20 aprilie 2024
ActualitateParada absolvenților de la „Pedagogic”

Parada absolvenților de la „Pedagogic”

Zona centrală a orașului a fost din nou „teatrul de operațiuni” al adolescenților. De această dată au intrat în scenă absolvenții promoției 2018 ai Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău. Tinerii și-au dat întâlnire marți, 22 mai, la ora 11.00, în fața Prefecturii acolo de unde, după o ședință foto îndelungată, au plecat în tradiționalul marș al absolvenților. Defilarea, care s-a desfășurat pe traseul Primărie-Policlinica Veche-Aleea Parcului, a fost una zgomotoasă, tinerii fiind „înarmați” cu fluiere și vuvuzele. Destinația finală a marșului a fost Teatrul de Vară „Radu Beligan”, acolo unde s-a desfășurat cursul festiv.
Promoția 2018 a Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” numără 210 de elevi care reprezintă opt clase a XII-a la următoarele specializări: două clase învățător-educator, două clase Matematică-informatică, două Științe ale naturii și câte o clasă de Socio-umane, respectiv Filologie.

Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” are o tradiție. În cadrul cursului festiv, șeful de promoție înmânează celui mai bun elev din clasa a XI-a „cheia succesului”. Anul acesta, succesor la șef de promoție este Raluca Filip de la clasa a XI-a A. „Am ajuns aici prin muncă, ambiție și perseverență. Este o onoare pe mine să preiau «cheia succesului» și în același timp este o obligație să o păstrez anul viitor pentru a o preda mai departe. Nu cred că anul viitor va fi mai greu pentru că m-am obișnuit să muncesc, să țin ștacheta sus. Atunci când îți place ceea ce faci nu are cum să fie greu”, ne-a spus Raluca Filip, clasa a XI-a A, profil pedagogic.

„Ne despărțim de o promoție valoroasă, care pe parcursul celor patru ani de studiu ne-au adus numeroase bucurii prin reușitele lor, și mă refer aici la rezultatele la învățătură, la olimpiade și în diferite concursuri școlare. Le doresc baftă la examenul de bacalaureat, să-și aleagă o carieră bună, să fie căliți pentru dificultăți și să-și aducă aminte cu plăcere de anii de liceu.”
prof. Lavinia-Elena Băisan, directorul Colegiului Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” Bacău



Șefă de promoție este Alexandra Elena Grigoraș, eleva clasei a XII-a B, profil învățător-educator, care a absolvit cu media 9.93.
„Pentru mine, faptul că sunt șefă de promoție înseamnă rezultatul muncii mele intense timp de patru ani. Au fost ani grei, dar foarte frumoși, ani în urma cărora am devenit pregătită să înfrunt viața și să fac ceea ce-mi place, să lucrez în învățământ. Îmi voi continua studiile tot pe profil pedagogic, aici, la Universitatea «Vasile Alecsandri» din Bacău. Mi-ar plăcea să profesez la grădiniță.”

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri