sâmbătă, 20 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2493

Viață de bugetar. Care sunt salariile în direcțiile județene

    Salariile angajaților din direcțiile și serviciile subordonate Consiliului Județean (CJ) Bacău au fost aprobate în ședința lunii martie, prilej cu care au devenit publice.

    Fiind suportate din impozitele și taxele plătite de cetățeni, e firesc să le fie cunoscute acestora. Cu atât mai utile sunt datele cu cât în ultima vreme s-a afirmat că veniturile nu au crescut sau că remunerarea bugetarilor este o bătaie de joc. Salariile din sectorul public sunt calculate prin înmulțirea salariului minim pe țară (1.900 de lei) cu un coeficient specific funcției. Pentru unele posturi, coeficientul scade de la 1 aprilie, pentru altele, nu.

    Veniturile diferă, așadar, de la o funcție la alta, dar și de la o instituție la alta. De exemplu, în cadrul aparatului CJ Bacău, salariile sunt cuprinse între 15.200 de lei (administrator public) și 3.420 de lei (paznic sau muncitor). Directorul general are 14.440 de lei/lună, directorii adjuncți – 11.780 de lei, un șef de serviciu – 11.020 lei, iar un șef de birou – 10.450 de lei.

    Consilierii și inspectorii din CJ Bacău primesc între 7.600 și 5.320 lei (debutant), referenții de specialitate, între 5.282 și 5.149 de lei, iar referenții cu studii medii, între 5.130 și 4.560 lei/lună (debutant). Acestea sunt salariile de bază, la care sunt adăugate sporurile și din care se scad contribuțiile. Pentru funcțiile contractuale, în toate instituțiile, salariile sunt puțin mai mici.

    Psihologii au altă grilă…

    La Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului, salariile sunt cuprinse între 13.300 de lei (director general) și 2.698 de lei (muncitor calificat). Directorii au 11.440 de lei/lună, șefii de serviciu – 9.880 de lei, șefii de birou – 8.930 de lei. Auditorii primesc între 6.365 și 5.700 de lei, consilierii, inspectorii de specialitate și referenții de specialitate între 6.175 și 5.035 de lei (debutant), consilierii juridici, 6.175 – 5.035 de lei, iar inspectorii, 4.655 – 3.800 de lei.

    Salariile psihologilor și asistenților sociali nu au fost aprobate în ședința CJ, aceștia fiind remunerați după altă grilă. Casierii și magazinerii sunt plătiți cu 3.420 – 3.325 lei/lună, îngrijitorii, cu 3.230 – 3.135 de lei, iar muncitorii, cu sume între 2.926 și 2.698 de lei.

    La Direcția Județeană de Evidență a Persoanelor Bacău, salariile sunt puțin mai mici, fiind cuprinse între 13.300 de lei (director executiv) și 2.090 de lei (îngrijitor debutant, cu studii medii sau generale). Un șef de serviciu are un salariu de bază de 9.975 de lei, iar un șef de birou, 9.025 de lei.

    Consilierii și inspectorii primesc între 6.270 și 3.800 de lei (debutant), referenții de specialitate, între 4.750 și 3.040 de lei (debutant), iar referenții cu studii medii, între 3.610 și 2.660 de lei (debutant). Funcțiile de tehnician-economist, secretar superior, interpret, subinginer sau arhivist sunt remunerate cu sume între 4.180 și 2.850 de lei (debutant). Un îngrijitor primește 2.280 – 2.090 de lei pe lună.

    3.420 de lei pentru „necalificați”

    Angajații Serviciului Public Județean de Drumuri Bacău au salariile de bază care încep de la 13.300 de lei/lună (director) și coboară până la 2.660 de lei (muncitor necalificat). Directorul adjunct e remunerat cu 11.780 de lei, iar contabilul șef, cu 11.400 de lei. La fel ca la DGASPC, șefii de serviciu primesc 9.880 de lei, iar șefii de birou cu 400 de lei mai puțin, adică 8.550. Consilierii, inspectorii de specialitate, revizorii și arhitecții au salarii cuprinse între 6.080 și 4.370 de lei (debutant).

    Funcțiile de tehnician, secretar superior, interpret, subinginer, arhivist sunt remunerate cu sume între 4.750 și 3.990 de lei (debutant). Urmează cei cu studii medii/generale: referent, arhivar, casier, cu salarii de 4.560 – 3.610 (debutant), secretar și secretar dactilograf, 4.560-3.420. Ultimii în grilă sunt îngrijitorii, cu 3.230-2.850 de lei, muncitorii calificați, 3.610-2.850 de lei, și muncitorii necalificați, cu salarii de 3.420-2.660 de lei/lună.

    Paznicul, mai scump decât muncitorul

    Directorul Serviciului Public Județean pentru Promovarea Turismului și Coordonarea Activității de Salvamont are un salariu de 11.400 de lei/lună, iar adjunctul său, de 8.949 de lei. Contabilul șef primește 8.930 de lei, șefii de serviciu 8.740 de lei, iar șefii de birou, 8.360 de lei.

    Consilierii și inspectorii de specialitate au salarii cuprinse între 5.130 și 3.990 de lei (debutant), maiștrii (șefi instalație) 3.800 -3.610 de lei, referenții și inspectorii cu studii medii, 4.370 -3.610 de lei. Un muncitor calificat e plătit cu 3.515 – 3.420 de lei, iar un salvator montan, cu 4.180 – 3.800 de lei.

    La Serviciul Public de Protecția Plantelor, salariul care va reveni, de la 1 aprilie, șefului serviciului va fi de 10.450 de lei/lună. Contabilul șef va avea 8.550 de lei, consilierii, inspectorii de specialitate și revizorii vor avea între 5.130 și 3.990 de lei (debutant). Cei cu studii superioare de scurtă durată (tehnicieni, subingineri, secretar superior, inspector etc.) vor primi 4.370-3.800 de lei, iar referenții și inspectorii cu studii medii, 3.800-3.230 de lei (debutant). Cele mai mici sume apar în dreptul muncitorilor calificați (studii medii sau generale): 2.850 – 2.090 de lei. Un paznic va fi plătit cu un salariu de bază de 2.470 de lei/lună.

    Drumul surpat spre Slănic Moldova afecteză turismul în zonă

      Surparea de acum circa două săptămâni de pe drumul spre Slănic Moldova din Târgu Ocna (DN 12B) pune pe jar administratorii și managerii unităților de cazare și de tratament din stațiunea Slănic. Drumul a fost total închis circulației, iar varianta ocolitoare folosită era cel puțin până joi dimineață (28 martie) aproape inpracticabilă pentru autoturisme.

      „Varianta ocolitoare – spune managerul Hotelului Perla din Slănic Moldova, Andreea Alexandru – este într-o stare deosebit de proastă. Situația creată a diminuat masiv numărul de turiști în zonă. Inițial s-a mediatizat destul de brutal situația creată după surparea terenului, fără mențiuni legate de ruta ocolitoare. Până la acest moment am fost informați că este în curs de derulare o expertiză a drumului afectat, urmând ca în funcție de rezultatul acesteia fie să se remedieze în termen scurt avaria, fie să dureze un timp mult mai lung procesul. O soluție intermediară de succes ar fi reabilitarea rutei ocolitoare.”

      Surpătura pe DN 12B se află pe teritoriul orașului Târgu Ocna, dar de acest drum responsabilă este Compania de Drumuri Naționale, ca și de varianta ocolitoare, nu primăria. Ștefan Șilochi era, joi, la prânz, la locul surpării și ne-a dat asigurări că un autogreder își făcea deja treaba pe drumul de ocolire.

