Acasă Blog Pagina 107

Cum îți poți schimba numele sau prenumele pe cale administrativă: condiții, pași și situații de respingere

    Schimbarea numelui sau a prenumelui nu este un demers rezervat exclusiv instanțelor de judecată. În multe situații, procedura poate fi realizată pe cale administrativă, însă doar dacă există motive temeinice prevăzute expres de lege. Reglementările în materie sunt cuprinse în Legea nr. 119/1996 privind actele de stare civilă, care stabilește clar atât cazurile admise, cât și limitele acestui drept.

    În ce situații poate fi schimbat numele

    Pentru ca o cerere să fie admisă, solicitantul trebuie să se încadreze într-una dintre situațiile prevăzute de lege. Printre cele mai frecvente motive se numără:

    • numele sau prenumele este indecent, ridicol ori susceptibil de a provoca prejudicii de imagine sau demnitate;

    • numele a fost modificat prin traducere sau adaptare și persoana dorește revenirea la forma inițială;

    • solicitantul este cunoscut în societate, în profesie sau în mediul artistic sub un alt nume și poate dovedi utilizarea constantă a acestuia.

    Motivele familiale sunt, de asemenea, frecvente. De exemplu, o persoană poate solicita schimbarea pentru a realiza unitatea de nume cu ceilalți membri ai familiei, în special dacă părinții și-au modificat anterior numele pe cale administrativă.

    În cazul divorțului, foștii soți pot reveni la numele purtat înaintea căsătoriei sau la numele din naștere. Legea permite inclusiv revenirea la un nume dobândit într-o căsătorie anterioară, chiar dacă și aceasta a fost desfăcută prin divorț.

    Există și situații speciale, precum recunoașterea tardivă a filiației, când o persoană dorește să poarte numele părintelui care a recunoscut-o ulterior înregistrării nașterii.

    Motive legate de identitate și integrare culturală

    Legea ia în considerare și aspectele de identitate culturală. Astfel:

    • persoanele care poartă nume de proveniență străină pot solicita un nume românesc;

    • cei care au renunțat anterior la un nume românesc în favoarea unuia străin pot cere revenirea la forma inițială;

    • persoanele care și-au schimbat sexul prin hotărâre judecătorească pot solicita un prenume corespunzător noii identități.

    De asemenea, este permisă simplificarea numelor sau prenumelor compuse din mai multe cuvinte ori adăugarea unui prenume cu care persoana este cunoscută în mod obișnuit.

    Care sunt pașii procedurali

    Procedura începe prin depunerea unei cereri motivate la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la primăria de domiciliu.

    Ulterior, un extras al cererii este publicat în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a. Publicarea are rolul de a informa publicul și de a permite eventuale opoziții în termen de 30 de zile, dacă o terță persoană consideră că schimbarea i-ar afecta drepturile.

    Există însă și excepții de la obligația publicării, în special atunci când schimbarea este solicitată pentru corectarea unor erori materiale ori când numele actual este indecent sau ridicol.

    Dosarul trebuie să conțină:

    • cererea motivată;

    • copii legalizate sau certificate ale actelor de stare civilă;

    • actul de identitate;

    • cazierul judiciar;

    • dovada publicării în Monitorul Oficial, atunci când este necesară.

    Situații în care cererea poate fi respinsă

    Dreptul la schimbarea numelui nu este absolut. Legea impune restricții clare pentru anumite categorii de persoane.

    Cererea nu va fi admisă dacă solicitantul:

    • a fost condamnat în ultimii cinci ani pentru infracțiuni săvârșite cu intenție;

    • are impuse măsuri de restrângere a dreptului la liberă circulație în străinătate;

    • a fost expulzat sau returnat din state cu care România are acorduri în acest sens.

    În aceste situații, autoritățile pot considera că schimbarea numelui ar putea fi folosită pentru a evita consecințe legale sau pentru a îngreuna identificarea.

    Reguli speciale pentru minori

    În cazul copiilor minori, schimbarea numelui necesită acordul ambilor părinți. Dacă minorul a împlinit 14 ani, este necesar și consimțământul său expres.

    Atunci când ambii părinți își schimbă numele de familie, numele copiilor minori se modifică din oficiu, fără o cerere separată.

    În schimb, copiii majori nu preiau automat noul nume al părinților, ci trebuie să formuleze o solicitare proprie dacă doresc acest lucru.

    Decizia finală și efectele schimbării

    După analizarea dosarului și a eventualelor opoziții, decizia aparține șefului serviciului public comunitar județean de evidență a persoanelor. Termenul de soluționare este de 30 de zile de la primirea documentației complete.

    Dacă cererea este admisă, se emite o dispoziție oficială. Solicitantul trebuie să o ridice în termen de 90 de zile, în caz contrar aceasta își pierde valabilitatea. Noul nume este purtat efectiv din momentul înmânării dispoziției, iar ulterior se eliberează noile acte de stare civilă.

    În cazul respingerii, solicitantul poate contesta decizia în instanță, potrivit legii contenciosului administrativ, sau poate formula o nouă cerere dacă apar motive suplimentare.

    Schimbarea numelui pe cale administrativă rămâne astfel o procedură accesibilă, dar strict reglementată, menită să protejeze atât dreptul la identitate al persoanei, cât și interesele legitime ale societății.

    Ghid pentru pariuri pe meciurile de fotbal desfășurate imediat după pauzele internaționale

    Pauzele internaționale reprezintă o provocare unică pentru pariori. După două săptămâni în care jucătorii au fost dispersați în toate colțurile globului, reprezentând țările lor, cluburile se reunesc pentru a relua competițiile de campionat sau Cupă.

    Această tranziție creează oportunități, dar și capcane pentru cei care doresc să plaseze pariuri informate. Așadar, înțelegerea dinamicii specifice acestor momente poate face diferența între un pariu câștigător și unul pierdut.

    Pariorii mai atenți la detalii vor observa cum diferă cotele la meciurile care se desfășoară după pauzele internaționale. Dacă alegi unde să pariezi folosind resurse precum https://legalbet.ro/case-de-pariuri-licentiate/, ai deja la îndemână o listă de platforme licențiate, cu cote competitive, inclusiv pentru fotbal.

    Totuși, imediat după meciurile echipelor naționale se poate întâmpla ca pentru unele formații de top, ale căror vedete au fost plecate la loturi, cotele să devină chiar mai mari, ceea ce indică faptul că, în evaluarea operatorilor, șansele lor de victorie sunt mai mici în acel moment. De ce apare acest fenomen și cum îl poți analiza corect? Citește  următorul ghid pentru a afla cum să navighezi prin aceste ape tulburi..

    Factorul oboseală: cine a călătorit și cât!

    Primul element esențial pentru analiză este programul internațional al jucătorilor importanți. Nu toate pauzele internaționale sunt egale. Un jucător european care a disputat două meciuri de calificare pe continent se va întoarce într-o stare fizică complet diferită față de un jucător sud-american care a traversat Oceanul Atlantic de două ori în zece zile.

    Echipele cu contingente mari de jucători din America de Sud sau din Asia sunt deosebit de vulnerabile. Călătoriile lungi, schimbările de fus orar și intensitatea meciurilor de calificare pot lăsa urme adânci. Real Madrid, Barcelona sau Chelsea, de exemplu, pot avea până la cinci sau șase jucători care întorc din astfel de deplasări epuizante.

    Pe de altă parte, echipele cu loturi în care predomină jucătorii locali sau care au jucători ce nu au fost convocați la naționale ajung la primul meci după pauză cu forțe mult mai proaspete. De obicei, aici este vorba de echipele mai slabe care nu au reprezentanți internaționali. Aceste echipe beneficiază practic de o pauză de 14 zile în care se pot pregăti mai intens pentru meciurile ce urmează. Acest avantaj poate fi decisiv, mai ales în primele 30 de minute de joc, când diferența de energie este mult mai evidentă.

    Timpul de pregătire

    Nu toate echipele se reunesc în același timp după o pauză internațională. Unele au jucători care se întorc cu două sau trei zile înainte de meci, altele cu doar câteva ore. Această diferență în timpul de pregătire colectivă poate influența coeziunea tactică și sincronizarea pe teren.

    Echipele de top cu un sistem tactic complex, care se bazează pe mișcări coordonate și înțelegere precisă între linii, suferă mult mai mult când nu au timp suficient de pregătire. În schimb, echipele cu filosofii mai simple, în special defensive, sau mai experimentate, pot trece mai ușor peste această tranziție.

    De asemenea, merită analizat momentul în care s-au jucat ultimele meciuri internaționale. Dacă naționalele și-au încheiat programul marți seară, un meci de duminică oferă un nivel decent de recuperare. Însă un meci disputat sâmbătă, la amiază, devine mult mai riscant pentru echipa cu mulți internaționali.

    Riscul de accidentare

    Pauzele internaționale sunt mereu o sursă de anxietate pentru managerii de club și fani. Jucătorii se pot întoarce cu probleme fizice neașteptate, cu lovituri care se pot transforma în indisponibilități majore. Astfel, este esențială verificarea atentă a rapoartelor medicale și a declarațiilor din conferințele de presă premergătoare meciului.

    Echipele care pierd doi sau trei titulari din cauza accidentărilor suferite la echipele naționale pot vedea cotele schimbându-se dramatic. Dar această volatilitate poate fi exploatată. Dacă o echipă și-a pierdut un jucător important, dar are înlocuitori de calitate, piața poate subevalua șansele lor de victorie, creând oportunități pentru pariorii atenți.

    Strategii practice de pariere

    Pentru a maximiza șansele de succes, se pot lua în considerare o serie de abordări.

    În primul rând, se poate paria pe sub total goluri în meciurile cu multe absențe sau unde ambele echipe au avut jucători importanți în deplasări lungi. În astfel de meciuri, ritmul tinde să fie mult mai lent, iar concretizarea șanselor de gol mai puțin precisă.

    În al doilea rând, se poate căuta valoare la echipele de acasă cu loturi formate  preponderent din jucători locali sau fără reprezentanți internaționali. În meciurile împotriva adversarilor cu mulți internaționali obosiți, avantajul terenului propriu contează enorm.

    În al treilea rând, sunt de evitat pariurile pe scoruri exacte sau pe rezultate prea specifice. Dat fiind faptul că imprevizibilitatea este mai mare după pauzele internaționale, pariurile generale (ca cele pe rezultat final, ambele marchează etc) oferă o siguranță sporită.

    Și, nu în ultimul rând, monitorizarea pieței live poate aduce plus valoare. Primele 15-20 de minute pot dezvălui rapid care echipă a trecut cu bine peste perioada de tranziție. Pariurile live permit ajustări bazate pe ceea ce se vede deja pe teren.

    Pauzele internaționale introduc variabile care pot fi exploatate de pariorii atenți și informați. Succesul nu vine din formule magice, ci din analiza metodică a factorilor relevanți: oboseala fizică, absențele din lot, timpul de pregătire și starea psihologică a echipelor. Abordarea prudentă și cercetarea temeinică rămân fundamentul oricărui pariu responsabil și potențial profitabil.

     

     

    Ansamblul Hotel Central – Teatrul Bacovia, pe cale să revină în patrimoniul public al municipiului Bacău

      Primarul municipiului Lucian-Daniel Stanciu-Viziteu a anunțat câștigarea definitivă în instanță a procesului privind clădirea Hotelului Central, deschizând astfel calea pentru exproprierea și reabilitarea ansamblului arhitectural Hotel Central – Teatrul Bacovia.

      Potrivit edilului, decizia instanței reprezintă „o victorie definitivă pentru patrimoniul Bacăului”, după mai bine de doi ani și jumătate în care proiectul a fost blocat în urma acțiunilor în justiție.

      Prin această sentință definitivă, după ani de blocaje, putem merge înainte: să expropriem și să reabilităm această clădire de patrimoniu”, a declarat primarul.

      Urmează exproprierea și reabilitarea

      Clădirea Hotelului Central, aflată în proprietate privată de peste 30 de ani, este cunoscută pentru starea avansată de degradare a fațadei. Conform administrației locale, hotărârea definitivă a instanței permite Consiliului Local Bacău să continue procedurile legale pentru expropriere și includerea imobilului în patrimoniul public al municipiului.

      Primarul a subliniat că următorul pas îl reprezintă realizarea efectivă a transferului de proprietate, urmat de demararea lucrărilor de consolidare și modernizare, cu scopul de a reda comunității un obiectiv cultural și arhitectural important.

      Administrația municipală consideră că sentința definitivă marchează începutul unui nou capitol pentru unul dintre cele mai cunoscute ansambluri arhitecturale din centrul orașului. Reabilitarea Hotelului Central și integrarea sa funcțională alături de Teatrul Bacovia sunt prezentate drept obiective prioritare pentru revitalizarea zonei centrale a municipiului Bacău.

      Primăria anunță că va comunica public calendarul etapelor următoare imediat ce procedurile administrative privind transferul de proprietate vor fi finalizate.

      Din stejar, stejar răsare! Dominick Dulhac pășește pe urmele tatălui său

        Puțin trecut de 13 ani (împliniți pe 8 octombrie 2025), pugilistul băcăuan Dominick Dulhac a câștigat în stil de mare campion turneul U15 al versiunii profesioniste WFC, desfășurat la Baja (Ungaria).

        Competiția a contat pentru calificarea la turneul final al versiunii, reprezentantul nostru îndeplinindu-și acest deziderat, în urma a două victorii și a unei neprezentări a unui adversar.

        La această piramidă de opt, Dominick a fost asistat din colț de tatăl și antrenorul său, Dragoș Dulhac, el însuși campion mondial WFC la Master, pe lângă alte șapte centuri în tot atâtea versiuni de Master Boxing.

        Debut fulminant

        Aceste meciuri de la Baja au fost primele oficiale din palmaresul lui Dominick Dulhac. El a început boxul de doar un an, în timp ce adversarii săi din Ungaria erau cu un an mai mari și aveau zeci de prezențe la competiții.

        În aceste condiții, temerile lui Dragoș Dulhac pentru fiul său erau mari, dar prestația din ring a lui Dominick a fost perfectă. Cu o pregătire fizică foarte bună și o gardă ermetică, Dulhac Jr. a căutat permanent lupta, a boxat în linie și și-a surprins cu o directă în bărbie pe primul său adversar, un pugilist din Ungaria.

        Victorie prin KO tehnic, în repriza întâi!Al doilea adversar, un ucrainean, poate și speriat de demonstrația de forță a lui Dominick din sferturile de finală, nu s-a prezentat. Așa că românul a disputat finala, împotriva altui maghiar, demonstrând același spirit ofensiv.

        Victoria a fost din nou înainte de limită, prin abandon în repriza a doua, antrenorul ungar arătându-i prosopul arbitrului, atunci când elevul său era supus unei serii de lovituri interminabile.

        Visuri mari, antrenamente pe rupte

        Așteptările pentru Dominick Dulhac erau să se apuce de box încă de mic copil, având un tată cu mare reputație în lumea pugilismului. Dar boxul i-a plăcut, fără să-l pasioneze. Asta a fost valabil însă până la finele lui 2024, atunci când fostul cunoscut „greu” Raj Vrânceanu, antrenor personal al celebrului campion de box și MMA Connor McGregor, a descins la Bacău pentru a-l ajuta pe Dragoș Dulhac în pregătirea pentru un meci de titlu mondial.

        Mai mult, Raj i-a adus și lui Dominick un echipament din partea lui McGregor, a ținut antrenamente la sala Master Boxing Bacău într-un mod care l-a cucerit pe Dulhac Jr. De-a doua zi, el a început să se antreneze cu îndârjire, recuperând rapid anii în plus pe care colegii săi de sală îi aveau față de el.

        Plăcut surprins, Dragoș Dulhac i-a alcătuit un plan de pregătire, de la care fiul său nu s-a abătut niciun milimetru. Dulhac Sr., împreună cu Valentin Bârgăoanu, Gabriel Șova și Ciprian Tomiță – cei trei antrenori de la Master Boxing Bacău -, au fost cei care l-au pregătit pe Dominick, de altfel și pe ceilalți juniori ai clubului. Și, ușor, au început și meciurile sparring, iar juniorul s-a descurcat bine. Tatăl său a considerat că va face față unui turneu WFC, fără însă a miza pe un loc 1 la Baja – lipsa de experiență competițională fiind motivul principal.

        Țelul lui Dominick Dulhac este să ajungă campion mondial, la fel ca tatăl său, dar „colectând” titlurile la juniori și seniori, cel de veterani al părintelui său fiind o perspectivă mult prea îndepărtată. Deocamdată, pentru a-l pregăti pentru finalele WFC, Dragoș Dulhac a perfectat pentru fiul său un stagiu de pregătire în Irlanda, la clubul lui Connor McGregor.

        Pas cu pas!

        Dominick Dulhac s-a bucurat de sprijinul unor parteneri care înțeleg cu adevărat valoarea performanței: Venus Luxury Brands și Noblesse Group, două nume puternice care susțin constant excelența și investesc în campioni cu viziune și caracter. Prin implicarea lor, nu doar că sprijină un sportiv, ci contribuie activ la construirea unui proiect solid și respectat în lumea boxului.

