În relațiile cu instituțiile Statului, cetățenii se comportă de parcă am fi într-o țară normală. Au așteptări, consideră că li se cuvin anumite drepturi, vor să li se rezolve problemele cât mai repede…
Iar când aceste lucruri nu se întâmplă, se revoltă: cum, domnule, plătim atâtea taxe și nu suntem serviți? Nu suntem băgați în seama? Nu ni se da ce ni se cuvine?
Foarte mulți cetățeni se declară șocați de maniera în care instituțiile se comportă cu cetățenii. Mulți fac și comparații cu alte țări. Ceea ce ar fi corect dacă, așa cum spuneam, am trăi într-o țară normală. O țară cu o administrație funcțională, cu educație bine echilibrată și competență, un sistem de sănătate care să pună în prim-plan pacientul și așa mai departe.
Dar, de câteva decenii, România nu mai este o țară funcțională. Este greu de crezut, dar dacă veți stă să priviți cu atenție o să vedeți semnele. O să vedeți că tot ceea ce se face este să se cârpească pe ici, pe colo. Nu există aproape nici un domeniu care să aibă o strategie de funcționare, o “foaie de parcurs” care să spună unde trebuie să ajungă și ce să facă.
România funcționează doar pe baze inerțiale. E ca un avion căruia i s-au oprit motoarele și care planează purtat de curenți. De ce? Cum de s-a ajuns în această situație? Unii vor da vina pe clasa politică. Parțial adevărat, dar nu e răspunsul complet.
Adevărul este că această situație este rezultanta a zeci de forțe care operează la lumină sau în penumbră. Unele acțiuni sunt rezultatul prostiei, al întâmplării, al incompetenței dar foarte multe sunt deliberate, parte a unui plan.
Dacă astăzi guvernele nu sunt în stare să controleze ceea ce se întâmplă în teritoriu, dacă forțe externe decid ceea ce trebuie să facă România cu resursele sale, cu forțele sale armate, cu banii săi, nu este pentru că, odată unii au luat decizia proastă. Să fie clar acest lucru!