      „Problema e că vremea încă nu permite începerea lucrărilor, e multă umezeală – a mai precizat primarul orașului Târgu Ocna. E de înțeles că nimeni nu s-ar putea apuca de lucru în asemenea condiții. Și noi avem adunat deja ceva asfalt rașchetat de pe alte străzi și putem contrtibui la amenajarea drumului. Trebuie făcută o exprtiză tehnică, să se vadă exact ce este acolo și ce măsuri se stabilesc. Ce putem spune noi este că surparea nu are legătură cu exploatarea de sare. E o problemă la suprafața terenului, dar care a afectat drumul. Varianta ocolitoare spre Slănic, fostul drum spre această stațiune, e o situație de avarie, până se vor remedia treburile”.

      De la Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), purtătorul de cuvânt Alin Șerbănescu ne informează că pe varianta ocolitoare din Târgu Ocna se intervine deja cu utilaje pentru a o aduce pe aceasta la o stare de viabilitate. S-a declanșat însă și o procedură pe care CNAIR o numește „rapidă” de achiziție a unei expertize și a unui contract de proiectare și de execuție a reparațiilor pe DN 12B. „Sperăm să finalizăm lucrările în șase luni” – a precizat purtătorul de cuvânt.

      „Vremea instabilă menține umezeala, dar ar trebui găsite soluții intermediare, să se amenajeze drumul ocolitor. Pe de altă parte, pe DN 12B un sens de mers poate fi folosit de autoturisme, evident cu restricție de tonaj, cu amenajarea și semnalizarea de rigoare. Drumul e surpat în proporție de cca 40%. Ar fi ideal ca, măcar pe week-end să se ia masura accesului în varianta semaforizată, astfel încât să fie facilitat accesul turiștilor în zonă. Este trist să constatăm repetitiv indiferența celor responsabili față de situația din zonă, lipsa totală de suport pentru antreprenorii locali vrs taxele anuale solicitate de la aceștia. “
      Andreea Alexandru, managerul Hotelului Perla

      Pagina 1

        La Centenarul Unirii Basarabiei cu Țara, inima românismului a bătut și la Onești

          Situat geografic exact în centrul României Mari, municipiul Onești a fost timp de două zile, 26 și 27 martie, locul în care la Centenarul Unirii Basarabiei cu Țara a bătut inima românismului. Mai exact, la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir”, dar și la Biblioteca „Radu Rosetti” și la obiective culturale și istorice din Oituz, Borzești și Bogdana (comuna Ștefan cel Mare).

          Aici a fost derulat Proiectul „Centenarul Marii Uniri. Români au fost, români sunt încă”, patronat de Primăria Municipiului Onești, la care au participat oficialități, profesori și elevi din România, Republica Moldova și Bucovina.

          Luni, 26 martie 2018, la Colegiul Național „Dimitrie Cantemir” s-a derulat prima parte a proiectului. „În prezența primarului Nicolae Gnatiuc – ne-a informat prof. dr. Emilia Boghiu, unul dintre coordonatori -, a avut loc un simpozion care a abordat problema sensibilă a unității de neam și a demnității naționale. Elevii de la Chișinău și de la Onești au demonstrat în fața adulților, printr-un înalt nivel științific și prin talent, după caz, că în adâncul ființei lor este deja imprimată o convingere: mândri că suntem români, dar conștienți că trebuie să luptăm pentru demnitatea noastră”.

          Înaintea simpozionului de la Biblioteca „Rosetti”, marți, 27 martie, elevii cantemireni și delegații de la Chișinău au participat la plantarea de stejari în parcul municipal, acțiune desfășurată sub egida primăriei, pentru ca dragostea de frate să crească și să înflorească odată cu stejarii.

          Din delegația de la Chișinău au făcut parte profesorii Corneliu Solomon, director al Liceului Teoretic „Ion Creangă”, Ala Bârlădeanu (Liceul Teoretic „Ion Creangă”), Vitali Cobzac, director adjunct al Liceului Teoretic „Ștefan cel Mare”, și
          Eugenia Ghitu (Liceul Teoretic „Ștefan cel Mare”).

          De la Colegiul „Cantemir” acțiunea a fost coordonată de directoarea Aliana Ifrim și de profesorii Dana Sticlaru, director adjunct, dr. Bogdan Romandaș și dr. Emilia Boghiu.

          Un partener important în proiect a fost Școala Gimnazială „Ghiță Mocanu”, care prin activitățile coordonate de prof. Otilia Bârgăoanu, directoarea școlii, și prin prestația corului pregătit de prof. Aristică Vaida au adus un plus de veselie și un conținut de înalt nivel programului artistic din proiect. Și contribuția lor este o garanție că Unirea fraților români nu se va opri aici!

          Triduum pascal, trepte spre Înviere

          Pentru credincioșii romano-catolici, Joia Sfântă din Săptămâna Pătimirii este momentul în care începe Triduumul pascal. La ora 18.00, el debutează cu celebrarea Cinei Domnului. Momentele de încărcare spirituală ale acestei celebrări sunt liturgia cuvântului, ritul spălării picioarelor, liturgia euharistică şi mutarea Sfântului Sacrament.

          În Vinerea Sfântă, la ora 18.00, sunt celebrate Patima şi Moartea pe cruce a Mântuitorului. Ieşind la altar, preoţii se prosternă cu faţa la pământ, apoi are loc proclamarea lecturilor în care se face referire la suferinţele lui Isus Cristos. Ele sunt urmate de cântarea Patimii Domnului după Evanghelistul Ioan pe roluri.

          Urmează dezvelirea şi adorarea lui Cristos răstignit pe cruce. În Sâmbăta Sfântă, nu există nici o celebrare liturgică în cursul zilei. Vigilia pascală are loc sâmbătă, de la ora 21.00. Ea este compusă din patru părţi. Prima parte a celebrării va începe la intrarea în biserică cu binecuvântarea focului, pregătirea lumânării pascale, procesiunea de intrare în biserică şi proclamarea solemnă a Învierii.

          În a doua parte are loc Liturgia cuvântului, al cărei moment culminant este cel al intonării cântecului “Mărire în cer lui Dumnezeu (Gloria)”.

          În a treia parte are loc Liturgia baptismală, urmată de binecuvântarea apei şi reînnoirea promisiunilor de la botez, iar partea a patra este Liturgia euharistică în cadrul căreia se vor împărtăşi credincioşii. Sfânta Liturghie din noaptea Învierii Domnului va fi încheiată de o procesiune pe străzile Bacăului, ca o mărturie de credinţă în Învierea lui Isus Cristos.

          Colegiul Alecsandri încheie o experiență europeană

            În perioada 12-16 martie a avut loc a patra activitate de învățare/predare/formare din cadrul proiectului Erasmus+ KA2 „Moving Minds through Movies”, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”. Elevii străini sosiți din Polonia, Turcia, Lituania și Italia au petrecut o săptămână alături de familiile-gazdă, timp în care au avut ocazia să cunoască tradițiile și obiceiurile românești.

            Cei 23 de elevi și 10 profesori însoțitori din școlile partenere au fost întâmpinați luni, 12 martie, după obiceiul românesc, cu pâine și sare, de către elevii colegiului și echipa de proiect. Tot în prima zi, participanților li s-au prezentat școala, sălile de clasă, laboratoarele, turul încheindu-se cu un moment pregătit de echipa de majorete a colegiului. Elevii au participat la activități de spargere a gheții, menite să destindă atmosfera și să pună bazele colaborării pentru îndeplinirea sarcinilor de proiect cuprinse în programul săptămânii. Către finalul zilei de lucru, elevii au urmărit un film documentar realizat de unul dintre elevii participanți din colegiu, George Lupu, de la clasa a XI-a C, în urma căruia s-a organizat un „quiz show”. Câștigătorii acestuia, echipa poloneză, a primit drept premiu o ședință foto și un album realizat de partenerii noștri locali, FNB Studio.

            A doua zi de activități a debutat cu vizionarea și evaluarea filmelor de scurtmetraj realizate de fiecare echipă în perioada premergătoare vizitei. Evaluarea a fost realizată de către Cristi Florea (FNB Studio) și Alina Simionescu (actriță la Teatrul Municipal „Bacovia”). Scurtmetrajele au fost realizate pe o temă comună, discriminarea de gen, temă stabilită cu prilejul precedentei întâlniri de proiect, ce a avut loc în Lituania în luna octombrie 2017. În cadrul aceleiași zile au fost formate grupe multiculturale, care aveau să lucreze împreună pentru realizarea unui film cu titlul „Europe unites us.”

            Următoarele două zile au fost alocate realizării filmului propriu-zis. Sub îndrumarea specialistului Cristi Florea și a actriței Alina Simionescu, elevii au învățat diverse tehnici de filmare, respectiv trucuri de actorie pe care le-au pus în practică pentru realizarea scurtmetrajului. Tot în aceste două zile, echipele au participat la workshopuri menite să accentueze latura practică a realizării filmelor de scurtmetraj și importanța jocului actoricesc.

            Joi a fost ziua în care cei 23 de elevi străini, alături de 10 profesori însoțitori, au fost în vizită, alături de elevii și profesorii români, la Sinaia. Aceștia au trecut pragul faimoaselor castele Bran și Peleș, care au marcat aspectul cultural al vizitei.
            La finalul ultimei zile a proiectului, participanții au vizionat filmul realizat și au schimbat impresii asupra săptămânii petrecute în România. Înainte de plecare, le-au fost înmânate certificatele care atestă participarea lor în cadrul acestei ultime mobilități și implicarea în activitățile organizate cu acest prilej. De asemenea, au fost înmânate certificatele Europass, în care sunt incluse competențele, abilitățile dobândite sau îmbunătățite, precum și activitățile concrete la care au participat elevii.

            „Participarea în cadrul acestui proiect m-a ajutat să îmi leg prietenii care, cu siguranță, vor fi de lungă durată. Intrarea în contact cu mai multe tradiții m-a făcut să apreciez diversitatea, dar în același timp să înțeleg faptul că, deși atât de diferiți, suntem atât de asemănători. «Europe unites us» este deviza sub care ne-am împrietenit și am lucrat împreună.” (Grigore Ana-Maria, gazdă și coordonator activități, clasa a XII-a B)

            „Consider că acest proiect m-a ajutat să îmi dezvolt cunoștințele dobândite de-a lungul anilor despre fotografie și film, iar faptul că am avut ocazia să fiu gazdă a unui participant străin a fost o experiență interesantă. Comunicând mai mult cu o persoană din altă țară reușești să îi cunoști puțin din viață, dar și din patrie.” (Maria Theofilopoulos, gazdă și coordonator activități, clasa a XII-a B)
            „Participarea în acest proiect este o experiență pe care niciun elev nu ar trebui să o rateze. Am ales să găzduiesc două participante străine, din Italia și Polonia, tocmai pentru a intra și mai mult în contact cu aceste naționalități. De asemenea, am reușit să le arăt cât de empatici și primitori sunt românii.” (Lupușoru Alina Adriana, gazdă, clasa a X-a E)

            „Ceea ce am învățat din această experiență este că proiectele Erasmus+ au menirea de a aduce laolaltă oameni diferiți între care se leagă relații foarte puternice. Legăturile de prietenie dintre elevi sunt adevăratul câștig al acestor evenimente, iar implicarea și entuziasmul elevilor reprezintă motorul care pune în mișcare întregul mecanism al proiectului. Erasmus+ schimbă vieți și deschide orizonturi în drumul către (auto)cunoaștere.” (prof. Mariana Andone, coordonatorul proiectului)

            Pentru echipa managerială a colegiului, reprezentată de director prof. Călin Boambă și director adjunct prof. dr. Teona Codreanu, întregul proiect a fost un succes. „Ne-am bucurat de oaspeții pe care i-am găzduit și sperăm în colaborări viitoare, pentru că avem foarte multe de învățat unii de la alții. Extinderea actului de învățare dincolo de rigiditatea și formalismul orelor de curs este o adevărată reușită, pentru elevi și profesori, deopotrivă, căci așa cunoaștem Europa profundă. Acesta este marele merit al proiectului”, ne-a declarat prof. Călin Boambă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”, Bacău.

            Ana-Maria Grigore, XII B

            Ionuț Ilie, dublu bronz continental!

            Halterofilul CSM Bacău, Ionuț Ilie a cucerit marți seara două medalii de bronz la Campionatul European de Seniori ce se desfășoară la Izvorani.

            Declarat cel mai bun sportiv al clubului băcăuan în 2017, Ilie a urcat pe treapta a treia a podiumului continental la categoria 62 kg atât la stilul aruncat, unde a ridicat 154 kg, cât și la total, unde a stabilit rezultatul de 283 kg. „Csmeul” pregătit de George Călin a fost aproape de o medalie și la smuls, unde s-a clasat pe locul 4.

            „În condiții normale, e clar că se putea mai bine, dar am suferit o accidentare la umăr care mi-a pus în pericol prezența la Europene. Din cauza accidentării, bronzul este maximum ce puteam obține. Dacă nu aveam această problemă medicală, puteam vorbi chiar de locul 1 pentru că am ridicat mai mult la smuls în urmă cu câteva luni”, a declarat dublul medaliat cu bronz.

            „Este cel mai bun rezultat al clubului nostru. Și este cu atât mai important cu cât el a fost obținut în condiții speciale, accidentarea la umăr condiționând prestația lui Ionuț Ilie”, a declarat directorul CSM Bacău, Adrian Gavriliu, care a adăugat:

            „Conform antrenorului George Călin, obiectivul era o clasare în primii șase. Cele două medalii de bronz confirmă însă potențialul sportivului, care reprezintă o speranță reală în privința calificării la Olimpiada de la Tokyo”.

            Unirea, arc peste timp

            Concertul simfonic dedicat celor 100 de ani de la unirea cu Basarabia este dirijat de Matei Pop, lector universitar la Academia de Muzică din Cluj, discipol al maestrului Petre Sbârcea, muzician talentat ce are o susţinută activitate artistică pe scenele româneşti şi premii pentru compoziţie.

            Flautist numit în 2013 “Ambasador al integrării” de către Ministerul de Externe al Austriei, cu nenumărate şi apreciate concerte solistice sau în ansambluri camerale, Matei Ioachimescu este laureatul unor importante burse şi distincţii şi iniţiatorul proiectelor muzicale: Paris, Playlist, Culorile sunetelor, cel mai recent turneu fiind La Vida Loca.

