Acasă Blog Pagina 1557

Drumul legumelor, de la producător la comerciant

Roșia, castravelete, ardeiul și orice altă legumă parcurg un drum lung și anevoios, până să ajungă în sacoșele gospodinelor. Din păcate, produsele cântăresc greu în buzunarele celor care le cumpără Aproape tot câștigul ajunge în portofelele „băieților deștepți” care nu dau cu sapa, dar au tarabe în piețe.

Piețele agroalimentare sunt pline de legume și fructe. Din ianuarie și până în decembrie. Cele mai multe dintre produsele etalate pe tarabe sunt aduse din import, pe lângă ele strecurându-se și câteva mărfuri produse de fermierii din județ. Legumele autohtone sunt valorificate, în general, de comercianții care le cumpără direct de la producători, la prețuri modice, și le revând, cu un adaos consistent.

Producătorii sărăcesc, samsarii prosperă

S-a ajuns ca roșia, de exemplu, în cel mai bun caz, să aibă un dublu spre triplu, la tarabă sau în rafturile comercianților. Fermierii s-au plâns de nenumărate ori că nu dispun de infrastructură pentru a-și vinde singuri marfa și nici nu au timp. Și asta pentru că, practic, nu există un sistem de distribuție care să le asigure țăranilor accesul la vânzarea directă. Prin urmare, în piețe, leguma de pe tarabă, de cele mai multe ori, ajunge la a doua sau chiar a treia mână din lanțul comercial. În mod evident, intermediarul își pune un adaos care ajunge sau chiar depășește 100 %. Astfel, în vreme ce producătorii abia reușesc să supraviețuiască, samsarii prosperă de la an la an, mai ales în cei bogați, cum a fost acesta. Deloc de trecut cu vederea este și nivelul evaziunii din piețele agricole, unde, pe fondul lipsei controalelor Fiscului (ultimul fiind făcut prin 2016, când inspectorii fiscali au fost alungați de comercianți, în ciuda prezenței polițiștilor locali), aproape niciun comerciant nu eliberează bon fiscal, nici nu înregistrează în vreun fel încasările. În plus, nu de puține ori, băcăuanii care târguiesc în piețe s-au plâns că, în vreme ce la hypermarket le este permisă alegerea mărfii, în târguri, această practică le este interzisă, chiar și de către unii fermieri.

Subvențiile, mai mult decât…nimic

În acest sezon, zeci de producători agricoli din județ s-au înscris să obțină subvenții pentru legumele cultivate în sere și solarii. Spre deosebire de perioada anterioară, în 2021, statul va subvenționa și producerea de ardei, castraveți, vinete, pe lângă culturile de roșii, deja consacrate prin vechiul program „Tomata”, sistat, însă, de autorități. Cei care s-au înscris în programul de sprijin, vor putea primi maximum 2.000 euro pentru 1.000 metri pătrați cultivați cu legume. Pentru a încasa acești bani, solicitanții trebuie să-și vândă marfa, cu acte (bon fiscal, factură, filă din carnetul de producător), abia în toamnă, începând cu data de 2 noiembrie și până în 2 decembrie. În cazul celor care cultivă în sere, producțiile valorificate pe piață trebuie să fie de minimum 2.900 de kg., la ardei gras, 5.000 de kg., la castraveți, 8.500 de kg., la tomate și 3.000 de kg., la vinete. Pentru culturile din solarii, cantitățile minime trebuie să fie de 1.600 de kg. de ardei, 3.000 de kg. de castraveți, 3.200 de kg. de roșii și 20.00 de kg. de vinete.

„Prețul plătit la hypermarket este mic, mult prea mic”

La nivel de județ, cei mai mulți producători – 15 – au ales să cultive roșii în spații protejate (sere și solarii). Interes mare față de acest program de finanțare și-au manifestat fermierii din Parava, Stănișești, Pâncești și Mănăstirea Cașin, dar au fost înregistrați și cultivatori din Filipești, Faraoani, Nicolae Bălcescu și Răcăciuni. Adrian Ușurelu este un gospodar din Mănăstirea Cașin care, de când se știe, lucrează pământul. Are vreo 4.000 de metri pătrați de sere și solarii, dintre care circa o treime sunt dintre cele cu încălzire.

„M-am băgat la tomate, în ciclul doi, pentru că eu și-așa puneam a doua cultură, și dacă mă înscriam în programul de minimis, și dacă nu. Trebuia să merg înainte cu cultura din solarii. Ideal ar fi fost să ne putem înscrie și la celelalte legume, nu doar la roșii, dar nu se permite decât la un singur fel. Din păcate, prețul este destul de nemulțumitor, față de anul trecut”, spune tânărul fermier. Cea mai mare parte a producției reușește să o valorifice la un supermarket cu magazine în Onești, Moinești și Bacău, restul mărfii ajungând pe tarabele din piețe și în aprozare. „Norocul e că anul ăsta avem supraproducție la roșii, căci, în rest, prețul e mic, mult prea mic față de cât ne-am fi așteptat. Să fi fost peste 2,5 lei pe kilogram, măcar”, spune Adrian Ușurelu din Mănăstirea Cașin.

 „Comerciantul are prețuri duble, chiar triple, la vânzare”

În schimb, spre cultura de ardei, s-au orientat 13 agricultori, majoritatea din Pâncești și Parava, restul provenind din Corbasca, Racova și Cleja. În general, aceștia au cultivat pe suprafețe de 1.000 de metri pătrați de seră sau solar, dar sunt și câțiva care s-au încumetat să producă ardei pe 3.000, 5.000 până la … 6.500 de metri pătrați. Paul Menghereș, de 39, este din Cleja și lucrează pe aproape 3.000 de metri pătrați de cultură de seră. „Orice ajutor este binevenit, în condițiile în care este destul de greu. Tot ce produc vând la piață, deși încet – încet începe să se dezvolte și valorificarea prin marile magazine. Am câteva cunoștințe care fac asta. Oricum, este mai bine ca la angro, de exemplu, unde toată lumea știe cum se plătește”, spune fermierul din Cleja.

Florin Piscu este un alt fermier, din Parava, „fieful” legumicultorilor băcăuani. Se ocupă cu asta de o viață, cu banii de pe legume reușind să se dezvolte și să-și țină copiii la școli valoroase din țară. Cultivă vinete, varză și tomate, e drept, nu la dimensiunea anilor trecuți, când lucra peste 7 hectare de teren agricol. Are și un solar de circa 1.000 de metri pătrați, pe care a cultivat ardei. „Am zis să fac o schimbare, după ce, vreo doi ani, am mers pe tomate. Anul ăsta, am avut probleme cu ploile, s-au mâlit aproape toate culturile. Ca să nu mai spun că, acum, ne-au năpădit și dăunătorii: tuta la tomate și tripsul la ardei. Nu știu de unde au apărut. Am dat tot felul de combinații pentru a scăpa de ei. Dar, asta e, trebuie să-i dăm înainte, nu avem ce face. Dacă nu ne asociem, ca să devenim mai profitabili! Tot încerc, cu viceprimarul de la noi, să ne facem cumva o asociație, ca să ne putem vinde produsele, dar…”,  spune fermierul din Parava. A fost un timp când a vrut să cultive în sistem bio, dar, din păcate, lucrurile nu au mers mai deloc. Grav este că producția din acest an a fost nevoit să o vândă comercianților de la piața de gros, evident, pe bani de nimic. De exemplu, roșia a dat-o cu 1,5 lei kilogramul, când pe piață se găsește cu cel puțin 4 lei, ardeiul gras, cu 2 lei kilogramul, față de 5 lei, dacă mergea la piață, vânăta, cu 1,8 lei, iar la tarabă e 4 lei kilogramul. „Comerciantul are prețuri duble, chiar triple, la vânzare. Producătorul aproape că nu se alege cu nimic. De asta am tot insistat să facem o cooperativă, un sistem de asociere, să ne unim, că altfel nu putem rezista”, mai spune fermierul din Parava.

 

 

Trupa Flaming Skies din Bacău își lansează primul album

    Tânăra trupă de metalcore din Bacău, Flaming Skies, lansează miercuri, 15 septembrie, albumul ei de debut „Empire of Glass”. Albumul este rodul a doi ani de muncă, chiar de la înființarea trupei, și conține piese mai vechi, deja cunoscute de public, piese care au fost cântate doar live, dar și compoziții aflate la prima audiție. Albumul va fi prezentat live vineri, 17 septembrie, și la festivalul Guitar Meeting, la Sibiu.

    Flaming Skies a început sa lucreze la piesele de pe album în iarna anului 2019 și au terminat lucrul în vara anului 2021. A fost și în perioada restricțiilor impuse de pandemia de Covid 19, iar constrângerile și măsurile restrictive și-au pus amprenta pe stilul adoptat pentru piesele de pe album.

    „Empire of Glass – spun membrii trupei – conține piese mai vechi, deja cunoscute de public, piese care au fost cântate doar live, dar și compoziții aflate la prima audiție. Ordinea pieselor de pe album prezintă evoluția fiecăruia dintre noi. Personajul vizat de compoziții pleacă de la liniștea umbrelor, luptă cu sine și cu sistemul corupt, se simte încătușat, este pe punctul de a renunța, dar speranța îi dă aripi și continuă lupta, devenind un erou. Ultima piesă de pe album, Defy, este o piesa manifest, poate cel mai elocvent mesaj de mobilizare împotriva unui sistem profund corupt”.

    Albumul este lansat independent, pentru că membrii trupei nu au colaborat cu o casă de discuri. Înregistrările au fost realizate în studioul Brothers of Rock și în studioul de înregistrări al lui Cătălin Roman. Pentru partea de Mix/Master, au colaborat cu Marius Costache (Studio 148), iar ilustrația albumului a fost realizată de Alexandra Racovițeanu (Straja).

    Cei de la Flaming Skies sunt Bogdan Pralea – voce și chitară, Matei Racoveanu – chitară, Raluca Ababei – bass și Rareș Bibire – tobe.

     

    Golănitica și bâzdoaca

    Politica a ajuns, în România, de la arta de a guverna a unui stat la ceea ce eu numesc Golănitica. Etimologia golăniticii își are originile în golan – gherbedeu (cum se zicea în sat la mine) –, în secătură, bagabont, haimana, căzătură, om de nimic, eșuat profesional, deșeu devenit cerșetor profesionist de voturi.

    Într-o cârciumă sătească din interbelic erau scrise, pe un perete, următoarele, aflăm din universul internetului: ,,Dacă sʼar da oaspeții la părueală, îi rog frumos să nu folosească mesele și scaunele pentru îmblătitură, căci mi-le rup. Acolo jos, sub vatră, sunt bâzdoace de fag tăiate anume”.

    Devenită de râs/ plâns mondial, părueala recentă din parlamentul nostru, cu p mic de tot, finalizată și cu deranjul unor bunuri de inventar, sugerează faptul că democratica dispută originală ar trebui să utilizeze niscaiva ,,bâzdoace de fag tăiate anume”, nu obiecte scumpe aflate în dotare.

    Drumul către bâzdoacă pare a fi deschis, de vreme ce (încă) premierul i-a întrebat pe frații de cruce politică din guvern: ,,Cât de ticăloși să fiți? Sunteți niște țepari. V-a picat greu la stomac?” Dacă ascultăm însă și declarația de dragoste a unui aurist urlată către un userist, ne îndoim însă de faptul că unii vor putea ridica bâzdoacele: „Nu ţi-e ruşine, mă măgarule, să vii ameninţător spre mine? Că ce? Că ce, mă, păduche? Dispari de aici, păduche, nu auzi ce spun?

    Îţi ordon să dispari din faţa mea, să faci paşi. Nu mai strica aerul […] Păduche, eşti zero barat!” Măgarii s-ar putea însă orienta în peisaj, folosind copita. Știind că tifosul exantematic este cauzat de bacteria Rickettsia prowazekii răspândită de păduchi, n-ar fi exclus ca zero barații din parlament să utilizeze, în loc de bâzdoacă, această armă.

     

     

     

     

    Ultrascurte

    Bursucii care ne explică doct toată ziua despre cum șoarecele își prinde capul în capcană pentru că nu înțelege de ce cașcavalul e gratis ne spun ceva despre faptul că ei își iau curentul pentru mașinile lor electrice absolut gratuit?

    A reacționat vreun partid politic la mizeria cu statuia de la Sibiu? Nu?! Aceeași mizerie e peste tot.

    O puștoaică născută la Toronto, cu un tată român și o mama chinezoaică, care locuiește la Londra, a învins la tenis o grecoaică din Barcelona.

    La 1833, Charles Joseph Edmond de Bois-le-Comte, diplomat francez, ne spunea că fiecare familie de țărani moldoveni avea 4-5 boi, 2-3 cai și 14-15 oi. Peste numai 33 de ani, majoritatea țăranilor vor fi nevoiți să împrumute câțiva saci cu porumb de la boier, ca să nu moară de foame iarna, împrumut pe care unii îl vor putea restitui abia în 15 ani.

    Dacă nu vă e clară ideea din paragraful de mai sus, gândiți-va ce vor face facturile dublate sau triplate la utilități, creșterea prețurilor și înghețarea salariilor/pensiilor în câțiva ani.
    Părarea mea este ca să nu se aștepte de la mine să le plătesc datoriile făcute de ei. Dacă premierul semnează zi de zi noi împrumuturi, să și le asume pe persoană fizică. Desigur, părerea mea e doar a mea.

    Am aflat că onor’ România educată tocmai a modificat câte ceva prin gramatică. Ce a modificat, mi-e greu să spun, pentru că nu înțeleg nimic din noua păsărească întocmită de niște indivizi care par să lucreze la normă, interesandu-i mai mult să lustruiască decât să ascută. Nu-i bai, acum o sumă de ani niște genii similare propuneau „peșinealergător” în loc de „tramvai” și „gâtlegău” în loc de „cravată”. Băieți, schimbați ce vreți voi, că la fel o să scriu și o să vorbesc. Ați băgat voi forma „nicio” în loc de „nici o”, că nu știau proștii să scrie corect, dar tot cum am învățat eu la școală scriu.

    Apropo de schimbările gramaticale, ce înseamnă „desființarea diatezelor reflexivă și pasivă”? Nu vor mai putea fi folosite sau se vor folosi dar se vor numi altfel? În propoziția „Te-ai supărat ca măgaru’ pe sat” la ce diateză va fi verbul?

    Centre sociale pentru tineri și vârstnici la Biserica „Petru și Pavel”

    În Parohia „Sf. Apostoli” din Bacău a fost sfințit Centrul Socio-Cultural „Sf. Mc. Filofteia” din incinta Bisericii „Sf. Apostoli Petru și Pavel”, care va găzdui Centrul de sprijin și formare pentru tineri și a Centrul de socializare pentru persoane vârstnice.

     

    Seria manifestărilor a început cu Sf. Liturghie, la care au participat enoriașii și beneficiarii centrelor, după care părintele paroh Constantin Abageru a prezentat obiectivele și tipurile de activități care se vor desfășura în cele două centre sociale. Apoi a fost oficiată slujba de sfințire a Centrului Socio-Cultural „Sf. Mc. Filofteia”, slujbă susținută de un sobor de preoți sub ascultarea arhimandritului Pimen Costea, vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. La final, au adresat cuvinte de binecuvântare arhimandritul Pimen Costea, protopopul de Bacău Eugen-Ciprian Ciuche, parohul Constantin Abageru și părintele inspector Adrian Alexandru.

    Centrele dedicate tinerilor și persoanelor vârstnice au fost înființate printr-un Program social implementat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Ioachim, Arhiepiscop al Romanului și Bacăului.

    „Am sfințit acum Centrul Socio-Cultural Sf. Mc. Filofteia – a precizat părintele Constantin Abageru -, pentru că am finalizat câteva lucrări de modernizare, dar și pentru că acolo încercăm să facem o punte de legătură între biserică și persoanele binecuvântate de Dumnezeu cu ani de viață frumoși și persoanele tinere care pășesc către viață și uneori au nevoie de un sprijin material, dar mai ales de solidaritate. Avem, pentru aceasta, sprijinul părintelui inspector Adrian Alexandru și al părintelui pensionar Romel Zaharia, al asistentei sociale Carla Pișcu, al părintelui protopop Eugen Ciuche, dar și al enoriașilor și colaboratorilor parohiei noastre”.

    Ce oferă noile centre de sprijin și socializare

    Proiectul Centrului pentru Tineret a pornit de la identificarea nevoilor prioritare de educare și de la analizarea realităților prezente a diferitelor familii aflate în dificultate. Va oferi elevilor din familii aflate în situații de criză sau în dificultate un ajutor material sau financiar – burse de studii în liceu și facultate, dar și un adaos educațional creștin-ortodox (activități de informare, orientare, consiliere, educație și petrecere a timpului liber cu formarea/definitivarea caracterului, contribuind astfel la pregătirea integrării sociale și profesionale, la dobândirea deprinderilor de viață independentă, la pregătirea pentru întemeierea unor familii bazate pe valorile ortodoxiei). Totodată acest proiect oferă posibilitatea diverselor persoane să conștientizeze importanța oferirii unui sprijin necondiționat elevilor și tinerilor care au o situație materială precară. Până în prezent au fost oferite ocazional burse constând în meditații specializate, plata taxelor de cazare și masă.

    Proiectul Centrului pentru vârstnici are în vedere că ponderea populației cu vârsta de 65 de ani și peste se va dubla până în anul 2060, iar cea mai acută dintre probleme este marginalizarea socială a acestora, odată cu pensionarea. Proiectul a pornit de la identificarea nevoii de a fi activ, a nevoilor de socializare a persoanelor vârstnice și de implicare a acestora în activități cultural-catehetice, a nevoii de a împărtăși din experiența și cunoștințele acumulate, de a fi utili comunității. Dincolo de lipsa resurselor pentru asigurarea nevoilor primare pentru multe dintre aceste persoane, există suferința pricinuită de singurătate, de sentimentul de a nu mai fi utili nimănui.

    Arhimandrit vicar Pimen Costea: „Cei care vor trece pe aici, fie tineri, fie vârstnici, își vor găsi, în această lume complicată, un gram de identitate. Se vor regăsi pe ei înșiși, în tumultul acesta cotidian. Dar de ce să vorbim mereu și de bătrânețe? Haideți să fim mereu tineri, să fim entuziaști, să fim riguroși și viguroși în tot ceea ce avem de făcut. M-aș bucura să trăim mereu cu sentimentul acesta al tinereții în Cristos. Bătrânii vor veni la acest Centru să socializeze, dar și pentru că biserica este aproape, unde ei pot socializa chiar cu Dumnezeu, când omul tace și vorbește numai Dumnezeu. Iar când ies din biserică vor socializa cu toți semenii lor. Iar tinerilor am a le spune doar atât: Mântuitorul îi primește cu brațele deschise și le recomandă celor care se consideră adulți: Lăsați-i pe copii să vină la Mine!”.

     

     

    Phascismul, un nou început 

    Ne-a sancționat Facebook și ne-a restricționat pagina. Articolele noastre vor fi vizibile pentru  mai puțini cititori. ,,Motivul este că, în trecut, ai postat conținut care a încălcat Standardele comunității noastre. Deoarece această postare încalcă standardele noastre privind persoanele și organizațiile periculoase, (s.n) doar persoanele care administrează Deșteptarea de Bacău pot vedea postarea (….) Pagina ta riscă să îi fie anulată publicarea și face obiectul reducerii distribuției și altor restricții, datorită încălcărilor repetate a Standardelor comunității.” Am reprodus textual misiva primită de la Facebook.

    Dar să vedem ce anume i-a supărat așa de tare pe dregătorii care administrează adevărul planetar. În ultimul nostru număr, preponderent, am citat surse publice care prezentau poziția unor oficiali japonezi din sănătate privind vaccinurile ,,Moderna”. Astfel, am citat postul național japonez de radio Nikkei care, după decesul câtorva persoane injectate cu serul Moderna, a intervievat un oficial al Ministerului sănătății ce declara că; ,,… milioane de doze de vaccin Covid-19 Moderna au fost scoase din uz  Este o substanță care reacționează la magneți. … ar putea fi metal… „. Citând surse din interiorul Takeda Pharmaceutical,  distribuitorul vaccinului Moderna din Japonia, https://asia.nikkei.com  titra;  ,,Flacoanele de vaccin coronavirus dezvoltate de Moderna conțin particule de oțel inoxidabil…..”,de asemenea, am citat poziția publică a europarlamentarului dr. Tudor Ciuhodaru care confirma ceea ce știam deja, că; ,,… vaccinații pot fi și neimunizați și pot face forme severe de boală. Uitați-vă și pe statisticile oficiale, au fost în România persoane vaccinate cu ambele doze, chiar cu anticorpi dezvoltați, care au ajuns în stare critică la terapie intensivă și nu au putut fi salvate,…. a confunda vaccinarea cu testarea, cu împiedicarea transmiterii bolii, este o mare eroare și duce la o strategie fundamental greșită”. Dacă acestea sunt înformații care încalcă standardele comunității, rugăm comunitatea să facă publice acele standarde.

    Dacă aceste informații publice republicate ne încadrează în categoria  ,,persoanelor și organizațiilor periculoase” înțelegem fără multe explicații, prin antiteză, care sunt cu adevărat persoanele și organizațiile periculoase. Ministerul Adevărului la nivel planetar tocmai  a început să emită decizii cu autoritate transnațională. Și dacă informațiile publice și verificabile de natura celor mai sus menționate, disipate în media, au putut circula nestingherite  până acum, presupunerea logică e că, doar analiza lor într-un ansamblu coerent/articulat deranjează. Și deranjează, întrucât prin regruparea lor se creionează și se poate identifica, măcar parțial, față ascunsă a unui sistem totalitar de o nouă factură. Grobianismul deșănțat, exhibat uneori pe această rețea de socializare, insulta ori calomnia par a se înscrie în ,,standardele comunității” pe care le invocă  noii dregători  ai facebook, întrucât acestea nu sunt suprimate. Faptul că judeci și îndrăznești să analizezi în termeni de logică formală noua doctrină politico-medicală, te califică automat ca ,,persoană/organizație periculoasă”. Dacă așa stau lucrurile înseamnă că ne aflăm pe drumul cel bun. Asta trebuie să facă presa. Să fie incomodă. Să pună întrebări, să caute răspunsuri. În încercarea de a verifica ce presupun standardele comunității facebook o să începem prin a publica datele oficiale aflate pe sit-ul ministerului sănătății din România de la începutul acestei săptămâni, 13.09.2021, privind incidența ratelor de infectare COVID. După http://www.cnscbt.ro/index.php/situatia-la-nivel-global-actualizata-zilnic/2684-situatie-infectii-coronavirus-covid-19-13-09-2021/file țara dată ca exemplu de vaccinare, Israelul (cu  2.870.182 de locuitori înjectați deja cu doza nr. 3, adică 31% din populație, la începutul acestei săptămâni), se află de ceva vreme în zona roșie cu o rata de incidentă cumulată la 1.000 locuitori de 14,0.

    În China continentală, duminică 12.09 a.c., în  24 de ore fuseseră 46 cazuri confirmate de infectare, adică ceva sub 0,000 raportat la populația acestei țări. Marea Britanie raporta 6,8 cazuri la mia de locuitori și SUA 7,1 la mie. Aceste ultime două țări, cu sisteme medicale bine puse la punct și peste jumătate din populație vaccinată, se află în zona roșie. Vă amintiți de sperietoarea de serviciu? De acolo a venit varianta delta. India are doar 0,4 rata de incidentă cumulată la 1.000 locuitori. India produce sub licență proprie ivermectina și o administrează populației. India săracă și nevaccinată de departe stă cel mai bine în comparație cu țările bogate și vaccinate. România, conform aceleiași statistici oficiale are o rata de incidență cumulată de 0,8 la 1.000 de locuitori și se află în scenariul verde. După alegerile din PNL vom trece și noi în rând cu lumea bună și vor crește cazurile de infectare. (E o prezumpție, sper ca aceasta  să nu încalce ,,standardele comunității facebook”.) Revenind la Israel, narațiunea că vaccinul te protejează și dacă e să te infectezi faci o formă ușoară a bolii este infirmată brutal și fără echivoc de realitatea israeliană. Conform publicației https://www.timesofisrael.com/145000-schoolkids-in-quarantine-as-transmission-rate-drops-to-4-month-low/  din 09.09 a.c. care citează datele ministerului sănătății, spune că în prima săptămână a lunii septembrie au murit de coronavirus, 194 persoane, 94 nu erau vaccinate, 75 erau complet vaccinate (două doze), iar  25 primiseră a treia doză. A fost spulberată astfel și cealaltă narațiune a imunității de turmă  care ar fi trebuit să se manifeste după vaccinarea a 70% din populație.

    Incepe școala în România și vor fi făcute presiuni asupra părinților în vederea vaccinării copiilor lor, fără a le explica acestora din urmă în ce constă concret eficiența acestui act medical și riscurile asociate. Indiferent de opțiune, părinții trebuie legal să fie informați. Să cunoască faptul că nu pot fi obligați să răspundă la chestionare, să semneze angajamente sau acorduri, oricare ar fi acestea, sau să accepte restricționarea la educație a elevilor pe criterii de vaccinare. Un regulament școlar sau ordin de ministru nu poate încălca Constituția României. Și dacă părinți fiind, alegeți totuși să vă vaccinați pruncii, întrebați medicul  pentru ce tulpină de virus este vaccinul, care sunt contraindicațiile și ce efecte adverse poate avea. Și dacă vi se spune că totul e în regulă, că nu sunt decât efecte adverse  minore, întrebați medicul de unde știe care vor fi efectele pe termen lung în condițiile când producătorii au declarat că nu își asumă nici o responsabilitate în acest sens. Cine răspunde concret în eventualitatea unor efecte adverse și unde poate fi identificată această responsabilitate în documentul pe care vi se cere să-l semnați? Sunt multe întrebări și prea puține răspunsuri. Sunt medici și cercetători care susțin ca vaccinurile ANRm sunt periculoase și alți medici, cercetători și autorități care promovează vaccinarea copiilor cu un vaccin experimental, susținând că nu sunt riscuri. Ce studii de cercetare proprie au în CV și unii și alții. Ce îi animă? Din această confruntare de opinii, cei care sustin vaccinarea nu par sa riște nimic, dimpotrivă. Ceilalti, specialiștii care ne semnalează riscurile,  iși periclitează  statutul, cariera si ajung să fie marginalizați în încercarea de a ne  comunica adevărul lor, plătind pentru asta prețul. Nouă ne rămâne doar să alegem.  E  suficientă oare pentru un părinte speranța/credința că poate nu i se va întâmpla  nimic rău tocmai lui ? Alegerea și responsabilitatea nu aparțin guvernului, nici medicului  și nici jurnalistului. Nu ei semnează acordul de vaccinare…. Căutați, verificați chiar și opiniile repudiate oficial, apoi… decideți.

    Jr. Adrian M. Ionescu

     

    Karate/ Cupa României, Seniori și Tineret: Știința, în format 4×4

    Competiția și medaliații pentru secția de karate a CS Știința Bacău. Gruparea antrenată de Adrian Loghin își continuă seria reușitelor.

    Ultima a fost înregistrată weekendul trecut, la Voluntari, gazda Cupei României pentru Seniori și Tineret. Știința s-a prezentat cu patru sportivi, Radu Todiraș, Vlad Pește, Alexandru Palma și Alexandru Dor Nica, toți patru urcând pe podiumul de premiere. Bilanțul? O medalie de aur, două de argint și patru de bronz. Aurul a revenit lui Radu Todiraș la kata Seniori, în tmp ce argintul a fost adjudecat de Vlad Pește, clasat al doilea la kumite seniori shobu ippon 80 kg și la kumte seniori shobu sanbon 80 kg.

    „Colecția de bronz” a fost împărțită ăn mod egal de Alexandru Palma și Alexandru Dor Nica. Astfel, Palma s-a poziționat al treilea la kumite seniori shobu sanbon +80 kg și la kumite seniori shobu ippon +80 kg , la fel ca și Nica Doru, cu precizarea că acesta din urmă a concurat la categoria de greutate 80 kg. „Este un bilanț bun, care certifică munca depusă până acum la antrenamente și sprijinul acordat de conducerea clubului și, totodată, ne dă speranțe pentru viitoarele competiții”, a declarat antrenorul CS Știința, Adi Loghin.

    Următoarea provocare pentru karateka băcăuani o constituie Campionatul Național SKDUN pe echipe din luna octombrie. După Naționalele de luna viitoare va avea loc selecția pentru Mondialele SKDUN programate în noiembrie, în Serbia.

    „Convingerea noastră este că vom avea cinci sportivi în lotul național ce va concura în Serbia. Totul este să fim sănătoși, iar pandemia să nu bulverseze calendarul competițional al finalului de an”, a concluzionat sensei Loghin.

    Fotbal feminin/ Liga a II-a: Pentru început, doar pisicuțe

    La finalul săptămânii trecute a început campionatul Ligii a II-a la fotbal feminin. Repartizată în prima din cele două serii, singura echipă de fotbal feminin a Bacăului, Măgura 2012 a suferit o înfrângere cu 5-1 pe terenul Vulpițelor Galbene Roman.

    În ciuda scorului categoric, eșecul Pisicilor Roșii nu a fost cel mai sever din cadrul etapei de debut.

