sâmbătă, 27 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2251

O pasiune și „frumusețea” ei

    Cu o mare pasiune pentru jocul de backgammon, de „a muta toate piesele din casa proprie și a le scoate”, oneșteanul Mihai Cătălin Arminia (în foto) a trăit nu de mult clipele când a pășit pe drumul succesului. Prezent la o competiție care a avut loc la Coventry (localitate aflată la 150 kilometri de Londra), el a obținut un rezultat remarcabil, despre care a menționat: ”Am avut în față unii dintre cei mai mari jucători din lume la backgammon. La Coventry am disputat șase meciuri, acestea fiind transmise pe internet în direct. Am trecut de nivelul mare al emoțiilor și în turul doi al acestei competiții am jucat cu… dubla campioană mondială la backgammon, Akiko Yazawa din Japonia. Jocul a fost foarte palpitant și de la scorul de 10 – 10, am câștigat cu 11 – 10!”

    Este de remarcat faptul că după această victorie oneșteanul Mihai Cătălin Arminia (ce a participat la prima sa întrecere la Târgu Ocna, organizator fiind Neculai Drăgănuță, care a dat o mare amploare în țară dezvoltării backgammon-ului), a jucat finala competiției de la Coventry și puțin a lipsit ca el să devină câștigător al primului loc, lucru de care s-a bucurat adversarul său David Brown. Succesul obținut de Mihai Cătălin Arminia pe tărâmul britanic vine după ce în primăvara acestui an el a ajuns în finală (la dublă consultare, doi contra doi) la Turneul internațional de backgammon de la Budva (în Republica Muntenegru), care este o competiție dintre cele mai puternice din Europa.

    La Budva, unde turneul a ținut o săptămână, în finală jucătorul din Onești a jucat împreună cu clujeanul Alexandru Barbu și au avut ca adversari doi jucători din Germania, ce au fost învingători după o partidă de două ore! De asemenea, participând la mai multe turnee estivale organizate în Bulgaria, la Sunny Beach (lângă Burgas), Mihai Cătălin Arminia a obținut rezultate de prestigiu, clasându-se pe primele locuri.
    Pasiunea pentru backgammon s-a născut în sufletul oneșteanului Arminia în momentul în care a întâlnit pe internet multe lucruri despre acest joc.

    ”Acestea mi-au stârnit curiozitatea… Am aflat că sunt cărți, din anii 1970 prin care a fost studiat acest joc… Am comandat o carte din … America, pe care răsfoind-o, am rămas pur și simplu fascinat de câte taine are acest joc! Acum au apărut și numeroase programe pe calculator ce simulează backgammon-ul și poți învăța multe lucruri de la acestea!” Mai mult de atât Mihai Cătălin Arminia a menționat despre acest fenomen:”La un sondaj de opinie pe stradă 90 la sută dintre cei întrebați despre backgammon au spus că acest joc este unul de noroc, lucru care este total fals! Norocul are rolul lui foarte important dar depinde de mutările pe care le faci! Trebuie să fii întotdeauna echilibrat!”

    Un lucru ”esențial” de remarcat este cel prin care Mihai Cătălin Arminia consideră că ”în obținerea acestor succese a contat mult susținerea prietenilor, a grupului de jucători oneșteni care ne pregătim împreună pentru competițiile naționale și internaționale”.Alături de acest performer Florin Boboc, Mihai Folea, Ion Țiploiu, mari iubitori ai backgammon-ului la Onești sunt foarte aproape de a înființa o asociație pentru a încuraja câți mai mulți oameni să se bucure de frumusețea și succesele acestui ”joc cu zarurile”.

    „Din somnul cel de moarte”

    Răzvan Bibire

    România a dormit un somn de moarte timp de un deceniu și începe să dea semne că se trezește. Din 2009, de la ședința CSAT care a precedat semnarea celebrelor protocoale secrete, ideea de Justiție a fost călcată în picioare atât de forțele politice aflate la guvernare cât și – mai ales – de forțele aflate în subteran. Anticoruptia a fost doar un slogan pentru ei; realitatea a fost, însă, altă: compromiterea și eliminarea adversarilor politici sau, după caz, a competitorilor economici.

    Ideea nu a fost, evident, a noastră, a venit pe filiera americană, prin serviciile secrete. Astăzi, după un deceniu de anticorupție prin metode neconstituționale, suntem în situația în care tot ceea ce s-a făcut este pus sub semnul întrebării. Deja episodul cu completurile de cinci de la ICCJ e depășit, daunele sunt mult mai mari.

    Decizia Curții Constituționale referitoare la protocoale pune sub semnul întrebării toate anchetele realizate în comun de echipele de procurori și cei ai serviciilor secrete. Curtea a decis să se caute fiecare anchetă și să se vadă dacă aceasta s-a făcut sub incidența protocoalelor. Legal, orice dovezi culese pe baza colaborării dintre parchete și servicii devin nule. Decizia se aplică anchetelor și proceselor aflate pe rol.

    Pentru procesele finalizate, nu se mai poate face nimic, însă există două posibilități de rezolvare: cei condamnați să dea Statul în judecată pentru că au fost condamnați pe baza de protocoale secrete ilegale și să câștige despăgubiri, sau, preventiv, Statul să ia măsuri compensatorii. Și ajungem în situația în care inclusiv cei care au fost condamnați pentru fapte clare de corupție vor fi reabilitați și vor primi despăgubiri.

    Înainte să protestati și să plănuiți o ieșire în stradă, trebuie să înțelegeți că în această situația ne-a adus decizia CSAT – o decizie politică a unor oameni politici – și protocoalele secrete semnate de procurori și serviciile secrete. Atunci când Justiția se aplică incorect, pe bază de abuzuri, pe bază de interpretări, aici se poate ajunge. Presupunând că vor fi despăgubiți și reabilitați cei condamnați pe baza de protocoale, rămâne o problemă: cea a celor care le-au semnat. Pagubele pe care le-au creat sunt prea mari pentru a fi trecuți cu vederea.

