Vă amintiți secvența din filmul Casablanca, din restaurant, unde, după ce ofițerii germani comandă orchestrei să cânte un marș militar, francezii cântă Marseilleza?
Secvența este, probabil rodul imaginației scenariștilor, însă, un episod similar s-a întâmplat la București, la finele Primului Război Mondial.
Întâmplarea este povestită de Virgiliu N. Drăghiceanu, arheolog și istoric, membru corespondent al Academiei Române, în cartea «707 zile sub cultura pumnului german», publicată în 1920.
Drăghiceanu, ca și Vasile Th. Cancicov, rămăsese în Bucureștiul ocupat și a ținut un jurnal. Spre deosebire de Cancicov, care e mai preocupat de boala sa, Drăghiceanu documentează jafurile și abuzurile ocupanților, evoluția stării de spirit a populației și modul în care trupele germane, bulgare sau turce se poartă cu românii.
Revenind la episodul cu pricina, acesta s-ar fi întâmplat pe 21 octombrie (3 noiembrie stil nou) 1918, într-o duminică. În vreme ce bucureștenii forfoteau pe Calea Victoriei, în grădina Ateneului cânta muzică militară pentru ofițerii de la Athenee Palace.
«Pe la ora 12 un zvon se răspândește în public: sosirea parlamentarilor francezi la Athenee Palace. Lumea se adună, așteaptă în tăcere, se impacientează, valurile cresc din ce în ce, umplând toate piețele și străzile dimprejur. Muzica militară își continuă imperturbabil concertele de promenadă, iar, la primele acorduri ale Marsiliezei intonate de public, încearcă să cânte “Deutschland uber alles”. Ca o scânteie aruncată într-un butoi cu pulbere, întreaga mare de lume răspunde cu fluiere și huiduieli.
Stâlpii Komandaturii germane zboară în aer, tobele și instrumentele muzicale, de asemenea. Nebunia colectivă a mulțimii nu cunoaște margini; la brutalizările polițiștilor care vor să dea cu patul puștilor, femei și oameni bătrâni ies înainte, vociferând: “Dar până când?”
Toate trupele, mitralierele și puștile și însăși sabia guvernatorului Cetății Bucureștilor, generalul Koch, rămân fără efect în fața mulțimii îndârjite. E metamorfoza valahului în fața căruia germanii rămân complet dezarmați.»
Strigătele sunt luate de ofițerii germani, care vin cu birjele de la gară, drept ovații și aceștia se ridică în picioare și salută mulțimea, care hohotește sălbatic.
Cu mare greutate oamenii sunt evacuați de autoritățile germane, iar a două zi, afișele proaspăt lipite pe ziduri înștiințează că manifestațiile și ovațiile sunt interzise, organele militare fiind îndreptățite să facă uz de armă în caz de recidivă. Lucrurile se schimbă, însă, în câteva zile pe măsură ce trupele Antantei împing germanii înapoi pe frontul de vest.
Ofițerii germani din București devin de o politețe extraordinară, nu mai ordonă, ci roagă cetățenii orașului, sunt plini de zâmbete protocolare, necunoscute lor până atunci. Pe 26 octombrie (8 noiembrie stil nou), Mackensen este somat să evacueze teritoriul ocupat în 24 de ore, iar pe 28 octombrie (10 noiembrie), România declară din nou război Germaniei.
Militarii germani cară bagaje cu bunurile furate din casele în care au fost încartiruiți, se vând efecte militare în vreme ce bucureștenii dau jos firmele germane și desfășoară drapele tricolore.
Războiul va dura doar o zi pentru că de la 11 noiembrie stil nou intra în vigoare armistițiul, însă acest lucru nu este adus la cunoștința bucureștenilor, care vor mai petrece câteva zile confruntându-se cu nemții.
