marți, 23 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2339

La Agricola a început să cânte Cocoșelul de Pădure

Compania Agricola Bacău, unul dintre cei mai importanți producători de carne de pasăre din România, a lansat pe piața locală sortimentul „Cocoșel de Pădure” – primul pui tip coquelet proaspăt românesc. Noul produs a fost creat special pentru consumatorii avizați care doresc să savureze alături de gustul deosebit și prospețimea unui pui special.

Experiența de lider în piața puiului cu creștere lentă din România (aproximativ 80% din acest segment) determină Agricola să vină în întâmpinarea consumatorilor cu acest nou sortiment, Cocoșel de Pădure (coquelet în limba franceză înseamnă cocoșel; ) este un pui cu creștere lentă, este îngrijit cu atenție în adăposturi mici, hrănit cu cereale, între care 70% porumb, și crescut timp de 30 de zile.

Agricola își propune să dezvolte această nișă de piață cu o producție de 600.000 de pui pe an, respectiv cu vânzări în primul an de 350 de tone.

Cocoșelul de Pădure se distinge ușor la raft: are în jur de 550 de grame, o culoare gălbuie, similară puiului cu creștere lentă și o etichetă inspirată. Iar prețul la raft este puțin peste 31 de lei. Este listat momentan în rețeaua Metro (refrigerat și congelat), iar in Cora, Auchan, Carrefour și Kaufland este listat doar în stare refrigerată.

Din anul 1992, Agricola oferă clienților produsele tradiționale, dar a și lansat constant noi oferte cu beneficii practice, precum Puiul Familist, Puiul Antistres, Puiul Fericit, Salamurile de Sibiu – Ediții de Colecție, Salamul Levant, produsele ready-meals fără E-uri, Ouăle Ochioase si Ouăle Inimoase etc.

Din 1992 compania a făcut investiții de 140 de milioane de euro. Acum are contribuții la bugetele publice de 13.500 euro/an și la dezvoltarea comunității de 1.600.000 lei/ an. În 2018 compania are 2.970 de salariați (locuri de munca direct create), dar sprijină indirect alte 23.700 de locuri de muncă.

Două dintre realizările importante ale ultimilor ani au fost înscrierea Salamului de Sibiu la nivel european ca produs cu Indicație Geografică Protejată și atribuirea calității de Furnizor al Casei Regale a României pentru Puiul Fericit și Salamul de Sibiu Agricola.

„Cocoșelul de Pădure este răspunsul nostru către consumatorii avizați care își doresc un pic de răsfăț, de calitate, de gust și de prospețime românești. Creștem acest pui la Brad, în fermele noastre din inima pădurii, în amplasamente cu dimensiuni adecvate pentru efective cu densități mici.”
Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola

S-a făcut pace la Protecția Copilului

    După mai multe întâlniri, Sindicatul „Familia” și conducerea Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău au căzut de acord și au semnat Contractul Colectiv de Muncă. Mediatorul acestor discuții a fost Sorin Brașoveanu, președintele Consiliului Județean Bacău.

    Polixenia Oprișan, liderul organizației sindicale, se declară mulțumită, în final, de reacția conducerii DGASPC, care „a înțeles că dialogul permanent patronat-sindicat este singura soluție pentru rezolvarea tuturor problemelor care apar la un moment dat.” Susținut de Gheorghe Huluță, președintele CNSRL Frăția Bacău, Sindicatul „Familia” a luptat ca sporul de tură de 15% să nu fie înlocuit cu sporul de noapte de 25%, înlocuire ce ar fi dus la reducerea veniturilor angajaților cu 250-300 de lei. Existau și alte nemulțumiri, dar toate aveau la bază absența Contractului Colectiv de Muncă, afirma Polixenia Oprișan.

    Vechiul contract expirase în iulie, iar cel nou nu era încă semnat. Sindicaliștii amenințau cu deschiderea conflictului de muncă la ITM și declanșarea protestelor. Până la urmă, deși în contract au fost trecute ambele sporuri, a rămas în vigoare cel vechi și lucrurile s-au liniștit la DGASPC.

    Astfel, în unitățile sanitare, de asistență socială și de asistență medico-socială în care activitatea se desfășoară fără întrerupere, în trei ture, angajații care lucrează lunar în toate cele trei ture, precum și cei care lucrează 12 cu 24 vor primi, în continuare, un spor de 15% sută din salariul de bază, și nu sporul pentru munca prestată în timpul nopții.

    Mai mult, contractul prevede că „ordonatorii de credite acordă obligatoriu, lunar, indemnizații de hrană reprezentând a 12-a parte din două salarii de bază minime brute pe țară garantate în plată.” Indemnizațiile de hrană se vor acorda proporțional cu timpul efectiv lucrat în luna anterioară, de la 1 decembrie 2018.

    Trei pentru JOT

    Județul Bacău va fi reprezentat la Jocurile Olimpice pentru Tineret din octombrie, de la Buenos Aires, de înotătorul Daniel Martin (SCM Bacău), de atleta Bianca Elena Toader și halterofila Mihaela Valentina Cambei (ambele CSM Onești)

    Trei pentru unul și unul pentru…JOT. Aceasta este deviza „mușchetarilor” băcăuani care vor reprezenta județul la Jocurile Olimpice pentru Tineret ce vor începe peste mai puțin de două săptămâni, la Buenos Aires, în Argentina. Chiar dacă, la nivel oficial, cluburile de apartenență nu au fost încă înștiințate de Comitetul Olimpic Sportiv Român, pe site-ul COSR a fost publicată lista „tricolorilor” care vor concura la JOT.

