miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2482

Sorin Brașoveanu, Master Chef pentru friptura de miel

Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, va petrece Sărbătorile Pascale în familie. „Vom merge la Mânăstirea Runc, iar a doua zi la mânăstirile din zona Neamț”, a mărturist președintele CJ Bacău.

A treia zi, firește, la serviciu. Pentru masa de sărbătoare, îi revine sarcina de a se ocupa de felul principal:

„Voi pregăti friptura de miel după o rețetă simplă, tradițională, moștenită de la bunici, cu doar patru condimente: sare, piper, cimbru și vin.”

Există și niște „mici secrete” gastronomice, dar pe acestea nu a vrut să ni le dezvăluie.

„Băiatul vrea să încondeieze ouă adevărate”

    „Sărbătorile Pascale sunt, de ani buni, un soi de «rutină» în familie: vizite la părinți, pregătirea produselor specifice acestor zile etc. 

    Rutina de care aminteam este «spartă» anul acesta de dorința băiatului, Vladimir, 6 ani, de a încondeia ouă adevărate.

    Așa că a trebuit să învăț un procedeu pe care nu l-am știut: cum se scoate albușul și gălbenușul cu seringa din coaja de ou. Și, după câteva eșecuri inerente, a se citi ouă sparte, coji distruse, am asistat la realizarea unei mici capodopere de Paște: un ou de gașcă pictat în toate culorile curcubeului.

    Altfel, doresc tuturor jurnaliștilor de la Deșteptarea, cititorilor acestui cotidian, multe bucurii în aceste zile sfinte!”

    Dorian Pocovnicu, director Departamentul Dezvoltare Aeroportul Internațional „George Enescu” Bacău

    Partea cea bună

      N-am fost niciodată habotnic, dar îmi place să cred că nici nepăsător față de problema divinității. Ca orice om, am și eu întrebările mele, ezitările mele, căutările mele. A scrie însă despre semnificația Sărbătorilor Pascale nu e chiar o chestiune facilă câtă vreme problema credinței este, înainte de toate, una personală, pe care o trăim fiecare cum credem și cum putem. Ca să nu mai vorbesc de pericolul clișeelor, care au invadat spațiul public în ultima vreme… N-am să dau, așadar, sfaturi, n-am să revărs binecuvântări asupra cititorilor, n-am să-mi pun nici cenușă în cap și n-am să îndemn omenirea să fie mai bună și mai generoasă. Pentru că, vorba poetului, „lumea-i cum este și ca dânsa suntem noi”.

      Într-o lume nebună, nebună, nebună, în care, așa cum s-a spus, asistăm la „sfârșitul istoriei”, la „declinul Occidentului” sau la „criza spiritului american”, eu mi-am făcut obiceiul ca de Paște să recitesc măcar câteva pagini din Biblie și să stau aproape de cei dragi. Există în Evanghelia lui Luca (în formidabila traducere a lui Cristian Bădiliță) un pasaj mai puțin frecventat care, pentru mine, e imbold și prilej de meditație în această Săptămână Mare. Iisus poposește în casa unei femei, Marta. Aceasta, plină de zel, se îngrijește ca Mântuitorul să nu ducă lipsă de nimic, în vreme ce sora ei, Maria, ascultă cu evlavie cuvintele Domnului. Marta i se plânge lui Iisus că a fost lăsată singură cu treburile gospodăriei: „Răspunzând, i-a zis Domnul: „Marta, Marta, îți faci griji și te zdrobești cu multe; dar numai de un singur lucru e nevoie. Maria a ales partea cea bună, care nu-i va fi luată.”

      Pentru mine, important este ce alegem să facem de Paște (și, în general, în viață). Firește că fiecare este liber să aleagă. Dar nu cumva ne zdrobim energia și timpul în goana după cozonaci, miel și sarmale? După mâncare, băutură și distracție? Întrebarea este dacă vom ști să alegem partea cea bună. Pentru că, așa cum spunea și Horia-Roman Patapievici, într-un volum recent, partea nevăzută decide totul. Iar eu cred că, dincolo de chestiunile privitoare la coșniță (făr de care nu putem trăi), e important să găsim timp pentru ceea ce contează cu adevărat…

      Eu nu pot decât să îmi doresc, cu ocazia acestui Paște, să alegem, cu toții, partea cea bună. Fiindcă întotdeauna gândul meu fuge la o vorbă din Evanghelia lui Marcu, o vorbă care definește condiția noastră efemeră: „Cred, Doamne, ajută necredinței mele!”

      Adrian Jicu, director Biblioteca Județeană „C. Strudza”

      „Sărbătorile ortodoxe și cele musulmane sunt ale amândurora”

        Dr. Mouhannad Toron, managerul spitalului buhușean, musulman, este căsătorit cu Maricica-Roberta Toron, psiholog, de credință ortodoxă. Cei doi fii ai lor sunt studenți la Medicină.

