duminică, 14 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2376

Comănești: Doi tineri, reținuți pentru că ar fi bătut trei localnici

    La fata locului au ajuns pentru cercetari mai multe echipaje de Politie/Foto: Geta Panaite

    Poliţiştii din Comăneşti au reținut doi tineri, unul de 23 și altul de 25 de ani, pentru infracţiunile de lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii şi liniştii publice, violare de domiciliu şi distrugere. Asta după ce, un bărbat de 60 de ani din localitate i-a reclamat că ar fi intrat în curtea locuinței sale, i-au spart geamurile și l-ar fi agresat pe el, dar și pe fiul lui și concubina acestuia. Cei doi bănuiți și victimele fac parte din două familii aflate în conflict, iar în ultimul an ar fi avut mai multe altercații, unele chiar pe stradă. Suspecții au fost reţinuţi de polițiști pentru o perioadă de 24 de ore şi urmează să fie prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Moineşti cu propuneri legale.

    Eroare judiciară: În puşcărie pentru o pedeapsă prescrisă

      Un bărbat a dat în judecată statul român pentru o eroare judiciară şi cere despăgubiri de 142.000 lei pentru cele 142 de zile în care susţine că a fost privat de libertate în mod ilegal.

      Bărbatul arată, în acţiunea depusă la Tribunalul Bacău, că în noiembrie 2016, a fost arestat de IPJ Bacău, în baza mandatului emis de Judecătoria Buhuşi ca urmare a pronunţării unei sentinţe definitive, în 2007, prin care reclamantul a fost condamnat, pentru infracţiuni silvice, la 1 an şi 4 luni închisoare. Tot atunci, a fost revocată suspendarea executării unei alte pedepse de 2 ani, primită în 2004, astfel bărbatul avea de executat 3 ani şi 4 luni închisoare. Însă, mai spune reclamantul, printr-o altă sentinţă din 2006, pronunţată de Judecătoria Buhuşi (condamnare 3 ani închisoare, pentru furt calificat), instanţa a dispus revocarea suspendării executării aceleiaşi pedepse de 2 ani, aplicată în 2004, rezultând o pedeapsă totală de executat de 5 ani închisoare. „Astfel, prin două sentinţe diferite, împotriva subsemnatului s-a dispus revocarea suspendării condiţionate a aceleiaşi pedepse de 2 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr …/2004”, reclamă bărbatul.

      În 2011, el a fost arestat în Italia, în baza mandatului european şi mandatului de executare a pedepsei emis în 2006. „Conform certificatului de pedeapsă executată, emis de statul italian, rezultă că subsemnatul am executat pedeapsa la care am fost condamnat prin sentinţa penală nr. …/2006 a Judecătoriei Buhuşi, recunoscută prin sentinţa nr. …/2011 a Curţii de Apel din Caltanissetta, din care s-a dedus perioada de 3 ani de graţiere dispusă de statul italian şi 45 de zile aferente liberării anticipate. Astfel, pedeapsa a fost executată pe teritoriul statului italian în intervalul 10.11.2011 – 11.08.2013”, se mai arată în acţiune.

      După executarea pedepsei în Italia, bărbatul a revenit în România, iar în noiembrie 2016, a avut surpriza să fie arestat din nou de către IPJ Bacău, în baza unui mandat emis, în 2007, de către Judecătoria Buhuşi. Întrucât a considerat că pedeapsa la care a fost condamnat a executat-o, bărbatul a făcut contestaţie la executare. În acelaşi timp, Biroul executări penale din cadrul Judecătoriei Buhuşi a sesizat instanţa cu privire la faptul că pedeapsa la care a fost condamnat bărbatul şi pentru care a fost arestat este prescrisă. Cu toate acestea, dosarul s-a mai plimbat câteva luni între instanţele din Bacău şi Iaşi, fiind invocată excepţia necompetenţei teritoriale. Într-un final, în martie 2017, Judecătoria Bacău admite contestaţia la executare formulată de Biroul executări penale în cazul reclamantului. Instanţa a constatat că este prescrisă executarea pedepsei şi a dispus punerea în libertate a bărbatului.

      Decizia nu a fost contestată, iar reclamantul a fost pus efectiv în libertate în aprilie 2017. „Astfel, subsemnatul am fost privat de libertate după ce a intervenit prescripţia executării pedepsei pentru un număr de 142 de zile”, se precizează în acţiune. Pentru fiecare zi de puşcărie executată pe nedrept, bărbatul cere câte 1.000 de lei, daune morale, în total 142.000 lei. Tribunalul Bacău a respins, însă, acţiunea, fiind admisă excepţia inadmisibilităţii invocată de statul român. Bărbatul mai are o şansă în apel.

      „Locuiesc în Anglia, dar sufletu-mi rămâne pentru totdeauna la Bacău”

      Înainte de a vorbi despre ultimele sale apariții editoriale, dar și despre proiecte, Mariana Zavati Gardner, membră Uniunii Scriitorilor din România, filiala Bacău, mărturisește: „Locuiesc tot în Anglia, dar sufletu-mi rămâne pentru totdeauna la Bacău”. S-o ascultăm…

      „În cursul anului trecut am publicat în Colecţia Scrisul de azi, la Editura Singur din Târgoviște, volumul de versuri „Carrousel”, cu versuri scrise și traduse în limbile engleză ṣi franceză de mine, în limba germană de Ute Schlichting și de Cezarina Fischer, în limba italiană de Marilena Rodica Chiretu, în limba spaniolă de Fran Lopez, în limba greacă de Christiana Demertzi și în limba rusă de profesoara băcăuană Maria Creţu. Am avut bucuria de a fi inclusă în proiectul editorial sponsorizat și coordonat de Doamna Cristina Ştefan, vice-președinte al Uniunii Scriitorilor Filiala Bacău, care a publicat la editura personală, ArtBook antologia „Suflete spre Soare”, cu o prefaţă de Viorel Savin, volum care a marcat 2060 de ani de la naṣterea ṣi 2000 de ani de la moartea poetului roman Publius Ovidius Naso, decedat la Tomis. Tot anul trecut am publicat proza scurtă în Seasonal Tales, antologia Cenaclului The Little Gallery Writers din Norfolk, precum ṣi versuri în antologia „Openings 34”, publicată de Open University Poets UK, a cărei membră activă sunt.

      Îți amintești? O sută de ani… (1918-2018)… Cum se petrece întunericul/ pe ce-a fost câmpul de grâu/ Stâng, drept, stâng, drept/ Sunt obosit/ Cum se petrece întunericul/ Stâng, drept, stâng, drept/ Ich bin müde/ Cum se petrece întunericul/ Stâng, drept, stâng, drept/ Je suis fatigué/ Cum se petrece întunericul/ Revin de la linia frontului/ Îți amintești?/ cum viṣinul îṣi scutură petalele/ Stâng, drept, stâng, drept/ Gloanțe rebele străbat aerul/ sfârtecat de hiperită/ Îți amintești?/ Pomul de Crăciun/ soția, un vis prăfuit/ copiii, umbre în ceaţă/ O cucuvea bate în aer/ se pliază peste bulgării/ din mocirla saturată/ de creier proaspăt/ de membre răsucite/ de uniforme ciudate/ de la bătălia de noaptea trecută/ Eternitatea atârnă mândră/ deasupra sârmei ghimpate/ Stâng, drept, stâng, drept/ Bombe fluieră în depărtare/ și cad alene în țara nimănui/ Je suis fatigué/ îngână femeia nebună/ cum recoltează cartofi/ înecată-n noroi persistent/ Îți amintești?/ cum viṣinul îṣi flutură aripile/ cum se scufundă în noroiul eternității/ Stâng, drept, stâng, drept/ Sunt obosit/ Ich bin müde/ Je suis fatigué…

      Este poezia de deschidere a noului meu volum de versuri la aniversarea a 100 de ani de la terminarea Primului Război Mondial, care are acum bun de tipar. Ideea volumului s-a născut cu participarea mea la un proiect literar sponsorizat în Anglia, în cadrul unuia din cenaclurile literare la care sunt membră. În cadrul acestui cenaclu-atelier am scris versuri ṣi proză care vor fi incluse într-o antologie dedicată Armistiţiului ṣi care va fi lansată printr-un număr de recitaluri cu public în această toamnă.

      Continui să colaborez cu traduceri din poeţii englezi contemporani la revista Prosaeculum din Focṣani, cu traduceri, proză scurtă ṣi poezii la revista Banchetul din Petroṣani, la care sunt consultant literar. Am realizat traduceri pentru revista Bacoviana care apare la Bacău (redactor-ṣef, prof. univ. dr. Ioan Dănilă). Anul acesta am publicat versuri în revistele Ateneu din Bacău, Itaca din Dublin, proză în revistele Ardealul literar din Deva (la care sunt colaborator extern), Constelații Diamantine din Craiova (la care sunt redactor asociat), Ara Journal new series, editat de American Romanian Academy în SUA (la care sunt membră a colegiului editorial). De câţiva ani lucrez la un roman bazat pe scrisorile de dragoste scrise între cele două războaie mondiale de un colonel din Bacău logodnicei sale, născută la Bucureṣti. Între timp, am publicat bilingv capitole din volum. Am ajuns la versiunea a ṣasea. Cred că mai am încă de ṣlefuit volumul. Scriu ṣi uneori visez dimineaţa, între orele 9.00 am ṣi 12.00 am, apoi merg la o plimbare ca să-mi limpezesc mintea, iar după orele 11.00 pm recitesc ṣi ṣlefuiesc materialul scris. Rămân cu una sau maxim două pagini scrise la computer, la care prefer să scriu, cu excepţia situațiilor în care scriu ṣcolăreṣte, într-un carnet, la câte un cenaclu-atelier.”

      Bani de la stat pentru ameliorarea raselor de animale

        Crescătorii băcăuani de animale trebuie să-și verifice conturile, întrucât, de joi, 2 august, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Bacău efectuează plata ajutorului de stat pentru ameliorarea raselor de animale aferent lunii mai 2018. Banii se acordă ca sprijin pentru acoperirea costurilor administrative aferente întocmirii și menținerii registrului genealogic, precum și costurile aferente testelor pentru determinarea calității genetice sau a randamentului genetic al șeptelului.

        „Noi deja am și făcut plata, în data de 2 august, pentru cererea depusă în luna mai de asociația de taurine. Sprijinul este în valoare de 10.940 lei și a fost acordat pentru 1.655 capete de bovine”, a precizat Ghiță Burlui, directorul APIA Bacău.