    Iar trei dintre cei 34 de sportivi înscriși la 14 discipline vin din Bacău. Este vorba de înotătorul Daniel Martin (SCM Bacău), de atleta Bianca Elena Toader și de halterofila Mihaela Valentina Cambei (ambele CSM Onești). La cei 18 ani pe care-i va împlini chiar saptămâna viitoare, pe 5 octombrie, Martin parcurge cel mai bun sezon din carieră. Elevul lui Iulian Matei a totalizat 16 medalii de aur și una de argint la Naționalele din martie, de la Bacău, iar în vară a dat lovitura cea mare la Europenele de Juniori de la Helsinki, unde a cucerit titlul continental la 100 m spate și pe cel de vice-campion la 200 m spate.

    La Buenos Aires, Dani se va reîntâlni cu rusul Kliment Kolesnikov, cel care i-a fost rival și…vecin de podium în Finlanda. Halterofila Mihaela Cambei bifează, la rândul său, un 2018 scăldat în titluri continentale. În vară, la Europenele de Junioare din Italia, oneșteanca în vârstă de numai 15 ani (va împlini 16 de-abia în noiembrie, pe data de 18) a dominat categoria 48 kg, cucerind aurul și la smuls (67 kg), și la aruncat (88 kg) și la total (155 kg). În fine, Bianca Elena Toader (17 ani) va concura la Buenos Aires în proba de 100 metri garduri.

    Brăileanca legitimată la CSM Onești a cucerit anul acesta bronzul cu ștafeta României la Euro 2018. La Jocurile Olimpice pentru Tineret, care se vor derula în perioada 6- 18 octombrie, în capitala Argentinei, vor lua startul sportivi din 179 de țări.

    În Cupă, cu Oradea

    Ieri, la sediul FRH, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din șaisprezecimile de finală ale Cupei României la handbal masculin.

    Una din revelațiile sezonului trecut ale competiției, CSM Bacău o va avea ca adversară în această fază a competiției pe divizionara A CSM Oradea.

    Confruntarea va avea loc în manșă unică, pe 17 octombrie, la Oradea. Între timp, băcăuanii se pregătesc pentru următoarele partide din Liga Zimbrilor.

    În etapa a patra a campionatului, echipa antrenată de Eden Hairi va întâlni în deplasare vice-lidera CSM București. Meciul se va disputa sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17.30 și va fi televizat de TVR1.

    Următorul joc al „CSMeilor” pe teren propriu va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, miercuri, 3 octombrie, în runda a cincea, contra Potaissei Turda.

    Senatorul PSD Bacău, Miron Smarandache: „Prin măsurile luate, Guvernul a diminuat considerabil nivelul de îndatorare al populaţiei la bănci”

    Senatorul social democrat Miron Smarandache a adresat o interpelare parlamentară ministrului Finanţelor Publice, Eugen Orlando Teodorovici, căruia i-a cerut situaţia îndatoririi la bănci a populaţiei, atât la nivel naţional, cât şi în judeţul Bacău.

    „Conform analizelor Băncii Naţionale a României, valoarea creditelor în valuta contractate de către cetăţeni români este într-o continuă creştere în ultimul an. Pe de altă parte, a stagnat procentul persoanelor restante la bănci sau care s-au aflat în imposibilitate totală sau temporară de plată”, a precizat parlamentarul băcăuan, în demersul oficial trimis conducerii MFP.

    „Consider, a adăugat Miron Smarandache, că realizarea şi promovarea unor programe de informare a populaţiei cu privire la riscurile financiare la care sunt expuşi contractând mai multe credite este o idee binevenită, oportună şi raţională”.

    În finalul interpelării, senatorul PSD i-a adresat ministrului Finanţelor două întrebări: „1. Există la nivelul MFP programe şi strategii care să informeze populaţia privind fenomenul îndatoririlor excesive?; 2. Care este în prezent nivelul îndatoririi populaţiei României şi care este situaţia din judeţul Bacău?”

    „Demersurile guvernamentale din ultima perioadă privind creşterea calităţii vieţii românilor sunt lăudabile, şi au avut ca efect diminuarea considerabilă a numărului cetăţenilor care au depăşit limita de îndatorare şi care şi-au pus astfel în pericol situaţia financiară, precum şi siguranţa zilei de mâine”, a concluzionat parlamentarul.

    Biroul de Presă al Senatorului PSD Bacău Miron Smarandache

    A nins azi la Ghimeș

      Astăzi, în localitatea băcăuană Ghimeș-Făget a nins pentru prima oară în acest sezon.

      FOTO: Bârsan Gheorghe

      Mobilier școlar, burse și excursii pentru copiii din Lipova

        După proiectele prin care a dotat Inspectoratele pentru Servicii de Urgență cu ambulanțe de terapie intensivă, descarcerare, autospeciale de intervenție la înălțime, autofreze de zăpadă și șenilate, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară EURONEST, din care face parte și Consiliul Județean Bacău, a lansat un nou proiect, de data aceasta în domeniul educației.

        Evenimentul a avut loc marți, 25 septembrie, la Școala Gimnazială „Mihai Eminescu” din Lipova. Proiectul se numește „O șansă egală pentru toți. Educație inclusivă în unitățile școlare” și are o durată de 36 de luni.

        Partenerii EURONEST sunt Primăria Lipova – județul Bacău, Primăria Bălteni – județul Vaslui, Școala Gimnazială Șipote – județul Iași, Asociația Centrul de Resurse Economice și Educație pentru Dezvoltare Neamț și filialele din Iași ale Asociațiilor „Salvați Copiii” și „Sf. Damian”.

        Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European și are drept obiectiv „furnizarea unor măsuri integrate pentru reducerea și prevenirea abandonului școlar și promovarea accesului egal la învățământul de calitate, inclusiv la parcursuri de învățare formale, nonformale și informale.” Beneficiarii sunt 1.180 de copii din județele Iași, Bacău și Vaslui.

        Un microbuz, mobilier și echipamente

        Între rezultatele prevăzute de EURONEST se numără achiziționarea a două microbuze școlare, 1.000 pachete cu îmbrăcăminte și încălțăminte și 1.180 pachete cu produse de igienă personală acordate copiilor, înscrierea la grădiniță a copiilor neșcolarizați din Bălteni, Lipova și Șipote, un program de tip „Școală după școală”, 6.448 burse cu o valoare de 100 lei, ore de cursuri extrașcolare, tabere și excursii.

