Într-o țară în care aproape jumătate din contractele de muncă sunt semnate pe salariul minim, Guvernul dorește să desființeze salariul minim. Măsura este corectă pentru apologeții creșterii economice cu orice preț dar profund greșită pentru milioanele de salariați care se vot trezi cu lefurile diminuate întru slava creșterii Sfântului Profit.
Politica economică a partidului de guvernământ este extrem de interesantă: pe de o parte, legislația economică și măsurile introduse au dus la creșterea PIB, însă, pe de altă parte, creșterea economiei nu s-a prea văzut în buzunarele cetățenilor. Cel puțin, nu în buzunarele tuturor, întrucât există câteva caste privilegiate care au simțit creșterea nivelului de trai. Revenind la problema salariului minim, este extrem de interesant că PSD nu s-a atins de Codul Muncii, pe care promitea să-l revizuiască în campania electorală.
Codul Muncii nemodificat, care a transformat salariatul în iobag, desființarea salariului minim și recenta lege care obligă asistatii social să accepte orice job dacă nu vor să rămână fără ajutorul social sunt elemente care descriu o anumită gândire economică și care nu aparține în nici un caz stângii, zona politică din care se revendică a fi PSD.
Nu cred că trebuie explicat prea mult de ce este o problema cu eliminarea salariului minim. În principiu, într-o țară ca România, confruntată cu o gravă criză a forței de muncă, logica economiei capitaliste ne spune că salariile ar fi trebuit să crească. Cerere mare, oferta mică, preț ridicat, adică.
Numai că nu s-a întâmplat așa. Sau, cel puțin, salariile nu au crescut la nivelul la care ar fi fost normal să se întâmple, pentru că sunt unele zone in care lefurile au crescut. Desființarea salariului minim va face că lefurile să scadă și mai mult pentru că patronul român se gândește întâi la profit și abia apoi la viitorul firmei. Iar scăderea salariilor din zona privată va pune paie pe focul emigrației economice.