        „Sărbătorile ortodoxe și cele musulmane sunt ale amândurora, ale întregii familii. Le petrecem, pe toate, cu drag, cu bucurie. Și acum, de Paște, pe WhatsApp, luăm legătura cu rudele din Siria și ne bucurăm împreună cu ele.

        De Paște, vin la noi și toate rudele soției din țară și sărbătorim împreună. Firește, au venit acasă și copiii noștri. La Înviere, îmi conduc soția, copiii, rudele la biserică.

        Este o atmosferă minunată. Rețetele mele culinare sunt, de Paște, foarte apreciate. Bucătăria orientală, se știe, este expertă în pregătirea mielului. Uneori, cu soția și socrul, inventăm în materie de rețete, combinându-le pe cele românești și orientale în prepararea mielului.

        Toți spun că rezultă un preparat minunat. Ce sunt pentru mine Sărbătorile Pascale? O imensă bucurie! Principiile vieții religioase sunt, în esență, aceleași. Nu vorbim despre Religia Ta, despre Religia Mea.

        Vorbim despre bucurii comune, despre viața noastră, despre valori umane de referință care în toate sufletele sunt aceleași! Tuturor, Sărbători Pascale fericite! Deja, într-un mod special, ieri, le-am urat asta și pacienților mei”, ne-a spus managerul Mouhannad Toron.

        Bucate gătite în curte, asezonate cu țuică de casă

          Deputatul Ionel Floroiu va fi acasă doar în prima zi de Paște. „Vom merge la Slujba de Înviere, apoi la cimitir, unde sunt părinții soției mele. În prima zi vom petrece în familie, cu fiica mea, care e studentă, cu fiul meu și logodnica lui.

          Cel mai mult îmi place mielul la ceaun, e specialitatea mea preferată. Îmi place să-l gătesc în curte și mă bucur că s-a anunțat vreme frumoasă.

          De fapt, nu eu gătesc, eu fac focul, îl întrețin și îmi servesc prietenii cu țuică făcută de mine, la țară”, mărturisește deputatul PSD.

          A doua zi, Ionel Floroiu va ajunge la Cașin: „Merg în comuna natală, unde sunt înmormântați părinții mei, și aprind o lumânare. La prânz, mă întâlnesc cu prietenii din copilărie, la o masă festivă. Marți sunt la București, în programul normal al Parlamentului.”

          Clipă, oprește-te…

            Vă scriu aceste rânduri din Clujul natal. Aici, totul e mai încet și mai temeinic. E soare, stau lângă statuia lui Matei Corvin și vă gândesc de patimi, de orgolii, de vanități, de cât de buni și frumoși am putea fi cu toții… Și-ncerc să-mi ostoiesc patimile, orgoliile, dar mai ales dorurile… Dar dorurile, de fapt, îmi limpezesc mintea, îmi aduc aminte de-o altă lume în care eram bine, nu aveam griji, iubeam și nimic rău nu mi se putea întâmpla. Și din toată lumea mea au mai rămas crâmpeie de speranță că totul va fi bine.
            Uite, porumbeii… Parcă mă-ndeamnă la călătorie…

            Chiar înainte de marea trecere. Să călătorim…

            Atât timp cât fiecare dintre noi se va întoarce cu gândul în copilărie, atunci când visele umpleau viețile și nu orgoliile sau patimile, cu atât timp de Bucurie ne vom umple viața ce ne-a mai rămas.

            Clipă, oprește-te și fă-mă să-nțeleg câte patimi și vanități ne mai împresoară și-nvață-ne să le oprim, învață-ne să cunoaștem odată pentru totdeauna pâinea noastră cea de toate zilele și ferește-ne, clipă, de-a face rău altuia și-nvață-ne să fim mai iertători, mai zâmbitori, mai îngăduitori!

            Arată-te Soare în chipurile noastre și ajută-ne să ne întoarcem la cele firești, simple, la cele pline de Viață adevărată.
            O iau pe drumuri drepte și mă aplec spre Iubire și-o arăt, și-o primesc, ca să pot privi Cerul mai curată.

            Hristos învie cu fiecare zâmbet sincer, cu fiecare iertare, cu fiecare clipă din noi.

            Hristos va învia, nu-i așa…?
            Adevărat….

            Și-un porumbel s-a așezat în fața mea. 
            Unde vrei, să mergem…

            Eliza Noemi Judeu, manager Teatrul Municipal „Bacovia”

            Paște cu trei generații

              Theodora Șotcan, deputat de Bacău din partea PSD, va sărbători Paștele în familie. Vor fi trei generații, care se vor aduna în casa mamei soacre. „Din păcate, dintre părinții mei și ai soțului, numai soacra mea mai trăiește. Așa că, ne vom aduna cu toții, trei generații, la dumneaiei acasă. Ne-am propus cu toții, cât o mai avem, să ne bucurăm de dumneaiei, și ea de noi.