        La nivel de județ, în luna iulie, 4 asociații de crescători de animale au depus cereri de plată pentru determinarea calității genetice a raselor de animale. Solicitările sunt pentru 62.495 ovine, 18.811 caprine și 1.562 bovine. În plus, pentru întocmirea și menținerea registrului genealogic, a fost depusă o cerere pentru 5.818 ovine. Potrivit H G nr. 1179/2014 privind instituirea unei scheme de ajutor de stat în sectorul creşterii animalelor, valoarea ajutorului de stat, acordat pe cap de animal/an, este de maximum 80 lei, în cazul controlului performanțelor producției de lapte, și 20 lei, în cazul controlului producției de carne, pentru rasele de animale din speciile taurine și bubaline, 15 lei, pentru controlul performanțelor producției de lapte, 5 lei, în cazul producției de carne, 3 lei, în cazul producțiilor de lână, pentru rasele cu lână fină, și 4 lei, în cazul producției de pielicele, pentru rasele de animale din speciile ovine și caprine,10 lei, pentru controlul performanțelor de producție la rasele de animale din specia porcine.

        Proiect de servicii sociale alternative

          A fost semnat contractul de finanțare pentru construirea a patru locuințe protejate și a unui centru de zi pentru persoane cu dizabilități la Răcăciuni.

          Astăzi, în Sala Mare a Palatului Administrativ, a fost semnat contractul de finanțare pentru Proiectul „Servicii sociale alternative pentru persoane adulte cu dizabilități”, care vizează extinderea infrastructurii de servicii sociale comunitare pentru dezinstituționalizarea persoanelor cu dizabilități din cadrul Centrului de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Răcăciuni. Au participat Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est, Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean (CJ) Bacău, Daniela Țîțaru, directorul general al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, Lucian Cheța, primarul comunei Răcăciuni, dar și echipa de implementare a proiectului din cadrul DGASPC Bacău.

          „Mă bucur să fim în acest moment împreună, să semnăm contractul de finanțare pentru un proiect cu o valoare importantă, de aproape 900.000 de euro. Am făcut un obicei în acest exercițiu să semnăm contractele de finanțare acasă la benefiicar sau la partener. Mi se pare un gest de apreciere și de respect pentru munca celor care se străduiesc și reușesc să facă din cheltuirea banului european o prioritate și, de fapt, nu cheltuim banii europeni, ci rezolvăm problemele cu care ne confruntăm și creăm condiții mai firești pentru oamenii care au nevoie de sprijinul statului”, a declarat Vasile Asandei, directorul general al ADR Nord-Est.

          „Acest proiect va fi un plus pentru județul Bacău și pentru noi, ca instituție. Practic, este doar un pas într-un proces. Acum au apărut acte normative care ne arată și alte direcții pe care trebuie să mergem. Astăzi vorbim de crearea unui centru de zi și a patru locuințe protejate în comuna Răcăciuni”, a completat Daniela Țîțaru, director general DGASPC Bacău.

          Cele patru locuințe vor avea câte șase locuri fiecare, iar centrul, care va deservi atât persoanele adulte cu dizabilități care vor locui în aceste locuințe, cât și membrii comunității aflați în situații de risc similare, va avea o capacitate de 30 de locuri.

          „Semnarea acestui contract de finanțare este rodul muncii unei echipe, a ceea ce s-a început cu ceva timp în urmă, este adevărat cu foarte multă grijă și cu o echipă de profesioniști și cu deschiderea comunităților. Astăzi, semnăm doar unul dintre contracte, cel pentru Răcăciuni. Prima ședință de Consiliu Județean din acest an a început cu aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru patru proiecte, unul din ele este cel de astăzi, și urmează și celelelate trei, cu Moinești, Tg. Ocna și comuna Tamași. Acestea sunt cele patru comunități care au fost deschise ”, a declarat și Sorin Brașoveanu, președintele CJ Bacău.


          Proiectul are ca termen de finalizare 29 de luni de la semnarea contractului și va fi unul important pentru beneficiari.

          VIDEO Moinești, conductă de petrol fisurată

            O conductă de petrol de 8 țoli aparținând SC OMV Petrom Moinești s-a fisurat pe strada Atelierelor, din municipiul Moinești.

            Două curți, prin care trece această conductă au fost afectate, iar produsul petrolier s-a infiltrat pe circa 200 de metri pătrați, potrivit oficialilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău.

            O conductă de petrol s-a fisurat la Moinești

            O conductă de petrol de 8 țoli aparținând SC OMV Petrom Moinești s-a fisurat pe strada Atelierelor, din municipiul Moinești.

            Două curți, prin care trece această conductă au fost afectate, iar produsul petrolier s-a infiltrat pe circa 200 de metri pătrați, potrivit oficialilor de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Bacău. Imediat la fața locului s-au deplasat Pompierii, reprezentanți ai OMW, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență Moinești, de la Garda de Mediu și de la Apele Române.

            „În prezent, la fața locului acționează pentru remediere lucrători din cadrul OMV Petrom. Măsurile PSI sunt asigurat de către o autospecială din cadrul ISU Bacău și două de la SPSU Petrom Moinești. Nu este afectat niciun curs de apă”, informează ISU Bacău.

            Printre primii la universitatea din Cluj-Napoca

              Sunt prieteni, frumoşi şi talentaţi. Munca din timpul anilor de liceu a dat roade. Pentru că sunt artiști merită promovați, ca un exemplu pentru tânăra generație. Au fost în aceeași clasă, a XII-a B, și au intrat cu toții la aceeași instituție de învățământ superior: Universitatea de Artă și Design Cluj-Napoca.

              Este vorba despre Andrei Murariu, admis cu nota 10, la specializarea Arte plastice – Fotografie – videoprocesarea computerizată a imaginii (primul loc), Alexandru Cadar, admis tot cu 10, la specializarea Arte plastice – Grafică (primul loc), Mihnea Jianu, admis cu 8.83, la specializarea Arte plastice – Fotografie – videoprocesarea computerizată a imaginii (locul patru), Oliviana Fundulache, cu 9.25, la specializarea Arte Plastice – Grafică (locul nouă), și Iuliana Călian, admisă cu 9.29 la Design (pe locul trei).

              „Mii de mulţumiri prof. Luminiţa Radu, coordonatoarea clasei a XII-a B, care s-a implicat cu dăruire în pregătirea elevilor, şi un pios omagiu adus regretarului prof. grafician Ovidiu Marciuc. Aceste rezultate ale copiilor arată, încă o dată, că la Colegiul Național de Artă «George Apostu» se formează olimpici, se şlefuiesc caractere şi se modelează OAMENI, iar ei, elevii, îşi vor putea picta VIAŢA aşa cum doresc, în culori vii şi frumoase.”
              Carmen Murariu, mama lui Andrei

              Ce facem în weekend?

                Premiere cinematografice:
                Misiune Imposibilă: Declinul (Mission: Impossible-Fallout 2D).
                Genul filmului: Acțiune, Aventură, Thriller. Distribuție: Tom Cruise, Rebecca Ferguson, Henry Cavill. Regia: Christopher McQuarrie

                Robin și Winnie de Pluș (Christopher Robin 2D). Genul filmului: Aventură, Comedie, Animație. Distribuție: Hayley Atwell, Ewan McGregor, Toby Jones. Regia Marc Forster.

                Vineri

                De la ora 18.00, „Artă în aer liber” în Parcul Catedralei, spectacole din cadrul ID Fest. Amedeo Chiriac (Vocea României), Romulus Țârdea (X-Factor), Maria Ilinca (X-Factor), Laurian Manta (Vocea României), Tommy Weissbuch (Vocea României) și Răzvan Krem Alexe.

                Sâmbătă
                De la ora 14.00, în Parcul Catedralei continuă momentele ID Fest: Romulus Țârdea (Vocea României), The Badea Brothers (Românii au Talent), Zsuzsana Cerveni (Vocea României) și spectacolul „La Fantasia”.
                De la ora 17.00, în Parcul Cancicov se sărbătorește Ziua Picnicului.
                De la ora 19.00 la Valhalla: proiecție de film, iar de la ora 21.00, show-ul de Stand-Up oferit de Teo.

                Petreceri
                „Sunny weekend in The Summer” vineri și sâmbătă de la ora 22.00 în Summer Club, cu dj Ciprian Botezatu;
                „EPIC Party” vineri și sâmbătă de la ora 23.00 în Times Lives Music.

                Sport
                De la ora 11.00, pe stadionul Aerostar, meci de fotbal din prima etapă a Ligii a II-a, dintre Aerostar Bacău și Pandurii Târgu Jiu.

                Schimbare de sistem

                A fost modificat modul de desfășurare a campionatelor de juniori organizate de AJF Bacău. În premieră, va avea loc și un campionat rezervat categoriei de vârstă Under 9. Nu mai sunt admiși antrenori fără licență

                Sezon nou, sistem nou. Săptămâna aceasta, Adunarea Generală a cluburilor cu activitate de copii și juniori afiliate la Asociația Județeană de Fotbal Bacău a votat schimbarea modului de desfășurare a campionatelor rezervate sectorului juvenil. „Marea majoritate a modificărilor au avut la bază dorința de a echilibra competiția”, a explicat președintele AJF Bacău, Cristi Sava.
                Astfel, la Under 15, cele 16 echipe au fost împărțite în două serii geografice: Seria de Est, ce va conține echipe din Bacău și Seria de Vest, cu formații de pe Valea Trotușului. Inițial se vor disputa șapte etape (practic, un tur de campionat), după care primele două clasate din fiecare serie vor susține un play-off, menit să asigure prezența- neobligatorie- la Campionatul Regional U15 pe Moldova. Competiția județeană va continua ulterior cu alte șapte etape, echipele participante fiind repartizate, în funcție de locul ocupat, în play-off și play-out.

                Și la Under 13 sunt 16 echipe, însă aici nu vor mai exista două serii, ci una singură. Participantele vor juca 15 etape, după care primele șase clasate vor accede în play-off, iar următoarele 10 în play-out.

                Under 11 este competiția cu cel mai mare număr de echipe: 17. Acestea vor juca în sistem campionat, disputând doar turul. Primele opt clasate vor evolua în play-off, iar echipele poziționate pe locurile 9-17 vor ajunge în play-out.

                În fine, de anul acesta va porni la drum și campionatul U9, care va reuni următoarele zece echipe: Atletico Junior Bacău, Sportul Onești, Moldostar Bacău, FC Bubu, Viitorul Bacău, Aripile 2017, AS Play Bacău, CSM Moinești, FC Dinamo Bacău și ACS FC Bacău. Meciurile vor avea loc în sistem campionat (tur și retur) și se vor desfășura pe terenuri de dimensiuni reduse de 40×20 metri. AJF caută, în premieră, un sponsor pentru competiția rezervată acestei categorii de vârstă.

                O altă noutate o constituie obligativitatea ca pe bancă să stea doar antrenorii cu licență. Totodată, înaintea fiecărui joc se va purcede la efectuarea confruntării, astfel încât să se elimine posibilitatea utilizării jucătorilor pe „fals”. În cazul în care o echipă va apela la astfel de tertipuri, ea va fi penalizată financiar cu 700 sau 1500 lei, iar dacă amenda nu va fi achitată în decurs de o săptămână, gruparea respectivă nu va mai fi programată în campionat.

                În sezonul 2018-2019, Bacăul va avea și o selecționată care va participa la CN Under 14, pe Regiunea Moldova. Acțiunile de selecție pentru configurarea reprezentativei băcăuane vor avea loc pe 7 august, în Onești și pe 9 august, în Bacău.

                ANAF instruiește firmele pe tema ajutorului de stat

                Biroul Ajutor de Stat, Practici Neloiale şi Preţuri Reglementate din Administrația Județeană a Finanțelor Publice (AJFP) Bacău devine punct de informare locală permanentă pentru toţi operatorii economici care doresc să acceseze noua schemă de ajutor de stat.

                Promovarea noii scheme de ajutor de stat – ne-a informat purtătorul de cuvânt al AJFP, Adrian Anghel – se va face şi prin intermediul întâlnirilor bilunare, în teritoriu, cu operatorii economici interesaţi. Astfel, pe 13 august o astfel de întâlnire va avea loc în Bacău, următoarea fiind pe 17 august, la Moineşti. Informații suplimentare pot fi obținute prin telefon 0234.510.015 sau prin email vasilica.filip.bc@anaf.ro.

                Pentru noua schemă de ajutor de stat a fost adoptată HG 476/2018 de modificare şi completare a HG 807/2014, publicată în Monitorul Oficial nr. 580/2018, Partea I.

                „Aplicarea acestei scheme de ajutor de stat – spune Adrian Anghel – urmăreşte stimularea creşterii economice prin realizarea de investiţii, iar modificările survenite au clarificat noţiuni şi au simplificat proceduri de acordare, vizând ca efect creşterea ponderii cererilor admise şi, implicit, a numărului investiţiilor de înaltă tehnologie, pentru realizarea produselor cu valoare adăugată mare”.

                Peste 1.000 de dosare penale, soluționate de agenții de proximitate

                  Polițiștii de proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău au avut activitate intensă în primul semestru al acestui an. Cunoscuți în sectoarele pe care le au în supraveghere, ei au fost chemați să aplaneze 51 de stări conflictuale și au desfăşurat 944 de activităţi în comunitate, respectiv în școli, cu asociaţiile de proprietari sau cu administrația publică.

                  O mare atenție a fost acordată și prevenirii victimizării bătrânilor, ei fiind ușor de înșelat de escrocii care folosesc Metoda „Accidentul”.
                  În municipiul Bacău sunt 25 de polițiști de proximitate, dintre care 14 la Secția 2 și 11 la Secția 1, dar au colegi și în celelalte municipii și orașe din județ. Aceștia sunt prezentați pe site-ul IPJ și fiecare răspunde de o anumită zonă din oraș.

                  Pe lângă sesizările legate de neînțelegerile dintre vecini, ei desfășoară și activități de cercetare penală pentru infracțiuni care necesită plângere prealabilă, cum ar fi cele de lovire, amenințare sau abandon de familie, dar sunt angrenați și în acțiuni de ordine publică, evidența persoanei sau comerț ilicit.

                  „În perioada analizată, polițiștii de proximitate au soluţionat peste 1.000 de dosare penale, 1.729 de petiţii şi sesizări și au constatat 10 infracţiuni în flagrant”, spune agent șef adjunct Cătălina Crețu, purtător de cuvânt la IPJ Bacău.

                  Festivalul filmului de comedie la Slănic Moldova

                    În stațiunea Slănic Moldova începe astăzi Săptămâna Filmului de Comedie. Manifestare va avea loc până pe 13 august, inclusiv, sub genericul „Un secol de film românesc în zece zile la Slănic Moldova” și este dedicată Centenarului Marii Uniri. Evenimentul este însă inclus în programul Festivalului INDIE al producătorilor de film independenți, IPIFF – ediția a XIII-a.

                    În deschidere, pe 3 august, de la ora 20,00, în Foișorul Muzical din Parcul Central va avea loc un concert extraordinar cu Nicolae Furdui Iancu și Mariana Deac, acompaniați de orchestra „Crai Nou” din Alba Iulia.

                    Iubitorii de film vor avea prilejul să vizioneze o selecție din cele mai bune filme de comedie, care vor fi proiectate în fiecare seară de la ora 20,30 pe un ecran montat în fața Sălii sporturilor din stațiune.
                    Iată și programul proiecțiilor:

                    4 august – „NEA MĂRIN MILIARDAR”
                    5 august – „ASTĂ SEARĂ DANSĂM ÎN FAMILIE”
                    6 august – „BRIGADA DIVERSE INTRĂ ÎN ACȚIUNE”
                    7 august – „SECRETUL LUI BACHUS”
                    8 august – „FILANTROPICA”
                    9 august – „MIJLOCAȘ LA DESCHIDERE”
                    10 august – „SELFIE”
                    11 august – „DOUĂ LOZURI”
                    12 august – „BRIGADA DIVERSE ÎN ALERTĂ”
                    13 august – „NEA MĂRIN MILIARDAR”

                    În caz de timp nefavorabil, proiecțiile vor avea loc în interiorul sălii de sport.

                    Mai duri ca Pandurii!

                    Aerostar Bacău- Pandurii Târgu-Jiu (sâmbătă, ora 11.00, stadion „Aerostar”, preț bilet:10 lei)

                    Începe cel mai tare campionat al ligii secunde din istorie! Un campionat cu echipe una și una: Petrolul Ploiești și FC Argeș, U Cluj și Farul Constanța, Poli Timișoara și UTA Arad. Alături de ele, Aerostar Bacău, singura reprezentantă a Moldovei în acest eșalon. Reveniți în B după o așteptare de 28 de ani, „aviatorii” vor întâlni sâmbătă, în prima etapă, fosta prim-divizionară Pandurii Târgu-Jiu.

                    „Este o echipă care și-a remaniat lotul, dar care păstrează vâna și ambiția oltenească. Pandurii aleargă mult și mizează pe jucători de 23-24 de ani dornici de afirmare”, a descris antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, adversara din debutul campionatului.

                    „Ne așteaptă un meci destul de greu, dar care meci mai poate fi ușor la Liga a II-a? Având în vedere că jucăm acasă, trebuie să ne impunem și să demonstrăm că nu am ajuns de pomană în cel de-al doilea eșalon al fotbalului românesc”, a adăugat tehnicianul băcăuan.

                    Aerostar are întreg lotul valid, recuperându-i și pe Căinari, Covasan, D. Munteanu și Roșca, absenți la ultimele amicale din motive de ordin medical. Singura problemă pe care băcăuanii au întâmpinat-o în ultimele zile a fost legată de găsirea unui teren de antrenament.

                    Cum, din cauza ploii abundente, gazonul de pe „Aerostar” a fost menajat, Hurdubei și compania s-au antrenat miercuri în sală, iar joi s-au deplasat la Roman pentru a efectua penultima ședință de pregătire premergătoare partidei cu Pandurii. La jocul cu formația pregătită de Adrian Bogoi, Aerostar ar putea utiliza următoare garnitură de start: Potcoavă- Mihălăchioae, Mihăeș, Al. Ichim, Chirilescu- Sahru, Chirilă, Fl. Istrate, Hurdubei- Vraciu, Buhăcianu.

                    Aerostar, 2018-2019
                    Antrenor principal: Cristian Popovici.
                    Antrenor secund: Andrei Vatră.
                    Antrenor cu portarii: Dan Moței.
                    Lotul de jucători
                    Portari: Alexandru Hărăguță (născut 10.08.1989), Octavian Potcoavă (24.10.1998), Florin Muntean (9.04.1997).
                    Fundași: Ionuț Mihălăchioae (30.01.1991), Vasilică Mihăieș (15.05.1990), Alexandru Ichim (16.01.1989), Vasile Chirilescu (24.10.1998), Alin Florescu (25.08.1998), Ionuț Covasan (8.01.1998), Bogdan Ardei (2.08.1998).
                    Mijlocași: Alexandru Roșca (29.01.1998), Dănuț Munteanu (6.02.1997), Alexandru Zaharia (1.07.1999), Ionuț Alexandru Chirilă (6.01.1990), Sorin Cosmin Ichim (3.01.1992), Florin Istrate (1.03.1989), Răzvan Ionuț Adăscăliței (6.07.1989), Radu Marian Honea (22.05.1998), Cornel Mihai Căinari (5.11.1998), Alexandru Sahru (9.08.1997).
                    Atacanți: Cătălin Ciprian Vraciu (21.01.1989), Valentin Buhăcianu (28.10.1993), Adrian Hurdubei (25.08.1990), Andrei Vlad Pavel (25.07.1992).
                    Achiziții: Fl. Muntean (ex Dunărea Călărași)-portar; Al. Ichim (Petrolul Ploiești), Covasan (ultimul an în Germania), Florescu (Bucovina Rădăuți), Chirilescu (FC Botoșani)- fundași; Zaharia (CSM Focșani), D. Munteanu (FC Snagov)- mijlocași; Buhăceanu (Știința Miroslava)- atacant.

                    Programul primei etape
                    Vineri, 3 august, ora 18.00: U Cluj- Metaloglobus București.
                    Sâmbătă, 4 august, ora 11.00: Aerostar Bacău- Pandurii Târgu-Jiu, ACS Energeticianul- Luceafărul Oradea, CS Mioveni- Academica Clinceni, FC Argeș- CS Balotești, Dacia Unirea Brăila- Ripensia Timișoara.
                    Ora 13.00: Farul Constanța- ACS Poli Timișoara.
                    Ora 15.30: Petrolul Ploiești- Sportul Snagov.
                    Duminică, 5 august, ora 13.00: Daco-Getica București- UTA Arad.
                    Ora 15.30: ASU Politehnica Timișoara- Chindia Târgoviște.

                    O nouă minivacanță pentru bugetari

                      Alte cinci zile de vacanță pentru bugetari. Pentru a lega sărbătoarea din 15 august de weekend, zilele de 16 și 17 august sunt declarate nelucrătoare. Anunțul a fost făcut de premierul Viorica Dăncilă în ședința de Guvern de joi. Pe 15 august, creștinii celebrează Adormirea Maicii Domnului.

                      În condițiile în care ziua de 15 august, liber legal de la stat, cade anul acesta într-o zi de miercuri, Guvernul a decis să prelungească acest liber al bugetarilor și în zilele de joi și vineri. Astfel, aceștia vor avea o nouă minivacanță de cinci zile.

