Teatrul Municipal „Bacovia” împlineşte, pe 9 octombrie, 70 de ani de existenţă şi de activitate. Marea sărbătoare este marcată printr-o serie de spectacole, la care au fost invitate teatrele din Moldova. Timp de 16 zile, pe scena „munipalului” au jucat trupele teatrelor din Bacău, Botoşani, Piatra Neamţ, Galaţi, Bârlad, Suceava, Chişinău. Au fost seri minunate, la care eroi au fost deopotrivă actorii şi publicul. Pentru a afla mai multe detalii de la acest eveniment, am stat de vorbă cu Eliza Noemi Judeu, director al Teatrului Municipal „Bacovia”.
– Eu, ca spectator, văd spectacolul de teatru şi actorii pe scenă, care timp de două ore îmi oferă o stare de bine, îmi dăruiesc câte ceva din sufletul şi inimile lor, însă mult mai important, îmi deschid calea înţelegerii unei epoci, a unor mari opere ale dramaturgiei româneşti şi universale. Cum vedeţi voi, actorii, teatrul, spectacolul?
– Spectacolul de teatru comportă cel puţin două aspecte. Odată că ajunge la public, aşa cum spuneaţi, publicului, prin spectacol, i se oferă păşirea în altă lume, trecută, viitoare sau chiar prezentă. Spectacolul de teatru este un punct de vedere al teatrului asupra umanităţii, dintr-o perioadă sau alta. Pe de altă parte, teatrul este vocea cetăţii, da, este vocea cetăţii şi în sensul acesta orice spectacol de teatru trebuie să aibă şi un mesaj. Şi în altă ordine de idei, spectacolul de teatru nu este repetabil, şi aici intrăm în zona strict profesională. Să luăm ca exemplu spectacolul „Nora”, de Ibsen. În ianuarie 2019 va împlini 10 ani de când se joacă pe această scenă. De ce revine lumea la acest spectacol, de ce de-a lungul celor 10 stagiuni a tot dorit să vadă această piesă? Dincolo de titlu, de mărimea autorului, a textului dramatic, a problemelor pe care le pune acest text, ne atrage arta actorului. În zece ani m-am schimbat şi eu şi colegii mei, eu am mai crescut, m-am mai maturizat, colegii mei de asemenea, şi atunci spectacolul este dat de arta noastră, de a recrea din nou, din nou, această poveste. În aceşti 10 ani, spectacolul a „suferit” transformări, a devenit, a tot devenit altceva. Acesta este spectacolul de teatru. Am mai spus-o şi o voi repeta, arta actorului fără teatru se poate, dar teatru fără arta actorului nu se poate.
Teatrul este în mine nu în afara mea
– Ai venit pe scena băcăuană de aproape 20 de ani. Cum ai găsit teatrul, cum este el acum, mai ales că de doi ani eşti director al acestui teatru?
– În august 1999 am venit în Bacău, direct din facultate. Aveam 22 de ani. Nu mai ştiu cum era teatrul, nu mai ştiu, pentru că nu am stat să-l analizez, atunci, important pentru mine era să mă integrez în colectiv şi să-mi fac treaba pe scenă, nu eram capabilă de o analiză. Eram tânără, abia avem timp să mă bucur de viaţă. Mie, domnul profesor Cojar, la clasa căruia am fost, îmi spunea că teatrul e în mine nu în afara mea. Prin urmare, nu mă interesa exteriorul. Acum, dacă îi fac o analiză, pot să vă spun că Teatrul Municipal „Bacovia” nu este un teatru de top, o spun, pentru că aşa e, dar este un teatru care-şi vede foarte serios de treabă şi căruia eu vreau să-i imprim, atât timp cât voi mai fi manager, o Excelenţă, excelenţă înseamnă firesc, demnitate, onestitate. Restul e teatru.
– Mai rămânem în acea perioadă. Ai venit într-un colectiv, teatrul era viu, cu actori, cu spectacole, cu public. Poţi să aminteşti câţiva actori pe care i-ai remarcat, care ţineau afişul, de la care ai avut ce lua, învăţa, cu care ai jucat?
