Toate școlile din țară sunt dotate cu computere funcționale, videoproiectoare și materiale, au internet, bănci în care nu-ți agăți hainele, grupuri sanitare curate și sigure, nu latrine din scânduri putrede. Și, mai ales, dascăli bine pregătiți, nu suplinitori care au fost, cândva, codașii liceului.
Avem de toate, dar ne lipsește Codul-cadru etic al personalului didactic. Nu vă faceți griji, ministerul a rezolvat și această problemă. Pare ca și cum ai investi în GPS pentru căruță. Autorii cred altceva, și anume că respectarea Codului va fi „o garanție a creșterii calității și prestigiului învățământului preuniversitar”, scop posibil de atins prin intermediul unor obiective care se referă la profesionalism, relații între părți, eliminarea practicilor imorale etc. Așadar, pentru a crește calitatea educației, profesorilor le sunt oferite principii și obiective.
Dar câteva mijloace, pârghii, instrumente nu ar fi necesare? Și fără Cod, majoritatea dascălilor respectă aceste principii, după cum cei care nu au principii dar au intrat și au fost păstrați în sistem nu se vor sinchisi de Cod. Documentul zice că profesorul trebuie să asigure „interzicerea agresiunilor verbale, fizice și a tratamentelor umilitoare asupra beneficiarilor direcți ai educației”.
Nu spune și cum. Ce va face o profesoară în fața a doi adolescenți violenți, care înjură și se bat? Sau în fața unui părinte agresiv? Va anunța direcțiunea și poliția, veți spune. Din nefericire, sancțiunile – amendarea părintelui sau scăderea notei la purtare a elevilor – nu descurajează astfel de atitudini.
Codul etic nu va asigura creșterea prestigiului școlii românești dacă nu vor exista obligații și pentru cealaltă parte a actului educațional. Există principii, norme, obligații și pentru părinte? Nu. Nu sunt puțini învățătorii și profesorii care-i îmbracă și-i hrănesc pe copii, încercând să înlocuiască o mamă fugară și să îndrepte un tată bețiv. Oare acestor dascăli Codul le lipsește? Pe de altă parte, în loc să înșiruim reguli pentru „personalul didactic”, poate ar fi mai bine să ne preocupe viziunea asupra rostului școlii.
Vom avea un cod, foarte bine, dar acesta trebuie integrat într-un sistem funcțional, gândit pentru a-i ajuta pe copii să-și afle calea, nu pentru a-i ierarhiza. Un sistem care să-i transforme, treptat, în adulți capabili să se descurce singuri, nu în șomeri.