                      „În căutare de la pâinea pentru trup la Pâinea pentru suflet.”

                      A-l căuta pe Isus este punctul de plecare într-o călătorie fascinantă. După ce a săturat o mulțime de peste cinci mii de persoane el a eclipsat. Poporul nu se mulțumește, îl caută din nou și nu se lasă până nu îl găsește și iară și îl pierde. O aventură interminabilă, îl căutăm, îl găsim, ne scapă, îl căutăm din nou și tot așa mai departe, dar orice străduință este premiată și ne face să urcăm la un nivel superior. În căutarea și găsirea lui, un rol important îl are cuvântul pe care l-a rostit, și atunci când este citit sau ascultat cu atenție, devine Cuvântul viu, Adevărul absolut, Calea sigură, Viața noastră, cea sigură care se continuă dincolo de puterile noastre omenești. Această căutare a lui Isus nu este o păcăleală, cel care se oprește este descalificat!

                      Omul este în căutarea noului și tocmai această noutate este Isus în Sfânta Euharistie. Omul nesatisfăcut de ceea ce are și de ceea ce este, caută ceva nou în structuri economico-sociale, într-o politică autentică, în noi cuceriri ale științei și ale tehnologiei… și este o căutare legitimă, dar nu se poate opri aici. Aceasta căutare a Noului continuă la nivel supranatural, se perfecționează în a cunoaște și înțelege mai mult cine este el raportat la Isus după a cărei imagine a fost creat și pentru care a fost creat, și acest lucru poate fi posibil dacă el însuși se reînnoiește în Duhul Sfânt.

                      Uimitoare este pedagogia lui Dumnezeu, cum ne educă pentru ca să putem trece de la cele pământești la cele cerești, cum se coboară spre noi, ne oferă cele pentru trup și ne învață să căutam cele pentru suflet, în Isus, Dumnezeu adevărat care se coboară pentru noi, ne învață cu multă răbdare, și apoi devine Pâinea pentru viața cea veșnică, „se face prizonierul nostru zăvorât în tabernacol, și ne cheamă să-l vizităm avertizându-ne: am fost în închisoare și nu ați venit să mă vizitați!” (Fericitul Anton Durcovici)

                      Căutați pâinea, inima casei, parfumul mesei, zâmbetul de la vatră. Prețuiți pâinea, podoaba câmpului, belșugul pământului, sărbătoarea vieții. Nu profanați pâinea, sudoarea frunții, mândria muncii, premiul cel mai sfânt al trudei omului. Căutați Pâinea vieții, Sacramentul iubirii, Sacrificiul împăcării, gloria nemuririi!

                      Pr. Claudiu Bereș, Parohia Catolică „Sf. Mihail” Sărata

                      Antreprenoriatul – o soluție pentru tineri, o speranță pentru toți

                      I-am văzut în tot mai multe împrejurări. La reuniuni sau conferințe dedicate pasiunilor pentru afaceri pe care le au, proiectelor cărora sunt dedicați încrezători că le vor pune în aplicare, la coloviile unor programe de finanțare dedicate lor.

                      Scepticii ar spune că toate acestea sunt doar o boare de vânt în uraganul adus de tranziție în economia României, că mai ales tinerilor li se oferă puțin pentru a porni cu succes în viață, că guvernul, că partile politice, că anumite grupuri de interese nu fac ce trebuie pentru ei. Că e atâta birocrație și dezinteres. Au și scepticii dreptatea lor. Dar numai în anumite pivințe și mai ales dacă ar fi să despicăm firul în patru, să luăm cazuri izolate.

                      În general, am senzația că lucrurile încep să se miște mai mult, că cine vrea și este perseverent reușește. Vorba ceea: numai cine nu vrea nu poate!
                      Aș putea compune o listă înteagă cu exemple de succes chiar din județul Bacău, ale unor tineri sclipitori, curajoși, adaptați vremurilor în schimbare rapidă, vizionari. Pe unii i-am văzut conducând proiecte ambițioase și chiar de anvergură.

                      Dar mulți mai stau încă robiți de ideea emigrației în Occident, într-un fel de Eldorado despre care află curând că nu e chiar cum sperau. Apar și în România posibilități destule: Programul Start Up, fondurile pentru tinerii care aleg agricultura, bani pentru cei care se orientează la activități non-agricole sunt numai câteva exemple.

                      Cert că este că acest nou lot de antreprenori sunt speranța națiunii deci și a județului și a orașelor în care trăim. Important este să vrea! Pentru că sunt destui care nu aleg asemenea cale. De parcă n-ar ști că Dumnezeu îți dă, dar în traistă nu-ți bagă.

                      Fondul clasei, pe vremuri

                      Înainte de 1990, fondul clasei era instituit oficial însă nu era alimentat cu bani. Sună ciudat, însă, ideea era că fiecare elev trebuia să adune acea sumă care rămânea la dispoziția clasei participând la efortul de recuperare a materialelor, la adunatul de plante medicinale sau la creșterea viermilor de mătase. Toate aceste activități produceau bani, deși nu acesta era scopul principal.

                      În principiu, se împușcau mai mulți iepuri dintr-un foc: pe de o parte se recuperau materiale, economisindu-se materii prime și energie, iar elevii erau învățați să coopereze și să muncească împreună. Desigur, nu întotdeauna scopul era atins, multă lume văzând în aceste activități doar o corvoadă care mânca aiurea timpul copiilor.

