Acasă Blog Pagina 2250

Buhăcianu, un gol mai frumos ca altul

Înainte de meciul de sâmbătă, cu Daco-Getica, antrenorul Florin Bratu i-a spus atacantului Valentin Buhăcianu: „Vali, în acest joc vreau să demonstrezi că nu degeaba ești unul din golgheterii campionatului”. Buhăcianu s-a conformat, înscriind două goluri. Unul mai frumos ca celălalt. „Toată lumea vorbește de al doilea gol, însă mie mi s-a părut mai frumos primul”, este de părere „Buhă”. „Dubla” de sâmbătă a relansat Aerostarul în lupta pentru evitarea retrogradării. Iar Buhăcianu, ajuns la 16 goluri, continuă să fie vice-golgheterul ligii secunde. Dar atacantul în vârstă de 25 de ani nu are de gând să se oprească aici. La orizont se întrevede Farul. Sâmbătă, la Constanța.

-„Buhă”, victorie mare cu Daco-Getica. O victorie care v-a ajutat să spargeți gheața după cinci înfrângeri la rând.

-Da, aveam nevoie ca de aer de această victorie. Am început bine, însă, după golul de 1-1, a urmat o perioadă ceva mai bună pentru ei. Repriza a doua, în schimb, a fost controlată de noi. Chiar am vorbit la pauză, să aglomerăm centrul terenului, că acolo sunt probleme. Am avut posesie, am avut si ocazii, printre care și un penalty, dar golul victoriei s-a lăsat așteptat până în prelungiri.

-A meritat însă așteptarea, reușita fiind una de generic. Hai să o refacem. Începând cu greșeala lui Udeanu, care putea să vă coste toate cele trei puncte.

-Au fost emoții mari. Eram undeva spre central terenului și când am văzut că Udeanu s-a băgat sub minge, mi-a fost teamă că luăm golul de 2-1. S-ar fi terminat totul. Din fericire, mingea s-a scurs prin fața porții, a urmat degajarea și cursa mea.

-Mai întâi, însă erai să scapi mingea în tușă.

-Așa este,o lovisem rău si era cât pe ce să iasă în aut. Am întins la timp piciorul ținând-o în teren. M-am gândit inițial să pătrund în centru, dar m-am gândit că este posibil să fiu blocat de fundașii lor centrali, așa că mi-am continuat cursa de-a lungul tușei, spre linia de fund.

-Acolo unde, odată ajuns, n-ai centrat, deși ai lăsat impresia că o vei face.

-Prima mea intenție asta a fost. M-am uitat spre careu, i-am văzut pe Tabacariu si pe Alex Ichim, apoi mi-am amintit că în urmă cu câteva minute avusesem o altă acțiune pe stânga în care centrasem, dar centrarea fusese blocată de Călințaru. Prin urmare, m-a hotărât să dau eu la poartă. Cum pot și unde pot. Mi-am facut mingea pe dreptul și, inițial am vrut să o lovesc cu interiorul, dar am preferat pâna la urmă să trag cu șiretul la colțul lung. Gol și victorie!

-Nici n-ai mai avut putere să te bucuri.

-Ba da, aveam putere, dar așa sunt eu, mai reținut.

-Chiar și după un astfel de gol?

-Chiar și după un astfel de gol. Sincer, am mai marcat goluri luând balonul din propria jumătate de teren. Ultima data a fost tot în liga secundă, pe vremea când jucam la Pojorâta. Și tot sincer, mie mi-a plăcut mai mult primul gol. Mi s-a părut mai frumos. Golul doi a fost însă mai important deoarece ne-a adus victoria.

-Ce ți-au zis colegii?

-Va dați seama că a fost nebunie mare și atunci, pe teren și mai târziu, în vestiar. Au tăbărât toți pe mine, spunându-mi că sunt mare. Cel mai fericit era Cătălin Vraciu, care ratase penalty-ul la 1-1. M-am bucurat mult că în felul acesta l-am ajutat și pe el. Este căpitanul nostru, un om de bază din toate punctele de vedere. Oricui i se poate întâmpla să rateze un penalty. Ar fi fost însă păcat să nu câștigăm sâmbătă. Meritam victoria. A fost presiune mare și am simțit-o cu toții.

-Ai revăzut golurile?

-Încă nu. Dar de-abia aștept să o fac.

-Ai ajuns la 16 goluri, instalându-te, vreme de vreun ceas pe locul 1 în ierarhia golgheterilor. Din păcate, Gavra nu te-a lăsat, marcând și el cu Farul.

-El are 17 goluri, dar mai sunt meciuri de jucat. Mi-ar plăcea să fiu în continuare printre principalii marcatori ai campionatului, dar prioritare sunt rezultatele echipei. Indiferent cine va da goluri, noi trebuie să luam puncte, cât mai multe puncte. Urmează o serie de meciuri care ne pot ajuta mult. Primul este cel cu Farul. Mergem acolo la victorie, nu la egal, desi este limpede că și remiza ne-ar avantaja.

-La cât ai estima șansele voastre de salvare de la retrogradare?

-Înainte de meciul de la Pitești am avut o discuție cu domnul Damaschin în care i-am spus că eu, personal, am încredere sută la sută că ne vom salva. După acest succes cu Daco-Getica, sunt în continuare foarte încrezător că vom evita retrogradarea.

Argint și bronz

Pentru al doilea an la rând, secția de judo a Palatului Copiilor Bacău figurează printre laureatele Campionatului Național Școlar.

La Naționalele Școlare desfășurate săptămâna trecută, la Deva, sub egida Ministerului Educației Naționale, PC Bacău a cucerit două medalii. Kimberley Ungureanu și-a adjudecat titlul de vice-campioană, în timp ce Andreea Radu a obținut bronzul. „Deși este clar că se putea și mai bine, sunt mulțumit de rezultat.

Ceea ce mă bucură cel mai mult este faptul că Palatul Copiilor Bacăus-a aflat și anul acesta pe lista medaliaților. Mulțumesc direcțiunii pentru sprijinul acordat, sprijin care s-a dovedit a fi cu folos”, a declarat profesorul Dorin Cruceanu, antrenor la PC Bacău.

Se reia problema înlocuirii viceprimarului Dragoș Ștefan

    Viceprimarul Dragos Stefan

    Ideea înlocuirii viceprimarului Dragoș Ștefan a fost repusă pe tapet, la ședința de vineri a Consiliului Local Bacău fiind programat votul pe această tema, după ce proiectul a fost scos de pe ordinea de zi a ședinței trecute.

    În esență, acuzațiile la adresa viceprimarului au rămas aceleași: faptul că nu a votat anumite proiecte inițiate de PSD, că a făcut interpelări și că ar fi menținut relații conflictuale cu directorii din subordinea sa.

    La acestea se mai adaugă „descoperirea” unor nereguli în structurile coordonate de viceprimar, în special în cadrul locuințelor ANL, unde i se impută faptul că locuințele rămase libere nu s-ar fi repartizat imediat unor alte persoane, fapt ce ar fi dus la acumularea unor debite.

    Propunerea de revocare a viceprimarului Dragoș Ștefan este semnată de toți consilierii PSD plus primarul Cosmin Necula.

    PNL a anunțat, deja, că se va abține de la vot, însă aritmetica ne spune că nu ar trebui să ne așteptăm la surprize. Se vehiculează ideea că în locul lui Dragoș Ștefan va fi ales Gheorghe Huluță, colegul său de partid, ALDE fiind în alianță cu PSD și PMP în Consiliul Local Bacău.

    La 10, e vremea poveștilor…

    Elevii Școlii Gimnaziale Nr. 10 Bacău sunt, încă o dată, de 10. Cei peste 1000 de copii ai școlii și grădiniței noastre, au răspuns provocării lansate de Asociația Română de Literație prin proiectul „Pauza de lectură”, un demers de promovare și încurajare a lecturii în anul cărții – 2019, an așezat sub deviza: „România citește!”.

    Timp de 10 minute în fiecare zi, la aproape 10 (mai exact, de la 9.40 la 9.50), matematica, istoria, geografia, științele, se retrag, cuminți, în spatele literelor și lasă locul poveștilor. Elevi mici și mari, învățători, profesori, tot personalul școlii și al grădiniței noastre citesc. Mult și cu spor. Și cu folos. Sunt câteva săptămâni bune de când elevii școlii s-au lăsat prinși de această aventură a cuvântului. Și-au adus de acasă cărți, au împrumutat de la bibliotecă, de la colegi și construiesc „povestea”, alături de dascălii lor. „Pauza de lectură” „a înghițit” de multe ori și pauzele obișnuite, copiii continuând să citească și după sunetul eliberator al clopoțelului, semn că pofta vine citind. Și, mai ales, au învățat semnificația cuvântului „zăbavă”, dându-i dreptate cronicarului Miron Costin: „Nu e alta mai frumoasă și de folos în viața omului zăbavă decât cetitul cărților”. Ce înseamnă așadar cuvântul „zăbavă”? Un răgaz în care au pus întrebări și au aflat mulțime de răspunsuri.

    La orele de dirigenție sau, cei mici atunci când au răgazul, împărtășesc impresii, câteva minute, recomandă cărți, ca niște specialiști, notează frânturi din ceea ce au citit. Dar aventura lecturii nu se încheie aici! Este doar începutul unei călătorii care se va prelungi, deocamdată, până la sfârșitul semestrului. Micii eroi au descoperit, în aceste săptămâni, că cititul poate crea dependență, dar nu cititul de pe un ecran de calculator sau telefon, ci dintr-o carte ale cărei pagini pot fi atinse, pentru că amintesc de răcoarea unei dimineți de primăvară, de gustul dulce al verii sau de mirosul cozonacului proaspăt. Pe scurt, e vorba despre amintiri dragi, aduse la viață datorită acestei preumblări prin sinele lucrurilor. În timp ce au curs poveștile, personajele textelor alese s-au îngrămădit, care mai de care, să cucerească mintea și inima copiilor, i-au transformat, pe fiecare, în Micul Prinț, în Matilda, în Heidi, fetița munților sau chiar în Crăciunozaurul lui Tom Fletcher. Perspectivele sunt chiar mai mărețe, s-a zvonit că cititul îi va face mari!

    Vă invităm deci alături de noi, să faceți parte din acest ritual solemn, magic, năstrușnic, teribilist al lecturii, să evadăm împreună pe aripa unei povești, alături de elevii Școlii de 10!

    Prof. Irina Bostănescu, coordonator proiect

    Asociația „Mie îmi pasă”, alături de copiii din Berești-Bistrița

    Asociația „Mie îmi pasă” a făcut să se împlinească un vis al copiilor din Berești-Bistrița, acela de a vizita orașul Bacău și principalele obiective culturale, în cadrul proiectului „Autocarul cu vise”, aflat la a V-a ediție.

    Vizita la Muzeul de Istorie „Iulian Antonescu”, la Observatorul Astronomic „Victor Anestin”,vizionarea unui spectacol animație la Teatrul „Bacovia” și a unui film au fost câteva dintre bucuriile oferite copiilor care au trăit experiențe unice, duminică, 14 aprilie, după cum chiar ei au mărturisit.

    Președinta asociației, Roxana Rusu, a fost susținută de mulți colaboratori care au sprijinit și alte acțiuni, în încercarea de a aduce un zâmbet pe chipurile copilor: Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Bacău, prin Daniela Țîțaru, directoarul instituției, Green Park, prin Ștefana Elisei, elevi de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri”, coordonați de prof. Pompilia Postelnicu, precum și de donatori binevoitori, care-și dovedesc generozitatea cu fiecare nou proiect.

    „Educație pentru sănătate” la Școala Gimnazială Letea Veche

    Un factor important care contribuie la o viață sănătoasă și frumoasă este educația! Educația pentru sănătate și modul de a ne hrăni sănătos.

    Ieri, la Școala Gimnazială Letea Veche, elevii clasei a II-a A , coordonați de prof. pentru înv.primar Dorina Ciudin, au derulat Proiectul „Bucătăria bunicii – sursa noastră de sănătate”, inițiat graţie colaborării școlii noastre cu UNICEF în cadrul proiectului „Servicii comunitare pentru copii” – coordonat de UNICEF.

    Când am gândit acest proiect, mi-a venit în minte mâncarea sănătoasă din ingrediente naturale, făcută de bunica. Am vrut ca elevii mei să guste din produse despre care nu prea au auzit. Și de ce nu, să le și preparăm. Atunci a luat naștere proiectul care a avut două părți: „Festinul toamnei” și „Bucătăria bunicii”!

    Acum a venit rândul celei de-a doua părți, unde am pregătit împreună un desert tradițional, simplu, dar delicios, numit mălai dulce, dar și turte coapte pe țest și alivenci! Nu am fi reușit fără ajutorul celor două bunicuțe de excepție, Agurița Obreja și Elena Vartolomei.

    Curiozitatea elevilor a fost maximă, pentru că nici măcar nu au auzit despre aceste produse. Așa că le-am preparat cu multă plăcere, după care le-am și savurat gustul. Am plecat spre casă mulțumită, că după 60 -70 de ani în școala noastră s-au mai folosit aceste rețete uitate în cufărul bunicii și cu speranța în suflet ca acești copii să ducă mai departe tradiția.

    Plăcerea a fost pe măsură, deoarece alături de noi a fost și prof. Mihaela Custură, director al Școlii Gimnaziale Letea Veche.

    Prof. înv.primar Dorina Ciudin

    O piesă de teatru montată pe Broadway se joacă și la Onești

    Actorii Corina Dănilă, Silviu Biriș, Doina Antohi și Ștefan Ruxanda, de la Teatrul Elisabeta din București vin, miercuri, 17 aprilie, de la ora 19,00, în sala Cinema Capitol, instituție administrată de Biblioteca Municipală Radu Rosetti, să arate pe viu un nou model de… căsnicie liniștită.

    ,,O căsnicie liniștită” este una dintre cele mai de succes piese ale dramaturgiei britanice semnată de Noël Coward, și el cel mai jucat autor englez, după Shakespeare. Premiera de la Londra a avut un succes răsunător, astfel încât textul s-a montat, în scurt timp, și la New York, pe Broadway. A primit numeroase premii, printre care și ,,Tony Awards”, premiu prin care se recunoaște excelența în teatrul profesionist american.

    ,,Piesa – scrie site-ul Teatrului Elisabeta – este o comedie vârtej despre iubirea reaprinsă, pasiune și…conflict. Dragostea pătimașă și gelozia declanșează veșnicul război dintre sexe, război care în piesă stârnește râsul și temperează încăpățânările eroilor. Patru tipologii diferite de personaje se intersectează în ceea ce ar trebui să fie o lună de miere ce debordează de iubire și fericire. În schimb, luna de miere devine stimulentul pentru ca sentimente vechi, aparent stinse, să fie descoperite ca încă vibrante”.

    Regia și traducerea piesei este semnată de Ștefan Ruxanda, iar scenografia de Anca Cernea.

    Romulus-Dan Busnea
    Petru Done

    Incendiul de la Catedrala Notre-Dame

      Flăcările au năvălit prin acoperişul catedralei vechi de mai multe secole şi au cuprins rapid turla, care s-a prăbuşit.

      Un nor imens de fum s-a împrăştiat deasupra oraşului, iar cenuşa s-a răspândit pe o suprafaţă întinsă.

      Pompierii au evacuat zona din jurul catedralei, aflate în centrul capitalei franceze.

      Catedrala Notre-Dame se află în curs de renovare, pe anumite părţi ale sale fiind ridicate schele. De asemenea, cele 16 statui din bronz de pe fleşa (acoperişul) catedralei au fost demontate încă de săptămâna trecută pentru a fi restaurate

      Pompierii care încearcă de câteva ore să ţină sub control incendiul devastând catedrala emblematică Notre-Dame din Paris au reuşit să salveze „structura” edificiului „în întregime”, a declarat şeful acestora aflat la faţa locului, relatează AFP.

      „Putem considera că structura Notre-Dame este salvată şi păstrată în întregime”,a afirmat generalul Jean-Claude Gallet, comandantul Brigăzii de pompieri din Paris.

      „Focul a scăzut în intensitate”, a adăugat la rândul său secretarul de stat din Ministerul francez de Interne, Laurent Nunez, invitând în acelaşi timp la „prudenţă maximă”.

      Reacții

      Premierul Viorica Dăncilă şi preşedintele Camerei Deputaţilor şi al PSD, Liviu Dragnea, au transmis pe Twitter mesaje de solidaritate cu poporul francez în urma incendiului de la Catedrala Notre Dame din Paris.

      „Sunt îndurerată de veştile teribile de la Paris, catedrala Notre Dame este un simbol al Franţei şi al Europei. Gândurile mele se îndreaptă către prietenii noştri francezi”, a scris premierul Dăncilă.

      „Simbol al Franţei”, o catastrofă „îngrozitoare”, „scene sfâşietoare”: de la Berlin, Londra, Washington şi alte capitale reacţiile s-au înmulţit luni seară după incendiul care a devastat Catedrala Notre-Dame din Paris, notează AFP.

      „Aceste imagini îngrozitoare cu Notre-Dame în flăcări fac rău. Notre-Dame este un simbol al Franţei şi culturii noastre europene. Gândurile noastre sunt alături de prietenii noştri francezi”, a scris pe Twitter purtătorul de cuvânt al cancelarului Angela Merkel, Steffen Seibert.

      Premierul britanic, Theresa May, a adresat luni seară „gândurile sale poporului francez” şi „serviciilor de urgenţă care luptă cu incendiul teribil de la Catedrala Notre-Dame”.

      Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, şi-a exprimat luni groaza în legătură cu incendiul care a cuprins catedrala istorică Notre-Dame din Paris.

      „Este îngrozitor să vezi incendiul uriaş de la Catedrala Notre-Dame din Paris. Poate ca ar putea fi folosite cisterne zburătoare care să-l stingă. Trebuie acţionat rapid!”, a scris Trump pe Twitter.

      Vaticanul şi-a exprimat tristeţea luni seară în timp ce un incendiu devasta Catedrala Notre-Dame din Paris, „simbol al creştinătăţii, în Franţa şi în lume”

      „Suntem alături de catolicii francezi şi populaţia Parisului. Ne rugăm pentru pompierii şi pentru toţi cei care fac tot posibilul pentru a înfrunta această situaţie dramatică”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Vaticanului într-un comunicat

      Despre Notre-Dame

      Construcția catedralei a început în anul 1163, pe locul unui lăcaș de cult dedicat sfântului diacon Ștefan. În 1182, episcopul Maurice de Sully a sfințit altarul, dar construcția catedralei a durat din 1163 până în 1345. Construcția clădirii cu cinci nave s-a terminat prin lucrările de pe fațada vestică, iar pe la mijlocul secolului al XIV-lea, prima capodoperă a stilului gotic timpuriu era gata. Cu toate că desenele inițiale și strana evocau încă stilul romanic, aici s-au aplicat pentru prima oară soluții arhitecturale specifice stilului gotic.

      Fațada dantelată și cele două turnuri patrulatere, de câte 69 m fiecare, radiază mult echilibru. Intrarea în catedrală se face prin trei porți bogat ornamentate, care evocă simbolurile stilului gotic târziu. Impresia spațială în interiorul bisericii este copleșitoare, zidurile ei se înalță pe trei rânduri de coloane. De proporții impozante, 130 m lungime, 45 m lățime, 35 m înălțime, unde încap până la 10.000 de persoane. Nava principală este împodobită cu statui și picturi.

      În timpul iacobinilor (1793-1794), catedrala a fost profanată devenind Templu al Rațiunii și loc unde erau citite și dezbătute operele iluminiștilor în timp ce era venerată Ființa Supremă. Catedrala a redevenit catolică în urma concordatului lui Napoleon I cu Papa Pius al VII-lea din 1801, Napoleon fiind încoronat aici împărat al Franței pe data de 2 decembrie 1804.

      Notre-Dame este considerată cea mai întunecată catedrală dintre marile catedrale gotice, dar, pe bună dreptate, lumina care se filtrează prin rozetele colorate conferă sentimente mistice în penumbra severă.

      Catedrala Notre-Dame din Paris este vizitată de circa 13 milioane de persoane anual, ceea ce înseamnă o medie zilnică de 30.000 de oameni. În zilele cu afluența ridicată, pricinuită de sărbători sau evenimente importante, se poate ajunge chiar și la 50.000 de oameni. Vorbind despre vitralii, trebuie să amintim de cele trei roze ale catedralei, care reprezintă una din marile opere de artă ale creștinătății. Roza de sud, numită și La Rose du Midi, este un dar din partea regelui Ludovic al IX-lea al Franței și este consacrată Noului Testament.

      Cronica rutieră

        La data de 14 aprilie a.c., în jurul orei 02.30, o patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 3 Poliţie Rurală Oneşti, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant un localnic, care conducea un autoturism pe raza comunei Mănăstirea Caşin sub influenţa alcoolului.
        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

        Polițiști din cadrul Secţiei 6 Poliţie Rurală Traian au depistat în flagrant un bărbat de 30 de ani, din comuna Negri, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

        O patrulă de siguranţă publică din Oneşti au depistat în flagrant un localnic de 32 de ani, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        Bărbatul este cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

        Polițiștii din Sascut au depistat în flagrant un localnic de 58 de ani, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
        În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,48 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
        Poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

        Accident rutier. Băuseră și victima și șoferul

          La data de 14 aprilie a.c, poliţiştii rutieri din Bacău au efectuat cercetări cu privire la un eveniment rutier soldat cu o victimă.

          Din cercetări a rezultat că, un tânăr de 21 de ani, din comuna Pârjol, în timp ce conducea un autoturism pe strada Narciselor, pe fondul neatenţiei în conducere, a acroşat un pieton de 34 de ani care se angajase în traversarea străzii neregulamentar.

          În urma impactului, pietonul a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

          Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest care a indicat valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul pietonului valoarea de 0,95 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiindu-le totodată recoltate mostre biologice de sânge.

          În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului şi vătămare corporală din culpă.

          Au furat bijuteriile din casa unui prieten și le-au amanetat

            La data de 14 aprilie a.c., poliţiştii din Blăgeşti au depistat şi identificat doi tineri, de 16 şi 18 ani, din localitate, bănuiţi de comiterea infracţiunii de furt calificat.

            Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, bănuiţii ar fi sustras din locuinţa unui prieten, de pe raza comunei, bijuterii din aur, în valoare de aproximativ 4000 de lei, pe care ulterior, le-ar fi valorificat la un centru de amanet.

            În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

            Poliţiştii vă recomandă:

            Nu oferiți informații , nici măcar cunoscuţilor,despre bunurile pe care le dețineți;
            Nu postați pe site-urile de socializare imagini din care să reiasă că dețineți în casă bunuri de valoare;
            Bijuteriile, banii, acțiunile sau alte valori trebuie păstrate în condiţii de siguranţă.

            Autor de furt prins în flagrant de poliţişti

              La data de 13 aprilie a.c., a.c., o patrulă mixtă formată din poliţist şi jandarm au prins în flagrant un bărbat de 45 de ani, din comuna Buciumi, având asupra sa un sac de rafie cu bunuri sustrase.

              Din investigaţiile efectuate de poliţişti, s-a stabilit că, bănuitul ar fi sustras dintr-o anexă a locuinţei unui bărbat de 51 de ani, din comuna Buciumi, un polidisc şi o bormaşină, pe care le-ar fi depozitat într-un sac de rafie, iar la ieşirea din curtea păgubitului a fost surprins de aceştia.

              Prejudiciul în valoare de aproximativ 700 de lei a fost recuperat de poliţişti.

              În cauză s-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat.

              Ne-a părăsit jurnalistul Dan Mindirigiu

              În noaptea de duminică spre luni s-a urcat în tăcere la Ceruri profesorul de limba română și jurnalistul Dan Adrian Mindirigiu. Pe scurt și pentru toată lumea, nea’ Dan.

              Sau Bolea/ Bolic, pentru noi, foștii colegi de redacție. Avea 75 de ani și o inimă mare. Mare, cât să ne cuprindă pe toți, cei apropiați lui, în ea. Inima l-a și trădat de altfel.

              Cei apropiați, îmi place să cred că nu. Asta l-ar fi durut. Mai tare chiar decât inima. Nea’ Dan a intrat în redacția Deșteptării la un an după Revoluție, adus de Leonard Popa și de aici a ieșit la pensie, în decembrie 2005. Scria pe domeniile sport și social, cultivând cu o rigoare de profesor corectitudinea frazei.

              „Ia zi, Nicușoare, nu cumva se scrie ușă în loc de ușe?”, întreba cu vocea sa ușor dogită, în timp ce culegea pixul cu pastă roșie de pe mașina de scris „Olympia”. Avea o predilecție pentru calambur. Și pentru titlurile de efect: „Vai de Steaua noastră”, „Farul eclipsat de (o) Scânteie”, „Un arbitru condus de…tribune”.

              Nea’ Dan mi-a fost șef de secție un an sau doi și, în ciuda diferenței de vârstă, prieten bun vreme de vreun sfert de veac. OK, nu și pe facebook, dar asta nu a afectat cu nimic relația noastră. Cu Bolic am bătut județul, cu el am scris anchete la patru mâini și tot cu el am petrecut (uneori doar la propriu, alteori și la figurat) zile și nopți în redacție sau pe teren.

              Cu el am jucat și fotbal, ridicând spre tavanul Sălii Sporturilor o Cupă a Presei plină ochi cu șampanie pe la finalul lui 2003. Ne-am și certat. Și nu o dată. Ca între prieteni. Când venea vorba de ziar, obișnuia să mă povățuiască: „Nu uita că baza rămâne fotbalul mic: copii, juniori, ligile inferioare”.

              Avea dreptate. Prin urmare, am băgat-o la cap. Mi-au rămas și alte lucruri de la nea’ Dan. Cel mai important? Cum să devin un bun părinte. Poate că oricum aș fi fost un tată bun, însă ce am văzut la el mi-a mers la inimă. Codrin și Dragoș, cei doi copii ai săi, îi erau mai degrabă prieteni decât feciori. Deloc întâmplător, nici nu-i spuneau „tată”.

              Îi ziceau simplu: Dan. Și nu poate fi o întâmplare faptul că nici fiica mea, Olga nu mi-a spus vreodată „tată”. Și ea mă strigă pe nume. Simplu: Dan. Fără să-i fi spus sau să-i fi cerut eu asta. Uneori, e de ajuns ca Universul să dea o dată și bine din cur pentru a așeza lucrurile cum nici nu ne-am fi putut imagina. Asta cu „datul din cur” i-ar fi plăcut lui nea’ Dan Mindirigiu. Dacă ar fi citit-o, m-ar fi sunat imediat: „Nebun mai ești”.

              Câte n-aș mai avea de scris despre matale, dragă nea’ Dane! Lăsai impresia unui dur, dar erai un mare, mare sentimental. „Bolic al nostru a avut o amprentă aparte în peisajul jurnalistic băcăuan. Și nu doar în cel jurnalistic”, a punctat prietenul nostru comun, Dorian Pocovnicu.

              „Hai, valea, că s-au furat cam multe! Și mai lăsați minciunile, că-s sătul de minciunile mele”, ne-ai zice dacă ne-ai auzi și citi acum. Asta doar așa, ca să-ți maschezi emoția. Știi bine însă că n-am scris nicio vorbă mincinoasă. Minciună ar fi să-ți spun că la anul Dinamo va juca în Liga Campionilor sau că Milan și Real Madrid mai au vreo șansă la titlu sezonul ăsta.

              După cum minciună ar fi să-ți zic că ne-am stăpânit cu toții lacrimile atunci când am aflat că ne-ai părăsit. O să ne lipsești, dragă Bolea!

              Tuturor prietenilor și colegilor de redacție. Iar dacă o vrea Bunul Dumnezeu să parcurgi textul de față, lasă-l așa, necorectat. Că nu s-o face gaură în cer!

              Drumul spre Salina Tg. Ocna va fi preluat de Consiliul Județean

                Drumul spre Salina Tg. Ocna, care este tranzitat anual de mii de turiști, trebuia modernizat de vreo patru ani, suma necesară fiind alocată de Guvernul României prin PNDL. Lucrările nu au început nici până azi, vina fiind a autorităților locale, a afirmat senatorul Dragoș Benea, președintele organizației județene a PSD.

                „Un banal drum local, cu lungimea de 868 de metri, rămâne neasfaltat” din cauza Primăriei Tg. Ocna și „este o rușine pe obrazul județului Bacău”. Dragoș Benea a anunțat că grupul aleșilor PSD va propune în următoarea ședință asocierea dintre Consiliul Local Tg. Ocna și Consiliul Județean, pentru a gestiona continuarea și finalizarea lucrărilor de modernizare.

                „În august 2015 a fost semnat contractul de finanțare pe PNDL, în decembrie 2017 a fost scoasă la licitație acest obiectiv, în martie 2018 a fost semnat contractul de execuție și drumul este în continuare sub orice critică”, a explicat Dragoș Benea. De altfel, gradul de absorbție pe PNDL lasă mult de dorit și pe alte obiective, a precizat senatorul.

                De exemplu, Primăria Tg. Ocna a obținut 3 milioane de euro pentru modernizarea Colegiului „Costache Negri”, dar lucrurile nu se mișcă. Nici pentru Centrul Balnear nu s-a atras niciun ban. Deși i s-au alocat milioane de euro, Tg. Ocna este codașa județului între unitățile administrativ-teritoriale. „Actualul Consiliu Județean trebuie să preia frâiele investițiilor din Tg. Ocna”, a spus Dragoș Benea, pe un ton categoric.

                Întrebat dacă primarul Ștefan Șilochi mai este membru al PSD, el a afirmat că „scriptic mai este, dar nu ne reprezintă”. O astfel de abordare dură nu înseamnă neapărat că primarul va fi exclus din PSD. „Nu vom face o ședință specială pentru Ștefan Șilochi, dar nici nu ne este frică, chiar dacă suntem în campanie electorală”, a declarat Dragoș Benea. Drumul spre Salina Tg. Ocna ar putea fi preluat în administrare de CJ Bacău sau administrat în asociere de CL Tg. Ocna și CJ Bacău.

                Primăvară târzie

                Se întâmplă multe lucruri în țară, iar acesta e un semn bun căci am avut și ani în care eram amorțiți. Amorțiți de spaimă sau neputință. Când regretam că am contractat credite, când nu aveam curajul să începem proiecte noi și să gândim mai departe de mâine.

                Pare că românii s-au dezghețat: încep investiții care sunt așteptate de pe vremea când eram copii, cum e asfaltarea drumului care trece prin Filipeni spre Vaslui și a celui din Horgești, se amenajează, în sfârșit, o zonă de agrement adevărată, autoritățile și asociațiile cooperează și merg în aceeași direcție, de curând au fost recuperate de la UE fondurile cheltuite în sănătate și asistență socială și urmează să fie reinvestite, sunt asfaltate drumurile agricole din fonduri europene, căci nu e musai ca țăranii să înoate în noroi în secolul XXI doar pentru că așa au trăit bunicii lor…

                Totuși, românii sunt nemulțumiți. Iar nemulțumirea e profundă și are multe cauze. Prima e că puțini au o imagine globală a ceea ce se întâmplă în țară. Cei mai mulți muncesc întreaga zi, muncesc și seara, acasă, iar când au un pic de răgaz se uită la „Știri”. În zece minute află ba că nu există creștere economică și vine o mare criză, ba că toate veniturile au crescut și o duc excepțional. Care e adevărul? De la caz la caz! Sau la necaz.

                Al doilea motiv e că lucrurile bune, cele pe care cetățenul de rând le vede cu ochii lui, au venit târziu. Foarte târziu. Poate nici nu sunt aievea. Centura? Cine știe dacă și când va fi gata! Spitalul Municipal? S-a săturat de când îl așteaptă! Insula de agrement? A mai fost decolmatată o dată. Drumul spre Salină? L-au început, l-au abandonat, e o bătaie de joc! Nu mai crede, nu mai speră și nici nu vede utilajele care lucrează.

                Vede, în schimb, cum politicienii se ceartă zilnic, ca țațele pe maidan. Românul așteaptă de treizeci de ani (de pildă, cel care avea 25 de ani la Revoluție, iar acum are 55) să vină Capitalismul, dar acesta n-a venit. Sau a venit, dar nu a ajuns și la el. Așa că a plecat în lume, să-l caute. Între timp, politicieni constată că patru milioane de cetățeni au părăsit țara și se acuză reciproc.

                APIA plătește subvențiile la motorină

                Centrul Județean Bacău al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a anunțat că începând de joi, 11 aprilie, efectuează plățile aferente ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioada 1.07 – 31.9.2018 și 1.10 – 31.12.2018 (trimestrele al III-lea și al IV-lea pe 2018).

                Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2018 este de 1,7385 lei/litru.

                În tabelele din imaginea alăturată sunt Cantitățile de motorină pentru trimestrele al III-lea și al IV-lea, determinate la plată de APIA Bacău.

                Monalisa, frizerița de la Căminul de bătrâni

                Dacă este să privești cu atenție în jur îți dai seama că unele lucruri care ți se par banale ascund povești ce merită aflate de către toți. Un caz asemănător am descoperit când am făcut o vizită la Căminul de Bătrâni din Bacău. Acolo am cunoscut-o pe frizerița Monalisa Petrovici, cea care se ocupă de ani buni de podoaba capilară, și nu numai, a beneficiarilor de aici. Astfel, am lăsat-o pe Monalisa să ne aducă o parte din viața și din experiența ei, de când este la Cămin. (Florin Ștefănescu)

                „Sunt frizeriță la Căminul de Bătrâni de 17 ani, dar am venit aici în urmă cu 20 de ani. După ce am terminat liceul (Liceul Industrial nr.5, actualul «Anghel Saligny»-n.r.), am lucrat aproape doi ani la cineva în alt domeniu, după care am venit aici. Mama mea a lucrat aici mai bine de 10 ani și știam că e un loc plin de sensibilitate, așa cum sunt și eu. Ea a fost lenjereasă iar eu am venit ca infirmieră. Ceva mai târziu, frizerița căminului a ieșit la pensie și s-a eliberat postul.

                Așa că am urmat niște cursuri prin Cooperativa «Muncă și Artă», cum era atunci, și așa am ajuns frizeriță. Adevărul este că dintotdeauna am fost atrasă de partea asta de înfrumusețare. Dar mi-a plăcut să am grijă, să fac fapte bune și să ajut. Cred că asta m-a atras aici. N-am lucrat niciodată ca frizeriță în altă parte.

                Doar aici. Și fac frizerie atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Bunicii mai vin și la bărbierit, iar pentru bunicuțe mai fac și partea de manichiură, deși este cam mult spus. Le tai unghiile pentru că mulți dintre ei nu pot face singuri acest lucru. Mai sunt doamne care vin la pensat, pentru că sunt o parte dintre ele care s-au îngrijit toată viața și chiar dacă au ajuns aici nu renunță la stilul lor de viață.

                Servicii de genul acesta sunt destul de costisitoare la saloanele din oraș iar aici la cămin sunt incluse. Mai mult decât atât, mă mai pricep și la manichiură sau le ajut pe doamne la vopsit. Ele își cumpără doar vopseaua sau alte produse, pentru că noi nu avem așa ceva, iar eu le ajut. Să spun așa, manopera este gratuită. De cocuri nu poate fi vorba pentru că majoritatea doamnelor sunt tunse scurt. Nu mai au ele chef să se coafeze sau să-și pună bigudiuri. De multe ori, bătrânii vin aici și încep să se destăinuie, să-și spună povestea de viață. Eu cred că sunt și o bună ascultătoare pentru că lor le place să vină să-mi vorbească.

                S-ar putea scrie zeci de cărți despre viața celor de aici. Pe mine m-au impresionat toate poveștile, majoritatea triste, și de fiecare dată încerc să le ridic moralul. Cred că nu aș putea să plec în altă parte. Nu știu cum să vă spun, dar mă simt ca într-o mare familie cu ei aici. E trist atunci când unii dintre ei ne părăsesc și trec la cele veșnice. De fiecare dată mi-aduc aminte de poveștile lor.

                Programul meu este simplu. De luni până vineri, ziua de miercuri fiind dedicată femeilor, lunea și joia merg la cei de la etajul IV și chiar III pentru că acolo sunt persoane care au probleme cu deplasarea, iar marțea și vinerea îi servesc pe ceilalți, care vin aici la frizeria Căminului.

                Mulți dintre bărbați mă întreabă de ce nu vin sâmbăta. Ei au avut tabieturi fiind obișnuiți în trecut să meargă la frizerie sâmbăta sau duminica. Dar aici așa e programul. Sunt foarte încântată că pot să lucrez cu ei. Îmi place foarte mult să-i ascult iar toate poveștirile lor sunt lecții de viață pentru mine. Am învățat foarte multe de la ei. Eu nu mai am bunici. Pe bunica mea am pierdut-o acum trei ani. Am iubit-o foarte mult. De multe ori când sunt între bătrânii de aici îmi amintesc de bunicii mei. De când am venit aici am cunoscut mulți vârstnici.

                Din păcate mulți s-au stins. Doar o doamnă mai trăiește de când am venit eu aici. Doamna Munteanu de la etajul II. Ceilalți… Nu-i plăcut să știi că-i pierzi, dar nu avem ce face. Acesta-i cursul firesc al vieții. Dar trebuie să le fii aproape și să-i ajuți. Să lucrezi aici la Cămin și să nu ai suflet, nu s-ar putea. Suntem cu toții ca într-o mare familie și trebuie să avem grijă de «bunicii» noștri. De toți, oricare ar fi ei.”

                Oameni de bine

                Răzvan Bibire

                În preajma fiecărei campaniei electorale se întâmplă lucruri ciudate. De exemplu, apar dintr-o dată o mulțime de cetățeni revoltați, care descoperă brusc ce lucruri nasoale se întâmplă. Că sunt gropi în șosele, că-s crăpați pereții, că e mizerie, că nu sunt condiții, că e periculos, că e bătaie de joc și așa mai departe.

                Se întâmplă toate acestea? Bineînțeles că da. Problema este că nu se întâmplă doar în campania electorală, se întâmplă tot timpul. Gropi în asfalt, pereți cu tencuiala căzută, ferestre sparte, mizerie în saloanele de spital, toate acestea există, nimeni nu contesta asta. Dar numai în preajma alegerilor devin subiecte importante, sunt promovate pe rețelele sociale, în discuțiile cetățenilor revoltăți. Care tac suspect restul timpului.

