Acasă Blog Pagina 2252

„Viitorul începe azi”

    12 aprilie este ziua în care, la Centrul de Afaceri Bacău se desfășoară cea de a VII-a ediție a Târgului Național al Firmelor de Exercițiu, o competiție educativ-practică organizată de Colegiul Economic „Ion Ghica”. Participă efectiv elevi de la mai multe licee din întreg județul, dar și din țară (județele Iași, Covasna, Galați), inclusiv, cu un stand, și elevi din Republica Moldova.

    „Efectiv s-au înscris în concurs 110 firme de exercițiu, cu peste 500 de elevi, iar prezente direct în Bacău, la Centrul Expozițional, sunt 25 de firme. Încercăm să ducem tradiția mai departe, elevii sunt foarte încântați, pun mult suflet în ceea ce fac, se implică, se pregătesc din timp și există o concurență extraordinară între ei, ceea ce ne bucură. Cu această ocazie, ei chiar învață cum se constituie o firmă, care sunt principalii pași pe care trebuie să îi parcurgă, care sunt instituțiile cu care trebuie să colaboreze, cum să acceseze finanțări. Sunt firme care, de-a lungul timpului, au fost preluate de la colegii lor, care acum sunt studenți sau chiar lucrează, deci se predau și din generație în generație, iar alte firme sunt nou create, pentru că elevii actuali sunt foarte creativi și vin cu propriile idei de afaceri, cu noutăți, cu alte planuri de business.”
    Prof. Ovidiu Relu Cojocaru, directorul Colegiului Economic „Ion Ghica” Bacău

    Și dacă tot vorbim de inventivitate, standurile participante în competiție au atras toate privirile prin culoare, slogan, nume, plan de afaceri, prezentare. Am văzut firme precum 3 End, cu sloganul „Cea mai bună cafea, pe onoarea mea!”, FE Open Travel, Art Event care atrăgea prin sloganul „Hrăniți speranța, cu fapte bune!, FE Mariso SRL de la Colegiul Economic Administrativ Iași care promova „aroma Mării Mediterane”, FE Mobline ce oferea „linia confortului tău”, D’art Catering SRL își atrăgea clienții cu sloganul „Alege calitatea, prețuiește-ți gusturile”, iar Infinity SRL ne invita la „Prăjituri la infinit”. Elevi frumoși, muncitori, creativi, care speră să câștige unul din cele 10 premii puse la bătaie. De altfel, competiția de la Centrul de Afaceri Bacău se desfășoară cu trofeele pe masă, unde se vor oferi premii pentru: „Cel mai bun stand”, „Cele mai bune materiale promoționale”, „Cea mai bună prezentare în limba română/engleză”, „Cea mai bună pagină web”, „Cel mai bun spot”, „Cele mai multe tranzactii”, „Cel mai bun catalog creativ”, „Cea mai reprezentativă mascotă” și „Cea mai bună firmă”.

    Conceptul de firmă de exercițiu
    Firma de exercițiu este o metodă inovativă de învățare ce vizează dezvoltarea aptitudinilor de muncă pentru elevi, în vederea îmbunătăţirii adaptabilităţii acestora la cerinţele primului loc de muncă relevant. O metodă interactivă de învățare pentru dezvoltarea spiritului antreprenorial, o concepție modernă de integrare și de aplicare interdisciplinară a cunoștințelor, o abordare care asigură condiții pentru probarea și aprofundarea practică a competențelor dobândite de elevi în pregătirea profesională.
    Firma de exercițiu este potrivită pentru dobândirea, verificarea și aprofundarea cunoștințelor comerciale, formarea abilităților, a capacităților personale și a modurilor de comportament în toate domeniile din structurile întreprinderii, de la referent până la întreprinzător. Conceptul Firmei de Exercițiu vizează realizarea unor tranzacții din cadrul unei întreprinderi reale în mod virtual. Prin intermediul ei, elevii ajung în contact cu realitatea economică a partenerilor din țară și din străinătate. Lucruri și informații pe care le-au învățat deja și le practică toți elevii participanți la Târgul Național al Firmelor de Exercițiu din Bacău.

    „Firma noastră este o ceainărie, care pe lângă această activitate, de servire a băuturilor calde, are și un alt domeniu, de tatuaje cu henna. Publicul nostru țintă sunt în special tinerii, pentru că aceștia vor ceva mai special, relaxare, diversitate. Suntem de la Colegiul Economic «Ion Ghica» Bacău, clasa a XI-a B. Suntem 28 de elevi în firmă, care am lucrat la acest concept.”
    Adriana Botezatu, director general FE Beautea SRL Bacău

    „Noi organizăm evenimente pentru copii. Avem și animatori, capitalul nostru social este de 2.000.000 de lei, adus ca aport de patru asociați. Personalul este format din 30 de tineri, dintre care 15 au contract de muncă, iar 15 sunt în contract de voluntariat. Finanțarea vine de la acești asociați, iar ca obiectiv ne-am propus ca în primul an de activitate să strângem deja 60.000 de lei, din cotizații și taxele pe care le vor plăti părinții pentru copiii lor ce vor beneficia de serviciile noastre. Avem și sediu social, pe strada I.F. nr. 35 în Iași. Suntem colectivul clasei a XI-a J, de la Colegiul Economic Administrativ Iași.”
    Ovidiu Constantin Apostol, director comercial FE Happy Jumpy Kids SRL Iași

    „Noi avem ca obiect de activitate organizarea de evenimente sociale precum nunți, botezuri, aniversări, petreceri private. Ne adresăm tuturor. Nu avem un public tintă. Firma noastră s-a înființat în urmă cu trei ani, are 12 salariați, am mai participat cu ea și la alte competiții locale, dar în Bacău, la acest târg național, suntem pentru prima dată. Este un eveniment de amploare și sperăm să câștigăm măcar unul din premiile competiției. Suntem de la Liceul Tehnologic «Ovid Caledoniu» din Tecuci.”
    Ana-Maria Precup, director general FE Caledonia Events SRL Tecuci- Galați


    Invitați de seamă

    La deschiderea evenimentului, care a avut loc astăzi, de la ora 11.00, organizatorii au avut invitați din partea autorităților locale și județene, de la Prefectura Bacău, reprezentanți de la Inspectoratul Școlar Județean, cadre didactice universitare atât de la Universitatea „Vasile Alecsandri”, cât și de la Universitatea „George Bacovia”, oameni de afaceri, directori de instituții publice, profesori, elevi, studenți. Invitații de onoare au fost trei reprezentanți de la Ministerul Educației Naționale, respectiv prof. Eugen Verestiuc, inspector de specialitate, prof. Ana Maria Dima, inspector de specialitate, și prof. Mirela Bugeac, șef serviciu. Invitat special a fost băcăuanul Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul, prezent în aceste zile în Bacău, și care a onorat inclusiv această invitație din partea organizatorilor târgului.

