joi, 18 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2248

Băcăuan urmărit general, depistat la PTF Nădlac

    Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au depistat un bărbat căutat de autorităţile române pentru executarea unei pedepse privative de libertate.

    În data de 12.01.2019, în jurul orei 07.45, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II – Csanadpalota pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru a efectua controlul de frontieră cetăţeanul român S.C., în vârstă de 33 de ani, domiciliat în judeţul Bacău.

    În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele persoanei era emis, de către autorităţile române, un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea pentru săvârşirea de infracţiunii de lovire sau alte violenţe, având de executat 1 ani şi 2 luni de închisoare.

    Persoana în cauză a fost predată unui echipaj operativ din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

    Situația drumurilor naționale din Moldova

      La acest moment, circulația pe drumurile naționale din zona Moldovei se desfășoară fără evenimente deosebite cauzate de starea vremii sau a carosabilului, cu excepția DN 11, km 90+000-175+450, limita jud. Covasna – Onești – Bacău, unde autoritățile au instituit o restricție pentru autovehiculele cu masă maximă admisă mai mare de 7,5 tone, în intervalul 07.00 – 11.00.

      Ninge în județele Suceava, Bacău, Galați, Neamț și Vrancea, iar carosabilul este umed cu porțiuni de zăpadă frământată de 0-2 cm pe DN 18 (jud. Suceava), în județele Vrancea și Bacău, și în strat de sub 1 cm pe DN 17A (Vatra Moldoviței – Ciumârna, județul Suceava).

      În rest carosabilul este umed.

      Pe timpul nopții, la nivelul DRDP Iași s-a acționat cu 100 de autoutilaje și s-au răspândit 309,3 tone material antiderapant. (DRDP Iasi)

      Restricții pe DN 11 între limita jud. Covasna – Onești – Bacău

        UPDATE: Începând cu ora 9.30, se ridică restricția de circulație de 7,5 to impusă pe DN 11, km 90+000-175+459, limită jud. Covasna – Onești – Bacău

        Autoritățile au instituit astăzi, 15 ianuarie 2019, o restricție pentru autovehiculele cu masă maximă admisă mai mare de 7,5 to pe DN 11, limita jud. Covasna – Onești – Bacău, km 90+000-175+450.

        Restricția a fost instituită pentru intervalul estimat 7.00-11.00, pe fondul ninsorilor abundente.

        Sursa: DRDP Iași

        Un om a murit de frig, patru persoane au fost mușcate de câini, una de pisică și alta, de cal

          În numai trei zile, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean Bacău au fost zile de foc: s-au înregistrat nu mai puțin de 564 de pacienți, care s-au adresat unității medicale pentru diferite afecțiuni. 115 dintre aceștia au fost și internați, 95 de adulți și 20 de copii. Frigul de afară a făcut și victime.

          „Au fost aduse în Urgență două persoane care au fost afectate de condițiile meteo și temperaturile scăzute. Este vorba despre un pacient din Pâncești, de 75 de ani, diagnosticat cu hipotermie severă și hipoglicemie, care a fost internat pe Medicină Internă, iar o a doua persoană, de 59 de ani, tot cu hipotermie severă, supravegheată tot pe Secția de Medicină Internă, nu a mai putut fi salvată, ea decedând a doua zi”, a declarat Mirela Romaneț, purtătorul de cuvânt al SJU Bacău.

          Și zăpada de pe trotuare a creat probleme. În ultimele zile, s-au prezentat la spital 40 de cazuți pe gheața, dar dintre aceștia doar 4 au fost internați pe Ortopedie. Un caz mai grav, un pacient de 65 de ani, din Bacău, diagnosticat cu politraumatisme prin cădere de la înălțime, cu multiple fracturi costale, hemopneumotorax (perforare plămâni, n.r.) și accident vascular hemoragic, este, în prezent, sub supraveghere medicală la Chirurgie Generală.

          Tot în UPU s-au oferit consultații și tratamente de specialitate pentru cinci pacienți mușcați de câini (4) și pisică (1), dar și pentru un bărbat din Cleja, care a necesitat internare la Chirurgie Plastică, după ce a fost mușcat de cal.

          Agresiunile fizice și accidentele rutiere au fost și ele cauzele a 16 prezentări, dar fără a necesita internare.

          Doar un copil de 6 ani, victima unui eveniment rutier, a rămas în grija medicilor de la Pediatrie, după ce a fost diagnosticat cu un traumatism cranio-cerebral mediu și fractură de claviculă. Nici virozele respiratorii „nu s-au lăsat mai prejos” și au adus în spital 39 de pacienți, din care 13 cu sindrom febril neprecizat. Și pentru că e în continuare frig, la Urgențe s-au mai aciuat și 4 oameni ai străzii, care sunt supravegheați medical, dar fără internare.

          Salariații Rafo cer amânarea cu trei luni a intrării în faliment

          Tribunalul Bacău ar trebui să se pronunțe pe 17 ianuarie asupra cererii de intrare în faliment a debitoarei Rafo Onești, dar reprezentantul legal al salariaților rafinăriei, Ion Marian, a depus o cerere pentru respingerea solicitării formulată, în octombrie trecut, de Direcția Regională Iași a Finatelor Publice. Salariații vin cu argumente că rafinăria este încă dorită de mai mulți investitori și cer, după verificarea de către instanță a stadiului îndeplinirii planului de reorganizare și a motivelor pentru care nu a fost realizat acest plan până la acest termen, o păsuire de trei luni până la declararea falimentului.

          Cererea a fost depusă și pe fondul reluării licitației de vânzare a rafinăriei, pentru care Casa de Insolvență Transilvania (CITR), administratorul judiciar al Rafo, păstrează prețul de pornire de 44,625 de milioane de dolari, fără TVA, ca în luna mai a anului trecut la al treilea termen. Solicitările sunt așteptate până pe 18 februarie. La vânzare sunt instalațiile de rafinare perfect conservate (capacitate de 3,5 milioane de tone de țiței pe an) și terenul aferent, de 265 ha.

          Foștii salariați ai Rafo sunt reprezentați la masa credală de Sindicatul Rafinorul și de Ion Marian. Ei consideră că cererea de intrare în faliment este justificată, pentru că statul urmărește recuperarea datoriilor pe care le are rafinăria la bugetul statului, dar consideră că preluarea înrtreprinderii de un investitor ar aduce și statului și tuturor creditorilor mai mulți bani decât în cazul unui faliment.
          În cererea adresată de salariați Tribunalului Bacău sunt aduse și argumente în favoarea acestei opinii. Primul argument este păstrarea instalațiilor în perfectă stare, conservate, gata oricând să intre într-un proces de reparații, modernizări, investiții și repunerea în exploatare.

          „Rafo – se arată în cerere – a fost vizitata de peste 16 delagații oficiale cu intentia de a cumpara activele și de a dezvolta și reporni unitatea, delegații însoțite de experți în domeniu, care au fost plăcut surprinși. După aceste vizite, unele firme au rămas în continuare interesate de achiziția Rafo, dar au aparut și altele”. Iar în cerere se dau exemple concrete.

          La reactivarea Rafo pun umărul mai mulți

          La jumătatea lunii decembrie, reprezentații CITR s-a întâlnit din nou cu conducerea executiva a rafinăriei. „M-am angajat, cum am facut-o mereu din 1997 – spune Ion Marian – să mă implic total, în numele salariaților, în atragerea unui cumpărător/investitor pentru Rafo. Acum, împreuna cu toți factorii responsabili care administrează tehnic și juridic societatea vrem să aducem, în maxim trei luni, un astfel de investitor”.

          La solicitarea sindicatului salariaților, și Confederația Națională Patronală Uniunea Generală a Industriașilor din România UGIR 1903 a transmis documentația pentru vânzarea activelor Rafo către partenerii săi internaționali și către mari grupuri de afaceri din domeniu.

          De asemenea, un grup de ingineri oneșteni și partenerii lor interesați de reactivarea platformei industriale de la Onești au plecat deja în China pentru definitivarea finanțării proiectului lor.
          Iar pentru amplificarea prezentarii Rafo pe plan extern, prin Ministerul Afacerilor Externe s-a solicitat ca Rafo să fie prezentată prin ambasadele și ambasadorii României în diverse țări. In mod direct, au fost transmisă documentația Rafo pentru vânzarea activelor ambasadelor din Kuwait, Quatar, Egipt, Iran, Franța, Marea Britanie, Polonia, Irak, Arabia Saudita, Israel, Turcia, Germania, Italia, Spania și Irlanda.

          „În conditiile în care în intervalul următoarelor 2-3 luni pentru Rafo nu va apărea un cumparator / investitor, salariații vor înțelege că alte interese sunt mai mari decât cele sociale și economice zonale din partea de Nord-Est a României, iar în locul Rafo și al Platformei Borzești trebuie să apară, cum se spunea, «lanuri de grâu, de porumb și de alte culturi agricole» și vor accepta falimentul cu toate consecințele lui.”
          Ion Marian, lider sindical, reprentantul salariaților Rafo

          Aerostar, în așteptarea achizițiilor

          Echipa antrenată de Florin Bratu s-a reunit ieri în vederea sezonului de primăvară. Săptămâna aceasta, gruparea băcăuană va definitiva și oficializa înțelegerile cu jucătorii care urmează să întărească lotul
          Gata cu vacanța! Divizionara B Aerostar Bacău s-a reunit ieri, în jurul prânzului, pregătind sezonul de primăvară, care va debuta în…februarie, cu cea de-a treia etapă din retur. „Aviatorii” vor aborda partea a doua a campionatului cu un lot remaniat. Și fortificat.

          Deocamdată, sigure sunt doar plecările. Șapte la număr: portarul Hărăguță, fundașul S. Ichim, mijlocașii Sahru, Fl. Istrate, Hurdubei și Gavrilă și atacantul A. Pavel. Pentru șapte jucători disponbilizați, Aerostar pregătește șapte sau chiar opt new-entries. La ora primului antrenament din 2019, gruparea băcăuană nu oficializase încă în scris înțelegerile cu fotbaliștii pe care-i are în vizor pentru întărirea lotului.

          „Până mâine vom pune pe hârtie totul. Acordul verbal există, unii din jucători ni s-au alăturat deja, alții urmează să vină, iar după ce vom semna contractele vom anunța oficial toate mutările de efectiv”, a declarat ieri antrenorul băcăuanilor, Florin Bratu, care vizează acoperirea tuturor posturilor: „Dorința noastră este să ne întărim lotul.

          Avem nevoie de asta deoarece ne așteaptă un retur- eu nu l-aș numi chiar mini-retur, pentru că sunt 17 meciuri la mijloc- cu un grad ridicat de dificultate. Am mai spus-o și o repet: întotdeauna, returul este mai dificil decât turul. Eu sper să facem față cu brio și să ne atingem obiectivul: salvarea de la retrogradare”.

          Deocamdată, singura problemă pe care o întâmpină băcăuanii este găsirea unor terenuri de antrenament adecvate. Căderile mari de zăpadă au făcut ca inclusiv terenurile proprii să fie lipsite de funcționalitate. „O scoatem noi la capăt zilele astea. Oricum, de săptămâna viitoare, plecăm în cantonament, la Izvorani, unde vom avea absolut toate condițiile”, a punctat Florin Bratu, care a precizat că lotul deplasat în cantonament va fi acela cu care se va aborda și returul de campionat.

          Vraciu și compania se vor afla la Izvorani în perioada 21 ianuarie- 1 februarie, cu o zi înainte de încheierea stagiului de pregătire centralizată urmând să susțină și primul joc-test din 2019, cu Unirea Slobozia. Până atunci, astăzi și vineri este programată vizita medicală. Și, în paralel, se așteaptă oficializarea înțelegerilor cu noii veniți.

          Expl. foto 1: Florin Bratu și-a întâmpinat jucătorii cu zâmbetul pe buze. „Haideti, că avem treabă, baieți”, le-a spus antrenorul lui Vraciu și Chirilă.

          Amicalele iernii

          31 ianuarie, la Izvorani: Aerostar- Unirea Slobozia
          6 februarie, Piatra Neamț: Ceahlăul- Aerostar
          9 ianuarie, Piatra Neamț: Aerostar- Foresta Suceava
          13 ianuarie, Roman: Aerostar- Bucovina Rădăuți
          16 ianuarie, Miercurea-Ciuc: Csikszereda- Aerostar

          Clasamentul Ligii a II-a

          1. Sportul Snagov 21 14 4 3 35-14 46p.
          2. Academ. Clinceni 21 15 0 6 41-15 45p.
          3. „U” Cluj 21 13 5 3 47-15 44p.
          4. Chindia 21 13 5 3 41-23 44p.
          5. Petrolul Ploiești 20 13 3 4 38-18 42p.
          6. FC Argeș 21 12 5 4 36-19 41p.
          7. CS Mioveni 21 10 4 7 33-21 34p.
          8. Energeticianul 21 8 5 8 30-26 29p.
          9. UTA Arad 21 8 5 8 32-30 29p.
          10. Pandurii Tg. Jiu 21 8 4 9 36-33 28p.
          11. ASU Politehnica 21 7 4 10 18-23 25p.
          12. Ripensia Timiș. 21 6 7 8 25-31 25p.
          13. Daco-Getica 21 5 9 7 29-31 24p.
          14. Luceafărul 21 6 5 10 24-39 23p.
          15. Aerostar Bacău 21 6 4 11 32-39 22p.
          16. Metaloglobus 21 6 3 12 16-43 21p.
          17. Farul Constanța 21 6 2 13 29-42 20p.
          18. CS Balotești 20 5 4 11 20-36 19p.
          19. Dacia Unirea 21 2 6 13 19-55 12p.
          20. ACS Poli Timiș. 21 2 4 15 17-45 10p.

          23 februarie
          este data la care se va relua campionatul ligii secunde, Aerostar urmând să dispute primul meci din 2019 la Târgoviste, contra Chindiei

          Știința, start cu dreptul!

          Început de an fast pentru divizionara A de handbal feminin Știința Bacău. În prima etapă a celui de-al doilea tur de campionat, studentele au dat lovitura, trecându-și în cont cea de-a doua victorie stagională.

          O victorie cu greutate, dar și una de moral, având în vedere adversara, HCF Piatra Neamț. Duminică, în runda cu numărul 11 a Seriei A, Știința, cu o Ionela Ciobanu în zi fastă (opt goluri marcate) s-a impus pe teren propriu cu 28-27 (16-13) în fața pietrencelor.

          Echipa antrenată de Ion Arsene și Georgiana Vântu rămâne pe ultimul loc al seriei, însă succesul de duminică îi permite să o egaleze la puncte pe Dunărea Brăila, învinsă acasă de Neptun Constanța și să se apropie la două lungimi de undă de ieșencele de la UAIC CNOT. Joi, în etapa a 12-a, este programat duelul ultimelor clasate, Știința Bacău și Dunărea Brăila.

          Rezultatele etapei a 11-a: UAIC CNOT Iași- AHCM Slobozia 19-39 (9-18), Știința Bacău- HCF Piatra Neamț 28-27 (16-13), Dunarea Brăila- Neptun Constanța 28-35 (15-17).

          Programul etapei viitoare (duminică, 20 ianuarie): Știința Bacău- Dunărea Brăila (se joacă joi, 17 ianuarie, de la ora 14.00), Neptun Constanța- UAIC CNOT Iași, HCF Piatra Neamț- AHCM Slobozia.

          Clasament

          1. AHCM Slobozia 11 10 0 1 356-237 30p.
          2. Neptun Constanța 11 7 2 2 357-286 23p.
          3. HCF Piatra Neamț 11 6 2 3 308-282 20p.
          4. UAIC CNOT Iași 11 3 0 8 249-351 9p.
          5. Dunărea Brăila 11 2 1 8 280-319 7p.
          6. Știința Bacău 11 2 1 8 265-340 7p.

          România, geniul și geambașii de iluzii otrăvite

          Celebra revistă Forbes apreciază că un tânăr român se numără printre cele mai influente zece persoane sub 30 de ani, din Europa. Acesta este inventator, inginer, autor, antreprenor, muzician. Invențiile sale și modul de a privi altfel totul uimesc. A finalizat cursurile unei a doua facultăți în Germania, are expertiza diagnosticării sistemului de învățământ românesc, despre care crede, cu argumente/ propuneri, că ar trebui trezit la viața… reală a nevoilor societății.

          Visează la un univers educațional în care memorarea cunoștințelor să treacă în uitare. Aplicațiile pragmatice, utile insului/ societății, spectacolul descoperirii noului purtător de valoare adăugată (privată/ socială/ etică) ar trebui să fie vedeta. Tânărul, care, nota bene, a ales să lucreze în România, nu este chiar o excepție pentru generația sa.

          Asemenea lui, sute și sute de tineri conaționali sunt locuiți de acest ferment al geniului (sic!) pe care ar fi dispuși să-l angajeze la trudă și în beneficiul nostru. Numai că, acolo unde sunt încropite ca vai de lume deciziile care spurcă supraviețuirea noastră se bulucesc analfabeții funcțional, orfanii de suflet, tot felul de fătuci-amante și amanți boșorogi, de corupți cu pușcărie suspendată și geambași de iluzii otrăvite. Ce mai tura-vura: pleava minților și a eticii.

          Am privit către spectacolul preluării președinției Consiliului U.E. Impresionant, până într-o anumită zonă. Discursurile alor noștri, populate de sintagme staliniste, n-au fost singurele stridențe. Ce căutau în sală tot felul de progenituri analfabete ale unor lideri, inși care-au îmbolnăvit morala de lepră, alți borfași ai simțirii? Aș fi dorit să-i văd acolo pe unii dintre olimpicii liceeni, pe câțiva dintre tinerii inventatori sau pe managerii de top încă neintoxicați de mioritism, pe sportivii menționați de Donald Tusk în discursul său sau măcar pe… N-a fost să fie. Dar când o fi să fie?…

          Contraziceri în CJ. Mihăilă vs . Benea

            La ședința ordinară a Consiliului Județean din 28 decembrie 2018, senatorul Dragoș Benea a prezentat un bilanț cu ceea ce dumnealui consideră că sunt realizările guvernării locale și centrale. În continuare îmi voi prezenta părerea despre patru dintre punctele prezentate.

            1.Domnul Benea anunță cu satisfacție semnarea contractului de execuție pentru centura ocolitoare a Bacăului cu firma Spedition UMB. I-am reamintit domnului senator la ședință și o fac și acum pentru opinia publică faptul că am mai asistat la filmul cu semnarea contractului de lucrări. Se întâmpla pe 1 aprilie 2015. Tot domnul Benea, împreună cu Victor Ponta și Lucian Șova ne-au servit o păcăleală de zile mari împreună cu o firmă din Turcia. Absolut întâmplător sau poate că nu, semnarea contractului s-a făcut imediat după ce domnul Ponta s-a întâlnit cu amicul său, Recep Erdogan. Domnul Benea scria atunci, tot triumfalist, pe Facebook, în turcește. Doar că “bașalirar” nu a fost o veste bună ci o țeapă plătită în avans, adică peste 70 de milioane de lei. Trebuie menționat că și la acel moment, cea mai bună ofertă a fost cea prezentată de firma Spedition UMB.

            2.Pe subiectul A13 s-au iscat multe polemici în mod artificial, tocmai pentru a distrage atenția și a nu observa incapacitatea acestui guvern de a derula investiții în zona Moldovei. Nu este nevoie de lobby-ul ONG-urilor, de semnăturile parlamentarilor pentru a demara investițiile atât de necesare în infrastructura mare a acestei regiuni văduvite, ci doar de determinare și de competență. Consider că guvernarea PSD-ALDE are alte priorități. PSD are majoritate parlamentară confortabilă, are guvern, beneficiază de toate instrumentele ca să dezvolte zona Moldovei. Doar că singura lor preocupare este justiția. Atâta vreme cât acești indivizi vor fi la guvernare, niciun metru de autostradă, fie ea Bacău-Brașov sau Iași-Tg Mureș, nu va fi turnat. În ultima perioadă, au mai aruncat pe piață o găselniță: parteneriatul public-privat. Adică săracii României să fie nevoiți să plătească taxă dacă vor să meargă pe autostradă. De altfel, incapacitatea guvernului este recunoscută de comisarul european, Corina Crețu. De nenumărate ori, comisarul a declarat public faptul că nu s-au depus documentațiile pentru niciuna dintre autostrăzi. Asta în ciuda faptului că, în viziunea Comisiei Europene, ambele sunt prioritare. Pe exercițiul bugetar 2014-2020, Moldova beneficiază de aproximativ două miliarde de euro. La acestea se adaugă fondurile de coeziune.

            3.Aeroportul Bacău a rămas cu cel puțin 10 ani în urmă. La inițiativa lui Dragoș Benea, deși existau fonduri europene, majoritatea PSD din consiliul județean condus de șeful PSD a decis concesionarea aeroportului către una dintre firmele controversatului om de afaceri Nelu Iordache. În 2008 Aeroportul Bacău deservea de trei ori mai mulți pasageri decât cel din Iași. Astăzi, după ce a făcut investiții în ultimii 10 ani de cca. 50 milioane de euro, aeroportul Iași deservește peste un milion de pasageri în timp ce Bacăul are circa 400.000 de pasageri. Totodată, Iași are mai mulți operatori, mai multe destinații iar acum se lucrează la documentație pentru realizarea unui cargo. La momentul în care domnul Benea împreună cu subalternii domniei sale din partid au decis concesionarea aeroportului, eu am votat împotrivă și am luat atitudine public, anticipând eșecul demersului pesediștilor.

            4.CRAB prezintă o mare problemă a județului și municipiului Bacău. În ultimii doi ani, de când PSD, prin marioneta domnului Benea, a preluat conducerea primăriei, am avut parte de mai multe avarii la conducta de apă de la Valea Uzului decât în toți anii precedenți la un loc. Nici în perioada în care conducta nu fusese reabilitată parțial nu au fost atâtea probleme. După ultima avarie majoră, cea din luna iulie 2018, am cerut doamnei Nina Chiper, directorul CRAB, prezentarea în consiliul județean (județul Bacău este acționar la CRAB) a unui raport de activitate. Nici până în ziua de astăzi nu a binevoit doamna director să îl prezinte. Pentru buna informare a cetățenilor județului, doamna Chiper a ajuns în funcția de director după perioada pretecută în subordinea domnului Benea, la consiliul județean. Ar fi interesant să aflăm de ce a plecat atât de repede din funcție domnul Ion Bejan, prezentat de cei de la PSD pe post de mare manager, salvator al CRAB, după demisia lui Răzvan Găină. Și tot la capitolul explicații ar fi și felul în care s-au făcut lucrările la modernizarea conductei. Domnul Necula amenința cu o plângere penală. S-a pus batista pe țambal imediat după intervenția publică a șefului PSD.

            Acestea sunt unele dintre realitățile județului pe care domnul Benea evită să le evidențieze.

            Petrică Mihăilă, consilier județean PNL.

            Dacul din Straja care trezește prin teatru conștiința de român în Italia

            După felul în care se îmbracă și după felul în care se poartă pare un dac autentic, coborât de pe Columna lui Traian. Poate chiar este – cel puțin așa susține că se simte, deși își laudă și conștiința de român, mai ales după ce acum peste 17 ani a ajuns, ca mulți alți români, în Italia.

            Acolo a dat piept cu statutul de emigrant, iar din 2016 s-a hotărât să militeze prin manifestări artistice pentru a le aminti tuturor ce înseamnă să-și păstreze intactă conștiința de sine, conștiința de români. A înființat o trupă de teatru la Genova, în inima cartierului istoric al orașului, în care a adunat la un loc numai tineri din comunitățile de străini, tineri actori străini.

            Dacul din Italia se numește Laurențiu Iordache și a decis să-și pună în practică visul de a lansa un teatru adevărat și de a începe o lungă carieră actoricească.

            De unde și cum a ajuns, domnule Iordache, în anii noștri un dac tocmai în Italia.

            Din satul Straja, comuna Asău, unde a fost cu o sută de ani în urmă primul post-control până la granița cu Imperiul Austro-Ungar. De aceea am în minte și în suflet ideea de a ține cu orice preț vie și în străinătate ideea de străjer, de a veghea pe cât posibil la păstrarea valorilor spirituale ale poporului român. Eu aș vorbi însă în primul rând nu de România, ci de Dacia.

            Cu toată dificultatîțile vieții din diaspora, este totuși posibil ca în comunitățile celor plecați sau care experimentează viața de emigrant să se organizeze unele manifestări culturale și religioase proprii, evident în arealul cultural și religios italian în cazul meu. Pentru că mentalitatea de român ajunsă în acel ocean de străinătate implică și un procent de conștiință de sine, de a fi sau a nu fi. Acolo eu sunt român, dar pot fi ușor asimilat. Acolo unde noi am fost împinși, de fapt, sistematic de cei care ne conduc, inclusiv la nivel mondial.

