Ar fi amuzant dacă nu ar fi tragic. Fix aceiași oameni care au criticat cultul personalității lui Ceaușescu, au pus mână de la mână și au început ridicarea unui alt cult al personalității pentru unii politicieni și/sau persoane publice.
E drept, azi i se spune PR, ideea este, însă aceeași: să transforme niște gâște urâte în lebede frumoase, bune de pus în fruntea unor instituții sau chiar a unei țări chiar dacă biografia și talentele lor nu-i recomandă. Până la urmă, ce deosebire ar fi între odele care i se înălțau lui Nicolae Ceaușescu și cele închinate politicienilor de azi?
Măcar Ceaușescu a avut momentul său 1968, în care și-a riscat cariera și viața opunându-se intervenției URSS în Cehoslovacia. Putea foarte ușor să aibă soarta lui Imre Nagy. Liderii politici ai partidelor răsărite în ultima perioadă, pe de altă parte, nu riscă nimic.
Dar există o sumedenie de persoane dispuse să doarmă cu poza lor sub pernă pentru că așa le-au spus unii, că e bine. Diferența dintre un simpatizant PSD și unul al unuia din partidele așa-zis „haștagiste” este că cel care-i susține pe primii știe că liderul lor este doar un oportunist care a încălecat tema suveranistă de nevoie, în vreme ce simpatizanții celorlalți chiar au impresia că liderii acestor partide sunt niște mici Mesia, veniți să salveze țara de „ciuma roșie”.
Românii lasă impresia că nu pot ieși din cercul magic în care se învârt de atâtea decenii și nu pot să aprecieze un lider după ceea ce face și nu după ceea ce spune că face. În fapt, una dintre problemele esențiale pe care nu reușim să o depășim este aceea că ne lăsăm orbiți de dorințe. Ne dorim atât de mult niște lucruri încât începem să le vedem peste tot. Iar strategii din umbră ai noilor lideri știu acest lucru și-i gonflează cu trăsăturile care plac alegătorilor.
De altfel, am ajuns, astăzi, să votăm nu programe, nu idei, ci imagini. Liderii politici sunt creați ca și starurile de cinema sau vedetele pop; nici nu contează dacă au talent sau voce, câtă vreme se bagă bani în promovare, treaba merge deoarece publicului i se induce ideea că sunt buni în ceea ce fac.
Problema esențială a unei astfel de abordări este, însă, că nici starurile și nici liderii politici nu mai au libertate de acțiune. Ei vor trebui să urmeze strict ideile echipelor de imagine, devenind, în timp, prizonierii strategilor de PR și ai finanțatorilor. De fapt, niște simpli roboți care sunt ghidonati pas cu pas ce să facă.
