marți, 16 decembrie 2025
Acasă Blog Pagina 1391

Volei feminin: Știința joacă luni

Etapa a opta a Diviziei A1 la volei feminin se întinde pe durata a patru zile. Runda începe astăzi, cu meciul televizat (ora 17.00, TVR3) dintre CS Medgidia și CSO Voluntari 2005 și va continua sâmbătă, când sunt programate trei jocuri: ACS Volei Cristina Pârv Turda- Dinamo București, Volei Alba Blaj- Rapid București și Dacia Mioveni- U NTT Data Cluj.

Duminică se va juca partida CSM Lugoj- SCMU Craiova, pentru ca etapa să se încheie luni, cu întâlnirea de la Târgoviște, acolo unde gazdele de la CSM, campioanele României en-titre vor primi vizita Științei Bacău.

Umilit, printre contemporani

Cu odioasa măsură luată de una dintre cele mai cunoscute rețele comerciale de la noi, anume de a planta garduri de sârmă despărțitoare în propriile magazine, am ajuns să mă simt efectiv umilit printre contemporanii mei.

Adică, în funcție de situație, să mă uit la ei, la cei de dincolo de gard, ca la niște indivizi superiori sau inferiori. Fără să-i cunosc, fără, să știu ce poate fiecare. Să cred că eu nu merit sau nu trebuie să trec din colo de gard. Toți sunt, evident, contemporanii mei, dar eu mă simt astfel umilit printre ei… Pardon, pe lângă ei.

Gardurile au fost plantate în astfel de magazine pentru a-i separa pe cei vaccinați de cei nevaccinați împotriva Coronavirusului. Adică nevaccinații să nu intre și pe la standurile cu mărfuri nealimentare, să nu infecteze acele spații și pe oamenii care le străbat. Dar în zona cu alimente se întâlnesc, de-a valma, toți.

Măsura a scandalizat multă lume și dintre vaccinați și dintre nevaccinați, iar de vreo două zile aud că în unele orașe astfel de garduri au și fost eliminate.

Cu ceva timp înainte, de când s-a dat din nou ordin la un fel de lockdown, o altă rețea comercială importantă a separat spațiile de tranzit pentru clienții vaccinați și nevaccinați.

Fără garduri, ci cu intrarea fiecărui grup doar pe la una din ușile care le-a fost destinată. O parte dintre magazinele cu produse nealimentare au fost separate prin cordoane discrete din benzi de plastic, iar pe la ușile pentru vaccinați stau și acum cerberii cu aparate de scanat certificatele verzi.

Culmea, atunci, pentru o astfel de măsură s-au scandalizat chiar unele dintre autorități. Că, adică, virusul ar putea trece nestingherit de la un grup la altul cu toată separarea. Acum, cu metoda gardurilor de sârmă virusul parcă nu ar mai avea un asemenea curaj. Privește doar, mârâind, precum câinele care se dă prin gardul de șipci, lătrând, la trecători.

Nu sunt „antivaccinist”, mai ales acum când am auzit că și patriarhul s-a vaccinat, dar eu, separat de concitadinii mei, tot umilit mă simt. Umilit printre contemporani.

 

  Muzica de cameră, o ”Cenușăreasă” în plină strălucire, la Colegiul Național de Artă ”George Apostu” din Bacău

      Masterclass-urile continuă la instituția de învățământ de Artă din Bacău.

      ” În cadrul proiectului ”PERFORMART” derulat în ultimii trei ani de Universitatea Națională de Muzică, grație susținerii Fondului pentru Dezvoltare Instituțională al Ministerului Educației, am vizitat în 24 și 25 noiembrie Colegiul Național de Artă”George Apostu” din Bacău. 

    „Am avut prilejul să întâlnesc, grație (aproape exclusiv) eforturilor a trei cadre didactice – profesorii Narcisa-Elena Șendrea, Codrin Emanuel Stan și Octavian-Dan Chirilă – 19 elevi în a căror formare și-a făcut loc, cu înțelepciune, componenta MUZICĂ DE CAMERĂ, o ”Cenușăreasă” a planurilor de învățământ pentru liceele de profil din țară. Spun înțelepciune pentru că este dovada înțelegerii de către dascăli a modului în care viitoarele posibile cariere muzicale ale adolescenților pe care-i îndrumă vor fi influențate pozitiv de ceea ce adaugă această disciplină a relaționării și comunicării șanselor unei evoluții fericite pe traseul profesional ales din vocație.

    Eludând constrângeri și limitări, cu eforturi puțin sau doar parțial înțelese, profesorii (cei nominalizați deja, dar și alte câteva cadre didactice pe care le-am întâlnit și cu care am discutat) și cei 19 elevi (aproape o treime din cei 60 de elevi din ciclul liceal care studiază muzica de cameră), mi-au oferit nu doar motive de optimism, ci și imaginea unei neobosite implicări dincolo de litera reglementărilor, din care – individual și în ansamblu – muzica și societatea au numai de câștigat. Va veni, probabil, vremea ca aceste eforturi să-și arate roadele și să producă efect asupra unei perfectibile modalități de abordare a educației muzicale, prin ajustarea normelor dictate de viziunea momentului în ceea ce privește procesul de învățământ mediu de profil.

    Mulțumesc pentru această întâlnire și succes în activitatea viitoare!!!”, a declarat prof. univ. dr. Verona Maier, prorector al Universității Naționale de Muzică din București.

    Dorința Bunicilor, un proiect de suflet

    Pe DN2, mai aproape de Bacău decât de Roman, șoferii de autoturisme, autocare și camioane cunosc bine Motel Travel Europa, un loc ca o oază în deșert, în care te poți odihni și mânca bine, într-un decor frumos, pentru a porni din nou la drum cu forțele refăcute. Iar vara te poți răsfăța la o mare piscină, alimentată cu o apă de mare adâncime, incredibil de pură și limpede, bazinul având împrejurul său tot confortul necesar – baldachin, șezlonguri, dușuri, bar. Ei bine, aceste condiții vor fi disponibile de-acum înainte pentru bătrânii ce vor fi rezidenți ai centrului Dorința Bunicilor, ce ființează în spatele motelului, mai la liniște.

    Respectul, compasiunea și lipsa de timp

    Trăim într-o societate din ce în ce mai tehnologizată, care pare să ofere soluții din ce în ce mai rapide pentru efectuarea treburilor zilnice. În realite, vedem cum tocmai lipsa de timp ne sufocă și ne însigurează. Dl. Iulian Olteanu, dețjnătorul motelului Travel Europa, ne exemplifică fenomenul în timpul discuției noastre. Telefonul îi sună continuu, iar el răspunde rapid, având legate la celular un microfon și o cască. Tot felul de probleme mici și mari, majoritatea legate de motel sau de mica fermă care asigură aprovizionarea motelului si centrului pentru persoane vârstnice Dorința Bunicilor, care poate găzdui 48 de persoane. Căci tocmai acest centru e motivul discuției. Și apropo de microfermă – aceasta asigură alimente foarte proaspete și sănătoase, cum nu găsești la hipermarketurile din oraș. Deslușirile dlui. Iulian Olteanu vin printre picățele, dar sunt cât se poate de clare. ”Ideea acestui centru mi-a venit cunoscând foarte multă lume, foarte mulți bătrâni. Dar și mulți tineri, ce nu au timp nici de proprii lor copii, darămite de rudele mai în vârstă, părăsite de puteri, care au nevoie de îngrijire și atenție. Dar mai mult, au nevoie de companie. Singurătatea este pentru un bătrân la fel de rea ca boala. Înțeleg acest lucru și am toată compasiunea pentru bunicii noștri, care au muncit și și-au mâncat sănătatea zeci de ani, pentru ca nouă să ne fie mai bine. Un centru rezidențial pentru persoane vârstnice rezolvă măcar în parte aceste probleme”.

    Asta și-ar dori bunicii

    ”Aici, condițiile de cazare și masa sunt foarte bune, ca la motel. Masa le va fi servită în camere și vom ține seama de dorințele și recomandările medicale pe care le primesc. Lista felurilor de mâncare este generoasă și apetisantă, iar la bucătăria noastră se gătește minunat. Garantez! Îngrijirea spațiilor și curățenia sunt impecabile, pentru că se fac continuu. Toate camerele au ieșire pe o terasă comună acoperită, mare, cu mese și scaune. Vă închipuiți ce cluburi de șah, table, rummy sau poker vor fi acolo? Se vor avea unii pe alții. Dar avem și o sală de mese, club – dacă vreți, în interior. Avem în toate camerele televizoare, semnal prin cablu, internet cu wi-fi. Centrul are asistent medical 24/24 și kinetoterapeut, vara – acces la piscină și la terasa motelului, care este superbă. Fiecare cameră are baie proprie, dotată cu dușuri și tot ce trebuie, inclusiv bare și mânere – acestea fiind și pe hol. E bine și mă felicit pentru ceea ce am reușit. Când îmi va veni vremea, voi dori și pentru mine astfel de condiții”, ne spune dl. Iulian Olteanu. Ne-am interesat de prețul cerut pe lună și l-am aflat – totul este inclus, pentru 2.200 lei.

    Nu veți fi uitați

    Dacă bătrânii se vor avea unii pe alții, ei nu-și vor uita rudele și nu vor accepta să fie părăsiți. Dl. Iulian Olteanu s-a gândit și la asta. ” Le asigurăm și transportul gratuit la o biserică din apropiere, duminica. Pentru aparținători, oferim o dată pe lună o noapte de cazare gratuit, astfel ca ei să poată sta cu dragii lor bunici două zile, practic. Nu întâmplător am numit acest centru Dorința Bunicilor. Pentru că asta își doresc – condiții de trai bune, ajutor, înțelegere, comunicare. Îi așteptăm cu drag!”.

    Marius Fundulea

    Iar atacă Rusia Ucraina

    În fiecare an, de ceva timp, în anumite perioade ale anului, media internațională face spume: Rusia se pregătește de război, va ataca cât de curând Ucraina, trebuie luate măsuri! Și se impun sancțiuni Rusiei, se blochează Nord Stream. Inevitabil, de fiecare dată războiul se încăpățânează să nu izbucnească, ceea ce nu împiedică, anul următor, să fie repusă placa.

    Din punct de vedere logic, Rusia nu are nici un interes să atace Ucraina. Rusia și-a conservat, în ultimii ani, o imagine de țară conservatoare, apărătoarea ultimelor tradițîi creștine, eventual, salvatoarea lumii prin împotrivirea față de așa-zisul progresism woke. Mai mult, Rusia și-a consolidat imaginea de țară responsabilă, spre deosebire de SUA, care pare imprevizibilă. Această imagine dorește Moscova s-o conserve; un război în care ar fi descrisă ca agresor nu ar conveni și nici nu ar ajuta Rusia. Mai ales că, chiar dacă ar cuceri ceva teritorii ucrainene, costul păstrării lor ar fi prea mare. Atât în bani, imagine cât și în vieți omenești.

    Războiul, în schimb, este dorit de o seamă de politicieni ucraineni și americani. Pentru ucraineni, recuperarea Donbasului și a Luganskului a devenit un casus beli, în vreme ce anumiți responsabili americani ar dori un conflict care, pe de o parte, să distragă atenția de la ceea ce se întâmplă în SUA și, pe de altă parte, să blocheze Rusia și să fragilizeze alianța cu China, în vreme ce tot americanii pregătesc Taiwanul de război.

    Poate să pară o teorie a conspirației, dar un război ar ajuta enorm economia americană, dar și administrația SUA, tot mai dependentă de tiparnița Federal Reserve.

    Evident, există și la noi destui entuziaști care au impresia că un război cu Rusia ar fi extrem de simplu și care tot împing țara spre zona conflictuală. Deși nimic nu ne recomandă pentru război: nu avem o Armata decent echipată și încadrată cu personal, nu avem motive să suflăm în fund unei Ucraine tot mai turbate și care, să nu uităm, stăpânește teritorii românești și nu avem nici un motiv să stricăm relațiile cu Rusia, cu care țările mai inteligente practică o fructuoasă colaborare economică.

    Nu în ultimul rând, ne putem aminti cum SUA i-a împins pe georgieni să atace trupele rusești din Osetia de Nord, promițându-le ajutor, iar când rușii au contraatacat, americanii s-au făcut că plouă. Ne-a rămas de atunci filmarea cu președintele georgian care-și înfuleca, la propriu cravata, în vreme ce, la telefon, americanii îi spuneau că e pe cont propriu…

    Securea concedierilor colective îi amenință pe silvicultori

      Întâlnirea sindicaliștilor cu ministrul Tánczos Barna

      Intenția Regiei Naționale a Pădurilor Romsilva de a concedia, colectiv, cu începere din luna decembrie, 413 salariați din unitățile subordonate a pus pe jar Federația Sindicatelor Silva și Confederația Națională Meridian din care face parte. Sindicatele au cerut Romsilva anularea măsurii, iar ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor și secretarului de stat pentru Păduri sprijin și intervenție urgentă la conducerea Romsilva pentru stoparea concedierilor colective. Liderii sindicatelor s-au și întâlnit, pe acest subiect, cu ministrul Tánczos Barna. Silva a contestat inclusiv în instanță măsura, prin două acțiuni depuse la Tribunalul București.

      Federația Silva – spune liderul ei, inginerul băcăuan Silviu Geană – i-a propus ministrului Barna ca în termenul prevăzut de legislația muncii, de zece zile de la emiterea Notificării intenției de concediere, Romsilva să ia măsuri pentru evitarea concedierilor sau să reducă numărul de salariați concediați.

      Pentru aceasta, sindicaliștii au propus aplicarea a nouă măsuri. Primele trei măsuri propuse vizează dimensionarea fondului de conservare și regenerare a pădurilor la nivelul a 10% din valoarea masei lemnoase autorizate spre exploatare, majorarea capacității de exploatare a materialului lemnos prin înființarea de noi formații proprii de exploatare la Romsilva și înființarea la fiecare ocol silvic a cel puțin unui centru sau depozit de valorificare a lemnului destinat preponderent aprovizionării populației.

      De asemenea, s-au propus și eficientizarea unor activități din Romsilva, preluarea în pază la ocoalele silvice a peste 200.000 ha fond forestier aflat în proprietate privată și înființarea, în ocoale, de echipe/formații de lucru mixte, formate din muncitori calificați atât pentru exploatarea lemnului, cât și pentru alte activități.

      Ultimele trei propuneri vorbesc de regândirea principiilor care au stat la baza elaborării Metodologiei Romsilva, ediția 2021, care duce la concedieri, atragerea de fonduri de la bugetul de stat pentru suplimentarea veniturilor Regiei și diminuarea cotei de profit pe care statul o percepe anual de la Regie prin Memorandum aprobat de Guvern și care în toți acești ani a reprezentat 90% din profitul Romsilva, astfel încât, din profitul rămas Regia să se poată tehnologiza, moderniza, dota și adapta la cerințele și provocările actuale.
      Federația Silva solicită, însă, și sistarea procedurii de concediere colectivă în contextul avalanșei de anunțuri de angajare apărute pe site-ul Regiei, chiar începând cu data la care a apărut intenția de concedieri. Este vorba de anunțuri de angajări pe 41 posturi, din care 34 TESA și 7 muncitori.

       

      BNR lansează în circulație bancnota de 20 de lei

        Banca Națională a României (BNR) va pune în circulație, de la 1 decembrie, o bancnotă cu valoarea nominală de 20 lei. Noua bancnotă va fi prezentată publicului vineri, 26 noiembrie, de guvernatorul BNR, Mugur Isărescu. Este prima bancnotă cu putere circulatorie pe care este reprezentată o personalitate feminină, Ecaterina Teodoroiu, cercetașă și participantă la Primul Război Mondial, unde a murit la sfârșitul bătăliei de la Mărășești, în fruntea unui pluton de infanterie al Armatei Române.

        Bancnota este imprimată pe suport de polimer, în tehnică mixtă plană/în relief, cu dimensiuni de 136 x 77 mm și are culoare predominant verde oliv.
        Pe aversul bancnotei se regăsesc portretul Ecaterinei Teodoroiu, anii între care a trăit (1894-1917), un element floral care reprezintă un buchet de brândușe (Crocus flavus). În plan secund, în zona centrală este reprezentată o insignă a Asociației Cercetașii României. Tot pe avers mai sunt imprimate valoarea nominală, în cifre și litere, pe orizontală „20 LEI DOUĂZECIˮ, semnăturile guvernatorului și casierului central ai BNR, stema României, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, o stilizare a însemnului de armă al infanteriei, un medalion cu sigla BNR ș,i în dreapta, pe verticală, valoarea nominală în litere „DOUĂZECI LEIˮ, data punerii în circulație „1 decembrie 2021ˮ și valoarea nominală în cifre „20ˮ.

        Pe reversul bancnotei compoziția grafică include: o reprezentare a Victoriei înaripate de pe Medalia Victoriei, o imagine a Mausoleului de la Mărășești, iar în spatele Mausoleului o floare de crin. Totodată, reversul bancnotei mai cuprinde valoarea nominală, în cifre și litere, denumirea băncii centrale emitente „BANCA NAȚIONALĂ A ROMÂNIEIˮ, sigla BNR poziționată în dreapta sus și în stânga jos într-un dreptunghi, textul „FALSIFICAREA ACESTOR BILETE SE PEDEPSEŞTE CONFORM LEGILORˮ, seria și numărul – tipărite cu cerneală neagră și caractere de aceeași înălțime, în partea stângă pe verticală și cu cerneală roșie și caractere de înălțime crescătoare, în partea dreaptă sus pe orizontală.

        Elementele de siguranță ale bancnotei

        În scopul protejării împotriva falsificării, bancnota include o serie de elemente de siguranță – unele destinate publicului, altele detectabile cu aparatură specială, destinate lucrătorilor din sistemul bancar.
        Punerea în circulație a bancnotei se va face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BBNR, cu ocazia efectuării plăților în numerar către instituțiile de credit/Trezoreria Statului.

        Replică a bancnotei din 1881, pentru numismați

        Tot pe 1 decembrie, BNR va lansa în circuitul numismatic replica pe suport de polimer după prima bancnotă de 20 lei emisă de BNR în anul 1881.
        Tirajul pentru această emisiune numismatică este de 30.000 de exemplare.
        Prețul de vânzare al replicii pe suport de polimer este de 100 de lei, exclusiv TVA, inclusiv pliantul de prezentare.
        Lansarea în circuitul numismatic a replicii pe suport de polimer se face prin sucursalele regionale București, Cluj, Constanța, Dolj, Iași și Timiș ale BNR.

         

        Studiu Valoria: 78% dintre companii, față de 53% la începutul anului, spun că au crescut salariile angajațior în 2021  

        • 28% dintre companiile respondente, cu +11 puncte procentuale mai mult decât în sondajul anterior, spun că au crescut salariile cu 5%-10%, iar 22% (+16pp) cu 10% -20%
        • Procentul companiilor care au înghețat angajările în acest an a crescut de la 26% la începutul anului, la 48% la sfârșitul anului

         

        Cea de-a zecea ediție a studiului Evoluția afacerilor din România” realizat de Valoria în parteneriat cu Doingbusiness.ro aduce perspectiva modului în care managerii au ajustat acu prognozele realizate la începutul anului 2021.

        Revenirea în V a economiei începe să fie pusă sub semnul întrebării de directorii companiilor din România. Este prima oară în ultimele trei ediții când percepția privind evoluția favorabilă a mediului de afaceri arată un recul. Certitudinea confirmată de BNR și validată de respondenți privind creșterea inflației, estimările referitoare la evoluția numărului de angajați și a investițiilor demonstrează începutul unei crize de încredere în economie. Contributori importanți la această pierdere sunt criză politică, efectele pandemiei, lipsa forței de muncă calificate, scumpirea energiei, creșterea prețurilor, criza lanțurilor de aprovizionare și a materiilor prime.”, spune Constantin Măgdălina, Expert Tendințe și Tehnologii Emergente, co-autor al cercetării.

        Prognoza privind evoluția cifrei de afaceri

        Față de prognoza de la începutul anului, perspectiva de creștere a companiilor este ușor mai pozitivă acum, la finalul lui 2021. Dintre companiile respondente 18% în semestrul al doilea, față de 22% în semestrul întâi, se așteaptă la cifre de afaceri mai mici, iar 5%, față de 13% anterior se așteaptă la stagnare. Totuși, 22% dintre companii prognozează ca cifra lor de afaceri să crească cu 5%-10% în 2021, urmate de 17% care au bugetat o creștere de 10%-20%. Pe de altă parte, procentul companiilor care estimează creșteri de peste 20% este de 18%, față de 12% la începutul anului.

        La nivel de industrii, o creștere a cifrei de 10%-20% este previzionată de 28% dintre companiile de producție industrială, 29% dintre firmele de servicii profesionale, 42% dintre firmele de IT și de 49% dintre cele din industria farmaceutică și de sănătate.

        Prognoza privind evoluția profitului

        Previziunile privind evoluția profitului din a doua parte a anului 2021 se aliniază tendinței privind cifra de afaceri, fiind de asemenea ușor mai pozitive. Deși acum 33% dintre companii (față de 26% la începutul lui 2021) se așteaptă ca profitul lor să crească cu 1%-5% în acest an, vedem o scădere semnificativă pe palierul 10%-20%, de la 15% la 8%. Însă crește de la 6% la 21% procentul companiilor care spun că profitul lor va fi mai mare cu peste 20% în acest an. De asemenea procentul companiilor care prevăd o scădere a profitului se reduce de la 22% în prima parte a anului la 18% în prezent.

        La nivel de industrii, o creștere a profitului de 10%-20% este prognozată de 29% dintre firmele de servicii profesionale, 34% de media și publicitate, 43% din IT, 45% din agricultură și alimentație și 51% dintre cele din industria farmaceutică și de sănătate.

        Prognoza privind evoluția investițiilor

        Din rezultatele analizei observăm că aproape se dublează procentul companiilor care spun că și-au redus investițiile în 2021, de la 9% în prima parte a anului la 17% în cea de-a doua. Mai mult, procentul firmelor care au stagnat nivelul investițiilor în acest an a crescut de la 27% la 39%, iar procentul celor care au realizat investiții mai mari a scăzut cu 4 puncte procentuale, de la 56% în prima parte a anului la 52% în acest moment.

        Pe de altă parte, la nivel de industrii, studiul arată clar că cele mai multe firme din comerț (26%), energie și utilități (33%), din IT (37%), agricultură și alimentație (54%), precum și din industria farmaceutică și de sănătate (55%) spun că au crescut investițiile cu 10%-20% în acest an.

        Prognoza privind evoluția numărului de angajați și a salariilor

        În studiul realizat la începutul anului 2021 am văzut că 26% dintre companiile respondente se așteptau la o stagnare a numărului de angajați, iar acum, la final de an, acest procent este de 48%. La acest început de an 26% dintre companii spuneau că se așteaptă la creșterea numărului de angajați, dar numai 37% au realizat acest lucru. Pe de altă parte, datele arată că procentul companiilor care au redus numărul de angajați în 2021 a fost de 15% față de 28%, cât se estima la începutul anului.

        Totodată rezultatele studiului arată că 36% dintre firmele de comerț, 37% dintre cele de tehnologia informației și 25% dintre cele din industria farmaceutică și sănătate au avut creșteri ale numărului angajaților de 10%-20% în 2021, iar 33% dintre firmele de construcții și 27% din agricultură au avut creșteri de 20%-30%.

        Dacă la începutul anului 2021, 36% dintre companiile respondente nu previzionau creșteri salariale, maximul ultimilor 5 ani, la această ediție a studiului procentul acestor companii a scăzut la 15%. În schimb crește de la 17% la 28% procentul companiilor care spun că au crescut salariile cu 5%-10% în acest an și de la 4% la 22% procentul celor care au crescut salariile cu 10%-20% în 2021. Pe de altă parte, 34% dintre firmele din producție industrială, 37% din IT și 35% din construcții și imobilire au crescut salariile cu 10%-20% în acest an.

        Top 5 provocări și oportunități

        Cele mai importante provocări pentru companii din anul 2021, așa cum au fost relevate de răspunsurile directorilor și managerilor la acest studiu, au fost următoarele: creșterea costurilor (68%), lipsa forței de muncă specializate (57%), menținerea fluxului de numerar (48%), optimizarea lanțului de aprovizionare (46%) și schimbarea comportamentelor consumatorilor (41%).

        De asemenea, conform managerilor respondenți, cele mai importante oportunități ale anului 2021 pentru companiile românești au fost: realizarea de noi produse/servicii și accesarea de noi canale de vânzare (48%), digitalizarea și automatizarea (43%), extinderea pe piețe externe (34%), accesarea de fonduri nerambursabile (31%) și piața de e-commerce în creștere (24%).

         Potrivit rezultatelor studiului Evoluția prognzată a afacerilor din România, nivelul de optimism sau pesimism diferă în funcție de industrie. Răspunsurile oferite de liderii companiilor din România, arată că sunt industrii care trec printr-o perioadă de creștere accelerată cum sunt industria agricultura, industria de IT, serviciile profesionale, dar și industrii care traversează o perioadă dificilă. Îngrijorările exprimate de manageri vizează lipsa forței de muncă, creșterea costurilor și a ratei inflației, în timp ce oportunitățile privesc noi produse și servicii, noi canale de vânzare, digitalizarea și automatizarea, și extinderea pe piețele externe.”, spune Dumitru Ion, CEO Kompass Romania și Doingbusiness.ro, co-autor al studiului.

        Nadia Comăneci: gimnasta şi dictatorul

          Duminică, 28 noiembrie, filmul „Nadia Comăneci: gimnasta şi dictatorul” regia Pola Rapaprot va fi disponibil exclusiv online 24 de ore, începând cu ora 11:00, pe canalul Arhivei TVR

          Regizat de Pola Rapaport, filmul documentar ”Nadia Comăneci: gimnasta şi dictatorul“ prezintă contextul politic al carierei excepţionale a româncei, prima gimnastă care a obţinut scorul perfect de zece la olimpiadă.

          Filmul dezvăluie complexitatea relaţiilor dintre regimul Ceauşescu şi Nadia Comăneci, o realitate foarte diferită de ceea ce se putea vedea din exterior.

          Jocurile Olimpice de la Montreal, 18 iulie 1976: o tânără gimnastă cu chip de înger intră în furtună pe scena sportivă internaţională, devenind rapid o legendă.
          Nadia Comaneci a urcat la rangul de idol universal, singura bucurie a unui popor sărac şi oprimat de dictatura ceauşistă.

          Născută în Oneşti, Nadia Comăneci a schimbat pentru totdeauna gimnastica mondială pe 18 iulie 1976, la Jocurile Olimpice de la Montreal. O foarte tânără gimnastă cu o faţă de înger se înscrie fulgerător în rândurile legendelor sportului mondial. În faţa a cinci milioane de telespectatori uluiţi, Nadia Comăneci, în vârstă de 14 ani, devine prima gimnastă care a obţinut nota perfectă. Mapamondul este cucerit de graţia, de stăpânirea de sine şi de măiestria ei. De ambele părţi ale Cortinei de Fier, oamenii sunt copleşiţi.
          Din câteva mişcări uimitoare, Nadia Comăneci a ajuns un idol universal. Ea a devenit un model pentru milioane de fetiţe şi a atins culmile popularităţii occidentale în cel mai pur stil hollywoodian.

          De-a lungul carierei, a câştigat cinci medalii de aur, trei de argint şi una de bronz la Jocurile Olimpice, două de aur şi două de argint la Campionatele Mondiale şi nouă de aur, două de argint şi una de bronz la Campionatele Europene.
          Documentarul de excepţie are regia semnată de Pola Rapaprot, muzica Selma Mutal, imagine Wolfgang Held, montaj Yen Le Van, Thorsten Thielow, sunet Christophe Moreno, colorizare Erich Heinrich, producător executiv Vathy Palumbo, arhivă TVR Irina Bordeianu, producător TVR Claudia Nedelcu Duca, producător Roche Production Dominique Tibi.

          ”Susținerea modernă a sportivilor de top, filonul de aur al sportului de înaltă performanță băcăuan”

            Sport Club Municipal Bacău, club fanion al Moldovei, cu o tradiție de peste 70 de ani de performanță derulează în parteneriat cu Primăria Bacău proiectul ”Susținerea modernă a sportivilor de top, filonul de aur al sportului de înaltă performanță băcăuan”

            Acest program este destinat tinerilor talentați băcăuani și are în principal următoarele obiective:

            – “generarea sportivilor de Top” și susținerea lor adecvată în vederea atingerii potențialului maxim sub culorile SCM și a Municipiului Bacău.

            – cuprinderea unui număr cât mai mare de copii băcăuani în aria de selecție pentru practicarea diferitelor sporturi ca o alternativă la modul de viață sedentar, nesănatos, și promovarea unui stil de viață sănătos, disciplinat, centrat pe atingerea obiectivelor propuse și gestionarea optimă a situațiilor dificile – poate cel mai mare câștig pe care părinții, antrenorii, comunitatea îl pot oferi tinerelor generații.

            Modele ca Doina Melinte – atletism, Monica Roșu – gimnastică sau Eusebiu Diaconu – lupte, și mulți alți performeri băcăuani de excepție, nu ar trebui să lipsească din “panoplia” mentală a celor care vin după noi.

            Cele peste 10.000 de titluri de campioni naționali, 129 de medalii de aur la Campionate Mondiale, Europene și Jocurile Olimpice, 10 recorduri mondiale și multe alte trofee cucerite de clubul băcăuan sunt un imbold, o provocare și o responsabilitate pentru toți membrii comunității noastre.

            Vă așteptăm în sălile de pregătire și în bazele sportive în vederea descoperirii forței interioare cu care fiecare dintre noi suntem înzestrați și folosirea ei spre binele nostru și a celor din jur.

            Bacăul a fost, este și trebuie să rămână un centru de suflet și de referință al sportului românesc!

            Acest program face parte din strategia SCM Bacău de dezvoltare a sportului, integrat în strategia MTS și a Primăriei Bacău pe domeniul sport.

            „Acest proiect a fost realizat cu sprijinul Municipiului Bacău și a Consiliului Local al Municipiului Bacău”.

            Pe primul loc la alocații de susținere familială

              Ultima statistică afișată pe site-ul ei de Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială arată că Bacăul conduce în clasamentul pe județe la alocația de susținere familială. Mai exact, în județul nostru, în luna septembrie 2021, au fost cei mai mulți beneficiari de această prestație socială. Astfel, dintre cei 580.912 locuitori (cifrele sunt de la 1 ianuarie 2020), 8.345 familii și persoane singure au primit alocație de susținere, în luna la care ne referim. Suma achitată lor se ridică la 1.465.894 lei, ceea ce înseamnă o medie de 175,66 lei/persoană.

              Urmează județele Suceava cu 7.640 beneficiari și Iași, cu 6.821, dar dintr-o populație mult mai mare. La 1 ianuarie 2020, județul Suceava avea 622.533 locuitori, iar Iașiul-792.000. În schimb, în Prahova dintre cei 712.000 locuitori, numai 2.998 familii și persoane singure beneficiază de alocație de susținere și astfel de exemple ar putea continua.