            Este posibil ca emigrantul să-și țină, să-și împrospăteze și să-și alimenteze calitățile lui originale din țara de unde a plecat. Totul ține de voință. Iar eu susțin aceasta după 17 ani de Italia, unde am venit, ca tot românul la muncă. Dacă trăiești mult timp în altă țară există pricolul de a ți se șterge identitatea culturală.

            Din asemenea considerente ați decis să întreprindeți ceva.

            Acum câțiva ani am înființat în Genova o asociație culturală numită „Teatro Diaspora”, al cărei țel este ca la nivel planetar să implice cât mai multe persoane. Am compus, am regizat și am interpretat mai multe scenete, între care și „Coliba unchiului Tom”, de exemplu, care are un ușor caracter religios, dar și utopic și antirasist, pe care am prezentat-o la invitația Oficiului de manifestări culturale din Porto Antico timp de 30 de minute.

            Sceneta a vut un răsunet extraordinar. În ea, sclavii erau negrii, imperialistul eram eu, un alb, iar mesajul a fost de a arăta lumii că un contrast între albi și negri este inutil. Am vrut să arăt duritatea și comportamentul ironic devastator al imperialistului alb față de oamenii negri. În finalul scenetei este răzbunarea negrului față de imperialist. La aceasta, sutele de spectatori din piața în care jucam au izbucnit în aplauze. Eu am scris sceneta, eu am regizat-o și s-a jucat cu studenți angolezi. Ei au înțeles mesajul scenetei și l-au făcut cunoscut tuturor: nu culoarea pielii face un om suprior altuia.

            Am făcut și alte scenete: una pe teme religioase, alta pe replica dată de Decebal lui Traian când a venit în Dacia. „Cine sunteți voi?” – l-a întrebat Decebal. „Stăpânii lumii!” – a fost răspunsul. Iar replica regelui dac a fost „Veți fi când noi nu vom mai fi!”.

            La spectacolele noastre vin și români, dar eu mizez mai mult pe prezența străinilor, care trebuie să ne cunoască mai bine. Să ne înțeleagă.
            Cât voi sta în Italia voi face activitate artistică pentru a ne menține trează conștiința de români, impotrva tendințelor de a ni se spăla identitatea noastră.

            Răspund românii din Italia chemărilor, îndemnurilor dumneavoastră la unitate, la păstrarea conștiinței de român?

            Răspund majoritatea, dar sunt interese și interese. Am dovezi că cineva nu are toată deschiderea spre o colaborare constructivă, demonstrativă în zona culturală vizată de noi. Dar nu majoritatea românilor intră într-o asemenea categorie.

            Mulți tineri au crescut în Italia, chiar s-au născut acolo. Mai au ei conștiință de români?

            Am descoperit chiar într-o comunitate de lângă Milano, la Varese, copii educați de profesori locali, dar care știu că sunt români. Pe una dintre fetele de acolo am adus-o în trupa noastră și va juca într-o scenetă în rolul Reginei Dacilor.

            Alți copii vor interpreta cântece. Comunitatea este destul de mare acolo, de circa 3.500 de persoane, dar oamenii au conștiință de români. Parcă mai mult ca unii din Genova, unde sunt multe interese egoiste. Este acolo o luptă între egoismul religios și cel social. Biserica de acolo nu ne primește cu teatrul nostru. Deși cu sceneta „Cerșetorul din Bethleem” acolo am ridicat, odată, sala în picioare.

            Ziua Culturii Naţionale. 169 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu

            Data de 15 ianuarie a fost desemnată „Ziua Culturii Naţionale”, care marchează şi naşterea poetului naţional al românilor, Mihai Eminescu, de la a cărei naştere se împlinesc 169 de ani – poet care a influenţat în mod covârşitor cultura naţională.

            Universalitatea poetului Mihai Eminescu a fost recunoscută de UNESCO fiind ales de această organizație internațională poetul anului 2000. NASA (National Aeronautics and Space Administration) a atribuit numele său unui crater de pe planeta Mercur. Poemul „Luceafărul” se află în Guiness Book of Records, iar Academia Recordurilor Mondiale (World Records Academy) a omologat această creație lirică drept cel mai lung poem de dragoste din lume, având 98 de strofe. Poetul sufletului românesc va fi sărbătorit în toate instituţiile de cultură din judeţul Bacău, prin organizarea de expoziţii, seri de poezie şi muzică, dezbateri de nivel academic. În această pagină vă oferim principalele repere din bogata agendă aniversară.

            „Citiţi. Citind mereu, creerul tău va deveni un laborator de idei şi imagini, din care vei întocmi înţelesul şi filosofia vieţii.” (Mihai Eminescu)

            Universalitatea operei lui Mihai Eminescu

            Ziua Culturii Naţionale va fi marcată la Centrul de Cultură „George Apostu” prin organizarea manifestării „Iar deasupra tuturora…”, marți, 15 ianuarie 2019, ora 17.00, la sediul instituției.
            Evenimentul reprezintă un moment special de reflecție asupra valorilor naționale și vizează omagierea poetului Mihai Eminescu, marcând împlinirea a 169 de ani de la naştere și, în același timp, debutul manifestărilor culturale ale instituției ce se vor desfăşura în 2019.

            În seara de 15 ianuarie 2019, vor susține comunicări despre universalitatea operei lui Mihai Eminescu, despre provocările actuale ale limbii române, dar și ale istoriei, Eminescu și românitatea, cultivarea identităţii naţionale: prof. Constantin Călin, critic și istoric literar, publicist de elită al Bacăului (și nu numai); prof. Ștefan Munteanu, pasionat al operei lui Mihai Eminescu și autor al mai multor articole, având ca problematică centrală existența creatoare a marelui poet; lect. univ. dr. Adrian Jicu, manager al Bibliotecii Județene „Costache Sturdza”, Bacău; Dan Petrușcă, poet și eseist, profesor de limba și literatura română la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu” Bacău.

            Programul serii va continua cu recitalul susținut de Cvintetul „Grupetto”, format din: Ciprian Sicinschi – vioara I, Alexandru Timilie – vioara a II-a, Ilinca Sbanțu – violă, Liviu Mera – violoncel şi Stelian Dima Resmeriță – contrabas.

            Artă, poezie şi muzică, la Galeriile „Alfa”

            Tot marți, 15 ianuarie 2019, la ora 14.00, la Galeriile de Artă „Alfa”, va fi sărbătorită „Ziua Naţională a Culturii”. Vernisajul expoziției și lansarea catalogului „Artiști plastici băcăuani în colecțiile Muzeului de Artă Bacău” vă vor încânta privirea iar muzeografii vor desluși poveștile și realitățile fiecărui artist evocat în pagini, cât şi în expoziţia cu lucrări ale artiştilor cuprinşi în album. Se va vorbi despre poetul inimilor noastre, Mihai Eminescu, vor fi evocate crâmpeie din viața celui mai simbolist dintre poeții români – George Bacovia, se vor citi scrisorile de amor dintre Veronica Micle și „Eminul ei iubit”, pe fundalul muzicii folk. O invitaţie la pictură, vers, muzică, toate sub mantaua culturii naţionale.

            Eminescu, sărbătorit în Catedrala „Înălţarea Domnului”

            La Catedrala „Înălțarea Domnului” din Bacău, de la ora 12.30, va avea loc manifestarea cultural-artistică „Poezia religioasă a lui Eminescu”. Evenimentul este organizat de Protopopiatul Bacău, ASCOR, ATEB
            (Asociația tinerilor și elevilor băcăuani), Asociația Părinților pentru ora de religie și Alianța părinților. Programul dedicat copiilor și tinerilor din Bacău va fi deschis de scriitorul Cornel Galben care va vorbi despre sentimentul religios în poezia lui Eminescu, după care preotul Marian Vătămănescu va prezenta

            un „Colind pentru Eminescu” (pe muzică de Maria Mocanu, versuri: Arcadie Suceveanu). În continuare, scriitoarea Tincuța Horonceanu Bernevic va
            interpreta un colaj din poeziile lui Eminescu. Scriitorul Liviu Chiscop ne va invita la o nouă lectură a lui Eminescu, iar actrița Mihaela Murafa și copiii actori Ioana Teodora Marcu şi Theodor Paris vor susține un recital din poezia religioasă a lui Eminescu.

            De Ziua Culturii Naţionale, vizitarea expoziţiilor este gratuită

            Natura, prin reprezentări vegetale sau faunistice, apare în multe dintre scrierile lui Eminescu, iar pentru a vă afla mai aproape de natura iubită de poetul național, de codri, de faună sau de stele, Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” invită băcăuanii să viziteze expozițiile de la Muzeul de Științele Naturii, Vivariul, Observatorul Astronomic „V. Anestin” și Casa Memorială „Ion Borcea”.
            În data de 15 ianuarie 2019 vizitarea expoziţiilor este gratuită, cu excepţia celei de reptile vii, de la Vivariu.

            „Era o frumuseţe! O figură clasică încadrată de nişte plete mari negre; o frunte înaltă, senină; nişte ochi mari – la aceste ferestre ale sufletului se vedea că cineva este înăuntru; un zâmbet blând şi adânc melancolic. Avea aerul unui sfânt tânăr coborât dintr-o veche icoană, un copil predestinat durerii, pe chipul căreia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.”
            Ion Luca Caragiale

            Busturi ale poetului Mihai Eminescu în judeţul Bacău

            Municipiul Bacău: Parcul „Cancicov” (operă semnantă de Gheorghiţă Alexandru – 1965); Colegiul „Mihai Eminescu” (retras în holul instituţiei de învăţământ, realizată de sculptorul băcăuan Gheorghe Zărnescu – 2000).
            Municipiul Oneşti: Efigia lui Eminescu (autor Costel Eremia Grigorescu), clasată pe locul 19 într-un top internaţional întocmit de publicaţia de artă online Boredpanda, din 160 câte au intrat în clasamentul „Cele mai frumoase şi ingenioase statui din lume”.
            Oraşul Comăneşti: în faţa Bibliotecii orăşeneşti.
            Oraşul Slănic Moldova: parc (autor Vasile Aciobăniţei, 1964)
            Lipova: în curtea Şcolii Gimanziale, unde a fost revizor şcolar Mihai Eminescu (autor Gheorghe Zărnescu).
            În România (în aproape toate oraşele mari) şi în lume (Montreal, New York, Munchen, Elveţia, Paris, Cernăuţi, Ungheni, Bălţi, Chişinău etc.) sunt peste 100 de statui şi busturi ale poetului Mihai Eminescu, o parte fiind adunate în paginile unui volum de excepţie, semnat de Silvia Ciobanu, apărut în 2015. Pe o contracopertă este un citat din Ion Luca Caragiale, iar pe ultima fotografia efigiei lui Mihai Eminescu din Oneşti, alături de un frumos text: „La intrare în Oneşti, dinspre Oituz, Eminescu te întâmpină victorios că ai ajuns cu bine. Făcut numai din fier forjat, este o adevărată arhitectură… Sculptura intră în topul celor mai originale sculpturi din lume.”

            Sărbătorirea Zilei Culturii Naționale la Onești

            Ziua Culturii Naționale, ce este sărbătorită în fiecare an la 15 ianuarie (fiind ziua în care s-a născut ”Luceafărul” poeziei românești, Mihai Eminescu), prilejuiește la Onești desfășurarea a două evenimente deosebite. De la ora 12.00 la Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” va avea loc un recital la care participă elevi ai Colegiului Național de Artă ”George Apostu” din Bacău. Astfel, în cadrul unui parteneriat încheiat între Colegiul Național ”Grigore Moisil” din Onești, Colegiul Național de Artă ”George Apostu” și Biblioteca Municipală ”Radu Rosetti” vor concerta Iustina Iacob (violoncel), Rariș Butnaru (violoncel) – ei fiind îndrumați de prof. Codrin Stan și Emma Gherganu și Elena Gurău (flaut – prof. îndrumător Georgiana Cantemir). La pian va fi prof. corepetitor Ozana Kalmuski Zarea iar programul cuprinde prezentarea mai multor lucrări simfonice. De la ora 15, în organizarea Cenaclului literar – artistic ”George Călinescu” și a Bibliotecii Municipale ”Radu Rosetti” la această instituție se va desfășura colocviul ”Voi sunteți urmașii Romei?”. La acest colocviu sunt așteptate cu mult interes intervențiile profesorilor Emilia Boghiu, Gabriela Gârmacea, Bogdan Florin Romandaș, Valentin Rădulescu, Ștefan Epure. Colocviul, la care mai participă prof. Vasile Momanu, subinginerul Corneliu Cristea, dr. Adrian Boros și alții are ca moderatoare pe prof. Adina Mitroiu și este dedicat Zilei Culturii Naționale. (Ion Moraru)

            Norii…

            Lui Mihai Eminescu

            Se strâng pe cer, în pripă,
            Şi-n joacă se-nconjor,
            Se prind de o aripă,
            Se fugăresc în zbor.
            Şi, din nalt, ca din cofiţă,
            Plouă flori de romaniţă.

            Mai apoi, către amiază,
            Se întind, maiestuos,
            În lungi umbre ce durează,
            Bombănind morocănos.
            Şi, din nalt, ca dintr-un cufăr,
            Plouă florile de nufăr.

            Se răsfiră-acum în zare
            Şi se risipesc timid,
            Parcă ruşinaţi de soare,
            În mici pâcle se divid.
            Şi, din nalt ca dintr-o glastră,
            Plouă floarea cea albastră.

            Către seara răcoroasă,
            Se cuprind în braţe strâns,
            Întunericul se lasă,
            Norii picură a plâns.
            Şi, din nalt, ca dintr-o salbă,
            Plouă-acum cu floare albă.

            Pe când Luna se arată,
            Palidă, pe-a nopţii cale,
            Pe-o potecă înstelată,
            Trece un Poet, agale…
            Şi, din nori mânaţi de zei,
            Plouă-acum cu flori de tei.

            Mihai, file din poveste, s-a pierdut în depărtare…
            De-atunci, trecutul secol stă cu basmele pe creste
            Şi visează, în solfegii, doruri lungi sfâşietoare
            Cu Luceafărul de ziuă luminând în neuitare…
            Mihai, file din poveste…
            Şi doar lira lui se-aude, îngânând în constelaţii,
            Pe când flori de tei, din nalturi, cad umplând a vremii spaţii.
            Mircea Constantin Jurebie

            Bătălie ca la Rovine pentru un loc de parcare

              foto Gabriel Gantz

              De vineri, de când a nins puternic în Bacău, proprietarii de autoturisme au intrat într-o competiție acerbă pentru a pune mâna pe un loc de parcare. Și nu orice fel de loc de parcare, ci pe unul gata deszăpezit de alții.

              Pentru că, aparent, în Bacău este criză de lopeți, și numai câțiva automobiliști au îndrăznit să iasă, după furtună, să curețe locul din fața blocului pe care au parcat mașina. Alții, mai tupeiști, vin și parchează autoturismele pe locurile deja curățate, ceea ce duce, inevitabil, la conflicte.

              Unii își marchează locurile deszăpezite cu bidoane de plastic, cu benzi reflectorizante sau cu mesaje scrise, alții nu se dau în lături nici să se ducă la ușa celui care a parcat pe locul curățat și să-i ceară, de la obraz, să-și mute mașina iar alții ridică ștergătoarele sau pun bulgări de zăpadă pe capota celui „vinovat”.

              „Minte diabolică! Cum să faci așa ceva, să distrugi ștergătoarele?! Am și eu un loc de parcare unde obișnuiesc mereu să parchez, au mai parcat și alții dar nicidecum nu suntem stăpâni pe un loc de parcare încât să distrugem mașina omului! Este domeniu public, primul ce găsește loc să parcheze, poate parca. Am dat la lopata să îmi scot mașina din parcare; asta e”, spune Mihaela Maria Mucenic.

              „Eu am avut mașina pe același loc unde o parchez și înainte de a veni zăpada. Am scos mașina am plecat la muncă și când am venit, toată lumea a aruncat zăpada pe acel loc..Ei, eu acu’ ce să fac, să ma apuc de spart parbrize ,cauciucuri, să le rup ștergătoarele?! Am luat lopata și mi-am făcut alt loc”, povestește Cristi Costache.

              O aniversare dăruită Asociației Betania

                În acest an, Mara Matei a decis să dăruiască Asociației „Betania” ziua sa de naștere. Concret, își roagă prietenii și familia să transforme darurile destinate ei într-un gest de sprijin pentru Centrul de Integrare a Tinerilor (CIT) înființat, administrat și susținut financiar de Asociația „Betania”.

                Mara Matei a fost manager la SOS Satele Copiilor România, apoi manager pentru relații publice și comunicare la Asociația „Lumina”, iar acum este manager de proiect la „Terre des hommes”, împreună cu care, în 2018, a făcut lucruri minunate pentru copiii din mediul rural.

                Mara a fost implicată mereu în susținerea proiectelor sociale, prin urmare este firească apropierea pe care o manifestă pentru cei aflați în suferință, dar și pentru organizațiile care se încăpățânează să lupte (cu birocrația, indiferența și lipsa resurselor) pentru a face ca viața semenilor să fie un pic mai bună.

                Cel mai frumos cadou!

                „Pe 1 februarie împlinesc 40 ani. Mi-am dat seama că cel mai important lucru pentru mine a fost educația și de aceea mi-am propus să susțin și să dăruiesc educație”, mărturisește Mara Matei. Prin urmare, a hotărât să-și dăruiască ziua de naștere unei cauze care îi este dragă: Centrul de Integrare al Tinerilor.

                „28 de tinere aflate în situații de risc social primesc sprijin în fiecare lună în cele două Centre de Integrare a Tinerilor ale Asociației Betania”, arată Mara. CIT le asigură un loc stabil pentru maximum doi ani, perioadă în care li se oferă posibilitatea să își formeze deprinderile de viață independentă, să își cultive capacitățile și aptitudinile pentru muncă și să își educe abilitățile de comunicare și relaționare.

                „Cel mai frumos dar pe care mi-l puteți face este să fiți alături de mine și, în loc să îmi faceți un cadou, să donați banii pentru educația acestor tinere. Visele lor sunt în mâinile noastre”, spune Mara. Dacă vă place ideea și vreți să ajutați CIT, intrați pe pagina de facebook a Marei Matei, deschideți asociatiabetania.galantom.ro și donați. Suma va ajunge direct în contul asociației. Ziua de naștere a Marei e 1 februarie.

                Cinci sfaturi pentru o viață mai lungă a bateriei

                Telefoanele au devenit indispensabile pentru oricare dintre noi. Fie că le folosim pentru poze, reţele sociale, cumpărături online sau doar pentru simple conversații cu cei apropiaţi, telefoanele sunt nelipsite din viaţa noastră de zi cu zi. Mai degrabă ne uităm portofelul când plecăm de acasă, decât să uităm telefonul şi suntem foarte dezamăgiţi când bateria telefonului se descarcă foarte repede. Bateria telefonului este foarte importantă pentru noi.

                1. Cicluri scurte de încărcare

                Specialiştii recomandă să îţi laşi telefonul să se descarce până la 90%, iar apoi îl vei încărca pentru a-i asigura între 3.750 şi 4.700 de cicluri de încărcare. Deşi e cea mai bună metodă de a prelungi durata de viaţă a bateriei telefonului este aproape imposibil de pus în practică din diverse considerente. Astfel, dacă iţi vei lăsa telefonul să se descarce până la 75% şi apoi îl vei încărca, bateria va rezista la 2.000-2.500 de încărcări complete.

                Dacă vei alege să-l încarci de la 50%, îţi vei asigura între 1.200-1.500 de încărcări pentru bateria telefonului tău. În ultimul rând, cea mai proastă variantă ar fi să îţi pui telefonul la încărcat după ce s-a descărcat complet. Astfel, bateria telefonului va rezista la 300-500 de cicluri de încărcare.

                Cu toate acestea, după numărul respectiv de încărcări complete, telefonul poate fi folosit în continuare, dar bateria acestuia îşi va pierde mare parte din capacitate. În condiţii ideale de încărcare, bateria unui telefon este creată să te ţină între 3-5 ani.

                2. Folosiţi accesoriile originale

                Încearcă pe cât posibil să folosești încărcătorul pe care l-ai primit în momentul în care ai achiziţionat telefonul, pentru o bună funcţionare a bateriei. În cazul în care ți s-a stricat încărcătorul sau l-ai pierdut, cumpără altul nou de la unul dintre retaileri cunoscuţi, cu o bună reputaţie. Evită pe cât de mult posibil micii comercianţi, chiar dacă au preţuri mai bune. Folosind accesorii contrafăcute, durata de viaţă a bateriei telefonului se scurtează.

                3. Încărcatul peste noapte

                Încărcarea telefonului peste noapte nu este chiar cel mai indicat lucru, dar stilul de viață al celor mai mulți dintre noi ne obligă să recurgem la astfel de practici. Dacă mergi pe varianta încărcatului pe timpul nopţii, este bine ştiut că folosirea încărcătorului original previne supraîncălzirea.

                De asemenea, specialiştii recomandă scoaterea telefonului din husă sau din oricare alt accesoriu care ar putea duce la supraîncălzirea acestuia. În ceea ce priveşte încărcătorul, este recomandată scoaterea lui din priză în momentele în care nu este folosit, pentru o mai bună şi îndelungată funcţionare.

                4. Luminozitate,Wi-Fi, GPS

                Cu siguranţă îţi doreşti ca bateria telefonului să te ţină măcar până ajungi acasă, dacă nu ai încărcătorul la tine. Dar există câteva trucuri care îţi vor permite și îţi conservi bateria telefonului mai bine. Redu luminozitatea telefonului la minim, dacă nu eşti în situaţia de a avea nevoie de un ecran mai luminos. Mai mult, reducerea luminozității este recomandată pentru a nu afecta vederea.

                Dezactivează datele mobile şi Wi-Fi-ul în momentele în care nu ai nevoie de ele. De asemenea, poţi dezactiva GPS-ul, modul Avion sau bluetooth-ul, dacă nu ai nevoie de ele chiar în momentul acela. Mai mult, un wallpaper animat îţi va consuma bateria înainte să îţi dai seama.

                Specialiştii mai recomandă şi închiderea aplicaţiilor din fundal, care au fost folosite cândva, dar nu sunt folosite în prezent şi cu toate acestea consumă baterie.

                5. Actualizarea software-ului

                Probabil nu te-ai gândit niciodată că lipsa de actualizare a sistemului de operare poate scurta durata de viața a bateriei. Dar, da, este adevărat. Fie că foloseşti Android sau poate iOS, sistemul de operare al telefonului tău trebuie să fie în pas cu ultimele actualizări de software, în caz contrar trebuie să te aştepţi ca bateria telefonului tău să ţină mai puţin.

                Donare de sânge pe bază de smartphone

                  Dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău

                  În Bacău se implementează un sistem-pilot care anunță pe telefon potențialii donatori atunci când este nevoie urgentă de sânge în spitale.

                  Semne bune anul are pentru Centrul de Transfuzii Bacău. Și asta pentru că, în ciuda scăderii unor indicatori, lucrurile sunt așezate pe un făgaș promițător. Cea mai grea problemă în anul recent încheiat a fost confruntarea cu virusul West Niles care a închis pentru o perioadă ușile centrului. Cu toate acestea, în 2018 s-au întâmplat lucruri bune, încheiate cu implementarea experimentală a unui soft de programare online care în momentul de față este funcțional.

                  Donorium, aplicație pentru programare online

                  O altă noutate absolută o constituie noua aplicație donorium. Aceasta se poate instala pe telefon și prin aceasta donatorii se pot programa online la ora și la data care doresc. Sistemul a fost implementat din luna decembrie în București și în județele Constanța, Prahova și Bacău, urmând ca după o perioadă de probă în care să se demonstreze utilitatea aplicației, să fie extins în toată țara.

                  Cei care folosesc această aplicație au prioritate în sala de donare, respectând practic programarea online. „Nu sunt foarte mulți cei care folosesc această aplicație pentru că lumea încă nu a aflat de ea. Aceasta însă, ne ajută foarte mult”, a declarat dr. Adriana Ghindă. „Donorium” poate fi downladat și instalat de pe aplicații, ca orice alt soft.

                  Aplicaţia Donorium conectează în timp real nevoile centrelor de transfuzii cu disponibilitatea donatorilor şi facilitează comunicarea dintre donatori şi centre. Astfel, aplicația anunță potenţialii donatori când este nevoie de sânge în oraşul lor, reduce timpul de aşteptare pentru donatori şi crează un flux constant de donatori prin programarea la donare, direcționează donatorii către cel mai apropiat centru de transfuzii prin navigare GPS.