    „Sunt impresionat de ceea ce văd la acest târg, dar și de activitatea în sine. Întotdeauna am spus că România are nevoie de antreprenori. Suntem încă la începuturile antreprenoriatului în țara noastră, primele societăți de acest fel mă bucur că au apărut chiar în Bacău, iar faptul că acest anteprenoriat începe din școală nu poate să fie decât un lucru bun, pentru că școala este locul de unde trebuie să plece educația antreprenorială. Mă bucur că această manifestare și idee a pornit de la Colegiul Economic din Bacău și pentru acest lucru îl felicit. Felicit organizatorii, participanții și urez succes tuturor!”
    Viorel Ilie, ministrul pentru Relația cu Parlamentul

    „Felicitări pentru toți participanții care au venit la acest târg cu standuri foarte interesante, atât ca idee de afacere, cât și prin concept. Felicit cadrele didactice care îi pregătesc, felicit organizatorii pentru acest eveniment. Noi vă susținem, vă sprijinim și vă urăm mult succes în continuare, elevilor de astăzi, studenților de mâine și viitorilor antreprenori.”
    Prof. Mirela Bugeac, șef serviciu Ministerul Educației Naționale


    Obiective și rezultate

    Târgul Firmelor de Exerciţiu are ca obiectiv principal dezvoltarea competenţelor profesionale şi a abilităţilor antreprenoriale dobândite de către elevi în cadrul Firmei de Exerciţiu, valorificarea potenţialului intelectual şi creativ al acestora, încheierea de parteneriate școală-comunitate, promovarea ofertei educaționale și a imaginii fiecărui liceu sau colegiu participant. Beneficiarii direcţi sunt elevii participanţi, iar cei indirecţi sunt părinţii şi, mai ales, comunitatea locală. Rezultatele preconizate în urma aplicării acestei metode sunt: creşterea gradului de inserţie pe piaţa muncii a absolvenţilor; reducerea perioadei de acomodare la locul de muncă; mai bună adaptabilitate la schimbarea locului de muncă; flexibilitate; asumarea iniţiativei şi a riscului. Ediția din acest an an târgului se încheie tot astăzi, în jurul orei 18.00, când se vor afla și câștigătorii.

    Va urma, anul viitor, ediția a VIII-a!

    „Informează-te, acceptă, susține!”

    Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” din Bacău a organizat joi, 11 aprilie, în parteneriat cu Centrul „Delfinul” pentru copii cu autism, Asociația Betania, seminarul formativ „Informează-te, acceptă, susține! – Metode și instrumente de lucru în terapia tulburărilor de spectru autist (TSA)”.

    Aflată la a doua ediție, activitatea formativă s-a adresat părinților și cadrelor didactice. Dacă la prima ediție specialiștii Centrului „Delfinul” au prezentat caracteristicile copiilor cu TSA, importanța terapiei și a profesorului de sprijin în integrarea acestora în învățământul de masă, acest semninar a vizat prezentarea unor metode, tehnici și instrumente de lucru utilizate în terapia tulburărilor de comportament și a tulburărilor de spectru autist.

    Participanții la seminar au fost familiarizați cu modalitățile de gestionare a comportamentelor problemă, utilizarea sistemului de tokeni – recompense secundare care generează modificări comportamentale, cu utilizarea orarului vizual, modalitate de a face copilul să înțeleagă mai ușor programul de activități pe care îl are de parcurs.

    Specialiștii centrului „Delfinul” au răspuns tuturor întrebărilor adresate de participanți, seminarul fiind o oportunitate de împărtășire a experiențelor dobândite în munca de educare și formare a copiilor.

    Activitatea formativă, cuprinsă în proiectul de parteneriat „Punți de prietenie”, derulat între Școala Gimnazială „Nicolae Iorga” și Asociația Betania, va fi urmată de activități de socializare între preșcolari și copiii Centrului „Delfinul”, activități care se vor desfășura la sediile ambelor instituții.

    Bernadeta Moreanu, profesor Școala Gimnazială „Nicolae Iorga”

    Prezență sub așteptări, la bursa locurilor de muncă

      De la un an la altul prezența la bursa generală a locurilor de muncă a șomerilor este din ce în ce mai modestă. O demonstrează participarea lor și la evenimentul de acest gen desfășurat astăzi, 12 aprilie, la Complexul Muzeal „Iulian Antonescu”.


      După încheierea bursei, organizată ca de fiecare dată de către Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM), s-a constatat că doar aproximativ 800 de șomeri dintre cei peste 12.000, înregistrați oficial, au trecut prin fața angajatorilor care le-au pus la dispoziție posturile lor vacante. Și acestea nu au fost puține. Dintre cei peste 400 de agenți economici contactați de AJOFM, 132 au ofertat la bursă 1.225 de locuri de muncă. Așadar, oferta a fost cu mult peste cerere. În final, dintre cei 800 de participanți au fost selectați în vederea angajării 385.

      Festivalul Cozonacilor și Târg de produse locale în Bacău

        Complexul comercial Auchan din Bacău va fi, în zilele de 13 și 14 aprilie, gazda celei de a doua ediții a Festivalului Cozonacilor și a Târgului de produse locale, organizate prin proiectul „Se poate și aici” de Asociația BronxPeople Bacău. Manifestările au fost prezentate într-o conferință de presă organizată la Direcția pentru Agricultură Județeană, eveniment la care au participat Simona Mirela Barzaghideanu – directorul executiv al instituției, Gigi Mandici – directorul magazinului Auchan Bacău, Daniel Zodian și Ionuț Ailenei – de la Asociația BronxPeople.

        La Târgul de produse locale vor fi prezenți 24 de fermieri locali, iar la Festivalul Cozonacilor s-au înscris 14 participanți, care vor oferi spre degustare cozonacii preparațichiarîn fața vizitatorilor,cu ingrediente puse la dispoziție de magazinul Auchan. Manifestările încep de la ora 10.00.

        „Direcția pentru Agricultură Județeană Bacău – ne-a declarat Simona Barzaghideanu – este partener în organizarea acestor evenimente prin promovarea lor în județ și sprijinirea producătorilor autohtoni pentru a se prezenta cu produse tradiționale. Pe parcursul celor două zile, producătorii agricoli locali vor avea posibilitatea să își prezinte gama de produse, pe care să le vândă tuturor celor interesați. Astfel, băcăuanii vor avea posibilitatea să constate calitățile produselor locale”.

        „Sunt destui oameni care vor să împărtășească ideea de produs natural sau de produs făcut în casă, cu tradiție și, de ce nu, să brenduiască rețetele – a spus Gigi Mandici.Participanții sunt numai din județul Bacău, tineri până în 35 de ani, care au dezvoltat mici afaceri. Încercăm să-i sprijinim să-și dezvolte businessul, să-i punem în legătură cu clienții, să fie cunoscuți”.

        Festivalul Cozonacilor se va desfășura în interiorul magazinului Auchan, unde se va amenaja o zonă specială,cu bancuri de lucru,principalele ingrediente fiind asigurate de organizatori.Timpul de lucru va fi de patru ore. Se va trece prin toate etapele de fabricație a cozonacului, de la pregătirea aluatului și dospire până la coacerea în cuptorul magic. Premiul cel mare va fi câștigat de „Cel mai autentic și mai gustos cozonac”, dar se acordă și alte premii.
        Următorul Târg al produselor locale va avea loc – au precizat organizatorii – în luna octombrie.

        Program de pregătire specializată

          În perioada 01 – 12 aprilie 2019, 45 de studenți ai Academiei de poliție „Al. I. Cuza” – anul I, arma penitenciare, au participat la Programul de pregătire specializată ”Atitudine personală în situații de criză în mediul penitenciar”, desfășurat la sediul Școlii Naționale de Pregătire a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna.

          Pe parcursul desfășurării programului de pregătire, s-a alăturat participanților și o delegație formată din cinci studenți ai Norwegian Police University College Politihøgskolen însoțită de cinci studenți ai Academiei de Poliție „Al. I. Cuza” – anul III.