              În alte județe care au un număr de locuitori apropiat Bacăului, sunt mult mai puține familii și persoane singure care primesc alocație de susținere. În județele Argeș la o populație de 575.000 locuitori sunt 4.360 beneficiari, în Bihor, din 560.000 persoane, 2.860 iau alocația respectivă etc. Revenind la județul Bacău, din mediul rural în continuare se menține pe primul loc comuna Horgești cu 345 beneficiari (în Bacău sunt doar 133, Onești-62, Moinești-275 etc.).

              Aceasta este urmată de Livezi cu 213 beneficiari și Coțofănești, cu 191. Amintim că, potrivit legii, familiile monoparentale, cu un venit net de până în 200 lei pe fiecare persoană, au dreptul la o alocație de susținere lunară de 107 lei, dacă au un copil, 214 lei (doi copii), 321 lei (3) și 428 lei (patru sau mai mulți copii). Dacă venitul net pe fiecare membru de familie monoparentală este de la 201 lei până la 530 lei, atunci alocația este de 102 lei, 204 lei, 306 lei, respectiv 408 lei.

              Familiile, cu doi părinți, și un venit maxim de 200 lei pe fiecare membru component primesc 82 lei, 164 lei, 246 lei, respectiv 328 lei. Cele care au un venit net cuprins între 201 lei și 530 lei beneficiază de o alocație de susținere de 75 lei, 150 lei, 225 lei, respectiv 300 lei. Familiile și persoanele singure care au în întreținere copii de vârstă școlară beneficiază de alocație de susținere, dacă aceștia nu absentează nemotivat de la școală atâtea ore, într-un semestru, care să conducă la scăderea notei la purtare sub 8. Dar una din condițiile de acordare se referă și la bunurile deținute.

              Vor fi excluse de la alocația de susținere familiile și persoanele singure care au, pe lângă locuința de domiciliu, și alte proprietăți imobiliare, dețin obiecte de valoare, aparatură electronică, motocicletă sau autoturism cu o vechime mai mică de 10 ani, autovehicule, utilaje agricole sau de prelucrare a lemnului, precum și terenuri intravilane mai mari de 1.000 mp (urban), respectiv 2.000 mp (rural) ori extravilane de 1,5 ha (1-3 membri) sau de 2 ha (peste 3 membri). Și dacă au vite (mai mult de 2), porci (peste 3), oi (peste 5), cai (peste 1), iepuri (10), păsări (25) sau cel puțin 6 familii de albine, vor fi excluse de la alocație. Trebuie să mai spunem că depășirea doar a unuia din baremuri (bunuri) duce la respingerea cererii de acordare a alocației de susținere.

               

              Universitatea „George Bacovia” din Bacău prețuiește performanța!

                Bursa de merit „George Bacovia” a fost instituită pentru a stimula interesul studenților în vederea obținerii de rezultate foarte bune în procesul educațional.

                Anul acesta, cu sprijinul Fundației Bacovia, a Asociației ALUMNI, a Băncii Comerciale Române și din surse proprii s-au acordat burse de merit unui număr de 10 studenți pentru rezultate foarte bune înregistrate la sesiunile de examene, în timpul orelor de activitate didactică și pentru implicarea în activități extracurriculare, pe parcursul anului universitar 2020-2021.

                Evenimentul a avut loc la sediul Universității, în Sala Senatului, iar diplomele au fost înmânate de lector univ. dr. Violeta Urban, Decanul Facultății de Științe Economice, Juridice și Administrative.

                „Eu, în calitate de Decan, sunt foarte mulțumită că, de la an la an, numărul studenților care primesc burse de merit crește. Constat o implicare tot mai intensă a studenților în activități extracurriculare și o dorință tot mai mare de a organiza diferite acțiuni care vin în sprijinul comunității. Aceste aspecte nu pot decât să mă bucure și să-mi întărească convingerea că misiunea noastră se îndeplinește prin faptul că nu pregătim doar specialiști în anumite domenii, ci oameni implicați activ în societate și conștienți de nevoile acesteia. Dovada o reprezintă studenții și absolvenții noștri care ocupă funcții importante în organizații publice și private, plus faptul că suntem o comunitate academică numeroasă, unită și valoroasă, cu multe realizări notabile înregistate în cei 30 de ani de activitate. Vă felicit pe voi, bursierii de anul acesta, și pe toți ceilalți studenți cu rezultate bune și vă doresc ca drumul să vă fie plin de oportunități pe care să le fructificați”, a declarat lector univ. dr. Violeta Urban
                La evenimentul de înmânare a diplomelor și a oferirii recompenselor financiare, studenții au fost emoționați și fericiți că munca și implicarea lor au fost apreciate. Cuvintele lor au sensibilizat audiența.

                „Sunt fericit că mă aflu printre cei mai buni studenți din Universitate. Le mulțumesc tuturor profesorilor care mi-au fost alături și mi-au oferit oportunitatea de a excela și de a mă implica în activități care m-au dezvoltat din punct de vedere personal și profesional”, a spus Cristinel Bujor, masterand în anul II, Specializarea Managementul instituțiilor din administrația publică

                „Mulțumesc cadrelor didactice pentru experiența extraordinară și totodată specială de care am parte în cadrul Universității. În ultima perioadă, am experimentat cu toții un alt mod de învățare care m-a făcut să acord o atenție deosebită asupra modului în care mă raportez la cei din jur, la ce pot face pentru a aduce plus valoare comunității din care fac parte, la cum pot ajuta pentru ca ceilalți să se adapteze schimbării și să facă față diferitelor situații, mai ales în aceste vremuri grele și incerte provocate de pandemie. Îmi exprim mulțumirea pentru pregătirea academică pe care o primesc și pentru deschiderea orizonturilor care mi-au dat posibilitatea de a evolua. Cu modestie, vă rog să primiți admirația și prețuirea mea”, a spus și Daniel-Ionel Marari, student în anul IV, Specializarea Drept

                La finalul evenimentului, Rectorul Universității „George Bacovia” din Bacău, Conferențiar univ. Dr. Andrei Octvian Paraschivescu a felicitat studenții merituoși și i-a asigurat de tot sprijinul corpului profesoral, spunându-le că prima prioritate a Universității o reprezintă studenții acesteia, și că, printr-un dialog permanent între studenți și cadre didactice, se nasc noi proiecte care vizează îmbunătățirea continuă a activității educaționale și creșterea implicării în dezvoltarea comunității.

                „Educația aduce progresul pe termen lung și dezvoltă succesul personal în viață. Prin acordarea acestor burse de merit recunoaștem performanțele școlare și implicarea în activitățile extracurriculare și vă încurajăm să continuați pasiunea pentru studiu și cercetare. Consider că voi, studenții noștri, reprezentați un avantaj competitiv pe care noi ca universitate și comunitatea băcăuană în ansamblul ei, îl pot fructifica pe termen lung.” Conf. univ. dr. Andrei Octavian Paraschivescu

                Pompierii băcăuani au scos gardurile care separau vaccinații de nevaccinați în magazinele din oraș

                  Având în vedere apariția în spațiul public a unor imagini și comentarii referitoare la montarea unor separatoare mobile în trei centre comerciale aflate pe raza municipilui Bacău, ISU Bacău s-a autosesizat și pe cale de consecință a desfășurat, astăzi, împreună cu reprezentanții Inspectoratului Teritorial de Muncă Bacău o acțiune de verificare comună.

                  ISUJ Bacău a executat trei controale (fiind verificate exclusiv căile de evacuare), în urma cărora au fost identificate trei nereguli.

                  Toate cele trei nereguli au fost soluționate pe timpul controalelor: gardurile au fost scoase.

                  În urma acestor verificării au fost aplicate și trei sancțiuni contravenționale sub forma unor avertismente.

                  Gardurile fuseseră instalate pentru a separa vaccinații de nevaccinați. Persoanele nevaccinate nu aveau voie decât la supermarketul alimentar și le era interzis să cumpere de la celelalte  magazine din galeria comercială.

