29 aprilie 2024
ActualitateReabilitarea clădirilor publice ar putea primi finanțare prin POR

Reabilitarea clădirilor publice ar putea primi finanțare prin POR

Consiliul pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (CDR Nord-Est) și-a oferit, marți, 7 august, sprijinul pentru transferul alocării rămase disponibile aferente Priorității de investiții (PI) 3.1.A – „Reabilitarea termică a clădirilor rezidențiale”, din Programul Operațional Regional (POR), către PI 3.1.B – „Reabilitarea termică a clădirilor publice”. Această propunere va fi înaintată Autorității de Management pentru POR 2014 – 2020, în vederea utilizării sumei de 54 de milioane de euro pentru lansarea unui nou apel de proiecte pe PI 3.1.B.

Măsura va fi urmată de lansarea unui nou apel de proiecte în PI 3.1.B, pentru care este evident interesul mult mai ridicat al posibililor solicitanți de finanțare.

CDR Nord-Est s-a întrunit în comuna Bivolari (Iași) și a analizat evoluția POR 2014-2020 în Regiunea Nord-Est și portofoliul de proiecte în care Agenția pentru Dezvoltare Regională (ADR) Nord-Est este beneficiar direct sau partener. De asemenea, s-au analizat Portofoliul Regional de Proiecte din Strategia pentru cercetare și inovare regională prin specializare inteligentă (RIS 3) Nord-Est și Lista care conține proiectele integrate din portofoliul aferent RIS 3 propuse pentru finanțare în POR 2014-2020, Axa prioritară 1. În analiză au intat și prețurile care vor fi practicate de la 1 septembrie pentru serviciile de formare profesionala, oferite de Rubik Hub din cadul ADR Nord-Est.



Regiunea Nord-Est are prin POR 20140-2020 o alocare de peste un miliard de euro fonduri nerambursabile (17,51% din alocarea publică națională).

Până la sfârșitul lunii iulie au fost semnate 326 de contracte, atât cu beneficiari publici, cât și cu entități private, care consumă 435,72 de milioane de euro din alocarea financiară, iar alte 119 contracte, în valoare de 85 de milioane de euro, au fost pregătite de ADR Nord-Est și transmise la Autoritatea de Management din Ministerul Dezvoltării Regionale și Administrației Publice, în vederea semnării.

CDR Nord-Est este organul deliberativ pentru ADR Nord-Est. Preşedintele în exerciţiu al CDR Nord-Est este Maricel Popa, preşedintele Consiliului Judeţean Iași, iar vicepreşedinte Ionel Arsene, preşedinele Consiliului Judeţean Neamț.

„Suntem implicați, ca beneficiar direct sau partener, în 20 de proiecte internaționale și 2 proiecte naționale, de rezultatele cărora beneficiază peste 250 de beneficiari locali publici și privați, 900 de tineri care au fost instruți și 135 de start-up-uri, care au fost sprijinite.”
Vasile Asandei, director general al ADR Nord-Est

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri