28 martie 2024
SportSalvatorul Crăciunescu

CSM Bacău- CSM Vaslui 30-29 (13-12)

Salvatorul Crăciunescu

Handbaliștii CSM Bacău și-au încheiat seria jocurilor de verificare premergătoare reluării Ligii Zimbrilor. Joi, în ultimul test al iernii, echipa antrenată de Eden Hairi a învins, pe teren propriu, cu 30-29 (13-12), divizionara A CSM Vaslui.

A fost un joc școală în care băcăuanii au repetat mai multe scheme și au avut în vedere în special teme precum jocul cu doi pivoți și atacul în superioritate numerică. Cele două echipe au alternat la conducere, oaspeții distanțându-se la trei goluri în ultimul sfert de oră, înainte ca echipa gazdă să recupereze și să întoarcă rezultatul.

Decisiv s-a dovedit golul înscris în ultima fază de joc, cu o aruncare din poartă în poartă, de tânărul portar Eugen Crăciunescu. Din păcate pentru „CSMei”, interul dreapta Valentin Anton a suferit o accidentare, riscând să rateze primul meci de campionat din 2019: miercuri, 30 ianuarie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor, cu Steaua București.



Contra Vasluiului, CSM Bacău s-a prezentat în formula: Freiwald, Tamaș, Crăciunescu 1 gol – Păunescu 6, Drăgan 4, Maksimov 4, Sadovyi, M. Cotinghiu 3, Serhel 2, Juverdianu 2, Păunică 1, Tărîță 1, Gal 1, G. Cotinghiu 1.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri