sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2457

Gospodarii de pe valea Muntelui și-au etalat măiestria

Weekend plin în micuțul oraș Dărmănești, unde, timp de două zile, a avut loc prima ediție a Târgului Gospodăriilor de Produse Montane „La porțile Nemirei”.

Evenimentul, purtând marca „Fabricat în Dărmănești”, a fost organizat în piațeta din fața primăriei, de către autoritățile locale, în colaborare cu Asociația pentru Dezvoltarea Turismului MONTPESA, GAL Valea Muntelui, cărora li s-a alăturat și cunoscuta firmă Degustarium din Ghimeș.

Alături de invitații speciali veniți din Capitală și din țară – George Sava, secretar general adjunct la Ministerul Agriculturii, Adrian Pintea, director general APIA, Vasile Asandei, directorul ADR Nord Est, la momentul inaugural au fost prezenți și reprezentanții autorităților județene – prefectul Maricica Luminița Coșa, președintele CJ Bacău, Sorin Brașoveanu, precum și reprezentanți ai parlamentului – Geo Popa, ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, Constantin Avram, deputat ALDE, alături de primari ai localităților de pe Valea Muntelui și șefii instituțiilor agricole județene ș.a.

„Nu am putut face acest eveniment fără implicarea activă a Asociației MONPTESA, a Grupului de Acțiune Locală «Valea Muntelui» și, firește, a firmei «Degustarium» din Ghimeș, care are mult mai multă experiență decât noi. Și pentru că tot suntem în an centenar, am învățat încă o dată că, unindu-ne, devenim mai puternici. Prin urmare, astăzi, ne-am unit 14 primării din zona montană, de la Târgu Ocna și până la Ghimeș, chemând alături de noi peste 70 de producători care au expus la vânzare mai mult de 250 de produse”, a declarat Constantin Toma, primarul orașului Dărmănești. La rândul său, prefectul Bacăului, Maricica Luminița Coșa, le-a mulțumit expozanților și primarilor localităților din care provin, invitându-i pe toți să-și spună „of-ul” ori de câte ori vor simți nevoia „pentru a vă ușura munca de zi cu zi”.

„Singur, nu sunt nicidecum mai important decât dvs, dar împreună, într-adevăr, devenim cu toți cu adevărat importanți. (…) Mi-a plăcut ce am văzut astăzi, este o conjuctură foarte bună. Trebuie să maximizăm potențialul județului, pentru că suntem într-o zonă formidabilă, cu agricultură, industrie alimentară și, mai ales, cu produse montane de excepție”, a punctat președintele CJ, Sorin Brașoveanu.

„Nu ne puneți în brațele hypermarketurilor”

A urmat o prelungită vizită pe la standurile tuturor gospodarilor, precum și pe la expoziția de animale din oborul săptămânal, unde invitații au admirat munca fermierilor, oprindu-se pentru a degusta din produsele obținute în gospodării și, totodată, pentru a discuta cu expozanții, dar, mai ales, a le asculta părerile și neajunsurile cu care se confruntă, în general, producătorii agricoli și operatorii din turism. Au expus sculptori în lemn sau piatră, producători de brânzeturi, de dulcețuri și gemuri din fructe de pădure, prăjituri și copturi tradiționale, apicultori, pictori, meșteșugari ș.a.

„Sunt produse tradiționale, din munții noștri. Au dispărut sondele, iar acum facem bunătăți din rețete moștenite de la bunii noștri”. „Vrem să ne spijiniți mai bine, astfel încât țăranul să nu stea la tarabă să vîndă produsul sau să-l dea la samsari, ci să poată mandata pe cineva să-i intermedieze produsul. Să găsim o nișă pentru produsele făcute în gospodărie, nu ne puneți în brațele hypermarketurilor, nu putem concura cu ele. Avem produse cu o valoare mult mai mare decât tot ce găsiți pe rafturile marilor magazine. Țăranul nu cumpără laptele și face caș, ci îl produce.

Nu vrem să industrializăm satul, ci să-l păstrăm, așa cum a fost de sute, de mii de ani. Acolo, copilul învață cum se face cașul, cârnațul, fără ca statul să cheltuie cu educația lui. Iar, copilul, când vede că, prin ce face, aduce bani în familia lui, nu se va mai grăbi să plece din țară”, au transmis expozanții.

„Terminați cu ajutorul social, puneți oamenii la treabă!”

Prima zi a Târgului a inclus cu o întâlnire dintre oficialități și reprezentanți ai expozanților, de departe cel mai așteptat și spumos moment din programul acțiunii. Fermierii și producătorii, dar nu numai, și-au putut exprima nemulțumirile și propune, totodată, schimbările care ar trebui făcute legislației, în general. Expozanții au insistat pe subiectul lipsei căilor de acces din partea montană (drumul Slănic Moldova – Poiana Sărată), totodată, arătând acuzator spre birocrația execesivă din domeniile sanitar-veterinar, fiscal, sănătății publice, subvențiilor agricole și nu numai, și ridicând atât problemele existente în transumanța prin proprietățile Romsilva sau prin cele particulare, ale lipsei cadrelor medicale specializate în balneo-fizio-terapie sau ale greutăților privind exploatarea izvoarelor sărate etc.

„Am o plantație de zmeur, de aproape un hectar, înființată exclusiv pe banii mei. Dar, pentru că lipsesc câteva zeci de metri pătrați, nu pot lua subvenții de la stat. Am o pensiune care, de când există, nu am ieșit pe «plus» cu ea. Și asta pentru că sunt singura în zonă care fac șezători pe banii mei, fac gratis seri tematice cu cei de la «Habitat for Humanity», am făcut «Școala altfel» cu sute de copii, fără iau un ban. Niște turiști nemți mi-au spus, deunăzi, la ei a dispărut acum 300 de ani tot ce avem noi. Or, copilul meu, student în anul I la Cambridge, mi-a spus «Mamă, te rog, nu mai munci, că nu mă mai întorc!». Copiii să nu mai plece din țara asta bogată, cu oameni buni și muncitori. Ajutați-ne, domnilor care ne conduceți!!!”, a fost mesajul emoționant transmis de Simona Drilea, fermier și operator din turism din Asău.

„Am 600 de oi, rasă specială, și le vând la jumătate din jumătate de preț. Nu mai vreau să cresc oi, deși am stat 14 ani în Occident, am făcut fabrici acolo, am firmă aici și acolo și mi-aș dori să mă întorc într-o Românie normală, să nu mai fim priviți cu aroganță de funcționari. Domnilor tineri, scoateți babalâcii pe care-i aveți în ministere și puneți tineretul în locul lor. Altfel, ne pleacă afară copiii, inclusiv ciobanii noștri. Și, terminați cu ajutorul social, puneți oamenii la treabă, asta e misiunea noastră: să muncim, nu să stăm!!!, a încheiat apoteotic Gheorghe Milea, un cunoscut antreprenor din zonă.

Pe scena amenajată în fața primăriei Dărmănești, artistul popular George Cojocărescu a încântat publicul cu atât de apreciatul cântec popular scris de Grigore Leșe, „Cântă cucu, bată-l vina”, dar și alte piese din tezaurul folcloric. Au mai evoluat și Ansamblul „Gospodarii de pe Valea Asăului”, taraful de la „Târgu Ocna”, Asamblul „Cununa Asăoanilor”, Corul „Cantus” din Dărmănești, Ansamblul „Fii Dărmăneștilor”, „Mugurașii” din Asău și alți soliști vocali din zonă.

Fotbal/ Liga a III-a: Mai aproape de promovare

Șapte goluri, răsturnări de scor și o victorie mare. Mare de tot. O victorie care o aduce pe Aerostar și mai aproape de promovarea în eșalonul secund. Sâmbătă, în antepenultima etapă a Ligii a III-a, lidera Seriei I s-a impus cu 4-3 la Harman. Adică acolo unde s-au împiedicat ambele contracandidate ale „aviatorilor”, SC Oțelul Galați (scor 1-1, în finalul turului) și Csikszereda Miercurea-Ciuc (2-2, în etapa a 24-a). Emoții serioase au avut și băcăuanii care, după ce au fost conduși cu 1-0 și 2-1 s-au văzut egalați cu aproape un sfert de ceas înainte de final.

„A fost un meci echilibrat și spectaculos, un meci cu garda jos care, așa cum anticipasem, a evidențiat și forța ofensivă a Hărmanului, dar și problemele pe care le întâmpină ei în apărare. Victoria noastră este una meritată în condițiile în care, pe lângă cele patru goluri reușite, am mai avut alte câteva situații clare de a marca”, a declarat antrenorul oaspeților, Cristi Popovici. Până să marcheze, Aerostar a primit gol. Și a primit repede, în min. 4, atunci când Paul Mitrică a sancționat o eroare din defensiva condusă de Mihăeș. Băcăuanii au egalat în min. 17, prin italianul Masella, care a reluat un balon trimis în prealabil în bară de Vraciu, însă după alte 18 minute, Hărmanul a preluat din nou conducerea.

Din înger, Masella s-a transformat în demon, faultând în propria suprafață de pedeapsă și oferindu-i „veteranului” Mugurel Buga posibilitatea să înscrie din penalty pentru 2-1. Prima repriză s-a încheiat însă cu formația băcăuană în avantaj. În min. 42, golgheterul Vraciu a restabilit egalarea, pentru ca înainte de pauză, Hurdubei să înscrie cu capul pentru 3-2. În partea secundă, băcăuanii au ratat în mai multe rânduri desprinderea și cum ratările se răzbună, în min. 74, Buga a reușit „dubla”: 3-3.

Din fericire, la următorul atac, Aerostar a tranșat meciul și, mai mult ca sigur, și lupta pentru promovare, Roșca înscriind golul victoriei din pasa lui A. Pavel. Cu două etape înainte de final, Aerostar are patru puncte avans față de Csikszereda (învingătoare sâmbătă în min. 90 la Rădăuți, prin autogolul lui Vițu) și cinci față de Oțelul. Vineri, în ultimul joc de pe teren propriu, Vraciu si Comp. vor primi chiar vizita gălățenilor, care sunt ca și scoși din cursa pentru Liga a II-a.

Aerostar: Potcoavă- Ardei, Mihăeș, Masella, Mihălăchioae- Roșca, Chirilă, Fl. Istrate, Cainari- Vraciu, Hurdubei. Au mai jucat: A. Pavel, Ichim, Artenie și R. Istrate.

Rezultatele etapei a 28-a: CSM Pașcani- KSE Tg. Secuiesc 1-6, AFC Odorheiu Secuiesc- Sporting Liești 2-1, Sănătatea Darabani- CSM Roman 3-5, Bucovina Rădăuți- Csikszereda Miercurea-Ciuc 0-1, CSM Focșani – Cetate Râșnov 1-0, AFC Hărman- Aerostar 3-4. SC Oțelul stă.

Clasamentul Seriei I

1. Aerostar Bacău 26 20 4 2 78-19 64p.
2. Csikszereda 26 18 6 2 63-24 60p.
3. SC Oțelul Galați 26 17 8 1 54-13 59p.
4. Bucovina Rădăuți 26 13 4 9 39-22 43p.
5. Cetate Râșnov 26 12 6 8 39-26 42p.
6. CSM Focșani 27 11 8 8 46-34 41p.
7. AFC Hărman 26 12 4 10 51-30 40p.
8. CSM Roman 26 12 4 10 53-41 40p.
9. Sporting Liești 26 12 4 10 45-33 40p.
10. KSE T. Secuiesc 26 10 6 10 63-45 36p.
11. AFC Odorhei 27 10 2 15 38-47 32p.
12. Sănăt. Darabani 26 8 5 13 40-48 29p.
13. CSM Pașcani 26 6 2 18 29-63 20p.
14. Av. V. Mărului 25 2 1 22 26-73 7p.
15. Metalosport Gl. 25 0 0 25 2-148 -12p.

Programul etapei viitoare (19 mai, ora 18.00): Aerostar- SC Oțelul Galați (se joacă vineri, 18 mai), CSM Roman- CSM Pașcani (se joacă vineri, 18 mai), Sporting Liești- CSM Focșani, Cetate Râșnov- Bucovina Rădăuți, Csikszereda Miercurea-Ciuc- Sănatatea darabani, AFC Hărman- Metalosport Galați, KSE Tg. Secuiesc- Avqntul Valea Mărului. AFC Harman stă.

Cupa Bistriței la înot: Potop de medalii

Ediția 2018 a Cupei Bistriței la Înot a demonstrat încă odată faptul că natația băcăuană este la cote foarte înalte, competiția organizată de de AJNPM Bacău în colaborare cu DJST Bacău și Primăria Municipiului Bacău înregistrând un număr de 320 de sportivi participanți de la 17 cluburi din țară. Bacăul a avut în bazin la acest concurs 150 de sportivi de la cluburile CSM, LPS, CS Nautica și SCM. Împreună, înotătorii noștri au cumulat o mulțime de medalii și trofee, după cum urmeaza:

-Ștefan Cozma (2005) CSM Bacău- locul I 100 m bras; locul I 100 m fluture; locul I 200 m mixt; locul I 100 m spate; locul II 100 m liber; locul I 200 m liber;

-Robert Adam (2005) CSM Bacău-locul III 100 m bras; locul II 200 m mixt; locul III 200 m liber;

-Dragoș Balăiță (2005) CSM Bacău-locul III 100 m spate;

-Denis Pădurariu (2004) SCM Bacău-locul II 100 m bras;locul III 100 m fluture;

-Flaviu Cojocaru (2007) CS Nautica-locul I 100 m bras; locul II 100 m liber; locul II 100 m spate; locul III 50 m fluture;

-Mihnea Deleu (2007) CS Nautica-locul I la 100 m liber;

-Leonardo Maftei (2007) CS Nautica- locul I 50 m fluture;

-Luca Artene (2008) CS Nautica- locul II 50 m bras; locul I 50 m spate; locul II 50 m fluture; locul III 50 m liber;

-Alexandru Horvat (2008) CS Nautica- locul III 50 m spate;

-Robert Borcea (2009) CS Nautica-locul I 50 m spate; locul I 50 m fluture; locul I 50 m liber;

-Robert Banu (2009) CS Nautica-locul I 50 m bras; locul II 50 m spate; locul II 50 m fluture;

-Rares Radu (2010) CS Nautica- locul II 50 m bras; locul III 50 m spate; locul III 50 m liber;

-Andrei Slădaru (2010) CS Nautica-locul I 50 m spate; locul I 50 m liber; locul II 50 m bras; locul I 50 m fluture;

-Mateo Falcă (2011) CSM Bacău-locul III 50 m bras; locul II 50 m spate; locul I 50 m fluture;

-Mihai Țicău (2011) CSM Bacău-locul II 50 m bras;

-Elisa Măriuț (2005) CS Nautica-locul III 100 m spate;

-Allegra Tudor (2006) CS Nautica- locul III 200 m liber;

-Petra Poșa (2007) CS Nautica-locul III 100 m spate; locul III 100 m bras; locul II 50 m fluture; locul III 100 m liber;

-Ioana Cozma (2007) CS Nautica-locul I 100 m spate; locul III 50 m fluture; locul I 100 m liber;

-Sara Brezan (2007) CS Nautica-locul II 100 m bras;

-Ingrid Ștefură (2008) CS Nautica-locul II 50 m bras; locul I 50 m spate; locul I 50 m fluture;

-Christine Calapod (2009) CS Nautica-locul III 50 m liber;

-Melisa Brănișteanu (2009) CS Nautica-locul III 50 m bras;

-Raisa Țarălungă (2010) CSM Bacău-locul III 50 m bras;

-Sophia Falcă (2011) CSM Bacău-locul III 50 m spate;

-Ioana Șerban (2011) CS Nautica-locul II 50 m bras; locul I 50 m spate; locul I 50 m liber; locul II 50 m fluture.

Câștigătorii băcăuani ai Cupei Bistriței ediția 2018 sunt:

Ștefan Cozma (CSM) la categoria Open Masculin (antrenor Sabin Jitaru); Flavius Cojocaru (CS Nautica) la categoria 11 ani masculin (antrenor Sabin Jitaru), Robert Borcea (CS Nautica) la categoria 9 ani masculin (antrenor Alexandru Popa), Andrei Slădaru (CS Nautica) la categoria 8 ani masculin (antrenor Adrian Poeană), Ingrid Ștefură (CS Nautica) la categoria 10 ani feminin (antrenor Sabin Jitaru),
Ioana Șerban (CS Nautica) la categoria 7 ani feminin (antrenor Adrian Poeană).

Cum pășim drept în viață?

    Ziua de vineri, 11 mai, a fost o zi dedicată sănătății copiilor băcăuani. „Pășește Drept în Viață” au rostit specialiști din varii domenii, părinți și cadre didactice în cadrul unei conferințe care s-a dorit a fi un semnal de alarmă vizavi de problemele de coloană și postură detectate în rândul copiilor.

    „Pășește Drept în Viață” este o inițiativă a Cătălinei Marchiș, kinetoterapeut principal Physiokinesis, o campanie ce a început în școli și a continuat cu o conferință. Ziua de vineri a avut două sesiuni – dimineață și după-amiază,prima fiind dedicată specialiștilor în domeniul fizioterapiei iar ce-a de-a doua părinților și profesorilor.

    La Universitatea Vasile Alecsandri, unde a avut loc sesiunea de dimineață, au susținut prezentări invitați de renume național și internațional din domeniul kinetoterapiei: Elena Căciulan, Daniela Stanca,Stef Harley, Ciprian Gospodin, Bogdan Goga, Cosmin Chelemen, Adrian dumitrache și Onu Ilie. Cei prezenți în sală, studenți, kinetoterapeuți și fizioterapeuți au putut afla informații din practica experților și au dezbătut terapii și tehnici de ultimă generație din domeniu.

    Cea de-a doua parte a conferinței a adus la un loc, într-o dezbatere publică, responsabilii pentru creșterea și dezvoltarea unui copil. Medici, psihologi, consilieri parentali, kinetoterapeuți, cadre didactice, reprezentanți ai mediului ONG, ai unor cluburi sportive, au dezbătut în trei paneluri noțiunea de a „păși drept în viață”, sub deviza campaniei- prevenție de mic, sănătate când ești mare!
    S-au ridicat probleme precum- sănătatea în viziunea specialiștilor versus forumurile de pe internet, informațiile necesare unui părinte pentru a-și monitoriza îndeaproape copilul, ce înseamnă un mediu familial care să sprijine creșterea copilului, importanța mișcării și rolul școlii în „verticalitatea” viitorilor adulți.

    „Pășim drept în viață? Metaforic și literalmente vorbind, e din ce în ce mai greu să punem un picior în fața celuilalt. Ignorăm prevenția, metodele complementare, recuperarea și punem accentul pe remediul rapid, eficient «pe moment».

    Adulții de mâine mai au o șansă astăzi. Șansă care ține nu doar de ei ci de familie și comunitate. Prevenție de mic, sănătate când ești mare, este sloganul campaniei ce însoțește conferința. Iar acest eveniment a fost un prilej pentru ca o reprezentanți ai comunității să dezbată problemele și să întrevadă soluțiile”, a declarat Cătălina Marchiș.

    În ambele sesiuni, cei prezenți au putut să vadă imagini din timpul campaniei desfășurată în școli, unde în timpul unor ore non-formale, peste 600 de copii au învățat despre dereglerările de postură și consecințele acestora.

    De ce vorbim despre postură și problemele coloanei? Pentru că statisticile ne plasează pe locul I în Euopa la numărul de copii ce suferă de scolioze și pentru că prevenția, evaluarea constantă și detectarea la timp a problemelor posturale pot schimba viața viitorului adult. La nivelul județului Bacău statisticile nu arată deloc bine.

    „Evaluăm zilnic copii la noi în cabinet. Cu ajutorul tehnologiei GPS putem identifica probleme posturale fără riscul iradierii și în același timp reușim să obținem o perspectivă mai bună asupra problemei. Peste 90% dintre copii care ne intră în cabinet au o deformare. Nu poți rămâne indiferent cu asemenea procente. Mai ales în condițiile în care recuperarea medicală este șansa lor. Salvăm copii de la operații chinuitoare și viață trăită cu dureri și disconfort constatn. Dar cred că împreună, în comunitate, putem face mult decât atât. Putem să investim în prevenție. Putem să fim mai atenți la ei, să îi evaluăm mai des și să acordăm coloanei vertebrale și mersului importanța cuvenită. Pentru că da, contează cât de drept pășești în viață”, a mai spus Cătălina Marchiș.

    Campania „Pășește Drept în Viață” este un proiect ce se dorește a fi continuat în cât mai multe școli din municipiul Bacău, având ca scop educarea în ceea ce privește prevenția și atenția asupra sănătății posturale și de ansamblu copiilor.

    Artă la superlativ la „Attitude Ballet Festival”

    Timp de trei zile (11,12 și 13 mai), Teatrul de Vară „Radu Beligan” din Bacău a găzduit ediția a III-a „Attitude Ballet Festival”. Festivalul băcăuan organizat de Asociația Culturală „Reverence” în colaborare cu Colegiul Național de Artă „George Apostu”, Teatrul Municipal „Bacovia”, Centrul de Cultură „George Apostu” și Ansamblul Folcloric „Busuiocul”, promovează tinerele talente din domeniul coregrafic, elevii care doresc să facă performanță, să se afirme pe scenă și să-și pună în valoare competențele artistice. La acest eveniment au participat aproape 400 de elevi de la 18 școli coregrafice din țară și din Italia, Ucraina și Republica Moldova.

    Aceștia au concurat pe mai multe secțiuni: dans clasic, dans modern/contemporan, dans de caracter, dans popular, show revue, musical theatree/producții. Juriul, compus din: președinte Ileana Iliescu – artistă emerită, coregraf al Operei Naționale Iași; Eugenia Moroșanu – coregraf, director F.R.A.D Italia; Eugen Gârneț – director la Liceul de Coregrafie din Chișinău; Octavian Popa – coregraf, solist la Opera Națională Cluj Napoca; Katerina Torp – absolventă a școlii de balet din Helsinki, balerină Opera Națională Cluj Napoca, membri, a fost pus în mare dificultate din cauza evoluției participanților care a fost una de calitate și de un nivel ridicat.

    „Pe noi ne-a impresionat plăcut acest fesival, în sensul că am văzut copii bine pregătiți. Evident, mai sunt lucruri de îmbunătățit dar problema asta trebuie ridicată profesorilor lor, pentru că, după cum s-a văzut, potențial există. A fost destul de dificil de jurizat pentru că valorile sunt apropiate și nu vrem să punem pe cineva în umbră. Eu am fost și la prima ediție și ce pot să vă spun clar este că festivalul a crescut clar, drept dovadă vin din ce în ce mai mulți participanți, ceea ce demonstrează că e o competiție valoroasă”, a declarat Ileana Iliescu, președinta juriului.

    „Sunt pentru prima dată în Bacău și trebuie să spun că în primul rând m-a impresionat curățenia orașului și faptul că este foarte mult verde, ceea ce-ți dă senzația de natură și curățenie sufletească. Am văzut aici în Bacău, în acest festival, entuziasmul copiilor și al părinților. Și trebuie spus că cel mai important lucru în viață este familia. Asta spune tot. Dragostea pentru dans, pentru artă, este ceva nemaipomenit”, a declarat Eugenia Moroșanu – coregraf Italia.

    „Îmi place atitudinea tuturor față de arta dansului, pentru ei fiind o artă profundă care aduce un mesaj nu totdeauna comod. Consider acest festival un mare eveniment deoarece copiii se «molipsesc» unul de la altul de ceva frumos și irezistibil: dans. Au fost momente foarte surprinzătoare și pline de emoții. S-a văzut o acumulare de informații ceea ce arată o creștere a acestui festival”, a spus Eugen Gârneț.

    Cea de-a III-a ediția a „Attitude Ballet Festival” a fost clar una superioară edițiilor precedente, demonstrând practic valoarea școlii de coregrafie băcăuane iar festivalul în sine cunoaște o dezvoltare semnificativă devenind practic un eveniment internațional.

    Viitorii agenţi de penitenciare au participat la un proces penal simulat

      Un grup de elevi şi profesori de la Școala Națională de Pregătire a Agenților de Penitenciare (SNPAP) Tîrgu Ocna a participat, zilele trecute, la Conferinţa ştiinţifică internaţională „Un secol de capital românesc în Europa şi metamorfozele sale în era informaţională”, organizată de Universitatea „George Bacovia” Bacău.

      Cu această ocazie, împreună cu studenții au luat parte la un proces penal simulat, iar viitorii agenţi de penitenciare au pus în practică escortarea și prezentarea în fața instanței de judecată a unei persoane private de libertate clasificată în categoria celor care prezintă risc pentru siguranța locului de deținere.

      „Această activitate reprezintă o bună practică pentru cele două instituții de învățământ care doresc să-și exploreze potențialul inovator în procesul instructiv – educativ, venind astfel în sprijinul studenților și elevilor lor interesați de dezvoltarea abilităților necesare pentru activitatea lor profesională viitoare, prin învățarea experiențială ca metodă didactică modernă”, a declarat scms. Iuliana Savin, purtător de cuvânt la SNPAP Tg. Ocna.

      Elevii şcolii de penitenciare l-au încătuşat bine pe cel judecat, l-au dus în boxa acuzaţilor şi l-au supravegheat atent pe tot timpul procesului.

      Prezent în Bacău, ministrul Apărării Naționale a anunțat noi investiții pentru Forțele Aeriene

        Mihai Fifor s-a întâlnit la Baza 95 Aeriană cu militarii din garnizoana Bacău/foto: Baza 95 Aeriană

        – programul de modernizare IAR 99 Șoim, care va fi demarat în scurt timp, va asigura Bazei 95 Aeriene Bacău perspectiva operării unor aeronave adaptate cerințelor câmpului de luptă actual

        Prezent la sfârșitul săptămânii în garnizoana Bacău, Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale, a vizitat Baza 95 Aerienă Erou Căpitan Aviator “Alexandru Șerbănescu”.

        I-au fost alături Gabriel Vlase, vicepreședintele Camerei Deputaților, senatorul Dragoș Benea, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău și Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău. Cu toții au participat la o întâlnire cu echipa de comandă a Bazei 95 Aeriene, dar și cu șefii și comandanții structurilor militare care funcționează în garnizoană.

        Întâlnirea s-a ținut cu ușile închise, presa nefiind acreditată să participle la discuții. În schimb, Mihai Fifor a consemnat pe rețelele de socializare câteva concluzii după vizita în Bacău, declarându-se mulțumit de bunul mers al misiunilor militarilor băcăuani. Totodată, ministrul apărării a fost informat cu privire la problemele întâmpinate în ceea ce privește încadrarea cu personal, condițiile de muncă și de viață.

        “Am constatat excelenta relaționare a unităților militare cu administrația locală băcăuană, ceea ce aduce avantaje tuturor. O discuție foarte interesantă am avut cu personalul Bazei. Am fost impresionat de maturitatea și motivația tinerilor piloți, ale căror principale întrebări au vizat legate de planurile de viitor ale ministerului în zona investițiilor în tehnica de luptă și infrastructura bazei. Lucrurile stau foarte bine în acest domeniu. Alocările bugetare consistente asigurate de Guvernul României în anvelopa procentului de 2% din PIB permit, în sfârșit, derularea unor ample investiții în echipamente moderne, Forțele Aeriene fiind printre principalii beneficiari. Programul de modernizare IAR 99 Șoim, care va fi demarat în scurt timp, va asigura Bazei 95 perspectiva operării unor aeronave adaptate cerințelor câmpului de luptă actual”, declară Mihai Fifor, ministrul Apărării Naționale.

        La finalul întrevederii cu șefii și comandanții structurilor militare din garnizoana Bacău, ministrul Apărării i-a asigurat pe aceștia și întreg personalul militar de sprijinul său și al echipei pe care o conduce la vârful ministerului.

        MAI frumoase la Salonul Celine Hair Style

        Viața, în general, are mai multe componente. Una dintre acestea, foarte importantă pentru unii, dar mai ales pentru unele, este… frumusețea. Nu degeaba era vorba aia că „baba suferă la frumusețe”. Trecând de partea amuzantă a acestei probleme, cu toții știm că în ceea ce privește frumusețea există o adevărată industrie. Iar despre asta s-a scris și se scrie la nivel universal.

        Cu toate acestea, astăzi vom aborda acest subiect în urma unei întâlniri pe care am avut-o cu niște profesioniste în domeniu, la Salonul Celine Hair Style din Bacău, un salon de coafură, frizerie, cosmetică și manichiură. La prima vedere nu pare nimic ieșit din comun, dar felul în care doamnele de la Celine Salon pun problema și explică ceea ce fac și cum fac mi-au dat garanția că cei ce calcă pragul salonului au parte de servicii de cea mai bună calitate.

        Salonul a fost deschis în luna aprilie a anului trecut de către o tânără revenită în țară după mulți ani petrecuți în Italia, acolo unde a și profesat în domeniu. „Am fost și la Roma, și la Siena, acolo unde am făcut Academia de Coafor. Am studiat trei ani, după care m-am retras la Arezzo, unde am profesat mai mulți ani”, ne-a povestit Celina Guțu, care în total a bifat 12 ani de muncă pe acest profil de activitate. În Italia a lucrat cu mulți profesioniști în domeniu, stiliști renumiți în Peninsulă, amintind de numele lui Claudiu Barcocea, un faimos stilist din Perugia, cel cu care a studiat cei trei ani în Academie. Celina și-a desfășurat activitatea în mai multe saloane pe segmentele coafură și frizerie, atât pentru femei, cât și pentru bărbați.

        Salonul din Bacău, după spusele Celinei, de la deschidere a mers din ce în ce mai bine: „Chiar nu m-am așteptat. Am avut noroc pentru că mă cunoștea foarte multă lume, chiar și din afară, persoane care mi-au trimis foarte mulți clienți.” Pe lângă acest fapt, prin venirea Magdei Crețu (cosmetică și make-up) a atras și altă clientelă pe care ea a avut-o.

        Fiind și într-o zonă centrală, pe str. Ana Ipătescu, au fost și unii/unele care au intrat din curiozitate, au beneficiat de servicii de calitate și au rămas clienți fideli.
        Revenind la șefa salonului, am fost curios să aflu de ce după atâția ani a renunțat la viața din străinătate, acolo unde altfel se câștigă bani, și a ales să vină acasă. „Am renunțat la viața de acolo pentru că mi-am dorit să fac ceva în țara mea. Aveam multe posibilități în Italia, dar am vrut să arăt că se poate face ceva și aici, acasă.

        Pentru că, dacă am sta toți acolo, nu știu cum s-ar ridica România. Dacă un sfert din cei plecați s-ar întoarce, multe probleme s-ar putea rezolva”, ne-a spus Celina. Atunci când a luat această decizie a fost susținută și ajutată de soț, cel care i-a dat mare încredere că va reuși. Un alt factor care a contat a fost cel al educației copiilor, Celina apreciind că școala românească este net superioră celei din Vest: „Școala de aici e mult mai bună. Sunt mai multe materii și mai aprofundate.

        Copiii care învață în România fac carte și sunt mult mai avansați, și de aceea chiar am vrut să-mi aduc copiii în țară. Educația acolo este altfel. N-ai voie să-ți cerți copilul, n-ai voie să-i faci nimic, pentru că imediat vine poliția, copiii profită de treaba asta și nu ascultă nici de părinți, nici de profesori, și asta nu-mi place acolo. Chiar nu! Doar facultățile sunt ok. La alt nivel, dar pentru cei mai mici, în niciun caz.”

        Rămânând în zona diferențelor, discuția s-a întors iar în salon și am rugat-o pe Celina Guțu să ne facă un portret al unui client din Italia și unul din România. Astfel am aflat că, în Italia oamenii merg foarte des în saloane, acolo unde își spală părul zilnic, mai ales femeile. Cu toate acestea, femeile de la noi sunt mult mai cochete chiar dacă nu sunt zilnic la coafor. Italiencele aleg să fie mai naturale, în timp ce româncele sunt mult mai aranjate. Toate acestea reflectă clar și nivelul de trai, deși sunt și românce care frecventează săptămânal saloanele. În saloanele din Italia se lucrează mai mult pe tunsori, iar în cele de la noi mai mult pe culoare. „În România se poartă părul cât mai tapat și cât mai umflat, pe când în Italia femeile preferă să îl poarte cât mai lejer, natural”, a precizat Celina Guțu.

