luni, 22 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1492

Ambulanțierii băcăuani, sărbătoriți la Teatrul de Vară

Serviciul Român de Ambulanță a împlinit miercuri, 28 iulie, 115 ani de existență, prilej cu care filiala băcăuană a organizat un important eveniment la Teatrul de Vară „Radu Beligan”.

Istoria Ambulanței în România

Ziua Naţională a Ambulanţei din România este marcată anual la data de 28 iulie. Este data la care, în 1906, a apărut prima ”Salvare” din Bucureşti, din iniţiativa profesorului Nicolae Minovici. Societatea de Salvare din Bucureşti, aşa cum se numea la momentul înfiinţării, îşi desfăşura activitatea sub deviza „’Totdeauna şi tuturor, gata pentru ajutor!”, fiind sub directa îndrumare a profesorului Minovici. Primul echipaj era format din vizitiu şi sergent de oraş, care utilizau o trăsură trasă de cai, având drept sediu o clădire veche situată pe cheiul Dâmboviţei. În 1908 profesorul Minovici a instituit primele cursuri de prim-ajutor pentru ultimul an al Facultății de Medicină și de atunci au putut urca medici și sanitari pe acele căruțe. Ambulanțele motorizate au apărut în România din 1921, prima ambulanță sosind în România de la Paris.

SAJ Bacău a sărbătorit la Teatrul de Vară

Cu acest prilej, toată suflarea celor de la Serviciul de Ambulanță Județean (SAJ), cu excepția celor care erau de serviciu, au sărbătorit împlinirea celor 115 ani la Teatrul de Vară „Radu Beligan”. Maestră de ceremonii a fost dr. Aura Crețu, managerul general al SAJ Bacău. După o scurtă prezentare a istoricului acestui serviciu în România, Aura Crețu a prezentat un raport de activitate a SAJ Bacău și s-a ținut un moment de reculegere pentru cei trei colegi decedați anul trecut, doi fiind infectați cu Sars-Cov-2 și o colegă care mai avea două luni până la pensie și care a părăsit brusc „scena vieții”, într-o dimineață după serviciu.

La acest eveniment au fost mulți invitați din rândul autorităților locale, președintele CJ Bacău Valentin Ivancea, prefectul Leonard Bulai, primari ai mai multor municipii și orașe unde există stații de ambulanță, manageri și directori de spitale, parteneri din alte structuri –Jandarmeie, Poliție, Inspectoratul pentru Situații de Urgență. O parte din invitați au urcat pe scenă și au evocat secvențe din parteneriate și colaborări cu ambulanțierii băcăuani și le-au urat sărbătoriților mulți ani de existență, cu realizări.

Mulțumirile organizatorilor au mers către toți colaboratorii, către voluntarii care au fost în număr foarte mare în ultimii ani dar și către sponsorii fără de care multe servicii ar fi avut de suferit. În final, tot personalul SAJ Bacău a primit câte o diplomă de excelență, flori și cadouri, după care s-a servit câte o prăjitură și o răcoritoare. „Colegii mei merită aceste aprecieri și recunoștință pentru că am traversat o perioadă grea în care poate că nu au stat aproape de familii. Am avut și situații în care am stat la hotel tocmai ca să nu ne îmbonăvim copiii, părinții, frații”, a declarat Aura Crețu care a precizat că. În total, la SAJ Bacău sunt 278 de persoane care lucrează pe „operativ” pe tot județul, 119 fiind numai în municipiul Bacău.

Ambulanța în Bacău

În județul Bacău, Serviciul de Ambulanță a funcționat de când s-a înființat în 1945. Acesta funcționa pe lângă spitale, fiind practic secții din aceste unități sanitare și se numeau Stații de Salvare. În 1995, prin Ordin de Ministru s-a decis unificare acestor secții într-un serviciu la nivel de județ, cu personalitate juridică.

Din anul 2015 când a fost aprobată prin Legea 22 ca data de 28 iulie să fie Ziua Națională a Ambulanței, toate serviciile de ambulanță se întâlneau într-o localitate care se decidea cu un an înainte și se făceau manifestări comune. Anul trecut nu s-a putut face o astfele de manifestare din cauza pandemiei. Anul acesta, pentru că nu avem multe cazuri și situația epidemiologică ne-a permis, mi-am dorit acest lucru, această întâlnire, tocmai pentru a le mulțumi colegilor mei care anul trecut au munit foarte mult. Toți cei pe care îi vedeți aici n-au avut nicio zi de concediu, toți au făcut în fiecare lună muncă suplimentară și este obositor, greu, mai ales când a trebuit să respectăm toate măsurile de echipare/dezechipare și celelalte operațiuni. Pe viitorul apropiat ne dorim să ne perfecționăm continuu, avem soluții pentru a crește partea noastră de profesionalism, cursuri de perfecționare organizate la nivelul nostru cu medici și asistenți formatori. Să colaborăm în continuare și să ne dezvoltăm relațiile cu ceilalți parteneri, de la ISU, Poliție, Jandarmi, spitale, pentru a lucra împreună și a avea cea mai bună cale de a rezolva un caz. Și ne mai dorim să finalizăm reabilitarea sediilor. Practic, la sfârșitul acestui an vom avea încheiată reabilitarea sediului de la Onești și o construcție nouă la Moinești, și sperăm să găsim soluții, care ne-au fost propuse de Consilul Județea și de Consiliul Local să ridicăm și acea construcție în municipiul Bacău împreună cu colegii de la SMURD.”
Dr. Aura Crețu, manager general al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău

 

Bicentenarul I. C. Brătianu pe monedă BNR

Aniversarea a 200 de ani de la nașterea politicianului Ion C. Brătianu va fi marcată, din 2 august, și pe moneda de aur pe care o lansează Banca Națională a României (BNR) în circuitul numismatic.
Moneda are un diametru de 35 mm și o greutate de 31,103 g.

Aversul monedei redă monumentul dedicat lui Ion C. Brătianu, din București, inscripția în arc de cerc „ROMANIA”, valoarea nominală „500 LEI”, stema României și anul de emisiune „2021”.

Reversul monedei prezintă portretul lui Ion C. Brătianu, inscripția în arc de cerc „ION C. BRATIANU” și anii între care acesta a trăit „1821” și „1891”.
Monedele, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoțite de broșuri de prezentare redactate în limbile română, engleză și franceză. Broșurile includ certificatul de autenticitate al emisiunii, pe care se găsesc semnăturile guvernatorului BNR și casierului central.

Tirajul maxim al emisiunii este de 1.000 de piese. Prețul de vânzare pentru o monedă este de 11.300 de lei, exclusiv TVA, inclusiv broșura de prezentare.

Monedele au putere circulatorie pe teritoriul României. Lansarea în circuitul numismatic se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

 

Oportunități unice. Locuri de muncă pentru tineri, la BNR

Absolvenții băcăuani care doresc să urmeze o carieră în domeniul bancar au șansa unui loc de muncă bine cotat la una dintre instituțiile bancare etalon ale României. Este vorba de Banca Naţională a României care a anunțat că, în perioada următoare, va scoate la concurs nu mai puțin de 10 locuri de muncă.

