Răzvan Bibire

Aminteam, acum câteva zile, despre oamenii liberi, cei rămași atât de puțini în România. Desigur, în zilele noastre, nici sclavii antici și nici iobagii medievali nu mai sunt, teoretic, posibili. Sclavia există, însă, în continuare, sub forme mai puțin vizibile.

A fi „om liber” în ziua de azi înseamnă să poți gândi liber, să nu depinzi de bănci, să nu fii cocoșat de povara ratelor și să-ți poți permite să spui lucrurilor pe nume, fără să te temi că o să fii concediat sau agresat pentru opiniile tale. Să recunoaștem că e tot mai dificil astăzi să-ți păstrezi acest statut.

Măcar și pentru că, din punct de vedere psihologic, omul se poate minți că a rămas liber și că ideile în care crede sunt ale lui deși i-au fost injectate de alții.

Pe acei puțini oameni liberi nu o să-i prea vezi pe rețelele sociale, nici în viața publică și destul de greu îi vei auzi în vacarmul mediatic. Ei sunt primele ținte atât ale vatafilor de sclavi, cât și ai sclavilor înșiși, convinși că cel care vede lucrurile așa cum sunt în realitate trebuie să fie nebun pentru că nu le vede așa cum le văd majoritatea.

La fel cum pentru o pasăre care și-a trăit toată viață în colivie, ideea zborului pare o erezie. Tragedia e și mai mare pentru că acești puțini oameni evadați din Matrix văd cum merg lucrurile și încotro se îndreaptă societatea fără să poată face nimic pentru a împiedica dezastrul.

Educația și inteligența le permite să extrapoleze lucrurile și să conștientizeze crizele însă acest „dar” le este inutil: masele nu le cred profețiile pentru că sclavii nu se pot ridica mai sus decât le permite lanțul. Unii vor continua să tragă semnale de alarmă, mulți, însă, vor abandona și-și vor căuta propria salvare față de vremurile ce stau să vină.

Nu te poți împotrivi unui torent; dacă umanitatea dorește să se arunce în prăpastie, nu poți împiedica acest lucru.