        Ce se poartă în vara 2018

        Inevitabil, o discuție pe teme despre frumusețe duce către trenduri. Așa că, am aflat și ce se poartă în sezonul cald din acest an, mai ales că urmează o perioadă în care petrecerile, dar mai ales nunțile, vor ține capul de afiș al tuturor evenimentelor la care vor participa băcăuanii. În primul rând, anul acesta se poartă foarte mult culorile tari. Adică trecerile de la culori foarte închise la culori foarte deschise, cum ar fi blondul platinat și gri. La fel de mult se poartă albastrul și violetul pentru brunete. Pentru blonduri încă se poartă umbrele, toate culorile, roz, verde, amestecate, chiar mai mult curcubeu. Discuții pot apărea și asupra culorilor de la extreme și ne referim aici la blond și la brunet. Dacă până la 40 de ani se poate purta brunet, după această vârstă blondul poate să fie în avantaj. Dacă brunetul maturizează, blondul ascunde foarte bine firele albe. Sigur, aici intervin și alți factori, cum ar fi morfologia feței. În ceea ce privește tunsorile, Celina Guțu ne-a dat asigurări că se poartă „boburile” și chiar careurile mai drepte, dar, în același timp, cu bucle rebele, iar la coafurile pentru mirese se merge pe naturalețe. Adică bucle, flori naturale (nu artificiale), mai puține clămițe…, iar cocurile se mai practică, însă nu ca în anii precedenți. Pentru bărbați, anul acesta se poartă tunsorile din anii ’80, cu părul foarte scurt pe părți, volum deasupra și un pic rebel, dar și tunsorile militărești, foarte scurte.

        Cosmetică și Make-up

        La Salonul Celine Hair Style, doritorii pot beneficia și de tratamente cosmetice, despre care ne-a vorbit Magda Crețu, specialistă în cosmetică și make-up. „Avem o gamă foarte largă de tratamente faciale, de întinerire, liftinguri cu efect instant, foarte multe tratamente pentru tenurile cu probleme. Aplicăm și gene, fir cu fir. În ceea ce privește make-up-ul și trend-ul pentru 2018, se poartă violet și albastru”, ne-a asigurat Magda Crețu, care ne-a mai povestit de genele umbre, acestea fiind negre cu o ușoară tentă de albastru.

        Zilnic, la Salonul Celine Hair Style, clienții vin și fac tratamente atât cosmetice, cât și pentru păr, produsele folosite fiind de la branduri celebre europene, pe care profesionistele de la salon le recomandă în urma unor cursuri de specialitate pe care le-au urmat. De altfel, personalul de la Salonul Celine Hair Style participă regulat la cursuri și workshop-uri de specialitate, chiar și de 10 ori pe an, fiind în permanență în contact cu cele mai noi tehnici și produse.

        Din totalul clienților, doar 10% sunt bărbați, în general aceștia preferând saloanele destinate lor. De cele mai multe ori, doamnele și domnișoarele care vin la Celine Hair Style vor să beneficieze de toate serviciile, weekend-urile fiind cele mai aglomerate având în vedere numărul mare al nunților. Din acest punct de vedere, în lunile de vară cu greu mai găsești un loc liber în agenda foarte încărcată de la Celine Hair Style. Rezervările se fac prin telefon, la numărul 0756.880.061, iar programul este de marți până vineri, de la 9.00 la 12.00 și de la 14.00 la 19.00, iar sâmbăta de la 9.00 la 15.00. Pe perioada verii se lucrează și duminica, iar la cerere și în afara orelor de program. Salonul este foarte apreciat în rândul clienților, atât pentru profesionalismul personalului, cât și pentru faptul că este intim și îți dă senzația de relaxare. Ca în orice branșă care presupune munca cu clientul, sunt și situații neobișnuite. În sensul că sunt clienți care vin cu doleanțe mai deocheate cum ar fi coafuri cu părul ras pe dedesubt și părul lung deasupra sau combinații de culori stridente pe care nu oricine le-ar purta. Chiar dacă pare neobișnuit, personalul de la Salonul Celine Hair Style tratează fiecare caz cu profesionalism, oferind consultanță și recomandând ce se potrivește fiecărei persoane, după morfologia feței. Dar dacă cineva insistă că vrea „așa”, așa să fie! În altă ordine de idei, o femeie poate găsi tot ce-și dorește din punct de vedere al îngrijirii personale la Salonul Celine Hair Style.

        „Mă felicit că am luat această decizie, să mă întorc acasă. Sunt foarte mulțumită. Acasă e acasă. Aici avem părinții, care sunt bucuroși că ne-am întors și ne ajută și ei cum pot. Nu se compară cu viața în străinătate.”
        Celina Guțu

        Cupa Bistriței la Înot, primele rezultate

        Bazinul de Înot găzduiește astăzi și mâine ediția 2018 a Cupei Bistriței la Înot, competiție la care participă 320 de sportivi de la 17 cluburi din țară. Bacăul este reprezentat de de 150 de sportivi de la patru cluburi și după primele întreceri au obținut următoarele rezultate:

        -50 m liber feminin 2008: Ingrid Ștefură CS Nautica locul I.

        -200 m liber masculin 2005: Ștefan Cozma CSM Bacău locu I , Robert Adam CSM Bacău locul II, Dragoș Bălăiță CSM Bacău locul III.

        -200 m liber masculin 2006: Rareș Hriscu LPS Bacău locul I, Denis Baciu LPS Bacău locul II, Daniel Dogaru CS Nautica locul III.

        -200 m liber feminin 2004: Delia Tică CS Nautica locul II, Iulia Iliesi CS Nautica locul III.

        -200 m liber feminin 2006: Allegra Tudor CS Mautica locul II, Daria Baciu LPS Bacău locul III.

        -200 m liber femini 2005: Eliza Măriut CS Nautica locul I.

        -100 m liber masculin 2007: Mihnea Deleu CS Nautica locul I, Flavius Cojocaru CS Nautica locul II.

        -100 m liber feminin 2007: Ioana Cozma CS Nautica locul I, Petra Posa CS Nautica locul III.

        Întrecerile vor fi reluate duminică dimineață de la ora 9.30 iar intrarea publicului este gratuită.

        Album unicat și expoziție de ex-libris lansate la Onești

          Galeria de artă a Bibliotecii Municipale «Radu Rosetti» din Onești a găzduit joi, 10 mai, două manifestări prilejuite de același eveniment: împlinirea a 20 de ani de când instituția a lansat, pentru elevi, Concursul național de ex-libris. Manifestările au fost vernisajul unei expoziții cu o parte dintre lucrările realizate de elevi la toate edițiile concursului și lansarea albumului „Două decenii de Ex-Libris la Biblioteca Municipală «Radu Rosetti»”, care cuprinde în peste 140 de pagini lucrări reprezentative făcute în decursul celor 20 de ani, imagini și detalii de la edițiile concursului.

          Manifestările au fost dedicate Centenarului Unirii de la 1918, iar la eveniment au fost prezenți prof. dr. Aurel Stanciu – membru al Uniunii Artiștilor Plastici (UAP) din România, președintele juriului concursului și, practic, sufletul activităților din concurs, Maria Dohotaru – directoarea Editurii și tipografiei Magic Print, la care a apărut albumul, Doina Brumă – șefa Serviciului relații cu publicul și prelucrare documente al Bibliotecii «Radu Rosetti» și Ionuț Tenie – directorul bibliotecii.

          „În România – a spus Aurel Stanciu – nu există o mișcare culturală mai susținută dedicată ex-librisului cum este aceasta din Onești. Unicat este și expoziția de ex-libris vernisată, dar și albumul de ex-libris apărut sub auspiciile primăriei și Bibliotecii Rosetti. Lucrările prezentate la edițiile concursului au fost, pe an ce a trecut, tot mai bune. Au fost mulți oameni care s-au implicat și ne-au sprijinit, inclusiv din primărie. Pentru calitatea expoziției vernisate, propun ca aceasta să devină itinerantă, să ajungă măcar pe la marile biblioteci ale țării. Va avea un efect deosebit”.

          Calitatea tipăriturii, dar și a organizării spațiului ei tipografic, pot fi remarcate de la prima lectură. În primele pagini, primarul Nicolae Gnatiuc, Ionuț Tenie, Aurel Stanciu, prof. dr. Teodor Hașegan, membru al juriului și membru al UAP, și Doina Brumă explică cititorului care au fost auspiciile sub care a apărut lucrarea, ce s-a urmărit cu editarea ei și chiar ce este un ex-libris, dar și cum au decurs edițiile concursului.

          „Dacă albumul de ex-libris arată bine – a opinat, la evenimentul de lansare Maria Dohotaru -, aceasta se datorește calității lucrărilor din el și echipei care a lucrat pentru acestea. Biblioteca din Onești, de fapt, se impune prin manifestări și acțiuni deosebite, educative”. Ionuț Tenie a precizat că albumul va ajunge în bibliotecile tuturor școlilor din Onești, dar vor fi și destule exemplare pentru împrumut în sălile de lectură ale Bibliotecii Rosetti.

          Vernisajul și lansarea albumului au fost urmate, cu sprijinul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca – extensia Piatra Neamț, de un recital de pian susținut de Silvia Sbârciu, conferențiar universitar la academia din Cluj-Napoca, președinta Societății Române Mozart și membră a Forumului European de Lied.

          „S-a potrivit ca aniversarea Concursului de ex-libris de la Onești să coincidă cu Centenarul Unirii și este minunat. Multe dintre temele abordate în edițiile concursului au fost dedicate unor evenimente din istoria României sau unor personalități ale ei. Iar albumul editat cu acest prilej este o dovadă a calității lucrărilor realizate de elevi în cei 20 de ani”
          Aurel Stanciu, președintele juriului Concursului de ex-libris

          „Chemins de l’union”: Senatori și primari din Franța la Motoșeni

            „Casa Satului și Tradițiilor” din Motoșeni a găzduit, ieri, evenimentul francofon „Chemins de l’union”, parte a proiectului-pilot „Un altfel de sprijin pentru dezvoltarea zonelor rurale defavorizate din Valea Zeletinului – promovarea învățării și consolidării limbii franceze în vederea dezvoltării comunitare, în contextul extinderii relațiilor de colaborare cu Franța”.

            Este un „proiect de suflet” al deputatul Ionel Floroiu, fiind demarat de acesta în perioada în care era vicepreședinte al Consiliului Județean (CJ). „Concret, elevii și profesorii din comunele Motoșeni, Colonești, Stănișești și Răchitoasa au primit șansa de a învăța limba franceză de la dascălii din Franța, dar și să viziteze această țară în mai multe rânduri”, explică Ionel Floroiu.

            Partenerii Consiliului Județean Bacău în susținerea acestui „altfel de sprijin” sunt Asociația Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt și primăriile comunelor Colonești, Motoșeni, Răchitoasa și Stănișești.

            Acțiunea de vineri, 11 mai, a însemnat o nouă și minunată întâlnire între francezii din Saint-Leu-la-Forêt și românii de pe Valea Zeletinului, care i-au primit cu pâine și sare.

            Cel mai important moment s-a produs pe scena „Casei Satului și Tradițiilor” din Motoșeni, unde copiii talentați ai școlilor din cele patru comune și profesorii lor au sugerat pașii realizați spre înfăptuirea Statului Unitar Român prin spectacolul „Chemins de l’union”, care cuprins scenete, cântece și dansuri tradiționale românești.

            Spectatori le-au fost Sébastien Meurant, senator de Val d’Oise, Raluca Moulinier, președinta Asociației Amitié Roumaine Saint-Leu-la-Forêt, Marie Christine Baptendier, viceprimar, responsabil de cultură, asociații culturale și înfrățiri, Arnaud Vandamme, viceprimar, responsabil de dezvoltarea comercială și acțiuni economice, și Michèle Codron, director de cabinet al primarului localității Saint-Leu-la-Forêt.

            Au apreciat talentul copiilor și i-au aplaudat, alături de francezi, Dorian Pocovnicu, prefect la vremea demarării proiectului, Silviu Pravăț, vicepreședintele actual al CJ Bacău, și primarii celor patru comune. După spectacol, oaspeții au fost invitați să viziteze Mânăstirea Răchitoasa și Primăria Colonești.

            Evenimentul francofon de vineri se dorește a fi un preludiu la SAISON FRANCO-ROUMAINE 2019.

            „Attitude Ballet Festival” în plină desfășurare

              Iubitorii de dans de mare calitate, clasic și contemporan și nu numai, pot urmări la Teatrul de Vară „Radu Beligan” ce-a de-a III-a ediție a „Attitude Ballet Festival”. Participă elevi din 15 școli reprezentative din țară, din orașele: Bacău, Baia Mare, Botoșani, Brăila, București, Cluj Napoca, Galați, Sibiu, Iași, dar și din Republica Moldova, Ukraina și Italia.

              Juriul este alăatuit din: președinte: Ileana Iliescu – artistă emerită, coregraf al Operei Naționale Iași.

              Membrii: Eugenia Moroșanu – coregraf, director F.R.A.D Italia; Eugen Gârneț – director la Liceul de Coregrafie din Chișinău; Octavian Popa – coregraf, solist la Opera Națională Cluj Napoca; Katerina Torp – absolventă a școlii de balet din Helsinki, balerină Opera Națională Cluj Napoca.

              Publicul este invitat gratuit, programul fiind astăzi până la orele 20.00 și mâine între orele 9.00 și 19.00.

              Ziua Internațională a Familiei sărbătorită în Parcul Catedralei

                Direcția de Asistență Socială a Municipiului Bacău a sărbătorit astăzi, în Parcul Catedralei, împreună cu ONG-urile și cluburile partenere, Ziua Internațională a Familiei. Astfel, prin acest eveniment s-a dorit petrecerea timpului liber în familie, împreună cu părinții și copii, desfășurând diferite activități.

                Această sărbătoare a fost organizată în avans, Ziua Internațională a Familiei a fiind proclamată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite în 20 septembrie 1993, ca eveniment cu dată fixă pe 15 mai a fiecărui an și reflectă importanța pe care comunitatea internațională o acordă familiilor. O.N.U. a ales pentru 2018 sologanul „Familii și societăți incluzive”.

                Mai multe detalii de la acest eveniment aflați din ediția de luni, 14 mai, a cotidianului Deșteptarea.

                Astăzi este Ziua Internațională a Asistentului Medical

                  Pentru că această zi importantă pentru asistenții medicali a căzut în weekend, elevii nivelului postliceal, viitori asistenți medicali, de la Colegiul „Mihai Eminescu”, au sărbătorit în avans de vineri 11 mai.

                  Astfel, elevii coordonați de cadrele didactice din cadrul catedrei de nursing Țintaru Anca, Crăciun Ionela, Tarcău Geanina, Frunză Nicoleta, Ghinea Flavia, Antoce Adriana și Mirea Claudia, au sărbătorit Ziua Internațională a Asistentului Medical în holul mare al colegiului.

                  Activitățile au cuprins momente artistice, diseminarea proiectului „Dăruim zâmbete și iubire” în parteneriat cu Asociația Lumina Bacău și sesiunea de referate „Laureați ai premiului Nobel pentru medicină și descoperirile lor”.

                  La final, toți cei prezenți au serbat cu preparate pregătite de elevi și multă voie bună.

                  Duminica a-VI-a după Paşti, a Orbului

                    Evanghelia Duminicii a şasea după Paşti ne relatează minunea vindecării unui om născut orb. Mântuitorul şi-a însoţit cuvântul Său de fapte minunate ce au dat tărie şi certitudine învăţăturilor Sale. Cele mai dureroase suferinţe erau curmate în mod minunat, făcând mulţimile să-L recunoască şi să-L aclame: „Osana Fiul lui David”.

