19 aprilie 2024
SportBoateng, de la Arsenal la Aerostar!

Boateng, de la Arsenal la Aerostar!

Băcăuanii și-au încheiat campania de achiziții cu o lovitură: au adus un mijlocaș englez de 26 de ani format la gruparea „tunarilor” londonezi.
Aerostar Bacău a dat lovitura chiar în săptămâna în care se va relua campionatul Ligii a II-a.

Ieri, „aviatorii” au bătut palma cu un mijlocaș englez de origine ghaneză crescut la Arsenal Londra: Daniel Jesse Boateng! Acesta a semnat cu Aerostar un contract pe jumătate de sezon, cu drept de prelungire. În vârstă de 26 de ani (va împlini 27 pe 2 septembrie), Boateng a parcurs toate etapele formării sale ca fotbalist la „tunarii” londonezi.

De la juniori, unde și-a început activitatea în 2003, la 11 ani, trecând prin echipa de tineret, al cărei căpitan a fost timp de un sezon (2011-2012) și până la prima echipă, pentru care a debutat oficial în toamna lui 2011, la meciul din Cupa Ligii câștigat cu 2-1 contra lui Bolton Wanderers. La acel joc cu Bolton, Boateng a fost introdus pe teren în min. 80, în locul belgianului Thomas Vermaelen.



Pe lângă Vermaelen, Boateng i-a mai avut drept coechipieri la Arsenal, pe Rosicky și Arteta, pe van Persie și Arshavin, pe Gervinho și Theo Walcott. Iar ca antrenor, pe nimeni altul decât Arsene Wenger. Un background demn de tot respectul.

Care, din păcate, nu a favorizat derularea unei cariere la același nivel. Între 2010 și 2014, cât a avut un contract de profesionist semnat cu Arsenal, Danny Boateng a fost împrumutat, pe rând, la Swindon, Oxford și la scoțienii de la Hibernian. După care, a urmat un traseu de globe-trotter. Din Bosnia (Olimpik Sarajevo) în Suedia (Sodertalje), din Scoția (Airdrieonians) în Polonia (Rakow și Olimpia Grudziadz). Iar acum, în România, unde s-a aflat în această iarnă și în vederile Dunării Calărași.

„Chiar dacă nu a avut constanță, schimbând anual echipele, Daniel Boateng este un jucător interesant, care ne va ajuta cu siguranță”, a spus antrenorul Aerostarului, Florin Bratu. Tehnicianul băcăuanilor a argumentat: „Dincolo de faptul că a crescut la un club de mare tradiție precum Arsenal, Boateng are de partea sa calități certe. L-am văzut la antrenamente și mi-a plăcut mult: este inteligent, agresiv și are forță. Cu el am acoperi postul de mijlocaș central. În plus, l-am putea utiliza, la nevoie, și ca stoper”.

Aerostar va încerca să obțină zilele acestea, din Polonia, cartea verde a fotbalistului, care a jucat ultima oară la Olimpia Grudziadz, însă utilizarea sa la meciul de vineri, cu Chindia Târgoviște, din uvertura etapei a 22-a, este puțin probabilă, în condițiile în care Boateng nu este la zi cu pregătirea fizică. „Am încredere că va recupera deoarece este disponibil și dornic să prindă cât mai repede un loc în echipă”, a subliniat Bratu. „Îmi doresc ca prin venirea la Aerostar să dau un restart carierei mele”, a spus Daniel Boateng în momentul în care a semnat contractul cu gruparea băcăuană. Ieri- „tunar”, azi -„aviator”!

Mutările efectuate de Aerostar în această iarnă

Sosiri: portarul Andrei Udeanu (20 de ani, de la Oțelul Galați), fundașii Dudu Drugă (28 de ani, Energeticianul), Stejărel Vișinar (19 ani, Bucovina Rădăuți), Bogdan Porumb (19 ani, Ardealul Cluj) și Iulian Carabela (23 de ani, Daco-Getica), mijlocașii Daniel Boateng (26 de ani, Olimpia Grudziadz- Polonia), Alin Gojnea (21 de ani, CS Balotești), Alexandru Ciocâlteu (28 de ani, Petrolul Ploiești) și Sorin Tabacariu (24 de ani, FC Argeș) și atacantul Alexandru Pop (25 de ani, UTA Arad).

Plecări: portarul Hărăguță, fundașii Mihăeș, S. Ichim și Chirilescu, mijlocașii Sahru, Fl. Istrate, Căinari, Gavrilă și Hurdubei și atacantul A. Pavel.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri