marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2349

Prima zi de şcoală

    În prima zi de şcoală, vreau să vă vorbesc despre educaţia din România. Numai că nu vreau ca asta să rămână singura zi în care le acordăm atenţie elevilor noştri şi în care facem declaraţii pe acest subiect. Ci îmi doresc ca, de la începutul şi până la sfârşitul anului şcolar să fim la curent cu tot ceea ce se întâmplă cu elevii noştri şi să găsim cele mai bune soluţii pentru a-i putea ajuta.

    Școala românescă încă mai produce valori. Acest lucru e cert. România are de două ori mai mulţi copii supradotaţi decât media mondială. Anual, mii de elevi participă la olimpiade. Îi vedem mereu pe elevii noştri cum urcă pe podium la competiţi internaţionale, cum câştigă premii importante şi cum se bat pentru titlul de “cel mai bun” cu copii care sunt o adevărată concurenţă. Iar mai apoi, când cresc, ajung în marile universităţi din lume, acolo unde numele ţării noastre este asociat cu cel al unor copiii foarte buni la matematică şi informatică.

    Eu am încredere că sistemul sistemul de învăţământ se va schimba în bine. Exact aşa cum a anunţat şi prim-ministrul României, Viorica Dancilă, că se va întâmpla într-un timp scurt, chiar din 2019. Există şi o ordonanţă în domeniul educaţiei, care include măsuri bune, menite să contribuie la creşterea calităţii în învăţământ. De exemplu, finanţarea de bază pentru copiii sub 3 ani, înscrişi la creşe şi grădiniţe, se va realiza, începând cu anul şcolar 2019-2020, din bugetul de stat şi după metodologia Ministerului Educaţiei Naţionale. În acest fel, copiii cu vârsta mai mică de 3 ani vor beneficia de activităţi educative susţinute de către cadre didactice specializate.

    În plus, Ordonanţa va „regândi” şi sistemul de învăţământ superior, iar una dintre modificări arată că avansarea în cariera didactică se va face prin introducerea de promovare pe post prin examen, conform practicilor internaţionale. Dar există posibilitatea personalului didactic de conducere, de îndrumare şi de control să fie degrevat de norma didactică şi astfel să poată acorda timpul necesar organizării şi activităţii manageriale.

    Tot până în anul 2020, avem de muncit ca rata abandonului şcolar să fie sub 11%, procent care este menţionat în stretegia Europa 2020. Și mai avem de lucrat şi la autorizaţiile de securitate la incendiu, la renovarea şcolilor, dar şi la dotarea lor.

    Știu că tot ceea ce ne-am propus nu e ceva ce putem face peste noapte. Ci e nevoie de multă răbdare şi înţelepciune. Însă vreau să cred că nu ne lipseşte niciuna şi că vom aduce la strandarde internaţionale unităţile de învăţământ din ţară.

    deputat PSD Elena Hărătău

    Veste tristă pentru Ionuț Iftimoaie: a încetat din viață tatăl său

      Unul din cei mai cunoscuți comăneșteni – Ionuț Iftimoaie, fost sportiv de performanță la K 1, trece acum prin clipe foarte grele. Aflat în Madagascar, unde filma o emisiune pentru un cunoscut post de televiziune de la noiel a primit vestea tristă a încetării din viață a tatălui său.

      Ionuț Iftimoaie a fost nevoit să părăsească în grabă filmările și a venit la Comănești pentru a-l conduce pe ultimul drum pe tatăl său.

      ”Mi-e greu să accept… dar trebuie! Odihnește-te în pace tăticule!”, a scris Ionuț Iftimoaie pe pagina unei rețele de socializare. La aceste rânduri ”au curs” peste 700 de mesaje de condoleanțe, multe dintre ele cu cuvinte de încurajare pentru ca Ionuț Iftimoaie să treacă peste această încercare. Un mesaj profund pentru cel dispărut (”Drum lin printre îngeri”) arată dragostea locuitorilor orașului Comănești dar și compasiunea , între mesaje fiind insemnate și cuvintele ”când îți pierzi un părinte simți că îți pierzi rădăcina!”

      Menționăm că Ionuț Iftimoaie s-a retras din cariera sportivă în urmă cu doi ani, după un meci disputat în fața a 30 000 de spectatori . În august 2016 el l-a învins la Comănești pe campionul mondial Jorge Loren, în Gala Superkombat.

      Pompierii vă invită în Piața Tricolorului

        Joi, 13 septembrie 2018, între orele 10:00 – 14:00, pompierii militari băcăuani vă aşteaptă în Piaţa Tricolorului, din municipiul Bacău, să fiţi alături de ei pentru a sărbătorii împreună Ziua de 13 Septembrie – Ziua Pompierilor din România.

        Vor fi prezentate autospecialele de intervenție si vor fi organizate concursuri cu tematică de pompieri pentru copii, cu acordare de diplome. Deasemenea, vor fi amplasate pavilioane cu accesorii de intervenție și machete de muniții de război rămase neexplodate din timpul războiului.

        De ce sărbătorim Ziua Pompierilor pe 13 septembrie?

        În fiecare an, la 13 septembrie este marcată Ziua pompierilor, în amintirea actului eroic al pompierilor militari, conduşi de locotenentul Pavel Zăgănescu în lupta din Dealul Spirii, împotriva trupelor otomane, pentru apărarea revoluţiei de la 1848. La 13 septembrie 1848, trupele otomane conduse de generalul Fuad Paşa au intrat în Bucureşti.

        În acea zi, a avut loc Bătălia din Dealul Spirii, ultima confruntare armată de pe teritoriul românesc între ostaşii Ţării Româneşti şi trupele otomane. Compania de Pompieri Bucureşti, sub comanda căpitanului Pavel Zăgănescu, a purtat o luptă eroică, cu toate că otomanii erau de douăzeci de ori mai numeroşi.

        Bătălia a rămas în istorie sub denumirea de ”baia de sânge de la Bucureşti”, peste jumătate din efectivul companiei de pompieri căzând în luptă. Ziua de 13 septembrie 1848 a rămas, astfel, unul dintre cele mai semnificative momente din istoria armei pompierilor, ea continuând să fie celebrată ca Zi a pompierilor.

        O noua ediție a Săptămânii Europene a Mobilității în municipiul Bacău

          În perioada 16-22 septembrie 2018 se va desfăşura în municipiul Bacău o nouă ediţie a evenimentului „SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII” (European Mobility Week) – a XVII-a la nivel european și a IV-a la nivel local, sub deviza „Combină și deplasează-te!” (Mix and move!).

          Organizatorul acestui eveniment, Municipiul Bacău, reprezentat de Agenţia de Dezvoltare Locală Bacău, invită cetăţenii municipiului să se alăture acestei inițiative, propunând o schimbare la nivel comportamental și oferind opţiuni de transport local și de mobilitate nepoluantă.

          Tema din acest an – „Multimodalitatea”- promovează utilizarea și combinarea diferitelor moduri de transport pentru deplasările urbane, atât pentru pasageri, cât și pentru mărfuri. Combinarea diferitelor moduri de transport înseamnă maximizarea beneficiilor pentru locuitori: costuri, rapiditate, flexibilitate, confort, sănătate, cu impact asupra îmbunătățirii calității vieții urbane.

          SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII ne încurajează să explorăm diferitele opțiuni pe care le avem la dispoziție pentru a ne deplasa și să ne gândim la modalitatea de transport care ni s-ar potrivi cel mai bine călătoriei noastre. De ce să nu încercăm să mergem cu bicicleta, să luăm autobuzul până la serviciu sau să mergem pe jos la cumpărături? Adoptând conceptul multimodalității și introducând metode de transport durabile în deplasările noastre putem fi mai în formă, mai sănătoși, mai fericiți!

          Parteneri și sponsori: Agenţia pentru Protecţia Mediului Bacău, S.C. Transport Public S.A, S.C. Barleta S.R.L., Coca-Cola, Cora, Fundația Comunitară Bacău, Federația Tinerilor din Bacău, GAL IDD Bacău, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar Bacău.

          PROGRAM

          SĂPTĂMÂNAEUROPEANĂAMOBILITĂŢII

          Bacău/16-22 septembrie 2018

          16 septembrie 2018 „Turul Ciclist al Mobilității Urbane”

          START: Parcarea Stadionului Municipal (Tic-Tac), ora 17.00. Lungime traseu – 7,5 km.

