25 aprilie 2024
ActualitatePoliția locală a ridicat 13 autoturisme abandonate

Poliția locală a ridicat 13 autoturisme abandonate

Biroul Siguranță Rutieră din cadrul Poliției Locale a Municipiului Bacău a organizat două acțiuni ce au vizat atât respectarea prevederilor OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cât și a Legii nr. 421/2002 privind regimul juridic al vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe terenuri aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale.

Pentru respectarea regulilor de circulație de către conducătorii auto, pe raza municipiului Bacău, s-a acționat în intervalul orar 09.00-12.00 și 16.00-18.00 în următoarele zone ale orașului : Piața Centrală, str. Ștefan cel Mare , str. Milcov, Bulevardul Unirii și Piața Sud. Cu prilejul acțiunii fiind verificate un număr de 31 autovehicule, aplicate un număr de 20 sancțiuni contravenționale, în cuantum de 1.280 lei și 28 puncte de penalizare la permisul auto.

Polițiștii locali, împreună cu reprezentanții Secției Utilaje și Servicii Tehnice din Primărie, au fost implicați în ridicarea de pe domeniul public al municipiului Bacău a unui număr de 13 autovehicule abandonate. Acestea au fost ridicate în baza Dispozițiilor emise de către Primar, întrucât proprietarii nu s-au conformat somațiilor emise de polițiștii locali. S-au ridicat autoturisme din zona următoarelor străzi: Aprodu Purice, I.I. de la Brad, Alexandru cel Bun, Gării, Bicaz, Bucegi, Milcov, Alunului, Prelungirea Bradului, Nufărului, Oituz și Bulevardul Unirii.



Au mai fost emise Dispoziții de ridicare pentru alte 16 autovehicule și pentru care s-a constat că au fost ridicate de proprietari.

Pentru vehiculele ridicate de pe domeniul public restituirea se va face conform art. 15, alin. 2 din H.G. nr. 156/2003, după achitarea unei amenzi contravenționale de 2.000 lei şi a taxelor aferente ridicării şi depozitării vehiculelor.

În cazul în care vehiculul nu este revendicat de către deţinătorul legal şi ridicat de pe domeniul public sau privat al municipiului, după expirarea unui termen de 30 de zile de la data anunţului, prin Dispoziţia Primarului, autovehiculul va fi trecut în domeniul privat.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri