Celebra revistă Forbes apreciază că un tânăr român se numără printre cele mai influente zece persoane sub 30 de ani, din Europa. Acesta este inventator, inginer, autor, antreprenor, muzician. Invențiile sale și modul de a privi altfel totul uimesc. A finalizat cursurile unei a doua facultăți în Germania, are expertiza diagnosticării sistemului de învățământ românesc, despre care crede, cu argumente/ propuneri, că ar trebui trezit la viața… reală a nevoilor societății.
Visează la un univers educațional în care memorarea cunoștințelor să treacă în uitare. Aplicațiile pragmatice, utile insului/ societății, spectacolul descoperirii noului purtător de valoare adăugată (privată/ socială/ etică) ar trebui să fie vedeta. Tânărul, care, nota bene, a ales să lucreze în România, nu este chiar o excepție pentru generația sa.
Asemenea lui, sute și sute de tineri conaționali sunt locuiți de acest ferment al geniului (sic!) pe care ar fi dispuși să-l angajeze la trudă și în beneficiul nostru. Numai că, acolo unde sunt încropite ca vai de lume deciziile care spurcă supraviețuirea noastră se bulucesc analfabeții funcțional, orfanii de suflet, tot felul de fătuci-amante și amanți boșorogi, de corupți cu pușcărie suspendată și geambași de iluzii otrăvite. Ce mai tura-vura: pleava minților și a eticii.
Am privit către spectacolul preluării președinției Consiliului U.E. Impresionant, până într-o anumită zonă. Discursurile alor noștri, populate de sintagme staliniste, n-au fost singurele stridențe. Ce căutau în sală tot felul de progenituri analfabete ale unor lideri, inși care-au îmbolnăvit morala de lepră, alți borfași ai simțirii? Aș fi dorit să-i văd acolo pe unii dintre olimpicii liceeni, pe câțiva dintre tinerii inventatori sau pe managerii de top încă neintoxicați de mioritism, pe sportivii menționați de Donald Tusk în discursul său sau măcar pe… N-a fost să fie. Dar când o fi să fie?…
