vineri, 2 ianuarie 2026
Acasă Blog Pagina 2452

În iunie știm cine va construi Centura rutieră a Bacăului

    Câștigătorul licitației pentru lucrările de construcție a centurii rutiere a Bacăului va fi anunțat în luna iunie – a spus luni, 21 mai, premierul Viorica Dăncilă, care s-a aflat în municipiu.

    „Sperăm să învățăm din erorile din trecut și să mergem înainte pe un drum tot mai neted și în care să punem în practică tot ce ne-am propus. Acordăm tot sprijinul pentru centura Bacăului. Aici vorbim tot de fonduri europene și nu ne permitem să le pierdem când avem atâta nevoie de ele”.
    Viorica Dăncilă, premierul României

    Șoseaua de centură a municipiului Bacău va avea o lungime de circa 30,8 kilometri, din care 16,3 kilometri vor avea profil de autostradă. Valoarea estimată a contractului este de circa 770 de milioane de lei, fără TVA, iar durata lucrărilor este de 96 de luni.

    Pentru acest proiect au fost depuse patru oferte, de Asocierea IC ICTAS Insaat Sanayi VE Ticaret A.S. – TANCRAD, Asocierea Phoenix TRANSBAC – TELOR Invest – IMPRESA di Construcioni Ing. e Mantovani – Drumuri și Poduri Gheorgheni (Harghita) – Search Corporation, Asocierea Spedition UMB – Tehnostrade și Asocierea Tehnic Asist – Inggstroyengineering EOOD – Homstrade – Patstroy 92 AD – Proiect Construct Regiunea Transilvania. Acestea au fost deschise de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) la jumătatea lunii februarie.

    Vor urma șase luni perioada de proiectare, 30 de luni perioada de execuție a lucrărilor și minim 60 de luni perioada de garanție (care poate crește la 84 de luni, în funcție de perioada de garanție ofertantă prin factorii de evaluare).

    „Flashmob-ul generaţiilor” în Parcul Cancicov

      Ziua Naţională a Inimii şi Zilele Mondiale de luptă împotriva hipertensiunii, a obezităţii şi cea fără tutun, toate sunt marcate în această lună cu activităţi care să tragă un semnal de alarmă în rândul populaţiei, mai puţin preocupată de un stil de viaţă sănătos.

      La nivelul judeţului Bacău, Direcţia de Sănătate Publică (DSP) a organizat, marţi, în Parcul Cancicov, evenimentul „Mişcarea protejează inima la orice vârstă” şi a fost un flashmob al generaţiilor. Au participat în total câteva zeci de preşcolari, elevi de gimnaziu, copii cu nevoi speciale, un grup de majorete de liceu, cadre didactice şi pensionari, care au făcut mişcare în paşi de dans.

      „Evenimentul public de astăzi, intitulat «Flashmob-ul generaţiilor» vrea să demonstreze că mişcarea este benefică la orice vârstă pentru a ne putea păstra sănătatea”, a declarat dr. Cristina Matanie, coordonator Compartiment Evaluare şi Promovare a Sănătăţii, din cadrul DSP Bacău. La final, participanţii au primit, în funcţie de vârstă, cărţi de colorat, ghiozdane şi pixuri, toate personalizate.

      Medicii atrag atenţia că hipertensiunea arterială, obezitatea, diabetul zaharat, dislipidemiile şi consumul de tutun sunt factori de risc ai bolilor cardiovasculare care reprezintă principala cauză de mortalitate prematură la nivel mondial.

      În judeţul Bacău, sunt circa 80.000 de persoane care suferă de hipertensiune arterială, peste 43.000 de cardiopatie ischemică şi peste 7.000 sunt diagnosticate cu obezitate.

      Tot pentru marcarea acestor zile din calendarul Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, DSP Bacău va organiza şi în municipiul Moineşti, în data de 31 mai, în apropierea Şcolii „Tristan Tzara”, evenimentul „Ciclism pentru sănătatea inimii”, la care vor participa biciclişti de vârstă preşcolară.

      Cupa Barrier, la final

      Ediția a IV-a a Cupei Barrier la șah și-a desemnat, la sfârșitul săptămânii trecute, câștigătorii.

      Ei sunt Petru Jaroaia (locul I, 7 puncte), Cătălin Mărian (locul al II-lea, 5p), Claudiu Farcaș și Adrian Dima (locul al III-lea, câte 5p) și Radu Gârmacea (locul al IV-lea, 4,5p).

      Concursul – am aflat de la Gabriel Miron, Marketing Manager al companiei Electric Plus, din Bacău, producătorul tâmplăriei de aluminiu cu marca Barrier – a fost un turneu de șah activ, cu șapte runde a câte 10 minute, în sistem elvețian, iar departajarea locurilor II-V a fost făcută de criteriul Buchholz. Turneul s-a desfășurat la sediul Barrier.

      CSM Bacău, din nou campioană județeană

      Înființată în urmă cu doar doi ani, secția de fotbal a CSM Bacău nu a pierdut nici timpul și nici meciurile. Drept mărturie stau cele două titluri de campioană județeană cucerite consecutiv la U19. Dacă în ediția 2016-2017 a câștigat toate partidele de campionat, în actualul sezon, echipa antrenată de Gheorghe Penoff și-a permis luxul unei remize, în compania celor de la Kids pregătiți de Codrin Mindirigiu.

      Asta nu a schimbat prea mult datele problemei, CSM Bacău adjudecându-și din nou la pas campionatul. Pentru „CSMei” urmează barajul cu campioana Sucevei, Viitorul Liteni, în joc aflându-se calificarea la turneul zonal. Prima manșă este programată în deplasare, pe 7 iunie, returul urmând să se desfășoare pe „Letea”, pe 9 iunie.

      „Venim după un nou sezon bun, în care băieții au demonstrat, o dată în plus, că prin muncă, sacrificiu și determinare se pot obține rezultate notabile, motiv pentru care merită toate felicitările. Ne dorim să trecem de «baraj» și să ajungem cât mai sus”, a declarat Gică Penoff, care mizează pe următorul lot de jucători: Nica, Dorneanu, Paveluc, Curilă, Doni, Preda, Pleșuvu, Istrate, Rusu, Gafar, Bucur, Luncanu, Nicolau, Hongu și Săndulache.

      Dacă CSM Bacău pregătește „barajul” cu Liteniul, în schimb o altă campioană a județului, Atletico Junior, va fi gazda turneului zonal U11 ce se va derula în acest weekend, la baza de la „Letea Veche”. Antrenată de Bogdan Miron, echipa U11 a celor de la Atletico Junior se află în grupă cu LPS Vaslui și Poli Iași, cealaltă grupă fiind de patru și cuprinzând echipele: LPS Suceava, Ceahlăul Piatra Neamț, LPS Galați și CSȘ Botoșani.

      Vineri și sâmbătă sunt programate meciurile din grupe, jucându-se în sistem fiecare cu fiecare, pentru ca duminică, de la ora 11.00, să aibă loc finala care va opune câștigătoarele celor două grupe. Învingătoarea din finală va ajunge la turneul semifinal al Campionatului Național.