Posturile sunt disponibile în cadrul unui program, derulat de banca centrală, încă din 2001 – Programul Tinerilor Specialişti. Acest program este dedicat absolvenților instituțiilor de învățământ superior cu rezultate academice deosebite obținute în cadrul programelor de master sau doctorat și cu o pregătire solidă în domeniul economic. „Acesta oferă candidaților selectați oportunitatea de formare profesională prin învăţarea practică a operaţiunilor şi politicilor Băncii Naţionale a României şi dobândirea experienței necesare desfășurării activității în domeniile cu specializare ridicată caracteristice unei bănci centrale”, transmit reprezentanții BNR. Pe parcursul celor 20 de ani de derulare a programului, BNR a reușit să selecteze 50 de tineri din rândul sutelor de aplicanți.

Surprize atașate pachetului salarial, „care nu sunt în multe alte locuri”

Pentru participare, persoanele interesate trebuie să îndeplinească, cumulativ, mai multe condiții. Astfel, pe lângă deţinerea unei diplome de licenţă, tânărul pretendent va trebui să aibă vârsta maximă de 35 de ani, să cunoască limba engleză și să nu fi fost respins sau admis la interviul final de selecţie în ultimii doi ani de participare la Program. În plus, nu trebuie să aibă antecedente penale și nici să nu fie în curs de urmărire penală ori de judecată pentru săvârşirea unei infracţiuni.

În cazul candidaților care au rude până la gradul al doilea sau soţul/soţia angajate în Banca Naţională a României, dosarul de participare va fi analizat de către specialiștii Direcţiei Resurse Umane din BNR, în vederea evitării apariţiei unui conflict de interese. Vor avea asigurat un avantaj candidații care au absolvit studii de master ori de doctorat sau care pot dovedi experienţe profesionale relevante. În plus, la selecţia dosarelor, se va ține cont și de rezultatele obţinute de candidat pe parcursul facultăţii, capacitatea de comunicare şi de dezvoltare a relaţiilor interpersonale, capacitatea de analiză, flexibilitatea şi capacitatea de a lucra în diferite departamente ale băncii, precum și de alte criterii. Cert este că angajarea se va face în baza unui instrument psihometric, care determină profilul candidatului.

Practic, candidatul va susţine un interviu comportamental. Reprezentanții BNR promit că, pe lângă salariile competitive pe care le vor plăti tinerilor care vor depăși etapa de concurs, au și alte surprize atașate pachetului salarial, „care nu sunt în multe alte locuri”.

Un an de perfecționare în cadrul structurilor organizatorice din BNR

Candidaţii care au fost declaraţi admişi după etapa de selecţie a dosarelor vor întocmi un eseu, redactat în limba engleză (6.000 – 8.000 de cuvinte), pe o temă care are legătură cu specificul activităţii băncii centrale și cu activitatea direcției menționată în chestionarul de înscriere. „Tema abordată va reprezenta subiectul ce trebuie dezvoltat de către participantul admis după interviul final, într-o lucrare de cercetare pe parcursul perioadei de 12 luni a programului, ce va constitui baza evaluării acestuia la finalul programului de formare profesională”, au subliniat reprezentanții BNR. Multe dintre temele propuse de BNR sunt extrem de actuale, cum ar fi de exemplu „Monedele virtuale – ultimele evoluții și perspective, riscuri potențiale”, „Aderarea la Uniunea Bancară – riscuri și oportunități, „Rolul Fintech în dezvoltarea serviciilor bancare” sau „Globalizarea economiei și riscul de contagiune”. Timp de un an, tinerii se pot perfecționa în cadrul structurilor organizatorice din BNR: Direcţia politică monetară, Direcţia modelare şi prognoze macroeconomice, Direcţia stabilitate financiară, Direcţia reglementare şi autorizare, Direcţia operaţiuni de piață, Direcţia studii economice sau Direcția rezoluţie bancară. La finalul celor 12 luni de desfășurare a Programului, activitatea tinerilor specialiști este evaluată de membrii Comitetului de administrare a Programului.

 

A doua dezindustrializare

Anii ’90 au însemnat dispariția celei mai importante părți a industriei românești. Catalogată drept „fier vechi” de politicieni, industria construită de Ceaușescu a fost pusă la pământ pentru că încurca interesele companiilor occidentale. Astăzi asistăm la a doua operațiune de dezindustrializare a țării. Industria, câtă a mai scăpat, este pusă la pământ în numele sfintei ecologii, care a reușit să treacă granița dintre ideologie și religie. Practic, astăzi, fără să mai existe nici un fel de discuție, ni se spune să credem fără să cercetăm în directivele ecologice ale Bruxelles-ului. Și Bruxelles-ul a spus să închidem Termocentrala Mintia, care asigura 10 la sută din necesarul energetic al țării, căldura și apa caldă pentru orașul Deva precum și 700 de locuri de muncă.

În vreme ce alte țări continuă nu doar să exploateze cărbunele, ci să-l și folosească, noi, mai catolici decât papa trebuie să închidem tot, să trecem pe reciclabile, să importăm energie și, în general, să importăm tot ceea ce avem nevoie. În schimb ni se vând tot felul de sloganuri despre salvarea planetei, despre necesitatea de a fi frați cu urșii, de a ne schimba. E frumos, elegant și înălțător. Doar că în spatele acestui discurs se ascund alte interese. Occidentului nu i-a păsat zeci de ani de ecologie, a poluat în draci, a distrus terenurile agricole cu îngrășăminte chimice, a determinat apariția ploilor acide și vrea să credem că, dintr-o dată, l-a apucat mila pentru soarta planetei. Același Occident care, în vreme ce ne obligă să închidem capacitățile de producție poluante, ne trimite pe șest vapoare cu deșeuri.

Avâtul ecologist al Occidentului ascunde, însă, altceva. Poate nu neapărat control social, cum consideră unii (deși prin limitarea călătoriilor din cauza autonomiei reduse și a prețului mașinilor electrice la asta se ajunge), dar, cu siguranță, o capcană economică. Prețul energiei va crește pentru că tehnologiile alternative sunt încă scumpe. Creșterea prețului energiei antrenează un val de scumpiri în societate. Pe urmă mai este și sistemul de taxare a „poluării”.

Vrei să mănânci carne? Creșterea porcilor poluează, deci va trebui să plătești taxă de poluare peste prețul cărnii. Vrei căldură? Plătești și taxa de poluare. Apa caldă, transportul, ambalajele de plastic, energia electrică, tot ce poluează poate fi accizat cu taxa de poluare. Țările sărace nu vor avea nici o șansă să se mai dezvolte câtă vreme accesul la energie va fi unul strict limitat. Dar nu e problemă, o vom aplauda pe Greta și-i vom face statuie de chirpici și i ne vom închina, că așa au decis băieții deștepți.

9 august, ultima strigare pentru crescătorii de animale afectați de pandemia de COVID-19

• crescătorii de bovine pot obține ajutor pentru a ieși din criză, de maximum 225.000 de euro

Crescătorii de bovine, afectați de pandemia COVID-19, mai au termen inclusiv până pe 9 august 2021, pentru a cere sprijin de la stat. Pot solicita aceste subvenții proprietarii de animale din speciile bovine (taurine și bubaline), respectiv, persoanele fizice, persoanele juridice, întreprinderile individuale, întreprinderile familiale, persoanele fizice autorizate, care au în posesie permanentă animale înscrise în evidențele statului.

Solicitările și documentele justificative se depun la Centrele APIA din județ sau transmise prin fax, poștă sau în format electronic, ca document scanat, prin e-mail, cu condiția asumării prin semnătură de către reprezentantul legal al beneficiarului pe fiecare pagină a documentului transmis.Valoarea ajutorului de stat poate fi de maximum 225.000 euro și se calculează pentru fiecare beneficiar, în funcție de numărul de capete de bovine eligibile, la care se poate adăuga și valoarea calculată în funcție de cantitățile de lapte, în tone, produse și valorificate.

Mai exact, crescătorii care dețin minimum 3 vaci în exploatație pot solicita de la stat ajutoare financiare în valoare de 142,08 lei pe cap de bovină și 232,2 lei pe tona de lapte. Banii ajung la beneficiari până la data de 31 decembrie 2021.
Florentin Radu

Colectare selectivă și în Bacău

    După 7 august, în Bacău vom avea în sfârșit colectare selectivă, iar deșeurile urmează să fie ridicate și duse la groapă separat, pe fracții, a anunțat viceprimarul Cristian Ghingheș. În acest sens, încă din casă va trebui să sortăm deșeurile și să separăm mai ales rezidualul (menajer) de reciclabil.

    Viceprimarul spune ca pregătirile pentru începerea noului contract cu SOMA de colectare și transport pentru deșeurile din municipiul Bacău sunt în toi, atât în teren cât și din punct de vedere birocratic. Astfel, sute de europubele, eurocontainere și igloo-uri sunt distribuite/amplasate atât în municipiul Bacău, cât și în zona metropolitană.

    „Totodată, la nivel instituțional ne asigurăm să fie îndeplinite toate condițiile din caietul de sarcini ce trebuiau pregătite în această perioadă de mobilizare de 90 de zile: toate platformele luate în evidență, machetele de informare, calendarul de spălare a recipientelor, traseele autospecialelor, dispeceratul pentru sesizări, urmărirea GPS, platforma informatică la care trebuie să aibă acces municipalitatea, arondarea asociațiilor de proprietari, stabilirea modului de abordare pentru implementarea mecanismului “plătește cât atunci” etc” a declarat Cristian Ghingheș.

    Acesta mai spune că sunt multe de pus la punct, dar important este să se plece cu dreptul în această nouă etapă a gestionării deșeurilor municipale și să nu se repetăm greșelile și istoriile contractelor păguboase pe care le observăm perioada aceasta prin alte orașe.

    „În paralel pregătim proiectul pilot pentru amenajarea primelor platforme subterane pentru colectarea deșeurilor, acestea fiind prevăzute în planul de investiții aprobat pentru anul acesta”.
    Cristian Ghingheș, viceprimarul municipiului Bacău

    „Caravana filmului românesc” ajunge din nou la Onești

      · Mircea Diaconu, Nae Caranfil, Marius Florea-Vizante sunt invitații speciali ai evenimentului

      Parcul Municipal din Onești va fi din nou gazda Caravanei filmului românesc – Capodopere ale cinematografiei naționale, proiect organizat în perioada 2-8 august de Primăria Municipiului și de Asociația CineCultura. Pe ecran vor putea fi revăzuți Sergiu Nicolaescu, George Mihăiță, Vladimir Găitan și oneșteanca Loredana Groza (în „Supraviețuitorul”), Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Horațiu Mălăele (în comedia „Poker”), Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei (în „Astă seară dansăm în familie”).

      La întâlnirea cu spectatorii oneșteni sunt așteptați regizorul Nae Caranfil și actorii Mircea Diaconu și Marius Florea-Vizante.
      La toate proiecțiile accesul publicului este liber, în limita locurilor disponibile. În cazul în care vremea va fi nefavorabilă, proiecțiile vor avea loc la ora 18,00, în sala Bibliotecii Municipale „Radu Rosetti”.

      Programul Caravanei filmului românesc la Onești

      Luni, 2 august, ora 21.00: SUPRAVIEȚUITORUL. Regia: Sergiu Nicolaescu; Cu: Sergiu Nicolaescu, George Mihăiță, Vladimir Găitan, Loredana;

      Marți, 3 august, ora 21.00: CAROL I, UN DESTIN PENTRU ROMÂNIA. Regia: Sergiu Nicolaescu. În distribuție: Marina Procopie, Andreea Măcelaru Șofron, Sergiu Nicolaescu, Răzvan Vasilescu;

      Miercuri, 4 august, ora 21.00: POKER. Regia: Sergiu Nicolaescu. În distribuție: Valentin Teodosiu, Vladimir Găitan, Horațiu Mălăele, Cătălina Grama-Jojo;

      Joi, 5 august, ora 21.00: ASTĂ SEARĂ DANSĂM ÎN FAMILIE. Regia: Geo Saizescu. În distribuție: Sebastian Papaiani, Dem Rădulescu, Vasilica Tastaman, Stela Popescu, Draga Olteanu Matei;

      Vineri, 6 august, ora 21.00: E PERICOLOSO SPORGERSI. Scenariul și regia: Nae Caranfil. Cu: George Alexandru, Nathalie Bonnifay, Marius Stănescu, Marius Florea – Vizante. Invitați speciali: NAE CARANFIL și MARIUS FLOREA-VIZANTE;

      Sâmbătă, 7 august, ora 21.00: FILANTROPICA. Scenariul și regia: Nae Caranfil. Cu: Mircea Diaconu, Gheorghe Dinică, Mara Nicolescu, Marius Florea-Vizante. Invitați speciali: NAE CARANFIL și MIRCEA DIACONU;

      Duminică, 8 august, ora 21.00: RESTUL E TĂCERE. Scenariul și regia: Nae Caranfil. Cu: Marius Florea-Vizante, Ovidiu Niculescu, Mirela Zeța, Mihai Gruia Sandu. Invitat special: NAE CARANFIL.

      Ionuț Tenie, directorul Direcției Cultură și Tineret a UAT Onești: „Filmele din portofoliul clasic românesc ce vor fi prezentate anul acesta la Onești au ca numitor comun dragostea. Ea ne însoțește poveștile de viață, este cauză, pretext, motiv de reflecție sau de acțiune. Ea determină sau impune prietenie, respect, ajutor reciproc, grijă și atenție împletite și așezate cu măiestrie în poveștile marelui ecran.

      Fie că este vorba despre dragostea lui Cristian Vasile pentru Zaraza, descrisă în filmul Supraviețuitorul sau fie că prezintă dragostea și pasiunea pentru filmul românesc al lui Gheorghe Ursaru, personajul central din filmul lui Nae Caranfil Restul e tăcere, filmele propuse în program invită la o nostalgică întâlnire cu marile creații cinematografice ale actorilor și regizorilor români.”