        De asemenea, vor fi acordate 300 premii pentru cele mai bune 25 de rezultate din fiecare an de studiu din școlile din Bălteni, Lipova și Șipote. Unitățile de învățământ vor fi beneficia, în funcție de nevoi, de mobilier nou, echipamente IT, cărți, reparații.

        Școala din Lipova va primi un microbuz școlar, mobilier pentru trei săli de grădiniță, mobilier și echipamente pentru sălile de clasă, materiale de prim-ajutor, rafturi și cărți pentru bibliotecă, echipamente specifice pentru sala de sport și cabinetul mediatorului.

        Valoarea totală a proiectului este de 6.398.942 de lei, din care 5.439.101 de lei reprezintă contribuția UE și 930.066 de lei, suma alocată de Guvernul României. Pentru partea sa din proiect – 696.313 de lei -, Primăria Lipova va asigura cofinanțarea de 2% în valoare de 8.013 de lei.

        La volanul unui autoturism fără permis de conducere şi sub influenţa alcoolului

          La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 20.30 poliţişti din cadrul Postului de Poliţie Plopana au depistat în flagrant un tânăr de 26 ani, din comuna Lipova, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 241 C, pe direcţia Satu Nou-Lipova, având o alcoolemie de 0,92 mg/l alcool pur în aerul expirat.

          De asemenea, din verificările poliţiştilor a rezultat că tânărul de 26 ani nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

          Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

          Dosare penale pentru alcool la volan

            * La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 18.30, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier au depistat în trafic un bărbat de 43 de ani, din comuna Măgireşti, în timp ce conducea un autoturism pe raza localităţii Ardeoani având o alcoolemie de 0,91 mg/l alcool pur în aerul expirat.

            Bărbatul în cauză a fost condus la Spitalul Judeţean de Urgenţe Bacău unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei şi i-a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            * La data de 24 septembrie a.c., în jurul orei 22.30, poliţiştii oneşteni au depistat în trafic un bărbat de 41 ani, din comuna Ştefan cel Mare, în timp ce conducea un autoturism pe DJ 119E, pe raza comunei, sub influenţa băuturilor alcoolice.

            În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest acesta a indicat valoarea de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a lcoolemiei.

            În cauză poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe.

            Expertiza a stabilit de ce s-a produs avaria. Deficiențe de proiectare și execuție la conducta de apă

              O expertiză comandată de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB) a stabilit că avaria care a lăsat pe uscat orașul timp de o săptămână în luna iulie a acestui an s-a produs din cauza unor probleme de proiectare și execuție a conductei de aducțiune de la Valea Uzului.

              Marți, într-o conferință de presă, directorul CRAB a afirmat că expertul contractat a concluzionat că avaria s-a produs din cauza unei contraflanșe neconforme, care nu există în catalogul producătorului și care a fost executată pe șantier.

              A două avarie s-a produs din cauza unei erori de proiectare: distanța dintre reducția de la 1000 la 800 de mm este prea mică și presiunea apei a distrus porțiunea de țeavă din fontă.

              Directoarea Nina Chiper nu-și explică de ce constructorul a folosit o conductă de 800 de mm la subtraversarea căii ferate, în condițiile în care proiectul prevedea o conductă de 1.000 de mm. Raportul expertului conține și o concluzie devastatoare: este nevoie de expertizarea întregii conducte și refacerea tuturor studiilor geo și topo pentru a se identifica soluțiile necesare pentru securizarea conductei.

              Și asta pentru că, de exemplu, în cazul avariei de anul trecut, de la Ardeoani, s-a constatat că țeava nu era acolo unde apărea în proiect că ar trebui să fie.

              Numai acest studiu ar putea costa circa 280.000 de euro, cu condiția să se găsească o firmă dispusă să-l realizeze. O primă solicitare pe Sistemul Electronic de Achiziții Publice s-a finalizat cu un eșec, nicio firmă nu s-a arătat interesată. La a doua solicitare abia s-a înscris o companie și se așteaptă să mai depună oferta măcar încă o firmă.

              Din păcate, suspiciunile pe care le-am avut sunt confirmate de expert. Avem o conductă care, din punct de vedere tehnic este considerată nouă, dar pe care trebuie să o înlocuim pentru că executantul lucrării a prins-o, cum s-ar zice, cu sârmă. Sunt neconformități de proiectare și de execuție și, din păcate, iar trebuie să băgăm bani degeaba. Este al doilea obiectiv în această situație după CET”.
              Cosmin Necula, primarul Bacăului

              Aducțiunea de la Valea Uzului a fost recepționată în 2011 și a costat 52 de milioane de euro.

              În Cupă, cu Oradea

              Marți, la sediul FRH, a avut loc tragerea la sorți a meciurilor din șaisprezecimile de finală ale Cupei României la handbal masculin.

              Una din revelațiile sezonului trecut ale competiției, CSM Bacău o va avea ca adversară în această fază a competiției pe divizionara A CSM Oradea. Confruntarea va avea loc în manșă unică, pe 17 octombrie, la Oradea.

              Între timp, băcăuanii se pregătesc pentru următoarele confruntări din Liga Zimbrilor. În etapa a patra a campionatului, echipa antrenată de Eden Hairi va întâlni în deplasare vice-lidera CSM București.

              Meciul se va disputa sâmbătă, 29 septembrie, de la ora 17.30 și va fi televizat de TVR1. Următorul joc al „CSMeilor” pe teren propriu va avea loc la mijlocul săptămânii viitoare, miercuri, 3 octombrie, în runda a cincea, contra Potaissei Turda.

              A crescut cererea pentru dispozitivele medicale

                Dan Stoica

                Tot mai mulți bani sunt alocați anual pentru băcăuanii care au nevoie de proteze și orteze. Adresabilitatea acestora către Casa Județeană de Asigurări de Sănătate a crescut, numărul celor care beneficiază de acest sprijin financiar decontat de către stat fiind cu 10% mai mare față de anul trecut.