        De asemenea, TIDL România, susținător al întregului proiect Masters Boxing, i-a oferit un premiu special lui Dominick Dulhac, demonstrând încă o dată angajamentul ferm față de susținerea performanței sportive și a valorilor autentice.

        Marius Fundulea

        81 de intervenții ale pompierilor băcăuani în trei zile. Cele mai multe, urgențe medicale

          Pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mr. Constantin Ene” al Județului Bacău au gestionat 81 de misiuni în perioada 13–15 februarie 2026, potrivit unui buletin informativ transmis de instituție.

          Bilanț IPJ Bacău 2025: Scad furturile și tâlhăriile, mai puține victime în accidente rutiere

            Infracționalitatea sesizată la nivelul județului Bacău a înregistrat o ușoară scădere în 2025, potrivit analizei prezentate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacău. Datele arată diminuări importante la infracțiunile contra patrimoniului și la numărul persoanelor decedate în accidente rutiere.

            Conform raportului, infracționalitatea sesizată a scăzut cu 1,1% față de perioada de referință, iar infracțiunile de natură judiciară au înregistrat o diminuare de 8,2%.

            Furturile și tâlhăriile, în scădere accentuată

            Infracțiunile contra patrimoniului au scăzut cu 11,8%. Cele mai semnificative reduceri s-au înregistrat la:

            • furturi – minus 13%,

            • tâlhării – minus 25%,

            • infracțiuni de distrugere – minus 9%.

            În paralel, polițiștii au organizat 690 de acțiuni cu efective mărite și au efectuat 2.388 de controale directe, aplicând aproximativ 100.000 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 37 de milioane de lei. De asemenea, au intervenit la 25.400 de sesizări, majoritatea prin 112.

            Mai puține decese în accidente rutiere

            În domeniul rutier, analiza arată o scădere cu 22% a numărului persoanelor decedate în accidente de circulație. Principalele cauze ale accidentelor au fost neacordarea priorității de trecere, indisciplina pietonilor, viteza neadaptată și abaterile comise de bicicliști.

            Pentru creșterea siguranței rutiere, au fost organizate 1.289 de acțiuni preventive, fiind aplicate 53.554 de sancțiuni, reținute zeci de mii de permise de conducere și retrase aproape 3.000 de certificate de înmatriculare.

            Violența domestică și ordinele de protecție

            În ceea ce privește violența în familie, polițiștii au emis 917 ordine de protecție provizorii în 2025. Totodată, la nivelul județului au fost emise 659 de ordine de protecție, dintre care 283 provenite din ordine provizorii.

            Infracțiuni silvice și economice

            Pe linie silvică, autoritățile au organizat 827 de acțiuni și controale, în urma cărora au fost înregistrate 439 de dosare penale și aplicate 404 sancțiuni contravenționale. Au fost confiscați peste 2.500 de metri cubi de material lemnos, în valoare de aproximativ un milion de lei.

            În domeniul combaterii evaziunii fiscale, au fost aplicate 150 de sancțiuni contravenționale, indisponibilizate bunuri de circa un milion de lei și instituite măsuri asigurătorii de peste 6 milioane de lei.

            Programe de prevenire

            IPJ Bacău a derulat trei programe prioritare în 2025, vizând siguranța minorilor, prevenirea criminalității informatice și combaterea violenței domestice. De asemenea, în unitățile de învățământ au fost organizate 1.796 de activități educativ-preventive.

            Pentru 2026, conducerea IPJ Bacău anunță că prioritățile rămân menținerea ordinii și siguranței publice, siguranța rutieră, combaterea evaziunii fiscale și destructurarea grupărilor infracționale.

            Stație de autobuz de 50.000 de euro la Berzunți, cu încălzire în pardoseală și televizor

              Comuna Berzunți găzduiește, potrivit administrației locale, una dintre cele mai moderne stații de autobuz din România, realizată cu fonduri europene. Investiția, în valoare de aproximativ 47.000 de euro, a fost finalizată în 2025, după reluarea procedurilor de achiziție.

              Noua stație este dotată cu uși cu senzori, panouri fotovoltaice, aer condiționat, încălzire în pardoseală, bănci inteligente și un sistem multimedia cu Google TV și sonorizare. Construcția a fost proiectată și produsă la Sibiu, la solicitarea autorităților locale, în baza unui caiet de sarcini personalizat.

              Primarul comunei Berzunți, Mihai Panțîru, a declarat că proiectul a fost inițiat în 2021, în cadrul apelurilor de finanțare prin PNRR – componenta C10, însă procedura a fost suspendată temporar. Demersurile au fost reluate ulterior, iar în 2025 investiția a fost dusă la bun sfârșit.

              Edilul a precizat că stația a fost concepută să funcționeze independent din punct de vedere energetic, un avantaj important în cazul fenomenelor meteo extreme sau al întreruperilor de curent.

              Comuna Berzunți, situată în vestul județului Bacău, la aproximativ 39 de kilometri de municipiul Bacău și la 28 de kilometri de Onești, are peste 5.400 de locuitori, mulți dintre aceștia făcând zilnic naveta spre orașele din zonă.

              Reprezentanții administrației locale susțin că investiția urmărește creșterea confortului și siguranței călătorilor și valorificarea eficientă a fondurilor europene atrase în comună.

              Valoarea investiției, de 47.000 de euro (aproximativ 230.000 de lei), poate fi pusă în perspectivă prin comparații concrete: în mediul rural, suma este suficientă pentru ridicarea unei case la roșu de 100–120 de metri pătrați sau pentru achiziția a două–trei autoturisme noi din gama de buget. De asemenea, cu un buget similar se poate amenaja un parc comunal de mici dimensiuni ori se pot realiza lucrări de modernizare la o unitate de învățământ.

              Salina Târgu Ocna s-a umplut de inimioare și baloane roșii

                Salina Târgu Ocna s-a transformat, în această perioadă, într-un decor dominat de inimioare și baloane roșii, în cadrul unei amenajări tematice dedicate lunii iubirii.

                „Lecția fericirii la Vaasa: Cum integrează Yrkesakademin i Österbotten conceptul de Well-being în educație”

                   Proiectul Erasmus+ WellBeing4VET urmărește să transforme educația profesională prin creșterea stării de bine a personalului și promovarea unui mediu de lucru sustenabil și responsabil din punct de vedere social. Prin colaborarea cu opt parteneri din șase țări, acest parteneriat de colaborare va crea noi oportunități pentru personalul VET – Vocational Educational Training (educație și formare profesională).

                  Întâlnirea de lansare a proiectului WellBeing4VET a fost organizată de către instituția coordonatoare, The Federation of Swedish Ostrobothnia for Education and Culture/ YA – Vocational College of Ostrobothnia, la Vaasa, Finlanda, în intervalul 9-12 februarie, și a reunit 26 de participanți, reprezentând opt instituții partenere din Europa:

                  ENGIM – Ente Nazionale Giuseppini del Murialdo (Vicenza, Italia)

                  EUROPEA ESPAÑA (Murcia, Spain)

                  Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” (Bacău, Romania)

                  Green Academy Aarhus (Beder, Denmark)

                  Necip Fazıl Kısakürek Mesleki ve Teknik Anadolu Lisesi (Istanbul, Turkey)

                  HumaCapiAct (Turin, Italy),

                  Elorrieta-Erreka-Mari (Bilbao, Spain)

                  YA – Vocational College of Ostrobothnia

                   

                  În această mobilitate, Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” a fost reprezentat de profesorii coordonatori ai proiectului: Balaban Luminița Maria și Băncilă Victoria Georgiana. De asemenea, în calitate de partener asociat al proiectului, FSLI Bacău a fost reprezentat de domnul Purcaru George.

                  În prima zi (9.02.2026), dezbaterile au vizat aspecte organizatorice, documente privind raportarea și monitorizarea activităților, respectiv trasarea sarcinilor fiecărui partener conform descrierii din proiect (Work Package). Întâlnirile s-au desfășurat sub forma unor ateliere de lucru, partenerii fiind împărțiți în două echipe de lucru: Wellbeing Team și Digital Team.

                  În cea de a doua zi, discuțiile s-au concentrat pe analiza situației actuale a cadrelor didactice din 6 țări și 8 centre europene de formare profesională, studiind rutinele și sistemele de lucru actuale, atât ale echipelor de conducere, cât și ale personalului didactic, respectiv ale personalului administrativ și de servicii. Echipele au lucrat în paralel, rezultatele notabile fiind stabilirea denumirii site-ului proiectului – www.wellbeing4vet.eu, faptul că acesta va fi accesibil în 6 limbi diferite, alegerea logo-ului (din 8 propuneri diferite, a fost aleasă cea înaintată de România), respectiv colectarea de date în vederea elaborării Strategiei de Comunicare a proiectului.


                  Cea de a treia zi a fost dedicată stabilirii termenelor limită aferente activităților din pachetele de lucru, locația și perioada desfășurării următorului Workshop (7-9 Octombrie, Murcia, Spania), precum și vizitării spațiilor de studiu și practică din YA (Academia Vocațională).

                   

                      Trăsături ale sistemului de educație finlandez

                  Acest schimb de experiență s-a dovedit a fi o oportunitate de a cunoaște îndeaproape sistemul de educație finlandez și modul lor de a aborda educația profesională.

                                 În calitate de instituție regională de învățământ, YA (Yrkesakademin i Österbotten) din Vaasa, Finlanda pregătește studenții pentru cariere în domenii precum tehnologie, agricultură, cosmetică/ estetică, sănătate și industria serviciilor.

                  YA face parte din sistemul educațional de limbă suedeză din Finlanda, cea mai mare parte a educației sale fiind oferită în limba suedeză. Instituția adoptă o abordare modernă, flexibilă și centrată pe elev în ceea ce privește educația și formarea profesională (VET). Aceasta se concentrează pe învățarea bazată pe competențe, pe parcursuri individuale de dezvoltare și pe cooperarea strânsă cu viața profesională.

                                 Învățarea este bazată pe competențe și individualizată: fiecare elev are un plan personalizat care cartografiază competențele și experiența sa anterioară, permițând un timp de studiu flexibil. Elevii sunt evaluați în raport cu standardele definite de industrie, nu prin comparație cu rezultatele altor colegi.

                  Elevii sunt încurajați să își asume responsabilitatea pentru învățare și să participe activ la îmbunătățirea instituției prin intermediul uniunilor studențești sau al grupurilor de discuții specializate, concentrate pe bunăstare și egalitate.

                   Mediile de învățare sunt versatile: formarea are loc într-un cadru autentic, dotat cu tehnologie de ultimă generație, serviciile oferite fiind accesibile locuitorilor (service auto, coafor, tâmplărie, vopsitorie etc).

                  Se pune accent pe viața profesională și sustenabilitate, existând o cooperare strânsă cu industria: programul de studii este dezvoltat pentru a răspunde nevoilor locale și regionale din zona Vaasa. De exemplu, elevii formați pentru a fi agricultori trebuie să dovedească că dețin premisele angajării în mediul agricol, în cazul celor de acolo, 6 într-o grupă de studiu, familiile acestora fiind proprietari de ferme.

                  Educația la YA integrează sustenabilitatea economică, socială și ecologică, învățând studenții să reflecteze asupra utilizării materialelor, energiei și apei. YA investește în personalul său prin furnizarea de sprijin pedagogic, mentorat și proiecte de dezvoltare pentru îmbunătățirea continuă a metodelor de predare.

                   Predarea implică adesea schimburi și proiecte internaționale, în special în Europa, pentru a lărgi perspectivele studenților și ale personalului. 

                  Concluzii

                   

                  Vizita la Yrkesakademin i Österbotten a reprezentat mai mult decât un simplu schimb de experiență; a fost o lecție de viziune și de umanitate în educație. Ne-a oferit o perspectivă fascinantă asupra motivului pentru care sistemul finlandez este considerat un etalon global, în special în zona învățământului vocațional și tehnic (VET), fiind o adevărată sursă de inspirație în vederea implementării unor practici similare deopotrivă în rândul personalului didactic, cât și în formarea elevilor.

                  Ne exprimăm profunda recunoștință față de echipa YA pentru ospitalitatea caldă și pentru transparența cu care ne-au deschis porțile universului lor educațional. Plecăm din Vaasa inspirați de modelul finlandez, purtând cu noi nu doar metode pedagogice noi, ci și promisiunea unui parteneriat de durată, bazat pe valori comune și pe dorința de a oferi elevilor noștri un viitor european solid. 

                   

                  prof. Balaban Luminița Maria și prof. Băncilă Victoria Georgiana

                  Acțiune rutieră în sistem RELEU pe DN 15: 83 de sancțiuni aplicate de polițiști

                    Polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Bacău au desfășurat, la data de 15 februarie a.c., o acțiune în sistem RELEU pe DN 15, împreună cu polițiști din județele Neamț, Harghita, Mureș și Cluj, pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere.

                    Activitățile au vizat reducerea accidentelor de circulație grave și creșterea gradului de siguranță rutieră, prin depistarea și sancționarea conducătorilor auto care încalcă normele de circulație.

                    În urma controalelor efectuate, polițiștii au aplicat 83 de sancțiuni contravenționale. Dintre acestea, 31 au fost pentru depășirea regimului legal de viteză, 18 pentru neportul centurii de siguranță, iar 34 pentru alte abateri la regimul rutier.

                    Totodată, au fost retrase două certificate de înmatriculare, a fost reținut un permis de conducere pentru depășirea vitezei legale, a fost retras un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare și au fost efectuate 33 de testări cu aparatele din dotare.

                    În cadrul acțiunii, polițiștii au distribuit participanților la trafic 60 de materiale informativ-preventive.

                    Reprezentanții IPJ Bacău au precizat că astfel de acțiuni vor continua și în perioada următoare.

                    Tendințe 2026 în produse pentru casă funcționale și elegante

                    Amenajarea locuinței în 2026 nu mai ține doar de aspect, ci de felul în care spațiul ne susține viața de zi cu zi. Oamenii caută soluții care aduc ordine, confort și estetică într-un mod natural. Produsele pentru casă devin mai bine gândite, mai durabile și mai ușor de integrat în orice tip de interior. Aceste tendințe ajută la crearea unui spațiu echilibrat, adaptat ritmului modern de viață.

                    Funcționalitatea ca element central în locuință

                    În 2026, funcționalitatea este primul criteriu de alegere. Produse pentru casă trebuie să fie practice, intuitive și să economisească spațiu. Mobilierul modular, organizatoarele inteligente și accesoriile multifuncționale. Sunt tot mai apreciate, mai ales în apartamente urbane.

                    Mulți consumatori se inspiră din colecții de produse pentru casă bine gândite, care oferă soluții clare pentru organizare și confort. Aceste obiecte nu doar completează decorul, și contribuie activ la un stil de viață mai ordonat și mai eficient.Inspirație pentru soluții poate fi găsită și în selecțiile atent curate de la HomeVibes, unde funcționalitatea și designul echilibrat merg mână în mână.

                     

                    Design echilibrat și estetică fără exces

                     Tendințele din 2026 pun accent pe un design simplu, dar atent lucrat. Produse pentru casă se remarcă prin forme curate, culori neutre și materiale plăcute la atingere. Lemnul, textilele naturale și finisajele mate creează o atmosferă caldă și relaxantă.

                    Un rol important îl au piesele care pot fi integrate ușor în mai multe stiluri. Colecțiile de produse pentru casă elegante și funcționale demonstrează că estetica nu trebuie să fie complicată pentru a fi de efect. Mai puține obiecte, dar bine alese, definesc spațiile moderne.

                    Materiale durabile și alegeri responsabile

                    Calitatea devine o prioritate! În 2026, oamenii preferă produse pentru casă realizate din materiale rezistente, care își păstrează aspectul în timp. Alegerea obiectelor durabile înseamnă mai puține înlocuiri și un impact mai redus asupra mediului.

                    Materiale naturale și cele reciclabile sunt tot mai căutate, nu doar pentru aspect, ci și pentru senzația de autenticitate. Aceste alegeri reflectă un stil de viață conștient și atent la detalii.

                     

                    Confort zilnic și experiență practică

                    Produse pentru casă sunt create pentru a face viața mai ușoară. De la textile confortabile, până la accesorii ergonomice, fiecare detaliu contează. Ușurința în utilizare și întreținerea simplă sunt aspecte esențiale în decizia de cumpărare.

                    Un spațiu bine organizat oferă liniște și claritate! De aceea, obiectele care susțin confortul zilnic devin indispensabile în orice locuință modernă.

                     

                    Cum alegi produse potrivite?

                    Pentru a ține pasul cu aceste tendințe, este important să alegi produse pentru casă care răspund nevoilor tale reale. Analizează spațiul, ritmul zilnic și stilul personal înainte de a face o alegere.

                    Optează pentru obiecte versatile, durabile și ușor de integrat. Astfel, vei crea un interior armonios, funcțional și actual, care rămâne plăcut și practic pe termen lung.

                     

                     

                    Dumitru Sechelariu, 13 Years On. Since 2013

                    In Fever Pitch, Nick Hornby, a lifelong supporter of Arsenal F.C., confessed that over the years he had addressed no more than four sentences to his favorite players. That did not stop him from staging imaginary conversations with the “Gunners.”

                    “I still take Alan Smith to the pub now and then,” Hornby wrote, “buy him a low-alcohol beer, sit him down and talk until Judgment Day and beyond about George Graham’s alleged stinginess, Charlie Nicholas’s form or John Lukic’s transfer.”

                    I, too, sometimes hold imaginary conversations. But not with footballers in purple or in yellow and blue. My dialogues are with people dear to me who are no longer among us. They usually unfold over coffee. Sometimes in the shadow of a wall calendar.

                    On February 16, we mark 13 years since Dumitru Sechelariu left this world. Thirteen. Since 2013. Every number carries its own symbolism, but 13 seems to bear a particular weight. So it is time for a coffee.

                    To be clear: I do not recall sitting down for more than a single coffee with Seche while he was alive. Of course we spoke often, but mostly about work. Usually by phone. I would call; he would answer. A parenthesis worth opening: he always answered, and he answered everyone. If he could not take the call or missed it, he would call back later, regardless of who had tried to reach him. Any journalist — not only journalists — who ever phoned Dumitru Sechelariu can confirm this. A lesson in best practice.

                    And, ultimately, a form of respect.

                    There were chats, of course — some unforgettable, others untellable — but sitting face to face, just the two of us, stretching a conversation over coffee or perhaps a drink from midday deep into the night? No, certainly not. In the meantime, however, I have begun to… make up for it.

                    I now “take out” this man I cared about — and whom I know cared about me — for a short espresso and a long conversation. In the steam rising from the cup, “memories carry the scent of Kouros and outlines of smoke, Muratti smoke,” to borrow an older phrase that found its way into the heart of his son, Doru Sechelariu. These imaginary talks do not always follow the same lines. Sometimes they are sketched roughly, thickened or doubled, like certain charcoal drawings by Ottone Rosai.

                    Other times they are lively and sharp, like the lines delivered by Gheorghe Dinică in his films. And I often wonder what witty remark Seche would have made about the fact that we cannot be friends on Facebook, given that I do not use social media. He, by contrast, would surely have been there from the very beginning — perhaps even before the beginning. Not a joke, but a state of mind: Seche was always an avant-gardist.

                    We talk about football and about the city, about then and now, about what was and is no more — and perhaps never will be again. About newspapers, people and times. Sometimes even about the weather, especially when my knee aches beyond reason. And I imagine him telling me, with that unmistakable smile that made him resemble George Constantin so closely: “Look at you, you’ve grown a little older.” And indeed, I have.

                    Older. A little. But that cannot erase the fact that when Dumitru Sechelariu left this world, he was still relatively young. He was approaching 55. My age now.

                    So I carry on, telling him about my family, and I can almost hear him speaking in return about his — “a beautiful family.” And since family has come up, a memory surfaces. A dear one, never before put into writing. A vignette that finally finds its place.

                    In April 1997, FCM Bacău lost 2–1 away to Gloria Bistrița in a match where the yellow-and-blues of Macea Nedelcu were, as we used to say, robbed blind by referee Alexandru Dobrin. Those were the days when FCM Bacău — with Scânteie, Condurache and Jercălău, with Narcis Răducan, Pavel and Gireadă, with Popovici, Serea and Căpușă — could play heavenly football and defeat Steaua București 5–1 and 1–0, Dinamo București 2–0, and Rapid București 1–0.

                    But they were also the days of Jean Pădureanu and the so-called “National Cooperative” of match-fixing. And the days when Sechelariu was locked in open war with that system and in explosive legal battles with the Federation led by Mircea Sandu.

                    The Bistrița match was played on a Saturday. On Sunday, once I reached the newsroom, I called Seche, convinced he would explode after such a massacre. I could already see the headline in bold, ready to slap back the insult done to Bacău.

                    Instead, the honorary president of FCM seemed oddly calm. He said something banal, courteous — I honestly do not recall what. I was baffled. I asked whether something had happened.

                    And then — this I remember as if it were yesterday, not nearly three decades ago — Dumitru Sechelariu replied: “No, not at all! On the contrary, I’m happy. I’ve just become a father for the second time. My wife gave birth to a baby girl. So you understand — we’ll talk about football another time.”

                    When I went downstairs to the editorial secretariat with the stack of articles for “Moldova Sport,” the sports supplement of the daily newspaper, I discovered that no one — absolutely no one — knew that over the weekend the mayor of Bacău had become a father squared.

                    So I went back upstairs to the Sports desk, and through cigarette smoke — certainly not Muratti Ambassador, more likely something unfiltered — I typed on an Olympia typewriter the small pink-ribbon story that would appear the next day in black and white.

                    Nearly 29 years have passed since that spring day when Dumitru Sechelariu declared himself happy. And now, 13 years since we began speaking of him in the past tense.

                    I, however, still speak to him, from time to time, in the present.

                    Another coffee, boss?

                    Economia României: date oficiale arată încetinire și dificultăți, în pofida declarațiilor guvernamentale optimiste

                    Datele statistice oficiale publicate de Eurostat și Institutul Național de Statistică (INS) indică o încetinire semnificativă a creșterii economice a României în 2025 și evoluții macroeconomice cu multiple provocări, în contrast cu mesajele oficiale ale Guvernului privind o economie „pe calea cea bună”.

                    Potrivit INS, economia României a intrat în recesiune tehnică în trimestrul IV 2025, cu o scădere de 1,9% a Produsului Intern Brut (PIB) comparativ cu trimestrul precedent, fiind al doilea trimestru consecutiv de contracție economică după un minus de 0,2% în trimestrul III. În termeni anuali, economia a înregistrat doar o creștere modestă de 0,6% în 2025.

                    Statisticile europene arată de asemenea provocări importante:

                    • România a încheiat 2025 cu cea mai mare rată a inflației din Uniunea Europeană, de 8,6% în decembrie, mult peste media UE de 2,3%.

                    • În trimestrul III 2025, România s-a aflat printre puținele state UE cu scădere economică comparativ cu perioada anterioară, potrivit datelor Eurostat.

                    • Deficitul de cont curent al României a fost cel mai mare din UE în perioada iulie-septembrie 2025, reflectând un dezechilibru mare între exporturi și importuri la nivel macroeconomic.

                    Economistul Radu Georgescu a comentat aceste evoluții afirmând că „economia României se prăbușește”, argumentând că toate aceste date oficiale (PIB, inflație, consum, cont curent) indică o deteriorare profundă a situației reale, în timp ce guvernul prezintă o imagine pozitivă a economiei. În opinia sa, indicatorii externi precum datele Eurostat și comportamentul investitorilor stârnesc semnale de alarmă.

                    Reacțiile oficiale ale Guvernului de la București continuă să sublinieze „reziliența economiei” și „măsuri eficiente de politici fiscale și monetare”, orientate spre stabilizare și creștere economică — poziție reiterată în ultimele comunicate ministeriale.

                    Pe de altă parte, analiștii economici atrag atenția asupra faptului că evoluția principalilor indicatori macroeconomici, cum ar fi scăderea consumului și fluxurile de capital, cer politici de ajustare pe termen mediu și creșterea competitivității externe.

                    Informare Publică: Avarie pe strada Cașinului din municipiul Onești!

                      Astăzi, 16 februarie 2026, s-a înregistrat o avarie pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 110 mm, de pe strada Cașinului nr. 9, din municipiul Onești, județul Bacău.
                      Pentru executarea lucrărilor de reparație, echipele RAJA sunt nevoite să reducă presiunea apei potabile, în intervalul orar 12:00–17:00, pentru consumatorii de pe străzile Cașinului, Tineretului și bulevardul Republicii. La etajele superioare ale imobilelor este posibilă lipsa apei în această perioadă.
                      După reluarea furnizării la parametri optimi, apa poate prezenta modificări temporare de aspect (turbiditate sau culoare), motiv pentru care recomandăm utilizarea acesteia doar în scopuri menajere, până la limpezire.
                      Ne cerem scuze pentru disconfort și vă mulțumim pentru înțelegere!
                      Biroul de Comunicare RAJA S.A.