              Vom fi acolo părinți, copii, nepoți. Eu o să o ajut la gătit, așa cum am făcut mereu. Ceea ce fac eu e friptura de miel și drobul”, ne-a mărturisit Theodora Șotcan. Un ingredient anume? „Multă, multă verdeață, mult suflet, multă dragoste.” Ouăle, în schimb, le înroșește tot mama soacră.

              „Conform tradiției, ouăle se vopsesc în Joia Mare. Iar eu nu reușesc să ajung acolo, chiar în această zi, așa ca mama soacră se va ocupa de asta. Vor fi numai ouă roșii, pentru că asta e tradiția.” Cozonacul cine îl face? „Ei, de data aceasta apelez și la comercianți. Deci, cozonacul îl cumpăr, pentru că … știți cum simt eu? Sărbătorile nu sunt legate numai de ceea ce mâncăm, ci de ceea ce simțim, de compania celorlalți. Vom merge să aducem și Lumina Sfânta în casă.”

              Unde vor fi toate acestea? La Tg. Ocna, locul unde Theodora Șotcan se simte „acasă”? „Nu. La Câmpulung Muscel, că acolo e soacra mea. Și tot acolo sunt și tradiții foarte frumoase!”

              Dana Țîțaru, șefa DGASPC, gătește pască cu smântână

                Dana Țîțaru, directorul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC), va rămâne în Bacău doar în Noaptea Învierii:

                „Voi merge la biserică, la slujbă, apoi la cimitir. Prima zi de Paște o voi petrece în București, alături de familie și de prieteni.” Directorul general al DGASPC Bacău respectă tradițiile legate de Sărbătorile Pascale.

                „Masa de Paște trebuie aibă ciorbă de miel, friptură, caș proaspăt, drob, ouă roșii, cozonac, dar, în mod special, îmi place să fac pască pentru că aroma ei îmi aduce aminte de copilărie”, mărturisește Dana Țîțaru.

                Pască cu smântână, ornată cu stafide, gătită chiar de ea! Pentru cei care țin dietă, șefa DGASPC are un sfat: să înlocuiască smântâna cu iaurt grecesc, care e foarte cremos dar mai puțin gras.

                Președintele PSD Bacău: „De Paște voi fi cu cei dragi”

                  Dragoș Benea

                  Senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene a Partidului Social Democrat (PSD), va petrece Sărbătorile Pascale acasă.

                  „Voi fi acasă, în municipiul Bacău, cu familia și prietenii. Nimic spectaculos”, a declarat Dragoș Benea.

                  Nu gătește, nici nu știe să gătească, nu are preferințe culinare, așadar „nimic spectaculos nici în această privință”, a precizat liderul PSD Bacău.

                  „Pentru mine Paștele înseamnă FAMILIE și îl petrec acasă”

                    Pe Irina Stănciuc, managerul regional din rețeaua comercială Selgros Cash&Carry, o vedeam mereu ca pe un profesionist plin de energie, de idei și de inițiativă. Nici de acum încolo nu cred să am motive să-mi schimb impresia, dar o simplă discuție de acum două zile cu ea îmi completează portretul. Pe Irina am descoperit-o familistă convinsă.

                    Am fost curios să aflu ce înseamnă sărbătoarea Paștelui pentru Irina. „Pentru mine – mi-a răspuns prompt – Paștele înseamnă FAMILIE și îl petrec numai acasă”.

                    De marile sărbători ale anului, pe mulți îi auzi vorbind duios despre familie, dar fiecare cu motivele lui. Le-am ascultat și pe ale Irinei Stănciuc și nu am avut, apoi, nici un comentariu. „Întotdeauna, mai ales de când a murit mama, de șapte ani – mi-a spus Irina -, petrecem Paștele numai cu familia fratelui meu, fie la Iași, de unde suntem noi originari, fie la mine în Bacău. Paștele este o sărbătoare de suflet, iar atunci când suntem la Iași mergem la biserica unde se află și mormântul mamei.

                    În Noaptea Sfântă, acolo vine foarte multă lume, iar cimitirul și curtea bisericii devin o mare de lumini, de parcă cerul înstelat coboară pe pământ. Toată lumea vine să fie aproape de cei pe care i-au avut în familii, alături de cei dragi. De Paște, deci, suntem la biserică, în Bacău sau în Iași, luăm lumină și apoi ne întoarcem acasă, unde începem sărbătorirea cu o masă. În acest an, familia reunită va fi în Bacău. Din păcate, familia din partea soțului meu este destul de împărțită, pe la Brașov, pe la Râșnov, iar doi frați sunt chiar în Spania.”

                    La masă! Cum poate arăta masa de Paște a unui manager într-o rețea de magazine pline zilnic cu de toate? De la Irina aflu un răspuns dezarmant de sincer: „Eu nu gătesc de Paște nimic. Sunt înconjurată de prieteni și prietene care gătesc foarte bine. Astfel masa îmi este mereu plină de bucate bune”.

                    Dar, să nu omit ceea ce rar mai poți vedea la o femeie: Irina Stănciuc este și membră a Ordinului European al Cavalerilor Vinului, iar acum a ajuns la gradul cavaleresc de Consiliaria. Cum puteam rata, deci, ocazia de a o întreba ceva și despre vinul preferat de Paști? „Petrecem întotdeauna în stil tradițional, întotdeauna cu un pahar de vin – a fost răspunsul. Eu prefer întotdeauna un pahar de vin românesc, de la una din cramele din țara noastră. Orice e produs la noi este un vin adevărat și excepțional.”

                    „Un oraș fără Teatru sau cu un Teatru închis este foarte trist. Mai ales că Bacăul are doar un singur Teatru, pe acesta.”

                    – Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…
                    – Ștefan Alexiu: Locul în care lucrez.

                    – Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
                    – Nu a fost atât de dificilă sosirea mea în acest Teatru, deoarece cunoșteam orașul, aveam prieteni aici, așadar a fost mai ușoară perioada de adaptare. M-a pregătit mult etapa în care am fost la Teatrul din Bârlad (mama mea este actriță acolo), iar când am ajuns la Teatrul „Bacovia” deja știam cum stau lucrurile în lumea artistică. Am fost întâmpinat bine de către colegi, deși, evident, ca orice tânăr la început de drum am avut parte și de câteva „săgeți”. Dar este firesc, nu are cum să fie totul perfect. E un fel de botez al celor care abia au venit. Nu sunt de acord cu această metodă, dar așa se întâmplă de fiecare dată.
                    E trist cum unii actori uită că și ei, la un moment dat, au fost la început de drum. Uite, de pildă acum, la noi în teatru ați venit voi, o mână de tineri faini și talentați și chiar mi-ar plăcea să vă văd mereu așa, uniți și dornici de lucru.

                    – Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
                    – Îi doresc acestui Teatru să reziste și să se păstreze în timp! Un oraș fără Teatru sau cu un Teatru închis este foarte trist. Mai ales că Bacăul are doar un singur Teatru, pe acesta.

                    Ivona Lucan,
                    Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”

                    Văz şi auz

                    SĂ VINĂ! La finalul spectacolului într-adevăr de zile mari „A sosit ziua dreptăţii! Să ne unim pe veci!” (27 mart., Sala „Ateneu” Bacău; Ansamblul Folcloric Profesionist „Busuiocul”; coordonator, Petru Vlase), o studentă din R. Moldova a strigat: „Ad-o, Doamne!” (Se rostise, a nu ştiu câta oară, cuvântul magic UNIRE.) Cârcotaşii ar putea găsi aici o cacofonie (/do-do/) dacă ar nesocoti francheţea mesajului.

                    GREŞEALĂ ŞI NU PREA. Simpaticul prezentator al Premiilor „Gopo” 2018, Alexandru Bogdan (originar din Târgu-Ocna), anunţă la un moment dat: „Premiul pentru cel mai bun machiaj” şi imediat întreabă publicul: „Am zis bine?” Evident, din sală a venit un uriaş „Daaa!” Noi, cei din faţa televizoarelor, am spus „Nu!”, pentru că „Dicţionarul ortografic, ortoepic şi morfologic al limbii române” şi îndreptarele din 1956 până în zilele noastre nu ne dau voie să rostim în două silabe cuvântul (*/ma-chiaj/), ci în trei (/ma-chi-aj/). Întrebarea este câţi vorbitori de limba română pronunţă astfel fostul franţuzism maquillage „fardare”, aşa că Alexandru Bogdan poate fi liniştit: cu siguranţă noua ediţie a DOOM-ului ne va recomanda rostirea simplificată /ma-chiaj/.

                    ACOMODARE CU DE-A SILA. „Un diplomat român acreditat în Federaţia Rusă a fost declarat persoană non grată” (RRA, Buletin de ştiri, 30 mart.). Nu poate fi aşa, de vreme ce convenţiile internaţionale utilizează latinismul persona non grata. Aducerea la tiparele fonetice (diftongul oa) şi morfologice (desinenţa -ă) specifice limbii române nu va fi niciodată admisă.

                    ABREVIEREA, LA EA ACASĂ. La biblioteca filialei Iaşi a Academiei Române, completez un formular în care apare următoarea succesiune literală: „Dna/Dl……….” Primul impuls a fost să acuz că abrevierea pentru masculin are punct („Dl.”; corect, „Dl”), dacă nu aş fi luat în calcul forma precedentă, „Dna”. Câtă vreme aceasta este norma academică, se deduce că şi perechea, „Dl”, este scrisă corect. Ceva tot nu e în regulă: în locul primului punct de după abreviere ar fi trebuit să fie spaţiu sau blanc („Dna/Dl ………”), urmat de un şir de puncte corespunzător numelui şi prenumelui acelui cititor.