          În cadrul acestui program, studenții au parcurs module care au vizat siguranța interioară în penitenciar, atitudinea personală, luarea de ostatici precum și gestionarea stresului în mediul penitenciar.

          Programul de pregătire specializată se află în al doilea an de desfășurare, având ca obiective dezvoltarea abilităților de identificare și gestionare eficientă a reacțiilor în situații de criză, aplicarea principiilor de organizare a activităților specifice siguranței interioare în penitenciare, gestionarea comunicării în relațiile profesionale cu subordonații și persoanele private de libertate și a situațiilor conflictuale.


          Programul a fost parcurs anterior, atât de către studenții Academiei de Poliție „Al. I. Cuza”, cât și de către studenți ai Academiei de pregătire a personalului de penitenciare KRUS Norvegia.

          Infracţiuni de braconaj piscicol constatate de jandarmi

            În urma acţiunii de joi, 11 aprilie a.c., desfăşurată pe lacul de acumulare Galbeni, în dreptul localității Nicolae Bălcescu, în jurul orei 13.25, jandarmii din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău au surprins în flagrant un bărbat care pescuia cu ajutorul unor cu lansete, în perioada de prohibiție.

            De asemenea, în jurul orei 15.00, jandarmii au depistat în Piaţa Sud din municipiul Bacău, doi bărbaţi în timp ce ofereau spre comercializare cantitatea de 44 kg. peşte, de diferite specii, fără să dețină documente de provenienţă.

            În cauză jandarmii au întocmit pe numele făptuitorilor dosare cu acte de constatare sub aspectul comiterii unor fapte susceptibile infracţiunilor de pescuit în perioada de prohibiţie, comercializarea fără documente legale a peştelui, conform O.U.G 23/2008 art. 64, lit. h (deținerea … sau comercializarea fără documente legale a peştelui …), art. 64, lit. b ( pescuitul … în perioada de prohibiţie … ) privind pescuitul şi acvacultura.

            Dosarul a fost înaintat organelor de urmărire penală în vederea continuării cercetărilor şi aplicării măsurilor legale.

            ***
            Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Bacău va acţiona şi în perioada următoare, pentru protejarea fondului piscicol şi respectarea cadrului legal care reglementează pescuitul și acvacultura.
            Reamintim celor care au ca pasiune pescuitul sportiv că în perioada 11.04.2019- 09.06.2019 sunt instituite măsuri de prohibiţie pentru pescuit (atât comercial cât şi sportiv).
            Nerespectarea acestor prevederi legale poate avea consecințe neplăcute materializate în sancţiuni contravenţionale sau penale.
            Recomandăm pescarilor sportivi si profesionişti să tină cont de faptul că respectarea acestor reguli are efecte pe termen mediu şi lung, iar păstrarea mediului natural trebuie să constituie o regulă a fiecăruia; mediul înconjurător sănătos este un drept de care avem nevoie şi pe care trebuie să-l apărăm permanent.

            Artiști din Elveția și Italia la Moinești: „Tristan Tzara și cultura Dada”

            Primăria Moinești se pregătește să fie gazda celui mai important eveniment cultural al anului: Simpozionul internațional „Tristan Tzara și cultura Dada”, ediția a VIII-a. Partener al autorităților în organizarea manifestărilor e Asociația pentru Dezvoltarea Turismului MONTPESA.

            „Ne face o deosebită plăcere să anunțăm prezența, pe întreaga perioadă a evenimentului, a mai multor reprezentanți ai lumii artistice europene cu preocupări pe teme avangardiste, precum Paul Dorn și Clarissa Hurst din Elveția, Dada Ensemble din Italia, dar și a unor invitați speciali români, precum Irina Margareta Nistor și orchestra CelloFun, care vor avea diferite reprezentații și ateliere, sau a membrilor Uniunii Artiștilor Plastici, care vor expune lucrări în galeriile de artă din Moinești”, declară Valentin Vieru, primarul municipiului.

            Manifestarea dedicată poetului Tristan Tzara va dura trei zile: 18, 19 și 20 aprilie. Debutul va avea loc, joi, la Centrul cultural „Lira”, cu Atelierul DADA de colaj, linogravură, media art și improvizație scenică.
            Vor participa Paul Dorn și Clarissa Hurst din Elveția și grupul The Dada Team. Vor urma, în sala Centrului „Lira”, spectacolele „Dada Senzorial”, „În lumea lui Dada” și „Interferențe”. Seara, pe scena centrului vor urca Violeta Savu, Mir Bălan și Tincuța Horonceanu Bernevic, în spectacolul „Trei pahare de absint”.

            Breasla Actorilor în „Travestiuri”
            Ziua a doua a Atelierului DADA va începe la ora 10.00 cu un invitat nou, DadAmiLano din Italia, iar la ora 15, la „Lira”, va avea loc deschiderea oficială și vernisajul expoziției colective „Dada East Tout Est Dada”, cu 40 de autori.
            Tot vineri, de la ora 16.00, vor fi deschise alte două expoziții. Galeriile de Artă Geneza vor găzdui vernisajul de pictură și colaj „Periplul DADA”, iar Galeriile MansArta, vernisajul unei expoziții de fotografie colectivă. Seara suntem invitați la spectacolul de teatru „Travestiuri”, adaptare după o piesă a lui Tom Stoppard, susținut de Compania Breasla Actorilor din București.

            Filmul mut, cu Irina Margareta Nistor
            Sâmbătă mergem din nou la Atelierul DADA, iar de la ora 15.00, la un moment susținut de Paul Dorn și The Dada Team. La 15.30, Laura Crina Luca Robciuc va vorbi despre „Caietele Tristan Tzara”, după care va urma „Selfportrait” cu Clarissa Hurst/DadaDance și „Sacher Torte, the first Dada-cake Cabaret Schow”, cu DadAmiLano.

            De la ora 18, iubitorii de cultură vor avea parte de un moment de excepție. E vorba despre spectacolul „Rescoring Hans Richter”: scurt-metraje (filme mute) avangardiste, comentate de criticul de film Irina Margareta Nistor și acompaniate de orchestra CelloFun.

            Alături cu drumul

            Telegrafic: o țară într-un om. Ceva mai în detaliu: o bună parte din involuția României din ultimele trei decenii se regăsește în declarația de presă făcută la începutul săptămânii de procurorul general Augustin Lazăr referitoare la cazul disidentului anti-comunist Iulius Filip. Pe larg, acum. Augustin Lazăr este expresia fidelă a neasumării trecutului.

            A ascunderii sale, nu sub preș, ci sub tipare de limbaj. Lazăr se simte cu conștiința curată. Lazăr nu vede de ce ar trebui să-și reproșeze ceva legat de anii de dinainte de ’89 în care a condus comisia de liberări condiționate.

            Și nici nu vede de ce nu ar fi în continuare procuror general al României. Despre perioada pre-decembristă, Lazăr spune: „Am lucrat mereu în cadru legal”. Și tot ceea ce-și poate îngădui este să numească „practice discutabile” modul în care procurorii tratau chestiunile referitoare la disidenții politici.

            Nu îl numește deloc pe Iulius Filip, cel care, de altfel, i-a scris și o scrisoare în anii de detenție. Se miră doar că nu a primit-o, insinuând că a aflat mult mai târziu de existența cenzurii în privința corespondenței! Chiar pune la îndoială existența scrisorii. Scrise nu de Iulius Filip -nomen omen-, ci de „respectivul”.

            Totul cu o nonșalanță șocantă. Șocant este și modul în care Augustin Lazăr tratează candidatura sa pentru un nou mandat de procuror-general. Nu-și dă demisia și nici nu-și retrage candidatura: „Cui i-ar folosi?”. Și aminteste că a început niște proiecte pe care vrea să le ducă mai departe. Acesta este Augustin Lazăr.

            Și aceasta este România; ei bine, o mare parte din ea. Din ’89 și până azi, România nu a avut niciun interes să o rupă cu trecutul. Și asta pentru că majoritatea celor care au preluat frâiele (de tot felul) după Revoluție aparțineau trecutului. Legea lustrației îi scotea din joc.

            Caraghioslâcul situației: Revoluția anti-comunistă a favorizat și favorizează foștii pioni importanți ai Partidului Comunist Român de până în 1989. Sigur, România nu înseamnă doar Augustin Lazăr. Sunt lucruri mult mai bune, după cum există și lucruri mult mai rele.

            Discursul de marți al lui Lazăr, închistat așa cum a fost el, a explicat însă mai bine și mai clar decât își imagina cineva de ce, în ultimii 30 de ani, țara aceasta nu a mers nici înainte și nici înapoi. A mers acolo unde aveau și au interes toți cei precum Augustin Lazăr: alături cu drumul.
            D

            Programul Rabla Auto pleacă la drum

            Ediția a XV-a a Programului Rabla Clasic și cea de-a a IV-a ediție a Programului Rabla Plus încep vineri, 12 aprilie. Acestea sunt denumirile populare ale „Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2017-2019”, aplicat, în acest an, în perioada 12 aprilie – 30 septembrie.

            De vineri, persoanele fizice pot merge la producătorii validați în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere pentru a-și achiziționa un autovehicul nou, cu emisii scăzute, în locul celui vechi, poluant. Și tot de vineri, persoanele juridice care doresc să acceseze programul pot depune dosare de acceptare la Administrația Fondului pentru Mediu (AFM).

            Sunt 439 de producători și distribuitori validați în toată țara, dintre care în lista oficială publicată de AFM la sfârșitul anului trecut din Bacău apar numai Auto Motor Invest – pentru marca Skoda – și Cybernet Auto Center – Skoda, Volkswagen, Audi.

            În Programul Rabla Clasic, în 2019 suma alocată este de peste 320 de milioane de lei, pentru circa 35.000 de prime de casare, cuantumul primei de casare fiind de 6.500 de lei și se acordă pentru autovehiculul nou al cărui sistem de propulsie generează maximum 130 g CO2/km.

            La prima de casare se poate adăuga un ecobonus de 1.000 lei, care se acordă la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie care generează o cantitate de emisii de maximum 98 g CO2/km în regim de funcționare mixt și/sau un ecobonus în valoare de 1.700 de lei la achiziționarea unui autovehicul nou, echipat cu sistem de propulsie hibrid. Dacă întrunesc ambele condiții, cele două ecobonusuri pot fi cumulate cu prima de casare.

            Programul Rabla Plus este principalul catalizator al creșterii consumului de mașini ecologice, în România. Pentru anul 2019, suma alocată pentru finanțarea acestui program este de 93 de milioane de lei.
            AFM vrea să stimuleze și achiziția vehiculelor electrice, De aceea, finanțează cu 90 de milioane de lei și achiziția și instalarea de stații de încărcare performante în municipiile reședință de județ.

            O situație tot mai complicată

            Răzvan Bibire

            „Revoluția” provocată de SUA în Venezuela n-a reușit să producă nimic iar timpul nu lucrează în favoarea americanilor. Pentru ca o lovitură de stat mascată în revoltă populară să aibă succes, ea trebuie să se desfășoare cu repeziciune, să nu lase guvernul să se dezmeticească și, mai mult, să ia prin surprindere masele.

            Or, acest lucru nu s-a produs, marioneta americană și-a pierdut susținatorii iar populația pare decisă să-l crediteze, în continuare pe Maduro. Revoluția s-a transformat într-un război de uzură, cu atentate, pagube materiale, pene de curent și conducte de petrol aruncate în aer.

            E greu de crezut că acest tip de război îi va face pe venezueleni să-i iubească pe yankei. Să ne imaginăm, doar, că în vremea lui Ceaușescu, comandouri rusești ar fi aruncat în aer liniile de electricitate, conductele de gaze, barajele ca să-i determine pe români să se revolte împotriva regimului. Efectul ar fi fost invers.

            În vreme ce lovitura de stat bate pasul pe loc, s-a mai întâmplat ceva: guvernul țării a solicitat sprijinul militar al Rusiei și Chinei.

            Primele contingente de consilieri militari ruși deja au sosit in țară pentru a pune pe picioare o școală de piloți de elicoptere.

            Desigur, trebuie să înțelegem că nici o țară care se respectă nu-și trimite „instructorii” militari fără un sprijin informațional și este clar că, înainte, rușii și-au trimis și reprezentanții structurilor de informații la fața locului. Se speculează că, deja, jocul s-a schimbat, rușii nefiind prezenți doar pentru a proteja Venezuela, țară cu cele mai mari rezerve de petrol din lume, ci și de a pune presiune pe vecinii țării, bine ghidonati de SUA, in special pe Columbia.

            S-ar încerca, astfel, obținerea unui avantaj strategic care să fie folosit ca troc pentru Estul Ucrainei.

            Văz şi auz

            UN PREMIU ŞI DE LA NOI. Ofelia Popii, intervievată (de Pompilius Onofrei) după nominalizarea la Premiile Gopo, a folosit de câteva ori sintagma „ceva de genul ăsta”, în condiţiile în care tot mai des auzim „ceva de genul”. Asta da actorie!

            CU… MINTEA DE LA NOI. Există la RRC o emisiune aşteptată de ascultătorii interesaţi de cultura generală: „Cu… minte de weekend”. Chiar dacă este numită cu un anglicism (recunoscut de DOOM), realizatoarea Andreea Ionescu e de partea noastră când ne invită să-i răspundem „cu un like sau, pe româneşte, «îmi place»”.

            ORA NOUĂ E DE VINĂ. „E destul de greu la ora 9 şi 32 de minute să nimereşti chiar toate sunetele dintr-un cuvânt”, mărturiseşte dezinvolt Adrian Soare, la Matinalul de la R.-R.A. (Îi ieşise [amintinʼ-vă], în loc de [amintindu-vă].) Am înţeles: era noua oră, de vară. Şi mai era şi duminică (7 aprilie).

            TÂNGUIRE DUPĂ DATIV. Aţi recunoscut, poate, titlul uneia dintre „găurile-n cer” din Revista „Ateneu”, semnate de C. D. Zeletin (n. 13 aprilie 1935, Burdusaci, comuna Răchitoasa, judeţul Bacău). Plângem şi noi după dativ când citim pe pancarta taximetriştilor protestând în Piaţa Victoriei: STOP (sus)
            PIRATERIA (jos). Ca atare, şoferii bucureşteni au un aliat căruia îi lipseşte obiectul muncii. Nu-i deloc grea flexiunea: STOP PIRATERIEI!