                  În același timp, aplicația promovează importanţa donării de sânge și informează cu privire la procesul de donare. Aplicația se poate descărca pentru iPhone și telefoanele cu Android din magazinele de aplicații.

                  Au început anul cu dreptul

                  Activitatea în 2019 a început cu dreptul pentru Centrul de Transfuzii Bacău, care în prima săptămână a avut 204 de donatori. Ieri, până la ora 11.00, în ciuda vremii neprielnice, 20 de persoane au trecut pragul centrului pentru a dona sânge. Rămânând în zona cifrelor și a statisticilor, trebuie subliniat faptul că, în anul 2018 la Centrul de Transfuzii Bacău s-au prezentat 8447 de donatori, cu 147 mai puțin față de anul 2017.

                  „Această scădere a fost cauzată de apariția virusului West Niles, dar am reușit să compensăm cu caravanele mobile din județ”, a declarat dr.Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău. Mai exact, în 2018 au fost efectuate 36 de caravane mobile de colectare față de 27, câte au fost în 2017. Cu toate acestea, centrul din Bacău stă destul de bine comparativ cu alte centre din țară care s-au plâns de scăderi mai mari. Îmbucurator este faptul că în 2018 s-au înregistrat 2418 de donatori inițiali, adică persoane care nu au mai donat niciodată. În același timp a crescut numărul donatorilor cu vârste între 18 și 20 de ani.

                  „Asta ne arata că tinerii se mobilizează și vin la donare, un rol important avându-l în acest sens câteva campanii derulate împreună cu organizații de tineret și nu numai, cum ar fi Bronx și Auchan”, a subliniat dr. Adriana Ghindă.

                  Deficit de personal

                  În ciuda acestor cifre și a lucrurilor îmbucuratoare, la Centrul de Transfuzii din Bacău nu toate sunt pe roze. Problema cea mai arzătoare este aceea a lipsei de personal. În momentul de față, Centrul de Transfuzii Bacău operează cu un biolog, un chimist, un medic de laborator, 11 asistente, un director și două persoane Tesa, personalul auxiliar pentru curățenie fiind asigurat printr-un serviciu externalizat. „Toate centrele din țară au această problemă. Noi suntem la o treime din necesar. Ar trebui, conform unei anexe din OG 1778 din 28 decembrie 2016, să avem 5,5 medici, 36 de asistente, etc”, a explicat șefa centrului băcăuan care a precizat că numarul angajaților se calculează după o formulă în funcție de colecta din anul precedent.

                  În ciuda vremurilor grele, a lipsei acute de fonduri, cei de la Centrul de Transfuzii Bacău au reușit să se ocupe și de infrastructură. Între lucrările efectuate, au fost schimbate tâmplăria și geamurile de pe casa scărilor, care datau din 1965, de când s-a construit clădirea, au fost mutate două laboratoare și amenajate complet, s-au făcut igienizări și s-a dat cu var. „E destul de greu să te descurci atunci când nu ai bani. Chiar dacă am avut ceva fonduri proprii, și acelea au trebuit folosite cu aprobare. Eu consider că am făcut câte ceva, lucruri care se impuneau. Mai sunt foarte multe de făcut, dar…”, a mai spus directoarea Ghindă.

                  Beneficiile donarii de sânge

                  „În primul rând, donatorii au un beneficiu pentru sănătate, maladiile transmisibile prin sânge fiind testate la fiecare donare. Odată pe an, donatorii pot beneficia de analize complete, au ziua respectivă liber de la locul de muncă, primesc șapte bonuri valorice de masă de 9,57 lei fiecare bon, precum și abonament gratuit pentru o lună pe o linie cu transportul comun, în luna următoare donarii.”
                  Dr. Adriana Ghindă, directorul Centrului de Transfuzii Bacău

                  Atac și contra-atac

                  Răzvan Bibire

                  Clasa politică a preferat să vorbească foarte puțin despre problema legalității menținerii în funcție a șefului Marelui Stat Major. S-au schimbat niște replici, s-au ridicat niște sprâncene, dar subiectul nu a fost disecat, nu s-a făcut scandal.

                  Deși, decretul prezidențial, în absența aprobării Guvernului este ilegal. Puțin mai târziu, aflăm că un contract referitor la cumpărarea unor corvete ajunge la procurori, fiind denunțat pe motiv că s-ar fi făcut ceva presiuni.

                  Nu se spune mai mult, se face puțin scandal politic, dinspre PNL, dar lucrurile sunt păstrate în continuare sub obroc. Este „trântirea” contractului de înzestrare a Armatei cu corvete un răspuns la modul in care președintele a impus menținerea in funcție a șefului MStM? Iar această prelungire are legătură cu contractul?

                  Înainte să încercăm să dăm un răspuns, să ne amintim un episod. Cel al furtului de arme dintr-un depozit al Aviației. O găinărie care, însă, s-a finalizat cu demiterea șefilor Aviației Militare și a structurilor sale informative. Practic, Aviația Militară a fost decapitată într-un moment în care se decidea alegerea viitorului avion de vânătoare al Armatei Române.

                  Șefii schimbați se pronuntasera împotriva achiziției de F16 la mâna a două. Noua conducere nu s-a mai împotrivit deciziei de a cumpără avioane doar cu puțin mai performanțe decât MiG-urile la care se renunța.

                  Contractele de înzestrare a Armatei sunt un blestem pentru militari și o afacere bănoasă pentru civili. Încă de pe vremea monarhiei – să ne amintim de afacerea Skoda – înzestrarea Armatei a însemnat două lucruri: comisioane babane pentru intermediari și condamnarea militarilor să lupte cu arme proaste, învechite sau fără muniție suficientă.

                  De aceea și nebunia aceasta de a aruncă banii pe armament fără să se respecte legislația și fără o prioritizare. Ne putem aminti, de exemplu, cum Parlamentul a aprobat achiziția sistemelor Patriot fără licitație și fără offset. Ne putem aminti, dar o facem degeaba.

                  Unde se depozitează zăpada din oraș

                    Echipele de intervenție acționează din această dimineață pentru îndepărtarea și transportarea zăpezii din oraș.

                    În cursul zilei se intervine în zone care nu prezintă un trafic aglomerat, urmând ca începând cu ora 20:00 un număr de 43 de utilaje (autocamioane și încărcătoare frontale) să intervină pe toate arterele din oraș pentru degajarea zăpezii.

                    Aceasta va fi depozitată în locații agreate de APM (terenul SC Transport Public SA – str. Narciselor, terenul atelierelor mecanice de la Autogară – Str. I.L.Caragiale, terenul SC Letea SA – Izvoare, terenul SC Agricola SA – zona Selgros, terenul municipiului Bacău – str. Ștefan Gușă).

                    Stocurile de antiderapant si clorura sunt asigurate iar astăzi s-au primit 50 t de sare și 100 t de antiderapant.

                    COD GALBEN de vânt puternic şi viscol

                    Conform prognozei Administraţiei Naţionale de Meteorologie, în intervalul 14 ianuarie, ora 14:00 – 16 ianuarie, ora 20:00, în toată zona de munte vântul va prezenta intensificări, în general cu viteze de 65 – 80 km/h şi temporar va ninge. Ninsorile vor fi mai intense în noaptea de marţi spre miercuri (15/16 ianuarie), în special în Carpaţii Occidentali, vestul Carpaţilor Meridionali şi nordul Carpaţilor Orientali, unde local se vor acumula cantităţi de 10 – 15 l/mp.

                    Temporar, pe creste, vântul va sufla tare cu rafale de peste 100 – 120 km/h, la începutul intervalului în Carpaţii Meridionali, apoi şi în restul masivelor, viscolind şi troienind zăpada, determinând scăderea semnificativă a vizibilităţii.

                    Judeţele vizate de Codul galben sunt: Satu Mare, Maramureş, Botoşani, Suceava, Neamţ, Mureş, Harghita, Bacău, Braşov, Covasna, Vrancea, Buzău, Prahova, Dâmboviţa, Argeş, Sibiu, Vâlcea, Alba, Hunedoara, Gorj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Arad, Bihor, Sălaj, Cluj şi Timiş.