                    ALT MOHICAN. De acord cu comentatorul de la revista ieşeană „Cronica veche” (VII, 4/75, apr. 2017): „Ne este tot mai dor de Pruteanu, ultimul mohican ce s-a bătut pentru soarta limbii ce-o vorbim. Acum ştim cu exactitate în grija şi-n gospodărirea cui se află apele, pădurile ţării, căile ferate, handicapaţii, revoluţionarii, vânătorii, clerul, legile, industria, delfinii – până şi aerul patriei are un «şef» pământean ce aplică amenzi în caz de împuţire vinovată. Doar limba românească nu-i în răspunderea nimănui şi n-o grijeşte nimeni, fiindcă eficienţa normărilor academice a ajuns de-a dreptul iluzorie: ultimul decident este uzul, şi profesor titular audiovizualul.

                    Propunerile colericului senator Pruteanu, adept al unor soluţii punitive radicale, au fost tratate cândva cu băşcălie şi sictir balcanic. Teza abandonării oricărei intervenţii (culte) în evoluţia ades incultă a limbii şi negarea utilităţii actului reparator în virtutea faptului că «limba este un organism viu, care se autoreglează» (dar şi omul este un organism viu şi tot are nevoie barem de câte-o aspirină…), lasă biata limbă română la discreţia Academiei Sinteşti!” Nu negăm – Doamne fereşte! – meritele lui George Pruteanu, dar ultimul mohican este altul: Şerban Iliescu (autorul „Ghidului radiofonic de exprimare corectă”, de la Radio-România Actualităţi), dispărut dintre noi în martie 2016. L-am numit atunci „George Pruteanu al radioului”.

                    Duminica a II-a a Paştelui

                    În fiecare zi a vieții noastre creștine, dar mai ales în aceste zile de sărbătoare suntem chemaţi să experimentăm şi noi întâlnirea cu Cristos cel înviat asemenea Mariei Magdalena, asemenea ucenicilor care mergeau spre Emaus, sau chiar asemenea lui Toma, din Sfânta Evanghelie de astăzi şi să trecem de la momentul de îndoială: „Dacă nu văd, nu cred!” la acea mărturie de credinţă: „Domnul meu şi Dumnezeul meu”.
                    Așadar, provocările Domnului înviat sunt cel puțin două: să credem şi să dăm mărturie. Uneori spunem cu uşurinţă: „Eu cred în inima mea că Isus a înviat. Nu trebuie să arăt tuturor. Îmi ajunge să cred, fără să se vadă în exterior”. De aceea, mulţi nici nu vin la biserică sau la sfintele taine ale Spovezii și Sfintei Împărtășanii, spunând că au credinţă doar în inima lor şi acasă, ascunşi în camera lor, îşi păstrează această credinţă. Pare foarte simplu şi comod.
                    Însă noi mai ştim ceva: „Credinţa fără fapte este moartă” (Iac 2,17). Cum am văzut și la apostolul Toma, ceea ce nu se vede este îndoielnic sau chiar inexistent. De aceea, cât priveşte mărturia despre cel înviat, aceasta nu mai poate fi ascunsă, păstrată doar în inima noastră: credința ori se mărturisește ori nu credem cu adevărat. Nu putem spune: „Eu dau mărturie în inima mea”. Mărturia trebuie să fie și exterioară! Se vede în viaţa mea că Isus Cristos a înviat? Cred şi trăiesc acest adevăr? În trăirea de zi cu zi (acasă, la şcoală, în familie, în comunitate, la serviciu, la cumpărături, în suferinţă) învierea lui Cristos are vreun efect asupra gândurilor, cuvintelor sau activităților mele?
                    Cuvântul Domnului din această zi ne indică două daruri ale Celui înviat: pacea şi milostivirea. În sfânta evanghelie Cristos le spune ucenicilor de trei ori: „Pacea să fie cu voi!”. Cei care trăiesc cu speranţa în Cel înviat sunt purtători de pace. Cel care s-a întâlnit cu Isus cel viu răspândeşte pacea și milostivirea sa. În înviere nu are ce să caute ceea ce nu corespunde păcii adevărate cu noi, cu ceilalţi şi cu Dumnezeu. Iar psalmistul ne invită de trei ori, să cântăm: „Veşnică este îndurarea Domnului”.
                    Tu ești un om al păcii și al iertării? Ești milostiv precum Tatăl ceresc?
                    „Lăudaţi-L pe Domnul pentru că este bun, veşnică este îndurarea Lui.” (Ps 117,1)

                    Pr. Cristian Diacu, Parohia Catolică „Înălţarea Sfntei Cruci”, Luizi-Călugăra

                    Hublou / Tinereți succesive

                      Timpul curge așa cum știe el mai bine, înfiorător de repede. Și, din păcate, tot mai urât, mecanic. Oamenii nu-şi mai fac iluzii, iar conţinutul unor relaţii tradiţionale s-a pierdut. Ideea romantică a dragostei nu mai există astăzi, sexualitatea procreativă, monogamă şi familială nu mai este de actualitate. În noua dezordine amoroasă toate iluziile s-au risipit. Oamenii nu mai au timp și dispoziție pentru romantism. Dar ştiţi care-i partea bună? Că au o nostalgie teribilă (chiar dacă nu o recunosc) după tot ce-a fost cândva frumos în viața lor, în lumea în care au trăit. Asta pentru că nevoia de semnificaţie, de conţinut în ceea ce priveşte raporturile umane nu a dispărut cu totul, în pofida orientării spre latura practică, imediată.

                      Sexul, atracţia fizică doar, sunt insuficiente, şi pot ţine doar de o întâmplare. Or, oamenii vor mai mult decât întâlniri întâmplătoare. Au nevoie de emoţie şi de lucruri care să conteze cu adevărat pentru ei, să însemne ceva important. Pentru ca o relație între doi oameni să dureze, e nevoie de un efort de construcție, de imaginaţie, creativitate. Fericirea nu este ceva for free, trebuie să lucrezi pentru ea. Și-apoi, fericirea e ceva greu de definit, ea însemnând pentru fiecare om altceva. Pe unii îi face fericiți înțelepciunea, pe alții iubirea.

                      Și sunt unii care-și găsesc fericirea în a avea; proprietăți, funcții, putere. Deși adevărata fericire nu stă în ceva fizic, ea fiind o stare mai curând difuză, formată din mici particule, atomi, din lucruri aparent mărunte etc. Eu sunt fericită când pot dărui, de pildă, când pot să aduc bucurie celor dragi, în primul rând, dar și oricărui om pe care-l prețuiesc.

                      Iar când este vorba despre dragoste, mă bucur când întâlnesc oameni care au știut să întrețină o relaţie vie, armonioasă, pe termen lung! Pe viață chiar! Îi respect enorm pentru că au reușit să se ferească de rău și de rele, de prejudecăți, de obişnuinţă, de rutină și plictis. De răutatea și invidia din lume. Care să fie secretul unui astfel de cuplu fericit?

                      Mi-amintesc ce minunat de senină, de luminoasă arăta Ioana Celibidache, soţia celui care a fost marele dirijor Sergiu Celibidache, mărturisind că a avut alături de acesta 45 de ani de fericire. Pare incredibil, dar superba doamnă (o femeie de o frumuseţe rasată şi de un farmec nebun, pe care am admirat-o, acum ceva timp, văzând-o la televizor în cadrul unui interviu) spunea că pasiunea nu trece şi că ea şi celebrul ei soţ nu s-au plictisit niciodată.

                      Aşa cum ei i se întâmplase în cele două mariaje anterioare. Dar cu Sergiu Celibidache, personalitate excepţională, tumultoasă, un adevărat „vulcan”, viaţa i-a fost una de poveste. A cunoscut, graţie lui, tot ce-i mai bun în lumea asta, erau invitaţi pretutindeni şi erau înconjuraţi numai de oameni celebri, „de grandoare”, cum spune Ioana Celibidache, ea însăşi o artistă plastică de valoare recunoscută, dar de o mare modestie, refuzând categoric să emită judecăţi asupra ilustrelor personaje pe care le-a cunoscut. Tânără în spirit şi extrem de vitală la o vârstă venerabilă (la sfârşitul cărţii ei de amintiri, preia o zicere a lui Giscard D’Estaing: nu îmbătrâneşti, ai tinereţi succesive), minunata doamnă mai dezvăluie un secret al fericirii în doi: să ştii să râzi, să râzi cu „adversarul”. Un sfat bun de urmat, nu strică să încercaţi! Râsul este un tonic extraordinar și are un efect terapeutic, regenerator.

                      Un om care știe să râdă cu poftă, din toată inima, să se bucure copilărește de ceva anume, este un om bun.

                      Fantoma lui Dej. Inocentul și pușcăriașul

                        O voce care aruncă accente dintre cele mai interesante peste toate vânătăile noastre naționale: Ilie Șerbănescu. Economist elevat, fost ministru al Reformei și președintele Consiliului pentru Reformă în guvernul Victor Ciorbea, dezamăgit de toate, scrie, scrie, scrie și propune. Discursul său, pragmatic, ne ajută să pricepem sfidarea pe care aleșii/numiții/învârtiții nației ne-o aruncă mereu în obraz…
                        Un diagnostic al sistemului nostru de Sănătate poate fi simplu stabilit dacă-i amintim pe sus-pușii/cocoțații noștri care se tratează doar în străinătate. În ultimul timp am scris și despre suferința cronică a sistemului de învățământ românesc. N-au lipsit cei care m-au înjurat sau m-au persiflat.

