L-am întâlnit de multe ori prin oraş cu aparatul de fotografiat, devenit, în ultimul timp, prieten de nedespărţit. Oraşul este teritoriul lui de “investigaţie”, însă nu ratează, pe malurile Bistriţei sau Siretului un răsărit sau un apus de soare, reportajele lui fotografice, instantaneele sau şarjele critice pot fi găsite pe pagina lui de Facebook, însoţite deseori de explicaţii surprinzătoare, eseuri şi…note critice, din care ne-am inspirat, şi noi, cu acordul dumnealui, publicându-le în paginile ziarului. Ieşit la pensie, după peste 30 de ani lucraţi în domeniul informaţiilor, Nicu Chiriac este, astăzi, interlocutorul meu. (Gh. B.)

“De mic copil m-a atras fotografia. La început am avut un Smena, apoi un Zorki…şi tot aşa. Sunt un fan Sony, deşi ştiu că îi dezamăgesc pe unii! Am furat meserie, cum se spune, de la mulţi, amatori ca şi mine sau profesionişti. Unii s-au făcut că nu văd, alţii m-au încurajat.

Maestrul Mărăndici mi-a deschis ochii şi îi mulţumesc! Sunt moldovean, băcăuan, crescut lângă Teatrul de Vară, am urmat Şcoala generală nr.5, profesor de desen Constantin Ciosu:Vază şi umbre, mărul lângă vază…Poziţie creion, haşurare… Nu am să uit niciodată! Pot face caricaturi instant! Pe Profesor l-am oprit pe stradă acum vreo cinci ani şi i-am mulţumit. Am urmat un liceu umanist, am fost ultima promoţie din liceu până în 1989 care a făcut Logica , Psihologia şi Istoria literaturii universale. Mă întrebaţi ce cred despre presă, despre puterea opiniei publice.

Puterea presei este enormă, opiniile ţin loc de arme, omul de pe stradă are o putere de neimaginat! El se limitează la vot! Odata la patru ani se simte important! Dar, în fapt, importanţa lui în cetate începe a doua zi, de după alegeri. Faţă de primii ani de “democraţie lărgită”, cum a dorit un personaj istoric, apoi o “lăbărţată  democraţie instituţională”, care a durat mai mult decât trebuie, acum se impune o schimbare radicală ! Gandiţi-vă doar ce ar fi fost ţara noastra dacă reformele democratice nu erau amânate atâţia ani! Ne-am învârtit aiurea într-un sens giratoriu făcut de alţii pe suferinţa noastră.

Da, am lucrat vreme de aproape 30 ani în domeniul informaţiilor, provin dintr-o famile de militari. Informaţia înseamnă îintr-adevar putere. Impune însă exigenţă, autocontrol, responsabilitate şi discernământ toată viaţa. Hotărâri capitale iei zilnic, fără să realizezi. După o operaţie de neoplasm, în  2011, mi-am spus că trebuie să trăiesc, să conveţuiesc cu el, cu cancerul. Să-l domin! Am luat această hotărâre din momentul în care, pe holul secţiei Oncologie  din Spitalul Judeţean Bacău, în timp ce în venă se scurgea picătură cu picăură otrava citostaticelor, timp de nouă ore.

Priveam bisericuţa din Parcul Cancicov şi mă rugam să rezit. Fără sprijinul enorm al soţiei, nu aş fi reuşit. Mulţi spun că a gândi pozitiv e o utopie! Cert este că, medici de un înalt profesionalism, care m-au redat familiei, mi-au spus că reuşita salvării mele constă în dorinţa mea de a trăi şi a gândi pozitiv!  Cel mai sănătos e să trăieşti ziua de azi ca şi cum ar fi ultima, cu pasiune, speranţă, încredere şi optimism.

Eu iubesc oamenii, sunt frumoşi, inventivi, îndrăzneţi şi puternici. Îmi displace însă lipsa de educaţie, atât la tineri cât şi la unii mai în vârstă. Administraţia locală e încă datoare celor care au votat, dar şi celor care nu au mers la vot. Un primar tânăr, cu ambiţii mari, nu trebuie să se lase copleşit de griji. Niciun consilier personal nu poate fi mai util decât  opinia cetăţeanului. Respectă şi vei fi respectat! Da, am trimis celor în drept şi fotografii, şi mesaje, atunci când s-a impus. Am primit şi răspunsuri. E mult de lucru în Piaţa Centrală, la Poliţia Locală, dar mai ales la mentalităţi, responsabilizare şi răspundere pentru neîmpliniri!

Vreau să avem o linie de centură, cum are Iaşiul! Cer prea mult? Vreau din nou să mă plimb pe aleile de pe Insulă. Vreau un Parc Cancicov la nivel european. Vreau să fiu mândru de oraşul meu. Copiii se tem de întuneric de mici, cu greu îşi înving teama fără ajutor. Din păcate unii oameni mari, politicieni, se tem de lumină şi adevăr, deşi sunt prezenţi la luat Lumină de Paşte! Am sperat că tinerii plecaţi de ani de zile afară, la muncă, să ajute la emanciparea propriei familii şi a urbei. Din păcate, ceea ce le este interzis afară, încalcă cu nonşalanţă în ţară: norme de conduită, respect, etică, morală. Este adevarat, banii dau putere, dar nu şi inteligenţă.

Eu fac politica bunului simţ, de la ajul cinci. Orice apus e un răsărit. Depinde de unde priveşti! Oamenii cetăţii nu işi cunosc adevarata lor putere. S-au mulţumit cu votul, plecare liberă peste graniţe şi cam atât. Societatea civilă e bolnavă dacă intelectualii de marcă stau şi privesc de pe margine sau fac partizanat politic. În ce ţară s-a mai pomenit de asemenea scindări sociale!

Am avut preşedinti de conjunctură istorică, prizonieri ai propriilor lor temeri. Vremea asta a compromisului social trebuie să se termine. Europa merge înainte chiar şi fără noi şi ar fi păcat pentru nepoţii noştri. Suntem noi pregătiţi să înfruntăm vremurile care vin sau ne mulţumim să hotărască alţii pentru noi? Sunt convins că tinerii îşi vor lua destinul în mâinele lor şi nu îl vor da nimănui, pentru împlinirea copiilor lor şi a viselor multor generaţii de sacrificiu.”