Acasă Blog Pagina 2380

Măgărie sau sfidare?

Salariile demnitarilor au fost dospite legal cu aproape 10 procente. Liderii Parlamentului, premierul, preşedintele ţării, patriarhul vor câştiga peste 5.000 de euro lunar. Parlamentarii vor avea câştiguri de trei ori mai mari față de acum doi ani. Ca voinicul din poveste ajutat și de steroizii anabolizanți cresc salariile acestora. Pensiile aleșilor, precum și pensiile speciale, urmează același trend de poveste.

În țara aceasta în care milioane de oameni sunt prizonierii sărăciei cronice, clasamentele europene aruncându-ne mereu la periferia calității vieții, te-ai fi așteptat, totuși, la un gest de protest al unui demnitar. Ar fi putut protesta, de pildă, Președintele nostru, care mai scâncește uneori în front. Nu am speranța că-l voi vedea vreodată pe Întâistătătorul Daniel îmbrăcat simplu, sfidând luxul stânjenitor sau călătorind cu un Dusterpatriotic, dar, de vreme ce și domniei sale i-a fost dospit necuviincios salariul, printre vorbele spuse emoționant despre sărăcie, putea să arunce „anatema” și asupra veniturilor sale de pe statul de plată. Și chiar să le refuze.

Creștinește. Au mârâit leneș, desigur, unele proteste ale unor demnitari ai Opoziției, dar acestea au avut chipul unor șoapte, ale unor gesturi de mim electoral rătăcit într-o reprezentație caraghioasă de circ. În cele din urmă, atunci când este vorba despre luat/primit, concordia creștino-transpartinică devine vedetă.

Ce mai tura-vura: demnitarii acestei țări mimează truda și competența. Argumentul: calitatea vieții noastre.Truditorul onest și profesionist, inclusiv cel care este slujbaș la stat, nu poate nici măcar visa la asemenea miracole salariale. Mai mult, unde-ați văzut că în sistemul privat – care poartă, totuși, povara supraviețuirii acestei țări și respectă, cât de cât, regulile economiei de piață – sunt salarii care au crescut de trei ori față de acum doi ani?

Ce-avem în această mizerie? Măgărie sau sfidare? O sfidare măgărească?

Veste bună pentru întreg județul: Criza gunoiului se amână

    Reprezentanții Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS) Bacău, ai companiei Eco Sud, care administrează Celula de deșeuri II, și ai Primăriilor Bacău și Onești s-au întâlnit pentru a discuta problemele legate de plata facturilor restante și a taxei la „economia circulară”, care se varsă în Fondul de Mediu.

    Eco Sud notificase ADIS că va închide groapa de gunoi pe 11 ianuarie din cauza datoriilor acumulate în șase luni și a obligației de a plăti noua taxă. Primul subiect a vizat solicitarea Eco Sud cu privire la Actul adițional 1 la contract. Mai exact, operatorul cere ca taxa de 30 de lei/to la „economia circulară”, datorată Fondului de Mediu și stabilită prin OG 74/2018, să fie introdusă în fișa de fundamentare și adăugată la tarif.

    Apoi, Actul adițional 1 să fie aprobat de toate de unitățile administrativ-teritoriale (UAT) în Consiliul Local (CL) până la sfârșitul lunii ianuarie. Pe scurt, taxa de 30 de lei/to va fi plătită de UAT-urile membre ale ADIS și va ajunge în Fondul de Mediu, care finanțează proiecte de protejare a mediului derulate de firme, instituții și ONG-uri.

    Bogdan Seto, director ADIS, afirmă: „Această contribuție la economia circulară are rolul de a-i conștientiza pe români cu privire la importanța colectării selective a deșeurilor și reutilizarea deșeurilor reciclabile, care trebuie scoase de pe flux”. E vorba despre sticlă, plastic, hârtie, aluminiu etc.

    Subvenționarea taxei e legală!

    În planul actualizat al ADIS Bacău e prevăzută această taxă. Problema e că firma Eco Sud trebuie să vireze în aprilie (cel târziu!) suma datorată Fondului de Mediu, dar până acum nu a primit niciun leu de la UAT-uri, deși au trecut șase luni de la preluarea Celulei II. Nici nu poate primi din cauza popririi puse de către Romprest, operatorul care colectează deșeurile și le aduce la Celula II. „Recuperarea sumelor datorate pentru prestarea serviciilor e o chestiune foarte delicată. Totuși, există UAT-uri cu plata la zi, ceea ce este extrem de încurajator.

    Înseamnă că se poate”, arată Bogdan Seto. Încurajator este și faptul că municipiul Bacău a început să plătească și va achita totul în două săptămâni, după cum a promis primarul Cosmin Necula, prezent la întâlnirea cu Eco Sud. Municipiul Onești a fost reprezentat de directorul economic și de juriști, care au venit însoțiți de inspectorii Curții de Conturi. Cu acest prilej s-au lămurit că subvenționarea taxei de salubrizare este legală.

    E adevărat, există probleme de natură financiară determinate de neaprobarea bugetului pe 2019, a remarcat Bogdan Seto, dar operatorul nu poate să se bazeze pe asumări declarative, vrea să vadă hotărâri ale Consiliilor Locale.

    Soluție radicală: excluderea din ADIS

    Un alt subiect spinos a fost cel al restanțelor. Eco Sud se teme că în aprilie, când va plăti taxa către Fondul de Mediu, conturile ADIS vor fi goale. Deocamdată, a amânat închiderea Celulei II până la sfârșitul lunii ianuarie, termen până la care trebuie aprobat Actul adițional 1 prin HCL în toate comunele și orașele.

    „Sperăm că UAT-urile vor înțelege că au toate mijloacele legale la dispoziție, declară directorul ADIS. E o chestiune care ține de voință și asumare. Dacă în două ședințe consecutive ale CL nu vor fi aprobate documentele va fi clar unii nu vor și creează prejudicii întregului județ. Soluția va fi una singură: excluderea din ADIS.” Comunele și orașele excluse nu vor mai beneficia de colectarea deșeurilor de către Romprest și nu vor fi primite la Celula II Bacău, administrată de Eco Sud.

    Cosmin Necula: „Bacăul nu ar fi fost afectat de criza deșeurilor”

    Primarul Bacăului, Cosmin Necula, a declarat pentru Deșteptarea că municipiul nu ar trebui să fie afectat de criza deșeurilor deoarece orașul și-a plătit datoriile către Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubritate (ADIS).

    „Din decembrie anul trecut am făcut propunerile și Consiliul Local a aprobat să plătim sumele datorate către ADIS. Ulterior, Eco Sud ne-a solicitat să amânăm plata deoarece aveau de rezolvat o serie de chestiuni juridice cu ADIS și Romprest.

    A existat acel incident pe 3 ianuarie, când Eco Sud a refuzat să primească mașinile de gunoi; noi am luat legătura cu ADIS, am început să facem plățile”, spune primarul Necula. Din punctul său de vedere, municipiul Bacău și-a făcut datoria iar orice închidere a gropii de gunoi pentru deșeurile din oraș nu îi este opozabilă.

    „Nu noi suntem cei care să aibă datorii. Dacă, însă, Eco Sud va închide groapa de gunoi pentru mașinile care colectează deșeurile din Bacău, intrăm în altă problemă, cea a situațiilor de urgență”, a mai spus Necula, fără, însă, a dori să intre în detalii. (Răzvan Bibire)

    Anul succeselor. 274 de trofee și 535 de medalii pentru ADAMAS [Galerie foto]

      Dans sportiv. O disciplină fabuloasă și extrem de atractivă. Ce-i drept, un sport mai puțin cunoscut în România, și asta din cauza faptului că este puțin promovat. Paradoxal, România are mai mulți campioni mondiali în acest sport, dar aceste informații nu prea au ajuns la public. În doar câteva cuvinte, tocmai din acest motiv, vom încerca să trecem în revistă istoria acestui sport, foarte pe scurt.

      Numit cândva „dans de societate”, dansul sportiv a evoluat considerabil de la primul campionat mondial oficial, desfășurat acum mai bine de o sută de ani, la Paris, în 1909. Competiții de dans au început să fie organizate în anii ’20 în Marea Britanie, iar în timp au apărut forurile internaționale ce guvernează această activitate: WDSF (Federația Mondială de Dans Sportiv) pentru amatori și WDC (World Dance Council) pentru profesioniști.

      În România fenomenul apare încă din anul 1980, dar mascat, deoarece nomenclatura vremurilor de odinioară nu permitea așa ceva. Federația Română de Dans Sportiv se înființează în anul 1991, obținând personalitatea juridică în anul 1995 și devine membră a Comitetului Olimpic Român în anul 1997. Fenomenul „dans sportiv” se răspândește rapid în toată țara, ajungând astăzi să fie în primele trei sporturi ca număr de sportivi legitimați, iar pe plan mondial să se bată de la egal la egal cu țările care au scris istorie în acest sport.

      În Bacău, dansul sportiv a fost bine reprezentat încă din anii de după Revoluție, de-a lungul timpului existând mai multe cluburi care au adus satisfacții iubitorilor acestui sport din orașul nostru. În urmă cu 10 ani, a apărut timid un club mic, Dance Energy, care cu ambiție și muncă a început să crească. Din 2011, odată cu organizarea primei competiții, clubul și-a schimbat denumirea în ADAMAS, un nume ce astăzi este foarte cunoscut pe plan local, la nivel național și chiar internațional. Succesul a fost garantat de două axe de la care clubul băcăuan nu a făcut rabat. Calitate competițională și organizatorică. Astfel, CDS Adamas s-a făcut remarcat prin calitatea superioară a sportivilor în competiții, dar și prin organizarea de competiții internaționale ce au dus renumele plaiurilor băcăuane în lume.

      Anul competițional 2018, care a coincis cu aniversarea de 10 ani a Clubului de Dans Sportiv Adamas, a fost unul fantastic. A fost anul în care sportivii de la Adamas și-au depășit toate performanțele reușind rezultate de excepție. Drept dovadă stau cele 274 de trofee și 535 de medalii cucerite în 31 de competiții naționale și internaționale. Nu știu dacă sunt multe sau puține, dar dacă adăugăm și cele trei titluri de campioni și două de vice-campioni naționali, plus celelate podiumuri obținute de sportivii băcăuani în competițiile naționale și internaționale, totuși înseamnă ceva. Și pentru a nu lăsa informația în vânt, vă facem cunoștință cu acești sportivi de top:

      • perechea Sabin Buzdugan și Rebeca Tomiță, Campioni Naționali 2018 la clasă D, categorie de vârstă 10-11 ani.

      • perechea Marian Lungu și Bianca Condopol, Campioni Naționali 2018 la clasă E categorie de vârstă 10-11 ani.

      • perechea Alexandru Chirica și Cristiana Chiper, Campioni Naționali 2018 la clasă C Latino categorie de vârstă 19-35.
      Alexandru și Cristiana sunt și Vice-Campioni Naționali la clasă C Standard, aceeași categorie de vârstă.

      • perechea Matei Teodoru și Ramona Strîmbei, Vice-Campioni Naționali 2018 la clasa B Standard categorie de vârstă 14-15 ani.

      Cum nu putem, din lipsă de spațiu, să-i enumerăm pe toți cei care au reușit rezultate încununate cu medalii de aur, argint, bronz și foarte multe trofee, vreau să-i asigurăm însă că cele mai bune gânduri ale noastre sunt îndreptate către ei. Cu toate acestea, nu putem trece mai departe fără să-i menținonăm pe cei care au muncit cu acești campioni, antrenorii care i-au dus pe cele mai înalte trepte ale podiumului: Romeo Tanasă, Camelia Tanasă, Cristi Sava, Cătălina Țampău, Florin Munteanu, Marian Haidău; dar și a celor care contribuie în cadrul clubului la descoperirea și inițiera începătorilor în acest sport: Cătălina Sava, Elena Palcău, Maria Renchez, Denisa Scripcaru și Florin Ștefănescu. Lor li se alătură și instructorii de la alte stiluri: Silviu Stoic, Alex Diaconu și Andreea Dobrea.

      Remarcabil a fost în 2018 și evenimentul organizat de Clubul de Dans Sportiv Adamas, împreună cu Federația Română de Dans Sportiv – F.R.D.S. și Federația Mondială de specialitate – W.D.S.F., în parteneriat cu Primăria Municipiului Bacău. Vorbim aici, probabil, de cel mai important eveniment sportiv al anului în orașul nostru, Bacău Dance Open ediția a II-a, competiție în care au participat peste 1500 de sportivi de toate vârstele și de toate categoriile valorice. La competiția băcăuană, care s-a desfășurat între 1 și 3 iunie la Centrul de Afaceri și Expoziții, au evoluat sportivi din 15 țări, prestația acestora fiind evaluată de arbitrii internaționali din 11 țări (Rusia, Belarus, Ungaria, Italia, Israel, Bulgaria, Spania, Cehia, Irlanda, Germania și Republica Moldova) alături de alți 21 de jurați români. Aceștia nu au avut tocmai o misiune ușoară, nivelul competiției, așa cum au recunoscut oaspeții din străinătate, fiind unul foarte ridicat. De altfel, competițiile cu licențe W.D.S.F. au fost câștigate de favoriți. La categoria WDSF Adult Latin s-a impus perechea Guillem Pascal – Rosa Carne (Spania), numărul 7 mondial în clasamentul de ranking al W.D.S.F., iar la competiția similară, dar la secțiunea dansurilor standard, locul I a fost cucerit de perechea Alessandro Bosco – Laura Nolan (Irlanda), ocupanta locului 30 în clasamentul mondial. Pentru o mai bună înțelegere a clasamentului de ranking, este similarul clasamentului mondial în tenis, acolo unde Simona Halep este Nr.1 la feminin, în dansul sportiv locurile fiind ocupate de perechi, pe secțiuni, dansuri standard sau latino-americane sau la ambele secțiuni, pe categorii de vârstă.

      „Suntem mulțumiți de faptul că această competiție s-a derulat în condiții foarte bune, lucru care ne-a fost confirmat de toți oaspeții noștri. Considerăm că am evoluat față de ediția de anul trecut iar acest fapt a fost reflectat de numărul mare de participanți, mai ales al celor din străinătate, aceștia fiind sportivi de top. Bacău Dance Open 2018 este o reușită a noastră, a echipei mele de la Adamas și a tuturor partenerilor noștri care ne-au susținut și cărora le mulțumim”, a declarat la încheierea evenimentului Romeo Tanasă, președintele Clubului Adamas, organizatorul Bacău Dance Open.

      2018 s-a încheiat ca în fiecare an, cu un spectacol în care au evoluat toți practicanții de dans, de toate genurile, de la Academia de Dans Adamas Bacău. După programul pregătit de începători, sportivii de la performanță au oferit publicului un spectacol adaptat în pași de dans după celebra operă „Spărgătorul de nuci”, un spectacol așteptat și apreciat de toți cei care au fost prezenți în sala Teatrului de Vară „Radu Beligan”. La final, cei mai merituoși sportivi au fost premiați.

      „A fost un an excepțional pentru noi. Am reușit în anul aniversării noastre să atingem noi borne pe linia performanței, sportivii noștri crescând foarte mult în calitate. Suntem mulțumiți că munca noastră este apreciată și recunoscută, iar sportivii noștri au devenit redutabili. Dedicăm toate reușitele noastre orașului nostru, pentru că noi ne-am ridicat de aici și am construit totul cu resursele noastre locale, și mă refer în primul rând la faptul că sportivii noștri sunt băcăuani, susținuți financiar de părinții lor. Și cu asta am spus tot”, a precizat antrenorul Romeo Tanasă.

      Dansul sportiv, precum și alte ramuri din dans, sunt practicate la nivel larg la Academia de Dans Adamas din Bacău, cei mai mici dansatori având vârste de 4 ani, iar cei mai în vârstă… de 60 de ani. La nivel de performanță, cei mai tineri participanți în competiții au 5 ani și jumătate, iar seniorul clubului are aproape 50 de ani.
      La bilanțul clubului pentru anul 2018 au fost luate în calcul doar distincțiile obținute în competițiile naționale și internaționale de dans sportiv, fără a lua în considerare alte mii de medalii obținute la alte discipline dansante din concursuri locale, județene și naționale.

      Expoziţie de reptile vii la Vivariu

      Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii „Ion Borcea” deschide pentru public, la subunitatea VIVARIU (str. Popa Şapcă. Nr.3), marţi, 15 ianuarie 2019, ora 11.00, expoziţia itinerantă “Reptile exotice vii”.

      Vor fi expuse 100 de exemplare ce aparţin la 90 de specii de reptile exotice.

      Vizitatorii vor putea admira specii de reptile din zone tropicale și subtropicale, de pe continentele Asia, Africa, Australia, America și Europa alături de amfibieni, nevertebrate (tarantule și miriapode).

      În expoziție, pe lângă cele 12 specii de cobre (Naja sp.), 15 specii de crotali și 10 specii de vipere pot fi admirate cele mai veninoase specii de reptile incluse în top 10 mondial, amfibieni veninoși, șerpi constrictori dintre care cel mai mare este boa columbian, alături de cele 7 specii de pitoni iar cea mai mică specie expusă este cobra pitică.

      Expoziţia va fi deschisă în perioada ianuarie – aprilie 2019.

      Piețele băcăuane, pustiite, au un aer trist. Și rece!

        În ultimii ani, această perioadă vremea din an ne-a oferit felurite surprize. Dacă în urmă cu trei ani era un ger năpraznic, anul trecut aveam temperaturi ce mai cu seamă te duceau cu gândul spre primăvară. Anul acesta, vremea a ținut să ne arate că tocmai am trecut de Bobotează și că frigul e la el acasă. Acest lucru se vede și în piețele băcăuane.

        Ieri, în Piața Centrală, cu gândul să ne îmbrăcăm bine ca să anihilăm efectele frigului, ne-a ieșit în cale un… pălărier. Sau mai bine spus un căciular, că vindea căciuli de blană. Cel care le comercializa avea o căciulă cu urechi pe cap pe sub care se putea vedea că poartă și un fes. Acum nu știu din ce motiv: că era prea frig, că așa e moda sau că doar căciula de blană nu e eficientă. O doamnă la vreo 60 de ani, destul de plinuță, dorește să cumpere o căciulă de „blană nobilă, dar să fie mai tinerească”. Căciularul încearcă să o convingă că are cea mai bună marfă. Îi explică femeii că are căciuli aduse proaspăt din Ucraina la prețul de 100 de dolari.

        „Adică patru milioane doamnă. Pe centru găsești căciuli modelul ăsta la șapte milioane aduse din Polonia. Care credeți că-s mai bune?”, încearcă vânzătorul să-și convingă clienta, care nu se lasă înduplecată cu una, cu două. Îi lăsăm pe oameni să-și vadă de căciuli și mergem în zona de legume fructe.

        Tarabele goale ale pieții ne oferă o imagine dezolantă. Ici, colo câte un comerciant. La vânzare, în cea mai mare parte sunt rădăcinoase. Țelină, păstârnaci, morcovi, dar și cartofi sau ceapă. Mai vedem fasole uscată de mai multe feluri, murături și multe fructe: mere, pere, struguri, prune uscate…
        Cel mai bine în acest peisaj, în care distingem o tablă pe care scrie „producători din județul Bacău”, se potrivește o tarabă pe care zac citrice, struguri care se văd de la o poștă că provin de pe alte meleaguri, și, „bomboana de pe colivă”, niște ananas bine crescut.

        Într-un colț, aproape de ieșire din zona de tarabe, o găsim pe jumătate înghețată pe Aneta Avarvarei. Cu un radiator înfipt într-o priză de pe un stâlp metalic, tanti Aneta ne spune că nu mai poate de frig iar „încălzitorul” o ajută doar la mâini. Vinde cartofi și ceapă la săculeț. În fugă, doi posibili clienți întreabă cât e kilul de cartofi. La 2 lei, oamenii sunt nemulțumiți și spun că prețul ăsta e și la ei la țară.

        „De ce să mă supăr pe oameni? Fiecare știe cât și pe ce a muncit. Atât costă la mine. Poate să cumpere de unde vrea, dar la mine ăsta e prețul corect pentru că am marfă bună și numai eu știu cât am muncit pentru ea”, spune calmă Aneta Avarvarei. Am aflat de la ea că vine în piață în fiecare dimineață de la ora 7.00. Nu o deranjează nimic, dar, crede, o ușă la intrarea în piață ar fi mai mult decât binevenită. „De ce credeți că sunt atât de puțini vânzători? Dacă ar fi uși, ar fi mult mai cald și ar fi mai multă lume, cred eu”, mai spune tanti Aneta, pe care o lăsăm în urmă urându-i spor la vânzare și sănătate multă.

        Încercăm și în altă parte, mai exact în hala unde producătorii vând miere de albine, produse aplicole, flori și alte cele. Un domn, care n-a vrut să-și decline identitatea, ne-a spus că e venit de la Onești și că vinde flori. Cică în orașul de pe Trotuș nu prea merge segmentul ăsta de piață așa că își încearcă norocul în Bacău. Din păcate, spune omul, din cauza frigului nu merge treaba. La două tarabe lângă el o întâlnim pe Lăcrămioara Cioclu, din Răcăciuni. A venit la piață cu ceaiuri din plante uscate, trei feluri de fasole boabe, dulcețuri și zacuscă, hrean ras la borcan și borș de putină.

        „Nu prea merge treaba. Vând cât să-mi plătesc taraba și transportul. Nu vin în fiecare zi la piață, mai ales acum când e foarte rece. Noi suntem gospodari, avem de toate și mai aducem și la vânzare”, spune Lăcrămioara, care nu s-a înduplecat să se lase fotografiată, nici măcar pentru o poză pentru profilul de Facebook. „Am cont de Facebook, dar la profil am poză cu o floare. Nu vreau eu să-mi fac poze că am auzit fel de fel de întâmplări care se pot face cu fotografiile”, s-a justificat femeia.

        Îi urăm și ei de bine și părăsim piața, lăsând în urmă zona modulelor, în care se vinde aproape orice, cufundată într-un miros de mici pe gratar specific Pieții Centrale. Din păcate, meteorologii nu au vești bune pentru cei ce vin în piață. Va fi frig în continuare. Dar, în fond, e mijlocul iernii, nu?

        Restricții majore la folosirea muncii zilierilor

          Astfel, Legea 52/2011 care reglementează asemenea activități a fost schimbată, prin OUG 114/28 decembrie 2018, în sensul că o persoană care lucrează ca zilier nu poate munci mai mult de 120 zile pe parcursul unui an calendaristic, indiferent de numărul de beneficiari.

          Fac excepție zilierii care prestează activități în domeniul creșterii animalelor, în sistem extensiv, prin pășunatul sezonier al ovinelor, bovinelor și cabalinelor, în grădinile botanice ale universităților acreditate sau în viticultură, pentru care perioada de lucru poate fi de 180 zile într-un an. Persoanele ziliere care nu vor respecta această prevedere, riscă amendă între 500 lei și 2.000 lei.

          În ceea ce-i privește pe beneficiarii muncii zilierilor, ei trebuie să știe că nu pot utiliza o persoană mai mult de 25 zile calendaristice, în mod continuu. Dacă activitatea depusă de către zilier necesită o perioadă mai mare de 25 zile calendaristice, atunci beneficiarul este obligat să încheie cu el un contract individual de muncă pe durată determinată. În cazul în care beneficiarul va fi depistat că încalcă această prevedere, va suporta consecințele pentru practicarea muncii „la negru”.

          Dar cea mai importantă schimbare a legislației se referă la domeniile în care este permisă folosirea zilierilor. Dacă în vara anului trecut paleta domeniilor a fost extinsă la peste 10, acum a fost restrânsă la doar 3. Potrivit Legii 52/2011, modificată, până la 31 decembrie 2018 un zilier putea să muncească la același angajator 90 zile pe durata unui an calendaristic. Dacă el beneficia de serviciile unei agenții de intermediere între cerere și ofertă acreditată pentru munca ocazională, atunci avea voie să lucreze până la 180 zile la același agent economic.

          Aceeași lege prevedea că munca ocazională era permisă în agricultură, vânătoare și servicii anexe, silvicultură, cu excepția exploatării forestiere, pescuit și acvacultură, apicultură, colectarea, tratarea și eliminarea deșeurilor nepericuloase, precum și recuperarea materialelor, în hoteluri, baze și cluburi sportive ori în activități de alimentație (catering) la diverse evenimente.

          Mai puteau utiliza zilieri firmele care desfășoară comerțul cu ridicata al produselor agricole brute și al animalelor vii, organizează expoziții, târguri și congrese, derulează activități de publicitate, de interpretare artistică (spectacole), cercetare, întreținere peisagistică, de creștere a materialului săditor. Se mai lucra ocazional în grădinile botanice, zoologice sau în rezervații naturale.

          De la 1 ianuarie 2019 munca ocazională este permisă numai în agricultură, vânătoare și servicii anexe, în silvicultură, cu excepția exploatării forestiere, și în pescuit și acvacultură. De această reducere drastică a domeniilor vor fi afectate multe firme, dar și primăriile, care utilizau pe scară largă munca zilierilor mai ales la amenajarea spațiilor verzi. Firmele care vor folosi forţă de muncă ocazională în alte domenii decât cele prevăzute de lege vor fi sancţionate cu amendă cuprinsă între 10.000 şi 20.000 lei.

          Oneștiul va avea o nouă fabrică

            La început de An Nou primarul Oneștiului, Nicolae Gnatiuc, are o veste bună pentru cei aflați în căutarea unui loc de muncă, fiind foarte posibil ca în municipiul de pe Trotuș să se deschidă în perioada următoare o nouă fabrică.

            „Am semnat Certificatul de Urbanism prin care se inițiază demersurile legale de construire în Onești a unei fabrici ce aparține de societatea Smart Wood România SA Timișoara.

            Prin realizarea acestei investiții în orașul nostru se vor crea aproximativ 100 de locuri de muncă, având un impact pozitiv asupra diversificării ofertei locale de pe piața muncii. În prezent această companie este lider mondial în producerea bețelor de lemn pentru industria alimentară (înghețată / cafea), având un număr de 750 de angajați în cele 6 fabrici și 2 centre de distribuție. Societatea produce mai mult de 16 miliarde de bețe pe an, aprovizionând aproximativ 300 clienți din peste 50 de țări”, a declarat primarul municipiului Onești, Nicolae Gnatiuc.

            Primarul a mai menționat că unul din atuu-rile pentru care compania timișoreană s-a orientat pentru această zonă e dat de faptul că Oneștiul este conectat la principalele căi naționale de acces (rutiere și feroviare), dispune de o infrastructură locală de drumuri bune iar rețelele tehnico-edilitare sunt bine întreținute în toate cartierele. În plus, municipalitatea a asigurat în ultimii ani stabilitate și predictibilitate în plan fiscal și a atras numeroase finanțări nerambursabile, destinate modernizării și dezvoltării infrastructurii.

            Certificatul de Urbanism pentru realizarea la Onești a unei fabrici de producere a bețelor de înghețată și cafea pentru industria alimentară menționează că aceasta se va afla la ieșirea din municipiu spre Adjud, unde cu ani în urmă a fost fabricat parchet.

            A început nebunia

            Răzvan Bibire

            Abia ați ieșit din febra sarmalelor și a răciturilor că v-ați trezit în plin coșmar informațional: sunteți bombardați cu tot felul de știri care mai de care mai nebunească și mai dătătoare de frisoane. Ba că ONU anchetează intervenția jandarmilor de la mitingul de pe 10 august, ba că fosta șefa a DNA a atacat la CEDO decizia Curții Constituționale care a lăsat-o fără obiectul muncii, ba că s-au descoprit dosare care îi acuză pe unii, că sare cursul în aer, că vine apocalipsa economică, intrăm în criză și o să fie nasol…

            Abia mai respirați cu atâtea vești proaste pentru țară și vă întrebați ce să faceți. Păi, ce puteți face? Nimic. Să vă liniștiți, să vă trageți suflarea și să conștientizați că am intrat abrupt în anul electoral. Un an în care vom alege noua echipă pentru Parlamentul European și noul guvernator al coloniei.

            Ambele voturi sunt urmărite cu interes din exterior pentru că de modul în care românii o să voteze depind salariile babane ale unor birocrați de la Bruxelles, economiiile unor țări occidentale și viitorul politic al unor președinți de partide din Vest.

            De aceea este și presiuea aceasta așa de puternică; pentru că, pe de o parte, românii au început să vadă ce a devenit UE și, pe de altă parte, Occidentul nu vrea să piardă o piață de desfacere cum e România, țară bună să cumpere marfă proastă și scumpă și să livreze ieftin resurse naturale și mână de lucru.

            Viitorul Partidului Popular European depinde și de voturile din România; de aceea există o presiune din partea liderilor PPE contra actualului Guvern. Mai multe voturi pentru PNL înseamnă mai multe voturi pentru PPE și șanse mai mari ca doamna Merkel să primească investitura de șef al UE, după dezastrul lăsat acasă, în Germania. Există și o presiune a liderilor Partidului Socialiștilor Europeni, care au băgat de seamă că PSD îi cam părăsește și caută să se afilieze coaliției de partide conservatoare și suveraniste; de aici și atacurile PES.

            Pe lângă toată această nebunie a alegerilor europene, avem și alegerile prezidențiale, sau, mai pe șleau, alegerile pentru noul „gauleiter” care să coordoneze treburile din colonie în funcție de interesele patronilor externi. Vom alege ce țară va avea un cuvânt important de spus în România: Germania, Franța sau SUA.

            Surprize pentru kinderi

            Lotul băcăuan care a mers în pregătiri în Germania, în toamna lui 2017

            Vestea a adus-o Moșul. Chiar de Crăciun. Predând ștafeta Iepurașului de Paște: în vacanța de primăvară, o selecționată băcăuană de fotbal alcătuită din copii născuți în anii 2009 și 2010 va merge, timp de o săptămână, într-un stagiu de pregătire în Germania.

            Totul, în virtutea parteneriatului dintre Asociația Județeană de Fotbal și Asociația Regională de Fotbal și Atletism din Westfalia (FLVW). Inițiativa nu este nouă. Legăturile strânse dintre AJF Bacău și FLVW, consolidate încă din 2016, au dat mai multe roade de-a lungul anilor: schimburi de experiență la nivel de arbitri, donații de echipament sportiv făcute de partea germană, turnee pentru selecționatele de copii ale Bacăului.

            În toamna lui 2017, o astfel de selecționată formată din puști născuți în 2006 și 2007 a fost invitată de FLVW într-un turneu la Kamen-Kaiserau, „casa” tuturor selecționatelor de juniori ale Germaniei. Cei 22 de fotbaliști băcăuani au jucat atunci mai multe amicale cu echipe de profil similar și, totodată, au avut ocazia de a asista la două meciuri de seniori: Schalke- Wolfsburg din Bundesliga și Bochum- Fortuna Dusseldorf, din liga secundă.

            „Și acum, programul va fi unul similar, chiar dacă nu a fost bătut încă în cuie. Cert este că ne vom deplasa în Germania în perioada 20-27 aprilie, că vom sta tot la Kamen-Kaiserau și că vom susține un joc de verificare cu echipa de copii a celor de la Paderborn. Celelalte meciuri-test și partidele de seniori la care vom asista vor fi stabilite ulterior”, a precizat presedintele AJF Bacău, Cristian Sava, care a adăugat:

            „Duceam de mai multă vreme tratative cu partea germană pentru acest stagiu. Invitația a venit chiar cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă. Un cadou pentru care le mulțumim încă o dată oamenilor deosebiți care se află la conducerea FLVW”.

            Ca și în 2017, grosul cheltuielilor (masă, cazare, bilete la meciuri) va fi acoperit de nemți, băcăuanii trebuind să suporte doar costul transportului cu autocarul. Selecția lotului băcăuan va fi efectuată de președintele Comisiei Tehnice, Giani Florian, cel care a supervizat și acțiunea din 2017, atunci când la nivel de staff tehnic au figurat și antrenorii Bogdan Miron și Gabriel Vârlan.

            „Este clar că vor merge cei mai merituoși copii. Este și o recompensă, și un stimulent, dar și o experiență importantă în procesul lor de dezvoltare uman și fotbalistic”, a concluzionat presedintele AJF, Cristi Sava.

            Final de cantonament

            Astăzi se încheie cantonamentul efectuat la Slănic Moldova de voleibaliștii de la Știința și CSȘ Bacău pregătiți de Eusebiu Țurcanu. Stagiul de pregătire centralizată, demarat pe data de 3 ianuarie a inclus atât antrenamente fizice, cât și cu mingea.

            „A fost o perioadă de încărcare a bateriilor înainte de primele meciuri din 2019”, a explicat antrenorul Sebi Țurcanu, care a avut la dispoziție un lot remaniat:

            „Au fost marea majoritate a cadeților de la CSȘ deoarece duminică reluăm campionatul, dar și băieți de la Știința. De altfel, o bună parte din jucătorii CSȘ evoluează și pentru Știința.

            Au lipsit doar C. Matei, Purice, Glogojan și Cernov”, a spus Țurcanu. Dacă echipa de cadeți a CSȘ Bacău intră în focuri chiar în acest weekend, în schimb primul meci oficial al divizionarei A2 Știința va avea loc pe 26 ianuarie, cu prilejul etapei a șaptea, în care studenții se vor deplasa la Suceava.

            Biserica Precista în imagini 3D [Galerie foto]

              Băcăuanii și toți cei pasionați de turism sau istorie pot vedea, acum, imagini 3D ale uneia dintre emblemele municipiului – Biserica Precista. Lucrarea aparține tânărului arhitect Alexandru Șerban Bălan care a mai realizat imagini într-un astfel de format ale Bisericii Armene, ale Cinematografului Muncitorul, ale Casei Alecsandri, dar și ale stației de cale ferată din oraș.

              Alexandru Șerban Bălan s-a remarcat deja și prin câteva proiecte animate propuse pentru o față modernă și civilizată arhitectural a Bacăului și lucrează în prezent la refacerea cu mijloace specifice tehnologiei IT a imaginilor altor imobile din zestrea istorică a Bacăului.

              Imaginea Bisericii Precista este realizată prin randare după fotografii vechi ale acestui obiectiv.
              Biserica este parte componentă a Complexului arhitectonic al Curților Domnești din Bacău. A fost construită în vremea Sfântului Ștefan cel Mare de fiul său, Alexandru, și a fost sfințită la 1 ianuarie 1491.

              Construita din piatră și cărămidă în stilul specific epocii lui Ștefan cel Mare, biserica este bine proporționată și sveltă. Biserica Precista a rezistat timpului prin unele transformări și reparații întreprinse în secolul al XVII-lea, în vremea domnitorului Vasile Lupu. În secolul al XlX-lea, au fost alte transformări, care au denaturat forma originală a bisericii.

              Arhimandritul Nilos, de la Mănăstirea Esfigmenu, din Athos, a adăugat un pridvor, a construit o turlă deasupra pronaosului, a pictat interiorul bisericii în tempera și a pardosit-o cu dale de piatră. În anul 1924, Comisiunea Monumentelor Istorice a început lucrări de restaurare la acest monument, în vederea refacerii ei în forma originală.

              Lucrările au fost terminate în 1933. Lucrări de mare amploare s-au întreprins și între anii 1984-1988, dar și între 2001-2004.

              Crucea Roșie, mereu alături de cei în nevoie

                Continuă și în 2019 proiectul implementat de Filiala Bacău a Crucii Roșii, cu sprijinul Sediului Central al Crucii Roșii Române, prin intermediul căruia primesc ajutor treizeci de persoane vârstnice, cu grave probleme financiare și afecțiuni medicale.

                Astfel, voluntarii din echipa filialei băcăuane acordă îngrijiri la domiciliu, dar și alimente de bază și produse de igienă personală celor în nevoie. Deja, zilele acestea, beneficiarii au fost vizitați de Crucea Roșie, care le-a oferit pachete alimentare.

                Să ne amintim de câteva dintre cele mai reprezentative activități ale echipei Crucii Roșii Bacău pe parcursul anului trecut: intervenție post-dezastru în vară, în urma inundațiilor din Slănic Moldova, Moinești, Comănești, Dofteana și multe alte localități; instruirea voluntarilor în cadrul Taberei de pregătire în caz de dezastre de la Galion, instruiri de prim ajutor și asigurarea primului ajutor la diferite competiții; Caravanele de Paște și de Crăciun – ample proiecte sociale în sprijinul persoanelor nevoișe; îngrijiri la domiciliu pentru persoane vârstnice; transport pacienți cu ambulanța; campanie de donații rechizite; puncte de prim ajutor și informare; proiect împotriva abandonului școlar și multe altele.

                Șoferul care a produs accidentul de acum două zile de la Valea Seacă era un interlop din Iași

                  Șoferul care a adormit la volan și a produs un accident cu doi morți și trei răniți, în dimineața zilei de luni, era considerat a fi un interlop.

                  Florin B., 28 de ani, circula la volanul unui BMW, dinspre Bacău către Adjud, iar pe fondul oboselii a intrat pe contrasens și a lovit o mașină condusă de un tânar de 27 de ani. Ambii șoferi au murit iar trei dintre amicii interlopului au ajuns la spital.

                  Cei trei răniți au fost transportați de urgență la Spitalul „Sf. Spiridon” din Iași, la Unitatea de Primire Urgențe. Conform cadrelor medicale, cei trei s-au ales cu fracturi grave și au avut nevoie de intervenții chirurgicale urgente

                  Constantin B., fratele lui Florin a murit și el tot în urma unui accident rutier. Accidentul a avut loc în noaptea de 13 spre 14 mai 2015, la intrarea în Roma. El se afla pe scaunul din dreapta al unui autoturism Alfa Romeo, iar la volan se afla un nepot de-al său.

                  Presa din Iași scrie că Florin B. a avut probleme cu legea după ce s-a bătut alături de alţi prieteni cu membri ai unor clanuri rivale, însă a scăpat de acuzații după ce au fost retrase plângerile. Fratele său, Constantin, era considerat unul dintre cei mai importanți proxeneți din oraș și fusese pus sub acuzare de DIICOT într-un dosar în care procurorii afirmau că dusese mai multe tinere în Italia pentru prostituție.

                  Autoturism ieșit în decor pe DN 2G

                    FOTO: DRDP Iasi

                    Un autoturism a derapat în afara părții carosabile pe DN 2G (Scorțeni – Grigoreni, județul Bacău), accidentul nefiind soldat cu victime omenești.

                    Cauza probabilă a accidentului o reprezintă neadaptarea vitezei într-o curbă semnalizată corespunzător, pe un sector cu carosabil uscat, cu porțiuni de zăpadă frământată spre acostament, tratată cu material antiderapant (sare și clorură de calciu).

                    SURSA: DRDP Iași

                    „Parcul Catedralei” a devenit „Parcul Unirii – 1 Decembrie 1918”

                      Propunerea a fost făcută de consilierul Gabriel Stan, care a susținut oportunitatea acestei modificări în contextul Anului Centenar. „Acum 100 de ani, peste 100.000 de oameni din toate colțurile României se îndreptau către Alba Iulia, pentru a asista la desăvârşirea celui mai puternic act din istoria României.

                      Cu entuziasm şi inimi însuflețite de dragoste de tară, românii au venit să dea mână cu mână într-o tară unită. Pentru istoria noastră națională, Marea Unire de la Alba Iulia din 1918 reprezintă evenimentul cel mai important şi semnifică împlinirea idealului românesc de a trăi liber într-un singur stat national unitar”, se arată în expunerea de motive semnată de consilierul PSD.

                      Parcul Catedralei a fost amenajat în vremea administrației Stavarache și și-a luat denumirea aceasta pentru că în partea sa vestică se află Biserica Înălțarea Domnului, care prin dimensiunile sale a determinat lumea sa o considere „catedrală”, deși, etimologic, „catedrală” vine de la „catedra” episcopului iar aceasta se află la Roman.

                      În Parcul Unirii va fi amplasat și un monument dedicat unirii de la 1918 și a celor care sunt considerați a fi arhitecții acestui act istoric: regele Ferdinand și regina Maria. Monumentul „România Biruitoare” va fi ridicat pe locul pe care, acum, se află scena circulară din lemn, din zona vestică a parcului și unde a fost montată o cruce din lemn.

                      Aici ar urma să se desfășoare ceremoniile militare dedicate Zilei Armatei, zilelor veteranilor de război și a altor evenimente naționale.

                      Și Parcul Libertății a devenit Parcul Cancicov

                      După 1990, Parcul Libertății din Bacău, situat între Colegiul Pedagogic și Aleea Parcului, a fost rebotezat după numele fostului fruntaș liberal Mircea Cancicov. A circulat, atunci, legenda cum ca terenul pentru acest parc ar fi fost donat de Cancicov și, din acest motiv, merită să i se dea acest nume. Ulterior s-au găsit documente care atestau faptul că terenul pentru înființarea acestui parc provine din fosta „țarină” a orașului, loturi agricole aflate în exploatarea cetățenilor din Bacău, contribuția lui Mircea Cancicov fiind aceea că a pus o vorbă bună pentru ca o pepinieră să livreze câteva mii de puieți de arbori care au fost sădiți aici.

                      Ia zi una mai de-a noastră!

                      Am spus-o în mai multe rânduri. De altfel, cred că am și scris-o pe undeva. Așadar: dacă vrei să creionezi profilul unei nații, nu-i rău să-ți arunci un ochi și peste proverbele sale. Să-i asculți zicătorile. Și să-i dezlegi cimiliturile.

                      Chiar îi spuneam zilele trecute unui cunoscut că nu-mi aduc aminte să fi întâlnit expresia „neam prost” și la alții. La noi, la români, e de bază. Și sugestivă. Spunem despre X că „e neam prost”. Nesimțit, carevasăzică. Dar nu numai. Întâlnim și varianta „Y e neam de traistă”.

                      Ca să-i subliniem, în mod peiorativ, sorgintea țărănească a lipsei sale de maniere. Numai că, de multe ori, țăranul e mai „domn” ca orășeanul. Și mai cu frica lui Dumnezeu. Asta așa, ca o paranteză. Apropo de traistă și de Dumnezeu. Obișnuim să spunem că „Dumnezeu îți dă, dar nu-ți bagă în traistă”.

                      Zicala amintește despre o serie de calități native sau dobândite, iar noi, românii, nu suntem lipisiți de calități – isteți, descurcăreți, îndemânatici etc -, dar accentuează faptul că, de regulă, ele nu sunt și puse în practică. Sau, la obiect, în traistă, chit că unii, nu mulți, ce-i drept – ăi aleși, mai exact – au traistele pline de dau pe dinafară.

                      Din aceeași spiță e și „brânză bună în burduf de câine”. Asta cu brânza ar putea veni chiar de la daci. Mai zicem noi că nu știu cine „s-a făcut frate cu dracu’ pentru a trece puntea”. (Cu dracu’, măi, nu cu dacu’!). Adicătelea, omul nostru a știut să se învârtă. Să se descurce. Să-și atingă obiectivul. În mod duplicitar, ce-i drept. Românesc. S-a dat bine cu cine trebuia și atât cât trebuia.

                      Alta: „prostul dacă nu-i fudul, parcă nu e prost destul”. Sincer, ați mai auzit d-astea, d-ale noastre și pe alții? E plin în jurul nostru de „neamuri proaste”, de „brânză bună-n burduf de câine”, de frați ai dracilor și de proști-fuduli nevoie mare, încât, de multe ori uităm că există și oameni de puși la rană sau buni ca pâinea caldă. Acuma, pe bune: când ați gustat ultima dată dintr-o pâine caldă?

                      Mai mult înseamnă mai ieftin!Deșeurile reciclabile și biodegradabile vor costa „zero”

                      De câte ori aleșii județeni sau locali discută despre colectarea deșeurilor din județ și plata serviciilor, tonul este foarte ridicat, iar argumentele nu-și ating ținta. Așa s-a întâmplat și la ultima ședință a Consiliului Județean (CJ) Bacău, când s-a propus aprobarea Actului adițional 3 la contractul cu Romprest Service SA.

                      În debutul ședinței, Sorin Brașoveanu, președintele CJ, a precizat că proiectul „Sistem integrat de management al deșeurilor solide”, în care CJ Bacău a cofinanțat contribuția tuturor UAT-urilor (unități administrativ-teritoriale), ceea ce nu s-a mai întâmplat nicăieri în țară, a fost declarat funcțional de către Comisia Europeană în august 2018. După care au venit propunerile UAT-urilor (comune și orașe) de a actualiza planul de evoluție a tarifelor în funcție de numărul locuitorilor și de a se face „plata la cantitate”.

                      Nu s-a trecut la vot deoarece Petrică Mihăilă, PNL, a avut câteva observații. Liberalul a afirmat că trebuie identificate cauzele crizei și consultați toți factorii implicați, chiar dacă principiul care stă la baza Actului adițional 3 – plata deșeurilor la cantitate – este corect. Mihăilă a vorbit despre cauzele crizei, între care migrația băcăuanilor, adăugând că ar trebui analizate și cauzele migrației, dar Sorin Brașoveanu l-a rugat să se refere punctual la proiectul aflat pe ordinea de zi deoarece despre cauzele crizei se discută de vreo doi ani, la toate întâlnirile cu primarii, Garda de Mediu, ANRSC.

                      Sate ocolite de mașina de gunoi…

                      Petrică Mihăilă nu a renunțat, precizând că alte cauze sunt deficiențele operatorului de deșeuri și comportamentul locuitorilor.

                      „Un coleg de-al dumneavoastră, primarul din Stănișești, a semnalat că sunt sate întregi în care operatorul nu a călcat niciodată. Cum poate taxa UAT-ul pe cetățenii care nu au beneficiat niciodată de acest serviciu? O igienizare a acestui serviciu se impune în mod categoric, astfel încât populația să nu mai arunce orice, iar operatorul să înțeleagă că dacă va ridica o cantitate mai mică de deșeuri și suma facturată trebuie să scadă.”
                      Petrică Mihăilă, consilier județean PNL

                      Oamenii aruncă în containere nu doar deșeuri menajere, ci și balast, crengi, bălegar, a spus Mihăilă, insistând că noul mod de plată trebuie „coroborat cu o colectare selectivă”, sector în care nu s-a făcut mare lucru până în prezent. „Faptul că majorăm taxa nu înseamnă că am creat premisele ca această criză să nu se repete”, a susținut liberalul. Nu e vorba despre nicio majorare, l-a contrazis Sorin Brașoveanu:

                      „E o problemă legată de cele două contracte cu operatorii vizavi de modul de plată a serviciilor. Nu cred că există vreun operator care să presteze servicii gratuit”. S-a elaborat un plan nou de evoluție a taxelor, semnat de fiecare UAT în parte, „dar nu obligăm pe nimeni să-l aplice. Cine vrea poate merge pe planul vechi”, a afirmat președintele CJ Bacău.

                      În fapt, Consiliile Locale ale UAT-urilor (comune și orașe) membre ale ADIS au aprobat Actul adițional 3. Cu toate acestea, primarii sunt nemulțumiți, a afirmat Petrică Mihăilă, adăugând că sunt „sate întregi” în care mașinile operatorului Romprest nu ajung pentru a ridica gunoiul.

                      „Sunt săptămâni, luni de când discutăm cu primarii și ANRSC. Dacă există aspecte particulare, le putem analiza separat”, a afirmat Sorin Brașoveanu. Prezent la ședința CJ Bacău, Bogdan Seto, directorul Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Salubrizare (ADIS), a explicat mecanismul de plată care înseamnă, în esență, plata de către fiecare localitate a cantităților de deșeuri produse și ridicate efectiv, pe bază de tarif/tonă.

                      Sarcini pentru primari și operator

                      Au fost și alte observații: Cezar Olteanu, PNL, a criticat faptul că site-ul ADIS nu este actualizat, iar Sorin Umbrărescu, ALDE, a afirmat că penalizarea de 0,04% pe zi pentru întârzierea plății facturilor e prea mare și a propus reducerea procentului la 0,01%. Din păcate, nu se poate opera o modificare deoarece procentul e prevăzut în proiectul european și documentele care stau la baza licitației.

                      De altfel, a precizat Bogdan Seto, penalizările sunt suportate de fiecare UAT în parte, în funcția de propria datorie, nu de ADIS, în ansamblu. Ca răspuns la propunerea lui Petrică Mihăilă ca proiectul să fie amânat pentru a fi dezbătut cu toți factorii implicați, Sorin Brașoveanu a repetat că au avut loc nenumărate întâlniri cu primarii în ADIS și că putea participa la toate întâlnirile, deoarece sunt publice.

                      În plus, toate UAT-urile au aprobat documentul. Liberalul Mihăilă a insistat că autoritățile locale și aparatul primăriilor trebuie să conștientizeze populația să nu mai depună în containere materiale de construcții și alte deșeuri nemenajere, iar operatorul să înțeleagă că are obligația să presteze servicii de calitate pentru toți locuitorii județului – și pentru cei din orașe, și pentru cei din satele izolate -, în mod nediscriminatoriu. În final, proiectul nu a fost amânat, dimpotrivă, a fost votat în forma propusă, fără modificarea nivelului penalizărilor.

                      Modalitatea de plată („la cantitate”) și tariful unic pentru ridicarea deșeurilor reziduale (menajere) era firesc să treacă deoarece sunt avantajoase pentru toată lumea: 318,41 lei/to. Un semn de întrebare a apărut la „reciclabile”, pentru care tariful crește de 20-40 de ori. Mai exact, de la 65,14 lei to în urban și 110,29 lei/to în rural la un tarif unic de 2654,82 lei/to. Explicația a dat-o Bogdan Seto: cantitatea prognozată era de 2.000 de tone, dar se colectează doar 50 to/lună. Actul adițional stabilește că de câte ori va crește cu 20% cantitatea de deșeuri reciclabile și biodegradabile colectate dintr-o localitate, tariful va scădea proporțional. „Așadar, reciclabilul va costa zero”, afirmă Bogdan Seto.

                      Frigul de peste noapte dă de furcă oamenilor străzii

                        Ieri dimineață, la Spitalul Județean de Urgență Bacău a fost adus, în stare foarte gravă, un om al străzii, înghețat bocnă.