      Abonați la banii statului

      Sunt agasată zilnic pe stradă de femei care își folosesc copiii drept paravan pentru cerșit. Recent, o femeie și-a împins efectiv copilul în fața mea, ca să mă opresc din drum și „să-i dau un bănuț pentru fată”.

      Mama avea până în 30 de ani și părea aptă de muncă. Copila nevinovată avea vreo doi anișori și se juca în legea ei, într-un nor de praf. Am întrebat-o pe femeie de ce cerșește și mi-a spus că nu are serviciu, dar muncește ocazional. În rest, își duce traiul într-o casă dărăpănată și trăiește din cerșit și din alocația copilului.

      În lipsa unui loc de muncă, femeia este abonată la banii statului, iar dacă o întreb ce drepturi are, știe să-mi spună despre alocația de sprijin. Nu judec pe nimeni pentru că nu am această cădere, însă, tare mi-s mâhnită atunci când văd atâta nepăsare/delăsare în jur. Experiența practică m-a dus în diverse locuri și diferite situații. Am întâlnit zeci, poate chiar sute de persoane care trăiesc numai din ajutorul dat de stat.

      Vorbesc aici despre acele familii sărace, cu mulți copii, în care adulții nu muncesc sau dacă o fac este doar ocazional. Revin la abonații statului și ca să dau un exemplu, o familie fără venit din mediul rural, care are între cinci și șapte copii, poate ridica lunar de la poștă până la 1.500 de lei. Cum să nu te revolți atunci când banii nu-ți vin la vreme!?! Dar dacă le condiționezi acordarea alocațiilor cu muncă prestată în folosul comunității, imediat se dau bolnavi și scot adeverință medicală de la medicul de familie.

      Alocațiile de stat completează adesea veniturile câștigate din munca prestată cu ziua și dacă luăm în calcul faptul că banii nu sunt impozitați, iată că unii din sărmanii județului o duc chiar bine de pe urma statului. A statului degeaba! Evident, sunt și excepții.

      PNL Bacău sărbătorește 143 de ani de la înființarea partidului

        Cu ocazia aniversării a 143 de ani de la înființarea PNL, organizatia băcăuană a formațiunii politice va organiza o serie de manifestări dedicate acestui eveniment.

        Astfel, miercuri, 23 mai 2018, la Sala Ateneu, cu începere de la ora 18,00, va avea loc o la ”Serata liberală”, în cadrul căreia Cvartetul ”Consonanțe” și soprana Gabriela Iștoc vor susține un concert, urmat de un cocktail.

        Joi, 24 mai 2018, la Cimitirul Central, cu începere de la ora 10,00, reprezentanții PNL vor depune coroane de flori la mormântul lui Mircea Cancicov, fost ministru liberal în perioada interbelică;

        Joi, 24 mai 2018, la Palatul Ghika din Comănești, de la ora 17,00, este programată la o lecție de istorie a liberalismului, susținută de Dumitru Lecca, urmaș al familiei cu același nume, o familie care a dat prefecți, deputați, senatori de Bacău, oameni implicați în realizarea și modernizarea României Mari.

        Poliția locală a ridicat 13 autoturisme abandonate

          Biroul Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău a organizat două acțiuni ce au vizat atât respectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cât și a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

          Pentru respectarea regulilor de circulație de către conducătorii auto, pe raza municipiului Bacău, s-a acționat în intervalul orar 09.00-12.00 și 16.00-18.00 în următoarele zone ale orașului : Piața Centrală, str. Ștefan cel Mare , str. Milcov, Bulevardul Unirii și Piața Sud. Cu prilejul acțiunii fiind verificate un număr de 31 autovehicule, aplicate un număr de 20 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1.280 lei și 28 puncte de penalizare la permisul auto.

          Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Secției Utilaje și Servicii Tehnice din Primărie, au fost implicați în ridicarea de pe domeniul public al municipiului Bacău a unui număr de 13 autovehicule abandonate. Acestea au fost ridicate în baza Dispozițiilor emise de către Primar, întrucât proprietarii nu s-au conformat somațiilor emise de polițiștii locali. S-au ridicat autoturisme din zona următoarelor străzi: Aprodu Purice, I.I. de la Brad, Alexandru cel Bun, Gării, Bicaz, Bucegi, Milcov, Alunului, Prelungirea Bradului, Nufărului, Oituz și Bulevardul Unirii.

          Au mai fost emise Dispoziții de ridicare pentru alte 16 autovehicule și pentru care s-a constat că au fost ridicate de proprietari.

          Pentru vehiculele ridicate de pe domeniul public restituirea se va face conform art. 15, alin. 2 din H.G. nr. 156/2003, după achitarea unei amenzi contravenționale de 2.000 lei şi a taxelor aferente ridicării şi depozitării vehiculelor.

          În cazul în care vehiculul nu este revendicat de către deţinătorul legal şi ridicat de pe domeniul public sau privat al municipiului, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data anunţului, prin Dispoziţia Primarului, autovehiculul va fi trecut în domeniul privat.

          «Bestia de la Sărata»

            Ieri a curs cu apeluri de la Poliție, Primăria Sărata, Jandarmerie, DSV prin care un cetățean din comună Sărata semnala faptul că un cîine din rasă rottweiler, extrem de agresiv, a intrat în curțile a doi cetățeni și a făcut prăpăd. Ar fi atacat oamenii și animalele, a mîncat toate găinile, copiii fiind în pericol. Numai că, după cum a afirmat Dinu Păncescu, șeful Serviciului Gestionare Cîini Fără Stăpîn din Primăria Bacău, realitatea s-a dovedit a fi alta.

            «Azi ne-am deplasat la fața locului și, surpriză, cîinele descris ca fiind de luptă era o cățea blîndă, jucăușă», spune Dinu Pancescu.

            «Pentru această „bestie” niște oameni au apelat Poliția, ISU, Jandarmeria, DSV, Primăria Sărată și Primăria Bacău. Cîinele a fost descris că fiind de luptă, agresiv, copiii fiind în imposibilitatea să mai între în casă. Știm, de fiecare dată sînt băgați în față copiii, speculându-se latura emoțională. Cîinele a mers singur la mașină, ținut cu un șnur. S-a suit singur și a stat la geam ca și cînd toată viața a mers numai cu mașina.»

            Dinu Păncescu spune că inducerea în eroare a autorităților statului se pedepsește și că va informa organele ce au fost sesizate de faptul că s-a prezentat fals realitatea în încercarea de a scăpa de cîine cît mai repede.

            Ședință liniștită în Consiliul Local Bacău

              Pentru că primarul Cosmin Necula nu a participat la ședința de marți, dezbaterile au fost mult mai liniștite, consilierii neavând cu cine încrucișa săbiile și au preferat să-și odihnească argumentele. Din cele 30 de puncte de pe ordinea de zi a ședinței, marea majoritate au constituit-o decizii de natură tehnică sau aprobarea unor asocieri cu diferite instituții și organizații pentru realizarea unor proiecte comune.