                      Totuși, la vremea respectivă ni se păreau niște activități agreabile. Bine, excepția erau viermii de mătase, pentru care trebuia să culegem într-una frunze de dud. Ce intră la recuperarea materialelor? Sticle și borcane, fier vechi și maculatură. Era să provoc o gravă criză economică în familie când am atentat la borcanele pregătite pentru dulcețuri și zacuscă. Sticlele preferam să le vindem chiar noi pentru bani de buzunar. Era 2 lei sticla de 1 litru și o prăjitură sau un suc erau 2,50 lei. Sau mai erau țiganii cu căruțe cu coviltir care mergeau din sat în sat și vânzând tot felul de prostioare și jucării contra sticle de un litru.

                      Însă maculatura și fierul vechi nu aveam unde le vinde și le aduceam la școală. La țară, locuitorii de la case aruncau la râpă ce nu le mai trebuia (cei de la bloc aveau ghenă) și era foarte ușor să găsești sobe vechi, burlane, piese stricate de mașini, unelte agricole și așa mai departe. Și mai plăcute erau ieșirile la plante medicinale. Asta însemna floare de tei, mușețel, gălbenele, coada calului, uneori cozi de cireșe, rostopască… Jumătate din recoltă duceam, evident, acasă: dimineața se bea ceai de tei, iar dacă răceai, serveai ceai de mușețel. Plantele erau puse la uscat în podul școlii și când le venea vremea, era chemată mașina de la Plafar. Marfa era cântărită și se plătea pe loc.

                      Spitalul Județean Bacău își face sursă proprie de apă și mărește rezerva

                        Este vorba despre o sursă alternativă, cu puțuri de mare adâncime, care vor alimenta rezervoarele de apă astfel încât, în situații de avarie la conducta principală, spitalul să nu mai rămână fără apă.

                        Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău are în derulare un amplu proiect pentru realizarea unei surse proprii de apă, dar și pentru mărirea rezervei de apă necesară unității medicale. Cea mai recentă avarie, care a lăsat orașul „pe uscat” pentru o săptămână, a fost o experiență grea pentru spital.

                        „Noi, cumva, am previzionat lucrurile astea. Acum doi ani, am făcut o documentație în ceea ce privește suplimentarea rezervei de apă a spitalului și constituirea unei noi surse alternative, proprii. Lucrarea este destul de amplă. A fost aprobată de către Consiliul Județean Bacău și finanțarea este asigurată tot de către acesta. Nu include doar o rezervă suplimentară de apă, ci și forarea a două puțuri de mare adâncime, de peste 130 de metri, pentru asigurarea sursei suplimentare și proprii de apă, include o parte de canalizare de la pavilionul medico-chirurgical și de la Pediatrie, o stație de epurare, o stație de tratare a apei, deci, practic, un ansamblu care să asigure și intrarea apei în rezervoare, dar și ieșirea acesteia în canalizare, conform prevederilor legale”, a explicat Adrian George Popa, managerul SJU Bacău.

                        Stația de epurare va aduce economii la bugetul spitalului, unitatea fiind nevoită să plătească lunar peste 10.000 de lei, penalități, din cauza apei uzate care nu este în parametri.

                        Se va face și o stație de epurare

                        „Spitalul Județean de Urgență nu a avut niciodată o stație de epurare și, ca atare, în fiecare lună, la controalele făcute cu Compania de Apă, parametrii la apa uzată, care intră în canalizarea orașului, erau depășiți și spitalul plătește penalități, și nu sunt bani puțini. Cu noua stație de epurare va fi în parametri normali și vom scuti aceste penalități, pe care inițial nu le-am acceptat, știam că trebuie plătite, dar mi se părea suma foarte mare, am avut și un proces în acest sens, însă l-am pierdut”, managerul Popa.

                        Șantierul a fost deschis în parcarea pavilionului medico-chirurgical, unde medicii își lăsau autoturismele, dar a fost închisă și o bandă de circulație astfel că, pe poarta dinspre Poliție, mai au acces doar ambulanțele. Pe de altă parte, și în parcarea din fața Spitalului Municipal, din Calea Mărășești, mai pot intra cu mașinile doar angajații. Contractul de proiectare și execuție a acestor ample lucrări a fost atribuit, în urma unei licitații, către SC Capital Invest SRL din Moinești, cu suma de 6,1 milioane de lei fără TVA, iar termenul de execuție este de 18 luni, potrivit conducerii spitalului, dintre care două luni, cele de proiectare, s-au scurs deja. Un alt șantier se va deschide, cel mai probabil în toamnă, la clădirea Secției de Pediatrie, care va intra într-o reabilitare totală, dar și la clădirea spitalului vechi, care este în procedură de atribuire la Compania Națională de Investiții.

                        „Până acum spitalul avea două rezervoare de apă. Unul de 150 mc și altul de 500 mc. Acum, se va mai face unul de 500 mc. Practic, cu 650 mc putem supraviețui trei zile, într-un regim de consum normal. Restricționat, ne-am dus și mai mult, la cinci zile, dar șapte zile s-a dovedit a fi o perioadă prea mare. A fost o situație la limită și cea mai critică a fost ultima zi. Apa într-un spital este absolut necesară și vitală în secții ca UPU, Neonatologia, blocul operator, stația de hemodializă. Oricum, am asigurat doar urgențele.”
                        Adrian George Popa, manager SJU Bacău

                        Coperta 1