                    Pe de altă parte, în perioada 14 ianuarie, ora 14:00 – 16 ianuarie, ora 20:00, va fi în vigoare o informare de vreme rea, valabilă la nivelul întregi ţări. Astfel, în majoritatea regiunilor, local şi temporar vor fi intensificări ale vântului, în general cu viteze la rafală de 45 – 55 km/h accentuând senzaţia de rece, iar izolat şi trecător, în special în Transilvania şi Moldova, zăpada va fi spulberată.

                    Pe parcursul zilei de miercuri (16 ianuarie), îndeosebi în regiunile sudice şi centrale, rafalele vor atinge pe arii restrânse 60 – 65 km/h. În vestul, nordul şi centrul ţării, temporar, vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ predominant sub formă de ninsoare. În cursul aceleiaşi zile în zonele joase de relief, cu precădere din vest şi nord-vest, vor fi precipitaţii mixte, ce vor favoriza depuneri de polei

                    Pe cine sperie deprecierea Leului

                    Leul s-a depreciat, la jumătatea săptămânii abia încheiate, cu 0,42 de bani, cu 0,09% față de euro, și a ajuns din nou la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană. Toată lumea vede acum un euro mai scump, cursul stabilit de Banca Națională a României (BNR) fiind de 4,6764 lei/euro.
                    Prin urmare, tot ce este socotit în euro la noi, mă refer la prețuri și tarife sau la dobânzi percepute la credite bancare, va fi mai scump. Telefonia și internetul, de exemplu, ne va arde mai rău la buzunare, dar nu sunt singurele cazuri.

                    De ce se întâmplă fenomenul? BNR explică sec: noile măsuri care au intrat în vigoare la începutul acestui an schimbă datele în piețele valutară și monetară interbancară, strâns corelate. Iar pe acestea se caută noi niveluri de echilibru. S-o fi căutând, dar sunt comentatori ai fenomenului care în acest an văd deja un euro la cinci lei! Și tot unii ca ei mai spun că deprecierea are la bază tocmai măsurile economice ale Guvernului, care nu dau mari garanții investitorilor că urmează vremuri bune. Să vezi de acum încolo scumpiri de tot felul!

                    Slăbirea leului îi face însă fericiți pe alții. Primii sunt exportatorii de la noi, care dacă vând în euro au lei mai mulți în conturile bancare. Se întâmplă mereu, iar exportatorii îmi spun că stau tot timpul cu ochii pe cursul valutar. Au dreptate. Chimcomplex Borzești, de la noi, e unul dintre acești exportatori. Dar l-am auzit vorbind frumos despre necesitatea unui leu mai slab și pe cunoscutul om de afaceri Viorel Cataramă: în condițiile în care România mai mult importă decât exportă, o astfel de paritate la export ar aduce în țară mai mult capital. Ceea ce, evident, nu e rău deloc: investiții mai mari, export mai mult, locuri de muncă mai multe și tot așa.

                    Tot răul spre bine, spune o vorbă înțeleaptă, din popor.

                    Cosmin Hongu: „Observ indiferența care există pentru trecutul nostru, chiar și pentru noi, ca neam”

                    Este elev în clasa a XII-a A, la Colegiul Național „Ferdinand I”. E pasionat de istorie, mai ales de „istoria patriei mele”, după cum spune. E membru în Asociația Culturală Geto-Dacii din Moldova și împreună cu ceilalți colegi de-ai săi merge, ocazional, în mai multe zone ale țării pentru a participa la diferite festivaluri. În timpul liber, se relaxează (da, așa ne mărturisește, pentru el e o relaxare!), scriind poezii și romane, având unul deja terminat și urmând să fie publicat. Cosmin Hongu. Un tânăr frumos, inteligent, modest, dar care poate fi un exemplu pentru mulți dintre noi. Să-l lăsam să ne vorbească…

                    „Într-o zi obișnuită, ochii unei persoane pot să vadă tot felul de lucruri care se întâmplă în jurul lor. Unele persoane observă mai în detaliu ceea ce se întâmplă, dar unii pur și simplu sunt indiferenți și nu consideră acest aspect ceva important.

                    Recent, am sărbătorit o sută de ani de la Marea Unire. Totul a fost frumos în acea zi, fericire, cântece, demonstrații, dar pur și simplu nu m-am putut bucura de ceea ce era pentru că știam că totul avea să fie lăsat deoparte ziua următoare. Și așa a și fost. Dar, totuși, am apreciat munca micilor comunități care încercau să trezească un sentiment patriotic și istoric în inimile celor tineri. Imediat după ce s-a terminat totul lumea a revenit la ceea ce era: niște corpuri care au lăsat deoparte ceea ce înseamnă patrie și ceea ce înseamnă trecut, au lăsat onoarea strămoșilor noștri să fie acoperită de noroiul vieții cotidiene și uitării. Nu am cine știe ce experiență de viață, dar am reușit să observ în decursul vieții mele indiferența care există pentru trecutul nostru, chiar și pentru noi, ca neam. Am ajuns chiar să ne lăsăm pe noi deoparte, când ar trebui să ne ajutăm ca să putem evolua într-un mod prosper și benefic. În trecut, când strămoșii noștri aveau idealuri și dorințe s-ar fi aruncat prin ploaia de gloanțe/săgeți pentru a putea ajuta un «frate» de-al lor, iar acum nici măcar nu putem să fim unul alături de altul când avem ceva important de făcut sau când avem o problemă.

                    Mă uit în jur și totul este atât de gol, parcă toți oamenii sunt la fel. Am fost atât de influențați și afectați de acest fenomen al modernizării încât am uitat să fim speciali. În jur văd tot felul de clone ale unor oameni, care parcă nu mai au nicio valoare morală păstrată adânc în conștiință sau suflet, iar din această cauză tot ce este important pentru noi ca neam, ca țară este lăsat deoparte, chiar și ceea ce ar putea fi important pentru propriul nostru individ.

                    Ceea ce este și mai trist este faptul că toți se așteaptă să fim ca ei, să fim toți aceeași persoană goală. Mai există și oameni care sunt speciali și care sunt diferiți, dar din nefericire aceste persoane ori sunt înlăturate pentru felul cum gândesc ori sunt influențate și supuse unui proces de schimbare care are ca rezultat transformarea lor într-o astfel de clonă, fix la fel cum se întâmpla în trecut la regimurile politice totalitare: dacă gândeai diferit erai ori ucis, ori închis, iar toți oamenii erau forțați să gândească într-un anume fel, cultul personalității. Aparent, chiar și în democrația modernă există acest cult al personalității, chiar de nu ne dăm seama, deoarece acum nu mai pornește de la cei puternici, pornește chiar de la noi care vrem să simplificăm totul și să urmărim diferite modele așa numite «moderne» și ajungem să-i forțăm pe alții să gândească așa cum gândim noi.

                    În trecut se credea că generațiile care urmează sunt din ce în ce mai bune și ele o să fie cele care ne salvează. Având în vedere ceea ce văd astăzi pe străzi, pe internet sau în oricare alt loc spun cu mâna pe inimă că nu am nicio speranță în generațiile care urmează, nici măcar în generația din care eu fac parte. Toți sunt tot mai mult interesați de distracție și lasă problemele importante deoparte, considerând ca alții ar trebui să se ocupe de ele. Generație cu generație începem să ne stricăm tot mai mult valorile morale și principiile după care un om ar trebui să trăiască. Până la urmă nu este doar vina procesului de modernizare în care ne aflăm astăzi. Este și vina părinților care nu mai acordă aceeași atenție copilului, care nu mai reușesc să-l învețe ceea ce este bine și ceea ce este rău, dar, mai ales, să-l învețe să aibă încredere în ceea ce poate fi și în ceea ce ar putea gândi diferit față de ceilalți. Din cauza neîncrederii, din cauza fricii, din cauza influenței și din cauza oamenilor care sunt, la fel ajungem și noi, și generațiile care urmează să gândească tot mai robotic și tot mai bazat pe «instincte moderne».

                    În concluzie, am ajuns ca toți să fim la fel, să fim indiferenți, să fim goi și să fim răi. Puțini mai sunt cei care sunt diferiți, iar aceștia vor fi într-o luptă continuă cu ei înșiși și cu ceilalți cu scopul de a putea realiza ceva… Pot spune că în acest decor, al nostru steag este căzut pe mormântul strămoșilor și mai există doar câteva brațe care se chinuie să-l ridice prin gloanțele ce se aruncă asupra lor. Dar să sperăm că vor exista persoane care ne vor ridica din această situație.”