26 aprilie 2024
Advertorial politicSolicitările biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor din Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti pe...

Solicitările biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor din Spitalul Municipal de Urgenţă Moineşti pe tema legii salarizării, trimise la conducerea Guvernului de senatorul PSD Miron Smarandache

Senatorul PSD Bacău Miron Smarandache s-a adresat miniştrilor Sănătăţii şi Muncii şi Justiţiei Sociale, Sorina Pintea respectiv Lia-Olguţa Vasilescu, cărora le-a prezentat memoriul biologilor, chimiştilor şi biochimiştilor din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti pe tema legii salarizării.

Parlamentarul social democrat a trimis o interpelare celor doi miniştri pe tema petiţiei membrilor Ordinului Biochimiştilor, Biologilor şi Chimiştilor în Sistemul Sanitar din România (OBBCSSR), salariaţi ai Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, judeţul Bacău.

„Aceştia solicită aprobarea cererii de a beneficia de 82% din salariul medicului specialist. De asemenea, petenţii biologi, chimişti şi biochimişti susţin adoptarea proiectului legii de modificare a OUG 41/2018, în scopul de a repara discriminarea pe care au suferit-o în urma aplicării Legii nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice”, a subliniat Miron Smarandache, în documentul înaintat conducerilor MS şi MMJS.

„Prin respingerea amendamentelor Corpului profesional OBBCSSR privind data aplicării creşterii cu 100 % a salariului şi creşterea coeficienţilor salarizării membrilor OBBCSSR, s-a ajuns în acest fel la situaţia actuală, ca un biolog, chimist sau biochimist cu atribuţii specifice la locul de muncă să aibă un salariu mai mic decât al asistentului medical care îi este subordonat prin fişa postului şi mult inferior medicului specialist cu care are atribuţii similare. În laboratoare, noi, membrii OBBCSSR biochimişti, biologi şi chimişti, suntem discriminaţi la salarizarea din martie 2018, şi suntem umiliţi în fiecare zi, situaţie pe care nu o mai putem accepta!

70-80% dintre diagnosticele medicale sunt puse pe baza rezultatelor analizelor medicale pe care noi, biochimiştii, biologii şi chimiştii le validăm şi parafăm, deoarece reprezentăm 2/3 dintre specialiştii cu studii superioare din laborator (cu un nivel legal al calificării de minim 9 ani – licenţa, minimum 3 ani, plus master 2 ani, plus specializare de 4 ani).

Fiecare cetăţean face cel puţin un control al stării de sănătate prin solicitarea efectuării unor analize medicale”, se subliniază în memoriul trimis miniştrilor Pintea şi Vasilescu de către biologii, chimiştii şi biochimiştii din Moineşti, prin intermediul senatorului băcăuan.

Având în vedere situaţia prezentată, Miron Smarandache a solicitat precizări referitoare la modul în care conducerile celor două ministere va rezolva problema corectării inechităţii salariilor chimiştilor, biologilor şi biochimiştilor din cadrul Spitalului Municipal de Urgenţă Moineşti, precum şi din întreg sistemul sanitar.

Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron Smarandache, 31 octombrie 2018

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri