vineri, 19 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 2086

Liga a IV-a, tot cu play-off și play-out

Ediția de campionat 2019-2020 a Ligii a IV-a va începe pe 24 august. Și va funcționa după sistemul de anul trecut: cu două serii, cea de Bacău și cea de Valea Trotușului pentru sezonul regulat, care va fi urmat și de această dată de play-off și play-out. Principala noutate este că în stagiunea care stă să înceapă, în play-off vor fi admise doar grupările care au cel puțin o echipă de juniori, indiferent de vârstă, înscrisă în campionatele AJF. „Chiar dacă s-a situat pe un loc de play-off, un club nu poate participa în această fază a competiției dacă nu are o echipă de juniori. Vorbim de juniori legitimați la clubul respectiv, nu de tot felul de asocieri. În caz contrar, în play-off va ajunge următoarea clasată la finalul sezonului regulat ”, a fost tranșant Cristian Sava, presedintele Asociației Județene de Fotbal Bacău. Noutăți se anunță și în privința echipelor participante. Astfel, în Seria de Bacău, ca new-entry figurează FCM 1950 și Rapid Bacău. În Seria Valea Trotușului, numele noi sunt cele ale Bradului Mânăstirea Cașin și AS Căiuți, aceasta din urmă ridicând, totuși, unele semne de întrebare în privința participării. Dubii planează și asupra celor de la Berești Tazlău, care s-ar putea retrage din campionat. Data certă la care vom afla cine participă și cine nu este 15 august, atunci când este programată Adunarea Generală a cluburilor de Liga a IV-a.

Duel FC Dinamo Bacău- Viitorul Curița

După toate probabilitățile, în viitoarea stagiune, lupta pentru prezența la barajul de promovare în C se va da între FC Dinamo Bacău și Viitorul Curița. Băcăuanii și-au întărit serios lotul (cea mai notabilă achiziție fiind cea a lui Marius Doboș), președintele Remus Pozânarea confirmând ca obiectiv promovarea. De partea cealaltă, Viitorul Curița speră ca în 2020 să spargă, în sfârsit gheața, și să facă pasul către Liga a III-a, după ce în 2017 a pierdut „barajul”, iar în ultimele două sezoane a fost devansată pe plan local de Gauss, respectiv CSM Bacău.

Fotbalul iese din oraș

Patru din orașele cu o puternică tradiție fotbalistică din județul Bacău nu vor avea nici anul acesta o reprezentantă la nivel de seniori. Este vorba de Buhuși, Comănești, Târgu-Ocna și Onești. Cu precizarea că Viitorul Curița, care anul trecut a evoluat la Onești, va reveni în acest sezon în localitatea de domiciliu. Rămân, în schimb, pe harta fotbalistică a Ligii a IV-a, Bacăul, Moineștiul și Darmăneștiul. Și în cazul Bacăului se impune o precizare. FC Dinamo Bacău va părăsi stadionul „Letea” și, implicit, orașul, urmând să joace meciurile de acasă la Letea-Veche. Până se va ști dacă și unde va evolua „matricola” Rapid, să notăm că singura echipă care își va disputa partidele de pe teren propriu în Bacău este o altă nouă înființată, FCM 1950. Aceasta va juca pe terenul Bazei Nautice, din Șerbănești (fostul SCR).

Cinci campionate de juniori

Asociația Județeană de Fotbal Bacău va organiza în 2019-2020 cinci campionate de juniori. Este vorba de întrecerile de la Under 9, U11, U13, U15 și U19.

România aparatului de stat

cazul de la Caracal a dezgolit o realitate pe care cetăţenii o ştiau de multă vreme. Că autorităţile nu sunt capabile să intervină operativ, să apere omul de rând, că nu sunt create mecanisme de remediere. În relaţia cu funcţionarul public contribuabilul este mai peste tot umilit, nedreptăţit, înşelat. Cei care au avut nevoie de o autorizaţie, un aviz, ori simpla programare la o operaţie, ştiu ce înseamnă calvarul umilinţei şi timpul de aşteptare. „Au trebuit să moară aceste fete….,, iertaţi-mi expresia, e o parafrază după o formulare prezidenţială generată de tragedia de la Colectiv, ca autorităţile să recunoscă cu jumătate de gură, sub presiunea mulţimii că ceva nu a funcţionat. Acel ,,ceva,, nu funcţionează de multă vreme. Instituţiile statului sunt căpuşate iar supranormarea, (pentru că nu de legi ducem lipsă), dă posibilitatea funcţionarului să se acopere de hârtii şi proceduri şi atunci când trebuie să răspundă şi atunci când trebuie să rezolve o cerere. Statul e dur şi implacabil când pretinde să respecţi obligaţiile faţă de el. Devine chiar abuziv. Uneori te lupţi în instanţă să ţi se recunoască dreptul şi nici atunci nu se repară abuzul şi nimeni nu răspunde chiar dacă ai câştigat la CEDO. Iar când totuşi vine, reparaţia e tradivă şi simbolică.

Atunci când lucrurile stau invers, adică statul are obligaţii faţă de tine, cetăţean/contribuabil, ca om simplu, nu ai pârghii pentru că aşa cum spuneam supranormarea, completată cu instrucţiuni şi proceduri interne nepublice îţi îngroapă dreptul în nisipuri mişcătoare. De pildă, DECLARAŢIEA UNICĂ privind impozitul pe venit și contribuțiile sociale datorate de persoanele fizice , ce se depune la ANAF, are 10 pagini. Instrucţiunile de completare au 42,3 pagini scrise mărunt cu rânduri nespaţiate. Ai completat-o greşit, poţi să plăteşti pentru asta la un mod cât se poate de concret.
România s-a divizat. Sunt două Românii paralele , România aparatului de stat birocratică, care îşi este sieşi suficientă şi România contributorului şi cetăţeanului pauper. Ultima e stoarsă de prima Românie în vederea conservării drepturilor agonisite în ani de concesii făcute de clasa politică. Clasă politică ce s-a identificat până la confuzie cu interesul funcţionarului. Salarii, sporuri, prime, pensii, SPP-uri, vizite de lucru, respect, protecţia specială a legii. Să ne imaginăm că victima infracţiunii de la Caracal ar fi fost fiica unui parlamentar, ministru, înalt funcţionat în aparatul de stat. Cum ar fi reacţionat operatorul de la 112 şi autorităţile? Să ne imaginăm doar….

Ultrajul faţă de un funcţionar public ori familia acestuia (art. 257 c.p.) se plăteşte cu închisoarea indiferent dacă e o insultă ori atingerea integrităţii. Iar dacă fapta priveşte un magistrat, ultrajul judiciar (art. 279 c.p) pedeapsa este mult mai mare. Pare corect dar e discriminatoriu, pentru că şi avocatul conform al. ultim al textului (art. 279 c.p), beneficiază de aceeaşi protecţie a legii privind ultrajul judiciar. Ceilalţi funcţionari asimiliaţi, nu. Avocatul nu e funcţionar public, e doar asimilat funcţionarului public. Dar asimilat funcţionarului public, fără drepturi dar cu sancţiuni este şi juristul, expertul contabil, măturătorul, administratorul unei societăţi private, orice angajat al unei societăţi private care îşi desfăşoară activitatea sub controlul ori supravegherea unei autorități publice. Adică autorizate, ori controlate de o autoritate publică. (Conform unei Decizii a Înaltei Curţi de Casație și Justiție nr. 18/2017 privind dezlegarea unei chestiuni de drept penal, cerințele ce trebuie să fie îndeplinite pentru ca o persoană să fie asimilată funcționarului public în sensul legii penale, sunt,: persoana să exercite un serviciu de interes public, precum și condiția alternativă ca aceasta să fie învestită cu îndeplinirea respectivului serviciu public de către o autoritate publică sau să exercite serviciul de interes public.).

Aceşti funcţionari asimilaţi funcţionarului public nu beneficiază de protecţia legii. Cine a creat norma discriminatorie? Parlamentul, nu un partid politic. Avocaţi sunt în toate partidele politice ei sunt profesioniştii şi….. şi-au dat mâna să-şi apere interesele. Nu atac această profesie, demnă de tot respectul, vreau doar să exemplific /subliniez că, atunci când cineva din România pauperă ajunge în România aparatului de stat, el nu mai reprezintă interesele celor ce l-au trimis acolo ci uneori, ori poate de cele mai multe ori, interesele grupului profesional din care face parte. Interesul general diluându-se uneori până la dispariţie. E adevărat că, formal ori din necesităţi evidente apare câte o lege care pare să apere interesele României paupere, adică o prevedere privind salariu minim, dreptul la concediu, etc. Asta pentru că şi gospodarul cu scaun la cap ştie că vita pe care o mulgi, ca să îţi dea producţie, trebuie totuşi să o adăposteşti şi să-i dai de mâncare, altfel nu ai lapte.

Există fără doar şi poate două Românii. România săracă ce finanţează România represivă a aparatului de stat. România aparatului de stat reprezintă doar formal interesele celor pe care pretind că îi reprezintă. Ea reprezintă de fapt interesul conservării privilegiiilor obţinute de membrii proprii şi obţinerea altora noi. Iar în acest scop, fac/încheie înţelegeri transpartinice şi transnaţionale ce pas cu pas, vizibil ori mai puţin vizibil, sunt menite să îngroape juridic vorbind , prin îngrădirea drepturilor cetăţeneşti ori prin exccerbarea unor principii, drepturile reale ale cetăţenilor din România pauperă.

Jr. Adrian M. Ionescu

Low N’ Slow Summer Fest. Festivalul maşinilor tunate, la Complexul Turistic „Mario” Moineşti

    Maşini de toate mărcile. Tunate, frumoase, puternice. Maşini retro, printre care şi „bătrâna” Dacie 1310, una dintre ele participantă la Raliul Dunării din 1977. BMW-uri, Audi, Mercedes, Renault, Suzuki, Toyota, Ford, Volkswagen, ‎Mazda, ‎Skoda. Maşini de maşini, din aproape toate judeţele ţării. Fete şi băieţi, frumoşi, veseli, îmbrăcaţi ca în filmele cu James Dean şi Elvis Presley, alături de adevărate bijuterii pe patru roţi. Vreme superbă, doar în prima zi a plouat, însă nu a împiedicat atmosfera de mare sărbătoare.

    A fost ediţia a doua a Low N’ Slow Summer Fest, un adevărat festival al maşinilor tunate, organizat, la superbul Complex Turistic „Mario” Moineşti, de Clubul Rolling Low. Începe distracţia. Peste 150 de maşini s-au aliniat în imensa parcare a complexului, pregătită special pentru acest festival.

    Se pregătesc primele concursuri, inedite, cu suspans, cu emoţii, cu satisfacţii şi aplauze. Zgomote, fum, muzici, aproape din toate maşinile, boxele pun la mare încercare urechile participanţilor, dar şi ale publicului, venit din tot judeţul, să vadă minunile create de imaginaţia proprietarilor şi măiestria meşterilor, care iubesc maşinile, mai presus de orice. Pasiune? Boală? Bani? Toate la un loc s-au adunat în frumosul oraş de munte, de pe malurile Tazlăului Sărat, atestat documentar încă de la 1467.

    Complexul Turistic „Mario” se află la şoseaua naţională DN2G, care îl leagă spre sud-vest de Comănești şi spre est de Bacău. Uşor de găsit, doar cu un singur clik.
    Ca şi la ediţia de anul trecut, ziarul „Deşteptarea” a fost invitat la deschiderea festivalului, de managerul Complexului Turistic „Mario”, Andrei Valeriu Marian, care, încă de dimineaţă a fost pe pistă. Nu în control, ci pentru a răspunde unor eventuale solicitări din partea organizatorilor. Este însoţit de fiul său, Mario, de numai opt ani, de Antonia, fiica de şase ani, şi Sorina – soţia. Primele întrebări, primele răspunsuri.

    „O sărbătoare dar şi o nouă provocare”

    – Îmi spuneaţi anul trecut, la prima ediţie, că următoarea va fi şi mai mare şi mai frumoasă. Care sunt primele impresii?

    – Mă bucur că şi anul acesta sunt partenerul principal al ediţiei a II-a a Festivalului Maşinilor Tunate, organizat de Clubul Rolling Low, aici, la Complexul Turistic „Mario”, din Moineşti. Anul trecut, festivalul, după cum am citit, s-a bucurat de succes, fiind apreciată iniţiativa şi, mai ales, organizarea. Anul acesta este o participare mult mai numeroasă, iar organizatorii au oferit participanţilor diverse şi interesante atracţii, care au încântat publicul. Este o minunăţie să te uiţi la cum arată multe din maşinile venite din toată ţara. Este o pasiune, este o adevărată nebunie ce am văzut în parcare, aşa se explică efortul financiar şi de imaginaţie al posesorilor. În prima zi a fost un spectacol extraordinar al motoarelor, o polifonie de zgomote, scoase pe ţevile de eşapament, de sutele de cai putere de sub capotă. De aceea are succes un asemenea festival. De aceea ne-am implicat şi noi în reuşita acestui spectacol. Într-un orăşel de munte, cum este Moineştiul, unde parcă nu se întâmplă nimic, un asemenea festival ne mai scoate din amorţeală, ne mai agaţă, din când în când, pe harta oraşelor unde se întâmpla şi lucruri frumoase, atractive, dacă există voinţă şi colaborare.

    – Oraşul Moineşti a fost declarat staţiune turistică. Este acest festival o modalitate de a atrage turişti, de a-l înscrie în circuitul naţional şi internaţional?

    – Ar putea deveni. De altfel, tot ce organizăm şi aducem în zonă este o formă de turism, nu?, contribuie la sporirea imaginii oraşului. La această iniţiativă trebuie să punem toţi umărul, pentru a face din municipiul nostru un punct de neocolit, pentru turişti, pentru cei care vor să beneficieze de binefacerile viitoarei staţiuni. Nu sunt suficiente doar nişte fotografii, este nevoie de multă iniţiativă, voinţă, de mobilizare a tuturor cetăţenilor, începând de la un aspect minor, cel al curăţeniei. Moineşti este un orăşel de munte, să-l facem în continuare, prin planul de mobilitate urbană, să arate ca o localitate de munte, cochetă, frumoasă, curată, să-ţi fie drag să vii sau să locuieşti aici. Cred că aşa ar trebui să începem să gândim: toţi suntem locuitorii acestui oraş, este al nostru, locuim aici, lucrăm aici, ne distrăm sau suntem trişti, tot al nostru rămâne, nu vine nimeni să ne facă treaba.

    – Frumos spus. Cu ce noutăţi s-a pregătit complexul Turistic „Mario” pentru a oferi acestor minunaţi oameni condiţii cât mai bune de manifestare şi de şedere?

    – Ca o primă noutate, am reuşit să mărim capacitatea de parcare cu încă câteva zeci de locuri, care se adaugă celor 1500 deja existente. Tot în această perioadă am finalizat lucrările la încă două saloane, destinate organizării de manifestări de familie, elegante şi luxoase, unice pe zona aceasta. Au tavane din fibră optică, extenxibile, care, seara îţi dau o senzaţie foarte plăcută. Candelabrele sunt tot din fibră optică, cu cristale, construite aici, pe loc. Ele poartă denumirea de «Luxury», cu 250 de locuri şi «Elegance», tot cu 250 de locuri. Avem şi capacitate de cazare, în condiţii excelente, vizitatorii sau cei din oraş au la dispoziţie şi o grădină de vară, piscină, teren de fotbal cu nocturnă. Pensiunea intră deja într-un proces de modernizare, care, sperăm să fie gata prin octombrie, anul acesta. Vrem să terminăm tot ce ne-am propus în 2019, deoarece ne pregătim să demarăm cel mai mare proiect, «Perla coroanei», cum îmi place să-i spun: un modern centru SPA, Welness & Spa, mai pe scurt, un centru de agrement. Va fi o surpriză pentru clienţii noştri, de aceea nu vreau să intru acum în foarte multe detalii. Se simte nevoia unui asemenea centru, avem foarte mulţi sportivi, care vin aici în cantonament şi au nevoie de condiţii optime pentru recuperare. Cum vă spuneam şi în primăvară, dacă municipalitatea nu va construi o sală polivalentă, măcar la dimensiunile celei de la Comăneşti, atunci vom construi noi una, însă eu o voi gândi să devină profitabilă, specific unei societăţi comerciale. De ea ar putea beneficia toţi tinerii din zonă, din comunele din jur, din oraşe. Doar aşa putem ajuta tinerii să aleagă să rămână acasă, să-şi facă un rost acasă la ei, să construim centre culturale, săli de sport şi locuri de muncă, astfel îi vom pierde şi localităţile se vor depopula.

    – Aveţi, după câte ştiu şi alte planuri de viitor.

    – Grupul nostru de societăţi, al familiei mele, nu foarte numeroasă, din care fac parte mama – Maria Popa, Sorina Elena – soţie, şi cei doi copii, Mario Nicolas, de opt ani, şi Antonia Elena, de şase ani, are de asemenea, în plan, să se deschidă şi spre exterior, spre ţară, spre Europa, proiectând alte investiţii, pentru a le asigura viitorul. Mario a avut deja primul lui job anul acesta. Am avut o înţelegere cu el în timpul şcolii, i-am promis că dacă ia premiul întâi, îi fac un cadou, şi el mi-a spus că vrea să-şi schimbe bicicleta. Eu i-am satisfăcut dorinţa, însă după ce s-a văzut cu bicicleta, mi-a spus că şi-ar mai dori ceva: un telefon mobil, însă i-am spus că am avut o înţelegere, eu mi-am respectat-o, însă pot să-i asigur posibilitatea, dacă şi-l doreşte. Pe toată vacanţa de vară, i-am sugerat, să se ocupe de tot ce înseamnă ecologizarea complexului, curăţenia, ceea ce presupune strângerea hârtiilor, a ţigărilor din jurul complexului. S-a învoit, s-a echipat, şi, cam o oră pe zi, s-a ocupat de această „frumoasă” îndeletnicire. A făcut aproximativ suma de bani necesară unui telefon (mai are o datorie de o săptămână), însă l-am ajutat să-şi ia deja telefonul. Eu sunt tare mândru de copiii mei, pe care îi voi ajuta să crească frumos şi sănătos. Este greu, poate cel mai greu să construieşti un om, este mai uşor uneori să faci o clădire, decât să construieşti un om frumos. Despre asta am vorbit eu cu fiul meu.
    Le mulţumesc organizatorilor că mi-au dat prilejul de a fi parte a acestui eveniment, să contribui la bunul mers al festivalului. Mă gândesc ca la anul să particip activ, adică să mă alătur şi eu celor din parcarea cu maşini speciale, să-mi cumpăr o maşină, o Dacie 1100, eu sunt mai naţionalist, să o pregătesc şi să particip, şi, de ce nu, să câştige şi un premiu. Interesul pentru acest festival organizat la Complexul Turistic «Mario» a crescut, ceea ce înseamnă că organizarea, participarea au fost foarte bune. Încercăm să facem aici, la Moineşti, o zonă de interes, de atracţie, cum este la Cluj UNTOLD, desigur păstrând proporţiile, vrem să facem un festival care să atragă tinerii şi nu numai tinerii. Ar fi o nouă provocare.

    Festivalul maşinilor tunate a fost un succes şi anul acesta

    Organizatorii sunt greu de abordat. Aleargă de la un stand la altul, pun în mişcare concursurile specifice unei asemenea manifestări. Clubul Rolling Low este unul tânăr, format din tineri pasionaţi de maşini, buni organizatori, pe care îi uneşte prietenia. „La noi nu sunt şefi, suntem prieteni şi fiecare ştie ce are de făcut”, îmi spune Bogdan Andruşcă, care şi-a asumat rolul de coordonator, urmat de Ionuţ Coboroşanu şi Sebastian Rândaşu. Reuşesc să-l pun în faţa microfonului abia după festivitatea de premiere pe Bogdan Andruşcă.

    „Am să vă spun câte ceva despre prima ediţie, de anul trecut. A fost un real succes, atât ca participare, dar mai ales ca diversitate şi noutăţi în domeniu. Dacă anul trecut au fost 100 de maşini, la ediţia 2019 avem înscrise aproape 200, din foarte multe judeţe, de la Botoşani la Timişoara, de la Satu Mare la Galaţi. A fost un adevărat festival al maşinilor tunate, al maşinilor care, prin ingeniozitatea proprietarilor, le-au transformat în adevăraţi «monştri» pe patru roţi, însă dominantă a fost frumuseţea lor, de la culori, roţi, jante, motoare, instalaţii audio, dotări dintre cele mai sofisticate, dar şi…costisitoare. S-au bucurat de interes din partea participanţilor, dar mai ales a publicului, care,după cum vedeţi, a venit în număr foarte mare, concursurile, interesante şi atractive. La anul vom face şi o linie moto, deoarece sunt mulţi amatori. Şi anul trecut şi anul acesta, partenerul nostru principal a fost şi este Complexul Turistic «Mario», care ne-a oferit această locaţie superbă, această imensă parcare, cum nu este alta în toată Moldova, dar şi alte facilităţi, de aceea îi mulţumim domnului Andrei Marian, patronul acestui frumos complex, care face cinste oraşului Moineşti.”

    Bogdan Andruşcă, unul dintre organizatori

    Nu ştii la care maşină să te opreşti. Toate au ceva care te atrag. Sunt minunate, cu sute de cai putere sub capotă, mulţi adăugaţi de proprietari, culori din toată gama spectrală, unul dintre participanţi îmi spunea că vopseaua maşinii este unică, formată din nouă culori, care l-a costat, atenţie!, 5000 de euro. La Scorniceşti se află „magicianul”.

    „Am venit cu un Mercedes CLK Kompresor, 99, motor de 2l, 200 CP. Maşina are 192 de CP de fabrică, e modificată fulia la compresor, e pusă una mai mică, un radiator de răcire la aer mai mare. La exterior este mult de spus, frâne de MG, jante 11J, flanşe, vopsit. O pasiune bolnavă pentru maşini, am în colecţia mea 12-13 maşini, maşini rare.”
    Eduard Silviu Savin, Oneşti

    „Îi felicit pe toţi cei implicaţi în acest festival”

    Surpriză sau nu, printre sutele de maşini o întâlnesc pe Diana Albu, primar al comunei Poduri, însoţită de Andrei Marian. O întreb dacă este pasionată de maşini şi care este impresia despre festivalul de la Moineşti.

    „Păi, în primul rând este vorba de manifestarea de la Poduri, Complexul Turistic al domnului Marian este mai mult pe un teren care aparţine comunei Poduri. Deci, este mai mult al nostru, decât al Moineştiului. Îmi plac şi maşinile, îmi plac manifestările pe care le organizează aici, la acest frumos complex turistic. A venit multă lume, sunt participanţi din multe judeţe, ceea ce înseamnă că şi noi vom fi cunoscuţi în acele judeţe. Îi felicit pe cei care au participat, pe cei care au câştigat, pentru că, de fapt, toţi sunt câştigători, şi îi felicit şi pe cei care au venit să vadă, maşini, fete frumoase, muzică, voie bună”, ne-a spus Diana Narcisa Albu, primar al comunei Poduri.