                      Bacăul, al doilea județ din Regiunea Nord-Est la salarii. Peste media regională, dar încă sub nivelul național

                        Județul Bacău se menține pe locul al doilea în Regiunea Nord-Est în ceea ce privește nivelul salarizării, potrivit datelor aferente lunii noiembrie 2025. Deși stă mai bine decât majoritatea județelor din regiune, Bacăul rămâne în continuare sub media națională, atât la salariul brut, cât și la cel net.

                        În noiembrie 2025, câștigul salarial mediu brut în județ a fost de 8.657 de lei pe persoană. Față de luna precedentă, salariile au crescut în termeni reali cu 3,7%, însă raportat la aceeași perioadă a anului trecut se observă o ușoară scădere a puterii de cumpărare. Comparativ cu media națională, salariul brut din Bacău este mai mic cu 714 lei.

                        Bacău în comparație cu județele din Regiunea Nord-Est

                        Regiunea Nord-Est include județele: Bacău, Botoșani, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui.

                        Salariul mediu brut – comparație regională

                        Județ Brut (lei)
                        Iași 8.988
                        Bacău 8.657
                        Neamț 7.305
                        Botoșani 7.000
                        Suceava 6.936
                        Vaslui 6.844

                        ➡ Bacău ocupă locul 2 în regiune, după Iași.

                        Salariul mediu net – comparație regională

                        Județ Net (lei)
                        Iași 5.376
                        Bacău 5.180
                        Neamț 4.353
                        Suceava 4.173
                        Botoșani 4.192
                        Vaslui 4.112

                        ➡ Bacău este din nou pe locul 2 în Regiunea Nord-Est, peste toate celelalte județe, cu excepția Iașiului.

                        Pe sectoare economice, serviciile rămân domeniul cel mai bine plătit din județ, cu un salariu mediu brut de 8.808 lei. Industria și construcțiile urmează cu 8.436 lei, în timp ce agricultura, silvicultura și pescuitul înregistrează un nivel mediu de 8.238 lei. Singurul sector care depășește media județeană este cel al serviciilor, semn că zona terțiară are o contribuție importantă la dinamica veniturilor din Bacău.

                        La nivel net, salariul mediu în județ a fost de 5.180 de lei. Și aici, serviciile conduc clasamentul, cu 5.265 lei, urmate de industrie și construcții – 5.055 lei – și de agricultură, unde veniturile medii nete ajung la 4.927 lei. Față de media națională, salariul net din Bacău este mai mic cu 435 de lei.

                        În context regional, Bacăul ocupă locul al doilea în Regiunea Nord-Est, fiind devansat doar de Iași. Județul Iași înregistrează un salariu mediu brut de 8.988 lei și un salariu net de 5.376 lei. În schimb, celelalte județe din regiune se situează semnificativ sub nivelul Bacăului. În Neamț, salariul mediu brut este de 7.305 lei, în Botoșani de 7.000 lei, în Suceava de 6.936 lei, iar în Vaslui de 6.844 lei. Situația este similară și în cazul salariilor nete, unde toate aceste județe rămân sub pragul de 4.400 de lei.

                        Datele arată că Bacăul își consolidează poziția de al doilea pol economic al regiunii, beneficiind de o structură economică relativ echilibrată, cu un sector al serviciilor care susține nivelul veniturilor. Cu toate acestea, diferența față de media națională indică faptul că există încă un decalaj față de centrele economice mai dezvoltate din țară.

                        Creșterea lunară a salariilor este un semnal pozitiv, însă scăderea în termeni reali față de anul anterior arată că presiunea inflației continuă să afecteze puterea de cumpărare. În acest context, evoluția investițiilor și dezvoltarea sectoarelor cu valoare adăugată mai mare vor fi esențiale pentru reducerea diferențelor față de media națională și pentru consolidarea poziției județului în plan regional.

                        Coasigurarea la sănătate nu mai este gratuită: ce trebuie să știe cei care își iau în întreținere soțul sau părinții fără venituri

                          Image by gpointstudio on Freepik

                          Mecanismul coasigurării în sistemul public de sănătate a fost modificat anul trecut, iar beneficiul care până atunci era acordat gratuit a devenit condiționat de plata unei contribuții anuale. Schimbările au fost introduse prin Legea nr. 141/2025, care a modificat atât Codul fiscal, cât și Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății.

                          Astfel, persoanele care doresc să ia în întreținere, pentru asigurarea la sănătate, un soț, o soție sau un părinte fără venituri proprii trebuie să achite o contribuție calculată în funcție de salariul minim brut pe țară și să depună declarația unică la Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

                          Cât costă coasigurarea în 2026

                          Contribuția anuală reprezintă 10% (cota CASS) aplicată la valoarea a șase salarii minime brute pe țară, stabilite la 1 ianuarie din anul în care se depune declarația unică, indiferent de tipul veniturilor obținute de persoana care ia în întreținere.

                          Pentru anul 2026, suma de plată este de 2.430 de lei.

                          Aceasta poate fi achitată în două etape:

                          • 25% din sumă – la data depunerii declarației unice;

                          • 75% din sumă – până cel târziu la 25 mai inclusiv a anului următor celui în care s-a exercitat opțiunea.

                          Asigurarea este valabilă 12 luni de la data depunerii declarației. Dacă nu este depusă o nouă declarație pentru perioada următoare, calitatea de asigurat încetează automat la expirarea celor 12 luni.

                          Exemplu practic

                          Dacă declarația unică este depusă în septembrie 2026, persoana care ia în întreținere va achita la acel moment 25% din contribuția calculată pe baza salariului minim brut în vigoare la 1 ianuarie 2026. Din ziua depunerii declarației, persoana luată în întreținere dobândește calitatea de asigurat.

                          Diferența de 75% trebuie achitată cel târziu până la 25 mai 2027. Asigurarea va rămâne valabilă până în septembrie 2027, când se împlinesc cele 12 luni de la depunerea declarației.

                          Cine poate coasigura

                          Pot lua în întreținere persoane fără venituri cei care obțin venituri pentru care datorează contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) în România. Este vorba, în principal, despre venituri din:

                          • salarii;

                          • activități independente;

                          • drepturi de proprietate intelectuală;

                          • chirii;

                          • investiții;

                          • activități agricole;

                          • alte surse pentru care legea impune plata CASS.

                          De asemenea, pot coasigura și persoanele care beneficiază de anumite indemnizații pentru care se datorează contribuția, cum este cea pentru concediul de creștere a copilului sau indemnizația de acomodare.

                          Autoritățile nu au clarificat pe deplin nici până în prezent situația contribuabililor care obțin exclusiv venituri non-salariale în anumite forme particulare, ceea ce a generat interpretări diferite în practică.

                          Ce se întâmplă în situații speciale

                          Dacă persoana luată în întreținere decedează înainte de expirarea celor 12 luni, contribuția este datorată doar pentru perioada până la luna în care survine decesul.

                          În cazul în care persoana fără venituri începe ulterior să obțină venituri pentru care plata CASS devine obligatorie, situația trebuie regularizată prin declarația unică, astfel încât contribuția să fie datorată proporțional cu perioada în care aceasta nu a avut venituri.

                          Ce drepturi au coasigurații

                          Coasigurații beneficiază, la fel ca persoanele care îi întrețin, de serviciile medicale incluse în pachetul de bază pentru asigurați în sistemul public de sănătate.

                          Alternativa: asigurarea opțională

                          Pentru persoanele care nu pot fi luate în întreținere sau nu îndeplinesc condițiile pentru coasigurare, rămâne varianta asigurării opționale în sistemul public. Procedura este similară: se depune declarația unică și se plătește aceeași sumă – 10% din șase salarii minime brute –, însă în nume propriu.

                          Diferența esențială este că, în cazul coasigurării, contribuția este achitată de o persoană care obține venituri și îl ia în întreținere pe cel fără venituri, în timp ce în cazul asigurării opționale, persoana se asigură direct, pe cont propriu.

                          Modificările aduse de Legea nr. 141/2025 marchează astfel o schimbare importantă în sistemul de asigurări de sănătate, transformând coasigurarea dintr-un beneficiu automat într-un drept condiționat de plată.

                          Dumitru Sechelariu 13. Din 2013

                            În „Fever Pitch”, Nick Hornby, suporter de-o viață și pe viață al Arsenalului, mărturisea că, de-a lungul timpului, nu a adresat mai mult de patru propoziții jucătorilor săi favoriți. Asta nu-l împiedica să aibă colocvii fictive cu „tunarii”: „Și acum îl scot adesea pe Alan Smith la crâșmă, îi iau o bere slab alcoolizată, îl pun pe un scaun și discut până la Judecata de Apoi și chiar după aceea despre pretinsa zgârcenie a lui George Graham, despre forma lui Charlie Nicholas ori transferul lui John Lukic”.