            El interpretează în această seară primul Concert pentru flaut şi orchestră, în Sol Major de W.A. Mozart, şi în primă audiţie, lucrarea pe care tatăl său, Călin Ioachimescu i-a dedicat-o în anul 2012.

            Călin Ioachimescu a studiat compoziţia cu Ştefan Niculescu, a frecventat Cursurile Internaţionale de Vară de la Darmstadt şi a fost distins pentru activitatea componistică, cu numeroase premii. Concertul nr.2 pentru orchestră, tot în primă audiţie, dedicat de Gheorghe Mustea lui George Enescu este scris în stilul Rapsodiilor române, dar are propria personalitate, la nivel de viziune, orchestraţie şi prelucrare folclorică.

            În lucrare se oglindesc natura Moldovei, codrii, Nistrul… Şi sufletul poporului nostru. El cântă dragostea de natură, de meleag, de neam, precizează Ion Gagim în Fenomenul muzical Gheorghe Mustea.

            Seara muzicală aniversară se încheie cu Suita I op.9 în Do Major pentru orchestră, pe care George Enescu a compus-o în anul 1903 cu dedicaţie pentru Camille Saint Saens. Lucrarea este cunoscută prin celebrul Preludiu la unison.

            Folclorul, gândul, simţirile, ale noastre şi ale fraţilor noştri de peste Prut, la fel, simbiotic unite, în arc peste timp şi dureroase despărţiri.

            OZANA KALMUSKI ZAREA

            Dezbinați întru „Unire”. PNL vrea declarații, PSD vrea fapte!

              Cezar Olteanu, consilier județean din partea PNL Bacău, a citit, luni, în fața colegilor din ședința ordinară a Consiliului Județean (CJ), o declarație politică și a propus adoptarea acesteia în plen.

              În document se vorbește despre apartenența la aceeași limbă, cultură și tradiție a populației care locuiește de o parte și de alta a Prutului, despre modul injust în care s-a decis, în 1939, soarta populației dintre Prut și Nistru, proclamarea unirii Basarabiei cu România în 1918, demersul a peste 100 de localități din Republica Moldova de a semna un document în care își exprimă dorința de a se uni cu România și datoria autorităților din România de a reacționa.

              Prin „Declarația de reunire”, citită de Cezar Olteanu, „Consiliul Județean Bacău susține autoritățile locale din Republica Moldova, care demonstrând un atașament deplin față de istoria neamului românesc și-au exprimat deschis dorința de Unire cu România”.

              Declarația CERE tuturor unităților administrative din Republica Moldova să spună DA unificării, DENUNȚĂ modul arbitrat prin care „două puteri dictatoriale” au decis anexarea teritoriului dintre Prut și Nistru și SOLICITĂ Parlamentelor celor două țări să redacteze o declarație comună privind Reîntregirea și să elaboreze legislația specifică.

              Au urmat discuțiile. Președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, a vorbit despre cele 20 de acorduri de înfrățire și cooperare, iar Dumitru Brăneanu a făcut un scurt istoric al proiectelor culturale prin care, în ultimii 20 de ani, CJ Bacău a întărit relațiile cu Republica Moldova.

              Petrică Mihăilă, PNL, a invocat „rana” provocată de Tratatul Ribbentrop-Molotov și a susținut ideea de a vota declarația. „Eu insist să facem așa cum a făcut și CJ Timiș, despre care știu sigur că a dat un vot în unanimitate. Nu e nimic ilegal să votăm această declarație, să aratăm lumii întregi că și județul Bacău vrea, la fel ca alte județe, reunirea Basarabiei cu România”, a spus Petrică Mihăilă.

              Ion Cucerescu, care e născut în Basarabia și are dublă cetățenie, a precizat că nu inima, ci rațiunea trebuie să vorbească, adăugând că „geopolitica Republicii Moldova e sensibilă” și că „populația de peste Prut e scindată în privința unirii”. Să continuăm parteneriatele privind școlile, grădinițele etc. e mai folositor, a spus el. Aleșii altor județe au semnat, nu au votat declarația, a mai precizat Cucerescu. La Timiș a fost „un vot simbolic”, au recunoscut liberalii, dar nu avem voie „să ne facem de rușine.”

              „Ei fac declarații, noi facem fapte”, a intervenit, iritat, Dumitru Brăneanu. Ideea a fost că fiecare consilier poate semna declarația simbolică dacă dorește, dar CJ Bacău nu poate vota.

              „Noi avem proiecte concrete pe care le ducem mai departe, a spus Sorin Brașoveanu. Mulți dintre noi simt ceea ce simte Ion Cucerescu, dar nu vreau să ducem discuția într-o zonă în care să facem mai mult rău decât bine”. Disputele au continuat pe hol căci „Să semnezi declarația e o datorie”, dar cui folosește, „Nici 15 la sută dintre ei nu vor unirea cu România.”

              Fotbal/ Liga a III-a: Vraciu- Hurdubei, un atac OK

              Lidera Seriei I din LIga a III-a, Aerostar continuă să-i dea bătaie. Și bătăi. Miercuri, în restanța din prima etapă a returului, a fost rândul Focșaniului să o ia pe… coajă. La scor: 1-4. Echipa care în jocul tur rezistase fără gol primit în fața iureșului băcăuan, s-a prezentat în fief-ul „aviatorilor” cu o galerie zgomotoasă.

              Dar și cu niscai speranțe: poate-poate va repeta isprava din tur. Și pe cea din retur, de la Galați, contra Oțelului. Aerostar a început în forță, dar portarul vrâncenilor, Dogaru s-a făcut remarcat, inclusiv cu un mic-mare ajutor din partea barei transversale, așa cum s-a întâmplat în min, 21, la „torpila” lui Adi Hurdubei.

              Șase minute mai târziu, însă, bătăioasa echipă focșăneană a trebuit să încline steagul în fața unui nou șut marca ”Hurdu”. Vraciu a „așezat” inspirat cu capul o minge pentru HURDUBEI, care, venit din linia a doua, a șutat din plină alergare de la marginea careului direct la vinclu: 1-0.

              După ce Potcoavă a apărat avantajul de pe tabelă, respingând miraculos lovitura de cap a lui Beșa, echipa lui Popovici și-a reluat șirul atacurilor.

              Cele mai multe venite în urma unor faze cursive, în mare viteză. La o astfel de acțiune, născută din insistența lui Chirilă la mijlocul terenului, Hurdubei l-a servit excelent în adâncime pe VRACIU, care a stabilit scorul pauzei încă din min.35.

              La reluare, Florin Istrate a continuat să „foarfece” defensiva adversă, punându-l în două rânduri pe Roșca în poziție de gol, dar mijlocașul U19 al gazdelor a greșit ținta. Nu a greșit-o în schimb cuplul VRACIU- HURDUBEI, care, în decurs de 120 secunde (’62-’64) a dublat avantajul Aerostarului.

              În min. 69, Pasăre a înscris golul de onoare al Focșaniului, transformând un penalty, și tot el putea realiza dubla de la punctul cu var, însă a șutat pe lângă poartă în min. 82. Pe final, A. Pavel, B. Ardei și R. Istrate (transversală) puteau majora diferența, însă, chiar și așa, Aerostar rămâne cu satisfacția că, pe lângă faptul că se află pe primul loc, cu un punct avans față de Csikszereda, are și cel mai tare atac al Seriei I, cu peste 50 de goluri marcate.

              Runda următoare, băcăuanii vor câștiga la masa verde jocul cu Avântul Valea-Mărului, pentru ca săptămâna viitoare să bifeze două deplasări; marți, la Pașcani, în restanța din etapa a 19-a și sâmbătă, la KSE Târgu-Secuiesc.

