miercuri, 17 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2327

Zilele Școlii Băcăuane

    Astăzi, de Ziua Educației, la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” s-a organizat, în cadrul Zilelor Școlii Băcăuane, proiect aflat la a doua ediție, inițiat și coordonat de Casa Corpului Didactic Bacău (prin directorul prof. Gabriel Leahu), o masă rotundă cu tema „Scoala românească în spațiul istoric al României Mari”, activitate moderată de profesorii colegiului Călin Boambă (director) și Mitică Pricopie. Au participat profesori de istorie, dar și de limba și literatura română, geografi, profesori de științe sociale, iar invitați speciali au fost oaspeți din Costești (Republica Moldova) și Cernăuți (Ucraina), în baza unui parteneriat inițiat încă din anul trecut școlar de către Colegiul Național „Vasile Alecsandri” cu școli din cele două regiuni pe un proiect inedit cu titlul „Promovarea moștenirii culturale.”

    „Sărbătorim Ziua Educației, iar într-un mod firesc, în an de Centenar, am invitat și profesori din Repulica Moldova, din satul Costești, de la două instituții școlare de acolo, două licee, și patru profesori din Cernăuți, din patru sate distincte. Avem onoarea ca în această echipă să fie și viceprimarul din Costești, care are un acord de colaborare cu Municipiul Bacău, dar și un maestru artist. Delegația este venită de joi în Bacău. Au vizitat deja Biserica Precista, Muzeul de Istorie, monumentele istorice, iar peste tot, cu mare surprindere, invitații nostri au constatat că există o identitate în ceea ce privește moștenirea etnografică între zona Bacăului și zona Cernăuțiului. Proiectul nostru «Promovarea moștenirii culturale» a pus, de fapt, bazele acestor legături cu profesorii din Republica Moldova, dar, mai ales, din Ucraina, care ne oferă ocazia de a ne cunoaște, de a face împreună un schimb de bune practici și de a ajuta școlile românești din Ucranina. Este un proiect la care ținem foarte mult și pe care vrem să îl extindem”, ne-a declarat prof. Călin Boambă, directorul Colegiului Național „Vasile Alecsandri”.


    Despre școala românească și limba română
    Un scurt istoric al școlii românești a fost prezentat de prof. Ramona Jitaru, în documentarea „Momente semnificative în devenirea învățământului”, dar s-a vorbit și despre școala românească din România, din Ucraina și din Republica Moldova, despre „școala care este în centrul schimbării, dar și al perenității sentimentului național a faptului că suntem români. Este adevărat, dar și trist, că sunt unii că sunt români, dar o spun în limba rusă, în limba maghiară sau în ucraineană. Și nu e vina lor. Înseamnă că noi, ceilalți, nu am făcut destul pentru ca acei oameni să își păstreze limba. Pentru că limba dă ființa, împreună cu credința”, după cum a spus prof. Gabriel Leahu.

    Invitați de seamă
    Au fost așadar prezenți, la această masă rotundă, din Regiunea Cernăuți, Raionul Noua Suliță, din două comunități istorice, prof. Angelica Mitriuc, de la Școala Ostrița, și prof. Elena Bujeniță, de la Școala Mahala, dar și prof. Eduard Organovici, de școala din Vancicăuți, Sergiu Bărbuță, reporter, Vladimir Toderașcu, maestru artistic, alături de viceprimarul localității Costești din Republica Moldova, Andrei Țurcan, și profesorii din două licee Ana Cimpoacă, de limba română, și Eugenia Bordeianu. Li s-au alăturat Vasile luca și Ilie Bîrzu, consilieri locali municipiul Bacău, prof.univ.dr. Ioan Dănilă, de la Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, dar și reprezentanți de la Societatea pentru Cultură și Literatură Română în Bucovina – organizația Bacău, respectiv Mihai Țibu, Marcel Boghiu, soții Aurica și Ciprian Iftimiu.

    „La noi, în Ostrița Mahala, învață 262 de copii. Predarea se face în limba română. Avem și o oră de fracenza, una de engleză, iar ucraineana s-a dublat anul acesta. Dar în rest, toate obiectele, în limba română. Tradiția română este la noi la nivel înalt. Pătrăm tradițiile și obiceiurile moșilor și strămoșilor. Acasă vorbim limba română, la grădiniță, la fel, tot în limba română.”
    Prof. Angelica Mitriuc, de la Școala Ostrița, Cernăuți, Ucraina

    „Eu sunt de la Școala Mahala și sunt profesoară de fizică. Ne bucurăm că suntem aici, că e ceva comun, că suntem cu toții români. Păstrăm tradițiile, totul e asemănător ca aici, costumele populare, inclusiv obiceiurile de iarnă, colinda, urăturile, steaua, exact cum am văzut și aici, la voi, la Muzeul de Istorie din Bacău. Tot ce vedem aici vom introduce și la noi în școală, avem și copii implicați în astfel de activități.”
    Prof. Elena Bujeniță, Școala Mahala, Cernăuți, Ucraina

    „Susținem mereu astfel de activități ca administrație publică locală. Mă aflu aici la invitația domnului Boambă pentru a dezvolta o masă rotundă cu pedagogii mei. Ziua Internațională a Educației s-a desfășurat și la noi, unde profesorii au fost și premiați, și am hotărât să fim aici pentru a evalua un subiect necesar în dezvoltarea și activitatea lor în sistemul de învățământ.”
    Andrei Țurcan, viceprimar Costești – Republica Moldova

    Bibliotecă nouă la Școala „Voicu”

      De Ziua Internațională a Educației în toate unitățile de învățământ au avut loc tot felul de activități dedicate acestui eveniment. Una dintre cele mai interesante acțiuni a avut loc la Școala Gimnazială „Octavian Voicu”, acolo unde a avut loc inaugurarea unei noi biblioteci școlare. Practic, Școala „Octavian Voicu” este prinsă din 2012 într-un program UNICEF prin proiectul „Incluziune Socială pe Servicii Integrate la Nivel Comunitar” iar anul școlar trecut a obținut un micro-grant de 12.800 de lei, bani cu care s-a amenajat noua bibliotecă a școlii.

      „Am amenajat și dotat biblioteca cu banii de la UNICEF iar manopera a fost asigurată de personalul școlii. Ne-am gândit ca această bibliotecă să poarte numele primului director al acestei școli, Constantin Țacu”, a declarat prof. Ionel Eugen Tarasă, directorul Școlii Gimnaziale „Octavian Voicu”.
      Primul director al școlii, prof. Constantin Țacu, care a predat limba și literatura română, a fost un om bun, dar și aspru, un om ascultător dar și cu o voce mai gravă, un om cu suflet mare, așa cum l-a descris actualul director al instituției de învățământ. Constantin Țacu a condus școala din 1980 până în 1989 după care a plecat la Școala Generală Nr.2, actuala Școală Gimnazială „C. Platon”, pe care a condus-o până în 1997 când, la vârsta de 59 de ani, a trecut la cele veșnice.

      Revenind în noua bibliotecă a școlii, aceasta s-a înnoit de la zugrăveli, parchet și rafturi până la laptop și videoproiector, și are un fond de carte de peste 13.000 de volume din toate domeniile.
      „Ne-am mutat într-un spațiu mult mai generos și asta nu poate decât să ne bucure. Copiii școlii noastre vin la bibliotecă, ce-i drept mai puțini, dar în general sunt interesați de citit. În primul rând citesc ceea ce li se cere la ore. Noi avem de toate, dar nu se mai solicită, să zicem, romane polițiste. Ei vor acum cărți de genul Harry Potter dar nu avem genul ăsta de cărți”, ne-a spus Gabriela Popazu, bibliotecară la Școala Gimnazială „Octavian Voicu”. Am aflat că totuși copiii din ziua de azi mai solicită cărți de genul „Aventurile lui Tom Sawyer” sau romane de Jules Verne, dar, din păcate, internetul este cel care a distrus chemarea și plăcerea de a citi. Școala „Voicu”, care are aproape 300 de elevi, are în dotare și o sală de lectură. Toate cadrele didactice fac eforturi susținute pentru a îndrepta copiii spre această pasiune, cititul, care să le deschidă celor mici dar și celor mai mari drumuri spre noi orizonturi. Obiectivele principale ale proiectului UNICEF din care face parte Școala Gimnazială „Octavian Voicu”, proiect ajuns în ultimul an, sunt reducerea absenteismului și diminuarea abandonului școlar.


      La inaugurarea noii biblioteci a Școlii Gimnaziale „Octavian Voicu”, Biblioteca „Constantin Țacu”, au participat, pe lângă profesorii și elevii școlii, consilieri locali, inspectori școlari, foști elevi și profesori ai școlii și rudele fostului director.
      Florin Ștefănescu

      Se fac recrutări pentru admitere în Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu”

        Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău (ISUJ Bacău), prin grija Serviciului Resurse Umane, reia activitatea de recrutare în vederea participării la concursul de admitere în Şcoala de Subofiţeri de Pompieri şi Protecţie Civilă „Pavel Zăgănescu” – Boldeşti, pentru calificările „subofiţer de pompieri şi protecţie civilă” și „maistru militar auto” în perioada 10 – 21 ianuarie 2019, a tinerilor cu vârsta de până la 27 de ani împliniţi în anul participării la concurs, absolvenţi cu diplomă de bacalaureat.

        La concurs se candidează pe 300 de locuri destinate bărbaților, astfel:

        subofiţer de pompieri şi protecţie civilă – 275 de locuri;

        maistru militar auto – 25 de locuri.

        Din totalul locurilor alocate viitorilor subofițeri de pompieri și protecție civilă, candidaților de etnie romă le sunt alocate două locuri în cadrul școlii.

        Durata studiilor postliceale este de l an.

        Cererile de înscriere la concursul de admitere se depun la sediul ISUJ Bacău, situat în municipiul Bacău, str. Milcov, nr. 49, în raport de domiciliul sau reşedinţa înscrisă în cartea de identitate, până la data de 23 noiembrie 2018.

        Recrutarea candidaților se va realiza, în funcție de domiciliu, respectiv reședința acestora, prin intermediul structurilor de resurse umane existente în fiecare inspectorat pentru situații de urgență, departamente unde vor fi depuse documentele necesare pentru constituirea dosarelor, inclusiv actele care să ateste studiile solicitate.

        Dosarele de recrutare vor fi depuse personal de către cei interesaţi la Serviciul Resurse Umane din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al Judeţului Bacău, în volum complet, până la data de 21 decembrie 2018, ora 16:00.

        După încheierea perioadei de depunere a dosarelor de recrutare, nu se vor mai primi documente în vederea completării acestora.

        Concursul de admitere va avea loc în intervalul 10 – 21 ianuarie 2018, perioadă în care candidații vor parcurge contravizita medicala, probele sportive și testul scris pentru verificarea cunoștințelor.

        Anunțul de concurs și alte detalii privind desfăşurarea admiterii (condiţiile de înscriere, conţinutul dosarului de recrutare, etapele şi probele de concurs, tematica şi bibliografia) pot fi consultate accesând pagina web a Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă – www.igsu.ro, site-ul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. CONSTANTIN ENE” al Județului Bacău – www.isubacau.ro, respectiv pagina Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă “Pavel Zăgănescu” Boldești – www.scoaladepompieri.ro.

        De asemenea, detalii se pot obține și de la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Mr. CONSTANTIN ENE” al judeţului Bacău – strada Milcov nr. 49, mun. Bacău – Serviciul Resurse Umane, telefon 550.000, interior 27010, 27117.

        Cercetat pentru furt din autovehicule

          Poliția în acțiune

          În urma activităţilor informativ-operative desfăşurate, poliţiştii Secţiei 2 Poliţie au identificat un tânăr de 25 de ani, din Comuna Izvoru Berheciului, bănuit de săvârşirea infracţiunii de furt din auto, în cursul nopţii de 29/30 septembrie 2018.

          Astfel, la data de 04 octombrie a.c. poliţiştii au efectuat o percheziţie domiciliară la locuinţa tânărului, unde au identificat mai multe bunuri sustrase din cele trei autocamioane în cauză, ce aparţin unei societăţi comerciale din Bacău.

          Bunurile au fost ridicate iar poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat.

          Verificări ale poliţiştilor pe linie de silvicultură

            În cursul zilei de 04 octombrie a.c., lucrătorii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice au desfăşurat verificări pe linia prevenirii şi combaterii faptelor ilegale din domeniul forestier, în localităţile Oneşti şi Târgu Ocna.

            Astfel, în urma verificărilor efectuate la o societate comercială din Oneşti s-a constatat că operatorul economic, în perioada aprilie – octombrie 2018 nu a ţinut la zi evidenţa materialelor lemnoase pe specii şi pe sortimente, fapt ce a determinat în gestiune un minus de 25 m.c. cherestea de diferite sortimente.

            Poliţiştii au sancţionat societatea cu amendă în valoare de 10.000 lei şi au confiscat suma de 36.712 lei reprezentând contravaloarea cantităţii totale de 25 m.c. cherestea.

            În următoarea perioadă poliţiştii vor continua activităţile pentru prevenirea şi combaterea faptelor ilegale din domeniul forestier, împreună cu reprezentanţi ale instituţiilor cu competenţă în domeniu.

            Flashmob la „Coandă”

              Celebrarea Zilei Internaționale a Educației nu a scăpat elevilor și profesorilor de la Colegiul „Henri Coandă” care au organizat o serie de activități din sfera educației non-formale. Scopul a fost, pe de o parte, de a atrage încă o dată atenția elevilor asupra importanței educației pentru realizarea potențialului propriu și construirea unei cariere plină de satisfacții și de sens, dar și de a evidenția însemnătatea deosebită a acestui domeniu-educație, pentru existența și devenirea fiecăruia dintre noi. Astfel, proiectul educațional intitulat „Spunem DA Educației!” a cuprins vizionarea de către elevi a două filme cu mesaj educațional urmate de dezbateri și un flashmob în care muzica, culoare, dansul și buna dispoziție au întregit atmosfera de sărbătoare.

              De Ziua Educației la Școala Gimnazială „Spiru Haret”

                Ziua Mondială a Educaţiei în Şcoala Gimnazială „Spiru Haret” este nu doar un eveniment marcant, ci, mai ales, un motiv de bucurie, graţie entuziasmului cu care elevii acestei şcoli participă la toate manifestările organizate. Astfel, în timp ce micii şcolari au realizat astăzi, 5 octombrie, o expoziţie de desene şi picturi, elevii de la gimnaziu au organizat dezbateri şi panouri tematice, omagiind totodată, în cadrul orelor de limbă română şi dirigenţie, chipul dascălului în literatura română.

                Viziunea şcolarilor de la clasele primare asupra educaţiei, exprimată în limbaj plastic, a evidenţiat nu doar rolul şi necesitatea acesteia, ci şi o serie de probleme globale, cum ar fi folosirea raţională a resurselor planetei, asigurarea egalităţii de şanse, dreptul la educaţie. Eleva Alessia Maria Corban din clasa a IV-a C, premiată pentru cel mai frumos mesaj, a dat cuvântului „educaţie” câteva definiţii relevante: Evoluţie, Descoperire, Unicitate, Cunoaştere, Afecţiune, Toleranţă, Informaţie, Excelenţă.

                Folosind o cromatică sugestivă, eleva Diana Căpuşă, din clasa a IV-a A, a surprins într-un spaţiu plastic viu colorat frumuseţea copilăriei şi câteva simboluri din universul apropiat al acesteia, primind premiul al II-lea. De o deosebită forţă sugestivă este şi compoziţia elevei Ioana Ruxandra Palade, din clasa a II-a B, ce a obţinut premiul al III-lea, pentru care şcoala este un centru de interes, asemenea unui soare ce-şi revarsă deopotrivă căldura sa asupra copiilor şi chiar a lumii întregi.

                Lucrările tuturor copiilor au fost de altfel deosebite, transmiţând mesaje despre educaţie şi şcoală, într-o viziune plină de bucurie şi cu o încărcătură emoţională ce s-a putut vedea în fiecare vibraţie a pensulei. Expuse la intrarea în şcoală, picturile micilor şcolari i-au întâmpinat pe părinţi şi pe toţi cei care au trecut pragul şcolii, precum un zâmbet plin de culoare şi fantezie.

                Pentru elevii de la gimnaziu, realizarea unui panou cu tema „Un copil educat, un om câştigat” a fost ocazia potrivită de a lansa idei şi opinii pline de originalitate, materialele constituindu-se într-o puternică argumentaţie în favoarea poziţiei centrale pe care o ocupă educaţia în formarea şi devenirea fiecărei persoane. Avem nevoie de educaţie „pentru a ne integra în societate”, „pentru a avea o meserie”, „pentru o viaţă de calitate”, „pentru o lume mai bună”- sunt doar câteva dintre motivele pe care le-au însumat elevii, constituind în final o pledoarie fără echivoc privind importanţa şi rolul educaţiei.

                Iar dacă educaţia este atât de importantă pentru progresul acestei lumi în care trăim, şcoala, prin reprezentaţii ei, profesorii, este întâi chemată să dea valoare unui demers valoros şi acest lucru a fost elogiat în orele de limba română şi dirigenţie, unde profesorii le-au vorbit elevilor despre cele mai importante figuri de dascăli din literatura română şi cea universală. Într-o lume aflată într-o continuă schimbare, aceste modele rămân nealterate, simbolizând dăruirea, harul, bunătatea şi priceperea care, în pofida tuturor greutăţilor vieţii, au dat sens vieţilor tuturor şcolarilor ce le-au trecut prin mână. Iar dacă există vreo recompensă îndeajuns pentru aceşti oameni minunaţi, atunci aceea este dragostea elevilor şi acest lucru minunat îl putem vedea şi la elevii acestei şcoli, atunci când aleargă cu o nestăvilită bucurie să-şi îmbrăţişeze profesorii pe care îi îndrăgesc. Pentru elevii şi cadrele didactice din Şcoala „Spiru Haret” acest fapt este unul firesc, graţie unei legături care s-a închegat prin implicare activă, profesionalism şi mai ales acea apropiere fără de care copiii ar uita să zâmbească; iar chipurile şcolarilor sunt în acest sens o mărturie vie.

                Sărbătorirea Zilei Mondiale a Educaţiei a devenit aşadar un prilej pentru elevi de a arăta tot ceea ce au ei mai frumos şi mai bun, îmbogăţind cu simţirea şi imaginaţia lor ceea ce cuvintele par uneori a nu fi de ajuns să arate şi mai ales o imensă bucurie ce va creşte nemărginit: bucuria de a fi copil.
                Roxana Neagu

                Bacăul a fost ferit de Pesta Porcină Africană, dar se impune vigilență

                Pesta Porcină Africană (PPA) nu evoluează în județul Bacău – ne-a asigurat Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA). Au fost luate măsuri în profilaxia pestei în tot județul, au fost făcute controale și s-au aplicat sancțiuni privind identificarea și înregistrarea animalelor. Dar se impune în continuare vigilență.

                În cadrul măsurilor de supraveghere sanitară veterinară a efectivelor de suine sălbatice și domestice, în perioada 24-28 septembrie au fost aduse în Laboratorul Sanitar Veterinar și pentru Siguranța Alimentelor Bacău probe provenite de la un porc domestic mort într-o gospodărie, un porc domestic bolnav într-o gospodărie, un porc domestic mort într-o fermă autorizată, 44 de mistreți vânați și un mistreț găsit mort. Rezultatele analizelor nu au confirmat prezenta virusului.

                Controale și sancțiuni

                În controalele în trafic, ne-a informat dr. Florin Baltă, purtătorul de cuvânt al DSVSA Bacău, au fost instituite, în perioada 24 septembrie – 1 octombrie, cinci filtre rutiere privind prevenirea introducerii virusului PPA pe teritoriul județului prin transporturi de porci vii sau produse și subproduse provenite de la aceștia, fiind verificate peste 50 de mijloace auto. A fost, însă, aplicată o sancțiune contravențională de 600 de lei pentru vânzarea sau înstrăinarea în orice mod a animalelor, cumpărarea ori luarea acestora în proprietate cu orice titlu, fără documentele prevăzute de legislația sanitară veterinară în vigoare.

                În exploatațiile nonprofesionale și în exploatațiile comerciale, în perioada 1 august – 31 septembrie, cu ocazia Inspecțiilor în eșantioanele SMR APIA 2018, au fost efectuate peste 150 de verificări și au fost aplicate 81 de sancțiuni contravenționale, în cuantum total de 26.880 de lei.

                „Faptele sancționate contravențional, a precizat Florin Baltă, au fost vânzarea/cumpărarea de animale fără documente sanitare veterinare, nepredarea mărcilor auriculare și a pașapoartelor bovinelor sacrificate de proprietar către medicii veterinari de liberă practică împuterniciți, introducerea în efectivul existent de animale fără documente sanitare veterinare și absența pașapoartelor bovinelor, lipsa notificării medicilor veterinari de liberă practică de către proprietarii de animale privind anumite evenimente survenite în viața animalelor (pierdere de crotalii etc.)”.

                Ce trebuie făcut pentru a preveni PPA

                Pentru a preveni apariția PPA, medicii veterinari recomandă respectarea unor reguli minime pentru a evita îmbolnăvirea suinelor:

                nu intrați în adăposturile unde creșteți porcii cu încălțămintea și hainele cu care ați umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecția la intrarea în adăpost, să puneți o tăviță cu paie îmbibate cu o soluție slabă de sodă caustică;

                creșteți porcii doar în spații îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreți sau cu proprietari străini care dețin porci domestici;

                nu hrăniți animalele cu resturi alimentare/lături/spălătură provenite de la carnea de porc gătită în familie; dacă există vânători în familie care aduc carne de mistreț, sub nicio formă nu dați porcilor apa provenită de la spălarea cărnii sau resturi de carne;

                SUBPRODUSELE ȘLĂTURILE rezultate în urma preparării cărnii în gospodărie cresc pericolul transmiterii bolii prin utilizarea lor în hrana porcilor;

                prin prepararea termică a cărnii în gospodărie, virusul Pestei Porcine Africane NU SE DISTRUGE;

                Carnea CONGELATĂ poate transmite boala ANI LA RÂND;

                SĂRAREA, AFUMAREA ȘI CONDIMENTAREA cărnii nu distrug virusul PPA;

                CARNEA VÂNDUTĂ SAU DATĂ RUDELOR SAU PRIETENILOR – TRANSMITE BOALA PORCILOR DIN ALTE LOCALITĂȚI

                Se interzice creșterea liberă a porcinelor domestice în vecinătatea fondurilor de vânătoare, precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, în scopul evitării contactului cu porcii mistreți;

                nu scoateți scroafele/vierii din exploatație în scopul montei cu animale din altă exploatație;

                nu cumpărați purcei din locuri afectate de boală sau necunoscute, fără a fi identificați (cu crotalie) și fără certificat sanitar veterinar de sănătate eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;

                nu folosiți în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că aceasta ar fi putut să vină în contact cu porci mistreți bolnavi.

                Toți crescătorii de animale, persoane fizice sau juridice au obligația de a notifica orice suspiciune de boală sau mortalitate la porcine către DSVSA Bacău, la TEL VERDE 0800800096 sau tel. 0234586233 / fax. 0234586372, email: office-bacau@ansvsa.ro

                „În contextul epidemiologic actual privind evoluția agresivă a Pestei Porcine Africane pe teritoriul a 13 județe din zona de nord-vest și sud-est a României, respectiv Satu-Mare, Sălaj, Bihor, Tulcea, Constanța, Brăila, Ialomița, Galați, Călărași, Ilfov, Buzău, Giurgiu și Dâmbovița, DSVSA Bacău realizează permanent măsuri de profilaxie nespecifică pentru a preveni pătrunderea virusului pe teritoriul județului nostru. Facem precizarea că pesta porcină africană nu afectează oamenii și nu există nici cel mai mic risc de îmbolnăvire. Pentru oameni, acest virus are, însă, impact la nivel economic și social.”
                Dr. Florin Claudiu Baltă, purtător de cuvânt al DSVSA Bacău

                Luați-vă copiii în brațe!

                Sâmbătă și duminică suntem chemați la referendum. Pentru definirea familiei ca fiind căsătoria liber consimțită dintre un bărbat și o femeie. De ce? Pentru că în actuala formulare din Constituție este vorba de căsătoria „între soți”.

                Am fost, în viața mea (și sunt câțiva ani!), mereu la votare. Și la referendumuri am fost. De ce n-aș merge și acum? Unii spun că acest referendum ar ascunde interese politice obscure, alții cred că este un referendum inutil, dar pe bani mulți, iar alții ne îndeamnă (ba chiar ne somează!) să nu lipsim de la vot. Nu mai știi ce să înțelegi.
                Sunt, probabil, de modă veche și am rămas cu convingerea că o căsătorie normală este numai între un bărbat și o femeie. Dar și că familia este „celula de bază a societății”.

                Acum aud tot mai des despre căsătorii între bărbați sau între femei. E drept, (încă) nu pe la noi, ci pe la occidentalii care dau mereu tonul la „modernisme”. Însă cei care au căzut în patima homosexualității strigă tot mai tare că au și ei drepturi ca toți oamenii, iar unele societăți au început să-i protejeze. Da, când e vorba de drepturi într-o societate democratică, nu e de glumit! Și iată că iar nu mai știu ce mai e normal și ce nu.

                Dar cu „inutilitatea referendumului” cum o fi? Păi e nevoie de o modificare a Constituției dacă în Codul civil scrie clar că o căsătorie poate fi făcută „numai între un bărbat și o femeie”?

                Ceea ce mă face să mă gândesc și eu mai mult la acest subiect e soarta copiilor și a societății omenești în sine dacă homosexualitatea va lua amploare. Aud de ingerințe uluitoare chiar în manualele școlare, de manifestări publice LGBT, de „sugestii” făcute subtil copiilor cu privire la „gen” ca particularitate genetică și sexuală.

                Eu nu mă declar pro sau contra referendumului, mișcării LGBT sau familiei tradiționale. Fiecare are dreptul să aleagă precum crede. Dar când e vorba de copii, mă înscriu în armata celor care le apără copiilor dreptul la normalitate.
                Cu sau fără referendum, luați-vă copiii în brațe, oameni buni!

                Maternitatea Bacău va primi bani pentru incubatoare și aparat radiologic

                  Rectificarea bugetului județului Bacău nu a produs surprize întrucât sumele erau cunoscute de la publicarea de către Guvern. Consiliului Județean Bacău i s-au alocat 6.814.000 de lei pentru finanțarea „Programului pentru Școli”, care a reunit două programe – „Corn și lapte” și „Mere în școli” -, dar i s-au tăiat 88.000 de lei din suma destinată drepturilor cuvenite copiilor cu cerințe educative speciale.

                  În concluzie, județul Bacău a primit 6.726.000 de lei din TVA. Potrivit adresei 2154 a Administrației Județene a Finanțelor Publice, suma destinată echilibrării bugetelor comunelor și orașelor este de 2.473.000 de lei, la care se vor adăuga 327.000 de lei din impozite pe venitul direct. Din Fondul de rezervă al Guvernului, CJ Bacău i s-au mai alocat 12.650.000 de lei pentru finanțarea sistemului de protecție a copilului și a centrelor de îngrijire și recuperare a adulților cu handicap.

                  Decizia a fost la Minister!

                  Au fost operate și unele suplimentări de cheltuieli, la solicitarea instituțiilor aflate în subordinea CJ Bacău, care au nevoie de bani pentru reparații sau diferite bunuri: Muzeul „Iulian Antonescu” a cerut 25.000 de lei, Filarmonica „Mihail Jora”, 111.000 de lei, iar Ansamblul „Busuiocul” 15.000 de lei. Aceleași instituții au solicitat diminuarea cheltuielilor de personal. Și Serviciul Public Județean de Drumuri a micșorat cheltuilele cu salariile, dar a cerut 2.900.000 de lei pentru întreținerea infrastructurii.

                  Spitalul Județean de Urgență (SJU) Bacău a solicitat reducerea cheltuielilor de personal cu 46.400.000 de lei, urmare a pensionărilor și încadrării unor tineri cu vechime mai mică decât cea estimată sau a neocupării posturilor de medici la UPU, Radiologie, Diabet.

                  Cezar Olteanu, consilier PNL, a solicitat ca la următoarea rectificare să fie anexate proiectului ordonanțele la care se face referire în expunerea de motive. „Uitându-mă pe această anexă observ că cele mai dezechilibrate bugete sunt ale municipiilor. Din 2.473.000 de lei, 1.094.000 de lei le primesc cele trei municipii – Bacău Onești și Moinești – și aproape două treimi din comune nu primesc nimic!”

                  Gabriela Mitrea, director economic, a explicat că sumele au fost repartizate de către Ministerul de Finanțe „în urma analizării și a aplicării unor formule, care vin să corecteze alocările anterioare pe Legea bugetului de stat”. Probabil va mai fi o rectificare, a mai precizat ea. „Majoritarea comunelor care sunt acum deficitare au primit în februarie cât au nu primit în trei-patru ani. E adevărat sunt ajutate municipiile deoarece la începutul anului li s-a dat mai puțin”, a completat-o Silviu Pravăț, vicepreședintele CJ Bacău.