    Este obligatoriu ca toți cei care au decis și aplicat folosirea de metode abuzive, arbitrare și ilegale de anchetă, cei care au dat instrucțiuni judecătorilor ce decizii să ia și pe cine să condamne, toți trebuie anchetați și pedepsiți. Așa cum, de exemplu, societatea cere pedepsirea celor care au făcut abuzuri în perioada comunistă, așa ar trebui să existe un consens și în acest caz.

    Evoluția prețului la grâu în 2018 și 2019

      Anul trecut a fost unul de-a dreptul spectaculos în ceea ce privește prețul grâului. Acesta a urcat foarte puternic în timpul verii, în perioada recoltării și imediat după (în luna Iulie prețul a crescut cu peste 100 lei/tonă).

      Am ajuns astfel în acest sezon să avem unul dintre cele mai mari prețuri la grâu din ultimii ani, prețul grâului de panificație la bursa MATIF Paris fiind de 954 lei/tonă (în 15 Ian 2019) iar prețul CPT Constanța oferit de către unii traderi în această săptămână fiind de 922 lei/tonă.

      Pentru a vedea cum se raportează prețul din acest sezon față de cele precedente, prezentăm în graficul de mai jos o comparație a prețului grâului pe aceeași perioadă din an pentru ultimele 3 sezoane.

      Se poate observa o diferență (pozitivă) de peste 200 lei/tonă față de sezonul precedent. Ce se preconizează pe mai departe? Prețul grâului pentru noul sezon, care va fi recoltat la vară, se tranzacționează acum pe burse prin contracte futures (cu livrare în viitor) la o valoare mai mică decât cel actual. Astfel prețul curent pentru grâu cu livrare în luna Septembrie 2019 la bursa MATIF este de 877 lei/tonă, în scădere cu aproximativ 100 de lei/tonă față de prețul curent.

      Graficul curba futures de mai jos prezintă prețul actual pentru contractele futures, pe diferite perioade de livrare, listate la bursa MATIF Paris:

      Aceste prețuri se modifică în fiecare zi, însă de regulă, trendul se schimbă doar atunci când apar informații cu schimbări semnificative legate de producție sau stocuri, care să miște semnificativ piața. Pentru cei cu stocuri curente de grâu, rămane întrebarea, ce se va întâmpla cu prețul până la valorificarea producției din noul sezon? Daca ar fi să ne uitam la ce s-a întâmplat în sezoanele trecute în această perioadă (lunile Februarie și Martie sunt vizibile în primul grafic), vedem că de regulă prețul a fost destul de stabil, atât la burse cât și în piața fizică.

      Însă anul acesta e puțin atipic, atât pentru că avem un sezon cu preț peste media ultimilor ani, ajuns la nivelul acesta printr-o creștere bruscă și neanticipată pe burse cât și pentru că în domeniul informațiilor la nivel global (referitor la stocuri, producție și consum) ne lovim de lipsa faimoaselor rapoarte USDA, datorate suspendării activității guvernului american și implicit a instituțiilor din subordine.

      În acest context, piața bursieră e destul de amorțită (în special cea americană). Rămâne de văzut ce se va mai întâmpla în continuare, pe măsură ce ne apropiem de maturitatea contractelor cu următoarele date de livrare, când traderii vor fi forțați să ia decizii de tranzacționare… (agrogo.ro)

      Limba – parte a culturii naţionale

      Uităm?
      Sunt deja câţiva ani de când celebrăm, în general în condiţii de normalitate, Ziua Culturii Naţionale. Vorbim despre valoarea literaturii (poate ar mai trebui făcut ceva pentru băgarea în seamă a creaţiei populare, cu ţintă pe rostul acesteia în clădirea literaturii culte), despre personalităţile care ne-au dat identitate spirituală între naţiile lumii, despre Mihai Eminescu ca emblemă a neamului nostru, dar uităm să dăruim acestei zile măcar o referire la graiul străbun.

      Ieri, Alba Iulia
      Nu am avea motive să cădem în păcatul numit mai sus, la atât de mică distanţă de un an fierbinte – 2018. E drept că nici în perimetrul Centenarului Marii Uniri nu am auzit de vreo întâmplare menită a ne atrage atenţia asupra destinului limbii române în răstimpul de la 1 Decembrie 1918 la perechea acestei date după o sută de ani. Şi nu s-ar zice că ne lipsesc vorbele frumoase şi adevărate despre acel an şi despre Cetatea Unirii ieri şi alaltăieri. Citim în „România literară” din 1 decembrie 1983: „Cât curaj şi cât avânt al conştiinţei, inclusiv culturale, ne-a dat împlinirea graniţelor, odată cu 1918, avânt amplificat după cel de-al Doilea Război Mondial! Pe hartă, România a devenit un urcior rotund şi plin de toate bunătăţile, urcior care se lasă apucat de toarta Dobrogei” (Edgar Papu). După 1989, vorbind despre tendinţa de a separa conştiinţa comunităţii de origine de cea a comunităţii lingvistice, s-a conchis că acestea „nu pot fi despărţite, deşi, în funcţie de factorii istoriei perturbatori, una sau alta poate să devină predominantă” (Alexandru Surdu, în „Academica”, dec. 1993).

      Altarele vremii – ţara şi limba
      Un aparent paradox ne spune că în istoria românilor, în ciuda faptului că a lipsit o unitate politică sau administrativă, „a existat o unitate de limbă, de credinţă şi de cultură, factori esenţiali în pregătirea unirilor din 1859 şi, mai apoi, din 1918” (Mircea Păcurariu, în „Magazin istoric”, dec. 1998). Poeţii trimiteau de la unul la altul definiţia mătcii: „Locul natal? România. Preocuparea de căpetenie? «Creşterea limbei româneşti/Ş-a patriei cinstire»” (Gheorghe Tomozei) sau militau pentru un ţel nobil: „Copilul nu învaţă numai a vorbi corect; el învaţă a gândi şi a simţi româneşte” (Mihai Eminescu), pentru că „a-ţi iubi patria înseamnă a ţi-o clădi cu propria viaţă. A iubi limba română înseamnă a gândi în limba română, a tăcea în limba română, a plânge în limba română şi a râde în limba română” (Nichita Stănescu).

      Supravieţuirea prin cuvânt ziditor
      Dintotdeauna credinţa ne-a păstrat întreagă făptura. „Biserica românească a fost mereu candela aprinsă a unităţii de neam. Ea a întreţinut «limba vechilor cazanii» în biserici, ea ne-a apărat fiinţa naţională” (Antonie Plămădeală). Miron Cristea, viitorul patriarh al României, a dus la Bucureşti, cu încă trei români, Actul Unirii Transilvaniei cu Ţara-Mamă şi tot el ne-a lăsat o rugăciune citită în biserici la 1 Decembrie 1918, cu vorbe ca acestea: „Cunoaştem, Doamne, că ai împlinit cuvântul Tău, că împărăţia de la un neam la altul se mută, pentru strâmbătăţi şi sumeţii, şi că numai dreptatea înalţă neamul, iar păcatele împuţinează seminţiile”.

      Spre 2020…
      Da, îndrăznim să privim deja către anul care vine, de parcă am fi la capătul altuia. Aşadar, de altă Zi a Culturii Naţionale, să ne aducem aminte şi de limba română. Până atunci însă, nu ne-am supăra deloc dacă s-ar găsi o clipă, două, trei de popas pentru a măsura temperatura – în multe puncte, neliniştitoare – a graiului care se îndârjeşte să-şi împlinească menirea de a ne înţelege între noi.

      Se lucreaza și noaptea la îndepartarea zapezii [Galerie foto]

        Azi-noapte la intersecția străzii Bicaz cu strada Electricienilor

        Unde fugim de acasă?

        Cinema

        Începând de astăzi, iubitorii de filme au parte de patru premiere. Prima peliculă este o animație regizată de Alexandre Astier și Louis Clichy, intitulată Asterix : Secretul Poțiunii Magice (Asterix:The Secret of the Magic Potion 3D). Personajele prind viață și prin vocile lui Christian Clavier, Guillaume Briat sau Alex Lutz.

        Familie de-a gata (Instant Family 2D) este următoarea propunere de vizionare. Este o comedie cu Mark Wahlberg, Rose Byrne și Isabela Moner în distribuție, iar regia poartă semnătura lui Sean Anders.
        A treia premieră cinematografică este opera regizorului M. Night Shyamalan și îi are în rolurile principale pe Bruce Willis, Anya Taylor-Joy și James McAvoy.Titlul filmului este Glass și este catogorisit ca dramă, mister și ficțiune.

        Nu în ultimul rând, Papillon este o premieră așteptată de mulți cinefili pasionati de genul crimă și mister. Pelicula îi are în distribuție pe Charlie Hunnam, Damijan Oklopdzic și Christopher Fairbank, iar regia este asigurată de Michael Noer.

        Petreceri și Concerte

        Trupa Partizan, o altă înfățișare a formației Timpuri Noi, este prezentă în acest weekend în Bacău. Trupa de punk-rock care își încântă spectatorii cu piese ironice și pline de haz, precum „Păpușea masculină” sau „Fata mea” susține concertul „Lansare Vinil” vineri de la ora 20.00 în Berăria Valhalla. Tot vineri, de la aceeași oră, puteți fi martorii unei combinații mortale între între folk și stand up la Villa Borghese. Invitat special: Radu Pietreanu de la Vacanța Mare.

        Sâmbătă seară, de la 22.00, puteți alege Retro Party în Mixology Pub. Dj Tommy promite hituri Animal X, ASIA, dar și Eminem sau 2Pac. La reușita nopții, organizatorii vă vor oferi gumă Turbo și vor fi încurajate schimbul dublurilor de surprize.

        Puteți încheia weekendul la Mauro’s Pub, acolo unde, duminică de la ora 20.00, vă așteaptă la un concert live Emeric Imre și Jimi El Laco.

        Invitație la Teatru

        Vineri de la ora 18.00, actorii de la Teatrul Municipal „Bacovia” invită publicul la spectacolul Emigranții, o adaptare după Slawomir Mrożek. Regia și scenografia îi aparțin lui Ștefan Alexiu. De la aceeași oră, dar duminică, este programat spectacolul Cu sufletul nu-i de glumit, de Dimitri Dinev. Regia: Sorin Militaru. Scenografia: Erika Marton. Muzica: Vlaicu Golcea. Traducere: Dan Stoica.
        Joi, pe 24 ianuarie, de la ora 18.00, pe scena teatrului băcăuan se va juca Moara cu noroc, de Ioan Slavici.
        Regia artistică: Marius Gîlea. Scenografia: Vladimir Turturică.
        Muzica originală: Călin Grigoriu.

        Secția animație aduce celor mici, și nu numai, sâmbăta aceasta în avanpremieră și duminică în premieră, de la ora 11.00, spectacolul „MOMO”, o adaptare după Michael Ende, de Gheorghe Balint. Scenografie și Păpuși: Tunde Tomos.
        Muzica: Ciprian Emil Manta. Distribuția: Andreea Sandu, Marlene Duduman, Alina Neagu, Tiberiu-Gabor Bitere, Ilinca Istrate, Alex Giuseppe Torboli, Beatrice Teișanu, Mihai Chihaia.

        Schi și săniuș la Slănic Moldova

        În perioada următoare se anunță vreme superbă, numai bună de petrecut în aer liber. Dacă sunteți pasionați de sporturi de iarnă, cea mai bună alegere este stațiunea Slănic Moldova, care vă așteaptă cu multă zăpadă. Astfel, vă reamintim câteva repere pentru cei care vor vizita pârtia Nemira:

        Programul de acces cu telescaunul pe pârtie :
        luni – joi între orele 11.00 – 19.00;
        vineri – duminică între orele 10.00 – 20.00;
        Program turiști, zilnic: 11.00 – 16.00.
        Tarife pentru turiști
        1 Urcare/1 Coborâre pentru turiști adulți – 20 lei/pers.
        1 Urcare/1 Coborâre pentru turiști copii/elevi/studenți – 16 lei/pers.

        În cătarea „Mitralierei”

        Antrenorul principal al divizionarei B Aerostar, Florin Bratu a asistat, miercuri, la un antrenament susținut de cele mai mici grupe de vârstă ale clubului: 2010, 2011 și 2012

        Mic cu mic dă mare. Iar mâine-poimâine, cei care azi sunt mici sau chiar foarte mici- iată, Angelo Catană are doar 5 ani- vor bate la porțile echipei mari a Aerostarului. Și dacă vor bate așa cum dau în minge acum, la acest antrenament dintr-o seară de ianuarie 2019, sigur li se va deschide.

        „Mamă, dar ce bine a lovit mingea”, zâmbește antrenorul primei echipe a Aerostarului, Florin Bratu. Admirația lui „Bratone” este sinceră. Iar aprecierea e justă: dacă nici un fost atacant poreclit „Mitraliera” nu știe cum arată un șut ca lumea, despre ce altceva să vorbim? Bratu a venit împreună cu „secundul” său, Andrei Vatră și cu team-managerul „aviatorilor”, Gabriel Voicu, să-i vadă la antrenamentul de la „Gepex” pe cei mai micuți fotbaliști ai clubului: grupele de vârstă 2010, 2011 și 2012 pregătite de Eusebiu Nica. Și au ce vedea.

        Pe bune! Luca bagă alunecări meserie, Denis plonjează mereu, Șerban driblează de ți-e mai mare dragul, iar Angelo șutează cu…șpițul. Da, da, cu șpițul. Și să știți că-i dă bine de tot! Ce, parcă Romario nu băga șpițul la înaintare? „Angelo, câți ani ai?”, îl întreabă, amuzat, Bratu, pe Catană junior. „Cinci”, vine iute răspunsul. „Și de câți ani faci fotbal?” insistă antrenorul. Puștiul blond cu tunsoare de paj și cu privire de pitbull nu stă pe gânduri: „De patru”. Bratu, Vatră si cu Voicu izbucnesc în râs: „Păi, cum, ai doar cinci ani și faci deja fotbal de patru?”.

        Intervine antrenorul copiilor, Sebi Nica: „Face de doi ani, dar parcă ar juca fotbal de când s-a născut”. Nica își cunoaște bine puștii. Și știe să lucreze cu ei. Nu întâmplător, i-a „scos” campioni județeni la finele anului trecut. „Rezultatele sunt importante, dar nu prioritare. Luăm totul pas cu pas. Tata avea o vorbă: unii vor să alerge înainte de a ști să meargă. La acest moment, punem accent pe bucuria jocului. Ne dorim să avem cât mai mulți copii de vârste fragede la Aerostar pentru a-i educa în spiritul clubului și pentru că- este o realitate- Aerostar reprezintă clubul de fotbal numărul 1 al județului.

        Așa cum spunea și presedintele clubului, domnul Doru Damaschin, CS Aerostar îndeplinește și un important rol social în comunitatea băcăuană”, spune Sebi Nica. Antrenorul fluieră scurt. Pauză. Florin Bratu se apropie de micuții „aviatori”. Puștii fac cerc în jurul lui. „Mi-a plăcut ce am văzut. Mă bucură energia pe care o degajați. Să știți că și eu am fost la fel: mic ca voi. Dar mi-am ascultat antrenorii, m-am pregătit cu seriozitate și am crescut măricel. Așa să faceți și voi, da? Să-l ascultați pe domnul profesor și să nu cedați niciodată.

        Tot timpul să vă doriți să fiți mai buni. Vă vreau ambițioși, cât mai ambițioși”, le vorbește Bratu, care încheie cu o frază ce s-ar putea regăsi in orice vestiar de copii: „Să nu uitați că fotbalul este un sport care va poate satisface toate plăcerile”. Discursul s-a încheiat. La fel și pauza. Puștii revin pe teren. Sunt mici, dar gata să devină mari.

        Viză de Spania

        Unul dintre cei mai talentați puști ai Aerostarului este Șerban Vasilca. În varstă de șapte ani (va împlini opt pe 26 mai), Vaslica practică fotbalul de doi ani, impresionând prin driblingul său si execuțiile cu piciorul stâng. Fan Messi și Barcelona, Vasilca va merge în aprilie în Spania, la Malaga, unde va participa la un stagiu de pregătire cu o selecționată din Vestul României.

        „Timișorenii de la Ghiroda selecționează jucători talentați din diferite zone din țară pentru tot felul de turnee, inclusiv în străinătate. Șerban Vasilca este unul din jucătorii la care apelează cu regularitate, iar noi nu ne opunem deoarece acest gen de experiență ajută copilul să progreseze”, a explicat antrenorul Aerostarului, Eusebiu Nica. „Visul meu este să ajung fotbalist mare. Pentru asta mă antrenez”, a declarat Șerban Vasilca, elev în clasa a I-a B la Școala „Dr. Alexandru Șafran”.

        A venit și Carabela

        O nouă achiziție la Aerostar. După Udeanu, Drugă, Gojnea, Tăbăcariu, L. Gheorghe și Al. Pop băcăuanii și-au asigurat, ieri, și serviciile lui Iulian Carabela. Jucător de bandă stângă, Carabela va împlini 23 de ani pe 11 aprilie și vine de la Daco-Getica București.

        Inspectoratul Județean de Jandarmi, la ceas de bilanț

          Activitatea desfăşurată la nivelul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Bacău în anul 2018 a vizat, în principal, adoptarea unor măsuri şi acţiuni specifice în domeniul creşterii gradului de siguranţă al cetăţeanului, ordinii şi siguranţei publice, consolidării sistemului de pregătire precum şi promovarea atitudinii proactive, a transparenţei şi a deschiderii în relaţiile cu mass-media, pentru consolidarea încrederii şi înţelegerii de către cetăţeni, a rolului, misiunilor şi rezultatelor unităţii.

          Pe linia organizării şi executării misiunilor specifice Jandarmeriei , unitatea a acţionat pe toate palierele specifice, conform competenţelor legale .Astfel, în segmentul asigurării ordinii publice, efortul principal a fost direcţionat în vederea executării în condiţii cât mai bune a acestor misiuni şi pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente sau situaţii care să ducă la tulburarea ordinii şi liniştii publice, cu impact major asupra siguranţei cetăţeanului.

          Inspectoratul a acţionat pe timpul desfăşurării un număr de peste 700 de misiuni specifice, enumerând aici misiunile de asigurare a ordinii publice la manifestări de protest, la manifestări cultural-artistice, religioase, promoţionale, la manifestările sportive desfăşurate pe raza de competenţă, pe timpul vizitelor oficiale, cu ocazia desfăşurării unor diferite activităţi de mică amploare, acţiuni executate premergător şi pe timpul desfăşurării Referendumului național pentru revizuirea Constituției, misiuni de asigurare a măsurilor de ordine publică în zona centrelor de examen/ evaluare, pe timpul examenului de Bacalaureat, în cele două sesiuni organizate, a Evaluărilor naţionale, a examenelor de titularizare a personalului didactic şi al examenelor pentru ocuparea posturilor vacante.

          În conformitate cu prevederile legale unitatea a participat la peste 1500 de acțiuni în comun cu alte instituții cu atribuții în domeniu,atât din cadrul Ministerului Afacerilor Interne cât și din alte structuri .Totodată în anul 2018, efectivele unităţii au executat ca urmare a sesizărilor prin SNUAU 112 sau prin alte modalități/ telefonic un număr de 900 acţiuni de intervenţie, pentru aplanarea unor conflicte şi pentru rezolvarea altor situaţii. Au fost puse în aplicare peste 2500 mandate de aducere a unor persoane la sediul instanţelor de judecată în vederea audierii sau efectuării altor acte procedurale specifice.

          Pe linia activităţilor de prevenire a faptelor antisociale au fost efectuate peste 400 de astfel de acţiuni, punându-se accent pe prevenirea violenţei în mediul şcolar, a delicvenţei juvenile, prevenirea violenţei în sport şi a consumului de droguri. Pe timpul executării misiunilor specific Jandarmeriei în anul 2018 au fost constatate peste 6000 de fapte cu caracter contravenţional sau penal, jandarmii aplicând măsurile legale în funcţie de caracterul şi gradul de pericol social al faptelor constatate.

          Când cultura ”luminează” orizontul unor tendințe actuale

            Sărbătorirea la Onești a Zilei Culturii Naționale odată cu celebrarea aniversării a 169 ani de la nașterea poetului Mihai Eminescu s-a înscris și ca prilejul aprofundării unor (des) întâlnite lucruri actuale, despre care a scris ”la vremea sa” și ”Luceafărul” literaturii române. Astfel, moderatoarea simpozionului ”Voi sunteți urmașii Romei?”, prof. Adina Mitroiu a reamintit opinia lui Eminescu ”de aproape 2000 de ani ni se predică să ne iubim și noi continuăm ca să ne sfâșiem!” Ea a pus și o întrebare retorică pentru vremurile pe care le trăim (”știm mai bine acum să ne respectăm trecutul?”), în contextul în care ”în anul Centenarului Unirii de la 1918 «s-a mitraliat» pe cuvintele jertfă, reîntregire, trecut sfânt”.

            În același plan, după ce a menționat că ”Eminescu este șansa noastră spre universalitate”, prof. Adina Mitroiu a revenit cu o întrebare:”la 169 ani de la nașterea sa, știm cine a fost cu adevărat această mare personalitate?” Multor aspecte legate de ”răspunsurile contemporane” la aceste neliniști a răspuns prof. dr. Emilia Boghiu (de la Colegiul Național ”Dimitrie Cantemir”), care a afirmat:”Interacțiunea noastră cu Eminescu este de la primele versuri învățate la grădiniță și continuă până problematizăm fiecare pas al formării ca om!

            Eminescu a fost un patriot furibund. Ca poet este «ultimul romantic» dar ca om al scrisului el cultiva antiteze teribile, «tăia în carne vie». Eminescu a fost format de oamenii ce veneau din perioada revoluțiilor de la 1848. Lecția de patriotism lăsată de el ne este utilă acum. Eminescu făcea diferența între poporul român (pătimaș, omenos) și politicienii corupți, interesați de profituri! Acest mare scriitor român a elogiat țara și ne-a transmis ca mesaj că unele lucruri trebuie gândite «mai cu inimă». De România el spunea «e patria iubită a oricărui suflet românesc și noi o iubim așa cum este, cum a făcut-o Dumnezeu! »Ce ar fi azi să iubim țara înainte de a o critica, să o acceptăm așa cum este și poate înflorește miraculos! Ar fi un beneficiu deosebit!”

            Prezent la acest colocviu și amintind că ”Eminescu a avut o educație din care au izvorât cinstea, patriotismul și dragostea de țară” dr. Adrian Boros a subliniat:”Să nu uităm că pe el «l-a costat» ceea ce a spus! Azi nu mai sunt oameni verticali ca el… sunt «oameni ce ar putea deranja» dar aceștia … «vorbesc la pereți!» Am ajuns să ne blazăm, să nu mai avem nici un spirit de a face ceva!” Menționăm că la acest simpozion organizat de Cenaclul literar – artistic ”George Călinescu” și Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” au mai luat cuvântul prof. Vasile Momanu, Ștefan Epure, ing. Dumitru Gheorghe Rudișteanu, subinginerul Corneliu Cristea și alții. Cu acest prilej Ionuț Tenie, directorul Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” a felicitat Cenaclul ”George Călinescu din Onești ”pentru stăruința de a organiza evenimente culturale deosebite”.