            MARIN PREDA, SCRIS DE MOROMEŢII. La cursurile de pregătire (gratuite) pentru bacalaureat organizate de Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău (duminica, între orele 9 şi 13), vin elevi din clasele terminale (XI-XII) din judeţul Bacău şi din împrejurimi. Provocându-i să fructifice oferta lingvistică a cuvântului-cheie „plumb” pentru a susţine încadrarea poeziei bacoviene în sfera simbolismului, am avut trista surpriză să constat că niciunul dintre cei din faţa mea nu a văzut în structura fonetică a termenului măcar vocala (una doar, închisă… de două ori: ca realizare a gradului de deschidere şi ca poziţie în economia cuvântului), darămite consoanele (număr, tip, topică). Mi-au mărturisit că nu au studiat în clasă decât despre valoarea simbolică a termenului: culoare, greutate, loc în tabelul lui Mendeleev etc. După o discuţie aplicată de circa un sfert de oră, o elevă a exclamat: „Bine, dar acest cuvânt, plumb, l-a scris pe Bacovia”. Minunată răsplată! Adolescenta mi-a amintit de paradoxul din titlul acestor însemnări, care a fost tema la faza judeţeană a Olimpiadei de Limba şi Literatură Română „Mihai Eminescu” de prin anii ʼ90.

            În aceeaşi zi, Dumitru Brăneanu mă anunţă că în emisiunea de cultură de la TV „Trinitas”, Alex Ştefănescu deplângea starea predării limbii române în şcoala noastră, în primul rând acolo unde e nevoie pentru a motiva o chestiune de teorie literară sau pentru a desţeleni un text. „Aici e cheia analfabetismului funcţional!”, conchide preşedintele filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România.

            DE CE SIMPLU, CÂND SE POATE AMALGAMAT… Lidia Vianu, eminentă profesoară de limba şi literatura engleză la Universitatea din Bucureşti, se arată surprinsă de preferinţa tinerilor pentru cuvinte pompoase, care nu sunt de folos decât teoreticienilor: „Dacă avem termenul roman, de ce studenţii de azi sunt învăţaţi să spună ficţiune istoriografică?” Nici didactica limbii engleze nu mai e ce a fost: „Azi e doar conversaţie, fără ca aceasta să fie precedată de noţiuni gramaticale” (R.-R.C., emisiunea „Acolade literare”; în dialog cu Oana-Georgiana Enăchescu). La clasele mici e la fel: nu se mai aplică metoda fonetică, analitico-sintetică, proprie limbii române, ci metoda globală, ca pentru limba engleză.

            Party și concerte

            A venit din nou vremea petrecăreților, pentru că sfârșitul de săptămână vine cu o ofertă consistentă și destul de variată, în fața căreia doar gripa și astenia de primăvară te fac să rămâi…impasibil. Așa că pregătiți-vă ținutele de party, înarmați-vă cu mult șarm și alegeți din următoarele variante:

            Vineri, de la ora 20.00, la Villa Borghese e rost de folk bun cu ocazia Turneului aniversar Marius Matache – 15 ani.

            De la ora 21.00, cei ce au viteză maximă în mâni precum pistolarii din Vestul Sălbatic sunt așteptați la Shot Up Party în Mixology Pub.

            Tot de la ora 21.00 puteți alege să dansați cât vă țin picioarele la Discoteque în The Stage cu Prankie Dominic & Cazimir.

            Ca de obicei, la urmă se lasă ce e mai bun. Așa că vă recomandăm o porție sănătoasă de „Sarmalele Reci”, care vor fi într-un concert ce-ți va merge la suflet, mai ales dacă ești fan, toată „nebunia” începând la ora 22.00 la Valhalla.

            Cei care nu s-au „săturat” sau cei care au întârziat au noi variante de „risipit” energia sâmbătă seară.

            Astfel, de la ora 20.00, folkul este acasă la Villa Borghese unde va avea loc concertul „Cu Lupii Laolaltă!” sub chitara lui Adi Beznă.

            Iar dacă ți-ai propus să nu ajungei acasă în această noapte, ar fi bine să-ți iei pijamaua la pachet și să te alături celor care, de la ora 21.00, și-au dat întâlnire la petrecerea tematică „Perna mea”, un pijama party în MixologyBar.

            Și pentru că orice weekend se termină epic, să-ți poți lua energia pentru săptămâna ce vine, pentru duminică seara, de la ora 20.00, îți recomandăm concertul extraordinar Pacifica & Toni Șeicărescu. Felicitările, masa și dansul, la Villa Borgese. Tuturor, voie bună!

            Invitație la teatru

            Din punct de vedere al spectacolelor de teatru, weekendul debutează cu „Barbați singuri”, regia Geo Balint, reprezentație programată vineri, de la ora 19.00 la Teatrul Municipal Bacovia. „Bărbați singur” este un spectacol de tip one man show, cu Dumitru Rusu, o adaptare liberă după romanul „ O femeie” („Egy no”, 1995), de Péter Esterházy.

            Surpriza cea mai mare se va produce duminică, de la ora 19.00, când va avea loc premiera piesei „Gaițele” de Alexandru Kirițescu, în regia lui Petru Vutcărău. Spectacolul este o comedie în trei acte, cu o distribuție de excepție: Florin Zăncescu, Ana Adelaida Perjoiu, Eliza Noemi Judeu, Florina Găzdaru, Firuța Apetrei, Nina Ionescu, Alina Simionescu, Corina Goranda, Bogdan Matei, Bogdan Buzdugan și Ștefan Ionescu.

            Și cei mici au parte de spectacolul lor, actorii de la secția animație a teatrului băcăuan invintându-i duminică, de la ora 11.00, la „Aladin”, o adaptare după un basm arab din „O mie şi una de nopţi”. Regia: Gheorghe Balint. Scenografia: Edi şi Liliana Laşoc. Muzica: Ciprian Manta. Distribuție: Andreea Sandu, Alina Neagu, Ilinca Istrate, Laurențiu Budău, Tiberiu Gabor Bitere, Mihai Chihaia, Puiu Gheorghiu, Andi Andriucă, Ion Coșa.

            Premiere cinematografice

            Sfârșitul de săptămână vine cu noutăți pentru iubitorii de film, aceștia primind pentru această perioadă două producții în premieră.

            În primul rând este vorba despre „Șefa a intrat la apă”, o comedie fantastică ce-i are în prim plan pe Regina Hall, Justin Hartley și Tone Bell într-o peliculă regizată de Tina Gordon. Regina Hall, pe care o știm din Girls Trip, și Marsai Martin, din serialul Black-ish sunt protagonistele comediei „Șefa a intrat la apă”, prima în rolul președintei unei companii IT de succes, iar cea din urmă, în versiunea adolescentină a acesteia, care se trezește într-o dimineață că are acum 13 ani, fix înaintea unei prezentări de care depinde viitorul firmei ei. Issa Rae (Insecure), este April, multîncercata ei asistentă personală și singura care cunoaște secretul – și anume că torționara ei este acum captivă în trupul unei fetițe.

            „Șefa a intrat la apă” este o comedie ireverențioasă despre prețul succesului, puterea solidarității feminine și despre o a doua șansă de a te maturiza așa cum trebuie.

            A doua premieră cinematografică, „Shazam!”, este un film fantastic plin de acțiune și aventuri care îi aduce pe marile ecrane pe Zachary Levi, Mark Strong și Djimon Hounsou. Toți avem puteri nebănuite de supererou.

            Este nevoie doar de puțină magie ca să le scoatem la suprafața. Billy Batson, de exemplu, nu trebuie decât sa spuna „Shazam!” astfel încât, dintr-un adolescent isteț de 14 ani să devină un ditamai supereroul, grație atingerii magice a unui vrajitor. Restul poveștii vă lăsăm să o descoperiți urmărind filmul care este regizat de David F. Sandberg.

            O seară de neuitat pentru melomanii băcăuani: 10 tenori din 10 ţări!

            Respectându-şi numele şi renumele, tradiţia şi blazonul, Filarmonica “Mihai Jora” a oferit publicului băcăuan iubitor de muzică, joi, 11 aprilie, de la ora 18.30, pe scena Teatrului de Vară “Radu Beligan”, la iniţiativa directorului acesteia, Pavel Ionescu Ambrozie, un concert, un regal de arii şi canzonette, din creaţia marilor compozitori G.Verdi, G.Puccini, G.Rossini, G. Donizetti, F. Cilea, G. Bizet, U. Giordano, A. Thomas, A Lara, C. Gardel E. Cannio, R. Leoncavallo, L. Denza, S. Cardillo, E de Curtis.

            Intitulat sugestiv O SOLE MIO, după celebra arie cu acelaşi nume, pe scenă au urcat, în aplauzele publicului 10 tenori, veniţi din 10 ţări, de pe 4 continente. O altă premieră a acestui inedit concert a fost rolul de prezentator asumat de celebra soprană băcăuană Gabriela Iştoc, care, cu eleganţă şi bucurie, într-o superbă rochie albastră şi cu la fel de superbe emoţii, şi-a prezentat invitaţii: Fabio Andreotti (Italia), Shinichiro Kawasaki (Japonia), Guoyi Ma (China), Mihai Urzicana (România), Julien Attoumbre (Coasta de Fildeş), Sebastian Ferrada (Chile), Rodrigo Trosino (Mexic), Ignacio Encinas (Spania), Kastriot Tusha (Albania), Lee Chung Man (Coreea de Sud), oferind apoi spectatorilor, în premieră, povestea/poveştile fiecărei arii interpretată.

            Extraordinarul dirijor de origine italiană Leonardo Quadrini, muzician cu o vastă experienţă, a realizat împreună cu soliştii, după doar o repetiţie integrală, un spectacol de mare clasă, aducând vocile tenorilor, solo sau în grup, la posibilităţile maxime ale fiecăruia, încântând publicul, care a umplut până la refuz imensa sală a Teatrului de Vară “Radu Beligan”.

            “Demonstraţie de forţă şi profesionalism a Filarmonicii «Mihail Jora», care în lunile februarie şi martie a oferit publicului băcăuan două capodopere ale creaţiei universale: Opera «Nunta lui Figaro» de W. A Mozart şi Missa nr. 3 în fa minor, de Anton Bruckner, având solişti de renume din România, Italia, Austria, Rusia, SUA şi China. Luna aprilie debutează, iată, cu o altă manifestare de prestigiu, când 10 tenori din 10 ţări şi 4 continente, acompaniaţi de orchestra filarmonicii noastre, a prezentat publicului, într-un eveniment unic: cele mai frumoase arii şi canţonete pentru tenor, compuse vreodată. Cu siguranţă, până la încheierea stagiunii, vom mai avea asemenea evenimente”, ne-a spus Pavel Ionescu, managerul Filarmonicii “Mihail Jora”.

            Încă de la sosire, miercuri de dimineaţă, artiştii invitaţi în concert au fost aşteptaţi de gazdele din Bacău şi au luat primele contacte cu atmosfera oraşului. Am reuşit să smulgem câteva cuvinte de la:Rodrigo Trosino (Mexic): ¡Te estamos esperando, amigo!; Mihai Urzicana (România): “Vin mereu cu emoţie şi plăcere în Bacău. Sper să ne vedem cât mai mulţi la acest extraordinar concert.”
            A fost o seară memorabilă, de neuitat pentru băcăuani.

            Bravo organizatorilor, bravo tenorilor, dirijorului şi orchestrei!

            Un proiect inovativ al FSC, dedicat femeilor din mediul rural

              Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Mutatis Mutandis, Asociația Cultura’n Șură și Spitalul Județean de Urgență Bacău a demarat un nou proiect intitulat Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru ce își propune să răspundă nevoii fundamentale de acces la servicii de sănătate și de consiliere socială și psihologică a femeilor din 4 comunități rurale și orașul Bacău. 210 femei și 40 de bursiere FSC vor beneficia de sesiuni de informare pe temă sănătății reproducerii și contracepție, transport pentru consultații de specialitate în Spitalul Județean Bacău, sesiuni de consiliere psiho-socială și oportunitatea, ca mărturiile lor de viață să fie inspirație pentru crearea unui spectacol de teatru pe tema depresiei postnatale.Proiectul se desfășoarăîn perioada 15 martie – 31 mai și beneficiază de o finanțare de158.540 RON prin programul „In stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile.

              Deși au fost realizate progrese, există în continuare diferențe în ceea ce privește accesul la servicii de sănătate pentru femeile din comunitățile vulnerabile în România. Una din zece femei nu are acces la servicii de asistență medicală maternă în primele luni de sarcină iar țara noastră are în continuare cele mai ridicate rate ale mortalității infantile, rate ridicate ale mortalității materne, ale avorturilor și nașterilor prin cezariană. Chiar dacă, în teorie, drepturile femeilor și gravidelor din România sunt consfințite de lege, în practică nu sunt respectate. Să acceseze gratuit și complet serviciile medicale prenatale garantate de lege rămâne o provocare umilitoare pentru mamele românce din mediul rural.

              Violență domestică este o altă problemă socială gravă care afectează atât viața victimei, cât și a celorlalți membri ai familiei. La fiecare 30 de secunde, o româncă e ținta violenței domestice, arată statisticile iar una din zece femei este victimă a violenței în familie.

              Aceste realități sunt dublate și agravate de accesul mult mai scăzut al femeilor din rural la servicii și instituții care le-ar putea oferi educație culturală, sprijin, orientare, consiliere sau protecție, acestea fiind concentrate în zonele urbane dezvoltate. Prin urmare, creșterea accesibilității acestor servicii pentru femeile din mediul rural printr-un program care să le ofere informații, sfaturi și consiliere specializată chiar la ele în comunitate și să le faciliteze accesul ulterior la servicii specializate, este vital pentru a crește calitatea vieții acestor femei, șansele la demnitate și respect și depășirea discrepanțelor fată de bărbați sau femeile din marile orașe. Acesta este motivul pentru care Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Mutatis Mutandis și Asociația Cultura’n Șură au lansat încă de la jumătatea lunii martie proiectul „Femeie. C.L.A.R. Sat. Teatru” care urmărește să ofere unui număr de 250 de femei provenind din 4 comunități rurale (Stănișești -inclusiv satul Slobozia- Nouă-, Motoșeni, Dealu Morii, Podu Turcului) și orașul Bacău activități de informare, educație, consiliere și acces la servicii medicale de specialitate (obstetrică-ginecologie), servicii sociale și psihologice, menite să le ajute să-și îmbunătățească standardul de viață, În același timp, experiențele lor de viață vor fi sursă de inspirație pentru realizarea unui spectacol de teatru de conștientizare națională a riscurilor asociate depresiei post-partum cu consecințe asupra educației copiilor, relațiilor de cuplu, calității vieții în ansamblul ei.

              Beneficiarele sunt 210 de femei din patru comunități rurale marcate de sărăcie și lipsa oportunităților de dezvoltare precum și a unei infrastructuri de servicii de bază și 40 de eleve de liceu cuprinse în programul de burse FSC, provenind din satele sărace ale județului Bacău. Cele 210 femei sunt mamele sau rude ale copiilor beneficiari ai centrelor educaționale Clubul cu Lipici deschise de FSC în cele 4 comunități rurale și orașul Bacău.

              Concret, în cadrul proiectului va exista o echipă mobilă de specialiști: medic ginecolog, un psiholog, un asistent medical și un asistent social care va livra în satele vizate sesiuni de educație pentru sănătate, dezvoltare personală și viață socială activă, într-un mod prietenos, interactiv și adaptat beneficiarelor. Sesiunile și celelalte activități ale proiectului se vor desfășura în cadrul Cluburilor cu Lipici deschise de FSC în cele 5 comunități rurale și orașul Bacău. Discuțiile vor avea și o finalitate concretă: în urmă întâlnirilor cu medicul specialist femeile cu probleme de sănătate constatate sau potențiale, ca și cele gravide, vor fi orientate către Spitalul Județean Bacău pentru investigații complete și rezolvarea problemelor de sănătate. Deoarece una dintre piedicile de care se lovesc aceste femei pentru a ajunge la Spitalul Județean este distanță mare și lipsă resurselor financiare, în cadrul proiectului li se va pune la dispoziție, gratuit, microbuzul de Transport în Interes Comunitar serviciu înființat cu câțiva ani în urmă de FSC în aceste comunități.

              Un psiholog din cadrul Asociației Mutatis Mutandis va organiza sesiuni de discuții și consiliere individuală și în grupuri mici, pe diferite teme specifice femeilor de la fiecare centru în parte vizând identificarea și rezolvarea problemelor individuale sau de grup ale femeilor, dezvoltarea încrederii acestora în sine și în cei din jur, dezvoltarea unor relații armonioase în familie și comunitate, probleme legate de violentă domestica, prin metoda psihoeducatională C.L.A.R – metodă inovativa de schimbare comportamentală și rezolvare de probleme emoționale și relaționale.

              Una dintre activitățile inedite și inovative ale proiectului va constă în crearea unui spectacol de teatru pe baza mărturiilor preluate de prof. dr. Alina Căprioară în urmă ședințelor de consiliere psihologică cu grupul vulnerabil. Piesa va fi concepută, regizată și pusă în scenă de echipa Asociației Cultura’n Șură, iar prezentarea spectacolului se va face pe plan național, în mai multe locații, prin încheierea unor parteneriate cu teatre din orașele Bacău, Iași, București, Cluj. Scopul prezentării acestui spectacol este conștientizarea de către publicul larg a problematicii femeii aflate în situații psihologice de criză- începând cu nașterea și implicațiile ei emoționale, dar și cu factorii determinanți în declanșarea unei depresii post-partum, afecțiune despre care informarea în România este foarte redusă.

              “ Parteneriatul care a condus la acest proiect a fost posibil cu sprijinul Fundație pentru Dezvoltarea Societății Civile care a propus în luna dedicată femeilor un hackathon de proiecte în cadrul programului În Stare de Bine, finanțat de Kaufland România. În cadrul aceluiași program, FSC a finalizat în luna februarie un alt proiect adresat copiilor și tinerilor din comunitățile rurale unde ne desfășurăm activitatea. De această data, beneficiare vor fi mamele și rudele acestor copii deoarece nevoile acestora de educație si acces la servicii de sănătate sunt la fel de mari ca și ale celor mici si ne preocupa in egala măsură” Anca Dobarceanu- coordonatorul proiectului

              Proiect derulat de Fundația de Sprijin Comunitar în parteneriat cu Asociația Mutatis Mutandis, Asociația Cultura’n Șurăși Spitalul Județean de Urgență Bacău și finanțat prin programul „In stare de bine”, susținut de Kaufland România și implementat de Fundația pentru Dezvoltarea Societătii Civile.

              Nu-i loc de întors

              Cinci înfrângeri la rând. Ultima, miercuri, la Mioveni: 0-2, goluri Măzărache (min. 62) și Boboc (min. 71). Cinci înfrângeri, un golaveraj 2-12 și locul 17, la șase puncte de prima poziție care garantează permanența în B. Aerostar se află cu spatele la zid. Și nu are decât o soluție: să-i dea și nu să ia bătaie! Începând cu meciul de sâmbătă, de acasă, cu Daco-Getica, o contracandidată în lupta pentru evitarea retrogradării.

              Partida cu bucureștenii este una vitală. Nu-i loc de întors pentru Aerostarul lui Florin Bratu: ori, ori. O victorie cu Daco-Getica nu ar sălta echipa băcăuană în clasament, dar i-ar permite să se apropie la un punct de adversara sa și, totodată, ar ajuta-o să pregătească în alte condiții următoarea „finală”, cea de sâmbăta viitoare, de la Constanța, cu Farul.

              Programul etapei a 30-a din Liga a II-a

              Sâmbătă, 13 aprilie, ora 11.00: ASU Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila, Pandurii Târgu-Jiu- Academica Clinceni, Aerostar Bacău – Daco-Getica București, Ora 12.00: CS Balotești – Sportul Snagov. Ora 14.00: Universitatea Cluj- Farul Constanța.

              Duminică, 14 aprilie, ora 11.00: Metaloglobus București – UTA Arad, ACS Energeticianul – Ripensia Timișoara. Ora 12.00: Chindia Târgoviște – ACS Poli Timișoara. Ora 14.00: Luceafărul Oradea – Petrolul Ploiești.

              Luni, 15 aprilie, ora 18.00: FC Argeș- CS Mioveni.

              Clasament

              1 Acad. Clinceni 29 22 1 6 61-17 67p.
              2 Univ. Cluj 29 18 6 5 62-22 60p.
              3 Chindia 28 18 6 4 56-29 60p.
              4 Petrolul Ploiești 29 18 5 6 52-25 59p.
              5 Sportul Snagov 29 18 5 6 45-26 59p.
              6 FC Argeș 29 15 8 6 42-24 53p.
              7 CS Mioveni 29 14 6 9 43-30 48p.
              8 UTA Arad 29 12 6 11 46-42 42p.
              9 Ripensia Timiș. 28 9 9 10 33-37 36p.
              10 Pandurii Tg. Jiu 29 9 7 13 48-49 34p.
              11 Luceafărul 29 9 7 13 38-52 34p.
              12 Metaloglobus 29 9 7 13 26-50 34p.
              13 Energeticianul 29 8 9 12 32-35 33p.
              14 Farul Constanța 29 10 3 16 37-48 33p.
              15 ASU Politehnica 29 8 8 13 24-29 32p.
              16 Daco-Getica 29 6 2 11 39-47 30p.
              17 Aerostar Bacău 29 7 5 17 39-56 26p.
              18 ACS Poli Timiș. 29 5 7 17 26-53 22p.
              19 CS Balotești 29 6 4 19 25-58 22p.
              20 Dacia Brăila 29 4 7 18 27-72 19p.

              Rezultatele etapei a 29-a: Academica Clinceni – CS Balotești 4-0, ACS Poli Timișoara – Metaloglobus București 1-0, CS Mioveni – Aerostar Bacău 2-0, Sportul Snagov – Luceafărul Oradea 2-4, Farul Constanța – ASU Politehnica Timișoara 1-1, Dacia Unirea Brăila – Energeticianul 3-1, UTA Arad- Pandurii Tg. Jiu 3-3, Petrolul Ploiești- FC Argeș 1-2, Daco-Getica – „U” Cluj 2-6.

              A fost închis focarul de Pestă Porcină din Oituz

                Focarul de Pestă Porcină Africană (PPA) din comuna Oituz, primul confirmat în județul Bacău, a fost închis.