              Aerostar: Potcoavă- B. Ardei, Mihăeș, Masella, Mihălăchioae-Roșca (min. 62 R. Istrate) , Chirilă, Fl. Istrate (’68 A. Pavel), Căinari -Vraciu (’79 Enea), Hurdubei (’73 Sahru).

              Celelalte rezultate ale etapei a 16-a: CSM Roman- KSE Târgu-Secuiesc 2-1, AFC Hărman- AFC Odorhei 2-0, Sporting Liești- Sănătatea Darabani 1-0, Cetate Râșnov- CSM Pașcani 3-1, AFK Csikszereda Miercurea Ciuc- Avântul Valea Mărului (echipă retrasă din campionat) 3-0 la masa verde, Metalosport Galați (echipă exclusă)- SC Oțelul Galați 0-3 la masa verde. Bucovina Rădăuți a stat.

              Jandarmii au mers cu daruri la Protecția Copilului

                Jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Bacău, s-au deplasat la sediul Centrului de Intervenţie Specializată în domeniul protecţiei familiei din cadrul D.G.A.S.P.C. BACĂU, pentru a oferi sprijin unor persoane care se află într-o situaţie dificilă.

                Apropierea Zilei Jandarmerie Române, şi a Sfintelor Sărbători ale Paştelui, reprezintă pentru noi un motiv de sărbătoare, dar şi o obligaţie morală, cea de a uita de nevoile noastre, şi a ne îndrepta atenţia către cei greu încercaţi, şi aici ne referim la victimele violenţei în familie.

                Ajutorul acordat de noi a constat în alimente neperisabile (făină, orez, ulei, conserve, zahăr, bulion,) scutece de unică folosinţă, atât de mult necesare, şi care au fost primite cu recunoştinţă.

                Aducerea zâmbetului pe chipul semenilor noştri, pentru noi a reprezentat răsplata suficientă pentru a ne motiva ca şi pe viitor să ne implicăm în astfel de activităţi.

                Moinești: a lovit o femeie pe trecerea de pietoni și a fugit

                  La data de 27 martie a.c., în jurul orei 11.00, poliţiştii din Moineşti au fost sesizaţi cu privire la faptul că o femeie de 63 de ani, din localitate a fost victima unui eveniment rutier, iar conducătorul auto implicat a părăsit locul accidentului.

                  Din primele verificări efectuate la faţa locului a rezultat faptul că în timp ce femeia se deplasa pe trecerea pentru pietoni marcată şi semnalizată corespunzător, a fost surprinsă şi accidentată de un autovehicul al cărui conducător auto a părăsit locul accidentului. Victima a fost transportată la Spitalul Moineşti pentru îngrijiri medicale.

                  În urma investigaţiilor efectuate, poliţiştii au reuşit identificarea conducătorului auto în cauză, respectiv un bărbat de 42 de ani, din Moineşti, care în timp ce conducea un autoturism pe strada Tudor Vladimirescu a acroşat femeia de 63 de ani care se angajase în traversare regulamentară.

                  Conducătorul auto şi victima au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ şi le-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

                  Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea poliţiei.

                  Cum și-a înscenat un curier furtul banilor

                  Poliţiştii efectuează cercetări faţă de un tânăr de 20 de ani, din Bacău, care ar fi înscenat furtul sumei de 9200 de lei.

                  La data de 27 martie a.c., în jurul orei 17.30, poliţiştii din cadrul Secţiei 1 Poliţie Bacău au fost sesizaţi de către un tânăr din localitate, despre faptul că persoane necunoscute i-ar fi sustras o sumă de bani dintr-o autoutilitară parcată pe strada Panselelor.

                  În urma cercetărilor efectuate, poliţiştii au stabilit următoarele:

                  Tânărul, curier la o societate comercială, a povestit poliţiştilor că, ar fi parcat autoutilitara pe strada Panselelor, lăsând-o neasigurată şi s-a deplasat la un client pentru a face o livrare, iar la întoarcere ar fi observat lipsa unei borsete în care ar fi avut suma de 9200 de lei. În fapt, tânărul şi-ar fi însuşit pe nedrept suma de 9200 de lei provenită din încasări, iar borseta ar fi aruncat-o într-o ghenă de gunoi.

                  Suma de bani nu a putut fi recuperată întrucât tânărul a relatat poliţiştilor că şi-ar fi achitat datoriile către diverse persoane.

                  În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de inducerea în eroare a organelor judiciare şi delapidare.

                  Oaspeți în redacția Deșteptarea

                    În programul „Școala Altfel”, 30 de elevi ai clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău, împreună cu învățătoarea lor, prof. pentru învățământul primar Clemansa Măucă, au decis, ieri, să facă o vizită la Deșteptarea. În doar câteva secunde, redacția noastră s-a umplut de copilărie, de voie bună, dar, mai ales, de… întrebări.

                    Cei mici s-au arătat foarte interesați de cum funcționează ziarul, de parcursul știrilor și importanța acestora. Mai mult decât atât, unii dintre ei și-au arătat deja interesul de a se orienta către acest domeniu.

                    După ce au interacționat cu noi, redactorii, și s-au amuzat pe seama fotografiilor în care chiar ei erau subiectul, elevii de la a III-a A și-au luat „la revedere” de la noi privind în urmă, dar cu gândurile spre viitor. Oare câți dintre ei, peste ani, ne vor fi colegi de breaslă?

                    „A iniția un copil în ale scrisului și a cititului, înseamnă să-l duci la sursă. Această sursă ar putea fi o bibliotecă ori o redacție. Copiii noștri au cunoștințe despre acest domeniu, pentru că au lucrat la un proiect în care au redactat un ziar al școlii. Astăzi însă i-am adus să vadă cum este într-o redacție și să înțeleagă mai bine cum funcționează acest proces de a duce informația la cititor, să descopere lucruri noi și, de ce nu, să decidă dacă le-ar plăcea meseria aceasta pentru viitor.”
                    prof. Clemansa Măucă, învățătoarea clasei a III-a A de la Școala Gimnazială „Spiru Haret” Bacău

                    Un șofer beat a provocat un accident pe strada Energiei

                      Poliția în acțiune

                      La data de 27 martie a.c, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi cu privire la producerea unui eveniment rutier pe strada Energiei din Bacău.

                      Din cercetări a rezultat că, un bărbat de 66 de ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism pe strada Energiei, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

                      În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

                      Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,82mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior, acestuia i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea unui autovehicul sub influenţa alcoolului.