    „Am venit la LowN’ Slow Summer Fest, cu un BMV Turing, pe care am montat o instalaţie audio de mare putere şi fidelitate. Tot ce vedeţi şi auziţi a costat peste 100 de milioane de lei. Sunt şase difuzoaze, la 200 de W bucata, un buffer la 4000 de W, plus 4 staţii de 3 kw. Sunt pasionat de muzică, de maşini şi particip la asemenea evenimente, cam la 10 pe an. Am fost felicitat de colegi, de public, toată lumea mă întreabă cât costă, însă aici nu este vorba de bani, ci de pasiune, plăcere, ceea ce mulţi nu înţeleg. Îmi place aici, la Moineşti, este un complex foarte frumos şi dotat. O să mai vin”, ne-a spus şi Alexandru George, din Rădăuţi.

    Încet, încet, maşinile ies din standuri şi lasă în urmă două zile frumoase, o petrecere de pomină, mulţi prieteni, iar zâmbetul lor te lasă să înţelegi că vor veni şi în 2020, la ediţia a III-a. Drum bun şi la revedere!

    Complexul Turistic „Mario”: Contact – Telefon: 0744.117.717.
    E-mail: hotelmario111@gmail.com
    Pensiunea Mario facebook

    Camino de Santiago-România ajunge astăzi în Bacău

      Prima bornă din Camino de Santiago de Compstela care are o prelungire în România, a fost montată în curtea Catedralei Catolice din Iași și a fost binecuvântată chiar de Papa Francisc atunci când a fost în vizită în România la începutul lunii iunie.

      Este vorba de un traseu care este marcat de voluntari pentru cei care merg în pelerinaj, traseul fiind stabilit pe drumuri și cărări care nu sunt aglomerate. Borna de la Iași are înscrisă pe ea distanța până la Santiago de Compostela, respectiv 4.500 de kilometri.

      Marcajul este constituit dintr-o săgeată galbenă și simbolul scoicii galbene, Scoica lui Iacob, pentru că la Santiago de Compostela sunt moaștele Sfântului Iacob.

      De obicei, marcajul se face pe partea stângă a drumului, la loc vizibil cum ar fi stâlpi, capete de pod etc, astfel încât să fie cât mai vizibile în orice condiții atmosferice. „Noi am început cu marcajele în urmă cu o lună și am ajuns până la Trebeș. Miercuri, 7 august, în jurul orei 9.30, trecem podul Mărgineni și vom înainta pe str. Energiei.

      Apoi vom mege spre Catedrala Ortodoxă, prin fața bisericii «Sf. Nicolae» până la Catedrala Catolică. Traseul va continua pe str. 9 Mai, prin Parcul Cancicov, trecere nivel cu cale ferată lângă Poliție, str. Tolstoi spre Sărata și de acolo spre Nicolae Bălcescu”, a precizat Mircea Vasile, membru în consilul director al Asociației „Prietenii Camino de Santiago”.

      De la „fără penali” la „fără baroni”. USR Bacău lansează bugetarea participativă

        Plecând de la concluzia că banii sunt împărțiți de Consiliul Județean (CJ) pe criterii politice, USR Bacău a demarat o campanie de susținere a „bugetării participative”.

        Campania se numește „Fără baroni în Bacău”, parafrazând campania anterioară – „Fără penali în funcții publice” -, care a adus USR nesperat de multe voturi la europarlamentare. Proiectul a fost lansat, marți, de deputatul Lucian Stanciu-Viziteu, într-o conferință de presă. „Este o campanie care va aduce la cunoștință tututor cetățenilor cauzele pentru care județul Bacău a decăzut așa de mult în ultimii 30 de ani și va oferi o soluție pentru această decădere”, a declarat deputatul USR. În sprijinul acestei afirmații, el a prezentat date privind scăderea populației și a duratei medii de viață. Cauza? „Baronizarea acestui județ”, care a fost condus în ultimii 30 de ani doar de PSD și al cărui buget a fost împărțit în funcție de interesele partinice.

        „Vedem comportamente de traseism și primari care se milogesc aproape pentru a primi bani”, a afirmat Stanciu-Viziteu. Andreea Negru, colega sa, a dat un exemplu de investiție a cărei finanțare a fost influențată politic: „Drumul județean care străbate comuna Gioseni, comună în care niciodată PSD nu a fost la conducere. Acest drum arăta dezastruos dar, deși primarii au tot cerut, nu s-a reușit asfaltarea lui până la înființarea USL. După desființarea USL, comuna Gioseni a fost din nou privată de fonduri. În 2019, de exemplu, autoritățile locale au cerut 1.200.000 de lei pentru proiecte, dar au primit 100.000 de lei”.

        Vor strânge 60.000 de semnături

        Soluția ar fi „bugetarea participativă”, a declarat Lucian Stanciu-Viziteu. Concret, asta ar însemna ca 5% din bugetul județului să nu mai fie la dispoziția CJ Bacău, ci a băcăuanilor, care vor repartiza acești bani prin vot, către proiectele dorite. „Prin urmare, 5% din bugetul anual al CJ Bacău, circa 2 milioane de euro, nu va mai fi decis de baroni, fie că vor fi de la PSD, PNL sau USR, în 2020”, explică Stanciu-Viziteu.

        Proiectele trebuie să respecte un regulament și niște criterii minimale: să fie de interes județean, să vizeze un domeniu de activitate clar (infrastructură, educație, accesabilitate, turism, mediu etc.), să nu se suprapună proiectelor CJ, să urmărească binele comunității etc. Criteriile și regulamentul vor fi publicate pe site-ul organizației. USR vrea să strângă 60.000 de semnături și la final, în aprilie 2020, să depună un proiect de HCJ pentru aplicarea „bugetării participative” . Sistemul nu e nou, se aplică deja în Cluj, Târgu Jiu, Turda, Sibiu, Galați.

        Iar sună alarmele

          Mâine dimineață, de la ora 10.00, va avea loc un nou exercițiu “Miercurea Alarmelor”.

          Sirenele din țară vor emite semnalul “Alarmă la dezastre”, care presupune iminența producerii unor calamități cu impact major asupra comunităților.

          În imagine sunt prezentate măsurile pe care trebuie să le realizeze cetățenii într-o situație reală care impune declanșarea sistemului de alarmare a populației.

          Începând cu luna august a anului 2017, IGSU desfășoară în prima zi de miercuri din fiecare lună exerciții de alarmare care sunt destinate testării mijloacelor tehnice existente la nivel național și îmbunătățirii timpului de reacție al autorităților în situații speciale de urgență.

          Accident la Stejaru: două autoturisme s-au ciocnit frontal

            Două autoturisme s-au ciocnit frontal, în aceasta seară, în localitatea băcăuană Stejaru.

            Mașinile erau conduse de o femeie de 21 de ani și de un bărbat de 25.

            În accident a fost rănită șoferița și un baiat de 8 ani din cealalta mașină.

            Șoferul a refuzat deplasarea la spital.

            FOTO: ISU Bacău.

            Bacău: Primăria extinde programul de modernizare și dotare a claselor pregătitoare și la ciclul gimnazial

              Din acest an, municipalitatea băcăuană extinde programul de modernizare și dotare a claselor pregătitoare și la ciclul gimnazial, la clasele a V-a. Astfel, peste 3200 de elevi vor începe anul școlar într-o sală de clasă modernă și adaptată nevoilor lor.

              „În cei doi ani de implementare, proiectul «Clasa zero» și-a dovedit utilitatea în asigurarea unei infrastructuri școlare la standarde de normalitate, fără a mai fi necesar sprijinul financiar al părinților. Este un model de bună practică administrativă, pe care îl vom continua”, a declarat primarul Cosmin Necula.

              De aceea, municipalitatea a decis să extindă programul astfel încât să beneficieze de el și elevii care vor începe un nou ciclu școlar, cel gimnazial, respectiv clasa a V-a.

              Ulterior, la fel ca în anii precedenți, toate clasele vor fi dotate cu videoproiector și panou de proiecție, calculator, imprimantă multifuncțională, tablă magnetică, catedră, bănci și scaune reglabile.

              „În mod firesc, alocarea bugetară pentru acest proiect este semnificativ mai mare față de anii anteriori, valoarea investiției fiind de aproximativ 3,5 milioane de lei, o sumă aproape dublă față de cea alocată anul trecut.
              Am convingerea că asigurarea unor condiții optime pentru educația copiilor noștri este o chestiune de normalitate și că, prin aceste demersuri, investim în viitorul orașului nostru”, a mai declarat Cosmin Necula.

              În școli și licee se lucrează deja la igienizarea și finisarea celor 114 săli de clasă.

              Un nou episcop pentru Dieceza de Iași

              În sărbătoarea Schimbarea la Faţă a Domnului, marţi, 6 august 2019, Mons. Iosif Păuleţ a fost consacrat episcop şi a luat în posesie canonică Dieceza Romano-Catolică de Iaşi, prin impunerea mâinilor PS Petru Gherghel, administrator apostolic de Iaşi. Ceremonialul a avut loc în cadrul unei sfinte Liturghii solemne celebrate în catedrala „Sfânta Fecioară Maria, Regină” din Iaşi. Prezenți în catedrală la acest moment au fost și ÎPS Miguel Maury Buendía, nunţiu apostolic în România şi Republica Moldova, peste 15 episcopi din ţară şi din străinătate, aproximativ 400 de preoţi, oficialităţi și persoane consacrate.
              Pentru ca hirotonirea episcopală să fie valabilă este nevoie de cel puţin trei episcopi, care să îşi impună mâinile asupra celui ales. PS Petru Gherghel, episcopul principal al hirotonirii, i-a avut alături în implorarea Duhului Sfânt pe IPS Ioan Robu şi pe PS Aurel Percă. Toţi ceilalţi episcopi prezenţi s-au rugat pentru coborârea Duhului Sfânt, impunând mâinile şi rostind rugăciunea de invocare a Duhului de viaţă dătător.

              În numele întregii dieceze,un preot i-a cerut PS Petru Gherghel să îl hirotonească pe Mons. Iosif Păuleţ drept episcop de Iaşi. Scrisoarea apostolică a papei Francisc prin care a fost ales și numit noul episcop a fost arătată întregului popor şi a fost citită în mod solemn de către reprezentantul Sfântului Părinte în România, nunţiul apostolic Miguel Maury Buendía.
              Hirotonirea a continuat cu predica şi cu promisiunile episcopului ales, prin care și-a arătat înaintea Bisericii şi a lui Dumnezeu hotărârea de a împlini până la moarte slujirea episcopală, de a predica evanghelia şi a păstra credinţa apostolică, de a fi mereu în comuniune cu succesorul sfântului Petru şi cu toţi episcopii, de a sluji plin de iubire poporul încredinţat grijii sale pastorale, mai ales pe cei săraci, pe cei îndepărtaţi de Biserică şi pe toţi cei în nevoie şi de a fi un om al rugăciunii neîncetate. Pentru a putea îndeplini toate aceste promisiuni noul ales s-a abandonat cu totul în mâinile lui Dumnezeu prin gestul prosternării la pământ şi, în acelaşi timp, a invocat ajutorul şi mijlocirea tuturor sfinţilor, mai ales a sfinţilor apostoli, prin Litania tuturor sfinţilor.

              “Inima celebrării” este considerată impunerea mâinilor şi rugăciunea de hirotonire. Prin semnul impunerii mâinilor din partea celor trei episcopi consacratori şi apoi a tuturor celorlalţi episcopi, Duhul Sfânt s-a revărsat asupra celui ales. Rugăciunea de hirotonire a fost rostită în limba latină pentru a arăta comuniunea cu întreaga Biserică Universală.
              Un semn deosebit de important este aşezarea Evangheliarului deschis asupra capului noului episcop în timpul rugăciunii. Acest rit arată că puterea Duhului Sfânt pătrunde în fiinţa noului episcop prin primirea evangheliei Fiului lui Dumnezeu, Isus Cristos şi, totodată, că autoritatea primită de noul episcop trebuie trăită şi exercitată mereu sub primatul cuvântului lui Dumnezeu.

              Au urmat câteva rituri cu o profundă semnificaţie simbolică: ungerea cu Sfânta Crismă, încredinţarea Evangheliarului care a stat deschis deasupra sa în timpul rugăciunii, a inelului episcopal, a mitrei și a cârjei pastorale.
              Episcopul Iosif Păuleţ a fost invitat de către episcopul Petru Gherghel să se aşeze pe catedră (scaun episcopal), locul de unde va conduce celebrările liturgice, de unde va propovădui învăţătura apostolilor şi îşi va exercita slujirea sa de păstor şi învăţător. Acesta a fost momentul oficial când noul episcop şi-a început slujirea de păstor al Diecezei de Iaşi. Apoi toţi episcopii s-au apropiat de noul episcop pentru sărutul păcii, simbolizând astfel primirea sa în colegiul episcopilor, în comuniunea tuturor episcopilor uniţi cu Sfântul Părinte.

              Un alt moment emoționant al acestei celebrări a avut loc la finalul sfintei Liturghii, când, înainte de a împărţi binecuvântarea finală, episcopul Iosif Păuleţ a mers prin adunarea liturgică pentru a-şi saluta poporul şi pentru a-l binecuvânta. Toţi cei prezenţi l-au lăudat pe Dumnezeu pentru harul primit prin imnul de preamărire Dumnezeule Preasfânt.
              Pentru darul minunat al slujirii oferite de PS Petru Gherghel în cei 41 ani cât a fost păstorul diecezei și pentru noul episcop, Păuleț Iosif, credincioșii din toată Moldova au înălțat rugăciuni și cântări de mulțumire.

              Cine este noul episcop?
              Iosif Păuleţ s-a născut la 17 octombrie 1954 în localitatea Tămăşeni, judeţul Neamţ, Dieceza de Iaşi. A absolvit Şcoala Generală de 8 clase în anul 1969 la Tămăşeni, Şcoala de Cantori în anul 1973 la Iaşi şi Institutul Teologic Romano-Catolic „Sfântul Iosif” din Iaşi în anul 1979, cu echivalentul Bacalaureatului în Teologie pastorală. A fost hirotonit preot la 29 iunie 1979, la catedrala „Adormirea Maicii Domnului” din Iaşi, de către Excelenţa Sa Mons. Antal Jakab, episcop auxiliar de Alba Iulia.

              Activitatea pastorală şi-a desfăşurat-o în Dieceza Romano-Catolică de Iaşi. A început ca preot vicar la Oţeleni (1 august 1979 – 1 octombrie 1980), Pildeşti (1 octombrie 1980 – 6 decembrie 1982), Iugani (6 decembrie 1982 – 13 decembrie 1982), Roman (13 decembrie 1982 – 1 august 1983). Apoi a împlinit misiunea de paroh la Schineni (1 august 1983 – 1 martie 1987), Cireşoaia (1 martie 1987 – 1 septembrie 1991), director spiritual la Seminarul Mare din Iaşi (1 septembrie 1991 – 1 septembrie 1994), director spiritual la Seminarul Mic din Bacău (1 septembrie 1994 – 1 martie 1996), paroh la Oneşti (1 martie 1996 – 31 august 2010) şi decan al Decanatului de Trotuş (28 martie 1996 – 31 august 2010).
              De la 1 septembrie 2010 este paroh de Suceava, iar de la 1 octombrie acelaşi an a fost numit decan al Decanatului de Bucovina. A făcut parte din componenţa Consiliului Prezbiteral, fiind membru de drept, dar şi din cea a Consiliului Consultanţilor din Dieceza de Iaşi.

              I-a spart parbrizul la mașină și l-a rănit pe șofer

                Poliția în acțiune

                La data de 05 august a.c., poliţişti din cadrul Compartimentului de Ordine Publică Bacău au identificat şi depistat un tânăr, de 25 de ani, din comuna Luizi Călugăra, bănuit de săvârşirea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.

                Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că, la aceeaşi dată, bănuitul, pe fondul unui conflict spontan, ar fi spart cu pumnul geamul autoturismului aparţinând unui bărbat de 35 de ani, din localitate, iar în urma spargerii geamului, cel din urmă ar fi fost lovit de un ciob de sticlă în zona ochiului.

                Bărbatul de 35 de ani a necesitat îngrijiri medicale de specialitate.

                Polițiștii continuă cercetările pentru comiterea infracţiunilor de lovire sau alte violenţe şi distrugere.

                Doi adolescenți acuzați de tâlhărie, reţinuţi de poliţişti

                  Polițiștii băcăuani au identificat doi tineri bănuiți de tâlhărie. Aceștia au fost reținuți, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore.

                  Polițiștii din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Podu Turcului au identificat doi tineri, de 16 ani, ambii din comuna Răchitoasa, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

                  Din cercetările efectuate s-a constatat faptul că, la data de 03 august a.c., un bărbat de 40 de ani, din comuna Răchitoasa, în timp ce s-ar fi deplasat pe un drum agricol, ar fi fost deposedat prin violenţă fizică, de un telefon mobil şi suma de 50 de lei, de către doi localnici, de 16 ani.

                  Poliţiştii au recuperat bunurile sustrase.

                  În baza probatoriului administrat în cauză, la data de 05 august a.c., cei doi tineri bănuiți de comiterea faptei au fost reținuți de polițiști, pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, fiind introduși în Arestul I.P.J. Bacău.

                  La data de 06 august a.c., aceștia urmează să fie prezentați, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului.

                  Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă luaţi măsuri de precauţie, mai ales când circulaţi noaptea, la ore târzii, pe străzi pustii sau neiluminate.

                  Nu afişaţi în mod ostentativ bijuterii sau alte bunuri de valoare, telefoane mobile ori sume mari de bani. Dacă observaţi că sunteţi urmăriţi, nu ezitaţi să cereţi ajutor trecătorilor. Este important să vă păstraţi calmul. Neintrând în panică, veţi putea sesiza cu multă claritate intenţiile agresorului, posibilităţile de apărare sau de acţiune pentru a scăpa din zona de influenţă a acestuia. Dacă sunteţi victima unei agresiuni, încercaţi să reţineţi multe semnalmente ale autorului şi anunţaţi de îndată poliţia; sporiţi, astfel, şansele de identificare, prindere şi pedepsire ale agresorului.

                  Lucrări la rețeaua de apă

                    Din cauza unor lucrări la rețeaua de apă potabilă de pe strada Tineretului, Comuna Mărgineni, în data de 08.08.2019, între orele 09.00 – 14.00, se va întrerupe furnizarea apei potabile pentru abonaţii din zona variantei rutiere Mărgineni – Hemeius și de pe Calea Moinești (Comuna Mărgineni).

                    La reluarea serviciului de furnizare a apei este posibilă apariția fenomenului de turbiditate (apă murdară).

                    Ne cerem scuze pentru disconfortul creat!

                    Cercetaţi de poliţişti pentru conducere sub influenţa alcoolului

                      La data de 05 august a.c., polițiști din cadrul Secţiei 8 Poliţie Rurală Buhoci au depistat în flagrant un bărbat, de 40 de ani, în timp ce conducea un autoturism, sub influenţa alcoolului.
                      În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

                      O patrulă de poliţie din cadrul Secţiei 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare, în timp ce se aflau în exercitarea atribuţiunilor de serviciu, au depistat în flagrant, un bărbat de 39 de ani, din comuna Căiuţi, în timp ce conducea un autoturism sub influenţa alcoolului.
                      În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o concentrație de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat, fapt pentru care a fost condus la spital şi i s-au recoltat mostre biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
                      În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

                      Cod galben de furtuni

                        Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, o avertizare nowcasting cod galben de furtuni, ploi torenţiale şi grindină pentru trei judeţe.

                        ANM a anunţat codul galben, în vigoare până la ora 15.00, pentru mai multe localităţi din judeţele Bacău, Suceava şi Neamţ.

                        Se anunţă averse ce vor cumula 25…30 l/mp, intensificări ale vântului, descărcări electrice şi grindină de mici dimensiuni.

                        Bacău: O mașină a luat foc pe strada Republicii

                          Un autoturism Matiz a luat foc, astăzi, la intersecția străzilor Calea Republicii cu Aeroportului.

                          Incendiul a fost lichidat de pompierii de la ISU Bacău.

                          Focul a distrus elemente din plastic de la compartimentul motor. Cauza incendiului a fost stabilita de pompieri ca fiind un scurtcircuit electric.

                          VIDEO: Viorel Tãrâțã

                          Instantanee. 1

                          Uneori, marile bucurii se nasc din micile plăceri ale vieții. O seară caldă din zorii lui iunie. O seară în care simți, pentru prima dată-n an, parfumul teilor ce te duce înapoi în copilărie, răvășind paginile și frazele lui Chirilă: „Mediterana își trimite aromele îmbietoare ca teii, acasă, în iunie”.

                          Ai colindat toata ziua în neștire, pe străzile abundenței și ale nepăsării, ale trecutului și ale viitorului și, deși n-ai dat peste magazinul lui Vivienne (n-ai dat, încă), niciun nor nu-ți poate umbri seara. Dacă viața este, într-adevăr, o cutie de bomboane, nu are rost să o golești prea repede. Îți simți picioarele obosite de cursele demne de Forrest Gump, așa că te urci într-un tramvai pe care scrie 1927 doar pentru că, după cum îți spune vatmanul, el a fost construit în 1926. Rătăcești fără țintă, în sens invers, din dorința de a prelungi farmecul și misterul acestei seri deopotrivă obișnuită și fără de seamăn.

                          Tresari când auzi numele stației următoare; nicio clipă nu ai îndrăznit să crezi că poți ajunge atât de departe! Atât de departe și, totuși, atât de aproape… Cobori. Privești în jur. Și, după ce o iei la stânga, întrebi. Îl întrebi pe domnul grăbit, pe cele două domnișoare ușor confuze, pe tânărul care tocmai a terminat de vorbit la telefon, pe… Nici un indiciu. Doar sprincene ridicate și brațe lăsate, dezolant, în jos.

                          Oprești apoi o doamnă cu brațul drept imoblizat într-o fașă gipsată, care, mai întâi se încruntă ușor, cuprinzându-i, cu un gest scurt, făcut cu brațul sănătos, și pe domnul grăbit, și pe domnișoarele ușor confuze, și pe tânărul care vorbește acum din nou la telefon și pe…: „Trebuie să-i scuzați. Sunt niște bieți ignoranți”. Apoi, însoțit de un zâmbet larg, dar și de un avertisment („culoarea s-ar putea să vă dezamăgească; e roz”), brațul sănătos îți arată calea, lungă de sute de metri și zeci de ani, până la Casa Rustici.

                          Mulțumești, pleci, mergi, te oprești, cați în sus și în jos, te învârți și admiri, ba chiar și vorbești cu câțiva locatari care (alți ignoranți) nu rețin mai mult decât o simplă adresă. După care, surprins de lăsarea întunericului, îți iei „la revedere” de la imobilul roz, traversezi largul bulevard și te urci într-un tramvai pe care scrie 1932 doar pentru că, mai mult ca sigur, a fost pus pe șine încă din 1931.