              Cetățean de onoare

              Primul punct de pe ordinea de zi l-a constituit conferirea titlului de Cetăţean de Onoare al municipiului Bacău, profesorului universitar doctor Valeriu Popa, matematician, cadru didactic al Institutului Pedagogic și, apoi, al Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, a cărui activitate este mai cunoscută în străinătate decât la el acasă.

              „Este un profesor de o valoare științifică excepțională, un om de o rară modestie și de o cinste și corectitudine exemplare”, l-a caracterizat profesorul Victor Blănuță, fost rector al Universității „Vasile Alecsandri” Bacău.

              „Este unul dintre cei mai mari matematicieni români, care dacă ar fi profesat la Iași, Cluj sau București ar fi devenit membru titular al Academiei Române”, a mai spus el. În aplauzele celor prezenți, profesorul Popa a fost felicitat și i s-au înmânat cheile orașului și diploma de cetățean de onoare.

              Directori pentru Thermoenergy

              Un punct care a suscitat dezbateri aprinse a fost cel referitor la aprobarea procedurii de selecţie a candidaţilor pentru funcţiile de directori executivi la Societatea Thermoenergy Group, în conformitate cu legislaţia privind guvernanţa corporativă.

              Conform proiectului, membrii consiliului de administrație (CA) nu ar fi putut participa la concursul de directori și, un amendament al consilierului Laur Gîțu Șova (PSD) a preluat textul din lege în sensul că directorii vor putea fi numiți din afara CA sau dintre administratori, care devin administratori executivi, cu respectarea procedurii de selecție.

              Votul amendamentului și al proiectului a fost puțin mai complicat deoarece unor consilieri li s-a părut incredibil că un membru al CA devenit director executiv poate să voteze și în consiliul de administrație, situație care este interzisă expres de legislație pentru politicieni.

              Semnalizarea șantierelor

              O altă problemă care a generat discuții a fost cea a șantierelor nesemnalizate de firmele care se ocupă de intervenții. Consilierul Cătălin Crețu (PNL) a solicitat Executivului să rezolve problema aceasta, care persistă de foarte multă vreme.

              Viceprimarul Dragoș Ștefan (ALDE) a spus că problema este în atenția Poliției Locale, însă, legal, deocamdată nu există obligația firmelor care intervin la utilități să-și semnalizeze cu panou lucrarea, această obligație fiind rezervată doar firmelor de construcții.

              El a spus că ar trebui să fie inițiată o hotărâre de consiliu care să oblige și companiile de intervenție la utilități să-și semnalizeze cu panouri informative lucrările, pentru ca lumea să știe cine se ocupă de șantier.

              Bătrân accidentat mortal la Lilieci

                S-a întâmplat în această după-amiază, pe DN 15, în localitatea Lilieci, din comuna Hemeiuş.

                O şoferiţă de 41 de ani, în timp ce se deplasa cu autoturismul pe direcţia Bacău – Buhuşi, la intersecţia cu strada Avicola, din localitatea Lilieci, a surprins şi accidentat mortal un bătrân, în vârstă de 82 de ani, care s-ar fi angajat în traversarea drumului prin loc nepermis şi fără să se asigure.

                „Pe acel tronson de drum singura trecere de pietoni e la școală ( la 1 km de la barieră de la Gherăiești). Apoi, multe mașini merg cu viteză excesivă pe acolo”, ne-a declarat, sub rezerva anonimatului un locuitor din zonă. „Am stat de vorba cu șoferițași această a spus că bătrânul a traversat stradă fugind. Soția victimei a spus că aceasta avea probleme cu vederea. Medicii ajunși la față locului au făcut resuscitări, din păcate după circa 30 minute au fost nevoiți să declare decesul”.

                La faţa locului au ajuns pentru cercetări poliţişti de la Serviciul Rutier Bacău şi s-a deschis o anchetă pentru infracţiunea de ucidere din culpă.

                Parada absolvenților de la „Pedagogic”

                  Zona centrală a orașului a fost din nou „teatrul de operațiuni” al adolescenților. De această dată au intrat în scenă absolvenții promoției 2018 ai Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. Tinerii și-au dat întâlnire marți, 22 mai, la ora 11.00, în fața Prefecturii acolo de unde, după o ședință foto îndelungată, au plecat în tradiționalul marș al absolvenților. Defilarea, care s-a desfășurat pe traseul Primărie-Policlinica Veche-Aleea Parcului, a fost una zgomotoasă, tinerii fiind „înarmați” cu fluiere și vuvuzele. Destinația finală a marșului a fost Teatrul de Vară „Radu Beligan”, acolo unde s-a desfășurat cursul festiv.
                  Promoția 2018 a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” numără 210 de elevi care reprezintă opt clase a XII-a la următoarele specializări: două clase învățător-educator, două clase Matematică-informatică, două Științe ale naturii și câte o clasă de Socio-umane, respectiv Filologie.

                  Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” are o tradiție. În cadrul cursului festiv, șeful de promoție înmânează celui mai bun elev din clasa a XI-a „cheia succesului”. Anul acesta, succesor la șef de promoție este Raluca Filip de la clasa a XI-a A. „Am ajuns aici prin muncă, ambiție și perseverență. Este o onoare pe mine să preiau «cheia succesului» și în același timp este o obligație să o păstrez anul viitor pentru a o preda mai departe. Nu cred că anul viitor va fi mai greu pentru că m-am obișnuit să muncesc, să țin ștacheta sus. Atunci când îți place ceea ce faci nu are cum să fie greu”, ne-a spus Raluca Filip, clasa a XI-a A, profil pedagogic.

                  „Ne despărțim de o promoție valoroasă, care pe parcursul celor patru ani de studiu ne-au adus numeroase bucurii prin reușitele lor, și mă refer aici la rezultatele la învățătură, la olimpiade și în diferite concursuri școlare. Le doresc baftă la examenul de bacalaureat, să-și aleagă o carieră bună, să fie căliți pentru dificultăți și să-și aducă aminte cu plăcere de anii de liceu.”
                  prof. Lavinia-Elena Băisan, directorul Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău

                  Șefă de promoție este Alexandra Elena Grigoraș, eleva clasei a XII-a B, profil învățător-educator, care a absolvit cu media 9.93.
                  „Pentru mine, faptul că sunt șefă de promoție înseamnă rezultatul muncii mele intense timp de patru ani. Au fost ani grei, dar foarte frumoși, ani în urma cărora am devenit pregătită să înfrunt viața și să fac ceea ce-mi place, să lucrez în învățământ. Îmi voi continua studiile tot pe profil pedagogic, aici, la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău. Mi-ar plăcea să profesez la grădiniță.”

                  Slănic Moldova: Bătălia pentru Trofeul „Dacii Liberi” începe joi!

                    Orașul Slănic Moldova va găzdui, începând de joi, evenimentul „Trofeul Dacii Liberi 2018”, organizat de Clubul Sportiv Offroad Dacii Liberi în asociere cu județul Bacău.