                      Un nou record de olimpici „vrănceni” calificați la Naționale

                        Și anul acesta, Colegiul Național „Gh. Vrănceanu” a bătut recordul la numărul elevilor calificați la olimpiadele naționale. Sunt nu mai puțin de 54 de olimpici, respectiv:

                        Matematică: Rareș Chifu, clasa a V-a, prof. Lucian Lazăr; Andrei Ganea, clasa a VI-a, prof. Cristian Merticaru; Melania Lungu, clasa a VII-a, prof. Marian Popa; Andrei Andriescu, clasa a VIII-a, prof. Cristina Andrei; Antonio-Emanuel Adam, clasa a IX-a, prof. Lucian Lazăr; Mara-Ioana Postolache, clasa a IX-a, prof. Lucian Lazăr; Radu Baston, clasa a XI-a, prof. Lucian Lazăr; Andra Hadarag, clasa a XI-a, prof. Lucian Lazăr; George Ungureanu-Vrânceanu, clasa a XI-a, prof. Lucian Lazăr; Georgiana Fasolă, clasa a XII-a, prof. Lucian Lazăr;

                        Fizică: Radu-Theodor Burghelea, clasa a VI-a, prof. Delia Pintilie; Ștefan-Constantin Pișcu, clasa a VII-a, prof. Delia Pintilie; Luca-Dimitrie Pintilie, clasa a VIII-a, prof. Delia Pintilie; Miruna Dolineanu, clasa a IX, prof. Florin Curbăt;

                        Limba latină: Mihai-Adelin Lungu, clasa a VIII-a, Cristina Dorodici și Sorana-Adina Plotogea, clasa a X-a, Crina-Teodora Mihai, Elena Câdă și Ștefania Melinte, clasa a XI-a, Teodora-Diana Leonte, clasa a XII-a, toți pregătiți de prof. Florentina Neculau;

                        Sociologie: Dora Huiban, clasa a XI-a, profesor Emilia Cloșcă;

                        Informatică:

                        Albert-Alexandru Maftei, clasa a V-a, prof. Ilie Vieru; Ștefan Piscu, clasa a VII-a, prof. Ilie Vieru; Ștefan-Alexandru Vîrnă , clasa a IX-a, prof. Maria Chelba; Alice Hîncu, clasa a X-a, prof. Mihaela Ciubotariu; Dimitrie-Toma Furdui, clasa a X-a, prof. Ilie Vieru; Raimond-Tiberiu Varga, clasa a XII-a, prof. Neli Secită;

                        Limba engleză: Patricia Iftimie, clasa a X-a, prof. Diana Popa;

                        Limba franceză: Cristiana-Lavinia Andreescu, clasa a IX-a, prof. Elvira Macaru; Andrei Berdilă, clasa a X-a, prof. Elvira Macaru; Roxana-Ioana Stoica, clasa a XI-a, prof. Mihaiela Cojan; Radu- Marian Florea, clasa a XII-a, prof. Elvira Macaru;

                        Limba germană: Ilinca Roșu, clasa a IX-a, Nicoleta Băișanu, clasa a XI-a, ambele pregătite de prof. Oana Herciu;

                        Religie ortodoxă: Maria-Teodora Busuioc, clasa a VII-a, prof. Veronica Gavriliu;
                        Ioana Barcan, clasa a XI-a, prof. Constantin Vasile;

                        Religie catolică: Valentina – Gabriela Porondi, clasa a X-a; Adriana Farcaș, clasa a XII-a, ambii pregătiți de prof. Angela Budău;

                        Olimpiada Interdisciplinară „Științele Pământului”:
                        Andrei Pintilescu, prof. coordonatori: Daniela Hușcă (biologie), Marinela Bușteagă (chimie), Cristina Apetroaei (fizică), Lucian Șerban (geografie); Miruna Belciu, prof. coordonatori – Florentina Dinu (biologie), Mariana Rosenchein (chimie), Cristina Apetroaei (fizică), Lucian Șerban (geografie); Radu-Laurentiu Caragea, clasa a X-a, profesori coordonatori-Daniela Hușcă (biologie), Nadia Savin (chimie), Florin Curbăt (fizică), Lucian Șerban (geografie);

                        Astronomie și Astrofizică: Alexandra Murariu, clasa a X-a, prof. Valentin Gârțu;

                        Chimie: Andrei Pintilescu, clasa a IX-a, prof. Marinela Bușteagă; Daniel Munteanu, clasa a X-a, prof. Nadia Savin; Miruna Belciu, clasa a XI-a, prof. Mariana Rosenchein;

                        Olimpiada de Limbă și Literatură Română: Mihai-Adelin Lungu, clasa a VIII-a, prof. Claudia Merticaru; Maria Turcu, clasa a X-a, prof. Laura Gavriliu;

                        Istorie: Nadia Rezmireș, clasa a IX-a, prof. Mara Merfea;

                        Olimpiada de Lectură: Ioana Vasiliu, clasa a X-a, prof. Laura Gavriliu.

                        Calificați în competiții internaționale: Ștefania Melinte și Elena Câdă vor participa la Certamen Ovidianum Sulmonese, în Italia. Crina-Teodora Mihai și Teodora-Diana Leonte sunt calificate la Certamen Ciceronianum Arpinas, Arpino, Italia. Toate sunt pregătite tot de prof. Florentina Neculau.

                        „Un alt an cu rezultate deosebite la Vrănceanu. A devenit tradiție pentru noi să avem un numărul mare de elevi calificați la fazele finale ale olimpiadelor școlare. Sperăm să păstrăm tradiția și la numărul mare de premii obținute la acestea. Este munca lor, a elevilor și a profesorilor lor, ca director nu pot decât să mă bucur pentru toți, să le urez succes și să le țin pumnii.”
                        Prof. Gabriel Andrei, directorul colegiului

                        Top 5 greșeli ale celor care conduc mașini cu transmisie manuală

                          Un autovehicul este plin de componente electronice si mecanice. Acestea au un grad de uzura mai mic sau mai mare, in functie de fabricantul lor si de modul in care utilizatorul masinii are grija de masina. Daca vrei sa prelungesti viata masinii tale, fii atent la ce greseli trebuie sa eviti.

                          1.Plecarea in tromba

                          O fi de efect in filme, dar nu si in viata reala. Plecarea in tromba inseamna apasarea pedalei de acceleratie pana la capat, in conditiile in care motorul masinii are doar cateva rotatii pe minut. Aceasta este frecventa cand un autoturism este primul la semafor si soferul doreste sa isi impresioneze pasagerii din masina. Cu siguranta, motorul nu va fi impresionat. Nici la viteze mari nu este bine sa tii pedala de acceleratie apasata la maxim, acest lucru creand probleme motorului pe termen lung.

                          2.Condusul cu mana stanga pe volan si mana dreapta pe schimbator

                          Condusul cu o singura mana ar putea fi cool, daca am avea… doar o singura mana. Din moment ce am fost inzestrati cu doua, ar trebui sa le folosim pe amandoua pentru manvrarea volanului. Nu este obligatoriu sa stea in cine stie ce unghi, asa cum ni s-a explicat frumos la scoala de soferi. Orice sofer isi gaseste unghiurile optime atunci cand conduce, fara a avea probleme in trafic, dar condusul exclusiv cu mana stanga pe volan si cu dreapta pozitionata aproape tot timpul pe schimbator, pe principiul “Cine stie, poate va trebui sa schimb viteza in urmatoarea nanosecunda si trebuie sa fiu pregatit, sa nu ma ia prin surprindere” nu functioneaza.

                          Daca la o mana de femeie, care este mai usoara, situatia nu este atat de grava, in cazul unei maini de barbat, masina poate suferi mai mult. Exista numeroase contacte in interiorul schimbatorului care fac legatura cu cutia de viteze si care pot suferi daca schimbatorul este apasat intruna. Aceasta poate degenera in refuzul masinii de mai schimba viteza la momentul oportun sau chiar in defectiuni mai grave. Nici miscatul schimbatorului stanga-dreapta nu este indicat, atat timp cat acesta se misca in fata si in spate. Sunt multi soferi care la semafor se joaca efectiv cu schimbatorul, rotindu-l in toate directiile. Acest comportament il poate costa pe sofer mai mult decat o noua cutie de viteze, chiar siguranta proprie si a celor din trafic.

