, care a jucat în tur la Știința Miroslava, în Liga a II-a. „Consider că ne-am întărit lotul, în speranța că vom avea un retur mai bun decât turul.

      Ne dorim să creem o echipă frumoasă aici, la Onești, unde ne este, de fapt, casa. Este destul de greu să prindem locul 1, dar nu imposibil. Simplificând întrucâtva lucrurile, ne putem gândi la faptul că, dacă vom câștiga, așa cum ne-am propus, meciul retur de acasă, cu Gauss, între noi și ei ar mai fi doar trei puncte de recuperat. Noi punem pe picioare o echipă pentru viitor, nu doar pentru retur; consider că există toate premizele în acest sens, de vreme ce în tur am contat pe o medie de vârstă de 21 de ani și trei luni”, a precizat antrenorul Curiței, Costică Ene.

      Până la startul returului, cele două pretendente la câștigarea campionatului îi dau bătăi cu amicalele. Sâmbăta trecută, Gauss a învins în deplasare cu 2-1 o echipă cu care s-ar putea întâlni chiar la „baraj”: Ceahlăul Piatra Neamț. Iar duminică, băcăuanii vor susține un amical de lux, în Giulești, contra Academiei Rapid a lui Pancu, Daniel Niculae, Vasile Maftei și Ionuț Voicu. În replică, Viitorul Curița bifează săptămâna aceasta două teste cu echipe din Liga a III-a: CSM Focșani și CSM Pașcani. Așadar, lupta continuă! Deocamdată, la distanță.

      Dosarul crimei de pe Aleea Ghioceilor a ajuns la CEDO

        „Solicit daune morale în cuantum de 350.000 euro pentru cei 14 ani cât a durat procesul şi am purtat stigmatul de ucigaş şi tâlhar”, precizează, în acţiunea deschisă la CEDO, Vasile V., inculpatul judecat pentru omor şi tâlhărie calificată şi achitat definitiv. „Fac dovada faptului că am fost efectiv vânat şi trimis în judecată pentru o crimă pe care nu am făcut-o”, sunt acuzaţiile bărbatului.

        Anul trecut, după aproape 14 ani de cercetări, Vasile V., fost profesor la Colegiul Tehnic „Henri Coandă”, trimis în judecată pentru uciderea asistentei medicale de la Spitalul Judeţean Bacău, Cornelia Geanina Marinovici (32 de ani), dar şi pentru tâlhărie calificată, a fost achitat definitiv. Practic, două instanţe l-au găsit nevinovat.

        După ce Tribunalul Bacău a decis în favoarea inculpatului, motivat de faptul că nu există probe că el a săvârşit infracţiunile, Curtea de Apel a respins ca nefondat apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău. Vasile V. se îndreaptă acum împotriva statului român, într-o acţiune deschisă la CEDO, cu acuzaţii grave la adresa procurorilor. Prin avocatul Liviu Ghioc, el cere condamnarea statului român şi o despăgubire de 350.000 euro pentru încălcarea unor drepturi.

        Bărbatul acuzat de fapte grave reclamă că ancheta a fost excesiv de lungă, fiind încălcate dispoziţiile din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. „Mi s-a încălcat dreptul de a fi informat asupra acesteia (…). Invoc şi faptul că, după ce s-a dispus scoaterea de sub urmărirea penală prin Ordonanţa din 17.07.2013, aceasta a fost infirmată de Procurorul şef prin Ordonanţa din 16.12.2013 şi am fost trimis în judecată fără a se mai administra nici măcar o probă!!! Invoc încălcarea dreptului la un proces echitabil datorită faptului că Prim Procurorul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău a declarat după achitarea mea că aceasta este o eroare. (…) Cercetările s-au efectuat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău şi au durat 11 ani, astfel că pe 13.05.2014 s-a dispus trimiterea mea în judecată. Menţionez că Tribunalul Bacău, după 2 ani de zile, a dispus achitarea mea, deoarece nu am săvârşit eu fapta, iar hotărârea a rămas definitivă”, arată Vasile V. în acţiune.

        „Părinţii elevilor mei au făcut cereri să fiu dat afară”

        „Solicit daune morale în cuantum de 350.000 euro pentru cei 14 ani cât a durat procesul şi am purtat stigmatul de ucigaş şi tâlhar. Toţi prietenii, rudele, cunoştinţele, colegii, familia, vecinii, elevii mei şi părinţii lor şi toată lumea care mă cunoştea mă priveau şi se comportau cu mine ca şi cu un ucigaş!”, sunt câteva din motivele pentru care bărbatul s-a adresat CEDO. Acţiunea sa este, mai presus de toate, o mărturie despre cum poate un dosar penal să distrugă viaţa unui om, despre toate chinurile îndurate care l-au împins, în cele din urmă, să ia decizia de a pleca din ţară.

        „Părinţii elevilor mei au făcut cereri la conducerea şcolii să fiu dat afară deoarece altfel îşi vor retrage copiii de la acea şcoală pentru că nu doresc ca aceştia să facă cursuri cu un criminal. Colegii de serviciu, prietenii şi toate cunoştinţele m-au marginalizat şi m-au exclus din colectivitate, astfel că am devenit un paria. Nemairezistând acestor presiuni, am fost nevoit să-mi dau demisia şi să plec din ţară. În aceste condiţii, am emigrat în Franţa, fiind nevoit să plec într-o ţară în care nu mă cunoştea nimeni pentru a nu mai purta acest stigmat. Astfel, din profesorul cu o carieră foarte promiţătoare, am devenit muncitor necalificat în construcţii”, mărturiseşte Vasile V.

        „Este greu de explicat în cuvinte cât am putut suferi în aceşti 14 ani şi depresia în care am căzut ştiind că sunt nevoit să plec din propria mea ţară, să renunţ la familie, la serviciu, la carieră, la prieteni, la toate visurile şi ambiţiile mele şi să plec printre străini. Am fost nevoit să renunţ la tot ce este important în viaţa unui om şi vreme de 14 ani am fost supus unui stres şi la suferinţe psihice inimaginabile. Din aceste motive, consider că daunele morale pe care le solicit sunt rezonabile deoarece mi-au fost «furaţi» 14 ani din viaţă, 14 ani pe care nu mi-i poate da nimeni înapoi.”

        „Am fost efectiv vânat…”

        Vasile V. critică dur modul în care a fost anchetat şi scos vinovat fără probe, dar şi tergiversarea cercetărilor: „De fiecare dată am arătat că eu nu am săvârşit această faptă abominabilă şi nu sunt vinovat. De altfel, din tot dosarul de urmărire penală reiese clar faptul că nu am săvârşit fapta de omor şi cea de tâlhărie. Anexez rechizitoriul prin care am fost trimis în judecată şi expun şi argumentele mele prin care fac dovada faptului că am fost efectiv vânat şi trimis în judecată pentru o crimă pe care nu am făcut-o. (…)

        Dacă Parchetul ar fi făcut cercetările într-un termen rezonabil, aş fi fost afectat mai puţin, iar dacă cercetările ar fi fost făcute cu conştiinciozitate, atunci acuzaţiile împotriva mea ar fi fost retrase.” Bărbatul mai acuză că, după ce a părăsit ţara şi s-a stabilit în Franţa, i-a fost încălcat şi cel mai elementar drept la apărare, respectiv faptul că procurorul desemnat să instrumenteze dosarul nu l-a citat pentru a fi audiat şi a avea posibilitatea de a aduce probe în apărarea sa.

        „Procurorul care a instrumentat dosarul vreme de 10 ani a dispus scoaterea de sub urmărirea penală pentru că nu sunt eu autorul faptei, iar după ce această ordonanţă a fost desfiinţată de Primul Procuror, procurorul criminalist desemnat să soluţioneze dosarul m-a trimis în judecată fără să mai administreze absolut nicio probă, fără să încerce măcar să mă audieze deşi îi adusesem la cunoştinţă adresa mea din Franţa, aşa cum de altfel recunoaşte şi el în rechizitoriu. Această tergiversare a cercetării penale şi a instrumentării dosarului de către procurorul de caz mi-a adus grave prejudicii morale, aducându-mă în pragul disperării şi fiind nevoit să iau decizii ce mi-au schimbat definitiv şi iremediabil cursul vieţii”, sunt acuzaţiile singurului suspect aflat în atenţia anchetatorilor.

        Conform rechizitoriului, pe 14.06.2003, în jurul orei 16.00, inculpatul ar fi mers la locuinţa victimei Marinovici Cornelia-Geanina (Aleea Ghioceilor) pentru a-i solicita o sumă de bani. „A intrat în locuinţă cu acordul ei, după care, pe fondul unei discuţii, în legătură cu banii, a lovit-o pe victimă în cap, de mai multe ori, în special în zona cefei, cu un ciocan pentru bătut şniţele, apoi a înjunghiat-o cu un cuţit în gât şi piept, provocându-i leziuni care au dus la moartea femeii.” (rechizitoriu) Curios este, însă, mobilul crimei – o sumă de bani, în condiţiile în care tot anchetatorii spun în rechizitoriu că „asupra victimei au fost găsite bijuterii, iar într-o haină aflată în şifonier, în unul dintre dormitoare, a fost găsită suma de 200 euro”. Prin achitarea singurului suspect, crima ramâne cu autor necunoscut.

        Inegalitate și hoție

        Răzvan Bibire

        Statisticile spun că România este țara din UE în care diferența dintre veniturile mari și cele mici este cea mai mare. Cu alte cuvinte, suntem campioni ai inegalității. Inegalitatea nu este o noutate, de câteva decenii diferența dintre bogați și săraci a început să fie extrem de vizibilă la nivel planetar; totuși, într-o țară ca România inegalitatea este o mare problemă.

        Pe care ne facem că nu o vedem, construind tot felul de explicații. În România, sărac nu e decât cel leneș, pentru că dacă ar munci s-ar îmbogăți și el așa ca alții. Sau nu. E foarte greu nu doar să te îmbogățești din muncă cinstită în România, dar și să trăiești doar din muncă cinstită. Și nu pentru că oamenii ar fi puturoși; cei vreo patru milioane de români care muncesc din greu în străinătate o demonstrează.

        Principiile, însă, sunt o problemă în România, țară în care se consideră normal ca munca să fie mai prost recompensată decât capitalul. De ani de zile legislația națională a transformat salariații în niște sclavi care depind de bunăvoința patronului; salariul minim a ajuns norma și nu excepția, mișcarea sindicală a fost strunită, devenind aproape imposibilă organizarea unui sindicat într-o întreprindere. Sistemul de protecție socială a ajuns o umbră pentru că unii au decis că românii n-au nevoie de așa ceva pentru că ar însemna să se încurajeze lenea; ce dacă-i bolnav, handicapat sau minor? La muncă, nu la întins mâna! Homo homini lupus, dar în România e și mai rău.

        Această filosofie socială de esență fascistă a fost impusă de elitele noastre politice și culturale în aplauzele societății. Nu e ca și cum nu am fi fost prezenți atunci când s-au luat deciziile; ba am fost și am mai și aprobat asta.