                    Competiția, etapă a Campionatului Național de Offroad, se desfășoară sub egida Federației Române de Automobilism Sportiv.

                    „Deoarece edițiile precedente au fost un succes, ne-am hotărât să sprijinim și campionatul din acest an. Beneficiind de o participare națională și internațională, evenimentul va promova imaginea județului Bacău în țară și în lume, precum și pe cea a Consiliului Județean (CJ), în calitate de susținător al dezvoltării regiunii”, a declarat Sorin Brașoveanu.
                    CJ Bacău va asigura 42.600 de lei, aproape 44 la sută din valoarea totală a proiectului, care este de 97.600 de lei.

                    Din bugetul județului vor fi acoperite cheltuielile cu masa și cazarea participanților și cele pentru achiziționarea de șepci, eșarfe, tricouri, bannere.

                    Bătălia pentru „Trofeul Dacii Liberi 2018” se va da în perioada 24-27 mai. Joi sunt programate înscrierea concurenților și verificarea mașinilor, vineri va avea loc deschiderea oficială și startul primei etape, sâmbătă va fi a II-a zi de concurs, iar seara, de la ora 22, vor fi acordate premiile speciale și diplomele de participare.

                    Duminică, de la ora 10, va avea loc „Superspeciala”, o probă organizată pentru spectatori, iar la ora 13,30, premierea câștigătorilor „Trofeului Dacii Liberi 2018”.

                    Concert la Parincea

                      De Constantin și Elena, la Parincea a avut loc un concert de muzica populară, organizat de primăria din localitate.

                      Posted by Bugaciu Andreea Petronela on Monday, May 21, 2018

                      Aproape jumătate dintre români consideră telefonul mobil al partenerului principalul duşman al relaţiei

                        Când vine vorba de motive de gelozie, în România, telefonul mobil este cauza principală. Aproape la egalitate, atât doamnele, cât şi domnii invocă acelaşi motiv pentru disensiunile care apar din cuplu. Mai exact, 45% dintre români sunt mai geloşi pe faptul că jumătatea lor stă cu nasul în telefon şi doar 18% pe timpul pe care şi-l petrece cu prietenii, cunoştinţele sau chiar în eventuale relaţii din afara cuplului, relevă un studiu realizat de E.ON şi Kantar EMNID în 10 ţări europene.

                        Ceva mai ponderaţi, germanii invocă şi ei smartphone-ul ca motiv principal de gelozie, însă în proporţie de doar 32%.

                        În Italia însă lucrurile stau diametral opus. Poate cei mai pasionali dintre europeni, italienii se declară ca fiind foarte geloşi în proporţie de 65%, însă motivele sunt total diferite. În ţara personajelor din celebra dramă shakespeariană “Cei doi tineri din Verona”, adevărate drame se nasc în continuare în cazul apariţiei unei alte persoane în cadrul relaţiei şi doar 16% dintre italieni percep telefonul mobil al partenerului ca pe un potenţial rival.

                        În nordul Europei, lucrurile rămân reci şi raţionale. În Suedia, de exemplu, 73% dintre participanţii la studiu par să trăiască într-o armonie desvârşită. Doar 11% sunt preocupaţi ocazional de o potenţială relaţie a partenerului lor şi numai 16% sunt deranjaţi de timpul pe care cel de lângă ei şi-l petrece cu ochii în ecranul smartphone-ului. În urma rezultatelor, suedezii ar putea fi desemnaţi drept cei mai lipsiţi de gelozie europeni.

                        În general, populaţia Europei pare să se împartă în trei grupuri: 30% dintre cei intervievaţi sunt uneori geloşi pe o eventuală a treia persoană care ar putea interveni în cuplu. Grupul celor care simt ca rivalizează cu telefonul mobil este cu doar 3 procente mai mic. Restul de 43%, deşi s-au declarat geloşi, nu au putut să se hotărească asupra motivului principal.

                        Rezultatele fac parte din studiul “Trăind în Europa, 2018”, în cadrul căruia E.ON și Kantar EMNID au chestionat circa 10.000 de oameni din Danemarca, Franţa, Germania, Italia, Marea Britanie, Republica Cehă, România, Suedia, Turcia și Ungaria.

                        Dialog pentru viitorul Europei

                          SAMSUNG CSC

                          LIVE Comisarul Corina Cretu și ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb, în dialog cu cetățenii privind viitorul Europei la Bacău – https://bit.ly/2KmSNWn

                          #EUDialogues #FutureofEurope

                          Posted by Calea Europeană on Tuesday, May 22, 2018

                          Comisarul european pentru politică regională Corina Cretu și ministrul fondurilor europene Rovana Plumb participă astăzi,22 mai, la Bacău la un dialog despre viitorul Europei.

                          Dezbaterea are loc în Aula Universității “Vasile Alecsandri”, de la ora 10:30 și este transmisă LIVE pe CaleaEuropeana.ro.

                          Gamestorming for Innovative Teaching

                            În perioada 9-11 mai 2018 a avut loc, la Bled, în Slovenia, a doua întâlnire transnaţională în cadrul proiectului Erasmus+ GameIT: Gamestorming for Innovative Teaching. Proiectul a fost câştigat de Philological School of Higher Education in Wroclaw din Polonia şi se va finaliza în anul 2020.

                            Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău, coordonat de conferenţiar universitar doctor Carmen-Violeta Popescu, este partenerul roman în acest proiect, alături de Polonia, Slovenia şi Norvegia.

                            Scopul proiectului îl reprezintă elaborarea, testarea şi implementarea a două categorii de jocuri educative care vor fi integrate repertoriului metodologic al studenţilor care se pregătesc pentru cariera didactică: role-playing game şi board game. Noutatea vizată de acest proiect se referă tocmai la detaşarea de variantă digitală a numeroaselor jocuri al căror număr a explodat şi înlocuirea acesteia cu categoriile de jocuri menţionate. Partenerii şi-au propus să dezvolte, prin intermediul acestor jocuri, în special pentru studenţi, competenţe necsare secolului 21: gândire critică, creativitate, colaborare, comunicare.

                            La această întâlnire au participat, din partea Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, două cadre didactice, profesor universitar doctor Venera-Mihaela Cojocariu şi asistent universitar doctor Ioana Boghian. Principalele aspecte discutate, sub coordonarea reprezentantului Philological School of Higher Education in Wroclaw din Polonia Magdalena Opala au fost, printre altele: stadiul implementării proiectului, testarea unui prototip de joc educativ, analizarea metodologiilor de elaborare, testare şi implementare a jocurilor educative în tările partenere, diseminarea rezultatelor.

                            Reprezentanţii ţărilor partenere au evidenţiat : necesitatea şi utilitatea acestor jocuri; importanţa feedbackului oferit de fiecare partener pentru optimizarea acestora ; necesitatea testării şi valorificării lor de către profesori şi studenţi din cele patru instituţii partenere pe întreaga durată a proiectului. Finalul întâlnirii a condus la stabilirea datei următoarei întâlniri transnaţionale la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău – 10-12 octombrie 2018 precum şi a sarcinilor de realizat până la acel moment de către ţările participante.

                            LaurusMedical Bacău- 3 specialități noi

                              Alergologia și imunologia clinică

                              Alergologia și imunologia clinică este o specialitate medicală care se ocupă de diagnosticarea și tratarea bolilor alergice, dar și a altor patologii cauzate de funcționarea anormală a sistemului imun (defecte sau reactivitate crescută a sistemului imun, boli numite imunodeficiente, respectiv autoimunități) .

                              Alergologia NU se ocupă cu o singură boală „Alergia’’, alergologia se ocupă cu zeci de suferințe produse prin mecanisme multiple și complexe, care sunt investigate fiecare în alt mod și tratate diferit și individualizat de la un pacient la altul.
                              Ceea ce este cunoscut ca și „Alergie’’ reprezintă de fapt mecanismul ce duce la boală, este o reacție anormală a sistemului imun față de anumite substanțe străine, din mediul înconjurător, care sunt bine tolerate de subiecții normali, dar care la anumite persoane, sensibilizate, determină apariția unor reacții respiratorii, cutanate, digestive sau sistemice (generale) cum este cazul anafilaxiei.
                              Aceste substanțe străine care declanșează reacții alergice poartă numele de alergeni. Persoanele alergice dezvoltă într-o primă etapă anticorpi împotriva acestor substanțe străine, percepute de organism ca fiind periculoase, chiar dacă nu sunt. La următoarele contacte cu substanța sensibilizantă, acești anticorpi declanșează eliberarea histaminei și a altor mediatori, determinând simptomele alergice. Reacțiile alergice afectează de obicei pielea, mucoasele, căile aeriene, sistemul digestiv. Severitatea simptomelor este variabilă, de la forme ușoare la anafilaxie amenințătoare de viață.

                              Alergenii se întâlnesc pretutindeni în jurul nostru, intrăm încontinuu în contact cu ei, cum ar fi alergeni inhalatori- praf, mucegaiuri, polenuri, derivate animale – câine, pisică; alergeni ingerați – alimente – lapte, ou, fructe, legume; alergeni de contact-nichel, crom, parfumuri, cosmetice; alergeni injectați- veninuri insecte; medicamente (Antibiotice, AINS, anestezice).
                              Afecţiunile alergice înregistrează o creştere notabilă pe plan mondial, manifestându-se la orice vârstă şi indiferent de condiţia socială. Aproximativ o treime din populația globului suferă de boli alergice și se presupune că incidența acestora va crește în următorii ani.

                              Dezvoltarea bolilor alergice depinde de interacțiunea complexă între factorii genetici (predispoziția ereditară sau atopia) și factorii de mediu (poluarea, statut socio-economic).

                              Prima manifestare a unei reacții de hipersensibilitate o reprezintă dermatita atopică, cu prevalență crescută în primii ani de viață, sensibilizarea la alergeni alimentari (lapte de vacă, ou, soia, arahide) fiind uneori, dar nu obligatoriu, substratul acestei patologii. Ulterior apare sensibilizarea la alergenii respiratorii, cu creșterea odată cu vârsta a incidenței bolilor alergice de tipul rinitei, conjunctivitei, astmului bronșic.

                              Când trebuie să ne adresăm unui medic alergolog? În cazul copiilor care fac frecvent infecții respiratorii sau diferite erupții pe piele; persoanele care prezintă simptome persistente sau episodice- aproximativ în aceeași perioadă a anului de tipul: strănut, obstrucție nazală, secreții nazale, tuse cronică respirație dificilă și/sau șuierătoare, prurit ocular, lăcrimare excesivă; persoanele care prezintă erupții pe piele care ar putea avea ca și cauză alergia, persoanele care au suferit o reacție adversă severă medicamentoasă, persoanele care au antecedente de șoc anfilactic.

                              Servicii Urologie/Sexologie

                              Urologia este specialitatea care se ocupă de depistarea, tratarea şi recuperarea chirurgicală a bolnavilor cu suferinţe ale aparatului urinar la bărbat şi femeie (rinichi, uretere, vezică urinară, uretră), precum şi ale aparatului genital masculin (testicul, epididim, penis, prostată, vezicule seminale, ducte deferente).
                              Consultul urologic presupune o anamneză aprofundată, urmată de examinarea clinică. Urologia este strâns legată de alte domenii medicale: andrologie, nefrologie, ginecologie şi oncologie.

                              Servicii Urologie oferite în clinica LaurusMedical Bacău:
                              Dilatație structuri uretrale; Ecografie rinichi+prostată+vezică; Cateterism uretro-vezical; Examen clinic prostată; Masaj prostatic; Montare pungă urinară; Schimbare sondă urinară; Consultație sexologie-andrologie; Cauterizare;Sondaj vezical; Ecografie urologică; Ecografie peniană; Ecografie scrot (testicul, epidim); Frenotomie / Frenoplastie; Cură chirurgicală parafimoză; Circumcizie.
                              Afecțiuni abordate:
                              Pielonefrite acute şi cronice de cauză urologică; Sindromul cistitei acute. Pericistitele şi cistitele cronice nespecifice; Perinefrite; Orhiepididimite acute şi cronice; Litiază urinară; Hipertrofia benignă de prostată; Structuri uretrale; Varicocel; Fimoză, parafimoză; Disfuncții erectile şi infertilitate masculină; Incontinențele urinare; Hipertensiune renovasculară; Vezică neuropată.

                              ENDOCRINOLOGIE

                              CINE AR TREBUI SĂ FACĂ O VIZITĂ LA MEDICUL ENDOCRINOLOG?

                              Problemele hormonale sunt în general complexe, ele nu sunt doar apanajul femeilor cum am putea crede și, mai mult de atât, nu apar peste noapte, ele fiind rezultatul unui cumul de factori genetici, comportamentali și, mai ales, alimentari.
                              De cele mai mult ori când ne gândim la probleme hormonale vizualizăm o femeie la vârsta menopauzei, cu câteva kilograme în plus… Greșit! Pentru că problemele hormonale pot să apară și la bărbați, la femei slabe, pot să apară chiar din copilărie sau adolescență.
                              Un stil de viață dezechilibrat, cu nopți de nesomn, stress, mâncat haotic sau „pe apucate” pot precipita apariția unor afecțiuni endocrine. O viață echilibrată, în schimb, înseamnă stabilitate emoțională, dar și hormonală.

                              Există o serie de factori care pot conduce la dezvoltarea unei boli endocrinologice: istoricul familial de boli endocrine (cel mai cunoscut exemplu fiind gușa nodulară), sedentarismul, regimul alimentar dezechilibrat, stresul emoțional, sarcina, menopauza.