            Pagina 1

              Știința păstrează „lanterna”

              Divizionara A de handbal feminin Știința Bacău rămâne pe ultimul loc în Seria A după etapa a 12-a.

              Studentele nu au reușit să paseze „lanterna roșie” Dunării Brăila, în fața căreia au pierdut ieri, pe teren propriu, cu 22-19 (11-11).

              Dacă băcăuancele continuă să se afle în coadă, cu doar 7 puncte în cont, în schimb, brăilencele au urcat un loc în clasament, ocupând poziția a patra, cu 9 puncte.

              Celelalte două meciuri din etapa a 12-a se vor disputa duminică, după programul: HCF Piatra Neamț- AHCM Slobozia și Neptun Constanța- UAIC CNOT Iași.

              Balul Bobocilor Colegiului Național de Artă

                În această seara a avut loc Balul Bobocilor elevilor Colegiului Național de Arta din Bacău.

                Miss Boboc a fost declarată Ștefana Ghinea, în vreme ce Mister Boboc a fost desemnat Ștefan Negurici.

                Fotografiile de la bal vor fi publicate in câteva minute pe pagina noastră de Facebook.

                Acces rutier restricționat pentru deszăpezire

                  În această seară, începând cu ora 20:00, va fi restricționat accesul rutier pe străzile Bicaz, Proiectantului și Alecu Russo. Proprietarii de autoturisme sunt rugați să elibereze străzile menționate pentru a facilita accesul utilajelor și transportul zăpezii din zona respectivă.

                  În cursul nopții trecute a fost oprită circulația și s-a degajat zăpada din zona străzilor Pictor Aman, Miron Costin și Carpați. Pentru străzile înguste, cu sens unic, este necesară această modalitate de lucru și colaborarea proprietarilor de autoturisme.

                  În paralel se lucrează în fiecare noapte, cu peste 50 de utilaje, pentru încarcarea și transportarea zăpezii din toate cartierele orașului.

                  Accident la Cleja

                    FOTO: DRDP Iasi

                    Un accident de circulație s-a produs cu puțin timp în urmă pe DN 2, la km 268+400, pe raza localității Cleja, județul Bacău.

                    Carosabilul în zonă este uscat, iar în urma impactului a rezultat răsturnarea unuia dintre autoturisme, fără victime omenești.

                    Traficul este blocat pe jumătate din cale, până la efectuarea măsurătorilor de către Poliție și degajarea de către echipele DRDP Iași.

                    Despre antreprenoriat, cu ADA și tineri din 6 țări

                      Asociația pentru Dezvoltare Activă ADA Bacău continuă dezvoltarea bunelor practici în domeniul tineretului, atât la nivel local și național, cât și internațional, iar în perioada 14-25 ianuarie 2019 organizează în Bacău schimbul internațional de tineri „Young Entrepreneurs”, activitate la care participă 42 de tineri din România, Insulele Azore (Portugalia), Moldova, Liban, Malta și Spania.
                      Schimburile internaționale de tineri se numără printre oportunitățile pe care Uniunea Europeană le dezvoltă prin programul Erasmu+ și vin în întâmpinarea nevoilor tinerilor de a-și dezvolta competențe cheie și transversale, de a înțelege mai bine cum funcționează Uniunea Europeană, dar mai ales de a învăța alături de alți tineri din diferite țări.

                      Prin acest proiect, ADA își propune să dezvolte inițiativa, creativitatea, spiritul și competențele antreprenoriale ale tinerilor participanți români și străini, dar și să promoveze modele pozitive din comunitatea băcăuană în rândul acestora.

                      Momentele cheie ale activității numără: o Bibliotecă Vie, o activitate la care sunt așteptați și tinerii din comunitatea locală ce își doresc să afle cum au reușit alți tineri băcăuani și nu numai să-și pună pe roate propriile idei și să devină antreprenori, cu povești de succes; o vizită de studiu la trei companii și două organizații nonguvernamentale din Bacău, exemple de bune practici reprezentative pentru comunitatea băcăuană, și altele. În cadrul schimbului de tineri vor fi folosite metode de educație non-formală, dar și alte metode active și creative de învățare menite să faciliteze transferul de informații către participanți, dar mai ales să valorifice experiențele și competențele participanților și să stimuleze schimbul de experiență, cunoștințe, abilități și atitudini între tineri.

                      „Proiectul este o inițiativă a voluntarilor ADA, care au conștientizat dificultățile cu care se confruntă tinerii după terminarea facultății și doresc să își dezvolte oportunitățile pe care le au. La nivel european, rata șomajului în rândul tinerilor este ridicată, aceștia întâmpinând dificultăți în identificarea unui loc de muncă. Antreprenoriatul a fost dintotdeauna o formă excepțională de angajare, însă chiar dacă acesta oferă un potențial imens de dezvoltare pentru tineri, un număr foarte redus dintre aceștia aleg să devină antreprenori.

                      Tinerii au nevoie să fie informați și formați în antreprenoriat, au nevoie de modele care să îi motiveze și care să le stimuleze inițiativa, să se dezvolte personal (inclusiv prin creșterea încrederii de sine), profesional (inclusiv dezvoltarea inițiativei și competențelor antreprenoriale) și social (inclusiv dezvoltarea dimensiunii interculturale și europene)”, a declarat Victor Cătălin Toma, manager de proiect.

                      „Sunt pentru a treia oară în România și revin cu drag de fiecare dată aici. Asociația din care fac parte, Terra Di Mezzo 2000 Malta, lucrează cu ADA încă din 2014 și este deja al zecelea proiect în care suntem parteneri. De fiecare dată, echipa ADA, prin proiectele sale, îi aduce pe tineri față în față cu diferite culturi, dar mai ales reușește să îi motiveze, să le deschidă ochii spre oportunitățile pe care le au și să contribuie efectiv la dezvoltarea lor personală”, a precizat Dayle Meilak, liderul grupului maltez.

                      Alte zile cu Lemurianul Kata

                      Deunăzi am citit despre Lemurianul Kata. M-a emoționat până la lacrimi. E un fapt, nu o figură de stil. Bag de seamă că l-am cunoscut pe Lemurianul Kata cu mult, muuult înainte de a descoperi că el este/a fost/era Lemurianul Kata. Să tot fie vreo 20 de ani. Pe atunci purta o cameră TV pe umăr. Și nu cred că-i mai plăcea așa de mult pâinea cu unt.

                      Nu lucram împreună, dar împreună făceam glume. Glume demente. Cu colonei și conspirații, cu baza de la Kripton (Krypton?) și cantonamentul de la Mestecăniș. Totul fără să știm, fără să bănuim, fără să ne gândim măcar la „sperietoarea cu ochi albaștri de dincolo de geam”. Eram eu, el și cu Sebi. Iar Sebi era altul, cu totul altul decât cel de azi.

                      Ehehei, și vremurile erau altele! Altele, da. Dar cu toate nebuniile și glumele și câte mai erau, nu puteam să nu-mi înalț uneori privirea și să-mi imaginez că, într-o bună zi – bună cu adevărat- voi avea și eu lemurianul meu. Sigur, nu chiar un lemurian. Și nu neapărat Kata. Hai să-i spunem Twilight, nu pentru că așa ar chema-o sau pentru că așa își mai spune, ci pentru a închide cercul, că tot vorbea Val de „un răsărit fericit”.

                      Povestea lui Kata este și povestea lui Twilight. De fapt, povestea oricărui lemurian. Și a părintelui său, indiferent dacă acesta „zgândăre conștiința națiunii” pe o mașină de scris Olympia sau este un biet socotitor de cornere cu ajutorul unui pc, portabil ori nu. Ce-i drept, noi nu trebuie să rătăcim prin munți căutând Radio Novi Sad pentru a asculta muzică rock (rock cu k la urmă, șmecheră remarcă, nu?), dar uite că și noi privim cerul, discutând câte-n lună și-n stele. Giotto și Rainbow Dash, Monet și Hermione Granger, Nick Hornby și Hugh Grant, Palazzo Terragni și Golden Oak Library. Whitesnake și Bon Jovi. Apropo, în iulie merg cu Twilight să-l vedem pe Coverdale. Sigur va cânta și „Here I Go Again”. E tot un fel de „Ob-la-di, Ob-la-da, viața merge mai departe”.

                      UNDE SCHIEM? Pârtia Durău este oficial deschisă!

                        Datorită faptului că iubitorii sporturilor de iarnă au fost mereu alături de noi, anul acesta îi așteptăm din nou cu distracție cât cuprinde și surprize nenumărate. Pârtia Durău este ideală pentru săniuș și schi, atât pentru începători cât și pentru avansați.

                        Situată la poalele muntelui Ceahlău, la o altitudine de 800 m, unde stratul de zăpadă este asigurat din decembrie până în martie, pârtia are o lungime de 406 m, o lățime de minim 62 metri, o diferență de nivel de 35 metri și un grad mediu de dificultate.

                        Sistemul de teleski a fost modernizat în decembrie 2018, având un teleski cu crose duble, cu o capacitate de transport de 1200 persoane/ oră și un teleski pentru începători. Deasemenea la pârtie este și un Centru de închirieri echipamente de schi, sănii cât și căbănuțe în stil vienez unde se pot servi băuturi calde.

                        În perioada când pârtia este deschisă au loc numeroase evenimente, concursuri de schi și săniuș, coborâri spectaculoase pe schiuri în slalom sau în viteză, jocuri de lumini laser, focuri de artificii, muzică. Reper important în sezonul alb, pârtia de schi din Poiana Cailor este amenajată exact lângă Hotelul Bistriţa, de 4 stele, un loc superb de cazare, în mijlocul naturii, chiar la poalele muntelui Ceahlău. (C.P.)

                        Și la Slănic a început sezonul

                        Sâmbătă, 12 ianuarie 2019, pasionații sporturilor de iarnă s-au bucurat din plin de zăpada așternută și de condițiile optime în care se schiază pe pârtia de schi ,,Nemira” din Slănic-Moldova, în prima zi a noului sezon.

                        Administratorii pârtiei au anunțat că vor utiliza tunurile de zăpadă, astfel încât să poată asigura continuitatea activității și cele mai bune condiții pentru practicarea sporturilor de iarnă.

                        Bilanț pozitiv pentru Aeroportul Bacău

                          Aeroportul Internațional „George Enescu” (AIGE) din Bacău deservește o zonă de 35.800 de kilometri pătrați, cu 4,28 milioane de locuitori. Din Bacău, locuitorii județelor Moldovei pleacă spre Roma, Londra, Milano, Torino, Dublin, Bologna, Bruxelles, Madrid și Liverpool. În aprilie 2018, a fost introdusă o nouă cursă, Bacău-Otopeni, care va permite accesul mai ușor spre Larnaca, Palma de Mallorca și alte destinații de vacanță.

                          Ca urmare a întâlnirilor din 2018 cu operatorii de transport, din acest an va fi reintrodusă cursa spre Antalya. 2018 a fost și anul schimbării de viziune, AIGE devenind un loc mai cald pentru pasageri și gazdă primitoare pentru multe evenimente culturale: expoziția organizată de Ziua Iei, instalarea pianinei, concertul susținut de Sorin Zlat, artist laureat cu Marele Premiu la The Great American Jazz Piano Competition, și liceenii Colegiului „George Apostu”, expoziția aniversară a pictorului Ioan Măric. În același timp, pe Aeroport s-a lucrat intens, fiind finalizate investiții majore, cum ar fi Turnul de Control și terminalul intermodal, și lansate altele noi.