                          3.Tinerea masinii in viteza la semafor sau oprirea motorului

                          Acestea sunt doua greseli foarte des intalnite pe soselele noastre si se propaga din tata in fiu, ca un fel de traditie care trebuie urmata cu desavarsire. De ce sa iti tii masina in viteza cand tu stai efectiv? Nu te misti nici macar un centimetru si iti tii masina in viteza, desi vezi ca mai ai 20 de secunde pana vei pleca. Nu este bine deloc, pentru ca dai instructiuni divergente masinii; o data, ii spui fii pregatita ca plecam acum, iar apoi nu pleci. Ambreiajul se va deteriora repede si vei cheltui bani aiurea sa il tot schimbi.

                          O alta greseala este oprirea motorului. Poate vei economisi ceva combustibil, insa daca faci asa la fiecare semafor (si sunt destule semafoare in oras), vei creste in mod inutil uzura masinii. Un autovehicul nu are doar roti si volan, are si pompa de benzina care va fi actionata la fiecare oprire sau pornire a motorului. Inutil, daca faci asta la semafor. Problema este si mai mare iarna, cand unii soferi decid sa isi opreasca motorul pentru a salva cateva grame de combustibil, iar apoi nu mai reusesc sa porneasca din cauza bateriei, deranjandu-i pe toti cei care stau in spatele lor, inclusiv mijloace de transport in comun.

                          4. Incercarea de a schimba viteza fara a apasa ambreiajul pana la capat

                          Desi aceasta este mai degraba o greseala de novice, sunt si multi soferi cu state vechi in ale condusului, care fac la fel. Din graba, din neatentie, din lipsa concentrarii la momentul prezent.. Nici nu mai conteaza motivul, ambreiajul se va deteriora oricum. Daca vrei sa ai un ambreiaj sanatos, adu-ti aminte sa-l folosesti pentru motivul principal pentru care a fost creat: schimbarea vitezei. In momentul in care apesi ambreiajul cu scopul de a schimba viteza, motorul se deconecteaza de la transmisie si tu poti schimba in viteza dorita. Daca nu apesi ambreiajul cat trebuie, acesta se deterioreaza, ducand la probleme mai grave ale transmisiei si, in final, ale motorului.

                          5. Alegerea incorecta a treptei de viteza

                          O alta greseala a incepatorilor care, coroborata cu privitul excesiv in bord pentru a vedea cate rotatii are motorul ca sa stie cand sa schimbe viteza, poate avea consecinte nefaste. In general, dupa mai mult timp de condus aceeasi masina, iti dai seama cand sa schimbi viteza, nemafiind nevoie sa te uiti pe ecran sa vezi daca ai atins limita pe care ti-o recomandase instructorul auto sau dealerul de unde ti-ai luat masina. Fiecare masina are plaja ei de rotatii pe minut ale motorului pentru fiecare treapta de viteza si ce merge la o masina poate sa nu mearga la alta.

                          Tot legat de treptele de viteza, este gresit si sa schimbi din a patra in a doua sau din a doua in a patra, doar pentru ca nu ai mai fost atent la bord si ai ratat treapta a treia. Ca sa eviti pierderea de timp si sa nu iti stresezi motorul, o bagi direct in a doua, respectiv a patra. Gresit! Motorul va fi mai stresat daca nu treci si prin treapta intermediara. Oricum, in timp, vei simti diferenta si iti vei da seama ca masina sufera daca nu este in treapta corespunzatoare. Daca o accelerezi prea mult si ramai intr-o treapta inferioara, va incepe sa traga din greu sa iti satisfaca dorinta de viteza marita. De asemenea, se va comporta ciudat cand o vei tine intr-o treapta ridicata si vei merge cu viteza redusa; atat de ciudat, ca motorul se poate opri, refuzand sa continue stresul la care il supui.

                          O masina cu transmisie manuala este o placere pentru soferii “old-school”, care se simt cu adevarat soferi cand schimba vitezele. O astfel de masina ofera, intr-adevar, o experienta unica acelora care sunt obisnuiti numai cu masini cu transmisie automata si care, poate, au facut si scoala de soferi, pe o astfel de masina. Intr-o lume in care masinile devin din ce in ce mai robotizate si pline de controale si senzori care decid ei insisi cum trebuie condusa o masina, masinile cu transmisie manuala trebuie pretuite si conduse cu grija si multa atentie.

                          Informatii oferite de WeltKlasse Automobile, importator si distribuitor autovehicule second-hand.

                          Fosta şefă a DSVSA, condamnată la 3 ani şi 8 luni închisoare cu executare

                            Tribunalul Bacău a dat sentinţele în dosarul în care a fost trimisă în judecată fosta directoare a Direcţiei Sanitar Veterinare Bacău, Carmen Carleta Bodea, pentru infracţiunile de luare de mită (8 fapte) şi folosirea de informaţii ce nu sunt destinate publicităţii ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informaţii (6 fapte).

                            Instanţa a condamnat-o pe Carleta Bodea la pedeapsa de 3 ani şi 8 luni închisoare şi 3 ani interzicerea dreptului de a ocupa funcţia de conducere în DSVSA Bacău. Din această pedeapsă va fi scăzută perioada reţinerii, arestului preventiv şi a arestului la domiciliu, ianuarie – mai 2016.

                            De asemenea, s-a dispus confiscarea sumelor de 12.694 lei şi 250 euro primite cu titlu de mită. Vlad Gheorghiţă a fost condamnat, pentru complicitate la luare de mită, la pedeapsa de 1 an şi 6 luni închisoare, cu suspendare.

                            Pânzaru Costel, Vasiliu Dumitru, Scripcaru Alexandru şi Bogos Fănel, acuzaţi de dare de mită, au primit câte 2 ani închisoare, tot cu suspendare. În cazul acestora, s-a impus şi obligaţia de a munci în folosul comunităţii, pe o perioadă de câte 60 de zile. În ceea ce priveşte cheltuielile judiciare, Bodea va avea de plătit 7.000 lei, iar restul inculpaţilor, câte 2.000 lei. Sentinţa poate fi atacată cu apel.

                            Conform procurorilor, în octombrie 2015, Carmen Carleta Bodea, în calitate de director executiv al DSVSA Bacău, cu ajutorul lui Vlad Gheorghiţă, ar fi pretins şi primit suma de 2.700 lei de la Pânzaru Costel, administrator al unei societăţi comerciale cu obiect principal de activitate comerţ cu produse din carne.

                            „Banii au fost pretinşi şi primiţi în legătură cu atribuţiile de serviciu referitoare la planificarea acţiunilor şi controalelor, autorizarea/înregistrarea obiectivelor supuse controlului sanitar-veterinar şi pentru siguranţa alimentelor, suspendarea/anularea autorizaţiei/înregistrării sanitar veterinare şi pentru siguranţa alimentelor şi dispunerea măsurilor complementare de sancţionare”, se arată în rechizitoriu. Tot în octombrie 2015, Bodea ar fi acceptat promisiunea unor sume de bani de la Vasiliu Dumitru, medic veterinar căruia i-a fost atribuită, prin concesionare, de către DSVSA Bacău, o circumscripţie veterinară.