          Vestele vor fi asigurate de organizatori. Fiecare participant va primi materiale promoționale. Se va organiza o tombolă a mobilității, cu premii constând în biciclete!

          17 septembrie 2018 „Info-Mobilitate”

          Evenimentul va include acțiuni de mediatizare și informare a elevilor din școlile partenere, prin distribuirea de materiale educative (mape, pliante, postere, flyere). Acțiunea va avea loc în zonele din vecinătatea școlilor și în zona centrală, cu implicarea diferitelor ONG-uri și a voluntarilor.

          18 septembrie 2018 „Combină și deplasează-te!”

          Ziua va fi dedicată multimodalității – mersului pe jos, cu bicicleta sau cu mijloacele de transport public local. Angajații instituțiilor publice, toți locuitorii municipiului Bacău sunt invitați să aleagă și să combine mijloacele de deplasare spre și de la serviciu.

          În această zi transportul va fi gratuit pe autobuzele S.C. Transport Public S.A!

          18 septembrie 2018 „Masa Rotundă privind Săptămâna Europeană a Mobilității.”

          Incepând cu orele 11, în sala de conferință situată în incinta Centrului de Afaceri și Expozițional, va fi organizată masa rotundă privind Săptămâna Europeană a Mobilității. Se vor discuta aspecte legate de Politica de Parcări în Municipiul Bacău, poluarea fonică, transportul urban multimodal, din perspectiva Planului de Mobilitate Urbană Durabilă.

          20 septembrie 2018 „Să ne imaginăm vehiculele viitorului ”

          „Ne dăm întâlnire în curtea școlii cu biciclete, triciclete, trotinete, role”. Concurs „Cel mai trăznit mijloc de deplasare fără motor”. Activitatea se va desfășura cu participarea elevilor claselor gimnaziale din școlile partenere. Cele mai originale idei vor fi premiate.

          21 septembrie 2018 „Eco-Transport, concurs de desen și expoziție” . Activitatea se va desfășura cu participarea elevilor claselor primare, din școlile partenere. Cele mai frumoase desene și obiecte confecționate de copii, pe tema mobiltății urbane nepoluante, vor fi premiate.

          22 septembrie 2018 „Ziua fără mașini”

          În această zi va fi restricționat accesul autoturismelor în zona centrală a orașului. Se vor desfășura diferite activități, în colaborare cu organizațiile partenere: semi-maraton, crosuri, curse. Complementar, pe parcursul zilei vor fi măsurate de către A.P.M. calitatea aerului și indicele poluării fonice. În încheierea evenimentului SĂPTĂMÂNAEUROPEANĂAMOBILITĂȚII, începând cu orele 16.00, băcăuanii sunt invitați la o promenadă, pe acorduri muzicale, în zona centrală.

          Dan Bălan a lansat azi „Numa Numa 2”, continuarea fenomenului mondial „Dragostea din tei”

          Nominalizat la premiile Grammy și autor al unora dintre cele mai cunoscute hit-uri mondiale, Dan Bălan a lansat azi „Numa Numa 2”, o continuare a fenomenului „Dragostea din tei”.

          Videoclipul piesei a fost filmat în Uganda, Africa, acolo unde Dan Bălan a avut drept parteneri de filmare peste 100 de copii dornici să danseze și să ofere lumii întregi o parte din energia lor.

          Idea acestui proiect mi-a venit când, întâmplător, pe YouTube am dat de niște copii geniali din Uganda. Dansau cu atâta viață și energie, că am hotarât să plec încolo și să filmez ceva foarte fun împreună cu ei. Astfel, de la o idee la alta s-a format proiectul „Numa Numa 2”. De 15 ani cânt acest refren cu „Dragostea din tei” și de fiecare dată ochii mulțimii se aprind într-un mod deosebit când incepe «Ma Ya Hi… Ma Ya Hu»…”. Am hotărât să folosesc această energie dar într-o manieră mai fresh, pentru 2018, adăugând mai multe melodii noi compuse recent. Până la urmă conceptul a dus la Africa și la magia ei”, declară Dan Bălan.

          În primăvara acestui an, Dan Bălan a lansat piesa „Allegro Ventigo” (feat. Matteo), care în numai cinci luni a adunat peste 38 de milioane de vizualizări pe YouTube, si încă se mai poate auzi la cele mai mari radiouri și televiziuni muzicale din țară.

          Cum ne protejăm împotriva țânțarilor și cum ne dăm seama dacă ne-am infectat cu West Nile

            Medicul Tudor Ciuhodaru trage un semnal de alarmă pe pagina sa de facebook cu privire la înțepăturile de țânțari care pot provoca infecția cu virusul West Nile.

            „Nu neglijați înțepăturile de țânțari chiar dacă temperaturile au mai scăzut. Virusul West Nile face noi victime în România. Ieri au mai fost confirmate două cazuri de infecție. Până acum s-au înregistrat 166 de cazuri de infecţie iar 17 pacienți nu au mai putut fi salvați. Ultimul deces s-a înregistrat la Iași în urmă cu o săptămână. Anul trecut șase persoane şi-au pierdut viaţa iar autorităţile au fost nevoite să testeze tot sângele donat.

            Rețineți:
            1. Sunt 4 semne de alarmă care impun prezentarea la urgență: febră ridicată însoțită de durere de cap intensă, vărsaturi, stare generală alterată, sensibilitate crescută la lumină apărute la 2-8 zile după înțepătura de țântar.

            2. Este necesară spitalizarea pacientului și tratarea cu medicație intravenoasă.

            3. Nu exista un tratament specific pentru virusul West Nile.

            4. În cazul manifestarii de simptome de severitate medie (1 din 5 cazuri) (febră, cefalee, grețuri, vărsături, dureri musculare și articulare, urticaria, rar limfadenopatie) starea pacientului se îmbunătățește după 7-10.

            5. Prevenția este cea mai bună alternativă:
            a) Evitați înțepăturilor de țânțar (chiar dacă ieșiți afară pentru scurt timp). Intervalul dintre apusul și răsăritul soarelui este perioada de activitate maximă pentru majoritatea speciilor de tânțari. Evitați activitățile în aer liber în această perioadă sau

            b) Folosiți pe pielea expusă substanțe care resping insectele. Substanțele pe bază de permethrin nu se aplică direct pe piele.

            c) Purtați haine cu mâneci lungi, pantaloni lungi și ciorapi. (!!!)Țânțarii pot înțepa și prin haine. (Aplicarea de substanțe care resping țânțarii pe bază de pemetrhin pe suprafața hainelor poate asigura un grad suplimentar de protecție.)

            d) Utilizați și verificați integritatea plaselor contra insectelor.

            e) Puteți limita înmulțirea tânțarilor reducând locurile în care băltește apa (din jurul caselor și din subsolurile blocurilor.)

            Trei lucuri pe care e bine să le știți despre această bolă: cum se transmite, cum se manifestă și cum poate fi prevenită:

            1. Virusul este specific regiunilor tropicale si temperate. (A fost descoperit în anul 1937 in districtul West Nile din Uganda.)

            2. Pe continentul European virusul West Nile a fost adus de păsările migratoare infectate in Africa. (peste 110 specii de păsări pot fi infectate)

            3. Principala cale de transmitere la om este înțepătura de țânțari.

            4. Transfuziile pot fi o sursă de infecție.

            5. Virusul nu poate fi transmis prin contact fizic (atingere sau sărut)!

            6. Practic orice persoană (indiferent vârstă) înțepată de țânțari este predispusa la infectarea cu virusul West Nile însă

            7. Probabilitatea ca o persoană să se îmbolnăveasca de la o singură înțepătură este totuși redusă.

            8. 90% dintre cei infectați nu prezintă simptome.

            9. Manifestările pot fi diverse: de la cele asemănătoare unei simple răceli până la semne de meningo-encefalită.

            10. 1 din 150 de persoane infectate cu virusul West Nile dezvoltă simptome severe de boală.

            11. Riscul de îmbolnăvire severă și deces este mai mare pentru persoanele de peste 50 de ani sau cu deficiențe imune.

            12. Simptomele pot persista pe perioada mai multor săptămâni.

            13. Efectele neurologice pot fi permanente”.

            Programul SOS Satele Copiilor Bacău face un pas înainte pentru a se implica mai mult în dezvoltarea serviciilor sociale din judeţul Bacău

              * SOS Satul Copiilor Hemeiuș se mută în mijlocul comunității din Bacău * SOS Centrul de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi Bacău se extinde către mai multe comunități din județul Bacău.

              SOS Satele Copiilor România anunță lansarea proiectului „Servicii diversificate şi adaptate nevoilor copiilor din judeţul Bacău”. Acesta va fi implementat până în septembrie 2019, având ca scop îmbunătățirea calității serviciilor de asistență socială pe care organizația le oferă în județul Bacău. Concret, organizația vine cu următoarele schimbări:

              familiile SOS se vor muta în apartamente complet utilate, într-o zonă cu acces facil la servicii de calitate, în municipiul Bacău;
              proiectul de întărire a familiei (SOS Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Părinți și Copii) va fi extins de la nivelul a șase comunităţi rurale la cel puţin jumătate din comunităţile din judeţ, cu un accent deosebit asupra familiilor cu un risc crescut de separare.

              „De 25 de ani, SOS Satele Copiilor România urmărește în mod constant progresele sistemului serviciilor de îngrijire alternativă. Este firesc să ținem pasul cu nevoile în continuă schimbare ale beneficiarilor noștri. Prin urmare, programele SOS se dezvoltă atât pe plan local, cât și internațional, ținând cont de specificul fiecărei comunități în parte dar mai ales, de nevoile fiecărui copil ocrotit de organizație”.
              Diana Podaru, Director General SOS Satele Copiilor România

              Obiectivul principal al proiectului este de a oferi copiilor accesul la mai multe școli, la servicii specializate de sănătate, activități extracuriculare diversificate, posibilitatea de a socializa și de a-și face noi prieteni, o rețea modernă de transport și aprovizionare și, nu în ultimul rând, o siguranță sporită și o influență pozitivă asupra standardului de viață în general.

              Organizația urmărește o tranziție cât mai naturală pentru toți cei implicați, cu sprijin din partea autorităților locale și județene.

              „Proiectul pe care SOS Satele Copiilor România îl implementează în Bacău este menit să aducă un plus de calitate în viața de zi cu zi a copiilor si tinerilor. Este firesc și ne bucurăm că la nivelul municipiului Bacău, unul din partenerii noștri implementează un proiect care are la baza prevederile Convenției ONU privind drepturile copilului și care răspunde priorităților asumate la nivel național de către ANPDCA”.
              Daniela Ţîţaru, Director General al DGASPC Bacău

              „Soluția a venit în urma unei analize pe toate nivelurile de activitate, iar deciziile luate au punctat ceea ce este mai important pentru copii. Mutarea familiilor SOS va fi mai mult decât oportună, iar acest mesaj l-am primit atât de la copii, cât și de la mamele SOS și asistentele familiale. Specialiştii noştri – psiholog, pedagog, coordonator al mamelor SOS şi al asistentelor familiale – au avut consultări cu fiecare dintre membrii familiilor SOS și au aflat punctele lor de vedere, dorințele și așteptările acestora.

              Copiii nostri realizează care sunt noile oportunități, așadar sunt foarte curioși de tot ce este nou și sunt dornici să interacționeze cu alți copii, să se joace și să lege cât mai multe prietenii. În prezent sunt deja 5 copii care fac naveta la Bacău pentru a urma ciclul gimnazial școlar. Tot ce ne dorim este să putem să oferim tuturor șanse egale la un viitor mai bun.

              Sigur că orice schimbare presupune o încărcare emoțională și un strop de nostalgie, dar în același timp aduce cu sine deschiderea unor noi orizonturi.

              Totodată apreciem, prin serviciile de consiliere şi sprijin pentru părinţi şi copii dezvoltate de-a lungul a 11 ani în judeţul Bacău, că este momentul să venim în sprjinul mai multor copii şi comunităţilor cărora aceştia le aparţin pentru a le oferi şansa de a creşte într-un mediu familial iubitor şi protectiv.” Rodica Marinoiu, Director Program SOS Satele Copiilor Bacău

              Prin urmare, mutarea în municipiul Bacău oferă perspective de viitor mult mai bune pentru copiii aflați astăzi în sistemul de îngrijire alternativă în Satul SOS Hemeiuș, precum şi pentru cei care urmează a fi admişi începând cu anul 2020.

              Finanțarea acestui proiect este asigurată prin contribuția persoanelor private, oameni de bine din țară și de peste hotare, cât și prin sprijinul companiilor partenere din mediul privat. Costurile acestui proiect vor fi acoperite în proporție de 75% de către SOS Satele Copiilor Olanda, iar 25% din activități de strângere de fonduri la nivel local.

              Despre SOS Satele Copiilor România

              SOS Satele Copiilor România este o organizaţie neguvernamentală, membră a Federaţiei SOS Children’s Villages International, prezentă în 135 de ţări ale lumii.

              SOS militează pentru dreptul fiecărui copil la o familie, o copilărie fericită, o îngrijire potrivită, o educație buna și șansa unui viitor mai bun.

              Activitatea organizaţiei este centrată pe asistarea şi sprijinul acordat copiilor care au pierdut sau riscă să piardă îngrijirea familiei biologice. În prezent, 1000 de copii și tineri sunt sprijiniți direct de organizație, dintre care aproape 200 cresc în Satele SOS, din Bucureşti, Cisnădie – Sibiu şi Hemeiuş – Bacău.
              Peste 40.000 de copii și adulți au fost sprijiniți în mod direct de SOS Satele Copiilor România, din anul 1993.
              SOS Satele Copiilor România derulează, în paralel, servicii de prevenire a separării copiilor de părinţi, prin Centre de Consiliere şi Sprijin pentru Copii şi Părinţi, şi Centre de Zi.

              SOS Satele Copiilor România aniversează anul acesta 25 de ani de activitate.

              Scurt istoric al SOS Satul Copiilor Hemeiuș

              1990: SOS Satele Copiilor România se înființează și se semneză Convenția de colaborare cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
              1993: Au fost deschise în mod oficial cele două Sate SOS, din București și Cisnădie.
              2006: SOS Satele Copiilor România a preluat patru case de tip familial din Hemeiuș, de la organizația olandeză Children Development Trust (un serviciu înființat în 1997). Casele au găzduit la acea dată 29 de copii și au fost deservite de personal care lucra în schimburi.
              2007: SOS Satul Copiilor Hemeiuș a fost deschis oficial (26 de copii).
              2008: A fost înființat Centrul de Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți din Hemeiuș și a fost creată Comunitatea de Tineri din Bacău.
              Începând cu anul 2010, Centrul pentru Consiliere și Sprijin pentru Copii și Părinți din Bacău implementează proiecte finanțate din diverse surse (UNICEF, FONPC – Federația ONG pentru Copii, granturi din cadrul SEE – Spaţiul Economic European, Telekom, SOS Suedia, Asociația Speranța – Proiectul Talentino, Fundațiile Velux etc.).
              2011: A fost finalizată construcția de clădiri noi, astfel că numărul de case de locuit a crescut de la patru la șapte.
              În perioada 2010-2014, 42 de copii au fost admiși din județele Bacău și Vaslui.
              2013: A fost înființat Centrul de Zi din Hemeiuș.
              2015: Începând cu anul 2015, au fost realizate o serie de evaluări, ţinând cont de specificul amplasării şi organizării programului.
              2017: În urma procesului de analiză și a reacțiilor atât a copiilor cât și a mamelor SOS și a personalului de specialitate a rezultat idea de proiect. Aceasta a fost imediat susţinută şi de autorităţile judeţene din Bacău.

              O nouă ediţie a Festivalului Naţional „George Bacovia”

              Pus sub sigla „Bac-Fest”, Festivalul Naţional „George Bacovia” este organizat de Biblioteca Judeţeană „Costache Sturdza”, cu sprijinul financiar al Consiliului Judeţean Bacău, pe parcursul a cinci zile.

              Joi, 13 septembrie, de la ora 13.00, în Aula „Moldova” a Universităţii „George Bacovia” va avea loc ceremonia de acordare a titlului de Doctor Honoris Causa actriţei Maia Morgenstern, iar de la ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Municipal „Bacovia” celebra actriţă va conferenţia pe tema: „O lecţie de bune maniere”.