                Toate persoanele asigurate în sistemul de sănătate au dreptul la dispozitive medicale necesare recuperării unor deficiențe organice sau fiziologice – pentru corectarea văzului, auzului, protezarea membrelor, dar și la alte materiale de specialitate. Aceste aparate medicale se acordă la recomandarea medicului de specialitate și cu aprobarea CJAS.

                Casa Județeană de Asigurări de Sănatate (CJAS) Bacău are, în prezent, încheiate peste 70 de contracte cu diferiți furnizori de dispozitive medicale. Numai în primul semestru al anului 2018, CJAS Bacău a emis un număr de 2.764 de decizii pentru dipozitivele medicale, toate în valoare de 3.588.722 lei. Este o creștere cu peste 10% față de perioada similară anului trecut.
                Principalele tipuri de dispozitive medicale pentru care s-au emis decizii sunt:

                * Dispozitivele de protezare stomii și incontinență urinară – 872 decizii
                * Echipamente pentru oxigenoterapie – 634 decizii
                * Dispozitive auditive – 411 decizii
                * Orteze pentru coloana vertebrală – 98 decizii
                * Orteze pentru membrul inferior – 68 decizii
                * Cristaline – 142 decizii
                * Încălțăminte ortopedică – 85 decizii
                * Proteze pentru membrul inferior – 57 decizii
                * Dispozitive de mers – 282 decizii
                * Proteze de sân – 39 decizii.

                Creșteri semnificative au fost la proteze pentru membru inferior (57, față de 43 anul trecut), cristaline (142/95) și dispozitive de mers (282/190). Toate dispozitivele medicale care sunt decontate prin CJAS Bacău sunt fabricate conform normativelor europene.

                Actele necesare

                Pentru obținerea dispozitivului medical, asiguratul, unul dintre membrii de familie cu grad de rudenie I și II, soț/soție, o persoană împuternicită legal în acest sens de acesta, prin act notarial/act de reprezentare prin avocat sau reprezentantul legal al asiguratului depune:

                – cerere la casa de asigurări de sănătate în evidențele căreia se află asiguratul beneficiar al dispozitivului,
                – actul de identitate (în copie),
                – prescripția medicală pentru dispozitivul medical,
                – certificatul de încadrare în grad şi tip de handicap pentru echipamentele pentru oxigenoterapie şi ventilație noninvazivă, după caz.

                Pentru copiii în vârstă de până la 14 ani se ataşează prescripția medicală pentru dispozitivul medical recomandat, cu specificarea domiciliului copilului, şi certificatul de naştere (în copie), codul numeric personal – CNP/cod unic de asigurare. Documentele se pot transmite casei de asigurări de sănătate și prin postă.

                „Pentru dispozitivele care sunt considerate de utilitate imediată și nu suportă programarea lor pe o listă de asteptare, de exemplu stomiile și aparatele pentru oxigenoterapie, se emit decizii într-un interval de timp foarte scurt, respectiv câteva zile. Timpul de așteptare pentru celelalte tipuri de dispozitive medicale este acum de maximum 60 de zile de la emiterea recomandării de către medic.”
                Dan Stoica, director executiv CJAS Bacău

                Dispozitivele medicale se acordă pentru o perioadă determinată sau nedeterminată, în baza unei prescripții medicale eliberate de un medic de specialitate aflat în contract cu CJAS Bacău. Aceste prescripții își pierd valabilitatea dacă nu sunt depuse de asigurat în termen de 30 de zile calendaristice de la data emiterii.

                „Buhă”, omul care aduce golul

                Valentin Buhăcianu este principalul marcator al Aerostarului. Ultima sa reușită, 1-0 cu FC Argeș, a parafat cea de-a doua victorie a băcăuanilor și, totodată, primul eșec stagional al piteștenilor

                Mai întâi au venit aplauzele și uralele spectatorilor, care l-au ovaționat la ieșirea de pe teren. După, a fost încercuit de copiii amatori de autografe. Cea mai importantă semnătură și-a lăsat-o însă pe tabela de marcaj, acolo unde, sub Aerostar- FC Argeș 1-0 scria, cu litere invizibile, Valentin Buhăcianu. Atacantul care va împlini 25 de ani la finalul lunii viitoare este principalul marcator al Aerostarului în acest sezon de liga secundă. Din cele 11 goluri înscrise de formația băcăuană, „Buhă” a reușit 5. Aproape jumătate. Și nu vrea să se oprească aici. „Ca orice atacant, iubesc golul. Nu mi-am fixat o cifră pentru acest sezon, dar dacă s-ar putea, aș da 50 de goluri, nu doar 5. Cel mai important este însă ca aceste goluri să aducă și puncte echipei, așa cum s-a întâmplat cu Argeșul. Nu e o mare bucurie ca tu să dai două goluri, iar echipa ta să piardă cu 4-3, cum s-a întâmplat, de exemplu, cu Energeticianul. De acum, însă, cred că suntem pe direcția bună”, a mărturisit fotbalistul adus în vară, de la Știința Miroslava.

                -„Buhă”, de când nu ți se mai ceruse un autograf?
                -Oho, nici nu mai țin minte. A trecut ceva timp. Și solicitarea de autografe din partea copiilor arată, cred eu, cât de importantă a fost această victorie cu Argeșul.

                -Probabil că, fără succesul din urmă cu o etapă, contra Luceafărului Oradea, nu ar fi venit nici victoria cu FC Argeș.
                -Corect. În meciul cu Oradea ni s-au spart toate ghinioanele. Am jucat foarte bine, cu foame de puncte și de goluri. Aveam un singur punct și o dorință nebună de a obține, în sfârșit prima victorie pentru ca altfel, totul s-ar fi dus complet de râpă. Și cum victoriile aduc…victorii, iată că am câștigat și meciul cu Argeșul.

                -Greu?
                -Greu, dar care meci mai e ușor? Greu, pentru că am întâlnit, zic eu, cea mai bună echipă a campionatului. Ca să fiu sincer, poate că un rezultat de egalitate ar fi fost mai just. Așa este însă fotbalul: am pierdut puncte pe care nu meritam să le pierdem, iar acum am obținut o victorie la capătul unui joc în care o remiză ar fi fost, poate, mai aproape de adevăr.

                -Vorbim puțin și despre gol?
                -Sigur: mă așteptam ca portarul lor să greșească deoarece mingea deviată de Vraciu a fost destul de înaltă. Când am trecut de portar, primul instinct a fost să lovesc cu capul, însă m-am temut că nu voi reuși să-i imprim destulă forță și că unul din cei doi fundași piteșteni care se îndreptau deja spre linia porții va reuși să respingă. Atunci, mi-am zis ca e mai bine să o las să cadă și să dau cu șiretul. A ieșit bine.

                -Bucurie mare în vestiar, nu?
                Păi, vă dați seama. Cu șase puncte în ultimele două etape, parcă e altă viață. Simțim că respirăm și noi. Oricum, locul nostru este mai sus în clasament, așa cum a spus și antrenorul Argesului, domnul Săndoi.

                -Urmează Petrolul, la Ploiești.
                -Altă echipă tare, care vizează promovarea. Avem în continuare mare nevoie de puncte, așă că vom încerca să scoatem cât mai mult din jocul de vineri.

                -În urmă cu vreo două sezoane te-ai aflat și în vizorul Craiovei.
                -Da, dar am fost doar în probe. Ei erau prinși cu campionatul, aveau alte treburi, nu să se ocupe de mine. Eu sper ca într-o zi să fac pasul mai sus, dar, momentan, vreau să-mi fac cât mai bine treaba la Aerostar.

                Tatuaje și tenis de câmp
                Vali Buhăcianu are două tatuaje. „Deocamdată, sunt doar două, însă pe viitor este posibil să-mi mai fac”, a declarat „Buhă”, care a spus că tatuajul de pe mână are un mesaj legat de familie, în timp ce cel de pe gambă este identic cu al lui Neymar: ”Alături de Messi, Neymar este fotbalistul care-mi place cel mai mult, motiv pentru care am decis să-mi fac un tatuaj exact ca al său”. Buhăcianu este pasionat de tenis de câmp („obișnuiesc nu doar să mă uit, ci și să-l practic”), dar și de jocurile video, FIFA fiind preferatul său.

                Băcăuanii, pregătiți pentru „Centura de Aur”

                Boxerii băcăuani sunt în priză. Îi așteaptă două competiții puternice. Și foarte apropiate cronologic una de cealaltă. Astăzi începe, la Galați, o nouă ediție a „Centurii de Aur- Nicolae Linca”. Iar peste nici două săptămâni debutează, la Târgu-Mureș, Campionatul Național de Tineret. Pentru a face o figură frumoasă la cele două competiții, antrenorul SCM- CSM Bacău, Relu Auraș a organizat saptămâna trecută un sparring care a reunit pugiliști din mai multe centre importante.

                „Au fost și ploieștenii lui Titi Tudor, au venit și boxeri de la Iași, și de la Suceava, și de la Buzău și de la Constanța. A fost o adevărată gală nascută din nevoia de meciuri, acum înaintea «Centurii de Aur» și a Naționalelor de Tineret”, a precizat Auraș, care a avut și un musafir din partea Comitetului Olimpic Sportiv Român: directorul sportiv Alexandru Epuran.

                „Domnul Epuran s-a arătat încântat de meciurile văzute. I-au plăcut mult Florin Simion, la categoria 75 kg, Câtu, la 69 kg și Lătescu la 81 kg”.

                Auraș speră ca oamenii săi să-și lase amprenta la competițiile toamnei. Începând cu „Centura”, care va reuni, pe lângă crema boxului românesc, alcătuită din Mihai Nistor, Andrei Arădoaie și Robert Jitaru, pugiliști din Cuba, Rusia, Marea Britanie, Germania, Irlanda sau Polonia. Băcauanii vor conta pe Nicușor Ciobanu și Vasile Suciu. Ambii vor concura la aceeași categorie de greutate, 64 kg.

                Asta spre deosebire de Naționale, unde vor boxa la 60, respectiv 64 kg.

                Daria Tanasă a întors scaunele la Vocea României

                Nebunie pe rețelele de socializare după prestația de excepție a bacăuancei Daria Tanasă la Vocea României. Reacțiile, dintre cele mai diverse dar pozitive, au stârnit sentimente de mândrie pentru băcăuani, care i-au trimis tot felul de cuvinte și gânduri frumoase.

                Daria Tanasă a participat la proba pe nevăzute la Vocea României, acolo unde a reușit să întoarcă trei scaune. Mai exact pe Tudor Chirilă, Andra și Irina Rimes, Smiley preferând să fie imparțial. Băcăuanca a interpretat magistral piesa Chrstinei Aguilera „Ain’t no other man”. Așa cum e formatul showului de televiziune, cei trei care au dorit-o pe Daria în echipa lor au început o luptă de convingere pentru a o câștiga. După minute bune de „negocieri”, Tudor Chirilă i-a spus Dariei: „Hai să ne gândim pragmatic la showul ăsta. Ai nevoie de un antrenor și un prieten, pentru că va fi foarte greu, mai ales cu o voce atât de frumos și de greu de condus.