                          Noul accelerator al Radioterapiei va fi asigurat din fondurile Guvernului

                            Aproape 7000 de bolnavi se află în evidență oncologică la Spitalul Județean de Urgență (SJU), iar indicele de utilizare a paturilor este de 480,8. În municipiul Bacău, sunt tratați anual circa 650 de pacienți, dar au nevoie de servicii medicale de acest tip peste 4000 de pacienți pe an, iar numărul lor este în creștere.

                            Din acest motiv, autoritățile județene și conducerea SJU Bacău au demarat o investiție care va consta în extinderea compartimentului Radioterapie prin construirea unui buncăr nou și dotarea acestuia. „Un al doilea buncăr este foarte important și din perspectiva capacității de a oferi o continuitate în serviciile medicale.

                            În cazul în care se va strica un accelerator, pacienții nu vor fi nevoiți să întrerupă tratamentul sau să se îndrepte către alte centre medicale”, a explicat dr. Raluca Ioana Dinu, director medical al SJU. Consiliul Județean a aprobat recent indicatorii tehnico-economici ai obiectivului, mai exact structura, suprafața și costurile.

                            Astfel, lucrările presupun extinderea clădirii în lungul fațadei principale și alipirea noului buncăr de cel actual, ceea ce înseamnă că se va construi fără a întrerupe activitatea medicală a secției și fără a modifica instalațiile existente.

                            Noul obiectiv va costa 23,5 milioane de lei și va avea o suprafață de 360 mp, din care 72,95 mp va reprezenta suprafața utilă a buncărului. Acesta va fi dotat cu un acelerator cu energii înalte destinat tratamentelor cu fotoni și electroni 6-15 MEV, capabil să ofere șase tipuri de tehnici de tratament. Dr. Raluca Ioana Dinu a precizat că valoarea noului accelerator va fi de 15 milioane de lei, sumă asigurată din fonduri guvernamentale.

                            Afacerile Agricola au crescut cu 7% în primul semestru

                            În primele șase luni ale anului, Grupul de firme AGRICOLA a avut o creștere a cifrei de afaceri de aproape 7% față de perioada similară a anului trecut, ajungând la 364,722 milioane de lei (în contextul în care anul trecut AGRICOLA a făcut exit din activitatea de retail de proximitate, iar la începutul acestui an a ieșit din afacerea Comcereal).

                            Agricola Internaţional, cea mai importantă companie a Grupului Agricola, în care sunt integrate lanțul de producție al cărnii de pasăre şi operatorul logistic, a înregistrat o cifră de afaceri de 241,798 mil. lei, în condițiile în care a vândut cu aproape 9% mai multă carne de pasăre, creșterea valorică fiind de 11% față de anul trecut. „Cifra de afaceri obținută este rezultatul unei creșteri cantitative a vânzărilor de carne de pasăre, însă în special al creșterii cantitative a vânzărilor de produse diferențiatoare, cu valoare adăugată mare, și mă refer aici la Puiul Fericit și Puiul Fermierului, și chiar produsul lansat cu succes la sfârșitul anului 2018, Cocoșel de Pădure, primul pui coquelet proaspăt românesc. Strategia noastră mizează în continuare vânzările de pui cu creștere lentă, unde Agricola deține 80% din piața internă” – a precizat președintele Grupului Agricola, Grigore Horoi.

                            Cifra de afaceri a companiei SALBAC a crescut cu 7% și a ajuns la 64,898 mil. lei, în condițiile în care vânzările la categoria salamuri crud-uscate au avut o creștere de 8,5% în valoare, respectiv 4,5% în volum. Grupa salamurilor fiert-afumate are o menținere a volumelor de 4,35%, însă o creștere valorică de 4,3%. „Menținem tendința de creștere la grupa salamurilor crud-uscate, unde ne consolidăm poziția de lider de piață, iar Salamul de Sibiu AGRICOLA își întărește poziția de lider detașat în segment” – precizează Grigore Horoi.

                            Categoria semipreparate și produse de tip ready-meal, obţinute la Europrod, a înregistrat o creștere a cifrei de afaceri de 12,34% (27,555 mil. lei), în contextul în care exporturile companiei în țările UE ating 25% din producție. La Europrod s-a finalizat, la începutul acestui an, o investiție care a depășit 5,5 milioane de euro, care a dublat capacitatea de producție.
                            În categoria ouălor proaspete, obținute la Avicola Lumina – Constanța, s-a înregistrat o menținere a cifrei de afaceri, 26,399 mil lei, în condițiile unei creșteri a numărului de ouă vândute cu 16% (cu diminuarea unor activități conexe).

                            „Continuăm strategia de creștere și diferențiere și suntem motivați să facem acest lucru atât de așteptările consumatorilor privind produse de înaltă calitate, cât și de distincțiile pe care produsele noastre de top le primesc în concursuri internaționale de calitate și gust: la începutul lunii iunie, la Monde Selection- Roma, au primit medalii de aur Puiul Fericit, Cocoșelul de Pădure, Ouăle Ochioase și Ouăle Inimoase, iar Salamul de Sibiu a fost distins cu medalia de argint. La sfârșitul lunii, Institutul Calității Gustului din Bruxelles, acorda câte două stele de aur Cocoselului de Pădure, Salamului de Sibiu și Ouălor Fericite Agricola.”
                            Grigore Horoi, președintele Grupului Agricola

                            Rute ocolitoare pentru ieșirea din Bacău spre Vaslui

                              FOTO: Irina Matulea

                              Lucrările pentru centura Ocolitoare a Bacăului au ajuns la ieșirea din oraș spre Vaslui, acolo unde utilajele lucrează la pilonii viitoarei supratraversări a șoselei. Din acest motiv, circulația a fost restricționată și se formează, zilnic, coloane de autoturisme care trebuie să aștepte la semnaforul ce reglemeneaza traficul pe o singură bandă improvizată. Pentru ca lucrurile să fie și mai dificile, mulți șoferi nu respectă regulile impuse și circulă pe contrasens, se bagă în fața coloanei sau intră pe roșu, ceea ce determină o creștere a timpului de așteptare pentru șoferi. Pentru a evita această problemă, Deșteptarea va prezintă câteva soluții de ocolire a zonei.

                              1. Varianta prin Tamași

                              Este soluția potrivită pentru cei care vin dinspre București spre Vaslui sau viceversa. Are avantajul că lungimea traseului este apropiată de cea a drumului blocat. După cum am socotit cu ajutorul Google Maps, de la intersecția de pe E85 către Galbeni până la intersecția DN2F cu DJ 252, din apropiere de Buhoci sunt 23 de kilometri, în vreme ce traseul normal are 18,4 km. Din păcate, această variantă este total nepotrivită pentru cei care se află în Bacău. Tot cu Google Maps am socotit că o mașină care ar pleca din giratoriul de la Colegiul Economic ar face 35 de km dacă ar merge pe traseul Calea Republicii – E85 – Galbeni – Chetriș – Tamasi – Furnicari – Buhoci – Intersecția DN2F – DJ252. Traseul normal are numai 6,5 km.

                              2. Varianta prin Săucești

                              Este o variantă mult mai bună chiar dacă dublează lungimea traseului. Dar distanța nu este chiar așa de mare încât să pună probleme deosebite. De la „Lăzărică” (intersecția Calea Bârladului cu Calea Romanului) se ține drumul înainte spre Turnul de televiziune. Se face dreapta spre Săucești, se intră în sat și se face dreapta pe un drum de pietriș pe lângă Siret și se iese chiar înainte de pod. Am socotit la fel ca și în cazul precedent, cu plecarea de la giratoriul de la Economic. O mașină face pe traseul normal 5 km, în vreme ce, prin Săucești, face aproape 11 km.