                De parcă nu ar mai fi interesați să ne anunțe aceste probleme dacă nu se apropie alegerile. Nu mă îndoiesc de faptul că o bună parte dintre cei care le sesizează sunt onești. Chiar cred că e datoria lor să semnaleze aceste lucruri.

                Unii o fac tot timpul anului. Mulți, însă, ascund, după revolta prost disimulată, o seama de interese. În marea lor majoritate, interese politice. La fel cum majoritatea politicienilor își amintesc că au o datorie față de cetățeni doar în campania electorală și ies în stradă să cerșească voturi.

                Ce ar mai fi de spus? Că nici unii și nici alții nu învață din greșeli. Că revolta bine dirijată a „cetățenilor” poate determina un vot negativ, dar nu poate dirija votul către un anume candidat. Desigur, când ventilatorul primește marfă proaspătă, împrăștie materialul peste tot. Poate determina votantul să nu-l mai aleagă pe candidatul Puterii dar nu poate determina votantul pe care dintre candidații Opoziției – X, Y sau Z – să aleagă.

                Surpriza alegerilor ăstora va fi că, în ciuda campaniei agresive a unora, aceștia să fie bătuți de să le zboare penele de unii care pozează în salvatori ai nației.

                Aromă de cozonaci și savoare de produse tradiționale la Auchan

                  A doua ediție a Târgului de produse locale, organizată prin proiectul „Se poate și aici” de Asociația BronxPeople în incinta complexului comercial Auchan din Bacău s-a încheiat duminică, 14 aprilie, după două zile de manifestări. În prima zi a avut loc și Festivalul Cozonacului, un concurs de gastronomie la care au participat 16 gospodine pricepute și care și-a desemnat câștigătorii. Evenimentele au avut ca parteneri Magazinul Auchan, Direcția pentru Agricultură Județeană și Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului.

                  Cei mai frumoși, dar și cei mai gustoși cozonaci din acest an la Festivalul de la Auchan au fost desemnați cei preparați de Irina Chifane (premiul I), Mihaela Botezatu (premiul al doilea) și Loredana Berbec (premiul al treilea). Premiul special al juriului a fost acordat celei mai tinere concurente, Sofia Elena Rău, în vârstă de numai cinci ani.

                  Cu Gigi Mandici, directorul magazinului Auchan Bacău, și cu Daniel Zodian, fondatorul Asociației BronxPeople, am trecut prin toate standurile Târgului de produse locale, dar și pe la atelierul gospodinelor, unde lucrau deja cei 16 concurenți cu vârste între 5 și 72 de ani. Acolo – am aflat de la Daniel Zodian – ingredientele necesare, dar și echipamentul de lucru, au fost asigurate de magazinul Auchan. Gospodinele s-au apucat serios de treabă, au frământat coca, au lăsat cozonacii la dospit, apoi i-au băgat în cuptoarele magazinului. Un juriu format din cinci persoane, între care două dintre clienții obișnuiți ai magazinului, au ales cei mai buni cozonaci. Nu a fost ușor, pentru că s-a ajuns și la „baraj”, ca în orice concurs serios.

                  Bunătăți culinare ca la bunica acasă

                  Până să se rumenească bine toți cozonacii am stat de vorbă cu unii dintre producătorii locali. Ionela Paliștan, din Brusturoasa, a venit, ca de obicei la asemenea manifestări, cu delicioșii păstrăvi afumați în cetină de brad și cu diferite alte produse din pește. Alături, Gabriela Sibișteanu, creatoarea brandului „Dulcețica Mamei”, din Hemeiuș, nu putea etala decât minunatele dulcețuri, dar și zacusca de hribi și alte asemenea preparate. Nici Asociația Crescătorilor de Albine din Bacău nu s-a lăsat mai prejos, iar în standul ei Relu Grigoraș, vicepreședintele, ne-a vorbit despre produsele specifice asociației, dar și despre condiția apicultorului de astăzi de la noi.

                  Tot acolo, Dorina Vrencean, din Coșnea (Agăș), ne-a arătat varietatea de brânzeturi din lapte de vacă obținute în întreprinderea ei familială, iar Lorena Chifane, de la BronxPeople, ne-a dat să degustăm surprinzătoarele dulcețuri din fructe fierte în diferite soiuri de vin. Nu l-am ocolit nici pe tânărul inginer Cătălin Iftimie, administratorul unui proiect Start Up din Moinești, care a deschis patiseria „Bunătăți de la Cătălin” cu rețete din caietele vechi ale bunicilor și mătușilor.

                  La final am trecut și pe la standul societății Pomaltoi din Letea Veche a doctorului pomicultor Florin Acatrinei, care a venit la târg cu material săditor din producția 2018, cu diferite soiuri de cireș, vișin, prun, măr, păr, gutui, alun, nuc, coacăz negru și roșu, agriș, mur cu sau fără ghimpi.
                  Însă despre ce am aflat de la producători cu această ocazie vom reveni într-un alt articol, pentru că e nevoie de ceva spațiu publicistic mai mare.

                  „Târgul de produse – a conchis Daniel Zodian – a fost o reușită, prin numărul dublu de participanți și prin varietatea și calitatea produselor expuse: produse din carne, lactate, dulcețuri, miere de albine, patiserie, dar și decorațiuni pentru masa de Paști și pentru atmosfera obișnuită acestei mari sărbători creștine”.

                  Următorul Târg al produselor locale este anunțat pentru luna octombrie.

                  „Dincolo de promovarea produselor din județul nostru, la târg au fost prezenți tineri care au pornit în afacere cu programul Start up nation, dovadă că băcăuanii au spirit de antreprenor. A fost o promovare a afacerilor acestor oameni și a celor care încearcă să relanseze produse tradiționale. Suntem alături de ei și le acordăm tot sprijinul nostru”.
                  Simona Barzaghideanu, directorul executiv al Direcției Agricole Județene Bacău

                  Iuhuhu, Buhă!

                  Cinci etape. Plus 90 de minute și încă două de prelungiri. Atât a trebuit să alerge Aerostar pentru a obține o nouă victorie în campionatul ligii secunde. Dar ce victorie! Pe cât de frumoasă, pe atât de importantă. Sâmbătă, băcăuanii au trecut acasă cu 2-1 de Daco-Getica, una din adversarele directe în lupta pentru supraviețuire.