       

      Două avioane care trebuiau să aterizeze pe Aeroportul Bacău, direcționate spre Otopeni din cauza furtunii

      Două avioane de pasageri care trebuiau să aterizeze, în această seară, pe Aeroportul Internațional Bacău au fost redirecționate către Aeroportul International Otopeni, după zeci de minute de așteptare în aer. Cele două avioane nu au putut ateriza pe Aeroportul Bacău din cauza furtunii.

      Știrea inițială:

      Două zboruri care trebuie să aterizeze la Bacău sunt în așteptare în aer, nu pot ateriza din cauza condițiilor meteorologice, anunță BoardingPass.

      Zborurile afectate sunt:

      – Blue Air 0B2924 Bruxelles – Bacău;
      – Wizz Air W63914 Bologna – Bacău.

      De asemenea, și decolările sunt întârziate din cauza aceluiași motiv.

      Autoritățile au emis o avertizare RO-Alert de cod roșu pentru vijelii puternice cu rafale de peste 90 kilometri pe oră și averse torențiale valabilă până la ora 20.

      Update 20.14:

      Un alt avion, un Bombardier Challager 300, avion privat, care vine de la Pisa, se învârte deasupra Buhușiului așteptând să poata ateriza.

      Update 20.15:

      Cele două avioane Bruxelles – Bacău si Bologna – Bacău se îndreapta spre București.

      Update 20.25:

      Avionul privat a aterizat pe Aeroportul Bacău.

      Update 20.32:

      Cursa Bologna – Bacău a aterizat pe Aeroportul Otopeni.

      Update 20.43:

      Și cursa Bruxelles – Bacău a aterizat pe Aeroportul Otopeni.

      Recomandarea polițiștilor rutieri: NU CONDUCEȚI DACĂ SUNTEȚI OBOSIȚI!

        Oboseala la volan poate fi cauza unor accidente rutiere cu urmări deosebit de grave!

        Deși recunosc apariția semnelor specifice de oboseală, mulți șoferi continuă să conducă, chiar dacă cred că se pot autocontrola și pot evita adormirea la volan. Se înșeală, pentru că nevoia de a dormi este unul dintre instinctele umane cele mai puternice!

        Poliţiştii Inspectoratului de Poliţie Judeţean Bacău vă recomandă ca la primele semne de oboseală (stare de moleşeală, clipire frecventă, înceţoşarea privirii) să întrerupeţi călătoria şi să parcaţi autovehiculul într-un loc sigur (de preferat o parcare amenajată). Odihniţi-vă până la refacerea totală a capacităţilor psiho – motorii necesare conducerii în siguranţă.
        Atenție! Cofeina, băuturile energizante sau efectul țigărilor nu înlătură oboseala!

        Închiderea ochilor pentru câteva secunde, vă poate costa viața dacă se întâmplă atunci când sunteți la volan!

        Pentru a putea conduce autovehicule în condiții de siguranță, respectați următoarele recomandări:
         Nu conduceţi maşina când sunteţi obosiţi! Oboseala la volan vă poate fi fatală!
         Evitaţi pe cât posibil să circulaţi, pe distanţe lungi, noaptea ;
         Odihniți-vă bine înainte de a porni la drum;
         Dacă nu vă simțiți bine sau suficient de odihniți, nu conduceți!
         Etapizați-vă călătoria, prevăzând pauze pentru a mânca și a vă odihni;
         Evitați să conduceți pe timp de noapte. Șansele de implicare în accidente sunt mult mai mari noaptea târziu și dimineața devreme;

        Poliţiştii băcăuani urează tuturor participanţilor la trafic, drum bun şi fără evenimente rutiere!

        225 de contestații la concursul de TITULARIZARE 2021

          După afişarea primelor rezultate la concursul de TITULARIZARE 2021, în data de 27 iulie, candidaţii nemulţumiţi de notele primite au putut depune sau transmite prin mijloace electronice contestaţii, la sediul Inspectoratului Şcolar Judeţean Bacău, în zilele de 27 iulie (până la ora 21.00) și 28 iulie (până la ora 12.00).

          Toate aceste date au fost centralizate, iar în total, la nivelul judeţului, s-au depus 225 de contestaţii. Cele mai multe sunt pe:

          • Învăţământ preşcolar (educatori) – 53;
          • Educaţie fizică şi sport – 38;
          • Învăţământ primar (învăţători) – 25;
          • Limba şi literatura română – 24;
          • Matematică – 20.

          Mai sunt contestaţii depuse la Limba şi literatura engleză (9), Istorie (8), Religie ortodoxă (7), Biologie (5), Economie (4), Informatică şi tehnologia informaţiei (4), Psihopedagogie specială (4), Chimie (3), câte două pe Educaţie fizică şi sport (antrenori), Educaţie muzicală specializată, Geografie, Mecanică (maiştri instructori) şi câte una pe Comerţ, Alimentaţie publică, Consiliere psihopedagogică, Economic-administratic-poştă, Educaţie muzicală, Educaţie socială, Electrotehnică-electromecanică-energetică (maiştri instructori), Industrie alimentară (maiştri instructori), Kinetoterapie, Limba şi literatura franceză, Mecanică, Terapie educaţională, Turism-servicii.

          Soluţionarea contestațiilor va avea loc în perioada 29 iulie-2 august, iar pe 3 august vor fi comunicate rezultatele finale.

          La proba scrisă din cadrul concursului național pentru ocuparea posturilor didactice din învățământul preuniversitar s-au prezentat 805 candidați din totalul de 981 de candidați înscriși (176 au absentat). În centrele de evaluare au fost notate 737 de lucrări, întrucât  65 de candidați s-au retras din concurs din motive personale sau medicale, în conformitate cu prevederile metodologiei, un candidat a fost eliminat, iar  lucrările a doi candidați au fost anulate din motive legate de nerespectarea metodologiei. În total au obținut note peste 5 (cinci) 569 de candidați (77,2%), din care note peste 7 (șapte) 289 de candidați (39,2%). Trei candidați au obținut nota 10 (zece), la Istorie, Biologie şi Învăţământ preşcolar (educator).

          Pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7 (șapte), iar pentru angajarea pe perioadă determinată (suplinire), minimum nota 5 (cinci). Proba practică și inspecția la clasă au fost eliminate anul acesta prin OUG nr. 70/2020, aprobată prin Legea nr. 179/2020, cu modificările şi completările ulterioare.

          De unde poţi achiziţiona ușor şi confortabil camere termoviziune şi camere de vânătoare

          Sursa imaginii: Mike Mareen / Shutterstock.com

          Camerele de termoviziune şi cele de vânătoare sunt echipamente specializate, indispensabile vânătorilor amatori, pădurarilor, dar şi celor ce îndrăgesc ieșirile lungi şi relaxante în natură.

          Trebuie să recunoaştem că astfel de dispozitive nu sunt tocmai ieftine, de aceea achiziționarea lor este o responsabilitate, în special dacă-ţi doreşti să te bucuri de produse deosebite şi costuri decente. De aici şi întrebarea de unde cumperi camere termoviziune eficiente şi camere de vânătoare de calitate?

          Magazine specializate – soluții sigure

          Magazinele specializate a căror activitate este de comercializare de echipamente de vânătoare pot fi o variantă de luat în calcul. În astfel de locuri găsești produse specializate, de înaltă calitate, pe care le poate achiziţiona cu uşurinţă. Avantajul magazinelor fizice este că îţi permit o să vezi și să atingi produsele care prezintă interes, fie că vrei să cumperi camere termoviziune, lunete, camere de vânătoare, binocluri sau alte tipuri de accesorii specializate. Poţi comunica cu vânzătorul şi poți descoperi în cel mai scurt timp care sunt echipamentele potrivite activităţilor desfăşurate. De asemenea poţi afla de la personalul bine instruit, detalii legate de modul de funcţionare şi manipulare, dar poți afla şi câteva trucuri care să te ajute să ai cele mai bune rezultate.

          Dezavantajele magazinelor fizice sunt legate de disponibilitate şi varietatea produselor. Astfel de magazine sunt destul de rare şi în numeroase cazuri trebuie să parcurgi sute de kilometrii pentru găsi unul. Nici varietatea produselor nu este una foarte bogată, deci în astfel de locuri se poate să nu găseşti produsele pe care le dorești.

          Sursa de imagine: mmpixel91 / Shutterstock.com

          Magazine online – o gamă variată de produse

          Magazinele online specializate sunt o altă variantă ce trebuie exploatată. Acestea vin cu o varietate mare de produse de vânătoare, de la echipamente de protecţie, la compresoare, unelte de tăiat lemne, echipamente optice şi de urmărire. În astfel de magazine poți descoperi o varietate mare de echipamente night vision, camere de vânătoare de calitate, camere termoviziune sau telemetre. Fiecare produs recomandat vine însoţit de o descriere amănunţită cu privire la caracteristici şi mod de utilizare. Magazinele online oferă canale de comunicare flexibile, astfel poţi afla mai multe detalii cu privire la produsul ce îţi prezintă interes, soluţii prietenoase de plată dar şi seriozitate maximă pe parte de livrare şi politici garanţie şi retur.

          Odată ce intri în posesia echipamentelor de vânătoare dorite, trebuie să amenajezi un spaţiu special pentru depozitarea corectă. Cu siguranță, nu poţi păstra dispozitivele de vânătoare în dulapuri de haine și dressinguri, de aceea trebuie să iei în calcul amenajarea unui un spațiu dedicat.

          De ce noi sloturi online?

          Cu timpul, oricât de mult ți-ar plăcea un joc de sloturi, există momente în care rutina, obișnuința și plictiseala își spun cuvântul. Pentru a ieși din aceasta pasă și a recâștiga adrenalina, este bine să încerci și ceva nou, cum ar fi să descoperi noi sloturi online. Cazinourile online oferă mereu noi variante și tipuri de jocuri, astfel încât să nu îți pierzi niciodată interesul.

          O dată cu platformele de pariuri și jocuri online, în dimensiunea sloturilor s-a deschis o nouă eră. Cazinourile online de tip browser oferă o multitudine de oportunități și surse de emoție, care reînnoiesc mereu pasiunea.

          De ce un cazino online?

          Spre deosebire de opțiunile clasice puse la dispoziție de un cazino tradițional sau de o sală de jocuri, în varianta online opțiunile aflate la dispoziția utilizatorilor sunt net superioare. Printre motivele deschiderii unui cont pe un cazino online menționăm:

          • Mai multe jocuri și sloturi online

          Utilizatorii jocurilor se plictisesc mult mai des în zilele noastre. Astfel, oricât de mare ar fi pasiunea și interesul, oferta de astăzi din online vine mereu și cu ceva nou, care să smulgă din cotidian și să mențină mai mult timp activ contul.

          • Noi sloturi online

          Dacă vrei să încerci ceva nou, cu siguranță prima încercare va fi în online. Cele mai multe jocuri nou lansate oferă și opțiune de a fi jucate cu bonusuri jocuri online și fără depuneri de joc. Astfel dacă vrei să fii la curent cu ce e nou și în trenduri, alege să joci sloturi online.

          • Jocuri cu imagini și grafică de excepție

          Jocurile și sloturile din zilele noastre sunt mult mai interesante. Sunt disponibile sloturi 3D cu grafică de excepție, cu rezoluție foarte mare. Poți alege între sloturi cu 3 și 5 coloane, sloturi inspirate din filme, de desene animate, din mitologia greacă, cu animale, fructe, șeptari, SF etc.

          • Sloturi progresive

          Cele mai căutate sloturi sunt cele progresive. Prin acumularea banilor jucătorilor, ele sunt cele mai tentante pentru a obține câștiguri mai bune. Merită să-ți încerci norocul din când în când! Dacă ești în ziua bună, poți avea mai multe speranțe la un câștig bun, care poate veni la tine. Însă nu pierde niciodată controlul și mizează cumpătat.

          De ce să descoperi sloturi online?

          Fie ca nu ai jucat niciodată sau ai jucat doar într-un cazino clasic, sloturile online pot fi o sursă de  diversitate și distracție pentru toți. Din confortul casei, fără a pierde timp pe drum sau a face vreun efort de deplasare, poți încerca între multe variante de sloturi pe cea care ți se potrivește. Poți juca de pe orice tip de dispozitiv, fie el laptop, tabletă sau telefon. Oricare ar fi tipul display-ului, dacă suma mizată este echilibrată,  amuzamentul este garantat!

          Nu pierde niciodată din vedere este că jocurile de noroc implică riscuri și probabilitatea  de a câștiga este la fel de mare ca aceea de a pierde. Joacă doar pe platforme online licențiate și deschide-ți un cont doar dacă ai peste 18 ani.

          DEFINITIVAT rezultate finale: 201 candidați au promovat și obținut definitivarea în învățământul preuniversitar

            Rata finală de promovare înregistrată la examenul național pentru definitivare în învățământ, sesiunea 2021, după soluționarea contestațiilor, la nivelul județului Bacău este de 82,4% (în creștere cu 4,5%, comparativ cu rezultatele inițiale – 77,9% și cu 10,1% față de rata finală de anul trecut – 72,3%).

            Această rată de promovare situează Bacăul pe primul loc în regiunea Moldovei și pe locul III la nivel național, după județul Teleorman (84,6%) și Municipiul București  (84,2%).

            Astfel, după evaluarea contestațiilor depuse (43), 201 candidați au reușit să obțină medii mai mari sau egale cu 8 (opt), în condițiile în care, după afișarea primelor rezultate, fuseseră declarați promovați 190 de candidați. Conform legislației în vigoare, pentru a fi declarat promovat, un candidat trebuie să obțină minimum media 8 (opt), calculată ca medie ponderată a notelor obținute la toate probele de examen, inclusiv proba scrisă. Nota la proba scrisă are o pondere de 70% în calculul mediei finale, care trebuie să fie de cel puțin 8 (opt) pentru promovarea examenului.