        E normal? E normal să fii azi anormal, desigur. Această ură socială contra celor săraci nu mai este prezentă la acest nivel în niciunul dintre statele Europei; noi suntem campionii acestui sport. Noi ne bucurăm de fiecare dată când se mai taie câte un ajutor social, când se mai introduce un criteriu suplimentar pentru a îngreuna acordarea unui sprijin.

        În schimb avem o admirație deosebită față de cei care ne fură. Mai ales cei care ne fură în stil mare. „Ce mișto ne-a lăsat ăla în chiloți! Nici nu am băgat de seamă când ne-a lăsat fără flotă, fără industrie, fără bănci, fără petrol, fără economii…” Și-l apreciem și mai mult pentru asta.

        Au furat, în Belgia, tot ce au prins: de la maşini până la ţevi

          Curtea de Apel Timişoara a dispus executarea mandatului european de arestare emis de autorităţile judiciare din Belgia pe numele unui băcăuan (23 de ani), urmărit internaţional, şi predarea acestuia. C.G. este acuzat de infracţiuni contra proprietăţii (conform legilor din Belgia), săvârşite în 2015, alături de alţi suspecţi români.

          „Un întreg grup de migranţi români au operat din două tabere de ţigani din apropiere de Rijsel, uneori, în grupuri mari, comiţând în principal furturi prin efracţie. Printre aceste fapte s-au numărat, de asemenea, spargeri de vitrine, unele îndreptate în principal împotriva magazinelor de bricolaj, în care a fost furat material de lucru de la marca STIHL.

          În modul lor de operare este inclus şi furtul de vehicule care au fost ulterior folosite pentru comiterea altor fapte. Infracţiunile au fost comise de ambele părţi ale graniţei dintre Belgia şi Franța, un teritoriu de frontieră care, de asemenea, a fost umplut de condamnaţi”, se arată în mandatul european. În grup, mai precizează anchetatorii, a fost atras şi un minor care a fost folosit pentru săvârşirea de infracţiuni. Prin violenţe şi ameninţări, suspecţii au reuşit să fure ţevi, ceasuri, sume de bani, sisteme GPS, telefoane smart, tablete, laptopuri şi case de bani.

          Tot în 2015, membrii grupului au furat, dintr-un magazin din Thuin, diverse unelte de lucru: 4 cositoare, 10 maşini tuns gard viu, 25 ferăstraie cu lanţ, 2 drujbe Turbo combi, 1 maşină de tăiere, 3 maşini de debitat, 1 săpătoare, 4 ferăstraie electrice Turbo, 1 moto-fierăstrău turbo cu tijă, 3 maşini de tuns iarba automate etc.

          Potrivit mandatului european de arestare, băcăuanul are de executat un rest de pedeapsă de 40 de luni închisoare, aplicată prin sentinţa pronunţată de Judecătoria de Primă Instanţă Flandra de Vest, în 2017, pentru săvârşirea a 7 infracţiuni de furt prin efracţie.

          Pagina 1

            Circ? Grădiniță? Nu, doar Consiliul local

              Pe ușile de acces în sala în care se țin ședințele Consiliului Local Bacău ar trebui puse afișe care să-i atenționeze pe cei care intră că o fac pe propria piele și că nimeni nu răspunde în cazul în care vor suferi traume. Pentru că un cetățean neavizat s-ar putea trezi cu oarece probleme psihice dacă ar asista prea mult la ședințe cum a fost cea de miercuri.

              PNL a venit cu tăticul la școală

              Problema Societății de Servicii Publice (SSP) înființată de Primărie a fost din nou pe ordinea de zi. Primarul Cosmin Necula a anunțat că, deși a invitat membrii Opoziției să participe la dezbaterea publică și la negocierile dintre municipalitate și SSP, nu s-a prezentat nimeni la aceste întâlniri. „În momentul în care o societate a orașului lucrează pentru oraș, avantajele sunt evidente. Vrem acum să trecem la etapă următoare: SSP să administreze o parte a domeniului public a municipiului Bacău pe care Primăria nu o poate face”, a spus Necula.

              I-a replicat liderul de grup al PNL, Daniel Miclăuș, care l-a informat, sec, pe primar că Biroul Permanent al partidului a decis ca reprezentanții liberali să se opună acestui proiect și, prin urmare, consilierii PNL nu vor participa la vot. „Ați pus disciplina de partid mai presus de interesele cetățeanului”, i-a replicat primarul Necula. „Dar va veni un moment în care vă veți da seama de eroarea în care va aflați punând mai presus disciplina de partid”, a mai spus Cosmin Necula. Ovidiu Popovici, secretarul municipiului a intervenit și a explicat că mandatul unui consilier este să reprezinte cetățenii care l-au ales, votul imperativ fiind interzis.

              Opozitia a iesit din sala si s-a relaxat pe hol

              Consilierii liberali au părăsit unul câte unul sala, sub supravegherea atentă a consilierului județean PNL Petrică Mihăilă, despre care se spunea că ar fi fost delegat de partid să aibă grijă de modul în care se votează. Cum modalitatea de vot secret nu mai permitea nimănui să se vadă cum se votează, consilierii liberali cărora li s-au alăturat independentul Cristian Ghingheș și Cristinel Manolache (PSRo) au părăsit sala de ședințe.

              Prima lipsă de cvorum

              Au urmat câteva minute de negocieri, în care s-a încercat convingerea celor ieșiți să se întoarcă. Președintele de ședință și-a dat seama că, părăsind sala, consilierii Opoziției au lăsat ședința fără cvorum. Pentru că pe ordinea de zi erau multe proiecte care priveau persoane fizice, unele dintre acestea fiind prezente și în sală, până la urmă doi consilieri – Ilie Bârzu și Daniel Miclăuș – au acceptat să reintre în sală pe durata votului secret. Din cei 15 consilieri prezenți au votat numai 13, toți «pentru», dar numărul de voturi a fost insuficient. Alți doi consilieri – Eusebiu Diaconu și Romică Botoi – nu au putut vota întrucât un ordin al prefectului îi scotea din ecuație. Dar asupra acestei probleme vom reveni mai jos.

              PSRo, o poveste încâlcită

              Încă de la începutul ședinței de consiliu local se simțea o stare apăsătoare între colegii de partid Diaconu Eusebiu, Romică Botoi și președintele formațiunii, Cristinel Manolache, fapt ce s-a confirmat în momentul în care s-a ajuns la discuția privind demisia consilierului local Cosma Elena. După ce proiectul de hotărâre a primit toate avizele comisiilor, s-au inițiat discuții pe marginea subiectului, primul care a luat cuvântul a fost consilierul Mădălin Pârâianu.

              Acesta a vrut să fie lămurit în privința situației în care se află PSRo, după ce toată lumea a primit o adresă prin care se spunea că partidul s-ar fi autodizolvat și chiar ar fi radiat din Registrul Partidelor. Cristinel Manolache a răspuns răspicat: „ Colegul nostru din consiliul local, Mădălin Pârâianu se află într-o eroare totală. Partidul Social Românesc încă există, el nu a fost radiat, din Registrul Partidelor Politice din România. Nu am ce să comentez cu privire la demisia doamnei Cosma, dar luăm act de decizia dânsei și atât, punct!”. Consilierul PSD, Mădălin Pârâianu i-a atras atenția acestuia că urmează alte două puncte în care nu este vorba de demisii, iar considerentele sunt cu totul diferite. După această remarcă a luat cuvântul Eusebiu Diaconu spunând că: „Pe data de 29 când se presupune că s-a întrunit biroul politic municipal și cel județean, la acea dată s-a făcut o ilegalitate și un abuz, pentru că pe data de 15 decembrie a avut loc congresul partidului PSRo, și acolo s-a decis autodizolvarea partidului. Deci, atunci automat și filialele s-au autodizolvat.”

              Uite partidul, nu e partidul…

              Consilierul a precizat că în urma hotârârii congresului s-a depus la Tribunalul București o cerere pentru radierea partidului, din registrul partidelor politice. Acesta a mai spus că în ceea ce îl privește pe el și pe colegul său, Romică Botoi s-a luat o decizie ilegală și nestatutară. Aceștia au atacat decizia în instanță, sublinând că li s-a făcut o mare nedreptate. Cristinel Manolache a ținut să clarifice situația spunând că, într-adevăr partidul se află în procedură în instanță și că abia când acesta se pronunță definitiv, în acel moment se va radia partidul din lista partidelor politice din România. Manolache a continuat spunând că: „Eusebiu Diaconu și Romică Botoi au atacat în instanță, decizia pe care am luat-o noi, iar instanța a respins ceea ce au făcut ei ca și acțiune în instanță, și mai au dreptul la o cale, iar dacă și acolo primesc același răspuns…dar, aici vorbim despre emitea unui ordin de prefect, care are titlu executoriu. Restul cu partidul desființat este povestea lor”. El a concis: „Să meargă la București și să rezolve problema”.

              Atac și contra-atac

              Consilierul Romică Botoi a vrut inițial să nu intervină asupra deciziei, însă după replicile acide care au avut loc între Cristinel Manolache și colegul său, Eusebiu Diaconu, a decis să vorbească. „Domnul Manolache merge în paralel cu ceea ce trebuie să spună. Noi am fost la București și am luat legătura cu toate persoanele în cauză și știm exact care este situația. Dumnealui încearcă să știu eu…nu îmi găsesc cuvintele, pentru că am atâtea emoții și atâția nervi că nu îmi dau seama. Crede că este, nu știu cine se crede, consideră că tot ce a făcut Partidul Socialist Românesc în filiala Bacău, se datorează dânsului.” Colegul său a ținut să precizeze că o dată cu autodizolvarea partidului, ei au devenit independenți în cadrul Consiliului Local Bacău.

              Consilerul Eusebiu Diaconu a ținut să-i reamintească lui Cristinel Manolache că se află în ilegalitate în consiliul local spună că: „Domnul Manolache vorbește de legalitate, dar dumnealui și-a pierdut de mult calitatea de membru de partid și de consilier local PSRo, când a candidat pe listele Partidului Mișcarea Populară pentru un fotoliu de deputat, automat și-a pierdut calitatea de membru. Stă abuziv aici și vobește de legalitate și respect”.

              A doua lipsă de cvorum

              Cei doi consileri au depus o notă de informare care a fost dată citirii, ieri în cadrul ședinței ordinare și care a fost înaintată primarului Cosmin Necula pe 19 ianuarie 2018. Primarul Cosmin Necula a precizat că defapt informarea se traducea mai scurt prin excluderea celor doi consileri dintr-un partid care oricum nu își mai făcea treaba. Votul pentru luarea de act a Ordinului de Prefect nu a mai fost luată pentru că majoritatea a plecat din sală, astfel nu s-a mai întrunit cvorum și s-a încheiat ședința fără a se mai vota niciun proiect.

              Cabina de vot

              Pentru că la ședința precedentă, cea în care s-a acuzat că un membru al Opoziției ar fi votat altfel decât se decisese, s-a cerut urnă și cabină de vot, tot ce a însemnat vot secret (cam jumătate din cele peste 40 de puncte de pe ordinea de zi) în ședința de ieri s-a făcut într-o cămăruță în care intră pe rând fiecare consilier. Pentru fiecare proiect asta însemna cel puțin cinci minute, din acest motiv ședința lungindu-se destul de mult.

              Răzvan Bibire
              Ioana Bour

              Helegiu: Adolescentă accidentată mortal în drum spre școală

                Tragedia s-a petrecut marţi dimineaţă, înainte de ora 7.00, pe DN 11, în localitatea Helegiu. Un bărbat de 31 de ani, din judeţul Iaşi, în timp ce conducea o autoutilitară, pe direcţia Oneşti – Bacău, a accidentat cu partea lateral dreapta o minoră de 15 ani, din localitate, care se deplasa pe marginea părţii carosabile, în aceeaşi direcţie de mers, spun poliţiştii.

                Adolescenta, elevă la un colegiu din Oneşti, a fost transportată în stare foarte gravă la Spitalul Oneşti, unde, din păcate, a decedat la scurt timp.

                Conducătorul auto a fost testat cu etilotestul, rezultatul fiind negativ. S-a deschis o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor exacte în care s-a produs evenimentul rutier. Potrivit martorilor, fata se îndrepta către staţie, de unde ar fi trebuit să ia microbuzul care să o ducă la şcoală.

                Agăş: Un bărbat s-a împuşcat în cap

                  pieton

                  – fiind în stare gravă, medicii au decis să-l transfere la un spital din Iaşi

                  Bărbatul, în vârstă de 47 de ani, din comuna Agăş, a ajuns la spitalul din Comăneşti, în stare gravă, după ce s-ar fi împuşcat în cap. S-a întâmplat la locuinţa sa, unde, se pare că în urma unor discuţii, ar fi mers într-o magazie de unde ar fi luat o armă confecţionată artizanal, pe care o deţinea ilegal, a aşezat-o sub bărbie şi a tras.

                  La faţa locului a fost solicitat un echipaj medical, care l-a transportat de urgenţă la cel mai apropiat spital, respectiv la cel din Comăneşti, pentru îngrijiri medicale, dar de aici a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unde medicii urmau să-l opereze pentru a-i extrage glonţul. Cazul a ajuns în atenţia oamenilor legii.

                  „Poliţiştii au identificat şi ridicat în vederea cercetărilor o armă de foc confecţionată artizanal. În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor şi uz de armă fără drept.”
                  agent şef adjunct Cătălina Creţu, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău.

                  Stațiile de deșeuri și Celula 2 sunt predate operatorului

                    Aleșii județului au aprobat, în ședința de ieri, încheierea contractului de delegare a serviciului de operare a instalațiilor de deșeuri, precum și concesionarea instalațiilor achiziționate prin proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide” către operator. E vorba despre Asocierea Eco Sud, lider al asocierii, High-Sorting și Anduna Serivmob, care, după aproape trei ani de contestări și procese, a fost desemnată de instanță drept câștigător al licitației.

                    „În această perioadă, noi am asigurat paza și protecția echipamentelor, iar costurile nu au fost mici. Vă dați seama că s-a produs o uzură morală, nemaifiind folosite atâta timp. Noi nu am așteptat să aprobăm, azi, hotărârea, ci am început mai devreme revizia lor pentru că trebuie să le predăm în stare de funcționare”, a declarat Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău. Toți cei 94 de membri ai ADIS (93 de unități administrativ teritoriale, plus județul Bacău) trebuie să aprobe încheierea contractului, urmând ca în februarie să fie convocată Adunarea Generală a Acționarilor ADIS (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare) să fie semnat contractul cu Eco Sud.

                    Eco Sud va construi Celulele 3 și 4

                    Contractul are ca obiect operarea și întreținerea tuturor instalațiilor: Stația de transfer Găiceana, cu echipamentele aferente, Stația de transfer Berești-Tazlău, Stația de sortare Moinești, Stația de transfer, Stația de sortare și Stația de compostare din Onești și a echipamentelor din cele trei stații, Celula 2 a depozitului județean de deșeuri și a stațiilor existente pe acest ampalasament. De asemenea, operatorul e obligat să construiască Celulele 3 și 4, să monitorizeze și, pe parcurs, să închidă Celula 2 și pe următoarele.

                    Pe scurt, în prima etapă, Eco Sud va prelua Celula 2 și stațiile, le va întreține și va aduce deșeurile municipale de la stațiile de transfer la depozitul din Bacău sau la stațiile de sortare. În acest fel, cheltuielile Romprest, care, în prezent, transportă gunoiul de la marginea județului până la Celula 1, vor fi reduse simțitor. Vor avea și locuitorii, inclusiv cei din mediul rural, o obligație: să respecte principiul colectării selective. După disputa privind valoarea taxelor, selectarea deșeurilor va fi al doilea subiect care va da mari bătăi de cap ADIS.

                    Câte înscrisuri a falsificat un băcăuan pentru un miniexcavator

                      Inculpatul a înşelat o persoană timp de trei ani, cu scopul de a intra în posesia unui miniexcavator, provocându-i un prejudiciu de 21.600 euro, sunt acuzaţiile procurorilor.