                    Orbul din Evanghelie era sortit să trăiască într-o permanentă şi veşnică împărăţie a întunericului. Nu putea să se bucure precum ceilalţi nici de lumina soarelui, nici de vederea părinţilor, nici de mila şi ajutorul apropiaţilor. Pe acesta Domnul îl vindecă într-un mod atipic, contrar tuturor regulilor sanitare de astăzi: unge ochii lui cu noroi făcut din saliva Sa, îl trimite să se spele şi cel orb din acel moment vede. Minunea aceasta impresionează profund şi uimeşte în acelaşi timp pe toţi cei de faţă şi pe locuitorii Ierusalimului: ieri cerşea mila lor la marginea uliţelor, iar azi merge şi vede. Singurii scandalizaţi sunt fariseii şi mai marii Templului care-L urau pe Iisus şi căutau motiv să-L ucidă.

                    Îl interoghează pe cel ce fusese orb, voind să găsească motive de acuzare asupra lui Hristos, spre a-L declara ca fiind un păcătos ce încalcă Legea. Spre uimirea şi consternarea lor, răspunsul celui vindecat şi care nu putuse citi niciodată Legea sau profeţii vine prompt ca un verdict clar: „În aceasta stă minunea, că voi nu ştiţi cine este, de unde este şi El mi-a deschis ochii! Ştim că Dumnezeu nu-i ascultă pe păcătoşi; dar de este cineva cinstitor de Dumnezeu şi-I face voia, pe acesta îl ascultă. Din veac nu s-a auzit să fi deschis cineva ochii unui orb din naştere.

                    De n-ar fi Acesta de la Dumnezeu, n-ar putea să facă nimic.” [Ioan 9, 30-33]. Cel vindecat crede deplin în Hristos, îl vesteşte şi mărturiseşte public şi I se închină. Acum este vindecat şi de orbirea sufletească – îl vede pe Hristos şi cu inima. Din păcate în zilele noastre sunt mulţi orbi cu sufletul. Nu văd Lumina Lui Hristos. Nu pot fi mângâiaţi de Hristos din pricina păcatelor lor: necredinţa, ura, invidia, lăcomia, dorinţa de răzbunare. Acest lucru îl spune şi Hristos: „Lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit întunericul mai mult ca Lumina, căci faptele lor erau rele. Căci oricine face cele rele urăşte Lumina, pentru ca faptele să nu fie văzute.” (Ioan 3,19-20).

                    Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

                    Workshop antreprenorial în mediul universitar

                      Primul workshop „Dezvoltarea competențelor antreprenoriale”, organizat de Societatea Antreprenorială Studențească a Departamentului Servicii pentru elevi, studenți și absolvenți a avut loc, pe 9 mai, la Universitatea „George Bacovia”. Manifestarea este un proiect lansat la recentul Târg național al firmelor de exercițiu din Bacău, la care instituția de învătământ superior băcăuană a oferit zece vouchere de participare la o simulare de proces antreprenorial.

                      La workshop au venit elevi ai Colegiul Economic „Ion Ghica”, din Bacău, împreună cu profesorii lor. „Vrem, ne-a spus conf. univ. dr. Mihai Căprioară, să facem educație altfel, tocmai pentru a arăta că antreprenoriatul este despre acțiune, despre fapt și despre alte tipuri de capacități pe care elevii le pot dezvolta. Pe elevi i-am pus în situația unei licitații publice. I-am împărțit pe șase echipe și au concurat pentru premii simbolice, dar totul înseamnă noi experiențe de «educație altfel», cu vizite la firme în care se fac afaceri, pentru a vedea faptic cum este organizată acolo munca”.

                      Elevii au optat de la început ce rol au vrut să joace în acest exercițiu. S-au ales antreprenori și angajați și au participat la o licitație al cărui obiect a fost o ofertă pentru construirea unui „Turn de iluminat”. „Obiectul licitației, ne-a declarat lect. univ. dr. Gabriela Fotache, directoarea Departamentului Servicii pentru elevi, studenți și absolvenți, a fost unul simbolic, iar noi chiar l-am supranumit «Turn de iluminat minți creatoare». Astfel, încercăm să schimbăm un pic forma în care se predau cunoștințe elevilor și studenților, e o învățare prin joc. Și nu am avut surpriza ca pe parcursul a patru ore elevii să se plictisească, ceea ce este un mare câștig la noile generații”.

                      Participanții au avut resurse limitate pentru licitația lansată, deci pe care au fost nevoiți să le gestioneze bine, au făcut oferte de preț, iar la final s-a stabilit și ce profit au obținut în urma ofertelor.
                      Departamentul Servicii pentru elevi, studenți și absolvenți de la Universitatea „Bacovia” include și Centrul de consiliere și orientare în carieră – deschis inclusiv pentru elevii care vor da admitere la facultate – și societatea Alumni – care se ocupă de absolvenții universității.

                      „Workshopul este o învățare experențială care noi credem că prinde foarte bine la tineri. Ne-am orientat spre elevii de liceu, pentru că ei vor fi viitorii noștri studenți. Le oferim astfel experiențe care îi vor ajuta mai târziu să-și aleagă și cariera. Am avut și mulți nehotărâți, care nu știau încă ce vor să devină, dar aici au identificat competențe pe care le au, dar nu le-au descoperit încă”.
                      Lect. univ. Gabriela Fotache

                      Aflați care sunt finaliștii Galei Premiilor Comunității Băcăuane

                        Au mai rămas doar câteva zile până la Gala Premiilor Comunității Băcăuane, organizată de FSC Bacău și găzduită de „Levisticum”.
                        Băcăuanii au nominalizat online organizațiile, instituțiile, companiile și persoanele considerate drept cele mai implicate, anul trecut, în viața comunității. După ce s-a încheiat această etapă, jurații au evaluat și au notat, în baza unor criterii clar definite, proiectele și activitățile desfășurate de acestea.

                        Ca și la edițiile trecute ale Galei FSC, trei sunt secțiunile pentru care s-au făcut nominalizări: instituții/organizații, firme/companii și persoane fizice.

                        La categoria „Instituții și organizații”, finaliștii (în ordine alfabetică) sunt Asociația „Lumina”, care a înființat hospice-ul pentru copiii cu boli incurabile, Asociația „Mi-e drag acasă!”, cu proiectul „Omul de zăpadă”, inițiat și coordonat de soprana Gabriela Iștoc, și Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu”, cu proiectul „Sadoveanu”.

                        Cei trei finaliști ai secțiunii „Persoană fizică” sunt Andreas Kuemin, cu proiectul „Amenajarea spațiului de terapii în aer liber”, Dragoș Fînaru – „Shape the Future” („Făurește-ți viitorul”) și Simona Boghiu, DGASPC Bacău, cu proiectul „Infrastructura socială comunitară pentru persoane adulte cu dizabilități”.

                        La categoria „Firme și companii”, intră în finală Cora Bacău, nominalizată pentru proiectul „Luna inimilor deschise”, ISSCO, pentru implicarea în multiple proiecte ale comunității, și Kaufland Bacău, cu proiectul „Renovare centru educațional și teren de joacă – Podu Turcului”.

                        Pentru „Premiul de excelență”, nominalizările sunt făcute de jurați. În baza punctelor obținute, finaliștii acestei ediții sunt Adrian și Dragoș Pavăl, proprietarii companiei DEDEMAN, Ioan Măric, pictor băcăuan, și Teodora Balaș, elevă a Colegiului „Ferdinand I”, delegat al României la Consiliul Europei pe probleme de tineret.

                        Gala Premiilor Comunității Băcăuane are drept obiectiv strângerea de fonduri pentru susținerea programelor sociale destinate copiilor și bătrânilor săraci, dar și premierea acelor proiecte și acțiuni care „au vizat dezvoltarea comunității locale, rezolvarea unor probleme de interes general, ajutorarea semenilor aflați în nevoie și sprijinirea categoriilor defavorizate.”

                        S-a semnat contractul pentru refacerea fațadei blocului nr. 12 din centrul Bacăului

                        Fațada blocului nr. 12 de pe strada Nicolae Bălcescu va fi refăcută. Dumitru Pravăț, președintele Asociației de proprietari nr. 93 „Central” Bacău a declarat în exclusivitate pentru Deșteptarea că a semnat contractul de prestări servicii cu Societatea de Servicii Publice a Municipiului Bacău.

                        „Am semnat contractul cu SSPM, urmând ca în următoarele două săptămâni constructorul să ridice schelele. Vom începe lucrările dinspre partea Teatrului Municipal «Bacovia» pentru că în această zonă sunt cele mai frecvente probleme. În total se va reface fațada la cinci scări de bloc, A, B, C, D și E”, declară Dumitru Pravăț, președintele Asociației de proprietari nr. 93 „Central”.

                        Lucrări în regim de urgență

                        Municipalitatea a dispus efectuarea unor lucrări în regim de urgență la blocul aflat vizavi de magazinul Luceafărul. Măsura vine în urma numeroaselor accidente în care bucăți din tencuiala măcinată au căzut pe trotuar sau au ajuns pe mașinile parcate în zonă. În ceea ce privește costurile, Dumitru Pravăț spune că acestea au rămas neschimbate.

                        Prețul negociat cu firma de construcții este 65 de lei metrul pătrat, iar din estimările făcute de asociația de proprietari și de proiectant costurile pe apartament pot ajunge până la 4.000 de lei, în funcție de cota indiviză. După o primă estimare, lucrarea presupune pentru fiecare proprietar costuri cuprinse între 800 de lei și 1.000 de lei. „Nu au intervenit modificări la costuri. Așteptăm ca oamenii să plătească avansul stabilit la 300 de lei. Unii au început deja să achite”, declară Dumitru Pravăț.

                        „Mama-i dusă-n sat cu dorul?”

                        Nicidecum!

                        Faceţi un exerciţiu: rugaţi pe cineva care iubeşte muzica în varianta ei tradiţională (romanţe, doine, cântece populare sau pe versuri de autori cunoscuţi) să vă interpreteze prima strofă din poezia „La oglindă”, de George Coşbuc. Veţi avea – cu certitudine! – surpriza de a vă transmite două situaţii avându-le în centru pe mamă (care-i „dusă-n sat cu dorul”) şi pe fiică, rămasă acasă într-o voioasă companie cu ea însăşi… Dacă veţi dori să extindeţi experimentul şi să cereţi de pe internet variantele diverşilor interpreţi, vă veţi întări părerea că aceasta este „oglinda” muzicală a versurilor. Şi totuşi…

                        Să fim serioşi!

                        Lumea satului e recunoscută pentru moralitatea relaţiilor umane, aşa încât e imposibil de acceptat că femeia este un antimodel pentru odrasla ei, mai ales când aceasta bate la porţile adolescenţei. Legile esteticii ne interzic să tolerăm, în acest context, prezenţa unui personaj cu carenţe de conduită socială. Aşadar, mama este o femeie serioasă şi nicidecum o uşarnică („persoană care umblă pe la uşile altora, căreia nu-i place să stea acasă” – DEX).

                        Unde-i buba?

                        Neapărat e nevoie de câteva informaţii despre specificul poeziilor lui George Coşbuc. Cititorul versurilor sale ştie că va fi întâmpinat de surprize, ca să nu spunem obstacole. În loc ca linia melodică să însoţească versul, aceasta se vede trădată tocmai de autor, care pune la încercare obişnuinţele noastre de a citi un text. Concret, în enunţul din titlu Coşbuc sparge cursivitatea prin semnul exclamării, de mare încărcătură afectivă. În „Convorbiri literare” din 1890, el a scris: „Mama-i dusă-n sat! Cu dorul/ Azi e singur puişorul,/ Şi-am închis uşa la tindă/ Cu zăvorul”. Dacă veţi avea curiozitatea să ascultaţi interpretarea Angelei Moldovan, care se ştie că urmase conservatorul, veţi sesiza pauza (cam scurtă, totuşi) de după cuvântul „sat”, pentru a marca distincţia dintre două planuri: al mamei, plecată în sat cu treburi, şi respectiv al fetei, rămasă acasă nu singură, ci… cu dorul. (Am prezentat de multe ori cazul „La oglindă” studenţilor de la Litere ori de la P.I.P.P. şi aproape mereu primeam întrebarea glumeaţă: „DORU’ şi mai cum?”)

                        Poezia coşbuciană, bun… didactic

                        Monologul fetei din creaţia poetului năsăudean este un exemplu clasic de ilustrare a funcţiei emotive transmise de un mesaj, care „se centrează asupra emiţătorului” şi are rostul „de a reflecta emoţiile acestuia” (Limba română, manual pentru liceele pedagogice şi clasele cu profil umanist, clasele a IX-a şi a X-a, E.D.P.-R.A., 1998, p. 8).

                        Oglinda – mit şi funcţionalitate

                        În multe basme fantastice acest obiect este înzestrat cu puteri miraculoase, iar în unele locuri din lume era necunoscut: localnicii, „ca să se oglindească, aveau în casă câte un ciubăr plin cu apă” (Mică enciclopedie a poveştilor româneşti).

                        Încă o întrebare, la centenar

                        În ediţiile cuprinzând volumul „Balade şi idile”, poezia „La oglindă”, de G. Coşbuc (8/20 sept. 1866 – 9 mai 1918) se află imediat după o alta, la fel de populară: „Trei, Doamne, şi toţi trei”, care se încheie cu reluarea titlului. Doctrina ateistă a făcut ca în multe ediţii dinainte de 1989 („Nunta Zamfirei” şi alte poezii, de exemplu, de la Editura pentru Literatură, din 1961) prezenţa divinităţii să fie semnalată prin minusculă: doamne. Măsura a alimentat confuzia cu pluralul de la doamnă.

                        Vorbe adânci, mai dragi azi

                        „Câţi vorbim o limbă şi purtăm un nume,/ Toţi s-avem o ţintă şi un singur dor –/ Mândru să se nalţe peste toate-n lume/ Steagul tricolor”. Îndemn ca oricare din „Hora Unirii”, de Vasile Alecsandri.

                        „Nu pot să-i cer nimic Teatrului, EL poate să îmi ceară mie!”

                        Ivona Lucan: Teatrul Municipal „Bacovia” este…
                        Daniela Vrînceanu: Este locul unde noi actorii creăm și trăim mai multe vieți.

                        Povestește-ne puțin despre sosirea ta în acest Teatru.
                        Am venit în Bacău la concursul de angajare în teatru, ca să îmi testez aptitudinile actoricești, dar fără intenția de a rămâne. Eram angajată la Teatrul „V.I.POPA”, din Bârlad, dar se pare că soarta a hotărât pentru mine, așadar, am rămas în Bacău.

                        Care a fost sau este cel mai îndrăgit/incomod rol din cariera ta actoricească?
                        Iubesc toate rolurile, chiar și pe cele incomode, dar cel mai îndrăgit rol este Amalia din spectacolul „Amalia respiră adânc”, în regia Firuței Apetrei.

                        Ce momente de „cumpănă” sau mai puțin plăcute ai întâmpinat în teatru de-a lungul timpului?
                        Cel mai neplăcut lucru care mi s-a întâmplat a fost atunci când, în timpul unei premiere, pentru câteva secunde am uitat tot textul. Eram pe scenă, sala plină, partenerul de scenă se uita la mine și eu nu știam nici măcar ce caut acolo. A fost cumplit!

                        Spectacolul cel mai de suflet este?
                        „Amalia respiră adânc”, regia Firuța Apetrei.

                        Dacă ar fi să dai timpul înapoi ai schimba ceva?
                        Nu cred că aș schimba ceva, iar dacă aș vrea, nu cred că Destinul ne lasă.

                        Ce îți (mai) dorești din partea Teatrului Municipal „Bacovia”?
                        Nu pot să-i cer nimic Teatrului, EL poate să îmi ceară mie!

                        Teatrul Municipal „Bacovia” împlinește vârsta de 70 de ani, o cifră rotundă, plină. Un gând, care îți trece prin cap când auzi acest lucru poate fi?
                        Dragă Teatrule… îți doresc să reziști cât mai mult în această epocă a tehnologiei.

                        Ivona Lucan,
                        Secretar literar Teatrul Municipal „Bacovia”