                  Acțiune de ecologizare în zona Sărata Băi. Bucurie și implicare din „Respect pentru natură”

                  Vremea frumoasă din ziua de joi, 25 noiembrie, a ținut cu oamenii gospodari de la Asociaţia Poarta Ţărnii care s-au gândit că o curățenie de toamnă în comuna Sărata ar fi binevenită. Astfel, prin proiectul „Respect pentru natură” membrii asociației s-au mobilizat iar alături de ei au participat în acțiune și două grupe de elevi de la Școala Gimnazială Nr.1 Sărata.

                  „În această dimineață, cu mic cu mare, îmbracați cu haine groase și echipați de curațenie, ne-am adunat cu toții la Școala Gimnazială nr. 1 Sărata pentru a lua parte la proiectul „Respect pentru natură”, proiect în care SOMA a participat ca partener la inițiativa oamenilor gospodari și inimoși de la Asociația Poarta Țărnii.

                  Acțiunea s-a desfășurat pe două trasee, iar copiii de la Școala Gimnazială nr. 1 Sărata (în jur de 60 la număr) au fost cei mai entuziasmați de ceea ce se întâmplă. Încă din primele minute totul a devenit un concurs: cine strânge cei mai mulți saci cu deșeuri? Așa că și-au format echipe de câte doi și a început întrecerea.

                  Provocarea nu a fost atât de dificilă întrucât deșeuri am găsit din plin, iar sacii s-au umplut văzând cu ochii. Pet-uri, sticle, găleți, pachete de țigări, acestea sunt doar o mică parte din deșeurile care au devenit parte a florei micului pârâu care traversează comuna.

                  La finalul traseelor, văzând că au reușit să strângă nu doar un sac mare cum și-au propus inițial, ci câte cinci sau mai mulți saci, copiii, care știau deja că locul deșeurilor nu este în natură, și-au propus ca pe viitor să atragă atenția și celorlalți membri ai comunității în ceea ce privește aruncarea iresponsabilă a deșeurilor și să le amintească de respectul pe care trebuie să îl avem cu toții pentru mediul încojurător.

                  Deci, încheiem ziua plini de energie pozitivă, mulțumiți că am făcut parte din acest proiect și sperăm ca pe viitor astfel de acțiuni să fie tot mai frecvente pentru a transmite un mesaj deosebit de important în ceea ce privește grija față de natură”, au transmis organizatorii într-un comunicat.

                  Totodată, mesajul acestui proiect a fost unul foarte clar, odată că trebuie să protejăm natura dar reținem și faptul că activitatea a fost una de exemplu ce trebuie urmat de câți mai mulți dintre noi, pentru că sănătatea noastră depinde și de „sănătatea” naturii. La final copii au primit sucuri si dulciuri din partea Asociației Poarta Țărnii.

                  Romsilva plantează circa 2 milioane de puieți forestieri în campania de împăduriri de toamnă

                    Regia Națională a Pădurilor – Romsilva plantează circa 2 milioane puieți forestieri în campania de împăduriri de toamnă, regenerând 2.697 hectare fond forestier, din care 1.548 hectare prin regenerări naturale și alte 1.149 hectare prin regenerări artificiale, adică prin lucrări de împăduriri.

                    Tot în campania de împăduriri de toamnă vor fi efectuate lucrări de completări curente pe 392 hectare și lucrări de refaceri ale plantațiilor afectate de calamități pe alte 275 hectare.

                    Programul din acest an de regenerare a pădurilor de stat administrate de Regia Națională a Pădurilor – Romsilva prevede lucrări pe 12.670 hectare fond forestier, din care regenerarea naturală pentru 8.037 hectare și regenerări artificiale, prin lucrări de împăduriri, pe 4.633 hectare fond forestier.

                    Menționăm că în cursul campaniei de împăduriri de primăvară au fost efectuate lucrări de regenerare pe 10.420 hectare fond forestier administrat de Romsilva, din care 6.846 hectare au fost regenerate natural și 3.574 regenerate artificial. Tot în cursul campaniei de împăduriri de primăvară au fost efectuate lucrări de completări pe 1.582 hectare și lucrări de refacere a plantațiilor pe 215 hectare. În total, în cursul campaniei de împăduriri de primăvară, au fost plantați 21.875.000 puieți forestieri.

                    În ultimii cinci ani, Regia Națională a Pădurilor – Romsilva a regenerat 75.401 hectare fond forestier proprietatea publică a statului, din care 48.163 hectare regenerate natural și 27.238 hectare prin lucrări de împăduriri, plantând în acest interval de timp 151,66 milioane puieți forestieri.

                    Regia Națională a Pădurilor – Romsilva administrează 3,13 milioane hectare păduri proprietatea publică a statului, circa 48% din pădurile țării, și asigură servicii silvice pentru circa un milion hectare de păduri aflate în alte forme de proprietate.

                    Din totalul pădurilor proprietatea publică a statului, 80% dețin certificarea managementului forestier în standard internațional.

                    Onești: Avarie pe Calea Mărășești

                      Conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 400 mm, de pe Calea Mărășești din orașul Onești, județul Bacău a înregistrat o avarie, astăzi – 25 noiembrie 2021. Pentru remedierea acesteia, echipele RAJA S.A. sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 12.30 – 15.00, către consumatorii de pe Calea Mărășești și strada Adjudului, precum și celor din Zona Industrială.

                      Ne cerem scuze pentru neplăcerile create utilizatorilor din zonă, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametri optimi, în cel mai scurt timp.

                      Biroul de Comunicare

                      Top 10 Cele Mai Bune Cărți de Gastronomie și Gătit Pentru 2021

                      FOTO: https://cdn.pixabay.com/photo/2016/05/06/12/15/cook-1375788_960_720.jpg

                      În ciuda „migrării” unei considerabile părți în ceea ce privește informația în mediul online, cărțile în forma lor clasică nu au fost pe deplin uitate, ci din contră. Spre exemplu, cărțile de bucate continuă să se bucure de un real succes și se află încă pe rafturile multor gospodine. Acest fapt se datorează evoluției felului de a scrie carțile de gătit, într-un mod cât mai atractiv și util pentru cititor. De aceea, putem spune că cele mai bune cărți de bucate au fost cu siguranță scrise în ultimii 20 de ani.

                       Spre deosebire de tutorialele sau site-urile cu tematică culinară care pot fi accesate datorită internetului, cărțile culinare combină informația propriu-zisă cu elemente de filosofie sau istorie. Rețetele capătă astfel un context, o poveste. 

                      Pentru a vă putea orienta în multitudinea de cărți existente, v-am pregătit un top al celor mai apreciate cărți de gastronomie, care pot constitui o reală inspirație atât pentru începători, cât și pentru avansați: 

                      VEG de Jamie Oliver

                      Jamie Oliver nu mai are nevoie de nicio introducere, având în vedere lunga carieră în domeniul gastronomic și aprecierea de care se bucură. Prin VEG acesta a obținut o carte de rețete vegane, ușor de făcut. Poate fi inclusă în vârful topului prin prisma faptului că nu veți simți lipsa alimentelor de origine animală, dacă utilizați trucurile și sugestiile autorului. 

                      Carpathia. Food from the heart of Romania de Irina Georgescu

                      Pentru fanii bucătăriei tradiționale, aceasta este cartea de gastronomie perfectă. Autoarea a inclus peste 100 de feluri de mâncare, purtând cititorul din orice parte a lumii până în inima Carpaților. Această carte de rețete s-a bucurat de o apreciere deosebită inclusiv din partea gastronomilor străini, care au primit-o cu o reală încântare. 

                      The How Not to Die Cookbook de Michael Greger

                      Această carte vă pune la dispoziție peste 120 de rețete ingenioase și își propune să vă ajute să selectați cele mai bune produse din magazine pentru o viață longevivă și sănătoasă. Informațiile prezentate se bazează pe studii științifice și sunt prezentate atractiv sub forma unei cărți de gătit pentru începători. 

                      Science of Spice de Dr. Stuart Farrimond

                      Ce ar fi mâncarea din ziua de astăzi dacă am exclude în totalitate condimentele? Răspunsul este foarte greu de imaginat și nu este de mirare că acestea au reprezentat cândva un bun de lux. Autorul dezvăluie mai mult însă – cum să le potriviți pentru un stil culinar cu adevărat desăvârșit. 

                      Nadiya’s Family Favourites de Nadiya Hussain

                      Plăcerea momentelor petrecute în familie nu se poate compara cu absolut nimic. De aceea, autoarea a selectat câteva dintre rețetele preferate ale propriei familii pentru a concepe o carte de gătit care să fie utilă cât mai multor oameni pentru momente de neuitat. 

                      Mary Berry’S Baking Bible de Mary Berry

                      Cunoscută la nivel internațional drept „regina deserturilor”, Mary Berry nu dezamăgește nici de această dată prin creația sa – o carte gastronomică dedicată dulciurilor care reunește 250 de rețete, de la prăjituri clasice, consacrate, la deserturi mai puțin cunoscute, care merită, însă, descoperite. 

                      Plants Only Kitchen de Gaz Oakley

                      Dacă v-ați decis să începeți o dietă vegană, nu trebuie să ratați această carte. Începutul unei astfel de diete este adesea dificil, ceea ce duce la un abandon destul de rapid. Problema este aportul slab de proteine și meniurile construite deficitar. Soluția se află întotdeauna la experți, care propun sfaturi și trucuri utile, care nu se regăsesc și în cărțile de bucate vechi. 

                      The World’s Fittest Cookbook de Ross Edgley

                      De data aceasta este vorba despre o carte de rețete sănătoase, capabile să susțină o dietă echilibrată și variată a pasionaților de fitness. Rețetele cuprind atât deserturi, cât și feluri principale bogate în proteine și nutrienți, care să furnizeze corpului combustibilul necesar pentru un antrenament intens. 

                      The Meat Cookbook de Nichola Fletcher

                      Dacă în prezent există un puternic trend de promovare al cărților de rețete vegane sau vegetariene, nu înseamnă că nu există un pol opus al cărților de bucate dedicate exclusiv iubitorilor de carne. Această carte va fi ajutorul de care aveți nevoie în alegerea, pregătirea și prepararea diverselor tipuri de carne pentru rezultate nemaipomenite. 

                      A Cook’s Book de Nigel Slater

                      Un aspect definitoriu pentru cărțile lui Nigel Slater este expunerea rețetelor în evoluția lor, prin prisma felului în care au fost perfecționate în timp în urma acumulării experienței dobândite în urma unei adevărate călătorii gastronomice în jurul lumii, formată din gusturi cât se poate de diverse. 

                      Indiferent de tipul de dietă pe care îl urmați sau preferințele în ceea ce privește gastronomia, vă veți identifica cu siguranță măcar cu o parte din titlurile acestui top, care ar trebui să fie incluse cât mai curând pe rafturile propriei bucătării. Chiar și pentru experți, există mereu ceva nou de învățat și experimentat, care se poate ascunde între două coperți.

                      Ce Sunt Bicicletele Eliptice? Avantaje vs. Dezavantaje

                      FOTO: https://cdn.shopify.com/s/files/1/0453/5874/3711/products/ellittica-syros-horizon-4_492ba7da-b4ce-4e57-b04f-5b65149c7005_1800x1800.jpg?v=1625736794

                      Bicicleta eliptică este un aparat fitness care combină caracteristicile unui echipament eliptic cu cele ale unei biciclete, facilitând exerciţii care pun la lucru atât partea inferioară, cât şi pe cea superioară a corpului.

                      Se pot găsi modele de biciclete eliptice de interior cu scaun sau cu pedale care au o mişcare eliptică sau modele de exterior care au roţi, pedale şi ghidon şi arată exact ca orice aparat eliptic tradiţional.

                      În continuare vom trece în revista o parte dintre avantajele acestora. 

                      Sigure şi cu impact minim asupra articulaţiilor

                      Întrucât în timpul exerciţiilor cu biciclete eliptice tălpile nu părăsesc pedalele, impactul asupra articulaţiilor este minim, aparatul fiind sigur de utilizat chiar şi de către cei care au probleme cu articulaţiile sau cu oasele.

                      Modelele cu scaun sunt cea mai bună alegere de aparat fitness pentru persoanele cu leziuni ale spatelui sau alte afecţiuni care nu le permit să stea în picioare perioade îndelungate. De asemenea, bicicletele eliptice sunt aparate fitness sigure chiar şi pentru persoanele în vârstă, pentru cei care suferă de afecţiuni articulare precum artrita, se recuperează în urma unui accident sau sunt obeze.

                      Sunt benefice pentru sănătatea cardiovasculară

                      O bicicletă eliptică bună ajută considerabil la îmbunătăţirea sănătăţii cardiovasculare. Acestea facilitează exerciţiile pentru muşchii din partea superioară şi partea inferioară a corpului, stimulând circulaţia, crescând ritmul cardiac şi întărind sistemul cardiovascular.

                      Pentru că sunt aerobice, exerciţiile pe o bicicletă eliptică reduc considerabil riscurile bolilor de inimă, a hipertensiunii arteriale şi a accidentelor vasculare cerebrale. Totodată, prin schimbarea nivelului de rezistenţă, se pot obţine antrenamente mai dificile, crescând astfel beneficiile cardiovasculare.

                      Ajută la arderea caloriilor

                      Bicicletele eliptice sunt aparate de fitness ideale pentru a arde un număr mare de calorii într-un timp mai scurt, lucrând întregul corp. Tot ce ai de făcut este să creşti ritmul sau rezistenţa aparatului timp de un minut, apoi să revii la nivelul normal timp de două minute. Repetând aceste suite timp de 15 sau 20 de minute, vei putea arde mai multe calorii atât în timpul antrenamentului, cât şi după acesta. 

                      Ajută la construirea masei musculare

                      Un alt beneficiu mare al bicicletelor eliptice este faptul că ajută la construirea masei musculare simultan în ambele jumătăţi ale corpului, adică în picioare, braţe, spate şi abdomen. În plus, oferă facilitatea de a modifica rezistenţa pentru a obţine exerciţii mai dificile pentru muşchi.

                      Ce muşchi poţi lucra cu o bicicletă eliptică?

                      Am văzut că o bicicletă eliptică îţi permite să lucrezi muşchii întregului corp:

                      Muşchii picioarelor – Prin mişcarea de împingere a pedalelor în sus şi în jos, vor fi lucraţi gastrocnemius şi cvadricepşii cu toate cele patru grupe majore responsabile de extindere şi contracţie. De asemenea, pedalând în sens invers sau folosind funcţia de înclinare, poţi lucra hamstrig-urile.

                      Muşchii abdominali – Sunt muşchii care asigură stabilitate în toate poziţiile şi, dacă îi vei menţine încordaţi în timpul exerciţiilor pe o bicicletă eliptică, îi vei pune serios la lucru

                      Gluteus Maximus – sunt muşchii dintre partea inferioară a spatelui şi zona laterală a coapsei care asigură stabilitate şoldurilor şi forţa din fese. Pedalând pe o bicicletă eliptică, îi vei pune şi pe aceştia la lucru.

                      Muşchii din partea superioară a corpului – adică muşchii braţelor, a umerilor, a pieptului sau a spatelui. Îi poţi pune la lucru alternând sensul de pedalare sau de manevrare a mânerelor.

                      Biciclete Eliptice vs. Biciclete Fitness

                      Atât bicicletele eliptice, cât şi cele fitness staţionare sunt aparate eficiente pentru antrenamente cardio cu impact redus asupra articulaţiilor. Însă, fiecare lucrează alţi muşchi şi poate fi mai bun în anumite situaţii sau cazuri clinice.

                      Una dintre principalele diferenţe dintre acestea este ca prima lucrează întregul corp, în timp ce a doua lucrează doar muşchii picioarelor.

                      Elipticele nu sunt foarte bune pentru cei care doresc exerciţii cardio intense.

                      Persoanele rănite sau cu mobilitate redusă vor fi avantajate de lucru pe o bicicletă eliptică cu scaun care ajută la stimularea fluxului sanguin fără a pune presiune prea mare pe articulaţii.

                      Când foloseşti o bicicletă eliptică, poziţia verticală obligă inima să lucreze mai mult în timp ce pompează sângele din cap până-n picioare. De asemenea, pentru că există o greutate mai mare pe oase, va creşte densitatea osoasă.

                       Elipticele facilitează inversarea mişcării atât pe orizontală, cât şi pe verticală şi copiază mult mai bine mişcarea din viaţa de zi cu zi.

                      Bicicletele fitness staţionare oferă antrenamente cu impact redus şi necesită mai puţină coordonare şi echilibru decât cele pe o eliptică, fiind alegerea ideală pentru începători. Însă, se pot folosi cu succes şi de câte avansaţi prin creşterea rezistenţei sau a vitezei.

                       Prin urmare, ambele tipuri de aparate au avantaje considerabile. Rămâne să îl alegi pe cel mai bun în funcţie de necesităţile tale de antrenament, de obiective şi de buget. Până la urmă, oricare dintre acestea poate fi o achiziţie inteligentă – trebuie doar să îl foloseşti consecvent şi să nu pierzi din vedere scopul propus!

                       

                       

                       

                      Ecografia tiroidiană: scop, procedură și beneficii

                      FOTO: https://pikwizard.com/photos/woman-getting-ultrasound-of-a-thyroid-from-doctor--244eaa541ff5f1f6e8508b2ac1ecfeab-m.jpg

                      O ecografie tiroidiană este o metodă imagistică de a vedea tiroida, o glandă din gât care reglează metabolismul, adică multele procese ce controlează rata de activitate în celule și țesuturi. Glanda tiroidă produce hormonul tiroidian, care ajută la reglarea unei varietăți de funcții ale corpului, inclusiv ritmul cardiac. Se întâmplă frecvent să apară zone neregulate sau noduli la nivelul glandei tiroide, ce pot fi resimțiți sau nu pe suprafața pielii.

                      Aproximativ cinci până la 10% dintre adulți prezintă noduli pe tiroidă, pe care un medic îi poate identifica în timpul unei examinări. Aceștia se numesc noduli palpabili. Ecografia glandei tiroide este o procedură sensitivă care poate depista inclusiv acei noduli ce nu pot fi simțiți prin palpare. În unele categorii de vârstă, nodulii sunt depistați la ecografie la 70% dintre adulți. Cei mai mulți dintre aceștia sunt regiuni benigne ale țesutului tiroidian, care nu prezintă niciun risc pentru sănătate. Restul, însă, sunt tumori reale ale glandei și necesită diagnostic sau tratament suplimentar. 

                      Ce este ecografia glandei tiroide? 

                      Ecografia de tiroidă este o procedură sigură, nedureroasă, care utilizează unde sonore pentru a examina glanda tiroidă. Poate fi folosită pentru a ajuta la diagnosticarea unei game largi de afecțiuni medicale care afectează glanda tiroidă, inclusiv noduli benigni sau posibile cancere tiroidiene. Medicii clinicieni pot folosi rezultatele ecografiei glandei tiroidiene pentru a evalua mai multe afecțiuni medicale diferite care afectează această glandă endocrină localizată în gât. Hormonul tiroidian produs de glandă afectează multe funcții fiziologice importante, inclusiv ritmul cardiac, temperatura corpului și metabolismul general. 

                      Uneori, este posibil să vă fie recomandată ecografia de tiroidă ca parte a unui examen medical general, mai ales dacă aveți simptome care ar putea fi corelate cu boala tiroidiană, precum oboseala. Unele persoane aleg să facă o ecografie de tiroidă, deoarece au observat o mică umflătură în zona acesteia. Dacă rezultatele altor teste sunt anormale, cum ar fi un test al funcției tiroidiene, este posibil să vi se recomande și efectuarea unei ecografii. 

                      În alte cazuri, ecografia Doppler pentru tiroidă este folosită pentru screening. Dacă prezinți un risc crescut de a face cancer tiroidian, cel mai probabil vei nevoie de ecografii tiroidiene regulate. La fel și în cazul în care ai trecut printr-o terapie cu radiații aplicate în acea parte a corpului. Ecografia tiroidiană poate fi, de asemenea, utilizată pentru a monitoriza zona din perspectiva unei recidive a cancerului, dacă anterior ai suferit de această boală. 

                      Cum se efectuează ecografia tiroidiană?

                      Ecografia de glandă tiroidă se poate efectua într-un centru medical specializat, pe bază de programare online. În funcție de context, ecografia poate fi efectuată de un radiolog sau de un alt clinician, cum ar fi un endocrinolog cu experiență în îngrijirea tiroidei. Sau poate fi efectuată de un ecografist, un profesionist din domeniul sănătății instruit în ecografie de diagnostic. În unele cazuri, furnizorul tău de servicii medicale îți va recomanda utilizarea unei substanțe de contrast pentru a ajuta la obținerea de imagini mai clare.

                      Ecografia tiroidiană poate fi efectuată cu pacientul așezat în poziție semi-culcată, dar poate fi făcută și în timp ce acesta stă în șezut. Bărbia este înclinată spre spate pentru a permite extinderea părții din față a gâtului. Înainte de efectuarea investigației, se aplică un strat subțire de gel pe pielea din partea din față a gâtului, care se poate simți puțin rece la început. 

                      Clinicianul ia, apoi, un dispozitiv portabil numit traductor (sau sondă) și îl plasează direct pe pielea din partea din față a gâtului, pe care îl va mișca puțin pentru a obține o vedere completă a glandei tiroide. S-ar putea să ți se ceară să înghiți sau să-ți ții respirația pentru a ajuta la obținerea unei imagini mai bune. 

                      În timpul testului, clinicianul va examina zona în detaliu și va vedea dacă ceva pare neobișnuit, ținând cont de dimensiunea și forma generală a glandei. Dacă se depistează prezența unui nodul tiroidian, specialistul poate măsura dimensiunea și stabili locația acestuia și obține, chiar, câteva informații despre modul în care acesta este alimentat cu sânge. Ecografia poate arăta dacă o astfel de zonă este solidă sau plină cu lichid, oferind, de asemenea clinicianului indicii dacă o astfel de zonă este fie benignă și inofensivă, fie cu un potențial canceros. 

                      Cum se interpretează rezultatele și ce afecțiuni poate indica?

                      Una dintre limitările ecografiei tiroidiene este că aceasta nu poate arăta dacă tiroida produce prea mult sau prea puțin hormon tiroidian. Cu alte cuvinte, nu va detecta dacă suferi de hipertiroidism sau hipotiroidism. Acest lucru necesită alte tipuri de teste, precum un test de sânge pentru diferite tipuri de hormoni tiroidieni sau pentru hormonul de stimulare a tiroidei (TSH). 

                      Pentru punerea unui diagnostic, rezultatele unei ecografii tiroidiene trebuie interpretate împreună cu alte informații clinice și cu rezultatele altor tipuri de teste. Unele afecțiuni medicale care implică tiroida pot avea un aspect foarte asemănător în timpul unei ecografii, cum ar fi tiroidita Hashimoto și boala Graves, de exemplu. În orice caz, luarea în considerare a altor simptome și teste clinice pot ajuta la a face o distincție între celor două boli.

                      În unele cazuri, o simplă ecografie nu este suficientă pentru a determina dacă un nodul este sau nu canceros. Într-o asemenea situație, poate fi necesară o biopsie a nodului. În cazul în care se va adeveri prezența cancerului tiroidian, medicul va recomanda o intervenție chirurgicală sau o altă strategie de tratament.