                Acum cred că mă aud și părinții tăi și cred că știu despre ce vorbesc.” În timp ce Chirilă s-a dus să-i felicite pe părinții Dariei, Smiley a încercat să-i dea o mână de ajutor spunându-i concurentei din Bacău: „Puneți întrebarea: «Ce-mi lipsește în momentul ăsta?. Ce aș vrea să dezvolt mai mult?» Întreabă-te!”. Toate aceste cuvinte, care se păreau că o copleșesc pe Daria, au fost un indicator foarte bun, și foarte pragmatică, a ales: Tudor Chirilă. Daria Tanasă, așa cum a spus la Vocea României, este elevă la Colegiul Național de Artă „George Apostu” Bacău, are 18 ani și este în clasa a XII-a, la secțiunea muzică instrumentală pian și flaut. Tot în show, Daria a mai spus că s-a pregătit la canto cu mama ei, Mariana Tanasă.

                Dincolo de toate acestea, noi am aflat că Daria face muzică de la vârsta de 5 ani și că a avut numeroase participări și rezultate foarte bune în concursuri și festivaluri de gen. Numai noi, în ziarul Deșteptarea publicând diverse informații despre aceste reușite. Nu demult a publicat un material despre trupa băcăuană Nostalgy Ladies, un cvartet vocal instrumental cu planuri foarte mari din care făcea parte și Daria Tanasă. Ce s-a întâmplat? Nostalgy Ladies trebuia să plece într-un turneu în Stale Unite, dar acesta se suprapunea cu perioada preselecțiilor la Vocea României, iar Daria a renunțat la America pentru a putea participa la cel mai important show de voci din țară. Acum, băcăuanca Daria Tanasă face parte din echipa Tudor la Vocea României și așteaptă cea de-a doua etapă din show, cea a duelului, care va avea parte cel mai probabil în a doua jumătate a lunii octombrie.

                „Mă simt excelent pentru că am primit reacții foarte bune. Sincer mă așteptam dar nu la chiar atât de multe. Mă bucur pentru că am cunoscut foarte mulți oameni de valoare. Când a trebuit să aleg, am făcut ce mi-a zis sufletul. Chiar nu am avut planuri din-nainte. Mă bucur că sunt în echipa lui Tudor. Îmi doresc să ajung cât mai sus la Vocea României, în mod special ca să pot să stau cât mai mult cu oamenii de acolo, care sunt pur și simplu geniali. Și aici mă refer la toți din acest show, nu doar la cei care se văd la televizor. Pentru viitor îmi doresc să fac o carieră muzicală, să am concerte și publicul meu”, a declarat pentru Deșteptarea, Daria Tanasă de la Vocea României.

                Revine festivalul „STEA Printre Stele”

                  Asociația „Centrul Daniel” Bacău organizează în perioada 12-13 octombrie, la Teatrul Municipal Bacovia Bacău, ediția a VII-a a Festivalului Internațional de Muzică Ușoară pentru Copii și Tineri „STEA Printre Stele”. Festivalul este un concurs de interpretare care își propune să contribuie la descoperirea, lansarea și totodată valorizarea de tineri interpreți de muzică ușoară.

                  Evenimentul se va desfașura pe parcursul a două zile și va fi structurat pe următoarele secțiuni: interpretare soliști vocali pe categorii de vârstă, interpretare grupuri vocale și Secțiunea CENTENAR, o secțiune de muzică ușoară dedicată Centenarului în care sunt acceptate doar melodii din repertoriul românesc. Grupele de vârstă se vor stabili in functie de numărul de concurenți înscriși in concurs.

                  Pentru fiecare secțiune se vor acorda Trofeul Categoriei, Premiile I, II și III precum și Mențiuni. Se vor acorda trofeu, diplomă și premii în bani.

                  Festivalul „STEA Printre Stele” este co-finanțat de către Municipiul Bacău, prin programul de finanțare nerambursabilă în baza Legii 350/2005 pentru anul 2018.

                  O moştenire susţinută cu demnitate

                  De ieri, a început, în Bacău, Festivalul „Bacovia 70”, care vine după „Alecsandri 200”, „Biblioteca 125”, Festivalul Naţional „George Bacovia” (137 de ani de la naşterea Poetului), dacă ar fi să amintesc doar aceste patru mari sărbători ale culturii, repere ale spiritualităţii băcăuane.

                  Am stat de vorbă cu Muntele poeziei şi teatrului românesc, cu Iubitul nostru Bacovia, cu Măria Sa Cartea, fiecare în măsura şi felul său. Îmi spunea un om al culturii, un păstrător al tradiţiilor noastre milenare, acum secretar de stat în Ministerul Culturii, că marea lui mulţumire este că – s-a convins – românii ştiu să-şi respecte valorile, nu cu trâmbiţa, ci cu inima şi sufletul.

                  Zilele acestea este rândul Teatrului, ca act de cultură şi ca instituţie, să fie omagiat, sărbătorit, adus în faţa comunităţii, nu pentru a fi dojenit, cum spunea managerul actual al teatrului, ci pentru a fi iubit, pentru a ajuta actorii, întrega echipă, să rămână umani, vii şi fericiţi de existenţa lor.

                  Fericirea lor va fi şi fericirea noastră, a celor care l-au susţinut şi l-au iubit de 170 de ani, de 70 de ani. Istoria teatrului băcăuan se împleteşte cu legenda, a început cu un grup de tineri inimoşi şi entuziaşti, în 1848, într-o baracă, asaltată, la fiecare reprezentaţie, de sute de oameni, iar în oraş se întrerupea orice activitate lucrativă.

                  Era sărbătoare. Cu dragoste, dăruire, cu muncă, sacrificii, cu bani, suflet, cu oameni dăruiţi de la Dumnezeu cu talent, vocaţie şi puţină nebunie, Teatrul Nostru a străbătut anii cu demnitate, de-a fost soare sau negură deasupra oraşului. Şi numai pentru atât, şi nu-i puţin, şi nu-i mult, merită să le mai deschidem uşa din când în când şi să-i întrebăm: Ce mai faceţi, oameni buni? Sunteţi bine, sunteţi sănătoşi? Ce va urma, o ştim cu toţii: cortina se ridică, ca acum 70 de ani, ca acum 170 de ani. Povestea continuă.

                  La mulţi ani, dragi actori!