    Astfel, în celelalte două partide ale Seriei I s-au înregistrat următoarele rezultate: ACS Navobi Iași- CN Nicu Gane 13-0 și ACS Activ Slobozia- Selena Constanța 0-10. Partida Csikszereda Miecurea Ciuc- Atletic Club Onix a fost amânată pentru data de 3 octombrie.

    Runda viitoare, programată duminică, 19 septembrie, Pisicile Roșii băcăuane vor primi vizita liderei Navobi într-un joc care va începe la ora 11.00 și va avea loc pe stadionul „Lucrețiu Avram”.

    Minaur Baia Mare- CSM Bacău (azi, ora 17.00)

    Programată la finalul săptămânii, etapa a treia a Ligii Zimbrilor își va avea uvertura azi, la Baia Mare, gazda confruntării dintre Minaur și CSM Bacău. Băimărenii lui Alexandru Sabou vin după victoria clară, repurtată cu 44-22 sâmbătă, acasă, îin turul inaugural al Cupei EHF contra bulgarilor de la Lokomotiv Gorna Oryahovitsa.

    Băcăuanii, în schimb, nu traversează o perioadă fastă. Și nu atât din cauza celor două înfrângeri suferite până acum în campionat împotriva Stelei și a lui Dinamo, cât în special din pricina problemelor de lot.

    Concret, cei trei jucători transferați în vară de CSM, Dospinescu, Orjonikidze și Costea continuă să nu poată fi folosiți din motive bugetare care țin de contrele dintre Primărie și conducerea clubului.  În aceste condiții, la Baia Mare, „CSMeii” se vor prezenta, ca și la jocurile precedente, cu doar trei jucători de câmp pe banca de rezervă!

    Va fi greu, normal, atât timp cât nu putem face schimbări. Tot ce pot spune este că noi ne vom lupta, forjând același nucleu ca și în meciul cu Dinamo. Sper să rezistăm fizic”, a declarat antrenorul CSM Bacău, Sandu Iacob.

    Absolvenții de 10 au fost premiați

      Cei trei elevi din Bacău care au luat medii de 10 (zece) la Evaluarea Naţională din această vară şi cei patru care au obţinut aceeaşi performanţă la examenul de Bacalaureat au primit, de la Ministerul Educaţiei, recompense financiare pentru reuşita lor. Festivitatea de premiere a avut loc la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean, marţi, 14 septembrie 2021, o ceremonie la care au participat, alături de părinţii elevilor şi profesorii acestora, Tudoriţa Lungu, prefectul judeţului Bacău, prof. Ida Vlad, inspectorul şcolar general, prof. Lavinia Misăilă, inspector şcolar general adjunct, şi prof. Camelia Stamate, inspector şcolar general adjunct.
      Fiecare elev de 10 (zece) de la Evaluarea Naţională a primit câte 1.000 de lei, iar pentru rezultatele de la Bacalaureat, premiul a constat în 3.000 de lei pentru fiecare absolvent. Toţi au primit şi câte o diplomă de excelenţă din partea Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău.
      Cei trei elevi de 10 (zece) la Evaluarea Naţională 2021 sunt: Chifu Andrei-Rareş de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Cochior Maria-Antonia de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău şi Măgirescu Sofia-Maria, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău.
      Cei patru absolvenţi de 10 (zece) la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2021, sunt: Bârzu Debora de la Colegiul Naţional de Artă „George Apostu” Bacău, Doliş Viviana de la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” Bacău, Plăcintă Mara de la Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” Bacău şi Tantoş Maria-Iuliana, de la Colegiul Naţional „Ferdinand I” Bacău.

      Săptămâna europeană a mobilității

        Băcăuanii sunt invitaţi să participe între 16 şi 22 septembrie la „SĂPTĂMÂNA EUROPEANĂ A MOBILITĂȚII” (European Mobility Week), un eveniment care promovează reducerea poluării din trafic prin alegerea unor mijloace de transport nepoluante sau mai putin poluante.

         Timp de o săptămână în Municipiul Bacău vom desfășura o campanie la care invităm cât mai mulți cetățeni să se alăture! Prin intermediul acțiunilor pe care le vom organiza vrem să explicăm că, treptat, cu toții va trebui să ne schimbăm comportamentul privind felul în care ne deplasăm în oraș, apelând la mijloacele de transport ecologice, care să protejeze cât mai mult mediul înconjurător, „a declarat Primarul Municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu.

         SEM este organizată în acest an de Primăria Municipiului Bacău, în parteneriat cu ADL Bacău si Asociația SMARTiCITY.

         EUROPEAN MOBILITY WEEK este campania inițiată la nivel european de Comisia Europeana în vederea sensibilizării populației privind mobilitatea urbană durabilă. Campania este recunoscută pe scară largă ca o forță motrice către o mobilitate urbană durabilă în Europa și nu numai.

         La acest eveniment s-au înscris deja peste 2000 de orașe din Uniunea Europeană, iar agenda evenimentelor din Bacău o puteți urmări pe site-ul oficial

        EUROPEAN MOBILITY WEEK |  2021 participants. Este a XX-a ediție la nivel european și a VII-a ediție la care Bacăul participă.

         Deschiderea oficială a „SĂPTĂMÂNII EUROPENE A MOBILITĂȚII” va avea loc la CENTRUL DE AFACERI ŞI EXPOZIŢII „MIRCEA CANCICOV” Bacău în data de 16 septembrie 2021, începând cu ora 14.00.

        Cuvântul de deschidere a evenimentului va aparține Primarului Municipiului Bacău, Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu, iar temele propuse spre dezbatere, în cadrul acestei mesei rotunde vor atinge subiecte precum: Mobilitatea urbană în viziunea autorităților; Importanța reducerii emisiilor de CO2 din transport; Politici locale și centrale pentru încurajarea și susținerea mobilității urbane durabilă; Trenduri la nivel național și internațional privind mobilitatea urbană.

         Printre acțiunile ce se vor desfășura în Bacău, în cadrul „Săptămânii Europene a Mobilității” 2021, amintim:

        Vineri-17 septembrie, Ziua fără mașini” – la care sunt invitați cât mai multi oameni să își lase acasă mașina şi să meargă cu bicicleta, pe jos, cu transportul în comun.

        Centrul Bacăului devine pietonal de vineri după-amiaza, până duminică seara.

        Info-Mobilitatea – activități de informare și educație privind mobilitatea urbană, pentruelevi și adulți, in zona pietonală.

        Turul Bacăului pe bicicletă, dar și concursuri cicliste diverse. Vânătoare de Comori – traseu cu bicicleta pe viitoarele piste de bicicleta.

        Orașul viitorului” – EfdeN.

        Hai cu autobuzul electric! – primul autobuz electric fabricat in Romania vine duminica la Bacău, iar cetățenii vor avea ocazia să îl testeze într-o plimbare.

        Expoziție și drive test cu mașini electrice, stații de încărcare pentru mașini electrice

        Serile weekendului sunt rezervate muzicii!

        În weekend, pe timpul zilei vor avea loc acțiuni sportive, cu concursuri şi premii, desene pe asfalt pe tema mobilitatii urbane şi multe altele.

        20,5 milioane de metri cubi de apă se pierd, anual, în tot județul

        Membrii Comitetului Director al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Bacău (ADIB) s-au reunit marți, 14 septembrie, în cadrul unei ședințe având ca tematică centrală situația sistemului de alimentare cu apă din județ. S-a pus accent în special pe pierderile, de anul trecut, înregistrate în sistemele de alimentare cu apă, administrate de Compania Regională de Apă Bacău (CRAB).

        În acest sens, s-a avut la bază un studiu elaborat de compania Elsaco Esco, profilată pe servicii de consultanță tehnică și soluții în domeniul eficientizării energetice și de resurse. Analiza indică faptul că, anul trecut, circa 20,5 milioane de metri cubi de apă (mai mult de 60% din cele 30 de milioane de mc apă intrată în sistem în tot județul), nu au realizat venituri operatorului regional. Pierderile au fost determinate, în principal, de infrastructura veche, cu grad ridicat de uzură, dar și de infrastructura relativ nouă, cu deficiențe de proiectare sau execuție. Ponderea este reprezentată de pierderile fizice – 54%, la care se adaugă consumurile nefacturate – 5% și pierderile comerciale – 1%. „Din apa facturată, deci cea care aduce venituri companiei CRAB, doar 29% reprezintă consum facturat utilizatorilor finali, deci apă la tarif de rețea de distribuție, iar 11% este apă facturată la tarif de transport”, au arătat reprezentanții Elsaco Esco. Cert este că pierderile cele mai mari sunt înregistrate în sistemul de alimentare cu apă a municipiului Bacău – peste 9,9 milioane de metri cubi, urmate de cele de la conducta de aducțiune Dărmănești-Onești, restul fiind la nivelul celorlalte localități din județ – Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana, Buhuși etc.

        Municipiul Bacău: pierderi de aproape 10 milioane de metri cubi de apă

        În vederea reducerii acestor pierderi, specialiștii de la Elsaco Esco propun o serie de măsuri care trebuie implementate în perioada imediat următoare. Astfel, se cosideră că, numai prin reabilitarea rețelelor (măsură deja implementată prin programul POIM), s-ar putea ajunge la reducerea cu peste 45 % (circa 9,3 milioane de mc de apă)a acestor pierderi. „Nu va fi suficient, deși admit că sunt investiții mari, ci vor trebui implementate și alte măsuri care să eficientizeze sistemele. Pentru că, la momentul actual, infrastructura prezintă un grad de uzură atât de ridicat, încât aceste reabilitări nu ajung pentru a atinge performanțe extraordinare. Am analizat și alte măsuri pe care le-am și propus, care vor conduce la o reducere suplimentară, de 5,6 milioane de metri cubi. Deci, încă 27% din apa care nu aduce venit”, a arătat Mariana Pătrășcan, reprezentanta companiei Elsaco Esco. Se dorește, astfel, ca atât operatorul de apă și ADIB, cât și proprietarii rețelelor (UAT-urile), pe lângă continuarea reabilitărilor, să realizeze un control activ al piederilor, în paralel cu îmbunătățirea vitezei și calității reparațiilor și un management al presiunii. „Concluzia este că, din pierderile totale de la nivelul județului, de 20,5 de milioane de metri cubi de apă, 10 milioane sunt înregistrate la nivelul municipiului Bacău. Pierderi pe care le plătim noi, cetățenii. (…) Dacă vom continua fără să facem nicio investiție la nivelul municipiului, CRAB va risca să ajungă în colaps. Și nu cred că este vina operatorului sau a ADIB-ului.  S-ar impune realizarea unui regulament prin care să determinăm primăriile care au pierderi foarte mari să facă un plan de reabilitare a conductelor. Să treacă pe lista investițiilor tocmai această urgență. (…) Soluția nu este creșterea tarifelor, a taxelor la apă, ci eficientizarea acestei activități, creșterea cantității de apă facturată. Nu are cum să supraviețuiască operatorul cu 28% din apă facturată, asta e clar”,  a subliniat Valentin Ivancea, președintele Consiliului Județean Bacău. Ca titlu informativ, cele aproape 10 milioane de metri cubi de apă, risipită numai în municipiul Bacău – echivalentul a 380 de bazine olimpice – ar fi fost suficientă pentru irigarea a sute de mii de hectare de teren agricol.

        Măsurile luate, bune, dar nu suficiente

        Auditul realizat la nivelul CRAB relevă faptul că, printre altele, operatorul de apă a reușit, pe lângă contorizarea tuturor consumatorilor industriali și monitorizarea periodică a consumurilor acestora, să țină evidența consumatorilor paușal (în procent de 99,06%), să monteze contoare inteligente, cu transmitere de date la distanță (numai în Bacău, în ultimul an, fiind instalate aproape 2.800 de astfel de contoare), să depisteze consumurile neautorizate, eliminându-le (cum ar fi consumatorii frauduloși din Ardeoani), și sigilarea tuturor hidranților ș.a. În continuare, se propune operatorului de apă implementarea unei alte serii de măsuri, cum ar fi controlul activ al pierderilor în rețelele de distribuție Bacău, Moinești, Târgu Ocna, Dărmănești, Dofteana și Buhuși, precum și un management al activelor și al presiunii în aceste rețele, în paralel cu îmbunătățirea vitezei și calității reparațiilor. De cealaltă parte, și proprietarii rețelelor, respectiv UAT-urile, vor trebui să adopte măsuri urgente care să reducă pierderile de apă: de la continuarea reabilitării conductelor vechi, identificate de operator ca prezentând un grad ridicat de uzură (inclusiv realizarea de conexiuni la rețeaua existentă, branșamente și dezafectarea conductelor vechi, înlocuirea vanelor nefuncționale etc), reabilitarea conductelor neconforme (conducte cu deficiențe de proiectare/execuție care conduc la avarii frecvente), până la realizarea de stații de pompare, în vederea reducerii presiunii medii din rețea (acolo unde este cazul) și la reducerea numărului de racorduri la conductele de transport (în special, pentru conductele de transport din sistemul Dărmănești). La nivelul municipiului Bacău, se recomandă finalizarea lucrărilor de execuție și darea în gestiune a tuturor rețelelor, „astfel încât acestea să fie operate de aceeași entitate, la nivel de sistem”,  întrucât aici se înregistrează, în continuare, avarii, iar acestea nu pot fi remediate de către operator, nefiind în administrarea acestuia.

         

        Eveniment rutier în comuna Buciumi

          La data de 13 septembrie a.c., polițiștii Secţiei 10 Politie Rurală Ştefan cel Mare au fost sesizaţi prin apel SNUAU 112, despre faptul că pe DC 124 pe raza comunei Buciumi a avut loc un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.

          Echipajul de poliție deplasat la faţa locului a identificat un bărbat de 58 de ani din Oneşti care a condus un autoturism pe drumul comunal, iar într-o curbă periculoasă la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi s-a răsturnat pe partea carosabilă.

          Cu ocazia testării conducătorului auto cu aparatul etilotest a rezultat o îmbibaţie alcoolică de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost condus la spital în vederea prelevării de mostre biologice de sânge pentru stabilirea alcoolemiei.

          A fost întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

          Bărbat de 70 de ani, reținut după ce și-a lovit vecina cu un par

            La data de 11 septembrie a.c., polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Răcăciuni au fost sesizați de către o femeie, de 44 de ani, din comuna Valea Seacă, despre faptul că a fost agresată de vecinul său, un bărbat de 70 de ani.

            Din primele cercetări, polițiștii au stabilit că, pe fondul consumului de alcool în exces, între cei doi ar fi izbucnit un conflict cu privire la neînțelegeri legate de gardul dintre proprietăți, fapt pentru care, bărbatul ar fi lovit-o cu un obiect contondent, astfel femeia necesitând transport la spital.

            La data de 13 septembrie a.c., în baza probatoriului administrat, polițiștii au dispus reţinerea bănuitului pentru 24 de ore ca urmare a săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violențe.

            Reținut pentru încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie

              La data de 13 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Postului de Poliţie Poduri s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că un bărbat de 47 de ani, din localitate ar fi încălcat ordinul de protecţie emis de către Judecătoria Moineşti.

              Bărbatul a fost depistat în flagrant în locuinţă, astfel constatându-se faptul că acesta a încălcat ordinul de protecţie emis de către instanță (pentru o perioada de 6 luni), prin care acesta a fost evacuat temporar din locuinţă şi să păstreze o distanţă de minim 100 m faţă de soţie, cei trei minori şi locuinţa acestora.

              În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecţie.

              În baza probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Secţiei 2 Poliţie Rurală Moineşti au dispus reţinerea acestuia pe bază de ordonanţă, pentru o perioadă de 24 de ore.
              Bărbatul a fost escortat şi introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Bacău.

              A intrat peste el în casă, i-a pus cuțitul la gât și l-a lăsat fără telefon și lanțul de aur

                         Polițiștii de investigații criminale din Bacău au identificat și depistat un tânăr de 31 de ani, bănuit de comiterea infracțiunilor de tâlhărie calificată și lipsire de libertate în mod ilegal. Acesta a fost reținut și introdus în arestul I.P.J.Bacău.

                În urma sesizării unui bărbat de 65 de ani, din comuna Traian, cu privire la faptul că, în noaptea din 10/11.09.2021, un localnic ar fi pătruns, prin escaladarea gardului, în curtea locuinţei și ulterior, în imobil şi prin întrebuinţarea de violenţe şi ameninţarea cu un cuţit l-ar fi imobilizat şi lipsit de libertate, după care ar fi sustras din locuinţă un telefon mobil şi un lanţ din aur de aproximativ 53 de grame, polițiștii de investigații criminale din Bacău au probat activitatea infracțională a bănuitului, faţă de care au efectuat cercetări sub aspectul săvârşirii infractiunilor de tâlhărie calificată şi lipsirea de libertate în mod ilegal.
                Tânărul de 31 de ani a fost condus la sediul poliției si audiat, faţă de acesta fiind luată măsura reţinerii pentru o perioadă de 24 de ore.

                O elevă de clasa a opta și-a uitat geanta pe o bancă. În geantă erau peste 500 de lei

                  La data de 13 septembrie a.c., în jurul orei 09:30, polițiștii din cadrul Politiei oraşului Comăneşti, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu în zona unităților de învățământ, au observat ca la o bancă din fața unei școli erau adunate mai multe persoane, fapt pentru care s-au deplasat la locul respectiv.

                  Pe bancă se află o geantă de damă pe care polițiștii au deschis-o în prezența persoanelor identificate în zonă.

                  S-a constatat că, în interiorul genții se afla suma de 536 lei, fără a fi gasite alte bunuri care să stabilească identitatea proprietarului.

                  Din verificările efectuate de polițiști s-a stabilit că proprietara genții era o minoră, elevă în clasa a 8 a. Polițiștii i-au restituit geanta cu suma de bani.

                   

                  Influența cazinourilor online în economia României

                  Oamenii, încă din cele mai vechi timpuri, au căutat să se distreze în diferite moduri. Așa au apărut tot felul de activități dedicate divertismentului, printre care muzica, teatrul, cabaretul, dar și jocurile în diferite forme. Există dovezi care atestă că membrii claselor sociale superioare din cadrul marilor civilizații își încercau norocul la zaruri, cărți sau pariuri sportive. Apoi au aparut salile de bingo, cazinourile si loteriile.

                  Pasionații de astfel de jocuri s-au adunat în diferite cluburi și așa au apărut cazinourile și organizațiile pentru diferite tipuri de jocuri. De la tradiționalul poker și până la cele mai complexe mașinării, toate acestea pun norocul la încercare printr-o experiență unică.

                  În Romania, primul pas în legalizarea și reglementarea cazinourilor s-a facut în anii 1900, odata cu inființarea Loteriei Române.

                  Însă marile bum în dezvoltarea acestei industrii s-a petrecut după revoluția din 1989. Au început să apară tot mai multe cazinouri și săli de jocuri. Au apărut cazinourile prin hotelurile din marile orașe si treptat industria s-a dezvolta în toată țara.

                  După 1994, odată cu dezvoltarea internetului și a tehnologiei, cazinourile clasice au început să se extindă și în mediul virtual. Astfel, jocurile de noroc evoluează de la cluburile exclusiviste la un public general, fără limite.

                  În 2009 au aparut primele reglementări în legislația românească cu privire la cazinourile online. Însă abia în 2013 a apărut Oficiul National pentru Jocuri de Noroc, o institutie aflată în subordinea Ministerului Finanțelor Publice. Astfel, au apărut primele mecanisme de gestionarea, controlul și monitorizarea cazinourilor online.

                  ONJN autorizează și monitorizează jocurile de noroc online care au ca destinatie jucatorii romani. Principalele directii de activitate ale ONJN sunt: reglementarea jocurilor de noroc clasice și online, implementare principiilor privind jocul responsabil, protecția consumatorilor, aplicarea de măsuri ferme de stopare a activităților ilegale.

                  Majoritatea site-urilor cu cazinouri online înregistrate pe teritoriul României au origini străine, cu câteva excepții. Însă pentru a putea funcționa au nevoie de licența ONJN.

                  Astfel, jucătorii se pot bucura de experiența jocurilor și a cazinourilor, în deplină siguranță. În același timp economia României are de câștigat de pe urma acestei industrii. Odată cu legalizarea și reglementarea ei, sume importante de bani au ajuns în visteria statului român.

                  Un casinou online din România, în 2021, este plătitor de taxe și impozite. Are angajați ce sunt plătiți conform legislației existente în vigoare. Totodată, jucătorii plătesc taxe pe sumele câștigate. De fapt, conform noilor reglementări legislative, cazinoul oprește la sursă impozitul pe sumele câștigate. Astfel, jucătorul extrage din cont sumele nete.

                  Conform unor rapoarte, sumele virate la bugetul de stat din industria jocurilor de noroc online ajunge să depășească 1 miliard de lei. Conform legii, o parte din banii colectați de stat, din jocurile de noroc, merg spre Ministerul Culturii, spre Ministerul Educației și Cercetării Științifice, Ministerul Tineretului și Sportului și Ministerul Sănătății.

                   

                  S-a deschis noul an școlar și la Școala Postliceală Sanity

                    Școala Sanitară Postliceală Sanity, din Bacău, a deschis anul școlar 2021-2022 cu o festivitate organizată, luni, 13 septembrie după-amiază în sala Ateneu. La manifestare au participat în special majoritatea dintre cei peste 400 de elevi care s-au înscris la cursuri în acest an, colegii mai mari, alături de profesorii lor.

                    La festivitate au fost prezenți și viceprimarul municipiului Bacău Liviu Miroșeanu, prof. univ. dr. Adrian Cotîrleț, managerul Spitalului Municipal din Moinești, și reprezentanți ai unor instituții și organizații colaboratoare – Spitalul Județean Bacău, Inspectoratul Școlar Județean, Colegiul Național de Artă „George Apostu”, Lions Club Moldova Bacău,

                    Manifestarea a început cu imnul de stat al României, interpretat la violoncel de Raris Butnaru, elev la Colegiul de Artă.

                    Prof. univ. dr. Lăcrămioara Mocanu, președinta Asociației pentru Promovarea Învățământului European Bacău, sub auspiciile căreia funcționează, din anul 2013, Școala Sanity, care acum are filiale și la Onești și Comănești, i-a prezentat pe cei care se vor ocupa și în acest an de pregătirea celor 1.100 de elevi ai școlii și diriginții din acest an ai claselor de elevi.