                        Dar, dacă avem un sistem de învățământ performant, așa cum susțin unii, de ce-și trimit cei racordați voluptuos la resursele vistieriei naționale (mai ales bugetarii de lux) copiii la studii în străinătate? Coborând din turnul de fildeș al abordării teoretice, Ilie Șerbănescu ne oferă și exemple ale acestui exod către studii în Occident… Fiul fostului prim-ministru Theodor Stolojan a studiat la Cambridge, iar fiica acestuia și-a finalizat studiile superioare în Anglia și pe cele postuniversitare în Belgia. Fiul unui alt fost premier, Radu Vasile, a studiat la Paris. Victor Ciorbea, tot fost premier, actualul Avocat al Poporului, și-a trimis fiica să studieze la același colegiu la care a fost înscrisă și una dintre fiicele lui Bill Clinton. Fiica lui Mugur Isărescu, alt fost prim-ministru, actualul Guvernator al Băncii Naționale, a preferat tot școala americană. Fiul fostului primar Vanghelie a fost trimis la studii în Boston. Premierul care a „iubit/ajutat” mult sistemul de învățământ românesc, Adrian Năstase, și-a școlit copiii prin Anglia și Italia. Fiica lui Adrian Videanu, fost ministru, a preferat să studieze la Londra. Fiul și fiica președintelui nostru de aproape o noapte, Mircea Geoană, au studii americane… Exemplele ar putea continua.

                        Sănătatea și Educația rămân doar generoase arene ale dezmățului demagogiei electorale. Fantoma lui Dej locuiește în spiritul tuturor politicienilor noștri. Vă aduceți aminte despre gluma aceea care circula vesel prin spațiul mioritic? Zice-se că Dej a vizitat o pușcărie și o universitate. A rămas dezamăgit de starea jalnică a acestora. Foarte afectat, a promis că vor fi realizate investiții mari în aceste instituții. Spre surprinderea unora, a investit numai în pușcării. Și-a explicat gestul: nomenclaturiștii pot oricând ajunge în pușcărie, probabilitatea înscrierii la studii fiind însă aproape nulă…

                        S-a schimbat ceva astăzi, în afară de faptul că noii nomenclaturiști își trimit odraslele în străinătate, la studiu? Nimic. Vaietul unor preasensibili care au fost cazați în ultimul timp după gratii a provocat un fel de dezbatere națională furibundă privind condițiile inumane din pușcării. Investițiile în pușcării au prins ceva viață. Nu-i rău. Drepturile omului trebuie respectate. Unii dintre încarcerați câștigă la CEDO, din cauza condițiilor precare de cazare. Mă întreb mereu: când va câștiga un elev român sau un părinte un proces la CEDO, din cauza asistenței educaționale necorespunzătoare (bază materială, supraaglomerarea colectivelor de elevi, lipsa de finalități firești, birocratizarea excesivă, incompetența managerială la nivel național etc.).

                        Recent, un pușcăriaș care a devalizat statul român de zeci de milioane de euro a reclamat că are alocat în celulă un spațiu de doar 2,2 m.p. (norma europeană: minimum 4 m.p.). Sălile de clasă ale școlilor noastre au, de regulă, vreo 48 de m.p. Pentru clasele care au și câte 42 de elevi, suprafața alocată unui copil este de 1,11 m.p., dacă-l luăm în calcul și pe profesor. În raport cu inocentul copilaș, pușcăriașul este favorizat. Firesc ar fi să rezolvăm mai întâi problemele inocentului, nu credeți? Unii pacienți au început să câștige la CEDO. De ce n-ar câștiga și unii elevi?

                        Cursa aeriană Bacău – Torino ținută la sol de o defecțiune tehnică

                          Cursa aeriană Bacău – Torino a înregistrat o întârziere de 10 ore. O defecține tehnică a ținut aeronava la sol.

                          Cum problemele tehnice au impus remedierea acestora, a fost adusă o altă aeronavă, iar toate acestea au dus la o întârziere de 10 ore.

                          Reprezentanții Aeroportului Internațional “George Enescu” Bacău spun că o parte dintre pasageri au plecat acasă și s-au întors mai târziu pentru îmbarcarea de după-amiază.

                          Restul pasagerilor au fost asistați în terminal. Aeronava care a plecat spre Torino a decolat din Bacău în jurul orei 17.00.

                          Inițial, conform graficului de zbor, avionul pentru Torino trebuia să decoleze la ora 07.00.

                          Trei mașini au luat foc

                            Trei autoturisme au fost distruse, astăzi, de un incendiu, pe Bulevardul Unirii din Bacău, în apropierea Autogării.

                            La fața locului au intervenit pompierii care au stins focul.

                            FOTO:Razvan Ionut‎

                            Incendiul a distrus un autoturism marca Mercedes în proporție de 100%, un autoturism marca Dacia Logan în proporție de 50% și autoturism Chevrolet Aveo 50%.

                            Cauza incendiului anunțată de pompieri a fost un scurtcircuit electric la autoturismul Mercedes.

                            Sinestezii vizuale, daruri de la Ilie Boca şi Ovidiu Ungureanu

                            Foto: Liviu Maftei

                            Inedit? Frumos? Încântare? Experiment reuşit? O împletire neobişnuită a simţurilor? Fiecare dintre privitori poate alege şi filtra, după propria receptare. Toate la un loc se întâlnesc în ceea ce doi artişti, unul plastic, maestrul Ilie Boca, şi un altul, Ovidiu Ungureanu, artist fotograf, au denumit “Sinestezii vizuale”, după o interesantă şi elaborată formă colaborativă, care a condiţionat/realizat un dialog între două medii artistice de exprimare vizuală, pe acelaşi spaţiu.