– Aici pot fi amintiţi toţi actorii teatrului, dar ca să nu uit pe cineva, în primul rând trebuie să spun că m-au primit foarte bine, şi când au văzut că am şi un dram de talent, m-au îndrăgit cu toţii, absolut. Florin Crăciunescu m-a iubit foarte mult, a avut încredere în mine, doamna Constanţa Zmeu, doamna Ioana Ene, doamna Ligia Dumitrescu, doamna Doina Iacob, generaţia de aur a teatrului, Gheorghe Doroftei, Geo Popa, Nicolae Roşioru, Florin Blănărescu, care nu mai era în teatru. Mi-aduc aminte cu bucurie şi o spun, nu pot fi modestă aici, cum am intrat în teatru, au venit toţi să vadă nu minunea, ci bucăţica aceea de om, despre care dl Creţu spunea, citez: „Măi, cum se dă fata asta cu fundu de scenă, n-are cum să nu ajungă mare!” Se referea la muncă, la talent, sperând că voi avea o carieră frumoasă ca actriţă. De îndrăgit m-a îndrăgit foarte repede şi Firuţa Apetrei, cu care am jucat pentru prima dată pe scenă în „Un tramvai numit dorinţă”, acea piesă ne-a legat pentru eternitate. După care a venit „Nora”, unde lucrăm iar împreună. Sigur, este mai mare ca mine şi fireşte că am învăţat multe, mai precis, am furat meserie şi de la ea. Domnul Viorel Baltag, Ion Goranda, alţi actori alături de care am jucat. Ne simţim foarte bine pe scenă, creând relaţii între personaje. Şi, apoi, fireşte, nu pot să nu vorbesc de Ştefan Ionescu, cu care vin de pe băncile şcolii, jucăm împreună, i-am fost, pe scenă, „soţie”, „amantă”, ne leagă foarte multe, e un actor foarte bun, care ştie să fie pe scenă.
Scena este viaţa actorului
– Au trecut 70 de ani de la înfiinţarea Teatrului de Stat din Bacău, au fost ani de teatru, de drame, comedii, tragedii, vodeviluri, de poezie, de muncă, de suflet, de viaţă. Dincolo de acestea au fost şi sunt actorii: teatrul fără actori nu se poate, după cum spuneaţi.
– Da, actorii au făcut şi au ţinut acest teatru. Unii au plecat de tot, alţii la alte teatre, mulţi au venit şi au rămas, cu siguranţă, alţii vor veni. Dar nu numai actorii, eu am găsit aici, sus, la birouri, o echipă formidabilă. Nu pot să nu vorbesc de ei, mai ales după ce am intrat în acest birou, unde lucrează directorul. Ştiau că sunt o actriţă serioasă, iar în momentul când le-am spus ce vreau să fac cu acest teatru de acum încolo, au înţeles foarte rapid şi mă ajută în proiectele mele. Au înţeles că am o dimensiune culturală şi i-am făcut să înţeleagă, la fel ca pe toţi ceilalţi, actori, maşinişti, pe cei de la producţie, recuziteri etc., că teatrul este viaţa lor. Pe toţi cei care i-am angajat în teatru, pe lângă meserie, condiţia de bază este să iubească teatrul. Acesta este teatrul. În spatele actorilor sunt cei care nu se văd, maşinişti, recuziteri, cei din ateliere, meseriaşi. Teatrul, în sensul cel mai frumos al cuvântului, este o casă de nebuni, dar nu aşa este corect să spui. Corect este cum am spus în Monografie, teatrul este un creator de lumi în lume, teatrul este altă lume, o lume în lume. Ne umanizăm prin crearea fiecărui spectacol, o luăm de la capăt cu fiecare spectacol şi ne umanizăm. Eu sper ca acesta să fie şi sentimentul publicului când vine la teatru. Am tot mai spus-o: vino la teatru să-ţi recapeţi umanitatea, noi pentru că încercăm să recreăm o lume, iar spectatorii pentru că se pot regăsi în ea.
Au fost chemaţi la rampă creatorii băcăuani
– Pentru toate acestea, pentru actori, pentru public, aţi organizat o mare sărbătoare, 16 zile de teatru dăruite publicului. Care a fost ideea centrală a acestei sărbători?
– Am gândit de la început să invit toate teatrele din Moldova, sigur că această afirmaţie are în spate multă implicare sufletească. Teatrul din Piatra Neamţ a împlinit anul trecut 60 de ani, Teatrul din Botoşani împlineşte anul acesta 60 de ani, cel din Galaţi face, şi el, 60 de ani. În 2018, împlinim, teatrele din Moldova, o vârstă, care nu putea trece necelebrată. Pentru că eu tot am pornit anul trecut cu proiectul schimbului de spectacole, nu puteam să gândesc sărbătoarea noastră fără teatrele din Moldova. Au răspuns pozitiv, au fost încântaţi, ideea este că Moldova trebuie să iasă în evidenţă şi are cu ce, poate nu are autostradă, dar are teatru pentru o eternitate. Acest lucru am vrut să-l scot în evidenţă. Şi am mai avut ceva în vedere, care mi s-a părut logic şi normal, sărbătorim teatrul băcăuan, prin urmare, creatorii de teatru băcăuani trebuie să fie chemaţi la rampă. Aşa au intrat pe afiş cele mai importante spectacole, în care joacă toată trupa. După aceea, am vrut să fie văzute spectacolele regizorilor băcăuani. Eu nu ştiu ce oraş mai are cinci regizori: Dumitru Lazăr Fulga, Gheorghe Balint, Horia Suru, Mădălin Hâncu şi Irina Crăiţă Mândră.
Am vrut să aduc creatorii băcăuani acasă.
Gongul este foarte important în teatru
– Vorbeam de generaţia pe care ai găsit-o în teatru, ai vorbit de generaţia ta, acum au intrat în teatru câţiva tineri foarte buni, unii sunt încă studenţi, o generaţie de care eşti, îmi spuneai, foarte mândră. Teatrul are viitor.
– Sunt mai mult decât mândră, sunt fericită că am primit sprijin din partea ordonatorului de credit pentru a-i angaja, pentru a-i aduce, pentru a împrospăta trupa. De asta sunt mulţumită, că am primit un sprijin real din partea Consiliului Local şi al Primăriei Bacău. Orice aş fi vrut eu, nu se putea realiza dacă nu veneau cu implicarea financiară. Degeaba visam eu, fără acest sprijin nu ar fi devenit realitate. Noua generaţie este formată din 11 tineri actori, probabil nu o să rămână toţi, am adus cinci tineri la Dramă, Minodora Broscoi, Eduard Burghelea, Andreea Darie, Tudor Hurmuz, Dragoş Stan, la Animaţie Ilinca Istrate, Beatrice Teişanu, Andi Andrucă, Giusepe Torboli, iar prin spectacolul „Crocodil”, care are premiera în aceste zile, s-a alăturat Ştefan Huluba şi Mara Lucaci, băcăuani. Aceasta este imaginea de ansamblu a teatrului nostru la 70 de ani, pe care îi vom împlini pe 9 octombrie şi sunt convinsă că va merge înainte încă mulţi ani.
– Ce se întâmplă pe 9 octombrie, ultima zi din sărbătoarea Teatrului Municipal „Bacovia”?
– Va fi seara de gală, cu un miniconcert al Orchestrei Colegiului Naţional de Artă „George Apostu”, urmat de prezentarea filmului, la care am lucrat toată vara, „Teatrul Municipal «Bacovia», la 70 de ani”, realizat împreună cu Ovidiu Ungureanu, apoi lansarea monografiei „Jurnalul unui teatru de provincie”, scrisă de un tânăr istoric, Alin Popa. Şi, ca o noutate, vom da gongul celei de-a şaptezeci şi una stagiune, dar nu oricum, pentru că am cumpărat un gong nou. Onoarea de a inaugura acest gong îl va avea primarul municipiului, domnul Cosmin Necula. Vechiul gong şi-a făcut treaba 70 de ani şi e timpul pentru unul nou, gongul este foarte important pentru teatru, există credinţa că alungă spiritele rele. Şi să nu uităm, tot marţi, de la ora 11.00, va avea loc spectacolul lectură al primului text pentru copii montat, acum 70 de ani, pe scena Teatrului Municipal „Bacovia”. Mi-aţi spus că nu vă place titlul monografiei, mai ales sintagma „teatru de provincie”. Mie îmi place, a te umili, uneori te înalţă. Acesta este mesajul acestei monografii. Cu asta am început, nu suntem un teatru de elită, de ce să ne autoamăgim, de ce să ne minţim? Suntem un teatru de Provincie şi vă rog să scrieţi cu p mare. Punct. Asta nu înseamnă că nu are valoare. Dar, pentru că sunt managerul acestui teatru, oglinda trebuie să fie foarte clară şi curată. Nu ne împăunăm, trebuie să ştim unde suntem şi către ce ne îndreptăm. Eu am condus teatrul, aşa cum îmi creez un rol, cu umilinţă şi cu smerenie. Ca să poată coborî Dumnezeu la un moment dat şi să împingă totul mai departe.
Acum, la sărbătoarea noastră, am primit multe mesaje de felictare de la teatre din ţară, de la actori şi colaboratori. Dacă se poate, aşi vrea să consemnăm doar una, semnată de actriţa Coca Bloss.
„Draga mea directorare, draga mea colegă, mi-aş fi dorit să tăiem acest tort împreună, independent de vrerea mea nu pot să răspund invitaţiei făcute şi să te aplaud, şi să împărtăşim împreună sărbătoarea teatrului. Sper să vină o rază de soare şi pe uliţa mea. Până când ne vom vedea, cu voia Celui de Sus, vă doresc draga mea doamnă, sănătate, împliniri şi reuşite, zilele să vă fie senine şi cu multe zâmbete, pe care, cu generozitate, le oferiţi celor din jur. Bunul Dumnezeu să vă ocrotească şi să vă împlinească. Baftă şi La mulţi ani!”
Vă mulţumesc pentru sprijinul pe care ziarul dumneavoastră ni l-a oferit şi acordat în toţi aceşti ani. Ziarul DEŞTEPTAREA a fost şi este un colaborator de nădejde.
– Şi eu vă mulţumesc pentru amabilitate şi, în numele colegilor mei, doresc teatrului nostru viaţă lungă şi ani buni.
Foto: Arhiva Teatrului „Bacovia