                              Iată câteva simptome care ar putea sugera o dereglare hormonală:

                              – Intoleranța la cald sau la frig, oboseala, insomniile sau, din contră, somnolența, iritabilitatea, emotivitatea excesivă, gușa, tremurăturile, scăderea sau creșterea bruscă în greutate pot sugera afecțiuni ale glandei tiroide.
                              – Oboseala, hipertensiunea necontrolată, obezitatea cu dispoziția țesutului gras mai ales la nivelul feței și trunchiului, apariția unor vergeturi roșii-violacei pot sugera un dezechilibru al glandei suprarenale cauzat de o hipersecreție de cortisol
                              – Pe când hipotensiunea, oboseala, cefaleea, pierderea în greutate, slăbiciunea musculară pot sugera o insuficiență a glandei suprarenale
                              – Un copil mai mic de înălțime care a avut o greutate și o talie normală la naștere poate fi un semn al unui deficit de hormon de creștere pe când o creștere exagerată în înălțime poate apărea în cadrul unui exces de hormon de creștere
                              – Tulburări menstruale, infertilitatea, cefalee, stări emoționale inexplicabile pot fi consecința unui sindrom de ovar polichistic.

                              Ce e de făcut?

                              Ai putea să dai o fugă la medicul endocrinolog și să ceri un tratament medicamentos adecvat. Împreună cu acesta veți discuta atât tratamentul de moment, cât și pe termen lung, pentru că starea de sănătate se menține cu un stil de viață sănătos.

                              Pentru informaţii şi programări: 0234/546.888. 0725/222.534 sau www.laurusmedical.ro

                               

                               
                               

                              „CSMeii” merg să-și apere titlul

                              Campioni naționali en-titre la juniori 3, handbaliștii CSM Bacău merg la Satu Mare pentru a-și apăra titlul la această categorie de vârstă. Turneul final va debuta mâine, „CSMeii” făcând parte din grupa B, alături de Academia Minaur Baia Mare, SCM Timișoara și CSU Suceava. În cealaltă grupă se regăsesc CSȘ Medgidia, AHC Potaissa Turda, CSM București și CSM Ploiești.

                              În faza grupelor, băcăuanii vor juca în fiecare zi de la ora 16.00, urmând să întâlnească, în ordine, pe Minaur (mâine), CSU Suceava (joi) și SCM Timișoara (vineri, 25 mai). Primele două clasate din fiecare grupă vor accede în semifinalele care vor avea loc sâmbătă, finalele fiind programate duminică.

                              CSM Bacău s-a calificat la turneul final după ce a câștigat toate meciurile disputate: 18 în sezonul regulat și cinci la turneul semifinal de la finele lui aprilie, de la Turda.

                              La turneul final de la Satu Mare, antrenorii Gabriel Armanu și Valeriu Rugină mizează pe următorul lot de jucători: Aki Marinescu, Marian Enculesei- Darius Bran, Robert Cojocaru, Alin Andrei, Răzvan Frînghiu, Vlad Bălan, Ștefan Armanu, Darius Feldeș, George Dinu, Cristian Gheorghe, Ianis Petrea, Tiberius Toboșaru, Cosmin Moisă, Dragoș Cantăr, Codrin Liță și Eduard Romaneț.

                              Revenire, revelație, regrete

                              Campionatul Național de Sărituri în apă pentru Seniori, Tineret și Juniori derulat weekend-ul trecut, în Bacău, a fost dominat de „Factorul r”. Cel puțin pentru săritorii băcăuani. „R” de la revenire: cea a lui Cătalin Cosma. Și de la revelație, care poartă numele lui Cosmin Hongu.

                              În fine, „r” vine și de la regrete, toate fiind generate de mai vechea accidentarea a lui Alin Ronțu care a compromis practic sezonul național și internațional al campionului băcăuan. Come-back-ul lui Catălin Cosma, materializat într-o primă fază la Naționalele din martie-aprilie și-a gasit confirmarea prin cele șapte medalii cucerite acum, cinci dintre acestea fiind de aur. Dacă Ronțu nu a putut concura decât în proba de trambulină 1 metru, în schimb Hongu și-a suplinit foarte bine colegul de club, impunându-se, în mod surprinzător, la platformă 10 metri, juniori A.

                              „Într-adevăr, am trăit stări de spirit diferite la această ediție a Naționalelor de Vară”, a declarat antrenorul băcăuan Adrian Gavriliu, care a detaliat: „Cătălin Cozma este experimentatul senior ce a întărit tânăra secție de sărituri a CSM Bacău, experiența sa internațională spunându-și cuvântul. Alin Ronțu este marea pierdere a acestui concurs, el participând doar la o probă mai ușoară. Accidentarea la umărul stâng l-a ținut departe de proba favorită, la care are bronz european: platformă 10 metri. Iată însă că la această probă s-a remarcat Cosmin Hongu, care, în lipsa lui Alin, a reușit să-l învingă pe mult mai bine cotatul Aurelian Dragomir de la Olimpia București”.

                              Iată rezultatele înregistrate de băcăuani:

                              Cătălin Cozma (CSM Bacău): loc 1 Sincron Platformă; locul 1 la 3 m mixt; locul 1 la Team event; locul 1 la 3m Sincron; locul 1 la Platformă individual; locul 2 la 3 m individual; locul 2 la 1m, toate la Seniori.
                              Alin Ronțu (SCM Bacău): loc 2 la 1 m Juniori A; locul 3 la 1 m Seniori.
                              Cosmin Hongu (SCM Bacău): locul 1 la 3 m Sincron; locul 1 la Platformă Juniori A; locul 2 la 3 m Juniori A; locul 3 la Sincron Platformă Juniori A; locul 3 la Sincron Platformă Seniori.
                              Ruxandra Munteanu (SCM Bacău): locul 2 la Platformă Juniori A.

                              DORU KALMUSKI – Mesaj către manechine

                              Rreporter: Ştiu despre dvs. că aţi refuzat un mare premiu naţional. De ce?

                              Doru Kalmuski:  Am mai spus asta. Publicasem, sub pseudonim, un  volum, cu un an înainte de acela de la Cartea Românească, editură a Uniunii Scriitorilor România. Când Laurenţiu Ulici, preşedintele USR de atunci m-a propus la Premiul pentru Debut în proză, cei de la
                              C.R. au spus că s-ar putea să apară discuţii. Aşa că am renunţat.

                              Rep. Ce a mai urmat?

                              D.K.  A urmat un alt roman, tot la C.R. care a fost schilodit complet de cenzură. În primul era o parabolă a evadării din Sistem, care a reuşit să treacă. De data asta n-a mai mers.
                              Rep. Dar titlurile care au apărut ulterior?

                              D.K. Ulterior, după 1990, s-a intrat în epoca confuziei literare. Publică cine are bani sau zile de câştigat din închisoare. E la putere mărunţişul, ieftinătatea, iar revistele literare gem de clientelă, care nu face critică literară ci coprofagie. Exemple la tot pasul.

                              Rep. Ce planuri aveti în prezent?

                              D.K. Planuri are doar arhitectul, strategul şi Creatorul.

                                „Din dramă în vodevil”
                                                           (sau Marotele noastre cele de toate zilele)
                               
                              Situată la antipodul operelor intelectualilor noștri preaminunați care oferă oricând, oricui – un citat, un sfat, o bătaie pe umeri, cartea aceasta este o carte care se trăiește. Doru Kalmuski scrie paroxistic. Așa cum trăiește. Deautomizat. Decondiționat. E destinul său. Exigențele sale ancestrale, modelele din patrimoniul ereditar.
                              E o carte care se trăiește, care se citește nu cu stiloul, ci cu bucuria libertății de gândire în mână. Nimeni nu trăiește nedomesticit, neadaptat, deci toți avem la pachet porții mai mari ori mai mici de lașități, momente de simulare. Diferența este că unii recunosc asta, alții se exclud cu fervoare, arătându-i pe ceilalți cu degetul.
                              Personajul principal este impostorul. Acest specimen duplicitar, „simulând grandoarea” – cel mai prețios produs de „macerare și maturare a fermentației sociale”.
                              (…) Cartea va aduce atâta bucurie câtă lumină, viață e în fiecare. Câtă disponibilitate spre autentic mai există. Și unde aceasta lipsește, va fi cutremur. Cutremur, pentru că oricât de adormit, anesteziat ai fi, nu se poate să nu te recunoști un pic. Să-ți vezi adică spaima de anonimat prin punerea în pagină a gloriei aclamate de alte manechine. Să-ți intuiești depersonalizarea, starea de papagal repetând neobosit marote lingvitice. Ori starea de intelectual rafinat, competent, tobă de citate, scriind cărți prin adiționare. Intelectual fad, incolor, inodor(în fapt), trăind într-un borcan și folosind cuvinte ce „agonizează” prin reviste „cu ștaif”.
                              Da, cartea aceasta detectează, deconspiră, scoate la lumină tot ceea ce e necrozat, mucegăit, fisurat, găunos. Cum puține cărți o fac.
                              Pe scurt, va frisona, va răscoli spiritele băgate până la gât în certitudini, acei „culturalnici” ce iradiază nu-i așa? nu știu ce iradiază dar asta se tot spune că fac.
                              Dar asta e o utopie. Oricum, lui D.K. îi plac utopiile pentru că ele își permit să eludeze fisurile și surogatele. Sunt „enclave ale spiritului”, asemenea călugărilor tibetani.
                                                                                                                               Cornelia Ichim-Pompiliu
                              prozator, critic literar

                              Cartea Mesaj către manechine  scrisă de Doru Kalmuski face parte dintre acelea care trebuie citite şi recitite. Este o carte de literatură cultă, scrisă la un înalt nivel literar, care impresionează prin aria tematică exhaustivă şi prin vivacitatea abordărilor şi a ideilor exprimate.
                               Autorul este tranşant cu lumea şi cu viaţa, extraordinar de sincer şi de lucid.
                              Nu sunt de acord cu toate concluziile domniei sale, dar, modul de abordare a realităţii şi al lumii transcedentale este captivant.
                              Îi mulţumesc lui Doru Kalmuski pentru această carte şi îi doresc să mai aibă Răgaz, Putere şi Luciditate până când se va întâlni cu Infinitul.
                                                                                                        Neculai Lupu
                              Rector al Universităţii George Bacovia

                               
                              Patimile după Doru K.

                              În volumul de publicistică literară Cronice și… anacronice),  observam că prozatorul din Spre vest, prin nord-est  nu are doar vocația, ci și voluptatea de a sonda maleficul, visceralul, scursurile și ordurile, într-un cuvânt Răul – până la ultimele consecințe. Spre vest… e un roman în care se răzuie poleiala, varul, chiar mortarul și se dezvăluie schelăria politică, structurile, încrengăturile… Totul e ca o descindere în infern, ziceam atunci, fără a anticipa acest recent Mesaj către manechine, unde, în prim-plan, nu se mai situează prozatorul, ci moralistul, eseistul, mărturisitorul.  Purtând povara propriei închipuiri, dar și a celor de la începuturi până astăzi, utopistul destructurează: A fi om în adevăratul sens al cuvântului nu presupune nimic mai mult decît a te ridica la înălțimea nimicniciei tale. Pitite sub umbrela unor (sub)titluri inocente (dacă există așa ceva, mai ales la Doru K.!), mesajele acestei cărți nu mai pot fi citite (doar) ca literatură, ci ca (o) învățătură de minte. Asta, în cazul în care acceptăm utopia  de-a ne afla și justifica un rost pe aceste meleaguri terestre… Evident, înafara rostului-fără-de-rost, al manechinului din vitrina existențial-publicitar-derizorie în care ne complacem.   Sunt disecate, rând pe rând (și rând cu rând) concepte, clișee, rituri și mituri, iluzii, ambiții, superficii, patimi și pătimiri, într-o succesiune și presiune ce devin, de la un moment dat, sufocante. Insuportabile, mai ales moral (dar și fizic, pentru cei mai slabi… de înger), întrucât trebuie să fii cam prea nesimțit, ca să ți se spună verde-n față cine-mi ești, iar tu să te prefaci (cum se și întâmplă) că-i vorba despre un altul, mereu despre un altul, nu (și) despre tine. Iată, mai la vale, doar câteva extrase din acest rechizitoriu (în care autorul nu se exclude, dimpotrivă! pe  el însuși): (…) Dorința vulgară, disperată, de a epata, de a fi văzut, auzit, cunoscut, lăudat, remarcat, de a fi ceva, cineva, un nume într-o listă, într-o carte, pe un stâlp, pe un generic, într-un manual. O  expectorație de vanități, de orgolii şi obsesii psihoide leagă una de alta personalitățile istoriei, într-un şirag de schizofrenie colectivă. (…)
                               Meditația e supliciul de a încerca să înțelegi o lume care nu are înțeles. Renunțarea la meditație e puterea de a o accepta aşa cum e. Consecințele primului proces conduc deseori către sinucidere. Consecințele celui de al doilea te fac să nu-i înțelegi pe cei care o făptuiesc. (…)
                              Inerția istoriei îi târăște și pe ei, manechine gonflabile, către mirajele mistice ale gloriei. O glorie  pusă în pagină și aclamată de alte manechine gonflabile. Asta e lumea în care trăiesc – artificială, bolnavă, inutilă, butaforică și lipsită de adevăr.(…)
                              Doar boala a reuşit să mă facă să înțeleg care a fost cauza cea mai fertilă a tuturor nemulțumirilor, frustrărilor şi, în final, a nefericirilor vieții. Doar atunci când nu mai ai nimic de câştigat, nimic de pierdut şi nimic de demonstrat începi să înțelegi sensul  ascuns atâta vreme al noțiunii de ambiție. E cancerul care te-a ros încă din copilărie.(…)
                              Viața îți oferă aproape zilnic  porții de disperare fiindcă, aproape zilnic, speranța moare iremediabil față de ceva anume. Doar idiotul sau bigotul pot prelungi speranța până la nesfârşit. (…)
                              Ea, laşitatea, e felul nostru  comun de a respira şi ne vine greu să ne ținem prea mult respirația. Ca şi invidia sau ura, laşitatea e fiziologică şi ne însoțeşte cu credință întreaga viață – cel care scrie aceste rînduri fiind unul dintre practicanți. Ca să poți trăi în societatea  pusă la cale de oameni trebuie să fii pregătit să-ți ascunzi convingerile, să-ți emasculezi sentimentele, să-ți reprimi entuziasmele sau atitudinile de reprobare, să te masturbezi moral. Adică să susții cu virtuozitate vasta partitură a laşității. Să faci din ea adevărul vieții tale de zi cu zi. (…)
                              Înțeleptului i-aş răspunde  că am izbutit, într-o viață, iată, destul de lungă, să izolez, din masa informă a pestriților fără însuşiri, doar două specii – clovnii şi brutele. (…)
                              (…) excesul de toleranță va conduce, invariabil, spre opusul său. (…)