                            „Promisiunea remiterii unei sume de bani este în legătură cu îndeplinirea atribuţiilor de serviciu referitoare la emiterea deciziei privind constituirea comisiei de evaluare a achiziţiilor de servicii sanitar-veterinare, avizarea documentaţiei de participare la licitaţie, avizarea raportului de atribuire a achiziţiei şi semnarea, în numele DSVSA Bacău, a contractului de servicii sanitar-veterinare, cu câştigătorul procedurii de atribuire. În acelaşi context, inculpata i-a furnizat medicului respectiv informaţii nedestinate publicităţii despre licitaţia respectivă.

                            Astfel, deşi anunţul privind licitaţia nu fusese publicat pe SEAP, inculpata Bodea Carmen-Carleta i-a comunicat persoanei respective condiţiile ce vor fi prevăzute în caietul de sarcini, precizându-i că acesta a fost modificat faţă de cel folosit în precedentele licitaţii, a avertizat-o în legătură cu dotările pe care va trebui să le aibă la data licitaţiei şi care îi vor asigura un punctaj favorabil, i-a transmis perioada în care va avea loc licitaţia şi componenţa comisiei de licitaţie care va fi numită prin dispoziţia sa”, sunt acuzaţiile procurorilor.

                            În perioada noiembrie – decembrie 2015, Bodea ar fi furnizat mai multor persoane variantele de subiecte pentru proba scrisă la concursurile organizate de instituţia publică. În acest fel, a asigurat candidaţilor respectivi un avantaj la concurs. Bodea ar fi primit 5.000 lei de la ruda unuia dintre candidaţii favorizaţi, iar de la alţi candidaţi, suma de 200 euro şi produse cosmetice.

                            „În ziua de 11 decembrie 2015, prin intermediar, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la inculpatul Scripcaru Alexandru, administrator al unei societăţi comerciale, un ceas în valoare de 1.045 lei, în legătură cu atribuţiile sale de director executiv al DSVSA Bacău, respectiv aprobarea/dispunerea modificării în baza de date – Sistemul Naţional de Identificare şi Înregistrare Animale – a rasei bovinelor proprietatea firmei acestuia din urmă.

                            La data de 08 ianuarie 2016, inculpata Bodea Carmen-Carleta a primit de la inculpatul Bogos Fănel, administrator al mai multor societăţi comerciale, suma de 3.000 lei, în legătură cu atribuţiile sale de director executiv al DSVSA Bacău. Banii respectivi au fost primiţi de inculpată pentru a prelua probe (ouă) puse la dispoziţie de omul de afaceri, în scopul efectuării analizelor asupra acestora cu încălcarea procedurilor interne privind achitarea contravalorii analizelor solicitate şi în scopul influenţării rezultatelor analizelor asupra acestor produse alimentare”, se mai precizează în rechizitoriu.

                            Bodea ar mai fi primit de la un medic mai multe bunuri în valoare totală de 949 lei, pentru reîncadrarea acestuia în funcţia de consilier principal în cadrul Serviciului Laborator. O parte dintre inculpaţi au încheiat cu procurorii acorduri de recunoaştere a vinovăţiei.

                            Unirea la … „Karpen”

                              Și elevii Colegiului Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu Karpen” s-au întors în timp cu un secol, devenind sub coordonarea prof. Costin Iordache membri ai Sfatului Țării, într-o dramatizare a istoricei ședințe în care s-a votat unirea Basarabiei cu România, realizată cu ajutorul elevilor de peste Prut.

                              Importanța și rolul Armatei Române în acest act istoric a fost evocată de col.(r) Stelian Cojocaru, care a prezentat și uniforme specifice Primului Război Mondial. Numeroasa asistență a fost captivată de expunerile care au îmbinat patriotismul lucid și critica istorică a evenimentelor și realităților geopolitice, realizate despre Basarabia interbelică de către prof. dr. Alin Popa, și despre perspectivele reunificării de către prof. Costin Iordache.

                              Elevii basarabeni s-au prins în horă împreună cu frații lor de dincoace de Prut, într-un moment artistic realizat de prof. Doina Nechitoi, după un superb moment poetic coordonat de profesoarele Ana Dolgoș și Corina Săvuc.

                              După ce au savurat produsele realizate de elevi în cadrul concursului MasterChef Basarabean, produse pregătite sub comanda inspirată a profesoarelor Doina Nechitoi și Mihaela Moraru, participanții au putut viziona o expoziție de desene și de fotografii inedite legate de unirea Basarabiei, grație prof. Cernețchi și prof. Popa.

                              Stejarul “centenar” de la C.N. “Ferdinand I” are un frate mai mic

                                Un proiect cu semnificaţii deosebite, iniţiat de Adrian Jicu, director al Bibliotecii Judeţene “Costache Sturdza” Bacău şi Mihai Ceucă, filatelist, cercetător împătimit al istoriei locale, a debutat ieri, 27 martie, la Colegiul Naţional “Ferdinand I”.

                                Denumit sugestiv “100 de ani, 100 de şcoli, 100 de stejari, o singură ţară”, proiectul este sprijinit de Consiliul Judeţean, Primăria Bacău şi Direcţia Silvică, parteneri fiind Inspectoratul Şcolar, Asociaţia Patrimonium Bacoviensis, Protoieria Bacău şi CN “Ferdinand I”.

                                În atmosfera de mare sărbătoare, invitaţii au fost primiţi cu pâine şi sare, iar elevii clasei a II B au oferit, în deschidere, un interesant moment artistic. Despre importanţa istorică a zilei de 27 martie, Unirea Basarabiei cu Bucovina a vorbit prof.dr. Nicoleta Zărnescu, iar Mihai Ceucă a prezentat o frumoasă poveste a stejarilor plantaţi cu ocazia marii Uniri de la 1 Decembrie 1918 în toată ţara, dar şi în judeţul Bacău, ca simbol al trăiniciei şi durabilităţii acelui act care a adus în graniţele fireşti toate provinciile româneşti.

                                Pe baza mărturiilor unor cetăţeni, a unor fotografii, cercetătorul Mihai Ceucă a afirmat că au mai rezistat de atunci, câte un stejar la Căiuţi, Orbeni, Colegiul “Ferdinand I” şi în curtea fostei şcoli de meserii din Bacău, din apropierea Autogării, aflat, acum, în mare pericol de a fi tăiat.

                                “Nu am ales întâmplător acest colegiu pentru demararea acestui minunat proiect, aici, în curte, a dăinuit şi a rezistat stejarul plantat în primăvara anului 1919. Tinerii din acest liceu au astfel privilegiul de a rămâne în istorie, plantând lângă falnicul stejar centener un pui, un frate mai mic, pentru a marca 100 de ani de la Unirea Basarabiei cu România”, a spus Adrian Jicu.

                                Patru elevi basarabeni, care studiază în Bacău, Mihaela Olari, din raionul Ştefan Vodă, Mădălina Partole, raionul Drochia, sat. Cotova, Andrei Dermenji, raionul Cantemir, sat Visiniovca şi Mihai Colta, din Hânceşti, sat Cărpineni, localităţi din Basarabia, au plantat un pui de stejar, pentru a rămâne peste veacuri drept mărturie a dorinţei veşnice de unire a Basarabiei cu România.

                                Pe gardul împrejmuitor al Colegiului “Ferdinand I” a fost dezvelit un steag tricolor, lung de 30 de metri, realizat de bibliotecarii de la Biblioteca Judeţeană, ca simbol etern al dăinuirii noastre pe aceste teritorii. În zilele următoare, elevi ai încă 99 de şcoli din judeţul Bacău vor planta câte un stejar, ducând mai departe mesajul încrederii în destinul neamului românesc.