              Vineri, 14 septembrie, ora 12.00: Colocviile Revistei ATENEU: „Romanul istoric, între realitate şi ficţiune” – Sala Multimedia a Bibiliotecii Judeţene. De la ora 16.00, Atelier de joacă: Ioana Nicolae – Vertijia, în aceeaşi sală. 17.00 – Premiile Revistei ATENEU (Centrul Cultural „George Apostu”).

              Sâmbătă, 15 septembrie, ora 12.00: UBUNTU, performance realizat de poeţii participanţi la Festival (Observatorul Astronomic). De la ora 17.00, debutează Dialogurile Bac-Fest. Mircea Cărtărescu – „Un om care scrie”, Teatrul Municipal „Bacovia”, iar de la ora 20.00, în aceeaşi locaţie, va avea loc Gala Premiilor Festivalului Naţional „George Bacovia”, urmată de un recital extraordinar Ada Adam.

              Duminică, 16 septembrie, între orele 10.00 – 16.00 – Autobuzul Bacovia.

              De la ora 16.00, continuă Dialogurile Bac-Fest. Cătălin Dorian Florescu: „Bărbatul care aduce fericirea” – Teatrul „Bacovia”. De la ora 18.00, în Piaţa Tricolorului, un recital de muzică fado, cu Cristina Dăscălescu, urmată de Alexandra Uşurelu BAND şi concertul formaţiei Proconsul.

              Luni, 17 septembrie, între orele 10.00 şi 16.00, vizită gratuită la Casa Memorială „George Bacovia”.

              Revenim în Sala Multimedia a Bibliotecii Judeţene, unde, de la ora 17.00 va avea loc vernisajul expoziţiei de fotografie „Bacăul lui Constantin Bursuc”, realizată de colegul nostru Ioan Bâşcă. 19.00 – 20.00: Dialogurile Bac-Fest: Adrian Alui Gheorghe – „Zugzwang sau strada cu o singură ieşire” (Teatrul Municipal „Bacovia”), urmate de un spectacol susţinut de Trupa ACT Bacău: Patimile după Bacovia, adaptare după George Bacovia şi Ovidiu Genaru.

              Intrarea la toate manifestările din program este gratuită.

              Ne așteaptă viața de robot

              O cercetare amplă finalizată și în România cu un veritabil „Ghid al meseriilor viitorului” face, de puțin timp, furori și ne dă frisoane. Despre meseriile viitorului s-a vorbit de când e lumea și pământul, evident mai ales în epoca noastră modernă. În ultimul secol mai ales am învățat să facem de toate, „ce cu mintea nu gândești” – ar spune, paradoxal, povestitorii clasici.

              Dar ceea ce ne așteaptă de acum încolo chiar că pare de negândit, pe măsură ce sărim din treaptă în treaptă pe scara evoluției umane. Căci e de știut, am intrat deja în teribila progresie geometrică: ce inventăm acum nu va mai fi valabil peste doar șase luni, pentru că vor apărea lucruri și mai grozave.

              Înțelegem că progresia geometrică e un fenomen normal, dar ce se va alege de atâta amar de oameni, adică de cele zece miliarde care vor fi în 2050?

              Bine, până atunci, omenirea se va adapta la toate schimbările care apar. Pe mine mă strânge însă de spate perspectiva imediată, adică ziua de mâine cum se spune, pentru că și de aceasta e vorba.

              „Ghidul meseriilor viitorului” spune că ne aflăm la o răscruce tehnologică și economică – cele care sunt percepute ca revoluții industriale. În prezent ar fi vorba de a patra asemenea revoluție, „Revoluția Digitală”. Iar până în 2025 (mai sunt doar șase ani!) vom avea transformări majore, prin inteligența artificială, prin robotică, imprimarea 3D, biotehnologii, realitatea virtuală sau transportul autonom.

              Adică, în curând nu vom mai avea oameni șoferi, nu vor mai fi oameni pe combinele agricole sau tractoare, deci fermierii vor deveni amintire peste doar câțiva ani. Și tot așa, cam în toate domeniile de activitate. În locul oamenilor vor apărea roboții.
              Ce vor face oamenii, cu ce se vor mai ocupa? Vor crea, vor inova? Păi și asta vor face tot roboții. Viață de robot, nineacă!

              Premieră la Teatrul Municipal Bacovia. Un spectacol plăcut și cuminte

              „Steaua fără nume” este, fără nicio umbră de îndoială, una dintre acele piese de teatru care-ți atinge coarda sensibilă și te emoționează profund, trezindu-ți sentimente frumoase.

              Pentru că e lirică, are poezie, romantism, duioșie, o umbră de tristețe, nostalgie, dar și umor, în fine, este un amestec extrem de bine dozat de elemente dramatice, o reușită deplină a genului.

              Așa că alegerea repertorială a teatrului băcăuan este cât se poate de inspirată. Cel care semnează regia montării este Gheorghe Balint, el accentuând latura sentimentală a textului, relevându-i filonul poetic, într-o abordare cuminte, fără updatări forțate, fără modernisme gratuite.

              Asta nu înseamnă însă că nu detectăm în spectacol și câteva ușoare săgeți ironice îndreptate spre realitate, fiindcă, totuși, teatrul este o artă vie, a prezentului. Recunoaștem tipul de șmecherie, de originală descurcăreală românească în comportamentul șefului de gară, de pildă, aroganța machistă a noilor îmbogățiți în felul în care este portretizat personajul Grig. În primele scene, cele din gară, sursa de umor este bogată și putea să fie mai bine exploatată scenic, mai inventiv, dar, în linii mari, Viorel Baltag (Șeful de gară), Ștefan Alexiu (Ichim), Ștefan Ionescu (Conductorul), Valentin Braniște (Țăranul) și Dragoș Stan (Pascu) își rezolvă corect partiturile. Viorel Baltag fredonează romanța cu „femeia, eterna poveste”, are aplomb și maleabilitate, jucând nuanțat trecerile de la bățoșenia de șef la slugărnicia în fața lui Grig, domnul de la oraș, sus-pus și cu bani.

              În nota personajului este și Alina Simionescu (Eleva), proaspătă, cu mici îndrăzneli simpatice (abaterile de la regulamentul școlar) și aiureli candide. Domnișoara Cucu, apriga păzitoare a regulamentului de care aminteam și strașnică apărătoare a moralei, este întruchipată de Florina Găzdaru. Care nu o caricaturizează apăsat pe eterna domnișoară, ci o creionează doar în niște culori mai tari, mai pitorești. Domnișoara Cucu a ei este o femeie încă tânără, cochetă, drăguță, dar acrită de mediul crunt provincial în care trăiește, de lipsa de orizont al acelui loc uitat de lume. Toate elanurile ei frânte, toată tristețea strânsă, ratarea existenței ei de femeie transpar într-un moment foarte sensibil (care se reține din spectacol), cel în care îi spune Monei să plece.

              Mona (Necunoscuta) care apare ca un meteor într-o prăpădită de haltă, are mister și o senzuală feminitate în conturul dat de Eliza Noemi Judeu. Mona ei are o rochie roșie, provocatoare (nu albă, cum e în text, sugerând o strălucire stelară), care contrastează cu aerul ei rătăcit, cu vocea mică, subțire, suavă, copilăroasă. Actrița joacă expresiv, inteligent, fin, redând convingător marea transformare petrecută înlăuntrul personajului. Mona se descoperă în adâncul ei și devine femeie (nu te naști femeie, ci devii, susține Simone de Beauvoir) din „animalul de lux”, anexa decorativă, întreținuta unui bogătaș, cum era. În spectacolul băcăuan, Grig este jucat cu exactă măsură, cu siguranță de sine și cinismul aferent de Florin Zăncescu, monden „fashionable”, cu un costum roșu vermillon. El este tipul la modă acum, rotofei și puriu, dar cu amantă foarte tânără. Pentru că poate!

              Și am ajuns la visătorul profesor Miroiu, pasionatul de astronomie, care a descoperit o stea. Mi-a plăcut firescul și naturalețea lui Dumitru Rusu, timiditatea afișată, dar și nota de tandră masculinitate. El face o bună figură în rol și e foarte cald, atașant în scenele cu Mona, steaua lui dintr-o singură noapte, magică, de dragoste.
              Completează o distribuție potrivită (un merit al regiei), Bogdan Buzdugan – Udrea, prietenul lui Miroiu și compozitorul cu un aer năuc, cu juvenile entuziasme, obsedat de simfonia lui și de cornul englez care-i lipsea.

              „Steaua fără nume” este un spectacol lucrat cu atenție, cu meșteșug, plăcut, cuminte, dar nu mai mult. Are o scenografie cam prăfuită, banală, putea să fie mai stilizată, mai imaginativă, și un final care nu e de acolo. Cel în care Miroiu, înainte de a se afunda în prețiosul lui atlas (care a costat o avere!), aprinde o candelă. Nu i se potrivește personajului și, apoi, eu cred că trăirile religioase sunt ceva intim, care nu trebuie exhibat. Ceea ce se întâmplă prea des în lumea actuală, cea a spectacolului, unde e și multă ipocrizie.

              Unde mai lucrează drumarii în județ

                Direcția Regională de Drumuri și Poduri Iași așterne în continuare, integral sau parțial, covoare asfaltice pe mai multe drumuri din județ. Astfel, sunt asfaltate drumurile DN 2F, Bacău-Traian, DN 12A, la Palanca, și se finalizează asfaltarea DN 11, Sănduleni-Bacău.

                De asemenea, au fost vopsite balustradele podului din Sănduleni de pe DN 11 și se lucrează la refacerea zidurilor de sprijin afectate de recentele viituri pe DN 12B, Târgu Ocna – Slănic-Moldova.

                Asfaltarea DN11 pe porțiunea Sănduleni – Bacău are planificat un termen inițial de finalizare la jumătatea lunii septembrie.

                Un alt 11 septembrie

                Răzvan Bibire

                Tradițional, în ultimii ani, data de 11 septembrie este rezervată comemorării victimelor tragediei din New York, când, în condiții încă neelucidate pe deplin, două avioane au lovit Turnurile Gemene ale WTT. Dar, există și un 11 septembrie 1973, dată la care în Chile s-a produs o lovitură de stat a Armatei, cu sprijinul CIA, care a impus o dictatură militară de câteva decenii.

                Președintele ales al țării, Salvador Allende, a fost „sinucis” de insurgenți iar restul e istorie: generalul Pinochet a devenit atotputernic iar simpatizanții fostului președinte ori adversarii juntei militare au fost vânați, torturați și uciși. Salvador Allende, în afară de faptul că era un adversar ideologic al SUA, fiind marxist, punea mari probleme companiilor americane din Chile.

                În principal este vorba de două companii miniere care exploatau rezervele de cupru și de ITT, care deținea, la data alegerii lui Allende, 70% din compania națională de telecomunicații. Programul de reforme, care includeau nationalizari, a determinat SUA să finanțeze Opoziția din Chile. Banii au fost folosiți în operațiuni de dezinformare și propagandă. Chiar și după ce a fost ales, au existat două planuri prin care Allende să fie împiedicat să-și ia în primire mandatul.

                Primul prevedea o mașinațiune în Parlament, prin care un alt candidat să fie numit președinte, acesta să demisioneze și apoi să fie numit fostul președinte, întrucât Constituția interzicea două mandate consecutive.

                Al doilea era mult mai direct: o lovitură militară. Această avea să se desfășoare, însă, trei ani mai târziu, cu spijinul CIA. Pe 11 septembrie 1973, Armata înconjoară palatul prezidențial iar, după un ultim discurs la radio, președintele Salvador Allende moare. Versiunea oficială este că s-a sinucis; există, însă, numeroase rezerve față de această varianta, existând versiunea că întâi a fost împușcat în cap cu un pistol și abia apoi cu o AK-ul pe care-l primise de la Castro.

                Privind înapoi cu mândrie

                Cum se fură meseria

                Publicația era caldă. Mereu. La propriu și la figurat. La propriu: hârtia era proaspăt ieșită de sub tipar. La figurat: „Steagul Roșu” avea să ajungă în chioșcurile județului de-abia a doua zi, sâmbăta. Dar noi, copiii Parcului, îl citeam în fiecare vineri seara. Ni-l întindea peste gardul uns cu smoală al tipografiei de pe Eliberării zețarul Mitică Chiribici.

                Ne spunea simplu: „Luați și citiți, copii”. Luam. Și citeam. Întotdeauna începeam de la coadă la cap. Motivul? Ultima pagină era cea de sport. Desertul. Așa că, lăsam deoparte ciorba plenarelor PCR și recolta de cartofi. Mai întâi ocheam cronica de meci a Sport Clubului.

                Și chiar dacă trecuse aproape o săptămână de la victoria contra „Babei UTA”, iar între timp „rejucasem” meciul și în fața blocului, și în paginile Sportului Popular, și în șuetele chibiților din Pasaj, nu ne plicitiseam defel să citim cum l-a învins Doru Botez pe arădeanul Ducadam (grafia vremii) cu un șut din marginea careului. Nu ne plicitiseam pentru că semnatarul cronicii, Ștefan Olteanu știa meserie. Iar unii dintre noi o furam, fără nici măcar să bănuim.

                Un bunic poliglot

                Astăzi ar fi de neconceput să citești cronica unui meci desfășurat în urmă cu o săptămână. Totul s-a schimbat. Totul e acum. Now, live, online. Până și secolul vitezei a rămas în urmă. Dar, cu toate că nu mai scrie decât ocazional, Ștefan Olteanu ține pasul cu vremurile. Ajuns la 75 de ani, pe care i-a împlinit pe 23 august, nea’ Fănică, așa cum îl strigă cunoscuții mai tineri, își împarte timpul între Bacău, orașul în care s-a mutat acum peste jumătate de veac, și Bruxelles, metropola de reședință a fiului sau, Vlad, director juridic la o multinațională.

                „Citesc zilnic ziarele pe net. «Desteptarea», în schimb, prefer să o cumpăr de la chioșc. Iar când nu o iau eu, o ia Mișu Buznea. Să știi că mai joc și fotbal, dar rar”, spune nea’ Fănică Olteanu cu zâmbetul pe care i-l cunosc de când…îl cunosc, adică de mai bine de un sfert de veac. „Când ajung în Belgia, una din îndeletnicirile mele de bază e cea de bunic. Maia Lena are doi ani și jumătate și îmi comandă în engleză și franceză. Eu, în schimb, îi spun povești în română”, se destăinuie bunicul nostru.

                Iar poveștile care nu sunt pentru Maia Lena, sunt pentru noi, cititorii băcăuani care l-am citit ani la rândul pe Ștefan Olteanu. Mai întâi în paginile Steagului Roșu și apoi ale Desteptării, al cărui redactor șef a fost vreme de un deceniu. Așa că, deșartă-ți tolba, nea’ Fănică!

                Bilete de tabără

                „Primul articol l-am scris în studenție”, precizează cel care a absolvit Filologia la Iași, în 1966. Publicația? Flacăra Iașiului. Tema? Discriminarea Centrului Universitar Iași în privința biletelor de tabără. De la biletele de tabără la sport e o cale mai lungă. Cam cât de la Iași la Bacău. Cu un mic ocol pe la Secuieni. Și unul, ceva mai lung, prin pagina de Cultură- Învățământ a ziarului regional. Pe rând, acum. „După absolvire, am fost repartizat la Secuieni-Roman, Regiunea Bacău. În presă am ajuns printr-un concurs de împrejurări.

                Mă aflam la Direcția de Învățământ a Regiunii și luasem la cunoștință că Steagul Roșu a scos la concurs trei posturi la nivelul redacției. N-am stat pe gânduri. Două locuri erau la Cultură -Învățământ, iar cel de-al treilea era rezervat…Culturii Mari, adică Agricultura. Am lăsat producțiile la hectar lui Ostroveanu și am luat din nou drumul școlii. De data aceasta, ca ziarist”, spune Fănică Olteanu, care se mândrește că
                a călcat în toate școlile din județ.

                La București, cu…șareta

                Unele școli nici măcar nu mai există. Așa cum nu mai există nici unele sate. „Țin minte că în comuna Vultureni era un sat care se chema Bucureștii Noi”, dă din nou timpul înapoi Ștefan Olteanu: „Am mers acolo odată, undeva pe la mijlocul anilor ‘70, cu Radu Cârneci, pentru a discuta cu primarul. Ajungem și aflăm că primarul e plecat. «Unde?», întrebăm noi. «La București» ni se răspunde. «Păi când a plecat? Că am vorbit cu el dimineață și am convenit să ne aștepte» răbufnesc eu. „Să tot fie vreo două ceasuri, dar se întoarce imediat. În juma’ de oră e-napoi», ne liniștesc oamenii. Eu, crucindu-mă, întreb din nou: «Da’ cu ce a plecat dom’le, cu elicopterul?». Replica; „Nu, tovarășe, cu șareta». Așa am aflat de Bucureștii…Noi”.

                Un sport binecuvântat

                Ștefan Olteanu a cârmit-o spre jurnalismul sportiv prin 1969.
                „A fost schimbarea care mi-a marcat viața. Am avut un sport binecuvântat. Doamne, câte satisfacții! Mai întâi din partea fotbalului, cu acea echipă unică a lui Dinamo Bacău. Au urmat atletismul, voleiul, iar apoi a ieșit la rampă marea echipă de handbal feminin a Științei. Mă pot lăuda că participam la toate ședințele de analiză ale meciurilor”, rememorează nea’ Fanică. Peste tot și peste toate a fost însă gimnastica. Și, bineînțeles, Nadia Comăneci.

                „Pe Nadia nu a descoperit-o Bela Karoly, așa cum știu cei mai mulți. A descoperit Marcel Duncan, cel care, în calitate de membru în Comisia Tehnică Masculină, călătorea peste tot în Europa și își încheia rapoartele de specialitate trimise prin poștă cu invariabilul «Trăiască Partidul Comunist Român!» Când s-a decis să rămână în Italia, a scris în finalul raportului: «Trăiască Partidul Comunist! Rămân», povestește jurnalistul băcăuan.

                A prezis succesul Nadiei

                „Nadia a fost însăși esența gimnasticii. Dezinvoltură, muncă uriașă și frumusețea sportului în sine. Plus o capacitate fantastică de a se desprinde la nivel mental de tot ceea ce o înonjura pe parcursul unui exercițiu”, spune Ștefan Olteanu, care a văzut-o pe
                Nadia la lucru zeci, sute, mii de ore. Deloc întâmplător, cu doar două zile înainte de startul Olimpiadei de la Montreal, în revista Cronica din Iași apărea articolul „Un milion de ore pentru desăvârșire”, în care semnatarul Ștefan Olteanu pronostica succesul total al Nadiei.

                „Fănică, te sinucizi cu pronosticul ăsta”, i-a aruncat Victor Bănciulescu. Numai că „sinucigașul” știa, încă dinainte de Europenele de la Skien 1975, ce poate cu adevărat Nadia. Și la individual compus, si la bârnă, și la paralele. Știa și că la sol și la sărituri, arbitrii te pot „ciupi” în numele Mamei Rusia. Și mai știa că primul 10 din istoria gimnasticii fusese deja luat. Nu la Montreal, la Olimpiadă, ci la Bacău, la Naționale.

                Cartea din sertar

                Ștefan Olteanu a scris mai multe cărți. Cea mai dragă lui, „De la speranță la perfecțiune”, în care descria ascensiunea Nadiei Comăneci nu a văzut însă lumina tiparului decât sub forma unui serial în Scânteia Tineretului. Deși a primit un avans de 2500 de lei din partea Editurii Sport Turism, cartea care avea ca prefață un citat din Gaslworthy („Prima condiție a victoriei este sacrificiul”) a rămas doar una de sertar. Fănică Olteanu s-a revanșat câștigând în 1978 premiul pentru cronică sportivă oferit de Uniunea Ziariștilor cu un articol având ca subiect gimnastica.

                „A fost pentru prima dată când o cronică de gimnastică a învins două cronici de fotbal”, zâmbește nea’ Fănică. Mai spune, iar aici zâmbetul îi dispare, că, dacă ar fi fost rusoaică, Nadia ar fi câștigat în carieră de trei ori mai mult. Și mărturisește că, în calitate de jurnalist sportiv, cea mai mare bucurie i-a oferit-o Montrealul ‘76, iar cea mai mare dezamăgire, Moscova ‘80, când Nadia nu mai era…Nadia.

                „Cazul Cristina Grigoraș”

                Pe final, mai e loc de o poveste.

                Tot cu gimnastica. Dar nu cu Nadia. „La finalul anilor ‘70,

                Cristina Grigoraș fusese exclusă, pe nedrept, din viața sportivă.

                Am scris un articol de o pagină, condamnând toate abuzurile federale și bătându-mă ca gimnasta să fie repusă în drepturi deoarece reprezenta marea noastră șansă pentru Madrid. Am vorbit cu cei de la Scânteia Tineretului pentru a-l publica: nimic. M-au liniștit spunându-mi că l-au trimis la Scânteia. Numai că nici în Scânteia nu a apărut. Am fost îndrumat spre Flacăra lui Adrian Păunescu. Păunescu a citit articolul și mi-a spus că dacă garantez că tot ce am scris e adevărat, va publica materialul: «E tare». Apoi m-a întrebat cu vocea sa de stentor: «Și ce-i cu semnătura asta, Ștefan Olteanu?». I-am zis că așa mă cheamă, la care poetul mi-a aruncat: «Asta am înțeles. Numai că fă bine și trece dumneata și adresa, ca să știe de unde să te ia Securitatea dacă vor fi probleme»”.

                N-au fost probleme, iar Cristina Grigoraș a cucerit trei medalii la Madrid. „Când privesc înapoi, sunt mândru de ceea ce am realizat din punct de vedere profesional”, concluzionează Ștefan Olteanu, zâmbind din nou. Surâsul e cald, ca Steagul Roșu înmânat peste gard de Mitică Chiribici, în urmă cu patru decenii.

                Grupul de pompieri „Maior Constantin Ene”

                O spun cronicile vremii. Localitatea medievală, situată lângă cursul apelor Bistriței, a trecut prin două pârjoliri aproape consecutive, pe vremea când românul Matei Corvin a ajuns rege al Ungariei. Înfrângerea armatei acestuia de către Ștefan cel Mare, la Baia, după ce a intrat în Moldova prin pasul Oituz (lupta s-a dat în noaptea de 14-15 decembrie, 1467) s-a resimțit pe spinarea locuitorilor de aici.

                Alianța cu turcii, pentru a-l da jos de pe tron pe principele Moldovei, și impactul asupra vieții trăitorilor acestor meleaguri sunt descrise plastic (adică mai…sec), de istoricul profesor doctor Dumitru Zaharia, în volumul „Bacău, Istorie Adevărată”, Editura BABEL, 2013:

                „Daunele cauzate de cele două armate năvălitoare asupra Bacăului au fost imense. Oamenii localității urbane au reușit să refacă cu eforturi deosebite localitatea și puterea economică a acesteia, în condițiile păstrării independenței statului, prin politica înțeleaptă a marelui și priceputului domn. Hoardele năvălitoare de: tătari, cazaci, otomani, poloni, maghiari, secui, austrieci și ruși au cauzat mari și numeroase incendieri parțiale localității situate lângă cursul Bistriței.”

                Abia din 1832, în cuprinsul Regulamentului Organic al Moldovei, apar primele reglementări privind „privegherea și prevenirea incendiilor și combaterea efectelor distrugătoare ale acestora”, articolele 60 -67 ale legii respective, care, printre altele, impunea măsurile necesare înființării „breslei de tulumbagii”.

                Eforia Târgului Bacău avea obligația să asigure bugetele bunei funcționări, plata chiriei sediului și a oamenilor angajați, procurării echipamentului de care trebuiau să se folosească, precum și obligația să poarte o îmbrăcăminte aparte. Stofa a fost procurată de la fabrica înființată de Mihail Kogălniceanu, în localitatea Tg. Neamț. (S-a ținut licitație sau a fost încredințare directă? Vax populi!). După toate pregătirile, Mihai Sturza, domnul Moldovei, a aprobat „Așezământul pentru organizarea companiei de pompieri din capitale”.

                Eforia Târgului Bacău a început să funcționeze din acest timp. „Primul sigiliu”, cunoscut și folosit de administrația locală și de formațiunea de pompieri din Bacău, a fost cel din anul 1838. Semnele heraldice reprezentau mijloacele tehnice folosite: pompa pentru scoaterea apei, butoiul pentru păstrarea ei, scările și topoarele. Șase ani mai târziu, tot în scripte, sunt consemnate următoarele:

                „Comanda Pojărnicească din Târgul Bacăului are un efectiv de zece oameni. Doi la manevrare tulumbă, șase la sacale, doi la căruțele trase de cai, toți aflați la dispoziția Eforie și Poliției Târgului Bacău”. Plata pompierilor se ridica la suma de 360 lei, pe fiecare an. Adică vreo 10 bani de căciulă pe zi?! Nu pot echivala puterea de cumpărare decât dacă aflu cât costa, atunci, vadra de vin. Mai aflu că instituția avea în dotare opt cai, repartizați și întrebuințați în felul următor: doi la tulumbă, patru la sacale și doi la căruțe. Per total, cu tot cu chirie, Isprăvnicia Ținutului scotea din buzunar, 7050 de lei anual.