                  Vulnerabilitate

                    Este important să ştiţi de unde se trage…Probabil că o cunoaşteţi deja şi vă simţiţi neputincios precum un copil pus în situaţia de a se descurca singur.
                    “Acum simt că trăiesc într-un nor negru, pe când vremea e frumoasă şi însorită în afara lui, iar eu pierd toată această minunată experienţă. Această stare îmi consumă timpul şi energia pe care aş dedica-o în alte condiţii unor activităţi sociale. În loc să mă bucur petrecând timpul cu familia mea frumoasă, îmi trăiesc mâhnirea în cabinetul medical sau stând în pat, recuperându-mă. În felul acesta cer şi celor dragi să-şi restricţioneze viaţa şi nu e corect.”

                    Acestea pot fi cuvintele oricăruia dintre noi, consecinţa acţiunilor proprii. Cât de mult vă străduiţi să evitaţi situaţia respectivă? Cât de mult vă protejaţi pe dumneavoastră? Conştientizaţi felul în care consecinţa vulnerabilităţii se manifestă în viaţa dumneavoastră? Sunt întrebări previzibile în această situaţie delicată, însă adevărata recompensă pentru protejarea sănătăţii constă în îmbogăţirea propriei dumneavoastre vieţi. Pierdeţi extrem de mult lăsându-vă acaparaţi de boală. În momentul de faţă, nutresc speranţa că sunteţi de acord cu o nouă realitate personală. Dacă deveniţi mai atenţi, atenţia devine susţinută şi în final, conştientizaţi mai mult: capacitatea de observare a propriei sănătăţi va deveni în mod firesc, prioritară.

                    Înainte de a începe explorarea modalităţilor prin care se poate acţiona la nivel superior şi de a vă dezbăra de obişnuinţa de a fi indiferenţi cu propria sănătate, vreau să vă amintesc ceva: realitatea începe să se transforme ca rezultat al eforturilor noastre, când comportamentul nostru corespunde intenţiilor avute, când acţiunile noastre sunt pe aceeaşi lungime de undă cu gândurile pozitive, când mintea şi trupul acţionează în tandem, când cuvintele şi faptele rezonează, când suntem noi… Măreţia constă în tenacitatea păstrării sănătăţii, indiferent de vârstă şi mediu. Această noţiune este esenţială pentru succesul eforturilor noastre de a înlocui vechile obişnuinţe cu altele noi. Aşadar, să privim mai îndeaproape felul în care persoanele care au exersat practicând, fără a emite pretenţii la nicio indicaţie, au avut acelaşi rezultat: o sănătate durabilă.

                    Evaluarea comportamentului alimentar poate fi primul pas în realizarea bilanţului. Ceea ce vă propun este să identificaţi, analizându-vă obiceiurile alimentare sau, mai mult, urmărindu-vă timp de o lună, sub următoarele aspecte: dacă alimentaţia dumneavoastră respectă o anumită armonie (mese regulate, pauză între mese, cantitate corespunzătoare efortului depus); dacă aveţi sau nu carenţe clare (analizele medicale repetate în mod regulat). Este impetuos necesar să facem un bilanţ, îndrumaţi fiind de un specialist, înzestrat cu un program informaţional care poate fi pus cu uşurinţă în practică. Ceea ce trebuie să ne intereseze cu adevărat, ar trebui să fie prevenţia prin întărirea sistemului imunitar! Astfel, alimentaţia joacă un rol capital în stimularea imunităţii. Anumite carenţe favorizează apariţia unui deficit imunitar, după cum ştim că şi anumiţi nutrienţi ne pot întări mijloacele de apărare. Voi aminti de asemenea, că modul de prelucrare al alimentelor are o mare importanţă(recomandarea specialiştilor este să mâncăm cât se poate de des legume şi, în special fructe crude sau gătite la abur).

                    Vulnerabilitatea sistemului imunitar se traduce prin slăbirea sănătăţii: infecţii la nivel urinar sau pulmonar (bronşite, pneumonii); gripă, suprainfectarea plăgilor(ulcerele de gambă, rănile piciorului la diabetici, complicaţii postoperatorii…); consolidarea lentă a oaselor (după fracturi) sau o refacere musculară anevoioasă (după imobilizarea la pat); afecţiuni autoimune (sistemul imunitar produce anticorpi împotriva celulelor propriului corp).

                    Bolile menţionate apar când organismul este vulnerabil, când şi-a pierdut eficienţa şi nu mai este capabil să-şi facă datoria, pentru că sistemul său imunitar este slăbit. El nu mai reuşeşte să controleze acţiunea agentului patogen şi nu poate opri infecţia. Toată măiestria medicului pus în faţa unui astfel de pacient, constă în diagnosticarea corectă a situaţiei în care se găseşte acesta. Multe infecţii de mică importanţă nu necesită neapărat antibiotice, care fac deseori mai mult rău decât bine, împiedicând sistemul imunitar să-şi îndeplinească rolul de apărător pregătit să înfrunte, într-o zi, un eventual „duşman” mai periculos. În schimb, când un organ este afectat în asemenea măsură, încât nu numai că este ineficace, dar poate deveni chiar periculos pentru restul organismului, este o dovadă de inconştienţă să te încăpăţânezi să nu intervii cu mijloace medicale potrivite.

                    Alimentaţia contribuie în mod sigur la consolidarea sistemului imunitar, corectând rapid orice carenţă care slăbeşte imunitatea. În celelalte cazuri, ea poate însoţi terapia, grăbind astfel însănătoşirea. În acest caz recomand sporirea raţiei de vitamine: A, B1, B6, B9, B12, C, E şi betacarotenul(morcovi cruzi, untură de peşte, ficat de pasăre, pătrunjel, broccoli, lămâi, portocale şi drojdia de bere uscată). Sunt la fel de importante şi elementele precum: zinc, cupru, fier şi seleniu care se găsesc în: stridii, cereale integrale, peşte şi carne de calitate. Grăsimile bune au acizi graşi care intervin în forţă mărind performanţele sistemului imunitar(uleiuri obţinute din prima presare la rece: ulei de măsline, ulei de germeni de grâu şi ulei de nuci). Consumul de nuci, alune, migdale contribuie la susţinerea sistemului imunitar. De asemenea, voi pune accent pe conţinutul bogat în antioxidanţi al alimentelor care susţin sănătatea organismului: varza, conopida şi broccoli (consumate crude sau preparate la abur).

                    Pentru a nu ne contamina cu germeni, viruşi ori paraziţi care pot fi sursa unor infecţii grave, este de preferat să evităm alimentele de proastă calitate, care conţin maioneze şi creme(achiziţionate din comerţ). Iaurtul este un aliment cu proprietăţi excepţionale, care contribuie la creşterea sistemului imunitar, la fel şi unele brânzeturi. Este necesar să înscriem în regulile de viaţa şi protecţia împotriva tutunului, deoarece s-a demonstrat că fumatul alterează într-o măsură considerabilă şi iremediabilă imunitatea organismului.

                    Voi încheia recomandările cu evidenţierea importanţei acidului ascorbic (vitamina C) care se găseşte în: fructe de pădure(măceşe, coacăze, fragi), citrice ( portocale, lămâi, grapefruit), muguri de conifere, diverse legume(ardei gras, roşii, spanac, morcovi, etc) şi plante aromatice ( mărar, pătrunjel, cimbru, busuioc…). Această vitamină creşte rezistenţa la îmbolnăvire, în special în bolile infecto-contagioase.

                    Nu este greu când ai o informaţie clară, corectă şi trecută prin filtrul practicii, nu-i aşa? Ai informaţia, susţinerea specialistului şi dorinţa arzătoare de a-ţi câştiga şi păstra sănătatea. Alege să practici obiceiuri care te vor îndrepta în direcţia scopurilor tale. Foloseşte această strategie selectivă şi numai în cazul acelor scopuri importante pentru tine şi pentru care intenţionezi într-adevăr, să depui toate eforturile necesare. Este o modalitate exactă de a obţine sănătatea şi de a o proteja permanent.

                    Trebuie să recunoşti că deşi ai făcut până acum multe lucruri ce au fost în dezavantajul sănătăţii tale, nu ai niciun motiv să continui să le repeţi fără discernământ. Chiar dacă pentru a schimba modul de viaţă va fi nevoie să adopţi o anume disciplină şi supraveghere, va merita efortul! Aşadar, de acum înainte, îţi propun să alegi în mod conştient alimentele care te vor direcţiona spre împlinirea unei sănătăţi durabile.

                    Şi nu uita: roagă un prieten să-ţi atragă atenţia când devii vulnerabil!

                    Carmen Barcan, terapeut

                    Violența, ca un drog

                    Răzvan Bibire

                    Joi, doi răniți într-un accident la Mănăstirea Cășîn, vineri patru răniți la Faraoani și un mort la Bogdănești. Duminică, doi morți și un rănit la Gheorghe Doja. Alt băcăuan a murit nevinovat în accidentul de la Haret, din județul Vrancea. Fiecare județ are cam aceleași statistici. Mor oameni pe șosele nu neapărat pentru că drumurile sunt proaste – că multe sunt așa – ci pentru că românii au boala vitezei, a nerespectarii normelor, a lui „merge și-așa”.

                    Am citit un comentariu al unui francez care a vizitat România: omul s-a arătat foarte încântat de oameni, de peisaje, de bucătărie, însă, a simțit nevoia să atragă atenția asupra șoferilor și i-a îndemnat pe cei care ar vizita țară să aibă grijă pe șosele pentru că românii conduc agresiv, se angajează în depășiri periculoase și nu-și respectă colegii de trafic. Multă lume da vina pe infrastructură, că nu avem drumuri bune, că nu avem autostrăzi. Ia să vedem ce accidente se întâmplă pe autostrăzile alea pe care le avem, de au devenit drumurile județene mai sigure dacă vrei să ajungi la Mare. Că nu a fost weekend în care A2 să nu fie închisă din cauza unui accident.

                    Trăim într-o societate în care violența a ajuns ca un drog; ni se livrează violență la fiecare oră prin mass-media, de către politicieni, de către publicitari, de către ONG-iști. Violența se transmite în societate ca un virus și ne afectează fără să ne dăm seama. Modelele sociale care ne sunt impuse se bazează, la fel, pe violență. Violența de limbaj, de atitudine, chiar violența fizică. Toți ne trezim că avem dușmani, că dacă n-am avea, am fi niște anonimi; dușmanii trebuie, deci, umiliți, „făcuți”, trebuie „să le-o zicem”.

                    Că așa vedem în titlurile de pe rețelele sociale. Keyboard warriors își încordează mușchii din fața monitorului și îi înjură pe unii cu altă părere dar care prezintă marele avantaj că nu știu cu cine se ceartă; he-he câți războinici ai tastaturii au apărut de la o vreme… Și toată această spirală a violenței pleacă de la lipsa unei alementare autocritici sociale. Totdeauna e vina altora, niciodată nu e vina noastră. Noi nu greșim niciodată, noi suntem perfecți, nu avem a ne cere scuze sau a ne face vreo analiză. Inventăm justificări pentru a putea dormi liniștiți: nu noi am băut prea mult, de vină e polițistul care ne-a oprit și care ne-a pus să suflăm în fiolă deși nu avea caschetă.

                    De vină nu suntem noi că am intrat pe contrasens, ci ăla care venea regulamentar, că nu a frânat când ne-a văzut în fața lui. Nu noi că am trecut strada în fugă la 50 de metri de trecerea pentru pietoni suntem de vină, ci șoferul care nu a anticipat că o să-i sarim în față mașinii. Nu contează că o călcăm cu 100 la ora în localitate, de ce, stătea, bă, polițaiul la pândă în boscheți?!