                      Inculpatul C.C., instructor sportiv în Bacău, a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Piatra Neamţ, pentru infracţiunile de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals. Conform rechizitoriului, în februarie 2008, păgubitul T.C.L. a cumpărat din Italia, unde lucra, un miniexcavator nou pentru care a achitat 21.600 euro. Un an mai târziu, a adus utilajul în România şi l-a garat în Piatra Neamţ, unde domiciliază împreună cu părinţii. Inculpatul C.C., soţul nepoatei păgubitului, i-a cerut acestuia să-i împrumute miniexcavatorul pentru a face anumite lucrări.

                      [lock_content]

                      Având în vedere legătura de rudenie prin alianţă, T.C.L. a fost de acord. După aproximativ o lună, inculpatul i-a spus păgubitului, aflat în Italia, că şi-a terminat treaba cu utilajul, însă, i-a propus să i-l adăpostească într-un garaj din Bacău, pe timpul iernii. Pentru că T.C.L. nu deţinea un asemenea spaţiu la domiciliu, a acceptat propunerea. Ba mai mult, a fost de acord şi cu suma cerută de proprietarul garajului drept chirie, de 1.500 lei.

                      „În acest interval de timp, persoana vătămată nu şi-a făcut nicio grijă vizavi de miniexcavator şi a presupus că inculpatul este de bună credinţă, însă acesta a folosit utilajul pentru executarea diferitelor lucrări. În vara anului 2010, cu ocazia revenirii în ţară, persoana vătămată i-a solicitat inculpatului să-i restituie utilajul, însă acesta i-a comunicat că garajul este încuiat, iar proprietarul acestuia este plecat din ţară, motiv pentru care nu poate lua miniexcavatorul. Inculpatul i-a cerut suma de 1.500 lei pentru chiria garajului care i-a fost achitată de către persoana vătămată”, spun procurorii. T.C.L. a fost nevoit să se întoarcă în Italia, iar inculpatul l-a asigurat că îi va restitui utilajul.

                      A inventat un litigiu şi a început să falsifice înscrisuri

                      În cele din urmă, însă, pentru că păgubitul tot insista să îi fie înapoiat miniexcavatorul, C.C. i-a spus că a avut un conflict cu proprietarul garajului şi că utilajul a fost ridicat de Garda Financiară. Din acel moment, inculpatul a început să falsifice înscrisuri, prin inserarea în antet a denumirilor unor instituţii publice ale statului precum Garda Financiară – Direcţia de Investigaţii Speciale Bacău sau ale unor instanţe, pentru a-i crea victimei convingerea că există un litigiu asupra bunului şi din acest motiv este în imposibilitatea de a-l returna.

                      Pentru ca situaţia să fie credibilă, bărbatul a folosit calităţi oficiale şi numele unor persoane, foşti angajaţi ai instituţiilor publice. „Întoarsă în ţară, persoana vătămată a fost «plimbată» de inculpat pe la diferite instituţii ale statului, respectiv Garda Financiară, Tribunal, Judecătorie, pentru a-i crea falsa convingere că este preocupat de recuperarea miniexcavatorului şi că ar exista un impediment pentru care nu îl poate restitui proprietarului.

                      Inculpatul intra singur în sediul instituţilor, partea vătămată aşteptând afară, iar când ieşea îi spunea că mai este nevoie de timp, acte şi altele”, explică anchetatorii. De-abia în 2013, păgubitul a verificat înscrisurile prezentate de inculpat şi a constatat că sunt false.

                      „Prin mijloacele frauduloase prezentate, inculpatul a indus-o şi menţinut-o în eroare pe persoana vătămată, timp de trei ani, prezentându-i ca adevărată o faptă mincinoasă cu scopul de a-şi însuşi miniexcavatorul, provocându-i un prejudiciu cert de 21.600 euro reprezentând costul de achiziţie al utilajului.”

                      Dosarul a ajuns pe rolul Judecătoriei Piatra Neamţ care l-a condamnat pe băcăuan la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendare. De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească păgubitului sumele de 21.600 euro şi 6.500 lei, drept daune materiale. Sentinţa poate fi contestată.

                      [/lock_content]

                      O nație de grămătici

                      Răzvan Bibire

                      În țara analfabeților funcțional, în care absolvenții facultăților nu pot înțelege ceea ce citesc, s-au trezit unii mari specialiști în limba română. Și dacă nu mai sunt plagiate, dosare făcute de DNA sau alte pretexte pentru a înlocui argumentele politice, s-a ajuns la circul de astăzi. Că „pamblică” este în dicționar ca și regionalism, cu același statut ca, de exemplu, „harbuz”.

                      Dar nu am văzut până acum pe cineva să facă scandal că un politician a spus „harbuz” în loc de „pepene verde”. N-am nici o treabă cu noul ministru al educației, nu-l cunosc, nu știu ce poate; fiind abia numit trebuie să aștept întâi să văd cum se descurcă în funcție. Că nu o vorbă definește pregătirea unui om, mai ales atunci când vorba aceea există și este acceptată, dar, ce să vezi?, unii habar nu au.

                      România a ajuns în situația în care nu mai contează absolut deloc ce face cineva. Nici măcar ceea ce spune acea persoană. Contează ceea ce înțelege unul sau altul. Glumeam cândva spunând că trăim vremuri în care tot mai des trebuie să explici poanta unui banc, dar se vede că nu e chiar glumă. E tot mai dificil să folosești metafore ori alte figuri de stil, aluzii, proverbe sau zicători pentru că interlocutorul e foarte posibil să nu înțeleagă. Când am folosit, odată, expresia „drac de copil” m-am trezit afurisit de niște mămici ultracredincioase, care nu-l citiseră pe Creangă.

                      Revenind la discuție, nu pot să nu observ că de peste un deceniu, discursul politic a coborât la niveluri greu de imaginat. Argumentele au fost înlocuite de invective, de sofisme, de orice altceva. Pe vremuri, titlurile la gazetă erau de genul „Cutărescu l-a înjurat pe Xulescu”, accentul fiind pus pe dubioasă moralitate a lui Cutărescu. Astăzi, însă, tilurile sunt de genul „Cutărescu l-a umilit pe Xulescu, l-a făcut praf”, ideea fiind, evident, cât de tare e Cutărescu pentru că l-a înjurat pe unul.

                      În aceste condiții nu este de mirare că o mare parte a cetățenilor se dau în vânt după astfel de can-can-uri și acceptă, fără să-și pună întrebări, ceea ce li se livrează. Pe logica „«pamblică» e greșit pentru că așa afirmăm noi, deci cine a zis «pamblică» este prost și, dacă este prost, nu e capabil să fie ministru”. Și argumentația ține pentru că, după cum spuneam, analfabetismul funcțional este la el acasă în România.

                      Box / Final de cantonament

                      Mâine, boxerii CSM-SCM Bacău antrenați de Relu Auraș, Nicolae Cara și Abladin Ferodin își vor încheia stagiul de pregătire centralizată de la Onești. „Am avut toate condițiile la Onești, iar pentru aceasta mulțumim în mod egal Primăriei de acolo și conducerii CSM Onești”, a declarat antrenorul Relu Auraș. Din cei 11 pugiliști care s-au pregătit în cantonamentul de pe malul Trotușului, patru fac parte din lotul național U22: Ciobanu, Arbuz, Biro și Suciu.

                      „Cei patru mușchetari” își vor începe sezonul competițional luna viitoare, atunci când la Târgu-Jiu se vor desfășura Naționalele de profil. Tot la Târgu Jiu, o lună mai târziu va începe Campionatul European. „Practic, Naționalele vor fi un antrenament oficial înaintea Europenelor, cu atât mai mult cu cât locația va fi identică”, a punctat Relu Auraș, care are de tras tare în 2018 și cu lotul de juniori. „Așa este, avem un an plin și nu prea avem vreme de pierdut.

                      În martie este programată Cupa României, pentru ca în aprilie să participăm la Europenele din Italia. În plus, la această categorie de vârstă avem și Mondialele din septembrie, iar cei mai bine clasați vor ajunge la Mondialele de Tineret ce se vor derula în octombrie, la Buenos Aires, în Argentina. Până una-alta, săptămâna viitoare, pe 6 și 7 februarie, voi organiza acțiunea de selecție pentru lot”, a spus Auraș.

                      Uniți în jurul podiumului

                      Alecsya Munteanu, alături de sensei Adochiței, mereu pe locul 1

                      Sportivii de la ACS Dinamic Bacău au pășit cu dreptul în 2018, cucerind 16 medalii la „Cupa Unirii”

                      An nou, obiceiuri vechi. Vechi și bune. La prima competiție din 2018, karateka de la ACS Dinamic Bacău au demonstrat că au, în continuare, lipici la podium. Sportivii antrenați de sensei Liliana Adochiței și sensei Alexandra Ciupercă au cucerit 16 medalii la „Cupa Unirii”, desfășurată weekend-ul trecut, la sala de sport „Viorel Grigore” a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” din Bacău. Ajunsă la cea de-a doua ediție, „Cupa Unirii” a reunit anul acesta pe spațiile de luptă peste o sută de copii, minicadeți, cadeți, juniori și seniori legitimați la nouă cluburi de profil din Bacău. Dinamic s-a prezentat pe listele de concurs cu 13 karateka, care au contabilizat, așa cum aminteam, 16 medalii: șapte de aur, cinci de argint și patru de bronz. „Sunt rezultate frumoase și meritate, care dovedesc faptul că sportivii de la Dinamic sunt talentați, bine pregătiți și determinați. Pentru ei, această Cupă a reprezentat o bună ocazie de pregătire a Campionatului Național programat la începutul lunii martie”, a declarat antrenoarea Liliana Adochiței.

                      Iată medaliații de la Dinamic Bacău la ediția a doua a „Cupei Unirii”:
                      Kata. Aur: Maria Roșca, Alecsya Munteanu, George Brăescu, Mirela Șerban. Argint: Ariana Șerban, Romeo Voicu, Răzvan Bulancea. Bronz: Robert Petrilă, Maria Rusu.
                      Kumite. Aur: Robert Petrilă, Alexandru Petrilă, George Brăescu. Argint: Maria Bejan, Mirela Șerban. Bronz: Răzvan Bulancea, Cosmin Rusu.

                      Ce a fost și nu mai este. Povestea vinului băcăuan (III)

                      Este de fapt povestea viilor, care s-au împuținat mai repede în timp, după 1990, decât le-au trebuit ca ani, să intre pe rod. Au contribuit la aceasta retrocedările de terenuri, proasta administrare, tendința unora de a duce acasă câte ceva din ce au considerat că a fost munca lor cât au lucrat, ca tovarăși. Să nu uităm nici de concurența de dumping a vinurilor importate, cu prețuri mici. De aici, firesc, și căderea în paragină a multor centre de vinificație.

                      Împreună cu fostul director al întreprinderii Vinalcool, ing. Jănică Axente, pornim spre Gherăiești. „În față, unde-s blocurile, erau terenurile fabricii. Vreo 22 ha de pământ. Era pornită o distilerie mare care trebuia făcută. Pe noi, turcii ne-au adus aici. Noroc că nu au apucat să strice tot. Ce-a rămas din țara asta!? Pe cuvântul meu. Și încă nu se liniștesc!” Este o plăcere să-l asculți. O adevărată enciclopedie. Nume, date, întâmplări, toate logic înlănțuite. Nici nu realizez cum trece timpul.

                      „Când am ieșit la pensie s-au vândut trei centre. Unitatea Tg. Ocna a luat-o șeful de unitate Constantin Marinescu, împreună cu salariații, la Traian la fel, Eugen Burcă, iar la Gherăiești a luat Racu Dan, care era șef de coloană auto. El a preluat și centrul de vinificație.” Primele două merg bine. S-au dezvoltat, modernizat. „Dacă știi să mobilizezi oamenii să tragă la căruță înainte, faci treabă, dar trebuie să fii cu ei. În cinsprezece ani, cât am fost director adjunct, nu știu dacă mi-am luat de două sau de trei ori concediu. Era multă responsabilitate”.

                      După ce am ratat intrarea pe Str. Trecătoarea Gherăiești, din cauza poveștilor și a fulgilor de nea, traversăm calea ferată, având în zare halele fermei de la Agricola. Pe dreapta, după un pâlc de copaci, apare silueta unei clădiri moderne, cu etaj și mansardă, nefinalizată. În spatele gardului, un ciobănesc caucazian și mai mulți prieteni fără pedigree, ne semnalează prezența. Lângă magazia unde se desfășura procesul tehnologic, se văd pe fundal cisternele din beton. În continuare era Atelierul și Coloana Auto. În locul lor… o societate care se ocupă cu geamuri din termopan, alta cu butelii. Oprim. „Birourile erau pe acolo! Aici era atelierul central de reparații al înterprinderii, atelierul mecanic. ” Domnul Jănică aproape că nu mai recunoaște locurile. „Marea majoritate a vinurilor procesate aici aduceau cu cele de la Podu Turcului, din punct de vedere calitativ. Primeau struguri de la Faraoani, Nicolae Bălcescu, și alte zone apropiate Bacăului. Era mai puțin cunoscută, așa că veneau mai puțini milițieni cu bidoanele, la poartă.”

                      Îl căutăm pe administrator. Societatea Rasima Trans SRL a luat ființă în 1997. Nu s-au mai văzut de ceva vreme. Întrevederea se lasă cu pupături și depănat amintiri. Trecut-au anii. „Tot tânăr și bine arăți, să nu fie de deochi! Cum o duci? Văd că ai închiriat și tu!”, revine domn’ director la subiect. Abia de-i ajunge până la umăr. Îmbrăcat cu o geacă reflectorizantă, tuns militărește, cam la 1.80 m înălțime, lui Dan Dorel Racu nu-i dai cei 70 de ani. Ne invită să vedem cum se trăiește din amintiri. „Nu merg lucrurile. M-am pensionat. Simt că nu am motivație. Pentru ce să mă mai zbat? Fata-i plecată în America din 2001. Cui să-i mai fac? Fratele mai mic a murit. Mai am o soră mai mare. Am încercat să mă ridic. E din ce în ce mai greu.”

                      Ocolim bazinele din beton, unde se făcea esența din pelin care parfuma vinurile, să ne arate ce a mai rămas de atunci în fosta cramă, căreia îi spuneau „Magazia lui Valer”. Evităm cu grijă perimetrul caucazianului. Două butoaie a câte 4000 de litri, încă întregi, îți atrag prima dată privirea. Am spus întregi, pentru că nu știu ce fiu de dogar le-ar mai face funcționale. Altele două te invită să le studiezi pe dinăuntru.

                      Te mai împiedici de mobiler din fostele birouri, o barcă, piese de motoare de la pompele dezafectate și un Volkswagen de prin anii ’60, cu praf de două degete pe el. Era al unui prieten, Eugen Pascu, mecanic, care a sfârșit la azil. Dan Racu este și pescar. Îi plac partidele în Deltă, călătoriile pe drumuri de ape. Ieșim la lumină. „Au fost mai multe budane… le-am pus pe foc. Nu mai puteau fi folosite.” Prea mici pentru a fi transformate în căsuțe de camping? Râde! Luase în calcul și varianta asta. „Când te gândești că într-un an, aici s-au procesat 170 de vagoane cu vin. Vin de calitate.” Am întrebat cum era cu vinul pelin. Mă lămurește inginerul Axente.

                      „Se duceau băieții pe la unitățile care strângeau floarea de pelin. Era stabilit câtă cantitate să adune fiecare. O aduceau aici și se punea la macerat. Totul natural. Maceratul acela de pelin, care nu se oțetește, avea și rol antiseptic. Îi dădea vinului acea aromă și parfumul specific. Apoi se adăuga în anumite soiuri de vin, într-o anumită concentrație, pe sortimente. În funcție de cerințele pieții. Mai amar, mai puțin amar. De asta aici se puneau la macerat și fructe, mai ales mere. Să dea acel parfum… vinului. La bere, ce se punea? Cine mai cultivă acuma hamei?”

                      Întrebare retorică, ce te duce cu gândul la câți compuși chimici, nocivi, introducem în organism, fără să știm. La plecare, după ce își iau rămas bun, îl simt pe domn’ Jănică tot dezamăgit, dar mult mai încărcat sufletește. Îi regăsesc pe amândoi, împreună cu toți șoferii, într-o fotografie făcută prin anii ’80, în albumul alcătuit de ing. Dumitru Irimicioiu. Va urma!