                  210 de bebeluși la Terapie Intensivă

                  La hotărârea privind rectificarea, Silviu Pravăț a propus un amendament. „Secția de Neonatologie a Maternității Bacău e clasificată drept unitate de gradul 3, ceea ce implică existența unui compartiment de terapie intensivă de înaltă performanță pentru copiii prematuri și cei cu probleme medicale”, a declarat Silviu Pravăț, adăugând că nou-născuții cu probleme nu pot fi plimbați la Radiologie, fiind nevoie de un aparat de radiologie mobil. Cel existent e foarte vechi și se defectează frecvent. La fel de necesare pentru supraviețuirea bebelușilor sunt incubatoarele.

                  Din 281 de nou-născuți prematuri internați, 210 au avut nevoie de îngrijire la Terapie Intensivă Neonatală, indicele de utilizare a paturilor la Terapie Intensivă fiind de 471%. Adrian Popa, directorul SJU Bacău, a cerut dotarea Secției de Neonatologie cu patru incubatoare și cu un aparat de radiologie mobil, cu care să se efectueze investigații fără deplasarea bebelușilor. Valoarea estimată a dotărilor ar fi de 1.140.000 de lei: 500.000 pentru aparatul radiologic și 160.0000 de pentru fiecare incubator. Banii vor fi luați de la Aeroport, care va obține fonduri europene și guvernamentale pentru pistă. Rectificarea bugetului cu această sumă a fost aprobată în unanimitate de consilieri.

                  Lucrări complexe și la Pediatrie

                  Spitalul Județean de Urgență Bacău (SJU) a demarat pe 10 octombrie 2018 lucrările de reparații capitale la corpul de clădire în care funcționează pricipalele secții pentru copii, respectiv Pediatria, Chirurgia și ortopedia pediatrică și Recuperarea pediatrică. Imobilul va fi reabilitat termic , se vor reface instalațiile electrice și sanitare, se va instala un sistem de ventilație și se va face o recompartimentare a clădirii. Practic pe vechiul schelet în care a funcționat Spitalul de copii se va da în funcțiune un imobil modern cu toate circuitele sanitare puse la punct și condiții de cazare superioare.

                  „Efortul acesta financiar este suportat de Consiliul Județean Bacău și se ridică la 5.289.000 de lei fără TVA. Beneficiile vor fi foarte mari pentru micuții pacienți în ceea ce privește confortul. Încercăm să le oferim condiții care să le facă să uite că sunt internați într-un spital. Până la finalizarea proiectului, care se va face sub exploatare, vor fi modificate circuitele actuale și va fi puțin deranj, așa încât ne cerem scuze pentru disconfortul creat”, a declarat Adrian Popa, managerul Spitalului Județean de Urgență Bacău. Lucrările, care se vor desfășura pe sectoare, urmând ca secțiile să fie restrânse fără a fi închise, vor dura 36 de luni.

                  Încă nu-i loc!

                  Țintarul nu a fost deloc blând cu nou promovata CSM Bacău în prima jumătate a actualei ediții din Liga Zimbrilor. Dovadă sunt și cele patru înfrângeri la rând din ultimele patru runde. Toate, survenite în față unor formații aflate la momentul respectiv pe podium. Ultimul eșec s-a materializat miercuri seara, pe teren propriu, în runda a cincea, în compania deținătoarei Cupei Challenge, Potaissa Turda, care, prin succesul cu 36-30 (17-16) de la Bacău a detronat-o pe Steaua (învinsă la Constanța) din fotoliul de lideră.

                  Ardelenii au început mai bine jocul contra „CSMeilor”, ajutați și de paradele lui Ionuț Irimuș. Astfel, o bună parte din primul mitan a consemnat o diferență considerablă pe tabelă în favoarea oaspeților: 10-4 (min. 14), 13-7 (min. 20) sau 16-11 în min. 27.

                  Finalul reprizei a aparținut însă echipei antrenate de Eden Hairi, care, susținută de un public pasionat, s-a apropiat la un singur gol distanță: 16-17. După pauză, băcăuanii nu au mai reușit să mențină această turație. Astfel, gruparea turdeană s-a desprins grație a trei goluri consecutive (20-16, min. 34) și, avându-l ca principal realizator pe fostul băcăuan Ionuț Rotaru (7 goluri, la fel ca Giorgică Cîntec), a luat avans pas cu pas, valorificându-și din plin plusul de experiență și de omogenitate.

                  De la 22-19 (min. 38) scorul a luat proporții până la un maxim de nouă lungimi în favoarea Potaissei (34-25 în min. 55), pentru ca tabela să fie fixată la 36-30. CSM Bacău se pregătește de un nou „hop” în campionat: marți, 9 octombrie, de la ora 19.00, pe terenul campioanei Dinamo, în etapa cu numărul șase din Liga Zimbrilor.

                  Va urma apoi o nouă deplasare, de data aceasta în Cupa României, luni 15 octombrie, la Oradea, pentru ca pe 20 octombrie, la Bacău să fie programat derby-ul nou promovatelor, între CSM și HC 2012 Buzău.
                  CSM Bacău: Tamaș, Crăciunescu (1 gol), Freiwald- Tudorancea (7), Tărâță (6), Juverdianu (4), Păunică (3), Serhel (3), Gal (2), M. Cotinghiu (2), Maksimov (1), G. Cotinghiu (1), Bologa, B. Paunescu, Anton, Dascălu. Antrenor: Eden Hairi.
                  Potaissa Turda: Fleșer, Szopka, Irimuș- Cîntec (7), Rotaru (7), Pavel (5), Talas (4), Ghiță (4), R. Lazăr (3), D. Pop (2), Szoke (2), Pintoiu (1), Ignat (1), Barta, Laslo. Antrenor: Horațiu Gal.

                  Alergie la egal

                  Aerostar revine acasă după cea mai drastică înfrângere a sezonului. O înfrângere cu 5-0 pe terenul Petrolului Ploiești, vinerea trecută, în etapa a noua.

                  „În minutul 4, era deja 2-0 pentru Petrolul, astfel încât tot ceea ce pregătisem ca și strategie de joc a picat. Rezultatul final este unul dureros, drept care trebuie să facem totul pentru a relua șirul victoriilor de acasă și să ne impunem contra Mioveniului”, a declarat antrenorul Aerostarului, Cristi Popovici, care știe însă că echipa sa va avea o misiune dificilă în partida de sâmbătă: „Într-adevăr, ne așteaptă un nou meci dificil- parcă nu se mai termină această serie- contra unei echipa bune și solide precum CS Mioveni. Chiar dacă nu vom putea conta pe garnitura completă, dezideratul nostru rămâne acela de a lua toate cele trei puncte”.

                  „Aviatorii” nu vor putea conta pe Căinari, accidentat în jocul de la Ploiești și nici pe Honea, ale cărui probleme medicale sunt de dată mai veche. Pe lista incerților figurează stoperul Florescu. De notat că, înainte de eșecul de la Ploiești, Aerostar a reușit două victorii la rând acasă, cu Luceafărul Oradea și FC Argeș.

                  Și, ca o curiozitate de ordin statistic, sâmbătă, pe „Aerostar” se vor întâlni două formații cu alergie la rezultatele de egalitate. Astfel, în cele nouă etape scurse până acum, atât Aerostar cât și CS Mioveni și-au trecut în cont câte o singură remiză. Interesant este că remiza băcăuanilor s-a produs în deplasare, la Metaloglobus, în runda a doua, în timp ce egalul Mioveniului a survenit pe teren propriu, runda trecută, cu „U” Cluj. Un motiv în plus pentru ca semnul X să-și facă cu greu loc sâmbătă. Revenim la 1?

                  Celelalte partide ale etapei a zecea

                  Vineri, ora 16.00: Pandurii Târgu-Jiu- UTA Arad.

                  Sâmbătă, ora 11.00: Luceafărul Oradea- Sportul Snagov, CS Balotești- Academica Clinceni, Metaloglobus București- ACS Poli Timișoara, Chindia Târgoviște- Ripensia Timișoara, ACS Energeticianul- Dacia Unirea Brăila.
                  Sâmbătă, ora 12.00: ASU Politehnica Timișoara- Farul Constanța.
                  Duminică, ora 12.00: Universitatea Cluj- Daco-Getica București.

                  Clasament

                  1. Sportul Snagov 9 7 2 0 15-4 23p.
                  2. Petrolul Ploiești 9 6 1 2 19-5 19p.
                  3. Acad. Clinceni 9 6 0 3 22-5 18p.
                  4. Pandurii Tg. Jiu 9 5 3 1 22-11 18p.
                  5. FC Argeș 9 5 3 1 14-6 18p.
                  6. Chindia 9 5 2 2 14-9 17p.
                  7. CS Mioveni 9 5 1 3 15-8 16p.
                  8. „U” Cluj 9 5 1 3 16-10 16p.
                  9. UTA Arad 9 4 1 4 11-10 13p.
                  10. Energeticianul 9 4 1 4 13-14 13p.
                  11. ASU Politehnica 9 3 2 4 8-10 11p.
                  12. Metaloglobus 9 3 2 4 9-16 11p.
                  13. Daco-Getica 9 2 4 3 13-18 10p.
                  14. Farul Constanța 9 3 0 6 15-22 9p.
                  15. Ripensia Timiș. 9 2 2 5 12-19 8p.
                  16. CS Balotești 9 2 2 5 8-15 8p.
                  17. Luceafărul 9 2 2 5 8-17 8p.
                  18. Aerostar Bacău 9 2 1 6 11-19 7p.
                  19. ACS Poli Timiș. 9 1 2 6 10-21 5p.
                  20. Dacia Unirea 9 0 4 5 7-23 4p.

                  Sărbătorim 10 ani de cumpăraturi la Hello Shopping Park cu 10 premii la Therme București

                    Pe 7 Octombrie 2018, Hello Shopping Park aniversează 10 ani de la inaugurare, oferind evenimente surpriză dedicate tuturor vizitatorilor. Pe lângă premiile și discounturile acordate clienților, Hello Shopping Park organizează o tombolă aniversară care se desfășoară până pe 6 octombrie. Fiecare client care face cumpărături de minimum 50 de Lei pe un bon fiscal în perioada 17 Septembrie – 6 Octombrie poate câstiga unul din cele 10 premii aniversare: 10 excursii la Therme București pentru întreaga familie, conform regulamentului campaniei.

                    Programul aniversar începe duminică, 7 Octombrie 2018, ora 16:00 cu momente inedite.

                    Renumitul ventriloc, Crina Zvoboda, invită toti copiii la spectacol pentru a face cunoștință cu o sumedenie de personaje, iar Magicianul Augustin propune un show de magie, plin de suspans atât pentru copii, cât și pentru părinți.

                    Începând cu ora 18:00, maestrul de ceremonii Wilmark și Școala sa de Dans vor aduce Carnavalul de la Rio la Hello Shopping Park, într-un spectacol inedit, plin de culoare și voie bună. Wilmark va desemna și câstigătorii tombolei aniversare.

                    Desigur, din cadrul festiv nu vor lipsi: statui vivante, oameni pe picioroange, cabina foto unde clienții vor putea imortaliza momente unice alături de cei dragi.

                    Pe toata durata evenimentului, Hello Shopping Park își invită clienții să servească cocktailuri gratuite la barul special amenajat și să savureze o felie din tortul aniversar.

                    Centrul comercial se întinde pe o suprafaţă închiriabilă de 45.000 mp, beneficiind de 1.032 locuri de parcare. Printre chiriaşii centrului comercial se numără retaileri internaţionali şi naţionali precum Auchan, Leroy Merlin, Altex, Elvila, Decathlon, C&A, Proges, Steilmann, Noriel, Pepco, Zvon Café sau Topshop.

                    Hello Shopping Park este administrat de Resolute Lar România, companie specializată în managementul de active imobiliare și consultanță în domeniul imobiliar pentru instituții financiare, fonduri de investiții și instituții bancare.
                    De la preluarea portofoliului în 2014, Resolute Lar România, societatea care administrează Hello Shopping Park, s-a concentrat pe crearea unui mix de chiriași care să îndeplinească principalele trei cerințe ale oricărui client: cumpărături de calitate, varietate și divertisment!

                    În 2018, chiriași precum Noriel, Pepco și Hapciu s-au alăturat protofoliului de clienți Hello Shopping Park.
                    Resolute Lar este activă în România de peste 8 ani, dezvoltând şi operând o gamă largă de proprietăţi precum centre comerciale, cartiere rezidențiale sau imobile de birouri.

                    Persoana de contact:
                    Anca Ciuchi 0734.480.115

                    Ziua Mondială a Educației

                      Pe 5 octombrie, de 24 de ani, în România se marchează Ziua Internațională a Educației. Dacă în unele județele din țară, dar și din Municipiul București, s-a anunțat că această zi va fi liberă, la noi în Bacău, Inspectoratul Școlar Județean a venit cu precizări clare: în această zi nu se suspendă cursurile, nu se închid școlile, ci se organizează la nivelul fiecărei unități de învățământ activități specifice care să marcheze acest eveniment. Așadar, prezența de școală este obligatorie, în funcție de cum decide fiecare director de școală în parte.

                      Iar activități vor fi. Multe și variate. Dacă la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău, de exemplu, cu începere de la ora 10.00, se desfășoară masa rotundă cu tema „Școala românească în spațiul istoric al României Mari”, moderată de profesorii Călin Boambă și Mitică Pricopie, la care vor participa, alături de cadrele didactice din cadrul colegiului, și invitați din Republica Moldova și Ucraina, la Școala „Nicu Enea” vor fi sărbătoriți profesorii pensionari, iar la Școala „Octavian Voicu” se inaugurează o bibliotecă modernă ce va purta numele primului director al instituției școlare. Iar astfel de manifestări vor fi în toate unitățile de învățământ din întreg județul.

                      Tot de Ziua Educației, Primăria Municipiului Bacău premiază absolvenții cu rezultate foarte bune. Astfel, astăzi, de la ora 16.00, la Teatrul de Vară, sunt așteptați să urce pe scenă cele 5 absolvente de liceu din Bacău, care au obținut media 10 la Bacalaureat, cei 11 absolvenți de gimnaziu de la școlile din Bacău, care au luat nota maximă la Evaluarea Națională, precum și absolvenții liceelor cu profil tehnic care au obținut medii peste 9 la Bacalaureat.
                      Și pentru că este o zi importantă pentru Educație, inspectorul școlar general prof. Florin Lazăr transmite, prin intermediul nostru, cotidianul Deșteptarea, un mesaj tuturor celor care azi sunt în sărbătoare.

                      Un prilej de reflecție

                      „În fiecare an, la 5 octombrie, sărbătorim, într-un fel sau altul, singuri sau împreună, Ziua Mondială a Educaţiei. Această zi a intrat, de mai multă vreme, în patrimoniul UNESCO şi al altor organisme internaţionale de profil, care militează pentru egalitatea de şanse a beneficiarilor educaţiei, pentru noi valori ale raporturilor dintre educator şi educat, pentru găsirea unor soluţii viabile pe termen lung în vederea diversificării funcţiilor educaţiei, într-o lume din ce în ce mai needucată, fluidă şi globalizată până la nerecunoaştere.

                      Învăţământul preuniversitar românesc, moştenitor, printre altele, al unei tradiţii glorioase cândva şi al unui conservatorism moral şi curricular considerat, de multe ori, demodat, face, prin structurile, funcţiile şi practicile sale, eforturi considerabile spre a răspunde marilor sfidări ale lumii contemporane, dar este, în câteva privinţe, nesincronizat cu exigenţele unei infrastructuri şcolare moderne şi ale unui curriculum mai dinamic şi funcţional, adaptat la realităţile şi megatendinţele de azi, europene mai cu seamă, ca să nu invocăm decât două dintre nevoile sale imperative.

                      E necesară cu adevărat o reformă structurală de adâncime a educaţiei româneşti de toate gradele, care să aşeze definitiv lucrurile pe nevoile elevului, conform orizontului său de aşteptare şi al societăţii noastre contemporane, integrate în procesul european şi mondial al devenirii. Reforma trebuie să înceapă (a şi început!) cu un nou curriculum, mai flexibil şi apt să-i ofere elevului posibilităţi de a se integra firesc în societatea cunoaşterii, o societate din ce în ce mai selectivă şi exigentă. Reforma trebuie, în opinia noastră, să reconsidere rolul şi nevoile şcolii, în sensul că aceasta e imperios necesar să nu ignore unele repere şi valori consacrate de bogata şi pilduitoarea istorie a învăţământului românesc, dar şi să acceseze noile tendinţe ale educaţiei contemporane; să nu uite că elevul, ca entitate umană şi axiologică şi ca vector al viitoarei lumi, e însăşi garanţia existenţei şi funcţiei sale. Ne-am dori ca şcoala să nu se mai afle la intersecţia atâtor interese străine de menirea ei social-existenţială.

                      Echipa Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău a devenit, de mai multă vreme, un creuzet al tendinţelor de a institui reguli şi proceduri operaţional-funcţionale pentru bunul mers al unităţilor de învăţământ preuniversitar băcăuane, în vederea obţinerii unor rezultate care să ne dea cu adevărat sentimentul că ceea ce gândim şi facem nu e în zadar.
                      Să credem, dragi elevi, părinţi şi colegi, că paideea, ideea perfectibilităţii fiinţei umane, poate fi rostul nostru profund în scurta viaţă ce ni s-a dat! Să ne bucurăm, aşadar, dar şi să reflectăm la toate acestea! La mulţi ani!”
                      Prof. Florin Lazăr, inspector şcolar general al Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău

                      Ziua de 5 octombrie a fost stabilită de UNESCO în anul 1994 drept Ziua Internaţională a Educaţiei sau Ziua Internaţională a Profesorului, pentru a comemora semnarea, în anul 1966, a documentului „Recomandare privind statutul cadrelor didactice”. Actul a fost semnat de către UNESCO şi Organizaţia Internaţională a Muncii în cadrul Conferinţei interguvernamentale cu privire la statutul profesorilor, organizată în Paris, Franţa. Actul stabilește drepturile și responsabilitățile profesorilor, precum și standardele internaționale pentru pregătirea lor inițială și alte condiții de învățământ, recrutare, angajare, de predare și învățare. Conţine, de asemenea, și numeroase recomandări pentru participarea profesorilor la adoptarea deciziilor privind învăţământul, prin consultare și negociere cu autoritățile educaționale.

                      Combinaţii… de serviciu

                      Precizare preliminară
                      Fie singur, fie în combinaţii, cuvântul „serviciu” se supune aceleiaşi reguli: -u, ca desinenţă de singular, i se opune lui -i de la plural, câtă vreme nu există în limba română terminaţia de plural -ii. Al. Graur ne atenţiona: „Serviciu devine în graiul oamenilor simpli *servici” („Puţină gramatică”, II, Buc., Ed. Acad. R.S.R., 1988, p. 88).

                      -ici şi… colo, -eci
                      Aducem în ajutor şi substantivele terminate în -eci, în afara celor cu segmentul final -ici. „Dicţionarul invers” ne dă ca exemple: beci, ghiveci, care primesc la plural desinenţele -uri (beciuri, meciuri) şi alternativ -e/-uri (ghivece „vase”, respectiv ghiveciuri „mâncăruri”).

                      Argumente derutante
                      Cei care folosesc forma *servici îşi motivează astfel preferinţa pentru amputarea lexemului oficial: • DIN FONETICĂ. E mult mai comod să rosteşti două silabe (*ser-vici) în loc de trei (ser-vi-ciu). (Naivii ar crede că e întreg cuvântul în urarea „Serviciu uşor!”, rostită totuşi cu un singur u: [*serviciuşor].) • DIN RAPORTUL ORAL-SCRIS. „Ştiu că e serviciu, dar când vorbesc spun fără -u. Dacă scriu, e altceva.” • DIN RAPORTULPOPULAR-CULT. „Săndel pleacă iarăşi la sărvici” şi „Tot azi Săndel pleacă la sărviciul lui neplăcut”. Sunt două secvenţe din jurnalul Mariţei Poruciuc, ţărancă cu patru clase primare din Vladomira, datate 12 apr. 1944, respectiv 26 apr. 1944 (publicat în „Convorbiri literare”, 8/2018, pp. 55-59). • SOCIOPROFESIONAL. „De ce nu e bine «Angajez femeie de *servici», că doar nu vreau un director?” (Dialog în biroul „Mica publicitate” al unui cotidian) şi „Eu nu am treabă cu asta pentru că sunt îngrijitoare, nu femeie de *servici”. (DEX-ul îi dă dreptate: nu recunoaşte combinaţia „femeie de serviciu”.) • SOCIAL. „Depinde: la stat e *serviciu, dar la privat e job.” • PROBLEMĂ DE CONŢINUT… „Dacă spun ceva despre o garnitură de veselă (pahare, ceşti etc.), spun *serviciu, dar dacă răspund cuiva care mă întreabă unde sunt, zic «La servici!»” • … SAU DE AUTORITATE. Folosit în contexte oficiale (administrative, militare etc.), cuvântul este întreg: „23. XI. Preluat serviciul Dr. Al. Borza” (însemnare din protocolul zborului Bacău-Blaj, din noiembrie 1918). Suntem convinşi că, nearticulat, cuvântul beneficia de -u.

                      Izgonirea serviciului
                      La deschiderea anului universitar, întrebarea, de neevitat, privind profesiunea dorită a adus răspunsuri cuprinzând invariabil anglicismul concurent: „La sfârşitul facultăţii, vreau să-mi găsesc un job ca PR” (RRA, 1 oct. 2018). Alteori este preferată locuţiunea substantivală: „Dacă locul de muncă sau reputaţia sunt afectate, un fumător se va lăsa de ţigară” (RRA, 2 oct. 2018). În şcoli nu mai avem elev de serviciu, obligaţiile sale fiind preluate de femeia de serviciu.

                      Salvarea: combinaţiile…
                      DEX-ul ne dă suficiente exemple de expresii sau locuţiuni bazate pe cuvântul în discuţie pentru a spera în folosirea lui corectă: a fi în serviciul cuiva („Un unchi şi un unchi mare ai lui Alexandru Balş fuseseră în serviciul Rusiei” – Matila Ghyka, Curcubeie, „Polirom”, 2014), a face un prost/rău serviciu cuiva; serviciu militar, zâmbet de serviciu etc.