            La proba scrisă din această sesiune, în judeţul Bacău au fost prezenți 257 de candidați (95,9%). Dintre aceștia, 13 candidați s-au retras, iar numărul lucrărilor evaluate a fost de 244. După soluţionarea contestaţiilor numărul candidaţilor cu media 10 (zece) a rămas același de 5, au crescut mediile peste 8 (opt) de la 190 la 201, dar și mediile între 9.50 și 9.99 de la 33 la 44. Cu note sub 8 (opt), deci declarați nepromovați, sunt doar 43 de candidați.

            Afișarea rezultatelor finale a avut loc astăzi, 28 iulie 2021, la ora 10.00, atât în centrul de examen (Colegiul „N.V.Karpen” Bacău), cât și pe site-ul dedicat al Ministerului Educaţiei.

            Cadrele didactice promovate dobândesc dreptul de practică în învățământul preuniversitar, acesta fiind, de altfel, și obiectivul acestui examen național. Prin dobândirea definitivării în învățământ, un cadru didactic depășește stadiul de debutant și poate intra pe o rută ascendentă de profesionalizare.

            Restaurante amendate de inspectorii sanitari veterinari

            Două unități de tip restaurant au fost amendate cu 11.200 de lei de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare, pentru jegul găsit în spațiile de depozitare a alimentelor, în bucătării, inclusiv pe instalațiile, utilajele și ustensilele de lucru. De-a dreptul mizerabile au fost depistate și două două măcelării, de la care au fost confiscate și duse la incinerator zeci de kilograme de carne.

            Florentin Radu

            Timp de o lună, aproape 600 de comercianți au fost verificați de inspectorii sanitari veterinari băcăuani. Scopul pricipal a controalelor a fost urmărirea modului în care magazinele și unitățile de producție a alimentelor au înțeles să respecte condițiile de igienă alimentară. Practic, au fost verificați comercianți și producători din aproape tot lanțul alimentar, de la unități de panificație, laboratoare de patiserie – cofetărie, depozite alimentare, supermarketuri, magazine alimentare, până la baruri, restaurante, unități de fabricare a sucurilor din fructe, a produselor de morărit, a biscuiților sau a pastelor făinoase etc.

            Amenzi de 60.000 de lei

            La finalul acțiunilor de control, „recolta” de amenzi a fost uimitoare, zeci de unități fiind sancționate ca urmare a deficiențelor grave constatate. În total, s-au aplicat sancțiuni contravenționale de aproape 60.000 de lei. Interesant este că amenzile au fost date atât unor trei supermarket-uri, unde se știe, mai mereu sunt nereguli, dat fiind volumul mare de marfă și afluxul ridicat de clienți, cât și în cazul a două restaurante și șase magazine alimentare. N-au scăpat de amenzi nici proprietarii a două standuri de fructe și legume proaspete, cel al unui automat de băuturi calde, sau ai trei laboratoare de cofetărie – patiserie, și un stand de comercializare produse de origine nonanimală. Alte patru unități alimentare s-au ales doar cu avertismente, urmând ca, până la viitorul control, să remedieze deficiențele.

            Crimă și pedeapsă, în bucătăriile unor restaurante…

            Cert este că toate aceste sancțiuni au fost date ca urmare a numeroaselor nereguli constatate de inspectorii Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău. Astfel, au fost depistate situații în care fie marfa era manevrată cu mânile neprotejate, angajații nu purtau echipamente complete de protecție sau pavimentele și agregatele frigorifice erau neigienizate, fie produsele erau fără etichete, ceea ce făcea imposibilă stabilirea cu exactitate atât a fabricantului sau a traseului parcurs până ca marfa să ajungă pe rafturile comercianților, cât mai ales a datei de fabricație, astfel încât să se știe dacă alimentele mai pot sau nu să fie consumate, fără niciun risc, de către oameni. Amenzile cele mai mari, totalizând 11.200 de lei, au fost primite de două restaurante unde inspectori DVS au găsit spații de depozitare mizerabile, spațiile de preparare (bucătării), inclusiv instalațiile, utilajele și ustensilele de lucru. În acest două cazuri, s-a mai impus și confiscarea pentru neutralizare a 5 kilograme de preparate din carne care erau neetichetate.

            și în două măcelării

            Amendate cu 2.400 de lei au fost și două măcelării unde, la fel, mizeria era ca la ea acasă. Acestora li s-au reținut și neutralizat peste 24 kg. de preparate carne, tot pentru neetichetarea mărfii. Tot cu 2.400 de lei a fost sancționat și un magazin alimentar pentru jegul din spații și de pe utilaje, precum și o firmă de catering  – sancțiune de 1.200 de lei pentru aceleași nereguli de igienă – și un supermarket – 1.200 de lei pentru probleme de igienă la vitrinele frigorifice.

             

            „Aproape  40 de kilograme de produse alimentare de origine nonanimală (broccoli congelat, grisine cu susan, rahat aromat, napolitane, stafide brune) au ajuns în incineratoarele Protan”.

            Luminița Ionescu, purtătoru de cuvânt DSVSA Bacău

            Superproducția SPUTNIK, din 30 iulie, în exclusivitate la Happy Cinema – VIDEO

            Thriller-ul SF SPUTNIK are premiera pe 30 iulie și va putea fi vizionat doar la Happy Cinema, din incinta Hello Shopping Park.

            Iubitorii genului SF vor fi încântați să descopere o producție care îi va ține cu sufletul la gură, dar și un fin film psihologic despre teamă, ambiție și dorință, extraterestrul devenind o metaforă multifațetată pentru monstrul din noi înșine.

            Când o misiune spațială sovietică revine pe Pământ, nava se defectează și doar unul dintre cosmonauți supraviețuiește. Acesta este ținut sub pază într-o unitate militară și începe să se comporte într-un mod straniu. O ființă trăiește în corpul lui Konstantin, iar colonelul Semiradov apelează la Tatiana Klimova (Oksana Akinshina – “Lilya 4-ever” și “Supremația lui Bourne”), un controversat psiholog, pentru a separa extraterestrul de gazda sa.

            Simbiot sau parazit?, se intreabă Tatiana, iar în curând descoperă lucrurile macabre care se întâmplă în unitatea militară și adevăratele intenții ale colonelului Semiradov, care vrea să transforme creatura într-o armă pe care să o poată mânui după bunul plac. Iar nici un preț nu e prea mare, nici chiar viața unor oameni pe care colonelul îi consideră paraziți ai societății și pe care nu ezită să îi dea de mâncare extraterestrului.

            Tatiana află în același timp secretele lui Konstantin, erou al Uniunii Sovietice. Acesta a preferat să își părăsească fiul într-un orfelinat decât să renunțe la visul său de a merge în spațiu. Să fie creatura care trăiește acum în el o pedeapsă pentru ambiția lui fără margini?

            Lungmetrajul de debut al lui Egor Abramenko are toate șansele să devină un clasic al genului.

            Biletele s-au pus deja în vânzare la casele de bilete și online pe www.happycinema.ro

            Filmul este distribuit de HAPPYCINEMA®.

            Cod portocaliu de vijelii puternice si grindină

              Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare Cod portocaliu de vijelii puternice şi grindină valabilă pe parcursul zilei de miercuri în judeţele Maramureş, Bistriţa-Năsăud, Mureş, Harghita, Suceava, Neamţ, Bacău, Botoşani, Iaşi şi Vaslui.

              În zonele menţionate vor fi perioade cu instabilitate atmosferică deosebit de accentuată, vijelii puternice, intensificări ale vântului cu rafale de peste 70 – 80 km/h, frecvente descărcări electrice şi grindină. Pe alocuri aversele vor fi torenţiale, iar cantităţile de apă vor depăşi izolat 25 – 30 litri/mp.

              Totodată, a fost emisă şi o avertizare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabilă până joi la ora 2:00, local în nordul, centrul şi estul ţării, în zonele montane şi în dealurile subcarpatice unde vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii, izolat averse ce vor avea şi caracter torenţial şi grindină.

              Astfel de fenomene vor fi şi în restul teritoriului, dar pe arii mai restrânse, precizează meteorologii.

              Judeţele marcate cu Cod galben sunt: Satu Mare, Sălaj, Cluj, Alba, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Braşov, Argeş, Covasna, Prahova, Dâmboviţa, Vrancea, Buzău Brăila şi Galaţi.

              Vrem autostrăzi dar nu respectăm regulile de circulație!

              Accidentul tragic de duminică de pe E 85, de la Răcăciuni, nu s-a petrecut din senin. Polițiștii atrag atenția că pe „Șoseaua morții” șoferii nu respectă cele mai elementare reguli de circulație. Dovadă stau miile de amenzi aplicate în prima jumătate a acestui an.

              Pe parcursul celor trei zile ale weekend-ului trecut, polițiștii au constatat 18 infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere și au aplicat 483 de sancțiuni contravenționale. De asemenea, polițiștii au reținut 121 de permise de conducere şi au retras 31 de certificate de înmatriculare.

              Într-un interval de 6 ore, în data de 25 iulie a.c., polițiștii Serviciului Rutier din cadrul IPJ Bacău şi polițişti din cadrul IPJ Vrancea au desfășurat o acțiune comună pe raza celor două județe, pe Dn 2-E 85. Acțiunea a vizat, în mod special, una dintre principalele cauze generatoare de accidente, respectiv viteza excesivă.

              Pentru zona de competenţă a judeţului Bacău s-au folosit echipamente video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor instalate pe autospeciale și cinemometrul portabil model TruCAM.

              În cadrul acțiunii, poliţiştii băcăuani au aplicat 53 de sancțiuni contravenționale pentru încălcarea limitelor legale de viteză, iar dintre acestea, 39 au fost aplicate pentru depăşirea cu mai mult de 50 km/ h limita admisă, fiind reţinute tot atâtea permise de conducere.

              Statistici și amenzi

              Conform statisticilor, în primele 6 luni ale acestuia an, pe Dn 2-E85, în zona producerii accidentului de circulaţie soldat cu 7 persoane decedate şi 5 răniţi, nu a fost înregistrat niciun accident grav. Tot în primele 6 luni, pe DN 2-E 85, pe sectorul de drum Nicolae Bălcescu-Sascut, poliţiştii băcăuani au constatat 96 de infracţiuni flagrante.

              Au fost aplicate 6805 sancţiuni contravenţionale, din care 4120 pentru depăşirea limitei legale de viteză. Totodată, poliţiştii au reţinut 1620 de permise de conducere, din care 1368 pentru încălcări ale regimului legal de viteză şi au retras 207 certificate de înmatriculare.

              Inspectoratul de Poliţie Judeţean Bacău va organiza în continuare astfel de activităţi pentru creşterea siguranţei rutiere pe drumurile publice din judeţ. Poliţiştii le recomandă tuturor conducătorilor auto să manifeste prudenţă şi să adapteze permanent viteza de rulare la condiţiile de drum şi de trafic. De asemenea, pentru un trafic rutier mai sigur, cetăţenii trebuie să respecte cu stricteţe semnificaţia indicatoarelor rutiere şi normele de circulaţie.

              Cum s-a petrecut accidentul de duminică

              Accidentul care a avut loc duminică pe drumul european DN2 E85, la Răcăciuni, soldat cu şapte morţi şi cinci răniţi, s-a produs după ce microbuzul a intrat pe contrasens, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău, inspectorul Cătălina Păduraru.
              „Din primele cercetări efectuate de poliţişti, a rezultat că accidentul rutier s-a produs pe sensul opus de mers al autoturismului 8 +1 locuri. Cercetările continuă în cadrul unui dosar penal, în vederea stabilirii cu exactitate a tuturor împrejurărilor comiterii evenimentului rutier”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Bacău.

              Trei morți într-un accident rutier la Dumbrava

              Azi dimineață, în jurul orei 06.30, un conducător auto de 27 de ani, din județul Neamț, în timp ce conducea un autoturism pe direcția Bacău către Roman, în afara localității Dumbrava, posibil pe fondul oboselii la volan, a pătruns pe contrasens, a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un copac.

              Din impact, 3 persoane au decedat, respectiv, conducătorul auto și alți doi bărbați, de 33 și 36 de ani, pasageri în autoturism.

              O tânără de 22 de ani, pasageră dreapta spate, a fost transportată la spital în stare gravă.

              Se continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și ucidere din culpă.

              Poliția spune ca sectorul de drum pe care s-a produs accidentul rutier este în aliniament, cu vizibilitate bună.

              Valul patru spre new slavery

              A început fezandarea populației în vederea exercitării abuzive a puterii ,,episodul pandemic IV.” Oficialii și agenții de influență, prin discursuri insinuante, încearcă să ne inducă ideea unui inevitabil val IV al pandemiei și infectării cu noua tulpină a coronavirusului ori noile tulpini. (Dacă una nu e suficientă, intră și rezervele). De unde știu comunicatorii că va urma un nou val în condițiile când, spre deosebire de anul trecut, suntem vaccinați și imunizați?  Dacă tragem linie și ne uităm la valurile precedente, pe situl guvernamental https://cnsisp.insp.gov.ro/index.php/date-statistice-pagina-de-descarcare/  în Buletinul informativ  nr. 12/2020 la fila 3 găsim informația conform căreia de COVID 19 cu virus identificat au decedat anul trecut 235 de persoane (punct). Nu zecile de mii, cifre avansate de popovăduitorii apocalipsei COVID. Paradoxal, în România, în aceeași perioadă de timp, nu s-a întregistrat nici un deces de gripă sezonieră. ,,Specialiștii,, ne explică doct că, urmare a portului măștii și distanțării sociale virusul gripei sezoniere nu a putut ajunge până la noi.