                              3. Varianta off-road prin Holt

                              Este cea mai scurtă variantă, cu o lungime aproape identică cu a traseului normal. Singura problemă este că implică un drum de pământ, prin lanurile de floarea soarelui, ceea ce necesită mașini de teren, dacă nu doriți să ajungeți în service. Traseul pornește pe stradă Holtului din cartierul Șerbănești, se parcurge până la capăt și se intră pe un drum de pământ. Se traversează un podet, se face stânga, apoi dreapta și se ține drumul până se ajunge în satul Holt. De aici e simplu: se caută drumul principal și se ajunge chiar la intrarea pe podul peste Siret. Traseul are o lungime (măsurată tot de la giratoriul de la Economic) de aproape 6 km, față de 5 km ai traseului obișnuit.

                              Mai este o variantă prin Letea Veche, pe drum de pietriș până în Holt. Traseul are circa 10 km.

                              Iulia Banaga, spre aur, peste garduri

                              Medalii nedespachetate

                              N-a apucat să despacheteze. Și nici să sărbătorească primul său titlu național la senioare. Pur și simplu, nu a apucat. Marțea trecută a urcat pe podiumul de premiere după ce a străbătut cei o sută de metri presărați cu garduri în 13 secunde și 86 de sutimi, miercuri spre seară a revenit acasă, iar vineri, pe data de 2 august, a trebuit să se prezinte la lotul național deoarece mâine o ia din nou la picior. De data aceasta, spre Norvegia, la Cupa Europei. Când să mai sărbătorești? „Sincer, mi-ar fi plăcut să fac o mică petrecere. Una în familie. Cine știe, poate când mă întorc din Norvegia” , spune Iulia Nicoleta Banaga (CSM Onești), noua campioană națională a României în proba de 100 metri garduri rezervată senioarelor.

                              Progres în…regres

                              Și acum, un mic paradox. Dublat de o curiozitate. Mai întâi, paradoxul. Așadar, vara trecută, la Naționalele de la Pitești, Iulia Banaga a luat argintul, cu timpul de 13,75. Anul acesta, la competiția derulată tot în Trivale, atleta care va împlini 20 de ani în octombrie a cucerit aurul, cu 13.86. Curiozitatea: cum poți progresa ca loc pe podium dacă ai regresat în ceea ce privește timpul realizat? Iulia este o fată cu picioarele pe pământ. Prin urmare, știe să răspundă: „Adevărul e că am beneficiat și de un dram de noroc. Cea mai bună senioară a noastră, Anamaria Nesteriuc nu a putut participa, iar aceast lucru mi-a deschis drumul către aur. Să știți că am și sunat-o să-i mulțumesc, spunându-i că o parte din succesul meu i se datorează. Pe bune!”.

                              O eroare tehnică

                              Pe lângă aurul la sută garduri, atleta născută la Brăila dar crescută la CSM Onești și-a pus la gât și argintul cucerit la 400 m garduri. La fel ca în 2018. Și aici e cu dus și întors. Mai întâi ne întoarcem. În timp: anul trecut, la aceeași probă, Iulia a înregistrat 59.52. Acum, s-a dus spre 60,24. Explicații, Iulia? Răspunsul nu întârzie: „Am lovit gardul nouă și m-am oprit înainte de cel cu numărul zece. Așa se explică timpul mai slab. Personal, mă așteptam la un parcurs mai bun. Din păcate, aceste erori de ordin tehnic, m-au tras în jos. Bine măcar că n-am pierdut argintul” .

                              Răspuns la toate…

                              Ziariștii sunt cârcotași din fire. Și chițibușari. Despică mereu firul în patru. Așa că nu se mulțumesc să o felicite pe Iulia Nicoleta Banaga pentru aurul și argintul de la Naționalele de Seniori, ci vor să știe dumnealor de ce ștafeta 4×100 a CSM Onești nu a reușit să repete, dacă nu chiar să îmbunătățească, performanța de anul trecut, când se mizase în întregime pe junioare? După cum vă spuneam, însă, Iulia chiar are răspuns la toate: „Ștafeta am pregătit-o cam din scurt, dar nu asta ar fi fost marea problemă deoarece și în trecut lucrurile au stat cam la fel. De data aceasta, la mijloc s-a aflat o nesincronizare. Noua noastră colegă, Angela Moroșanu a plecat mult mai devreme și n-am reușit să-i predau bățul. Se întâmplă”.

                              Chiar la toate?

                              Ajunși în acest punct, ia să o prindem noi pe Iulia pe picior greșit. Adică fără răspuns! Se poate? Se poate: cum de se face că cei mai buni „gardiști” vin de la Brăila? Și cum de toți ajung la Onești? Iulia Nicoleta Banaga pufnește în râs: „Multă lume se întreabă asta. Cu atât mai mult cu cât noi, la Brăila, nici nu avem unde să ne antrenăm ca lumea pentru garduri. Ne antrenăm, și băieții, și fetele, pe pământ, într-un spațiu rezervat curselor de motociclete. Și ar mai fi o curiozitate pe care nu aș putea-o explica. Niciunul dintre antrenorii noștri nu a fost «gardist». Antrenorul meu, domnul Nicu Iorga, de exemplu, a făcut proba de 400”.

                              „A doua mea mamă”

                              Bun, și cum rămâne cu legătura dintre LPS Brăila și CSM Onești, întărită nu doar de prezența Iuliei Banaga, ci și de cea a Andreei Caracuda și a lui Alexandru Iconaru? „Pe mine, Oneștiul m-a crescut, să știți! Oneștiul este a doua mea casă. Iar doamna director Ingrid Istrate este a doua mea mamă. O iubesc! De fapt, cu toții o iubim, iar dacă rezultatele din ultimii ani ai CSM-ului Onești au fost într-atât de bune- și nu mă refer doar la atletism- i se datorează într-o foarte mare măsură”, mărturisește Iulia, făcându-ne să ne amintim, noi ziariștii cârcotași și chițibușari, de dragostea pe care Ingrid Istrate o manifestă pentru proprii sportivi: „Aceștia sunt copiii mei! Iar copiii mei sunt și cei mai buni, și cei mai frumoși”.

                              Un culoar incomod

                              Luna trecută, Iulia s-a calificat în semifinalele Europenelor de Tineret de la Gavle, din Suedia, în proba ei preferată, 400 metri garduri. Se putea mai mult? „Se putea. Eram într-o formă bună și mă așteptam la un Personal Best. Încă nu-mi explic de ce nu am reușit mai mult. Adevăru-i că am prins și un culoar incomod, culoarul 1”, e de părere atleta CSM Onești, care, în perioada 9-11 august, va concura din nou în Nordul Europei. De data aceasta, în Norvegia. La Cupa Europei. Și nu la 400 garduri, ci la 100 garduri: „Nu-i proba mea favorită, chiar dacă primul meu concurs internațional- FOTE 2015- a fost la sută garduri. Acum o alerg doar de plăcere. În Norvegia sper la un Season Best, știu eu, un 13.70, însă nu mă gândesc la ocuparea unui loc anume. Sunt relaxată și e posibil ca tocmai această relaxare să mă ajute”.

                              Scorpions și My Chemical Romance

                              La revenirea din Norvegia, poate va fi loc și de o petrecere. Una în familie, cum îi place Iuliei. Alături de mama (care duminică a împlinit 51 de ani), de tata și de sora sa. Și dacă-i petrecere, să dăm drumul la muzică! Iulia Nicoleta Banaga e expertă în materie: „Îmi place nespus să cânt. E marele meu hobby. Iubesc toate genurile de muzică, inclusiv rock-ul. De la AC/DC la Metallica și de la Scorpions (ador «Still loving you») la My Chemical Romance”. Așa cum v-am mai spus, Iulia are picioarele bine înfipte în pământ. Prin urmare, „țelul meu este participarea la Jocurile Olimpice. Pentru 2020 e mai greu, dar în 2024 nu vreau să lipsesc. Iar când voi reveni de la Olimpiadă mă voi opri direct la X-Factor, v-o spun de pe acum!”.