                      … şi alţi binevoitori
                      Radioul public ne îndeamnă să-i urmărim programele: „Acasă, la serviciu, în maşină, ascultaţi Radio-România Actualităţi!” Copiii îl rostesc complet: „Fiu-meu o întreabă pe maică-mea: – Buni, tu nu ai serviciu? – La mine s-a terminat cu serviciul, Tudor. Sunt la pensie. – Şi după pensie ce urmează?” (Robert Şerban, Jurnal din anii crizei, în „Orizont”, 3/2017, p. 25). În şcoli nu mai avem elev de serviciu, obligaţiile sale fiind preluate de femeia de serviciu.

                      Ioan Dănilă

                      O altfel de activitate la Școala Gimnazială „Alecu Russo”

                        Ieri, 4 octombrie, la Școala Gimnazială „Alecu Russo” din Bacău s-a defășurat o … altfel de activitate: un concurs de creație artistică având ca temă „Word animal day”, organizat cu ocazia celebrării „Zilei Mondiale a Animalelor”, despre care puțină lume știe.

                        „Obiectivul acestei acțiuni, a concursului în sine, a fost acela de a mobiliza elevii spre activități și acțiuni care să aducă un viitor mai bun pentru animale, să contribuie la protecția acestora, dar și să dezvolte o relație armonioasă între animale și oameni”, ne-a declarat Andrei Enache, profesor, dar și președinte al Mo-Vet Bacău.

                        Concursul a fost organizat în cadrul proiectului „Animals, hope for children” implementat de voluntarii Asociației Mo-Vet, care își doresc dezvoltarea terapiei asistate de animale în rândul copiilor.

                        O ipoteză

                        Răzvan Bibire

                        În 1988, un avion PanAm care zbura de la Londra la New York exploda deasupra localității Lockerbie. 270 de pasageri au murit în acel atentat terorist organizat, s-a spus atunci, de către serviciile secrete libiene. Comunitatea internațională a acceptat această concluzie și a pus regimul de la Tripoli unor presiuni internaționale.

                        ONU a declarat sancțiuni împotriva Libiei și, deși liderul Muammar al-Gaddafi a negat permanent că țara sa ar fi executat atentatul, după zece ani de sancțiuni a fost nevoit să accepte solicitările. A plătit câte 10 milioane de dolari pentru fiecare pasager ucis în atentat și a extradat pe cei doi ofițeri ai serviciilor secrete acuzați că au pus bomba.

                        Aceștia au fost judecați și condamnați la închisoare pe viață. O carte apărută luna trecută – «Lockerbie… the truth», autor Douglas Boyd, contestă, însă, această versiune. Pe scurt, cartea susține că nu Libia, ci Iranul ar fi organizat atentatul.

                        Pe ce se bazează autorul? Douglas Boyd contesta credibilitatea martorului – cheie al procesului, omul de afaceri maltez Tony Gauci, care a pretins că i-a vândut lui Abdelbaset Ali Mohamed Al-Megrahi, ofițer al serviciilor secrete libiene, hainele în care era înfășurată bombă.

                        Autorul american reamintește că Tony Gauci, principalul martor al procuraturii, a primit un plic de 2 milioane de dolari, la cererea anchetatorilor, în schimbul mărturiei care a condus la condamnarea lui Al-Megrahi. Fostul director al DST (contrainformațiile franceze), Yves Bonnet, a susținut în acel moment că atacul ar fi putut fi comis sub inspirația și finanțarea Iranului pentru a-l discredita pe Gaddafi.

                        Cu trei luni înainte, un avion iranian de pasageri era doborât de o rachetă trasă de nava americană de război USS Vincennes intrată în apele teritoriale iraniene. 290 de oameni au murit atunci iar președintele George Bush a declarat că a fost o eroare dar că nu-și va cere scuze niciodată pentru asta.

                        Liderul iranian Khomeini a promis, atunci, o ploaie de sânge Americii.

                        Cât de reală este această versiune a poveștii? Face această carte parte dintr-un plan de discreditare al Iranului, având în vedere tensiunile politice din Orient? Trăiește în SUA adevăratul atentator, după cum susține autorul?

                        Iată niște întrebări foarte bune, la care încă nu avem răspuns.

                        Ce facem în weekend?

                          Premiere cinematografice: Johnny English lovește din nou (Johnny English strikes again). Genul filmului: acțiune, aventură, comedie. Distribuție: Emma Thompson, Olga Kurylenko, Jake Lacy. Regia: David Kerr.
                          Venom. Genul filmului: acțiune, horror, ficțiune. Distribuție: Tom Hardy, Michelle Williams, Woody Harrelson. Regia: Ruben Fleischer.
                          Wheely: Voios și Iute. Genul filmului: aventură, animație, comedie. Regia: Yusry Abdul Halim.

                          Vineri – de la ora 17.00 la Snobbish Burgher expoziție de pictură Luminița Pătrățeanu și Recital în șase corzi: Vlad Prisecariu. Voce : Karina Luncanu
                          – de la ora 20.00, Concert Folk’N’Frunze cu Cristi Corcioveanu și Cezar Popoescu la Villa Borghese.

                          Sâmbătă – de la ora 22.00 Autumn VIBES Reopening Party Season la Mixology Pub.

                          Duminică – de la ora 20.00 super show de Stand Up Comedy cu Adi Bobo, Coco Marinescu, Petrica Iștoc & Gabriel Dinu la Berăria Valhalla.

                          Vineri-duminică, de la ora 11.00, în parcare la Arena Mall, Salonul Țiriac Auto Bacău 2010.

                          Sport:
                          Sâmbătă de la ora 11.00 pe stadionul Aerostar, meci de fotbal din liga 2 între Aerostar Bacău și CS Mioveni.
                          Duminică de la ora 11.00, la Sala Sporturilor, meci de handbal feminin în Divizia A între Știința Bacău și AHCM Slobozia.
                          Florin Ștefănescu

                          Premierul României, vizită la Slănic Moldova

                            Viorica Dăncilă, prim-ministrul României, va fi prezent vineri, la ora 9,45, în orașul Slănic Moldova pentru a verifica stadiul lucrărilor dispuse după inundațiile de la sfârșitul lunii iunie și începutul lunii iulie.

                            Premierul va fi însoțit de Carmen Dan, ministrul Afacerilor Interne, Lucian Șova, ministrul Transporturilor, și Dorel Dume, directorul general adjunct al RA Apele Române. La fața locului vor fi prezenți senatorul Dragoș Benea, liderul PSD Bacău, Valentin Ivancea, subprefectul județului, și șeful Secției Bacău a RA Drumuri Naționale.

                            Viorica Dăncilă va verifica starea DN 12B în cele 25 de puncte afectate de inundații de pe tronsonul Slănic Moldova – Tîrgu Ocna și a albiei râului Slănic, la care, în acest moment, se execută lucrări de îndiguire.

                            Din Slănic Mpldova, premierul și cei doi miniștri vor pleca spre județul Neamț, pentru a vizita și celelalte zone care au fost inundate în această vară.

                            O mașină a luat foc lângă fostul Teatru de animație

                              Un autoturism a ars, în aceasta după-amiază, în paracrea amenajata în apropierea Parcului Catedralei, lânga fostul Teatru de animație. Incendiul a fost stins de pompieri.