                          Și șantier, și aeroport funcțional!

                          Procesul de modernizare a Aeroportului Bacău a început în 2015, țintele principale ale acestuia fiind realizarea unui terminal cu o suprafață de 6300 mp și o capacitate de 450 de pasageri/oră în intervalele de vârf și un nou turn de control. Roadele au început să se vadă mai târziu. „2018 a fost un an plin de provocari pentru echipa de la Aeroportul Bacău, a declarat Oana Chelaru, președinte executiv al AIGE. Mă refer la activitățile de finalizare a obiectivelor din primul proiect de investiții și la intensificarea eforturilor pentru ca și cel de-al doilea proiect, refacerea pistei de rulare, să intre în procedura de licitație.

                          Un aspect deosebit de important a constat în faptul că pe toată durata acestor doi ani am reușit să nu sistăm activitatea operațională nici măcar o zi. Asigurarea zborurilor direct din Bacău a fost o prioritate în relația noastră cu pasagerii și le mulțumim acestora pentru înțelegerea eventualelor elemente de disconfort. Mai trebuie subliniat și faptul că în toată această perioadă numărul de pasageri a crescut, ceea ce ne determină să credem că la sfârșitul tuturor investițiilor activitatea de procesare va cunoaște o dinamică pozitivă”. Așadar, cu toată agitația dată de prezența constructorilor, utilajelor, a călătorilor și operatorilor, traficul a crescut continuu: în 2018, numărul pasagerilor a ajuns la 447.531, cu 5,12 la sută mai mare decât în 2017, când a fost de 425.733, cu 2,50 la sută peste cel din 2016.

                          Pista, prioritatea zero pentru AIGE

                          Făcând un scurt bilanț, constatăm că 2018 chiar a fost un special pentru Aeroportul Bacău: au fost finalizate lucrările la turnul control, terminalul intermodal, uzina electrică, garajul auto, centrala termică, a fost demolat vechiul turn de control și a fost construită parcarea auto, stadiul lucrărilor fiind de 93%. Imediat ce vremea se va încălzi, va fi terminată și parcarea cu 300 de locuri. Aceste obiective fac parte din proiectul „Modernizarea și dezvoltarea infrastructurii de transport aerian”, în valoare de 57 de milioane de lei. În luna septembrie, Lucian Șova, ministrul Transporturilor, și Oana Chelaru, președintele executiv al AIGE, au semnat contractul de finanțare pentru pistă.

                          Aceasta va avea 2.500 de metri lungime și indicele de portanță 65, ceea ce va permite aterizarea avioanelor grele. Proiectul „Creșterea capacității portante și modernizarea pistei de decolare-aterizare și a suprafețelor de mișcare aferente” are o valoare de 193 milioane de lei și este finanțat din fonduri europene. Investițiile vizează pista, căile de rulare aferente, sistemul de balizaj luminos, amenajările RESA și a perimetrului de securitate, sistemul pluvial și de drenaj. Finalizarea licitației și începerea lucrărilor la noua pistă reprezintă „prioritatea zero” pentru echipa AIGE în acest an. Această investiție va permite creșterea numărului de operatori aerieni, a numărului de destinații și de pasageri.

                          Nu noi!

                          Răzvan Bibire

                          Mai țineți minte acele manifestații de mii și zeci de mii de oameni care ieșeau în stradă contra grațierii? Acele imense mitinguri ilegale de la 7 seara la 11 noaptea în care românii verzi urlau împotriva ideii ca Guvernul să grațieze anumite categorii de deținuți? Ar fi bine să ne reamintim pentru că în jurul acestora s-au țesut tot felul de manipulări iar, astăzi, realitatea este atât de pervertită încât multă lume nu-și mai dă seama care este situația.

                          Să recapitulăm: vine CEDO și spune că România trebuie să ia niște măsuri în legătură cu supraaglomerarea închisorilor, altfel riscă să plătească amenzi, cum a făcut Italia și cum era să facă Ungaria. Guvernul spune că o soluție bună ar fi grațierea pedepselor unor fapte fără violență. Societatea așa-zis civilă, fascistoidă în esența ei, care visează numai cătușe și temnițe, se zburlește și iese în stradă: să nu se grațieze, nu vrem și începe balamucul.

                          Guvernul, mai slab de înger, cedează și, atunci, Parlamentul ia în discuție o propunere mai veche a guvernului tehnocrat, cea a recursului compensatoriu. La momentul discuției legii toți liderii Opoziției – PNL, PMP și USR – se declarau de acord cu acest proiect și au spus clar de la tribuna Parlamentului că îl susțin și cer coaliției de guvernământ să-l voteze. Diferența dintre o ordonanță de grațiere și o lege care scade un număr de zile din pedeapsă este că grațierea poate fi acordată selectiv, în vreme ce legea se aplică unitar. Adică, grațierea putea fi acordată pentru faptele fără violență în vreme ce recursul compensatoriu trebuie să se aplice tuturor. Inclusiv criminalilor, violatorilor și așa mai departe.

                          Ce avem astăzi? Un recidivist, care a ieșit din închisoare nu pentru că recursul compensatoriu i-ar fi dat dreptul, ci pentru că ispasise trei sferturi din pedeapsă, înjughie mortal un tânăr, într-o dispută. Și vin partidele de Opoziție, înnebunite de mireasma sângelui proaspăt care le-ar putea aduce iar la guvernare, să țipe că legea recursului compensatoriu nu e bună și trebuie abrogată. Trecem peste prima minciună – cea a faptului că recidivistul ar fi fost eliberat pe baza acestei legi – și ajungem la chintesența luptei politice românești: după ce s-au declarat pentru recursul compensatoriu, după ce au somat coaliția să promoveze această lege, aceiași politicieni țipă că nu e bună și că trebuie desființată. Legea pe care ei au propus-o dar pe care o pun, acum, în brațele celorlalți!