                  În ciuda problemelor de efectiv (Potcoavă, Țenea, Drugă, Al. Pop etc), „aviatorii” au dat dovadă de caracter și determinare, spre satisfacția celor aproximativ 200 de suporteri care, sfidând vremea mohorâtă, i-au încurajat de la început și până la sfârșit. Iar începutul și sfârșitul confruntării s-au dovedit decisive.

                  Aerostar a deschis scorul rapid, în min. 2, prin Buhăcianu. Și a tranșat partida în favoarea sa prin super-golul , din min. 92 al aceluiași Buhăcianu. Între aceste două momente ale jocului s-au petrecut mai multe lucruri.

                  Mai întâi, în min. 19, au egalat bucureștenii, prin Nsiah, care a reluat cu capul sub transversală o centrare de pe stânga. A urmat apoi un asalt al oaspeților, din fericire, fără urmări pe tabela de marcaj. În partea secundă, de la cabine a iesit parcă un alt Aerostar. Mult mai decis de a obține victoria- singurul rezultat ce putea menține echipa lui Florin Bratu în cursa pentru evitarea retrogradării.

                  Băcăuanii au avut mai multe șanse de a marca golul de 2-1. Din păcate, în min. 56, Vraciu a executat telefonat o lovitură de la 11 metri procurată de Buhăcianu, dând prilejul portarului Gavrilaș să respingă. Duelul Vraciu- Gavrilaș s-a repetat după numai un minut, atunci când portarul oaspeților a neutralizat lovitura de cap expediată, din apropiere, de căpitanul „aviatorilor”. În min. 61 a fost rândul portarului Udeanu de a se remarca la șutul fără preluare al lui R. Stănescu, pentru ca în prelungiri, același Udeanu să gafeze la o minge înaltă, irosită ulterior de M. Martin.

                  Scăpați cu fața curată, elevii lui Bratu au pornit imediat pe contraatac în ceea ce se anunța ultima fază a partidei. Iar ultima fază a adus și golul izbăvirii. Golul de 2-1. Semnat de MVP-ul meciului, Vali Buhăcianu, care a făcut o cursă senzațională de peste 70 de metri pe stânga, driblând tot ce i-a ieșit în cale și înscriind după o nouă fentă ce a pus la pământ defensiva adversă. Aerostar sparge gheața, si, deși rămâne pe locul 17, se apropie la un singur punct de Daco-Getica și la patru de primul loc ce garantează permanența în B, ocupat de viitoarea sa adversară, Farul Constanța.

                  Aerostar: Udeanu- Mihălăchioae, A. Mutu, Vișinar, Carabela- Chirilă, Tabacariu, H. Ilie- Buhăcianu, Ciocâlteu (min. 84 Al. Ichim)- Vraciu (min. 71 Adăscăliței).

                  Bratu: „Începem un alt campionat!”

                  Victoria de sâmbătă reprezintă un nou start pentru Aerostar. A confirmat-o si tehnicianul băcăuanilor, Florin Bratu: „O victorie foarte importantă, din care ne vom hrăni pentru a reuși un rezultat bun și la Constanța. Practic, începem un nou campionat, odată cu acest succes. Mă bucur că jucătorii au înțeles mesajul meu și au luptat fantastic în acest meci”. Despre reușitele lui Buhăcianu, „Bratone” a spus: „I-am zis lui Vali la ședința tehnică dinaintea partidei: «Vreau să arăți ca nu întâmplător ești unul dintre golgheterii campionatului». Mă bucur că reușitele sale ne-au ajutat să câștigăm acest meci. Cel puțin golul de 2-1 este unul de generic. Țin să-i felicit pe toți băieții pentru dăruire”.

                  Ne-au ajutat și rezultatele

                  Rezultatele etapei a 30-a: Pandurii Târgu-Jiu- Academica Clinceni 0-2, Aerostar Bacău – Daco-Getica București 2-1, CS Balotești – Sportul Snagov 0-0, Universitatea Cluj- Farul Constanța 2-1, Metaloglobus București – UTA Arad 3-0, ACS Energeticianul – Ripensia Timișoara 2-3, Chindia Târgoviște – ACS Poli Timișoara 1-0, Luceafărul Oradea – Petrolul Ploiești 3-1. Meciul ASU Politehnica Timișoara – Dacia Unirea Brăila s-a jucat ieri după-amiază, iar partida FC Argeș- CS Mioveni se dispută azi.

                  Clasament

                  1 Acad. Clinceni 30 23 1 6 63-17 70p.
                  2 Chindia 30 20 6 4 59-29 66p.
                  3 Univ. Cluj 30 19 6 5 64-23 63p.
                  4 Sportul Snagov 30 18 6 6 45-26 60p.
                  5 Petrolul Ploiești 30 18 5 7 53-28 59p.
                  6 FC Argeș 29 15 8 6 42-24 53p.
                  7 CS Mioveni 29 14 6 9 43-30 48p.
                  8 UTA Arad 30 12 6 12 46-45 42p.
                  9 Ripensia Timiș 30 10 9 11 36-41 39p.
                  10 Luceafărul 30 10 7 13 41-53 37p.
                  11 Metaloglobus 30 10 7 13 29-50 37p.
                  12 Pandurii 30 9 7 14 48-51 34p.
                  13 Energeticianul 30 8 9 13 34-38 33p.
                  14 Farul Constanța 30 10 3 17 38-50 33p.
                  15 ASU Politehnica 29 8 8 13 24-29 32p.
                  16 Daco-Getica 30 6 12 12 40-49 30p.
                  17 Aerostar Bacău 30 8 5 17 41-57 29p.
                  18 CS Balotești 30 6 5 19 25-58 23p.
                  19 ACS Poli Timiș. 30 5 7 18 26-54 22p.
                  20 Dacia Brăila 29 4 7 18 27-72 19p.

                  Programul etapei viitoare

                  Sâmbătă, 20 aprilie, ora 11.00: CS Balotești – Luceafărul Oradea, Sportul Snagov – Pandurii Târgu-Jiu, Academica Clinceni – Metaloglobus București, ACS Poli Timișoara – ACS Energeticianul, Ripensia Timișoara – ASU Politehnica Timișoara, Farul Constanța – Aerostar Bacău, Daco-Getica – FC Argeș. Ora 13.00: UTA Arad – Chindia Târgoviște.

                  Duminică, 21 aprilie, ora 11.30: Dacia Unirea Braila – Universitatea Cluj.
                  Marți, 23 aprilie, ora 19.30: CS Mioveni – Petrolul Ploiești.

                  ULTIMELE ȘTIRI

                  blugi

                  d1

                  d3

                  d2