                            Mi se întâmplă și mie să port, la răstimpuri, conversații imaginare. Dar nu cu fotbaliștii preferați, fie ei în violet sau în galben și albastru. Acest gen de dialoguri eu îl am cu oameni dragi, care nu mai sunt printre noi. Se derulează, de regulă, la o cafea. Și, câteodată, la umbra calendarului de perete.

                            Pe 16 februarie numărăm 13 ani de când Dumitru Sechelariu a părăsit această lume. 13 așadar. Din 2013. Fiecare număr are simbolistica sa. Dar parcă 13 este de o semnificație aparte. Așa că e vremea unei cafele. Precizare: nu-mi amintesc să fi stat la (mai mult de) o cafea cu Seche atunci când el era în viață. Bineînțeles că discutam des. Dar în marea lor majoritate erau discuții „de serviciu”. De cele mai multe ori, la telefon.

                            Eu sunam, el răspundea. Paranteză: răspundea întotdeauna și oricui. Iar atunci când nu putea vorbi sau nu auzea/vedea apelul, suna el mai târziu înapoi, indiferent cine îl căutase. Și asta o poate confirma orice jurnalist (și nu doar jurnalist), care l-a apelat vreodată telefonic pe Dumitru Sechelariu. Exemplu de bună practică.

                            Și, până la urmă, o formă de respect. Paranteză încheiată. Sigur că au existat și șuete, unele de neuitat, altele de nepovestit, dar de stat față în față, doar noi doi, întinzându-ne cu discuția la o cafea sau mai multe ori chiar la un pahar de ceva, de orice, din miez de zi și hăăăt până-n creierii nopții, asta nu, cu siguranță nu. Între timp însă, am început să… recuperez.

                            Și să-l „scot” pe omul acesta la care am ținut și despre care știu bine că a ținut la mine la câte un espresso scurt și o conversație lungă. Iar în aburii cafelei „amintirile au parfum de Kouros și contururi ca de fum, fum de Muratti”, ca să folosesc o frază mai veche care a intrat, pentru a rămâne, în inima lui Doru Sechelariu, fiul fostului primar de Bacău. Discuțiile imaginare cu Seche nu curg mereu la fel. Uneori urmează linii aproximative, îngroșate sau dublate, ca în anumite desene în cărbune făcute de Ottone Rosai.

                            Alteori sunt vesele și sprințare precum replicile lui Dinică din filme. Și adesea stau și mă gândesc ce replică amuzantă ar fi găsit Dumitru Sechelariu referitor la faptul că nu putem fi prieteni și pe facebook, în condițiile în care eu nu folosesc rețelele de socializare. El, însă, cu siguranță că ar fi fost de găsit pe social media. Încă de la bun început sau chiar înainte de asta! Și nu e o vorbă de spirit, ci o stare de spirit: Seche a fost mereu un avangardist.

                            Discut(ăm) despre fotbal și despre oraș, despre atunci și acum, despre ce a fost și nu mai e și poate că nici nu va mai fi. Despre ziar, oameni și vremuri, uneori chiar și despre vreme când mă supără din cale-afară genunchiul. Și atunci îmi imaginez că-mi spune, cu zâmbetul acela inconfundabil, care-l făcea să semene într-atât de bine cu George Constantin: „Uite că ai mai îmbătrânit și tu puțin”. Uite că așa este.

                            Am mai îmbătrânit. Și eu. Puțin. Dar tocmai asta nu-mi poate șterge din minte faptul că, atunci când a părăsit această lume, Dumitru Sechelariu era, totuși, relativ tânăr. Mergea pe 55 de ani. Vârsta mea de acum. Așa că îi dau înainte, povestindu-i de familie, de familia mea și parcă îl aud aievea cum îmi vorbește, la rându-i, despre familia sa, „o familie frumoasă”. Și acum, că tot am adus vorba de familie, o amintire ceva mai veche. Una dragă, pe care nu am așternut-o niciodată în scris. O vinietă ce-și găsește, în sfârșit, momentul și locul.

                            În aprilie 1997, FCM Bacău pierdea cu 2-1 la Bistrița la capătul unui meci în care „galben-albaștrii” lui Macea Nedelcu fuseseră furați ca-n codru de arbitrul Alexandru Dobrin. Erau timpurile în care FCM Bacău, cu Scânteie, Condurache și Jercălău, cu Narcis Răducan, Pavel și Gireadă, cu Popovici, Serea și Căpușă putea să le bată, jucând dumnezeiește, pe Steaua cu 5-1 și 1-0, pe Dinamo cu 2-0, iar pe Rapid cu 1-0. Dar erau și timpurile lui Jean Pădureanu și ale Cooperativei Naționale de Blaturi.

                            Și, în egală măsură, timpurile în care Dumitru Sechelariu se afla în plin război cu Cooperativa și în procese explozive cu Federația condusă de Mircea Sandu. Partida de la Bistrița s-a jucat într-o sâmbătă. Duminică, odată ajuns în redacție, l-am sunat pe Seche. Eram convins că va răbufni după un asemenea măcel. Vedeam deja titlul articolului scris cu litere mari cât palma, gata să ia la palme ofensa adusă Bacăului. Numai că președintele de onoare al FCM-ului părea să fie fără reacție. A spus ceva banal, mai degrabă de conveniență, ce anume, sincer, nu-mi mai amintesc. Am rămas descumpănit. Pur și simplu nu înțelegeam. L-am întrebat dacă a pățit ceva.

                            Și atunci- iar asta chiar că o țin minte de parcă s-ar fi întâmplat ieri și nu acum aproape trei decenii- Dumitru Sechelariu mi-a răspuns: „Nu, nu, nici vorbă! Dimpotrivă, sunt fericit. Tocmai am devenit tată pentru a doua oară. Soția mi-a dăruit o fetiță. Așa că, mă înțelegi, de fotbal vorbim altădată”. Când am coborât în secretariatul de redacție cu teancul de articole pentru „Moldova Sport”, suplimentul sportiv al „Deșteptării”, am descoperit cu surprindere că nimeni, dar absolut nimeni de la ziar nu știa că în acel sfârșit de săptămână primarul Bacăului devenise tată la… puterea a doua.

                            Prin urmare, am urcat din nou în biroul secției „Sport” de la etajul al doilea și, prin fumul țigării care sigur nu era Muratti Ambassador, ci, cel mai probabil, ceva fără filtru, am bătut la o mașină de scris Olympia știrea cu fundiță roz ce avea să fie publicată a doua zi pe o coloană în alb și negru. Sunt aproape 29 de ani de atunci, din ziua aceea de primăvară în care Dumitru Sechelariu se declara fericit. Și, iată, 13 de când vorbim despre Seche la trecut. Eu însă continui să vorbesc cu el, din când în când, la prezent. Mai luăm o cafea, boss?

                            Tipuri de sloturi: de la clasice la Megaways

                            Industria sloturilor a evoluat enorm de la primele aparate mecanice cu fructe. Astăzi există zeci de tipuri diferite de jocuri, fiecare cu mecanici unice și experiențe distincte. Cunoașterea acestor categorii te ajută să găsești jocurile care ți se potrivesc cel mai bine.

                            Sloturi clasice cu trei role

                            Sloturile clasice reproduc experiența aparatelor tradiționale. Au de obicei trei role și un număr limitat de linii de plată, frecvent între una și cinci. Simbolurile sunt cele iconice: fructe, șeptari, baruri și clopote.

                            Aceste jocuri atrag prin simplitate. Nu există funcții bonus complexe sau mecanici elaborate. Joci, câștigi sau pierzi, apoi joci din nou. Pentru nostalgici și pentru cei care preferă un ritm relaxat, clasicele rămân relevante.

                            Pe platformele cu pacanele demo poți testa gratuit aceste jocuri pentru a înțelege farmecul lor simplu dar captivant.

                            Sloturi video cu cinci role

                            Sloturile video reprezintă standardul actual al industriei. Majoritatea titlurilor moderne folosesc cinci role cu zeci sau sute de linii de plată. Grafica este elaborată, animațiile sunt fluide și temele sunt extrem de diverse.

                            De la civilizații antice la aventuri spațiale, de la filme populare la basme, varietatea tematică este impresionantă. Fiecare joc vine cu propria identitate vizuală și sonoră.

                            Funcțiile bonus sunt omniprezente. Rotiri gratuite, wild-uri speciale, multiplicatori și runde interactive transformă fiecare sesiune într-o experiență dinamică.