                                Cartea lui Doru Kalmuski, Mesaj către manechine, se citește, de fiecare, pe propriu-i risc.
                              Nicolae Turtureanu,
                              Director al revistei Cronica Veche, Iaşi

                              Doru KALMUSKI, un gânditor cioranian*

                                          (…) Cu volumul „Mesaj către manechine” (Bacău, Ateneul scriitorilor, 2018), Doru Kalmuski intră fără complexe într-o familie spirituală atipică din literatura română/ europeană: Nietzsche, Cioran, Dostoievski, Eugen Ionescu, Papini, Gabriel Liiceanu, Noica etc. Ca şi mentorii săi, scriitorul bacăuan are o energie dubitativă demnă de urmat, îşi permite libertatea de a fi absurd, evită căderea în istorie, unde totul se mortifică, este bântuit de adevăruri dionisiace, de puseuri reflexive, interogative, ironice, sarcastice, satirice, glosează despre spectacolul tragico-comic oferit de omul-marionetă care trăieşte caragialean, ca „parazit al spiritului”. D. K. îşi asumă nebunia de a gândi cu propria-i minte – o particularitate rară într-o lume în care se gândeşte plat, impersonal sau nu se gândeşte deloc!                                                                                            
                              (…) Veţi remarca cum în maniera lui Malraux, cel din „Antimemorii”, D. K. condamnat „la libertate”  îşi scrie pentru un cititor încă nenăscut, „Antijurnalul”, fără nici un complex, cu detaşarea lui Eminescu din Glossă. El pare simultan interesat de individ, dar şi de umanitate în genere, de detaliul concret semnificativ („chirpiciul literar”) fără să uite să generalizeze, de trăirile personale, dar şi de ideile impersonale.
                              Observaţi, vă rog, polivalenţa temelor şi motivelor din „Confesionalul antropoizilor”, modul cum funcţionează „negustoria cu propria conştiinţă” şi cum se perpetuează simulacrul generalizat.  (…) Pentru a fi înţelese cele 110 glosse kalmuskiene cu titluri revelatoate (Lideri castraţi, Armonia şi răgetul, Mahalaua Facebook, Idiotul competent, Cei patru orbi, Cadavre de idei, Statul sunt eu, Decalogul lui Kalmuski, Nazismul erbivor şi placenta europeană, Revoluţie şi revelaţie, Exodul etc.) avem nevoie de o gândire organică, critică şi lipsită de prejudecăţi. Autorul volumului „Patru meditaţii despre predestinare” nu mi se pare a fi scriitorul abstract (ce glosează pentru plăcerea de a cugeta!), ci scriitorul organic, necesar astăzi mai mult ca oricând cetăţii, cugetătorul cu suflet de poet şi insomnii cioraniene, care gândeşte sub determinismul unui dezechilibru vital  oricărui artist ce se situează dincolo de ştiinţă, artă, politologie, istorie, filosofie, religie etc.
                                          Omul configurat în „MESAJ CĂTRE MANECHINE” aminteşte simultan de omul ridicol dostoievskian – ca şi acesta trăieşte periculos tristeţea şi-şi cultivă exagerat conştiinţa derizoriului propriu – dar şi de tragedia ridicolului cioranian. (…) Afinitatea electivă şi reflexivă cu patrulaterul aparent nihilist – Cioran, Ionesco, Nietzsche, Dostoievski – îi potenţează în scriitură, sentimentul zădărniciei şi conştiinţa absolută a neantului. Mesajul către noi, manechinele, este când cel al nebunului, când cel al geniului: „Nebunul şi geniul suferă de aceeaşi maladie cerebrală. Geniul rămâne doar nebunul pe care lumea l-a înţeles” (p.180). Mă întreb ce se crede în sinea lui D. K.: un înţeles sau un neînţeles?   
                                                                                                                                          Petre ISACHI, critic literar, 13 +
                               
                                          Mesaj către manechine..şi alte ciudăţenii politice

                              (…) Mesajul lui este o adevărată radiografie a unei societăţi bolnave, a unei societăţi bulversate şi atacate din toate poziţiile ca într-un poligon de încercări ale armamentului din dotare, a unei societăţi ajunse la cheremul unor lichele şi al unor ţoape ce se manifestă în varii domenii.
                              (…) Speranţa şi disperarea, aşa cum se numeşte tableta scrisă în 12 martie 2016, conturează drama fiinţială a unui popor ajuns pe marginea unei uriaşe prăpăstii.
                               Mesaj către manechine, scris sub forma unui jurnal… de front social, cuprinde secvenţe dramatice ce se derulează, din nefericire, chiar sub ochii noştri şi pe care nu avem totdeauna puterea de a le detecta.
                               El spune, bazându-se pe suficiente argumente, cum că: Biserica nu mai crede în Dumnezeu iar oamenii nu mai cred în Biserică.
                              (…) Tabletele lui Doru Kalmuski, adevărate tablete vindecătoare, sunt, aşa cum spune chiar el despre OM: 1oo% dorinţă şi tot atâta poftă.
                               Sigur că Doru Kalmuski se referă la dorinţa  dar şi pofta de lectură pe care trebuie să o aibă cititorul pentru a nu deveni un manechin în acest mare cor de manechine.
                                            Emilian Marcu, poet, critic literar, Iaşi
                              Îmi lipsesc abilităţile de critic literar, dar am plăcerea de a mă înconjura cu lucruri de preţ şi spirituale. Un asemenea lucru este lucrarea lui Doru Kalmuski, Mesaj către manechine, pe care am descoperit-o spre sfârşitul anului trecut, fiindu-mi recomandată din România, unde m-au purtat paşii profesiei. Nu se scrie aşa ceva în America, iar prin asta impactul lecturii a fost şi mai şocant. Cred că esenţa tuturor textelor poate fi redusă la nota din 2 februarie 2018, Teoria şi practica haosului, care ilustrează perfect întreaga parabolă a volumului şi implicit, titlul ei.
                              Voi încerca demersurile pentru ca acest manifest literar să apară şi în S.U.A.
                              Dr. Derek Fonesbeck, V.P. Stanford University, California