                Totuși… cât costa vadra! Cu toată „pregăteala” asta, în februarie 1853, altă dandana se abate asupra târgului. Poate de acolo și ideea cântecului care avea să devină șlagăr în perioada interbelică. Pe un ger de crăpau pietrele, focul nimicitor a izbucnit din casa lui Zeilic Bârlădeanu și s-a extins, cu rapiditate, pe o mare întindere a localității. Legea privind organizarea Armatei Române, elaborată în anii domnitorului Alexandru Ioan Cuza, a prevăzut îmbunătățiri substanțiale în privința recrutării, pregătirii și întreținerii oamenilor încadrați în această structură militară a statului.

                Pompierii aveau o dublă subordonare. În privința instruirii militare și a disciplinei, erau subordonați Ministerului de Război, dar sub raportul dotării și al întreținerii, depindeau de Ministerul de Interne. Cu trei ani înainte de ce avea să rămână cunoscut în istorie ca „Războiul de Independență”, pe 12 martie 1874, intră în vigoare o nouă lege de organizare a Armatei Române. Pompierii militari sunt pregătiți și în calitate de artleriști.

                Pentru supravegherea focului a fost construit un turn, denumit „foișor”. Locul ridicării acestuia avea să fie cunoscut mai târziu drept „Piața Florescu”.

                În cursul anului 1895, secția de pompieri este încadrată Regimentului 12 Artilerie Bacău. Primăria, prin reprezentanții ei, cumpără casele lui Mavromate Sion, aflate între Șoseaua Națională și Str. Precista.

                Clădirea principală, ridicată pe două etaje, avea 25 de camere (736 m.p.) Casa achiziționată a servit drept sediu pentru pompierii și polițaii orașului Bacău. Și cum numai pe plaiurile lui Dorel se poate întâmpla, ghiciți ce putea să ia foc și să ardă din temelii? Chiar sediul instituției. Totul s-a transformat în cenușă. Mâna destinului îi este întinsă arhitectului George Sterian.

                După planurile sale, între 1895 -1897, noua clădire avea să intre în istoria băcăuanilor drept Palatul Ateneului (părculețul din spate, lângă Policlinica veche, îi ascunde ruinele). Noua construcție, renovată integral în 1906, a devenit pentru o perioadă îndelungată, Sediul Pompierilor, Chesturii Poliției, dar și al Ateneului Cultural și Bibliotecii Ateneului.

                În ultima perioadă a existenței respectivei clădiri, la parter a fost amenajat spațiul pentru funcționarea cinematografului „Forum”. La etaj exista o sală pentru organizarea de spectacole. În loc să fie restaurată și păstrată, a fost demolată, conform planului urbanistic de la începutul anilor ’60. Pe spațiul rămas viran s-a amenajat actualul părculeț și s-au construit, după inspirație sovietică, blocurile cu bulină roșie pe care le vedem și astăzi. Mama lui de elan muncitoresc! Sper să nu mă înjure cei care locuiesc acolo!

                Și așa s-au mutat pompierii lângă Autogara nouă, ca să-i descopăr eu, în drumul spre liceu. Cu câțiva ani înainte de Revoluție – încă nu ne-am lămurit ce-a fost cu adevărat – compania de pompieri s-a mutat întrun sediu nou, pe strada Milcov, unde își desfășoară activitatea și astăzi. Grupului de Pompieri din municipiul de pe Bistrița i-a fost atribuit numele eroului băcăuan al independenței naționale „Maior Constantin Ene”.

                Alături de cei de la „Apărarea Civilă”, grupare înființată în 2005, veghează împreună pentru siguranța și liniștea noastră. Acum, când spui I.S.U., SMURD, vezi și auzi sirenele mașinilor dotate pentru descarcerare și acordare a primului ajutor, cu elicopter pentru situații de urgență în cazurile deosebite, pompierul cu tulumba rămâne doar ca emblemă. Data de 13 septembrie nu este o zi cu ghinion. Să o sărbătorim alături de pompieri, să le urmăm sfaturile și să sunăm cât mai rar la 112.

                Șapte dintr-o lovitură

                Secția de karate a CS Știința Bacău este ca voinicul din poveste: doboară șapte dintr-o lovitură. În cazul de față, lovitura a fost dată la Cupa României derulată weekend-ul trecut, la Sala „Apollo” din București.

                Și a avut ca rezultat cucerirea a șapte medalii. „Noi am participat cu șapte sportivi, care au luat șapte medalii. Mădălin Enache a urcat în două rânduri pe podium, în timp ce Elena Ciosu a fost singura care nu s-a regăsit în rândul medaliaților, dar asta nu este o tragedie. Învățăm, ne perfecționăm și totul va fi bine”, a declarat antrenorul Științei, Adrian Loghin.

                Rezultate CS Știința Bacău:

                Locul 1: kumite seniori +80 kg: Mihai Radu.
                Locul 2: kumite seniori +80 kg: Alexandru Palma.
                Locul 2: kata seniori: Mădălin Enache.
                Locul 2: kumite tineret 68 kg: Răzvan David.
                Locul 3: kumite seniori 68 kg: Claudiu Zaharescu.
                Locul 3: kumite seniori 68 kg: Mădălin Enache.
                Locul 3: kumite tineret 68 kg: Marius Udrea.

                Cupa României a fost ultima repetiție oficială a băcăuanilor înaintea Campionatului Mondial programat luna viitoare, în Republica Moldova, la Chișinău.

                Pagina 1

                  În continuare, în…aer

                  Continuă momentul negativ al Aerostarului. Luni seara, în epilogul etapei a șasea a ligii secunde, „aviatorii” au înregistrat a cincea înfrângere stagională. Și a patra la rând. Și de această dată, eșecul a fost unul la limită: 2-3 pe terenul Universității Cluj, o echipă care nu știe ce înseamnă să pierzi puncte acasă.

                  Țintuiți pe ultimul loc al clasamentului, elevii lui Cristi Popovici se pot lăuda că sunt singurii care au înscris în poarta Universității la Cluj. Și încă în două rânduri. Din păcate, defensiva Aerostarului a comis-o din nou, axul central al apărării părând un adevărat Triunghi al Bermudelor: aici se pierd mingi cu o ușurință înspăimântătoare.

                  Practic, meciul de pe „Cluj Arena” a început de la 1-0 pentru „U”, oamenii lui Falub deschizând scorul în min. 4, prin Gavra, care a sancționat o gafă impardonabilă a stoperului Alexandru Ichim. În min. 21, Aerostar merita să primească un penalty, însă „centralul” Ardelean a…mutat în afara careului hențul lui Twumasi, iar lovitura liberă executată slab, în zid, de Mihăeș, a rămas fără rezultat. Și totuși, oaspeții au reușit să găsească drumul spre gol și spre egalare în min. 26, atunci când incursiunea pe dreapta a lui Hurdubei, urmată de o centrare în fața porții, a fost finalizată din 3 metri de Buhăcianu. Trei minute: atât a durat echilibrul pe tabela de marcaj.

                  La un corner clujean de pe partea stângă a venit o nouă bâlbâială în apărarea băcăuană, balonul respins de Hărăguță fiind reluat năpraznic la colțul lung de Twumasi, complet liber. La reluare, Aerostar a trecut în două rânduri pe lângă un nou gol egalizator, ca urmare a ocaziilor lui Buhăcanu și Vraciu, însă cei care au marcat au fost tot clujenii, prin Takacs, autorul unui șut de senzație în min. 76.

                  Cu cinci minute înainte de final, Twumasi a comis un nou henț în propria suprafață de pedeapsă, iar de data aceasta arbitrul Ardelean a pus mingea pe punctul de la 11 metri, de unde Vraciu a stabilit scorul final: 3-2. Aerostar continuă să ocupe ultimul loc în clasament și se pregătește de jocul de duminică, împotriva Luceafărului Oradea, care va fi prefațat de întâlnirea de joi, din Cupă, de la Miercurea-Ciuc, cu Csikszereda.