                            Este, în acealşi timp, şi un dialog între generaţii, între doi artişti care propun celor care iubesc arta şi mai au timpul necesar pentru a intra, în aceste zile, în Galeria “Frunzetti” (Sala Nouă), o expoziţie în care “se pune în discuţie un procedeu de juxtapunere al unor practici artistice experimentale, care decriptează temporal şi totodată speculativ atitudinile ofertei şi luării în posesie”, după cum precizează din capul locului conf.univ.dr. Bogdan Teodorescu, curatorul expoziţiei, profesor la Facultatea de Arte Vizuale din Iaşi, iar Dionis Puşcuţă, artist plastic, a venit cu explicaţia din DEX ’09 (2009): SINESTEZÍE, sinestezii, s. f. Asociație între senzaţii de natură diferită care dau impresia că sunt unul simbolul celuilalt. – Din fr. synesthesie. Nu mai intru în detalii tehnice (fotografie, prelucrare, pictură peste fotografie, combinarea griurilor, confecţionarea ramelor, fiecare de nuanţe diferite, în ton cu povestea de pe fiecare tablou etc.)

                            Da, fiecare lucrare este o poveste, cu rădăcini în Botoșana (Suceava), satul de unde a pornit în lume Ilie Boca, cu toate miturile, poveştile, obiceiurile şi tradiţiile lui, transfigurate în arta nemuritoare a patriarhului artei plastice băcăuane. Dar şi de la Tescani, un alt loc de poveste, spusă şi pe notele lui George Enescu, dar şi de sutele de artişti plastici care au băut din roua plopilor şi stejarilor din parcul Castelului familiei Rosetti-Tescanu. Ovidiu Ungureanu, cu toată aparatura din dotare, a bătut, împreună cu Ilie Boca, uliţele şi dealurile copilăriei maestrului, le-a atras pe peliculă şi apoi l-a invitat pe maestru să le dea viaţă. Ce a ieşit?

                            “Imagini stratificate, care propun un background vizual alb-negru, încărcat de emoţii, în care fotograful stabileşte un loc de întâlnire cu pictorul, în spaţiul comun rural moldovenesc”, cum scrie în continuare în textul de prezentare, curatorul expoziţiei. Sunt pe simeze două realităţi, una frustă, dezolantă, surprinsă de camera fotografică, şi o alta optimistă, desprinsă din spaţiul narativ al povestirilor şi al caracterelor arhetipale populare. Dacă majoritatea lucrărilor sunt transpuneri alb-negru, într-un spaţiu restrâns al sălii de expoziţii, ne frapează culoarea, fotografii din arhiva proprie a lui Ovidiu Ungureanu, în care descifrăm simbolurile Sărbătorilor Pascale, explozie temperată de tuşele imbibate de gânduri, amintiri, forme, care ordonează imaginea în mesaj, ce poartă amprenta pictorului-simbol al Bacăului, al ţării şi al lumii.

                            “Lucrarea” celor doi artişti este, după cum ne-au mărturisit, un dar pentru toţi băcăuanii, pentru a ne face mai frumoase şi mai bogate aceste zile, când sărbătorim Învierea Domnului.

                            Învățătoarea care pune tradițiile populare pe ouăle de Paști

                              Etelka Antal, învățătoare la Școala Gimnazială „Dani Gergely” din comuna Ghimeș-Făget, continuă și după sărbătorile pascale activitățile dedicate păstrării tradițiilor populare dedicate unui asemenea eveniment anual.

                              Una dintre aceste tradiții este încondeierea ouălor de Paști. Elevii clasei a treia a școlii, sub îndrumarea învățătoarei lor, s-au remarcat, în acest an, și la recenta Expoziție-concurs de încondeiat ouă organizată în comună în Duminica Floriilor.

                              Etelka Antal a fost, de altfel, și câștigătoarea premiului întâi la primele doua ediții ale Concursului de Încondeiat Ouă organizat la Ghimeș-Făget de magazinul Degustarium cu sprijinul Companiei Xilopal.

                               

                              De asemenea, În Săptămâna Patimilor din calendarul creștin romano-catolic un coș de ouă încondeiate de Etelka Antal a ajuns pe masa Papei Francisc, pentru a primi binecuvântarea Suveranului Pontif.

                              Învățătoarea din Ghimeș-Făget se remarcă printr-o serie de activități culturale diverse, prin angrenarea tinerilor la dans, la muzică și mici activități meșteșugărești.

                              În mai multe rânduri i-a însoțit pe elevi și pe tinerii din comună în tabere, în deplasări în țară și în străinătate pentru schimb de experiență și pentru promovarea tradiției și culturii de pe Valea Ghimeșului.

                              Etelka Antal este de 28 de ani învățătoare la Ghimeș-Făget.

                              Pagina 1