                „Au fost ridicate restricțiile impuse de la mijlocul lunii februarie – ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, dr. Florin Baltă. Restricțiile sunt impuse în Zona de protecție și în Zona de supraveghere a acestui focar”.

                Pentru a preveni răspândirea bolii, Centrul Local de Combatere a Bolilor (CLCB) din județul Bacău s-a întrunit în ședință extraordinară în luna februarie și a adoptat planul de măsuri privind controlul, combaterea și eradicarea pestei porcine africane. S-au stabilit o zonă de protecție pe o rază de 3 km și o zonă de supraveghere pe o rază de 10 km în jurul focarului.

                Tot CLCB a hotărât, miercuri, 10 aprilie, închiderea focarului.

                În județ mai sunt active trei focare de PPA, două în Onești și unul, confirmat acum două zile, în Holt – Letea Veche.

                Olimpiada Națională de Agricultură, în Bacău

                La mijlocul acestei luni, mai exact în perioada 22-26 aprilie, Bacăul va fi gazda Olimpiadei Naționale „Tehnologii” – domeniul Agricultură: Creșterea animalelor și Cultura plantelor. O olimpiadă care are în structură și alte domenii distincte (ex. Mecanică, Construcţii, instalaţii şi lucrări publice, Electric, electrotehnic, electromecanic, Electronică, automatizări, telecomunicaţii, Industrie textilă şi pielărie, Fabricarea produselor din lemn, Economic, administrativ, comerţ, Turism şi alimentaţie, Protecţia mediului, Industrie alimentară, Educaţie tehnologică sau Analiza produselor alimentare), dar pentru care organizatori sunt și alte județe.

                „În ultimii 10 ani, judeţul Bacău a mai fost organizator al etapelor naţionale ale acestei olimpiade, dar pe Educaţie tehnologică (clasele V-VIII) și pentru domeniile Electric, electrotehnic, electromecanic şi Electronică, automatizări, telecomunicaţii, în anul 2015. În acest an, vom găzdui cele două domenii specifice Agriculturii, pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a de la liceele agricole şi de zootehnie din toată ţara. Județul Bacău este promotor al performanței educaționale, prin rezultatele obținute de elevii noștri care participă în fiecare an la etapele naționale ale Olimpiadei interdisciplinare tehnice. Ca o recunoaștere a acestui fapt, am fost desemnați ca anul acesta să găzduim faza națională pe domeniile Cultivarea plantelor și Creșterea animalelor”, a declarat pentru Deșteptarea prof. Mihaela Ciuchi, inspector școlar pe învățământ profesional și tehnic la Inspectoratul Școlar Județean Bacău.

                Participanți vor fi din toate județele țării, iar conform noii Metodologii-cadru de organizare și desfășurare a competițiilor școlare vor fi mai mulţi elevi, deoarece modalitatea de calificare s-a schimbat iar alături de primii clasaţi din fiecare judeţ se mai adaugă încă 15 sau 23 de elevi, în ordinea clasamentului naţional (respectiv acei elevi care au obținut peste 50 de puncte la etapa județeană). În aceste condiţii, în Bacău vor fi prezenţi peste 120 de elevi din colegiile și liceele din întreaga țară, profesorii lor însoţitori, dar şi 20 de membri ai Comisiei centrale.

                Organizatorii principali ai etapei naționale pe această olimpiadă din Bacău sunt Ministerul Educației Naționale, Inspectoratul Școlar Județean Bacău, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău, Liceul Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău, Liceul Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău, Liceul Tehnologic „G.J. Cancicov” Parincea și Liceul Tehnologic „J. M. Elias” Sascut. Deschiderea festivă va avea loc, pe 22 aprilie 2019, de la ora 18.00, în Aula Universităţii „Vasile Alecsandri” din Bacău.

                Probe și program

                În cadrul olimpiadei vor fi două probe: una scrisă care se va desfăşura în spațiul Liceului Tehnologic „Dumitru Mangeron” Bacău și una practică, în cadrul Liceului Tehnologic „Grigore Antipa” Bacău. Pe 24 aprilie, în pauza dintre cele două probe, va fi asigurat și un program cultural, prin realizarea unui scurt circuit al judeţului ce include vizitarea Salinei de la Târgu Ocna, a oraşului Slănic Moldova şi a Complexului de la Borzeşti, organizatorii dorind astfel ca toţi participanţii să cunoască și câteva dintre punctele de atracţie turistică din judeţ.

                S-au implicat în organizare

                Primăria Municipiului Bacău și Consiliul Judeţean au sprijinit organizatorii pentru a intra în contact cu diferiţi agenţi economici şi persoane care pot susține desfășurarea acestui eveniment educaţional din judeţul nostru. Până în prezent cei mai importanţi sponsori sunt: S.C. Transport Public S.A. Bacău care va facilita transportul gratuit al tuturor participanţilor în municipiul Bacău, pe durata desfăşurării olimpiadei, Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău și Asociaţia pentru Dezvoltare Economică Locală Bucureşti.

                În urmă cu patru ani, în aprilie 2015, o elevă din județul nostru a fost olimpică națională pe această specializare. Povestea ei a fost prezentată în cotidianul Deșteptarea, la acea vreme. Este vorba despre Ana Maria Botezatu (foto), pe atunci în clasa a XII-a la Liceul „G.J. Cancicov” Parincea, care a luat Premiul I la Olimpiada Națională de Agricultură, domeniul Cultura plantelor, desfășurată la Caracal, în județul Olt, unde au participat 80 de elevi din toată țara. Din păcate, problemele financiare de acasă au determinat-o pe olimpica noastră de la Parincea să renunțe la cel mai mare vis al ei: înscrierea la o facultate de profil (își dorea să urmeze Agronomia în Iași).

                Vine campioana!

                Încă un meci de foc pentru voleibalistele Științei Bacău. Al doilea în mai puțin de patru zile. După ce miercuri seara au evoluat la Blaj, pe terenul vice-liderei, Alba, duminică, de la ora 11.30, băcăuancele primesc vizita campioanei, CSM București. La Blaj nu a mers totul ca pe roate. Studentele au pierdut cu 3-0 (22, 24, 16), dar nu atât rezultatul apasă, cât alte lucruri.

                Cum ar fi, de exemplu, accidentarea bulgăroaicei Koleva (entorsă la gleznă), care a cedat locul Adinei Roșca. Și, mai presus de toate, greșelile de arbitraj, care au oferit pe tavă gazdelor setul doi. Un set controlat de Știința, care a avut la un moment dat 20-17 pe tabelă. Gazdele au punctat de cinci ori la rând, însă studentele au rămas agățate de adversare și de tabelă, ducând actul în prelungiri. Și aici, arbitri au dat o mână de ajutor Blajului, care s-a impus cu 26-24 după 29 de minute de joc.

                „Cu un arbitraj imparțial, am fi câștigat setul doi. La 1-1 la general, se putea întâmpla orice. Nu zic că am fi câștigat noi meciul, dar era altceva”, a declarat antrenorul Științei, Florin Grapă. Duminică, împotriva celor de la CSM București, Știința își dorește să nu se mai confrunte cu greșeli de arbitraj.

                „Ne așteaptă un meci foarte dificil, dar noi ne jucăm șansa”, a spus Grapă, care speră sa o poate recupera pe Koleva.

                ULTIMELE ȘTIRI

                blugi

                d1

                d3

                d2