                        „Nu știm nimic despre el. A fost găsit undeva în zona Cimitirului Sarata. Are în jur de 50 de ani și este bărbat. A fost diagnosticat cu hipotermie severă”, ne-a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al unității medicale.

                        Ne apropiem de mijlocul lui ianuarie, și, așa cum e și firesc, frigul face legea în mijlocul iernii. Prognozele meteo n-au fost dintre cele mai fericite iar nopțile au fost destul de geroase. Acest fapt a creat probleme serioase persoanelor fără adăpost. Aceștia au încercat tot felul de soluții și s-au refugiat în scări de bloc, clădiri părăsite sau pe la spital.

                        Din păcate, aceste soluții nu sunt cele mai potrivite, de multe ori fiind alungați din cauza neplăcerilor create. De pe casa scărilor, de exemplu, au fost alungați de locatari pentru că viciau aerul, fiind nespălați de foarte multă vreme. În spital, ei sunt lăsați să stea peste noapte, dar a doua zi tot în stradă ajung.

                        Uși deschise în tabăra pentru sinistrați de la Gherăiești

                        Date fiind aceste probleme, situația în câteva cazuri a fost remediată de Direcția de Asistență Socială (DAS) din cadrul Primăriei Municipiului Bacău care a pus la dispoziția celor năpăstuiți locuri în tabara pentru sinistrați în cazuri de calamități din cartierul Gherăiești, campus care deține 30 de locuri de cazare în containere.

                        Astfel, în această perioadă, 10 oameni ai străzii beneficiază de aceste servicii, o parte dintre aceștia știind de existența acestui centru, alții fiind depistați și duși acolo de polițiștii locali. Există, însă, și situații când cei fără locuințe refuză să meargă în această locație, preferând să-și rezolve singuri problemele, apelând la diverse rude sau chiar cunoștințe. Polițiștii locali verifică aceste cazuri până la rezolvarea lor într-un fel sau altul, astfel încât oamenii străzii să nu rămână să înnopteze în condiții improprii.

                        În ajutorul acestor oameni au venit și câteva asociații și ONG-uri, cum ar fi Ovidenia, care le oferă câte o masă caldă, Crucea Roșie, care s-a oferit să acorde asistență medicală celor cu probleme de sănătate, sau Bronx, care a dus campanii de achiziționare de pilote, pături și haine pentru acești oameni defavorizați.

                        Soluție de moment

                        Aceasta este o decizie de moment, DAS având în derulare un proiect de construcție a unui centru dedicat oamenilor străzii.

                        „Este vorba de un centru pentru persoanele fară adăpost, centru ce se află în construcție pe strada Milcov. Lucrările sunt în plină desfășurare și vor fi gata cel mai probabil în primăvară, urmând ca persoanele fără adăpost să se bucure de serviciile noului centru din sezonul rece următor”, a declarat Carmen Diaconu, directorul Direcției de Asistență Socială Bacău, care a precizat că noul centru pentru persoanele fără adăpost va avea o capacitate de 30 de locuri.

                        Florin Ștefănescu
                        Roxana Neagu

                        Se reface strada Salciei

                          Strada Salciei din cartierul băcăuan Șerbănești va fi refăcută din temelii. Strada are o istorie complicată, după ce, în vremea administrației precedente, a fost proiectată canalizarea doar a unei porțiuni, lucrările bătând pasul pe loc. Acum, strada va fi racordată la rețeaua de apă și canalizare, va fi asfaltată și va beneficia de trotuare noi.

                          Consiliul Local Bacău a aprobat, la ultima ședință, documentația tehnico-economică, faza proiect tehnic, pentru construcția străzii Salciei, situată în cartierul Șerbănești. Aceasta are lungimea de 366 m, fiind formată din 3 tronsoane.

                          Acum, strada este balastată, nu are reţea de canalizare pluvială, iar reţeaua de alimentare cu apa este veche şi uzată şi nu are un diametru corespunzător deservirii tuturor consumatorilor, după cum a mai prezentat Deșteptarea, în nenumărate reportaje-anchetă.

                          Astfel, se va construi o reţea de alimentare cu apă în lungime de 393 de metri, care se va racorda la reţeaua municipală din strada Şerbănești, se vor executa branşamente şi cămine de apometre gata echipate și se vor sigila aparatele de măsură pentru toţi consumatorii. Pe conducta de apă proiectată sunt prevăzuţi hidranţi de incendiu supraterani.

                          În același timp, se va realiza o reţea de canalizare pluvială în lungime de 345 de metri. Pentru colectarea apelor pluviale vor fi amplasate guri de scurgere cu ramă şi grătar din fontă și corp gură de scurgere cu sifon şi depozit de aluviuni. Se va realiza un decantor pe colector în amonte de staţia de pompare. Sistemul rutier nou va avea o lungime de 336 m, cu lățime variabilă între 3 m şi 6 m, și vor fi executate trotuare cu lăţimi variabile între 0,5 m și 2,0 m.

                          Valoarea totală a investiției este de 1,37 milioane de lei cu TVA.

                          Excepționalul, ca normalitate

                          Răzvan Bibire

                          La 1871, cădea cel mai longeviv guvern pe care-l avuseră până atunci Principatele Unite, cel al lui Lascar Catargiu care reușise să guverneze cinci ani. Căderea se datora atât nemulțumirii liberalilor, care nu mai gustaseră de mult din dulceața fondurilor publice, cât și domnitorului Carol, care era hotărât să intre în preconizatul război ruso-turc iar Catargiu nici nu voia să audă.

                          În paranteză, să notăm că Lascar Catargiu a fost cel care-l convinsese pe Carol să nu abdice, după o încercare de lovitură pusă la cale de liberali cu concursul interesat al Rusiei.

                          Partea interesantă a fost că, după numirea noului Guvern, acesta a încercat să obțină condamnarea foștilor miniștri pe care i-a dat în judecata pentru presupuse abuzuri. Ne spune Radu Rosetti că, dându-și seama cât de șubrede îi sunt acuzațiile și că riscă să se facă de râs, Guvernul a recurs la un alt gest de spectacol: a pus deputații săi să acorde o „iertare” membrilor fostului cabinet pentru faptele de care fuseseră acuzați, deși aceștia nici nu fuseseră judecați.

                          Am dat acest exemplu ca să arăt că nimic nu este nou în politica românească iar ceea ce se întâmplă în această perioadă nu face decât să continue o tradiție veche de mai bine de un veac, în care cei care sunt ținuți departe de mierea publică îi acuză pe cei de la Putere că-și umplu borcanele dar, odată ajunși, la rândul lor, la guvernare, vor face același lucru.

                          Procese, acuze, iertări sau amnistii, toate acestea sunt praful pe care-l primim în ochi. În fiecare an urmăm aceeași tradiție care ne ridică tensiunea, ne face să avem spume la gură și ne aruncă într-o luptă politică inutilă și caraghioasă. Ne înjurăm unii cu alții pentru ca vreo câțiva aleși să-și facă plinul.

                          Trăim stări excepționale, credem că fiecare zi e altfel și că politicienii „celorlalți” sunt corupți și „ai noștri” sunt curați ca lacrima. Nu ar fi rău să ne trezim din acest vis și să devenim mai pragmatici.

                          ULTIMELE ȘTIRI