Podul Serbanesti in 1995

O retrospectivă succintă a modului în care a evoluat Bacăul de-a lungul a 30 de ani, din punct de vedere urbanistic. A modului cum aceste transformări au fost reflectate și prezentate prin intermediul presei.

Lupta cu nemulțumirile

Pentru edilii unui oraș (județ), prioritățile sunt cele legate de căile și mijloacele de comunicare. Rețelele de drumuri, de alimentare cu apă, energie electrică și canalizare sunt pe primele locuri. Ele sunt incluse înt-un Plan Urbanistic General ( PUG), conceput de specialiști și votat de aleșii locali (județeni).Cu trecerea anilor Bacăul, proiectat pe vremea economiei centralizate, a rămas depășit. Soluțiile pe termen scurt mai mult au încurcat, rezolvând problemele doar pe moment.Trebuia schimbată infrastructura, reparate podurile și pasajele, realizată aducțiunea cu apă de la Valea Uzului.

Și instituțiile statului aveau nevoie de mai mult spațiu, deci de sedii noi. Multe obiective începute cu elan în 1992-’93, aveau să treacă cu mult peste termenele de execuție, din cauza situației economice în care intrase țara. Unele dintre ele aveau să fie realizate pe parcursul a mai multor administrații, în urma opțiunilor politice agreate de cetățeni. Într-un interviu publicat în iulie 1996 de către jurnalistul Daniel Moraru, realizat cu viceprimarul de atunci al orașului Vasile Săndulache, acesta afirma: „Sunt nemulțumit de cum arătă Bacăul.” Era vizată activitatea Direcției Domeniului Public.

„În prezent răspund de un sector vast, complex și foarte greu. Dacă ne referim la «moștenirea» preluată, nu exagerez dacă afirm că lucrurile nu stau deloc bine. Cetățenii care ne-au ales sunt complet nemulțumiți de modul cum arată Bacăul. Străzile sunt sub orice critică, salubritatea orașului lasă mult de dorit, periferiile orașului arată jalnic… Totul necesită mari sume de bani. La capitolul venituri stăm prost.

Bugetul care a fost aprobat în Consiliul Local este mai mic cu cca 1,5 miliarde lei dacă ținem cont și de inflație. Dorim sa reparăm arterele principale după care intrăm în zonele periferice…” Nimic nou dacă e să ne gândim că de atunci a trecut aproape un sfert de secol și parcul de mașini aproape că s-a triplat. Conform statisticilor, suprafața orașului crescuse în anul 2000, de la 1.645 ha, cât avea în 1975, la 1.737 ha. Aproximativ 860 de ha o reprezintau spațiile pentru zonele de locuit. Acestea au continuat să se extindă, pe suprafețele destinate inițial zonei industriale. Spații comerciale, clădiri de birouri, vile etc. au luat locul fostelor fabrici. Prima lucrare de anvergură s-a executat la Pasajul Letea, începută în martie 1991 și finalizată în 1993, cu amenajarea pasajului pietonal subteran.

Viitorul City Center Partizanul

În 1992 se pun pietrele de temelie pentru sediile BCR, RENEL (EON) și Judecătoriei din Buhuși. În martie 1994 se redeschide Bazinul de Înot. Apa caldă pentru locuințe curgea tot cu program, odată la 2 zile.

Dispare „Micul Lipscani”

O știre semnată Dan Mindirigiu, înghesuită într-un colț de pagină, dădea vestea bombă pentru micii comercianți. „După cum ne-a informat d-l ing. S. Vașnic, din cadrul Serviciului de Urbanizare și Amenajări Teritoriale, începând cu data de 31 martie 1994, negustorii ambulanți care își etalează marfa pe platoul din fața unității «Alimex» din Piața Centrală vor trebui să părăsească acest loc, rămânând să vândă numai cei care și-au înființat societăți în mai puțin de șase luni de zile. Pentru ceilalți se va licita spațiul de la etaj, din vecinătatea halei, până în prezent fiind depuse aproximativ 200 de cereri pentru numai 50 de locuri! Va dispare deci micul Lipscani din peisajul băcăuan? Halal politică liberală!…”

Podului de la Șerbănești dă primul semnal de alarmă în februarie 1995. Se fac doar mici remedieri.Tot în acel an, în decembrie, Arhivele Statului se mută în clădire nouă. Modernizarea spațiilor din Piața Centrală începe în 1996 cu Terasa Fero-Metal, în paralel cu amenajarea bazarului de pe str. Milcov. În septembrie, tot 1996, ministrul finanțelor de atunci, Florin Georgescu, era așteptat să taie panglica inaugurală, în fața clădirii care avea să găzduiască Direcția Generală a Finanțelor Publice. Cam din acea perioadă, începeam să gândim că se poate și la noi, ca în Occident. Bacăul să devină centrul economic al Moldovei. Odată făcută împărțirea teritoriului în zone funcționale și organizarea relațiilor dintre acestea, delimitarea zonelor cu interdicție definitivă sau temporară de construire se corela și potențialul uman cu cel economic și natural.

Orașul să devină curat, cu fațadele blocurilor renovate. Cu iluminat public și în parcuri. Bănci noi pe alei și locuri de joacă. S-au construit blocurile ANL, Podul Șerbănești, Pasajul Mărgineni, Pasajul Ștefan Gușe, sălașe de cult și cultură, Centrul de Afaceri. De ce atunci „Orașul” a devenit înghesuit, aglomerat? S-au scris articole despre autorizațiile de construcție. Au apărut clădiri noi, înălțate pe verticală. Lipsesc parcările. Proiectele specialiștilor, premiate, care propuneau o altă fațetă urbanistică a zonelor de interes și de promenadă, au rămas doar pe hârtie. Vorbesc despre spațiul vital, dreptul la aer nepoluat, metrul pătrat de verdeață și lumină naturală…

Doar orele târzii din noapte sunt hărăzite pentru somn! Deșteptarea!!!