              Atunci cum a ajuns covidul ? A ronțăit masca și prin triplu salt a acoperit distanțarea socială ?  Din același buletin informativ aflăm că anul trecut nu a mai murit nimeni de pneumonie ci  de pneumonii asociate cu,… covid, respectiv 846 persoane. Spre comparație, în anul 2019 de pneumonii  simple decedaseră 611 români. Sunt aceste cifre de natură a ne înspăimânta? Ca medie a ultimilor ani, în România mor între  720-730 de persoane pe zi. Cât de letal este COVID, raportat la Infecțiile Respiratorii Acute Severe (SARI)?  În anul 2019, aflăm pe situl INSP  https://www.cnscbt.ro/index.php/rapoarte-anuale/1302-analiza-bolilor-transmisibile-aflate-in-supraveghere-raport-pentru-anul-2018/file la pg.53 că,  ,,….rata de fatalitate pentru SARI confirmat (=cu virus gripal) a fost de 23,6%. …, în sezonul 2018-2019 au fost observate valori mai mari, cu diferente semnificative statistic, pentru insuficiența respiratorie acută, ventilație mecanică (intubație) și rata de fatalitate,…” Despre gradul de fatalitate al virusului SARS COV, raporta un studiu  al OMS (ocultat în spațiul public), după care; mortalitatea COVID se situează între 0,23% în general și de 0,5% pentru cei sub 70 de ani. (Mult sub letalitatea virusului gripal la noi)  Aceste date erau cunoscute de OMS din octombrie anul trecut.

              Pentru cei care au dubii a se accesa ;  https://www.who.int/bulletin/online_first/BLT.20.265892.pdf  Anual ne confruntăm cu boli mai periculoase decât COVID dar care nu au generat o isterie similară cu cea pe care o trăim noi de mai bine de un an. De pildă hepatita.  Pe situl official al guvernului  https://insp.gov.ro/sites/cnepss/wp-content/uploads/2019/07/Analiza-de-situatie-ZMH-2019.pdf   la fila 2 (pentru rigoare)  o să observăm că ; ,,…În anul 2018, în funcție de data debutului, incidența hepatitei virale a înregistrat o creștere în luna noiembrie cu o valoarea maximă de 3,7%000 locuitori. Se observă o evoluție descendentă a cazurilor în perioada ianuarie-aprilie, după care a fost înregistrată o evoluție ascendentă în perioada aprilie-noiembrie, păstrându-se aceeaşi sezonalitate ca și în anii precedenţi,….”

              Ce observăm în fapt? Că a existat și există o hepatită virală care a depășit procentul de ,,3,7%000 locuitori” și nu s-a declarat în 2018 stare de alertă ori stare de urgență din această cauză. Numărul  deceselor asociate acestei infecții virale ( la nivel global) este de; cităm din aceeași sursă; ,,1. Hepatita B și C provoacă peste 1,34 milioane de decese pe an, mai mult decât HIV/SIDA, malaria sau tuberculoza 2. Hepatitele B și C sunt responsabile pentru 2 din 3 decese cauzate de cancer la ficat la nivel mondial…”   Și dacă tot am amintit de cancer, făcând o paralelă între pseudopandemia covid și adevăratele pandemii nedeclarate ca atare, ,,Cancerul este responsabil pentru aproximativ 10 milioane de decese în 2020 la nivel mondial, a anunţat (la jumătatea lunii decembrie a anului 2020) Agenţia Internaţională pentru Cercetare în domeniul Cancerului (IARC), agenţie specializată a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) …” relatează agenția EFE, preluată de Agerpres. https://www.agerpres.ro/mondorama/2020/12/15/cancerul-responsabil-de-aproximativ-10-milioane-de-decese-la-nivel-mondial-in-2020–628429

              Nouă ni se vâră pe gât o ,,pandemie politizată”  cu decese umflate din pix  (un million jumatate decese covid in anul 2020) care oricum se circumscriu datelor epidemiologice cunoscute privind infecțiile respiratorii anuale specifice, care, dacă le comparăm cu datele privind decesele generate de cancer, acestea din urmă, deși uriașe fiind prin comparație, nu suscită același interes și emoție  instituționalizată. Dacă privim spre bolile cardiovasculare o să observăm că ; ,, La nivel mondial, bolile cardiovasculare sunt răspunzătoare de circa 17,5 milioane de decese în fiecare an – aproximativ unul din trei decese.  OMS estimează că, până în anul 2030, acest bilanț al victimelor va crește la aproximativ 24 milioane.” Conform; https://www.merckgroup.com/ro-ro/expertise/general-medicine/cardiovascular-diseases.html

              De fapt, pandemia covid nu e despre sănătate și vaccinarea experimentală nu reprezintă grija autorităților pentru bună-starea cetățenilor proprii (când s-a mai întâmplat să fie ,,alocate,, atâtea fonduri). Aici e vorba despre determinarea cetățenilor, prin șantaj, de a renunța la  dreptul de a dispune de propriul corp . DACĂ ÎNȚELEGEM ACEST CONCEPT, PRICEPEM CĂ RENUNȚAREA LA ACEST FUNDAMENTAL DREPT REPREZINTĂ PIATRA UNGHIULARĂ A SUPUNERII TOTALE ȘI NECONDIȚIONATE ÎN FAȚA AUTORITĂȚII ATÂT A NOASTRĂ CÂT ȘI A GENERAȚIILOR CE VOR VENI DUPĂ NOI. Odată cu pierderea dreptului de a dispune de integritatea fizică a propriei persoane, consfințit prin tratate internaționale ( Convenția a de la Ovideo, Convenția Europeană a Drepturilor Omului, Declaraţie Universala a Drepturilor Omului, legile interne, etc…) munca și sacrificiul  a zeci de generații și mii de intelectuali luptători pentru libertățile individuale, de care astăzi beneficiem, se transformă în pulbere. Ne așteaptă un uriaș regres, devenind sub pretextul binelui colectiv, sclavii moderni ai unei noi ordini mondiale; ,,The new salvery post covid ”.

              Prefigurarea noii ordini a început prin îngenuncherea simbolului libertății, Franța. La începutul acestei săptămâni, Parlamentul francez în ciuda manifestațiilor de stradă a validat pașaportul sanitar. Vaccinarea obligatorie pentru toți angajații din domeniul medical. Intrarea în restaurante va fi condiționată de permis. Amenzi uriașe și pedepse cu închisoarea pentru cine nu respectă noile prevederi. După ziarul spaniol El País , Spania dorește să aplice o „reformă a legii securității” cu referire la „criza Corona”. Urmare a acestei situații, statului ar trebui să i se permită confiscarea proprietăților persoanelor private și a companiilor aflate într-o „stare de criză”. „Cooperarea” cu mass-media va fi, de asemenea, extinsă. Proiectul de lege prevede că toți cetățenii, fără excepție, trebuie să respecte ordinele și instrucțiunile autorităților competente dacă se declară așa-numita „situație de interes pentru securitatea națională”.

              Legea controversată permite, de asemenea, diferitelor autorități să „confiște” temporar sau „să ocupe” toate activele, fără alte explicații. Conform https://de.rt.com/europa/120605-gesetzesreform-in-spanien-droht-ein-permanenter-ausnahmezustand/ Cu riscul de a nu fi originali, aidoma premierului României atunci cănd și-a întrebat miniștrii în spirit propagandistic; ,,Ce conține vaccinul?” Ne permitem să adăugăm și noi un răspuns parafrazând un coleg jurnalist; Vaccinul conține minciuni, înșelăciune, nebunie politică, umilirea populațiilor din întreaga lume. Conține suferință umană, la o scară nemaivăzută până astăzi și o mentalitate criminală. Existența unui astfel de rău, mintea umană nu a putut  să-l  conceapă până acum.

              Jr. Adrian M. Ionescu