                            Sloturi megaways

                            Megaways reprezintă o revoluție în mecanica sloturilor. Dezvoltată de Big Time Gaming, această tehnologie oferă un număr variabil de simboluri pe fiecare rolă la fiecare rotire. Rezultatul este un număr astronomic de modalități de câștig, care poate ajunge la peste 100.000.

                            La fiecare rotire, numărul de simboluri pe fiecare rolă se schimbă aleatoriu. Acest lucru creează volatilitate ridicată și potențial de câștiguri masive. Mecanica cascadă, în care simbolurile câștigătoare dispar și fac loc altora noi, amplifică și mai mult posibilitățile.

                            Jocurile megaways sunt intense și imprevizibile. Un bonus casino îți poate oferi fonduri suplimentare pentru a explora această categorie fără să îți afectezi prea mult bugetul propriu.

                            Sloturi cu jackpot progresiv

                            Sloturile cu jackpot progresiv oferă premii care cresc continuu. O fracțiune din fiecare pariu efectuat de toți jucătorii alimentează fondul de premii. Sumele pot ajunge la milioane de lei înainte să fie câștigate.

                            Aceste jocuri au de obicei un RTP mai scăzut decât sloturile standard, deoarece o parte din returnare este direcționată către jackpot. Însă posibilitatea unui câștig care îți poate schimba viața atrage mulți jucători.

                            Sloturi cluster pays

                            Sloturile cluster pays elimină liniile de plată tradiționale. În loc să aliniezi simboluri pe linii, câștigi când grupuri de simboluri identice se ating orizontal sau vertical. Cu cât clusterul este mai mare, cu atât câștigul crește.

                            Această mecanică creează o dinamică diferită. Nu mai cauți linii, ci observi cum se formează grupuri pe ecran. Funcția cascadă este frecvent asociată cu cluster pays, permițând câștiguri multiple dintr-o singură rotire.

                            Sloturi branded

                            Sloturile branded sunt dezvoltate în parteneriat cu francize de filme, seriale, formații muzicale sau alte proprietăți intelectuale. Găsești titluri dedicate unor filme celebre, trupe legendare sau emisiuni TV populare.

                            Aceste jocuri atrag fanii respectivelor francize prin elemente familiare: scene din filme, melodii originale și personaje cunoscute. Mecanicile variază, dar experiența este întotdeauna personalizată pentru tema respectivă.

                            Concluzie

                            Diversitatea sloturilor disponibile astăzi garantează că există ceva pentru fiecare tip de jucător. De la simplitatea clasicelor la complexitatea megaways, de la jackpoturi progresive la experiențe branded, opțiunile sunt practic nelimitate. Experimentează cu diferite categorii pentru a descoperi ce ți se potrivește cel mai bine.

                             

                             

                            Rotiri gratuite vs. păcănele gratis: asemănări și deosebiri

                            Pentru că rotirile gratuite se aplică sloturilor, probabil vei trage concluzia că sunt sinonime cu păcănelele gratis. Dar oare e chiar așa? Răspunsul este da și nu. De ce? Pentru că există atât asemănări, cât și deosebiri.

                            Ca să joci responsabil, este bine să știi și să înțelegi aceste asemănări și deosebiri, dar și să alegi cu atenție casinoul online unde vei juca.

                            Asemănări între rotirile gratuite și păcănelele gratis

                            Rotirile gratuite sunt un tip de promoție foarte popular la casinourile online. De exemplu, există operatori care oferă chiar și 330 rotiri gratuite. Rotirile se aplică, în funcție de casino, unui singur joc de sloturi sau unei liste de jocuri din care poți alege. Așa că, teoretic, poți juca fără mize cu bani reali, ci cu fonduri de pariere de la casino.

                            Păcănele gratis sunt, practic, versiunile demo ale unor jocuri de sloturi celebre. Sunt perfecte pentru începătorii care au nevoie să se familiarizeze cu regulile jocurilor. Dar sunt căutate și de jucătorii cu experiență, care vor să testeze mai multe jocuri înainte de a le juca pe bani reali.

                            Așa că asemănările constau în faptul că ambele opțiuni se aplică păcănelelor și ambele permit să testezi anumite jocuri, fără a fi necesar să pariezi bani reali.

                            Deosebiri între rotirile gratuite și păcănelele gratis

                            Rotirile gratuite la păcănele online, deși îți oferă oportunitatea să testezi anumite sloturi, vin cu termeni și condiții, care variază în funcție de casino. Unele sunt cu depunere, altele fără depunere. Dar toate vin de obicei cu niște condiții de rulaj. Ce înseamnă asta? Că trebuie să pariezi de un anumit număr de ori valoarea câștigului obținut în urma folosirii rotirilor.

                            Păcănele gratis, în schimb, nu au un număr limitat de rotiri și nu vin cu condiții de rulaj, pentru că nu câștigi bani reali la ele. Pur și simplu poți juca pentru a vedea cum funcționează respectivele jocuri.

                            O altă deosebire este faptul că rotirile gratuite se pot aplica unui singur joc sau unei liste foarte restrânse de jocuri. În schimb, păcănelele gratis pot fi versiuni demo a zeci de jocuri.

                            Cum să alegi casinoul online potrivit

                            Atunci când vrei să joci la un casino online, nu trebuie neapărat să alegi între rotiri gratuite și păcănele gratis. Poți începe cu păcănelele gratis, ca să testezi cât mai multe jocuri și să te obișnuiești cu ele și cu regulile lor. Apoi poți folosi rotirile gratuite.

                            Cel mai important este să alegi casinoul online potrivit. Și, primul lucru pe care trebuie să îl faci în acest sens este să cauți un casino online licențiat. În felul ăsta îți vei proteja datele personale și banii. Nu are rost să-ți asumi riscuri.

                            Verifică ce promoții are casinoul pe care îl alegi, dacă oferă rotiri gratuite și în ce condiții, dacă este disponibil 24/7, cu asistență asigurată, ce metode de plată pune la dispoziție și ce ofertă de jocuri demo are.

                            Și, nu în ultimul rând, dacă vrei să încerci și alte tipuri de jocuri, să știi că există casinouri online care, pe lângă sloturi, au și jocuri de casino live (baccarat, blackjack și ruletă), loto, bingo și chiar pariuri sportive.

                             

                             

                             

                             

                             

                             

                            O inimă întoarsă la viață de Valentine’s Day – intervenție salvatoare a echipajului SAJ Bacău

                              O seară care ar fi trebuit să rămână doar o amintire frumoasă de Valentine’s Day s-a transformat, pentru câteva zeci de minute, într-o luptă dramatică pentru viață. În timpul unei petreceri organizate cu ocazia Zilei Îndrăgostiților, un bărbat s-a prăbușit brusc la pământ, în stare de inconștiență, prezentând respirație agonică.

                              În timp ce invitații au rămas șocați de cele întâmplate, o persoană a avut prezența de spirit să apeleze numărul unic de urgență 112, anunțând că victima „a dansat și s-a prăbușit la pământ”.

                              Un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Bacău a fost direcționat de urgență la fața locului. La sosire, cadrele medicale au constatat că pacientul se afla în stop cardiorespirator. Intervenția a fost una contracronometru, fiecare secundă fiind vitală.

                              Manevrele de resuscitare au fost inițiate imediat: compresii toracice, asigurarea căii aeriene, acces venos și administrarea tratamentului specific. În momentele tensionate ale intervenției, comanda „Atenție, șoc!” a precedat defibrilarea, urmată de reluarea compresiilor toracice.

                              După minute decisive, eforturile echipei au fost răsplătite: pacientul a reintrat în ritm sinusal, cu puls palpabil, și a început să respire spontan. Stabilizarea unui pacient proaspăt resuscitat rămâne un proces delicat, iar transportul către ambulanță și apoi către spital presupune menținerea permanentă a echilibrului fragil câștigat în urma resuscitării.

                              Pe parcursul drumului către Unitatea de Primiri Urgențe, starea pacientului s-a menținut stabilă. În cadrul UPU, lupta pentru recuperare continuă sub supravegherea echipei medicale specializate.

                              Eroii acestei intervenții de Valentine’s Day sunt membrii echipajului SAJ Bacău: Simona, Daniela și Costeluș – profesioniști care au demonstrat încă o dată că pregătirea, coordonarea și dedicarea pot readuce o inimă la viață.

                              Serviciul de Ambulanță Județean Bacău reamintește importanța apelării rapide a numărului 112 în situații critice și subliniază rolul esențial al intervenției imediate în cazurile de stop cardiorespirator.

                              Pentru această familie, Valentine’s Day va rămâne ziua în care dragostea a învins prin curaj, profesionalism și intervenție la timp.

                              ULTIMELE ȘTIRI