                    Lăcrămioara Mocanu a anunțat că în acest an școlar școala va acorda burse parțiale de studii și voluntarilor care s-au implicat în activitățile recomandate de acesta și a înmânat diplome de merit celor care s-au distins prin rezultate la învățătură în anul școlar precedent. „Școala noastră – a precizat Lăcrămioara Mocanu – are acum, în toate cele trei centre ale ei, 1.100 de elevi. De-a lungul anilor peste 1.000 de absolvenți lucrează în multe dintre țările lumii. Și la noi au început să vină elevi din alte țări. Care vor să învețe meseria de asistent medical. Iar din acest an dezvoltăm și un parteneriat cu o școală similară din Norvegia. Suntem o școală cu deschidere internațională”.

                    La manifestare au transmis și mesaje din partea instituțiilor colaboratoare ale Școlii Postliceale Sanity.

                    Liviu Miroșeanu: „Educația pe care o primesc elevii în această școală îi va ajuta într-un domeniu care este extrem de important pentru societate, mai ales în această perioadă dificilă din punct de vedere sanitar pe care o parcurgem. Le doresc să acumuleze cunoștințe depline, astfel încât să ne putem baza pe ei în ceea ce va urma.”

                    Mihaela-Liliana Ciuchi, inspector școlar județean: „Școala Sanity are deja un nume format în sfera învățământului postliceal sanitar. Este o școală care asigură formare viitorilor asistenți medicali și chiar a viitorilor medici. Le dorim elevilor să se regăsească în meseriile pe care le-au ales, pentru că avem nevoie de cadre medicale cu cea mai bună pregătire.”

                    Adrian Cotîrleț: „Am venit la această festivitate din respectul pe care îl am față de asistentul medical. În viziunea echipei de conducere a spitalului nostru, fără medici și cadre sanitare actul medical nu se poate desfășura în bune condiții și de calitate. Succes în noul an școlar și să vă împliniți în cariera pe care ați ales-o!”

                     

                    IPJ organizează concurs pentru ocuparea a 13 posturi vacante de ajutor șef post

                      Inspectoratul de Poliție Județean Bacău, cu sediul în municipiul Bacău, strada Alexei Tolstoi nr. 2, judeţul Bacău, organizează, concurs pentru ocuparea a 13 posturi vacante de ajutor șef post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, specialitatea ordine publică, prin încadrare directă din sursă externă a persoanelor cu studii corespunzătoare cerinţelor postului şi care îndeplinesc condiţiile legale, după cum urmează :

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Zemeş Tip I, Secţia 2 Poliţie Rurală Moineşti Tip I, poziţia 0970 din statul de organizare al unităţii;

                      –  ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Livezi Tip I, Secţia 3 Poliţie Rurală Oneşti Tip I, poziţia 1005 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Livezi Tip I, Secţia 3 Poliţie Rurală Oneşti Tip I, poziţia 1006 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Stănişeşti Tip I, Secţia 4 Poliţie Rurală Podu Turcului Tip I, poziţia 1067 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Pânceşti Tip I, Secţia 5 Poliţie Rurală Răcăciuni Tip I, poziţia 1103 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Răcăciuni Tip I, Secţia 5 Poliţie Rurală Răcăciuni Tip I, poziţia 1109 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Izvoru Berheciului Tip I, Secţia 6 Poliţie Rurală Traian Tip I, poziţia 1140 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Parincea Tip I, Secţia 8 Poliţie Rurală Buhoci Tip II, poziţia 1221 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Tamaşi Tip I, Secţia 8 Poliţie Rurală Buhoci Tip II, poziţia 1224 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Tamaşi Tip I, Secţia 8 Poliţie Rurală Buhoci Tip II, poziţia 1225 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Ştefan cel Mare Tip I, Secţia 10 Poliţie Rurală Ştefan cel Mare Tip II, poziţia 1282 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Filipeşti Tip I, poziţia 1299 din statul de organizare al unităţii;

                      – ajutor şef post la Postul de poliţie comunal Gârleni Tip I, poziţia 1304 din statul de organizare al unităţii.

                      Înscrierea candidaților se va realiza pe toate cele 13 posturi de ajutor șef post din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, urmând ca repartizarea pe posturi a candidaţilor declaraţi „admis” să se realizeze în ordinea descrescătoare a notelor finale obținute.

                       

                      Înscrierea se realizează, în perioada 13.09-24.09.2021 (inclusiv în zilele nelucrătoare, pe data de 24.09.2021 doar până la orele 16:00), online la adresa de e-mail: sursaexterna@bc.politiaromana.ro .

                      Cererile de înscriere însoțite de documentația solicitată transmise după data de 24   .09.2021, orele 16:00, nu vor fi luate în considerare.

                       

                      Reguli privind transmiterea documentelor necesare înscrierii:

                      – documentele care necesită a fi completate (Ex. cererea de înscriere, declarații, etc.) vor fi printate de către candidat, completate olograf, datate și semnate, iar ulterior scanate în format pdf și transmise în format electronic pe adresa de e-mail indicată mai sus (candidații vor manifesta atenție maximă ca documentele să fie completate corect și integral);

                      – fiecare document  va fi scanat și salvat într-un fișier pdf separat, denumirea fișierului fiind compusă din numele candidatului și conținutul fișierului (exemplu: Popescu Ioan-act identitate, Popescu Ioan-cerere înscriere, etc.);

                      – toate documentele vor fi scanate în format pdf, candidații urmând a verifica înaintea transmiterii, conținutul fișierului pdf scanat, respectiv faptul că acesta este scanat integral (corespunde cu documentul original Ex: diploma de bacalaureat este scanată față verso) și este lizibil;

                      – toate documentele menționate mai sus vor fi transmise în format electronic printr-un singur e-mail (ca atașamente la e-mail), mărimea totală a tuturor documentelor transmise de către candidat (fișierele pdf atașate e-mailului) pentru înscriere la concurs nu trebuie să depășească 25 MB;

                      – e-mailul transmis de către candidat va avea subiect (titlu) de următoarea formă: nume, prenume candidat, conținutul e-mailului și concursul la care se înscrie (Ex: Popescu Ioan-Dosar de recrutare concurs ajutor șef post).

                      Atenție! Documentele transmise de către candidat vor fi printate și prezentate comisiei de concurs pentru activitatea de validare/invalidare a candidaturilor. La concurs pot participa numai candidaţii care îndeplinesc condiţiile legale, criteriile specifice de recrutare, condiţiile de ocupare prevăzute în fişa postului, respectiv cei ale căror dosare de recrutare sunt complete, corect întocmite şi depuse în termenul prevăzut în anunţul de concurs. Candidații poartă întreaga răspundere pentru transmiterea dosarelor de recrutare incomplete sau incorect întocmite. 

                      Înscrierea candidaţilor se va face pe bază de cerere de înscriere, conform Anexei nr. 2 și a documentelor, în volum complet, specificate în anunţ și transmise împreună la adresa de e-mail sursaexterna@bc.politiaromana.ro .

                       

                      Atenție! Este interzisă înscrierea prin fax, prin poștă, inclusiv poștă militară sau prin orice alte mijloace decât prin e-mail la adresa indicată în anunț, respectiv sursaexterna@bc.politiaromana.ro, astfel că cererile transmise în aceste moduri nu vor fi luate în considerare.

                      ULTIMELE ȘTIRI