                  Aerostar: Harăguță- B. Ardei, A. Mutu, Al. Ichim, Mihăeș (’78 Căinari), Chirilescu- Hurdubei (’69 A. Pavel), Chirilă (’75 Adăscăliței), Sahru- Buhăcianu, Vraciu.

                  Rezultatele complete ale etapei a șasea: Chindia Târgoviște- CS Mioveni 0-2, Luceafărul Oradea- UTA Arad 0-1, Academica Clinceni- ACS Poli Timișoara 1-0, Sportul Snagov- Ripensia Timișoara 1-1, CS Balotești- Dacia Unirea Braila 2-2, Metaloglobus București- Daco-Getica 2-3, Energeticianul- Petrolul Ploiești 0-3, Pandurii Târgu-Jiu- Farul Constanța 5-3, ASU Politehnica Timișoara- FC Argeș 2-3, „U” Cluj- Aerostar 3-2.

                  Clasament

                  1. Acad. Clinceni 6 5 0 1 21-3 15p.
                  2. Sportul Snagov 6 4 2 0 10-2 14p.
                  3. UTA Arad 6 4 1 1 10-5 13p.
                  4. CS Mioveni 6 4 0 2 12-5 12p.
                  5. „U” Cluj 6 4 0 2 11-5 12p.
                  6. FC Argeș 6 3 3 0 9-4 12p.
                  7. Pandurii Tg. Jiu 6 3 2 1 12-8 11p.
                  8. Petrolul Ploiești 5 3 1 1 8-2 10p.
                  9. Chindia 5 3 1 1 6-4 10p.
                  10. Energeticianul 6 3 1 2 10-10 10p.
                  11. Daco-Getica 6 2 2 2 9-13 8p.
                  12. ASU Politehnica 6 2 1 3 6-7 7p.
                  13. Farul Constanța 6 2 0 4 12-15 6p.
                  14. Ripensia Timiș. 6 1 2 3 8-12 5p.
                  15. Luceafărul 6 1 2 3 6-11 5p.
                  16. ACS Poli Timiș. 6 1 1 4 8-16 4p.
                  17. Metaloglobus 6 1 1 4 4-13 4p.
                  18. Dacia Unirea 6 0 3 3 5-16 3p.
                  19. CS Balotești 6 0 2 4 3-13 2p.
                  20. Aerostar Bacău 6 0 1 5 7-13 1p.

                  Cu Luceafărul, duminică, la 11.00

                  Runda a șaptea se va desfășura pe parcursul a trei zile, Aerostar urmând să evolueze duminică, pe teren propriu, contra Luceafărului Oradea.

                  Sâmbătă, ora 11.00: CS Mioveni- Energeticianul, Daco-Getica București- Chindia Târgoviște, Farul Constanța- Metaloglobus București, Dacia Unirea Brăila- Pandurii Târgu-Jiu, Ripensia Timișoara- CS Balotești.
                  Sâmbătă, ora 12.30: UTA Arad- Academica Clinceni.
                  Duminică, ora 11.00: Aerostar – Luceafărul Oradea, ACS Poli Tim ișoara- Sportul Snagov.
                  Duminică, ora 13.00: Petrolul Ploiești- ASU Politehnica Timișoara.
                  Luni, ora 18.00: FC Argeș- „U” Cluj.

                  Programul de curățenie națională „Let’s Do It, Romania!” se va derula și în Bacău

                  Data de 15 septembrie, sâmbătă, a fost numită la nivel mondial „World Cleanup Day”, ziua în care milioane de voluntari de pe tot Globul vor ieși la curățenie. Și România s-a alăturat acestui proiect prin programul „Let’s Do It, Romania!”, o zi dedicată curățeniei naționale și care și-a propus să mobilizeze 1 milion de români la curățenie în toată țara, într-o singură zi.
                  În municipul Bacău și-au anunțat deja participarea 2000 de voluntari.

                  În perioada premergătoare au existat mai multe campanii de cartare a deșeurilor din județ, fiind identificate mai multe locații care așteaptă să fie curățate.

                  „Scopul nostru este să scoatem la această campanie 5% din populația județului, ceea ce oficial înseamnă 35.000 de oameni. Nu cred că vom fi chiar atât de mulți dar noi sperăm măcar la 30.000. Ni s-au alăturat în această campanie foarte multe școli din județ. O școală din Onești va participa cu 500 de elevi, profesori și părinți. Ne sunt alături școli, instituții și firme din Hemeiuș, Măgura, Comănești, Moinești, Buhuși, din tot județul”, a declarat Denis Blidariu, coordonator pentru județul Bacău al programului „Let’s Do It, Romania!”.

                  Programul este sprijinit de Poliția Locală, Primăria Municipiului Bacău, D.G.A.S.P.C., Jandarmerie și ISU Bacău.

                  Doritorii de participare în acest grandios proiect se pot înscrie până sâmbătă, 15 septembrie, pe platforma letsdoitromania.ro, sau se pot prezenta la startul campaniei care se va da sâmbătă dimineață la ora 9.00 în parcarea de la Stadionul Municipal.
                  De-a lungul timpului, România a mai participat în cinci astfel de campanii, în anii 2010, 2011, 2012, 2013 și 2016, acțiuni în care au fost implicați 1.400.000 de voluntari și s-au strâns în total 25 de tone de deșeuri.

                  În județul Bacău, infracționalitatea stradală a scăzut

                    Infracționalitatea stradală a scăzut în municipiul Bacău și în județ, anul acesta. Asta arată datele, exact asta declară și comisarul Vasile Oprișan. Șeful Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Bacău a prezentat în fața aleșilor o informare cu privire la eficiența serviciilor și instituțiilor care fac parte din ATOP (Autoritatea Teritorială de Ordine Publică) și care răspund de siguranța cetățenilor.

                    El a vorbit despre programele și campaniile de combatere și prevenire derulate în 2018, apoi a prezentat rezultatele.

                    „Infracționalitatea stradală a scăzut cu 10,7 la sută, fiind înregistrate 184 de infracțiuni, cu 22 mai puține decât în primul semestru al anului 2017. Îmbucurător pentru toți cetățenii județului este faptul că s-a redus numărul accidentelor rutiere și al rănirilor”, a declarat chestorul Vasile Oprișan. Cauzele cele mai frecvente ale accidentelor sunt viteza excesivă, indisciplina pietonilor și depășirea neregulamentară. O altă veste bună e diminuarea cu 4,7 la sută a numărului infracțiunilor produse în zona școlilor.

                    Se fură direct de pe raft

                    În schimb, a crescut numărul hoților. Mai exact, al faptelor îndreptate împotriva patrimoniului, acestea fiind cu 1,2 la sută mai multe. De exemplu, numărul sesizărilor cu privire la furturi din societăți comerciale a crescut cu 57 față de prima jumătate a anului trecut. 72,8 la sută dintre acestea au fost comise în timpul programului, direct de pe raft.

                    Au fost mai puține furturile din locuințe (cu 10,9 la sută), furturile de animale (28,3) și materiale feroase (28,1), tâlhăriile (9,7), înșelăciunile (8,5) și distrugerile (4). Pe total, numărul sesizărilor adresate IPJ Bacău a fost mai mare cu 1,6 la sută, ceea ce reprezintă 111 de infracțiuni în plus. Creșterea a fost cauzată de faptul că, în primul semestru al anului 2018, au fost înregistrate cu 63,7 la sută mai mute sesizări în penitenciare, cele mai multe vizând infracțiuni de loviri sau alte acțiuni violente.

                    Un mistreț, în Canalul de fugă

                      FOTO: CRE Bacău

                      Pe canalul de fugă al Hidrocentralei Răcăciuni, pescarii au semnalat, azi dimineață, prezența unui mistreț căzut în apă și care nu putea urca pe dalele de beton.

                      La fața locului au venit reprezentanții gestionarul fondului de vânătoare (SVPS Bacău), fiind sesizat ISU Bacău, dar și Centru Regional de Ecologie (CRE).

                      Inițial s-a încercat prinderea mistrețul, dar această soluție nu a putut fi pusa în aplicare.

                      S-a luat decizia de a conduce animalul în aval, animalul reușind sa iasă pe mal în gura canalului, în zona comunei Corbasca.